Discriminarea - o boala a societatii in care traim -

[razvan_andrei]

Deschid acest topic pt a discuta discriminarea pe criteriul unei boli. Inainte sa va povestesc ceva real, vreau sa scot in evidenta cateva articole ce tin de Codul Muncii:

Titlul I, art. 5[egalitatea de tratament], alineatul (2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.

Titlul II, art.61[cazurile concedierii subiective], alineatul c) in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat;

Un tip a fost chemat la interviu pe 5 oct 2011. Angajatorul de la resurse umane (responsabil de o anume zona din Bucuresti) a fost f incantat de interviu si pe 6 oct deja individul semna contractul de munca, bineinteles cu cele 90 de zile de proba. Persoana angajata a dat dovada de profesionalism si competenta, iar la raportul medical a declarat ca sufera de epilepsie. Medicul a spus ca, avand in vedere forma bolii sale, are toate aptitudinile necesare pt profesia lui. Dupa 2 luni de zile, mai exact vineri, 2 dec 2011, a avut loc un incident: tipul a uitat sa-si administreze dimineata medicamentele de care avea nevoie, iar acest lucru a implicat declansarea unei crize (mentionez ca seful lui stia deja de boala sa, si i-a promis ca nu e nicio problema din acest punct de vedere). Pe 5 dec 2011 la locul sau de munca a venit angajatorul de la resurse umane si i-a spus ca este concediat. Motivul: rigiditate si lipsa de profesionalism (asta dupa ce fusese laudat ca se descurca f bine). De asemeni, angajatorul a mai mentionat ca nu a fost cinstit cu ei si ca trebuia sa le spuna de la inceput ca sufera de epilepsie (mentionez ca epilepsia nu este o boala ce trebuie declarata oficial, asa cum e in cazul SIDA, sifilis, TBC), si de asemeni ca boala lui le da lipsa de incredere in aptitudinile sale si (indirect) le afecteaza imaginea.
Legea la care au apelat sa-l concedieze este reprezentata de art. 31, alineatul (3) care spune ca in perioada de proba angajatul poate fi concediat fara justificarea unui motiv.

Acum, va las pe voi, daca ati avut rabdare sa cititi, sa judecati obiectiv si cu mintea limpede, daca a fost sau nu discriminare pe fatza, fara pic de scrupule fatza de acel individ.

De asemeni, am pus cele 2 legi mai sus tocmai pt a scoate in evidenta ca principiile Codului Muncii au fost incalcate, iar acestui om i-a fost luat dreptul de a munci, efectiv. Bineinteles, nu se poate dovedi nimic prin lege (am explicat mai sus de ce), dar nu cred ca are importanta. Subiectul este legat de discriminare.

Astept pareri si opinii.

P.S.: poate unii va ganditi ca e vb de mine; nu are importanta, tocmai de aceea am vbit la persoana a 3-a. Incercati sa fiti obiectivi, dar si subiectivi, punandu-va in situatia angajatorului si ganditi-va (dar fiti sinceri in sinea voastra, chiar daca nu o spuneti) daca ati fi facut acelasi lucru.

Ba are mare importanta daca spui deschis ca e vorba de tine sau tainuiesti aceasta. In situatii atat de delicate ca aceea pe care ai descris-o, si care m-a mahnit mult din multe motive, este foarte important, consider, sa pui problema cu toata onestitatea. Altminteri eu unul nu iti raspund, deoarece nu doresc sa intru in inca un joc psihologic din multimea de jocuri murdare care se practica aici pe forum. Alege, asadar! Fii deschis, altminteri vei primi ceea ce semeni: falsa smerenie.

Pe de alta parte, nu pot sa nu amintesc aici de Cartea lui Iov. Intrucat, mai important decat discriminarea este modul cum talcuim si acceptam suferinta, prigoana, nedreptatile de tot felul... A spus cineva ca Crucea e usoara? Iar Domnul S-a folosit de "avantajul" suferintei pentru a-si trage vreun folos personal in ascuns? Categoric: NU!
Cu totii avem o forma sau alta de dizabilitati, in anumite situatii. Putem aborda situatia in mod pasiv-agresiv, cu dintii inclestati si cu ura, cu frica si furie, staruind in simtamantul maladiv ca suntem nedreptatiti de oameni, de "soarta", de Dumnezeu si pindind un prilej sa ne luam revansa, sa ne razbunam. Sau o putem aborda exersind calmul, ingaduinta, iertarea si meditatia zvelta la pasul priceput al Cataratorului.
E doar o problema de alegere: a modului in care ne petrecem timpul pe Terra, printre semeni.
Nu cred ca problema-cheie este aici discriminarea. Ci modul cum raspundem atunci cand, fie, suferim nedreptati de tot felul inclusiv prin practici pe care le numim, noi modernii vesnic nemultumiti si indignati, discriminatorii.

