Depresia-abordare religioasa

În prealabil postat de AlinB

Orice om bolnav de harta poate sa baga la inaintare scuza cu Hristos si biciul.

Scena respectiva,actiunea lui Iisus la Templu,cred ca este una dintre cele mai disputate si analizate pasaje biblice,fiind interpretata in toate modurile posibile,multe fara nici o legatura cu realitatea.As aminti unul dintre cliseele cele mai des invocate:Iisus i-a gonit pe vanzatori pt ca vindeau in Templu sau pentru pretul practicat.Astfel Iisus ajunge un fel de revolutionar comunist care,cu biciul,corecteaza o nedreptate sociala si comerciala.Este una dintre absurditatile de proportii cosmice care,evident,calca in picioare complet aspectele concrete ale istoriei.Templul nu putea functiona fara acele jertfe.Cei care veneau acolo,in sistemul sacrifical iudaic,aveau nevoie de ele.Preturile practicate nu erau excesive ci in limitele preturilor vremii.Nu banii sau actul vanzarii au fost motivul reactiei sale ci alte doua aspecte.In primul rand locul unde se efectuau acele tranzactii in incinta Templului.In al doilea rand daca se observa toate nuantele,in greaca,ale sintagmei ,,talhari"si mergeti pe firul istoric veti observa ca Templul nu mai era doar un loc strict religios ci ajunsese un focar de rebeliune nationalista iudaica,unde voia lui Dumnezeu era confundata cu planurile lumesti ale evreilor.Finalmente aceasta eroare a dus,printre altele,la ruina lor.Iisus nu a venit acolo pt un motiv economic ci pt ca evreii pervertisera complet Casa Domnului,transformand-o intr-un focar de ambitii lumesti si efectuand vanzari exact in locul unde,in Templu,ar fi putut intra si inchina neamurile,cei ce nu erau evrei neavand dreptul de a intra in orice parte a Templului.Efectuand vanzari acolo,in acel specific loc din Templu, ei practic taiau singura posibilitate a neamurilor de a se inchina in Casa lui Dumnezeu,blocand inclusiv viziunile profetice ale VT care vedeau acel loc drept locul unde toti puteau veni pentru inchinare(Marcu 11:17).Si nu doar atat dar dupa ce ca ii eliminasera pe restul mai transformasera locul si in prilej de concentrare a ambitiilor lor lumesti,in felul lor,ei dorind ca Dumnezeu sa joace dupa cum cantau ei in exclusivismul lor.Pentru aceste aspecte a reactionat Mantuitorul in acel mod,adusesera spiritul lumii in locul inchinarii curate in fata lui Dumnezeu.

Cand confunzi voia lui Dumnezeu cu trecatoarele tale ambitii si compromisuri lumesti,cand amesteci inchinarea cu frustrarile tale nationaliste,cand tai altora posibilitatea de a veni la Dumnezeu asa cum a randuit El,atunci nu mai poti fi lumina lumii,sarea isi pierde puterea de a sara si este calcata in picioare,mai devreme sau mai tarziu.Judecata lui Dumnezeu a venit si va veni mereu peste orice nebunie omeneasca iar judecata este aceasta:Dumnezeu nu pedepseste EL,pentru ar trebui sa ne stearga de pe fata pamantului dar este un Tata iubitor si milostiv,asa cum s-a aratat in Hristos,ci ingaduie pentru o vreme ca actiunile oamenilor sa-si consume consecintele astfel incat raul facut se intoarce si te pedepseste.Pedeapsa lumii este sa suporte consecintele propriilor sale fapte.

[cezar_ioan]

Într-adevăr, Pelerinule.
Apoi, în "Deuteronomul" întrezărim scopul acelor practici tradiţionale evreieşti - unul pedagogic, întrucât practica zeciuielii implică şi deprinderea omului cu frica de Dumnezeu: "ca să te înveţi a te teme de Domnul Dumnezeul tău în toate zilele". (Deut. 14, 23)

Reluînd mereu, ca un Părinte iubitor, legământul cu poporul ales, Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să menţină şi să sporească lucrarea duhovnicească. Frica de Dumnezeu, ca scop principal al activităţii din Templu, este dublată şi de rodul acesteia: "mănâncă acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău şi te veseleşte, tu şi familia ta." (Deut. 14, 26)
Tatăl îi vrea aşadar pe copii, adunaţi laolaltă, cu El şi cu întreaga familie, pentru a lua masa şi a se veseli!
În acest sens al bucuriei pe care omul o poate trăi doar Acasă (în templu), doar în intimitate cu Dumnezeu, cheamă Domnul pe poporul Său.

Dar, aşa cum bine ai punctat, Pelerinule, cu timpul poporul s-a răcit, a pierdut sensul dintâi al Legământului şi, răcinud-se cu inima a desacralizat, pur şi simplu, actul iniţial, sacru, duhovnicesc. (Întâlnim, iată, o situaţie pe care azi noi o numim secularizarea Bisericii.)

Cu câtă durere, oare, Fiul lui Dumnezeu vede cum stau lucrurile în Templu?...
În loc ca oamenii să se apropie de Dumnezeu şi să sporească în lucrarea duhovnicească, mâncînd şi veselindu-se în dar, ei se ocupă, la modul cel mai lumesc, cu afacerile economice.

În gestul Domnului întrezărim, poate, nu atât furia împotriva unor bişniţari (dacă putem afirma aşa, întrucât ei aveau îndrumare chiar din Deut. 14, 24-26 spre a cumpăra "boi, oi, vin, sicheră şi orice îţi pofteşte sufletul tău"), cât mai ales amărăciunea şi gestul aprig, prompt, spre trezirea din alunecarea ori căderea evreilor din demnitatea sortită lor: aceea de aleşi pentru o lucrare duhovnicească de excepţie, unică în istoria lumii.

Este gestul unui Tată îndurerat şi al unui Învăţător hotărât să îndrepte lucrurile pe făgaşul lor binecuvântat.

Exista o carte Ioane,clasica in lumea apuseana,numita ,,A rabbi talks with Jesus"scrisa de profesorul si rabinul Jacob Neusner.Subiectul este simplu.Acesta isi imagineaza o intoarcere in timp la momentul Predicii de pe Munte si intra intr-un dialog cu Iisus din Nazaret despre natura Adevarului unic al lui Dumnezeu.Este forma suprema de respect din partea unui rabin evreu,care nu intra cu oricine in dialog pe o asemenea tema.Neusner isi bazeaza viziunea plecand de la Evanghelia dupa Matei si problema se pune asa:dupa aceea predica l-ar fi urmat pe EL sau ar fi ramas credincios Torei?Neusner alege a doua varianta si isi explica motivele.Este fascinant sa vezi,dupa atat timp,cat de actual este dialogul biblic al Mantuitorului cu Nicodim,se blocheaza in piedici asemanatoare cumva cu ale predecesorului sau.Pur si simplu nu poate depasi ideea unui legamant doar pt ei,in conditiile lor si in felul lor.Indiferent ce a aratat istoria pur si simplu adopta o atitudine autista.Si asta mi-a confirmat iarasi o idee a lui Mircea Eliade:,,Un fenomen religios nu se va dezvalui ca atare decat considerat in propria sa modalitate.A voi sa-l delimitezi altfel inseamna a-l trada;inseamna a lasa sa scape tocmai ceea ce este unic si ireductibil in el,anume caracterul sau sacru".Numai bine Ioane,ma bucur mult ca am mai putut si noi vorbi privind in zare :)