Nu stiu daca as fi procedat la fel ca angajatorul. In principiu, nu. Din cate obisnuiesc, as fi pornit mai intai la o analiza foarte serioasa a situatiei. Dar nu este deloc exclus ca, in urma analizei, sa fi ajuns la aceeasi hotarare. Daca angajatorul a dat toata atentia cuvenita situatiei si daca a fost un om intelegator, pana la anumite limite inevitabile, specifice politicii firmei si colectivului de oameni care traiesc muncind acolo, cred ca nu i se poate reprosa hotararea. Daca s-a grabit insa sa isi apere interesele firmei neglijind persoana despre care ai vorbit, atunci da, atitudinea lui lasa mult de dorit. E delicat, lipsesc piese-cheie din puzzle-ul situatiei. M-ar interesa aici in mod cu totul aparte problema limitelor. Abuzurile de tot felul aici isi au de obicei radacina: in depasirea limitelor, de obicei de ambele parti. Daca limitele/granitele cooperarii nu au fost formulate clar, atunci la ce sa ne asteptam, daca nu la surprize proaste, de tot felul... In afaceri nu se lucreaza pe dedesubt, cu chestii implicite. Pestele de sub masa tot impute aerul, pana la urma... dar noiromanii avem un mare cult al mismasurilor, al dedesubtului, fugim ca dracul de tamaie de orice forma de onestitate veritabila. Suntem lasi si suspiciosi, paranoizi si vicleni. Iar cand dorim sa indreptam aceasta, devenim brusc grabiti si grosolani, neciopliti, lipsiti cu totul de tact... In orice caz, ne aratam nepriceputi. Nu suna magulitor pentru poporul din care fac parte, insa e miezul putreziciunii noastre, a tuturor, desigur si al meu. Atata doar ca recunosc aceasta si lucrez dupa puteri, cu oarecare succes, uneori, prin Mila Domnului.

Dar ce voiesti de fapt cu postarea asta? Intentia ta e sa dezbatem problema discriminarii? Iarasi?... De discriminarea in sine esti tu necajit acum?... Sau mai degraba de simtamintele tale si de situatia grea pe care esti silit sa o traversezi? Cum e de fapt?
Sau poate ai nevoie de putina mangaiere... Ei bine, as fi dispus sa ti-o acord, daca primesti, si daca ceri mai pe gustul meu: cu niscaiva onestitate, deschis, nu cu disimulari iritante.
Vrei sa stii daca alti oameni te accepta fiind bolnav de epilepsie? Pai... nu ai aflat pana acum? Desigur ca unii te accepta si te iubesc, cum ma accepta si ma iubesc si pe mine cu toate tarele mele. Altii nu te accepta, orice lucru bun ai face, cum nu ma accepta nici pe mine. Iar altora le e indiferent etc.
Cate palarii atatea atitudini. Ai voi oare sa fii iubit si pretuit de toti? Iaca si eu vreau uneori, anume cand imi pierd luciditatea si ma napadeste egofilia, narcisismul infantil si alte forme ale intunericului imaturitatii mele...

[DragosP]

Dacă profesionistul din poveste n-a spus la interviu că suferă de epilepsie, se cheamă că a .
Prin omisiune, dar tot minciună e.
Dacă vrei să fie lumea corectă cu tine, începe prin a fi tu corect cu ea.

[Mihnea Dragomir]

Eu observ că vă agăţaţi de litera legii, care spune că nu poţi da afară un om din cauza handicapului. OK. Dar, când aceeaşi lege spune mai încolo că poţi să dai afară un om în probare fără un motiv anume, nu mai aplicaţi litera legii.

Deci, din punctul de vedere strict al literei legii, este sau nu este în drept angajatorul să rezilieze un astfel de contract, mai precis să nu accepte prelungirea lui (despre asta e vorba, nu ?)

Acum, să trecem la spiritul legii şi la o judecare morală creştină a situaţiei. Pentru aceasta, nu avem destule elemente necesare. Ceea ce ne lipseşte este descrierea locului de muncă. Cu alte cuvinte, angajatul şi-ar putea îneplini atribuţiile suferind de epilepsie ? În mod evident, nu poţi accepta, pe motiv de nediscriminare, ca un surd să fie dirijor. Nici ca un orb să fie pilot de avion. De o problemă morală de acest tip m-am lovit în următoarea situaţie: ca medic al unei paciente care era poliţistă comunitară, îi dădeam aviz periodic. Dar, am constatat că persoana respectivă suferă de o creştere progresivă a nervozităţii, ajungând, la un moment dat, ca legătura ei cu realitatea să fie discutabilă. Începuse să ia "nişte medicamente de liniştire". Ce să fac, să-i scriu pe aviz "inapt pentru port de armă" ? Şi-ar fi pierdut pâinea, de care depindea familia ei. Încurcat, am telefonat unui preot din provincie (preotul meu paroh nu era de găsit la telefon). A fost fără echivoc: "Nu îi scrie aptă. Scrie-i inaptă sau nu-i da actul !" "Bine, bine, padre, dar în primul caz îşi va pierde pâinea, în al doilea se va duce la alt doctor care probabil că, neobservând deteriorarea psihică progresivă, îi va da avizul". "Nu-ţi fă probleme de conştiiţă că îşi va pierde pâinea. Este o pâine la care nu are dreptul." mi-a răspuns părintele. "De aceea, dacă e inaptă, scrie inaptă. Nu este eroare morală nici să nu-i dai niciun fel de act. Dar să-i dai un act în baza căruia ar putea avea armă, este o eroare".

Acuma, nu toate situaţiile sunt în alb şi negru. E clar că un dirijor nu ar trebui să fie surd, aşa cum e clar că o poliţistă nu ar trebui să intre în crize de isterie pe măsură ce vorbeşte. Acestea sunt situaţii comparabile cu un scafandru care ar fi epileptic. Or, un epileptic care nu are voie, în principiu, nici să intre în piscină, nu poate fi scafandru. Dar dacă nu de scafandru e vorba, ci de, să zicem, a lucra la o bancă ? Aici începe zona gri, aici încep discuţiile. E adevărat, nu se prăbuşeşte banca şi nu moare nimeni dacă un salariat, în timp ce scrie un ordin de plată sau citeşte un dosar de credit, cade într-o criză de mare rău epileptic. Dar, ar fi de aşteptat să se întâmple altceva: epilepsia este considerată un fel de nebunie, iar nebunia e considerată ceva dezumanizant. Desigur că nu este aşa, dar asta este viziunea pe care o au mulţi oameni. Între a merge la banca în care e epilepticul care din când în când cade şi umple masa de salivă, şi a merge la banca de alături unde nu se întâlneşte aşa ceva, e de aşteptat ca mulţi clienţi să aleagă a doua variantă. Probabil că ceva de genul acesta a avut în vedere angajatorul, când a spus că "strică imaginea firmei". Acuma, dacă eu aş fi angajator şi aş avea posibilitatea să pun un asemenea angajat în "back-office", departe de munca cu clienţii, boala lui nu ar fi un impediment la angajare şi aş găsi ceva foarte creştinesc să îl ajut, oferindu-i un asemenea post. Dar, dacă ar fi vorba de un angajat care a lucrat câteva luni doar pentru mine, după care bate cu pumnul în masă, mă ameninţă cu cremenalul şi îmi vorbeşte despre drepturile lui mai mult decât despre îndatoririle lui, şi eu aş privi o eventuală prelungire a contractului cu rezervă.

[Mihai36]

Epilepsia este considerata incurabila insa ca si alte boli considerate incurabile ea se poate inlatura prin binecuvintarea divina. Se poate vindeca orice daca omul se sfinteste.

In vremea apostolilor se putea vindeca orice , daca traiam in acele vremuri ori mergeam la un vindecator ori devenem si noi vindecator.

Nici in zilele de azi vindecarile nu au disparut complet, totul e sa nu facem discrirminari.

[maria40]

Legea nu a fost incalcata deoarece art 31 aliniatul 3 spune ca "pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia"
Din punct de vedere legal nu-i poti da in judecata. Din punct de vedere uman este discutabil.
Nu ne-ai scris ce meserie sau functie avea la acel loc de munca. Daca era o munca fizica care presupunea folosirea unor unelte de lucru sau o munca intr-un birou.
Situatia prezentata de tine este ca un divort....fiecare parte zice ca el are dreptate!
Mai scrie-ne cand te hotarasti sa fi obiectiv nu subiectiv!

[razvan_andrei]

În prealabil postat de maria40

Legea nu a fost incalcata deoarece art 31 aliniatul 3 spune ca "pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia"
Din punct de vedere legal nu-i poti da in judecata. Din punct de vedere uman este discutabil.
Nu ne-ai scris ce meserie sau functie avea la acel loc de munca. Daca era o munca fizica care presupunea folosirea unor unelte de lucru sau o munca intr-un birou.
Situatia prezentata de tine este ca un divort....fiecare parte zice ca el are dreptate!
Mai scrie-ne cand te hotarasti sa fi obiectiv nu subiectiv!

am spus destul de clar ca medicul lor a scris in raportul medical ca angajatul este apt pt acel loc de munca. Citeste, te rog, cu atentie.

[razvan_andrei]

În prealabil postat de DragosP

Dacă profesionistul din poveste n-a spus la interviu că suferă de epilepsie, se cheamă că a .
Prin omisiune, dar tot minciună e.
Dacă vrei să fie lumea corectă cu tine, începe prin a fi tu corect cu ea.

Dragos, daca tu te duci sa te angajezi le spui celor de acolo toata viata ta? Omul nu era obligat de catre lege sa-si declare problema.

[stefan florin]

prietene, nu ai spus in ce a constat locul acela de munca. Doamne ajuta!

[Gracchus]

În prealabil postat de DragosP

Dacă profesionistul din poveste n-a spus la interviu că suferă de epilepsie, se cheamă că a .
Prin omisiune, dar tot minciună e.
Dacă vrei să fie lumea corectă cu tine, începe prin a fi tu corect cu ea.

Declararea acestei boli la interviu este sinonim cu anularea oricarei sanse de angajare...