Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Viata monahala > Calugarul
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #221  
Vechi 15.05.2014, 00:38:40
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit

Cine merge la manastire, in general il cauta pe Dumnezeu, desi se intampla sa caute si numai arta sau mai rau, cat sunt monahii de rataciti... Cei ce-L cauta pe Dumnezeu, pot fi perelini, pot fi dornici sa ajute manastirea cu putina lor putere, sau pur si simplu vor sa se calugareasca. Din prima categorie, limita ar fi cam de trei zile; depinde de manastire. Din a doua categorie, fac parte cei din prima categorie, dupa ce au trecut deja examenul discret al celor de-acolo. Despre a treia nu putem vorbi, fiindca tine in mod special de Harul lui Dumnezeu; adica un sir de coinciodente, intamplari mai mult sau mai putin ciudate, semne si tot asa...
Care sunt cele mai mari manastiri?... Pai... cam cat de mari? Cam cat Casa Poporului? Ce inseamna MARI? Acolo unde ne asteptam sa ne intampine in locul unui staret umil, Insusi Mantuitorul? Daca ar fi sa pun eticheta "manastire mare", probabil ar fi o lista destul de lunga, (iar asta numai pentru cele vizitatre de mine, care sunt departe de a putea fi terminate - evident, doar in Romania) iar asta fiindca am descoperit "manastiri mari" inaintea lui Dumnezeu si acolo unde, cu multa greutate ajunge suflet de mirean.
Eu cred un lucru: inainte de a face noi o lista de cautare, mai bine sa-L lasam pe Dumnezeu sa caute pentru noi, nu numai manastirea, ci si oamenii care sa ne indrume catre ceea ce ne foloseste, dar mai ales si gandurile care sa ne duca spre mantuire!
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #222  
Vechi 28.05.2014, 21:44:29
Caldararu's Avatar
Caldararu Caldararu is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 02.09.2013
Mesaje: 3
Implicit

Nu vreau sa ma plang, sau sa cer atentie.
Motivul pentru care am intrebat ce-am intrebat este ca am o situatie destul de urata, si simt nevoia sa "evadez" sa gasesc niste raspunsuri, sa-mi gasesc pacea si linistea.
Nu stiu cum sa va spun, sa ma intelegeti.
Privesc viata asta si societatea si tot ce tine de ea, vad atat de multa rautate in orice, falsitate, perversitate, interese si scopuri, stereotipuri.
Valorile morale nu mai au niciun sens, nu mai inseamna nimic, intro lume in care banul inseamna orice si poate cumpara pe oricine.
Eu nu ma consider o persoana buna, am gresit in fata multora, dar mai ales in fata lui Dumnezeu.
“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. (Sf. Antonie cel Mare)
Cam asa vad eu societatea de astazi.
Nu stiu sigur daca vreau sa ma calugaresc, am multe intrebari...
Reply With Quote
  #223  
Vechi 28.05.2014, 23:23:02
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Caldararu Vezi mesajul
Nu vreau sa ma plang, sau sa cer atentie.
Motivul pentru care am intrebat ce-am intrebat este ca am o situatie destul de urata, si simt nevoia sa "evadez" sa gasesc niste raspunsuri, sa-mi gasesc pacea si linistea.
Nu stiu cum sa va spun, sa ma intelegeti.
Privesc viata asta si societatea si tot ce tine de ea, vad atat de multa rautate in orice, falsitate, perversitate, interese si scopuri, stereotipuri.
Valorile morale nu mai au niciun sens, nu mai inseamna nimic, intro lume in care banul inseamna orice si poate cumpara pe oricine.
Eu nu ma consider o persoana buna, am gresit in fata multora, dar mai ales in fata lui Dumnezeu.
“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. (Sf. Antonie cel Mare)
Cam asa vad eu societatea de astazi.
Nu stiu sigur daca vreau sa ma calugaresc, am multe intrebari...
Da, aceasta stare de fapt, este pentru multi aproape cu neputinta de suportat. De aceea, multi isi fac bagajul si pleaca unde vad cu ochii, parca dorind sa uite ca undeva mai exista un locsor frumos numit Romania, manipulat de o mana de oameni fara Dumnezeu.
Pe de alta parte, desi puterea de influenta a celor rataciti, este enorma, totusi in marea majoritate, lumea inconjuratoare este formata din oameni cu suflet mare si cu frica de Dumnezeu. Faptul ca fiecare isi duce in tacere crucea din ce in ce mai grea, nu inseamna ca sunt putini sau deloc, ci isi pun nadejdea in dreptatea lui Dumnezeu, care intr-o zi va veni. Pentru unii, aceasta dreptate se face in fiecare zi, altii vor urma, nici nu stiu ei cand. Datoria noastra este sa avem rabdare. Nu atat de multa cat a avut sarmanul Iov, dar oricum multa.
Se intampla totusi un lucru ciudat. O ducem greu, da, dar oare cat de greu? Ce stim noi cat de greu au dus-o parintii nostri, bunicii nostri, strabunii nostri? Oare daca am fi trait acele timpuri, ce imagine ne faceam despre insemnatatea "greului"? Pe noi ne doare aroganta si hotia semenilor nostri, nicidecum faptul ca n-am avea ce manca, unde munci, din ce trai. Cine vrea sa o faca, are totusi unde, doar ca se umileste enorm de mult. Ei, umilinta face foarte greu casa buna cu romanul. Oriunde in alta tara, nu-i pasa, face orice, fiindca il umileste strainul, dar la el acasa... nu suporta!
Nu stiu exact de ce ingaduie Dumnezeu astfel de lucruri? Poate sa-i sfinteasca pe unii si sa-i nimiceasca pe altii, poate fiindca avem atat de multe pacate pe constiinta (ca si popor) si intr-un fel sau altul, trebuiesc platite, poate fiindca ducem povara grea a parintilor nostri care cine stie ce nedreptati ori fi facut?... Stiu doar ca Dumnezeu stie bine ce face si e drept. De foarte multe ori imi amintesc de bietul Parinte Siluan Athonitul, smerit si singur in pustietatea codrului... Cum de a ingaduit Dumnezeu sa fie atat de crunt batut de banditi, incat a ramas schilod pentru tot restul vietii lui? Noi o ducem greu? O duc sfintii mai usor? Vad ca citezi din Sf Antonie cel Mare... Cu siguranta i-ai citit viata! Oare usor i-o fi fost?
Decizia de calugarie nu se ia numai fiindca societatea e curva! Iarta-ma, te rog, dar este o premisa neinteleapta si extrem de periculoasa. Daca este chemare, daca sunt semne, daca avem o fire mai feciorelnica, daca reusim sa ne rupem de aceste probleme sociale, fara sa judecam si sa lasam lui Dumnezeu sa judece El pe toti cei ce ne fac viata amara, atunci da, toate drumurile ar trebui sa duca in acea directie si ar fi chiar pacat sa faci altfel. Nu vreau sa par rautacios, dar cel mai bine in acest sens, vei intelege dupa un timp indelungat petrecut printre monahi, care la randul lor se vor lamuri daca esti facut pentru calugarie sau nu! Si ti-o vor spune!
Doamne-ajuta si iarta-ma daca te-am suparat cumva!
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #224  
Vechi 08.06.2014, 15:50:03
calinp calinp is offline
Member
 
Data înregistrării: 20.04.2014
Mesaje: 52
Implicit dar cine alege, si mai bine face

pentru cei care se gandesc sa urmeze calea monahala, cred ca ar fi bine ca inainte de a face un pas sa isi puna in ordine urmatoarele aspecte:
- situatia pe care o lasa in urma e in regula? sau il poate trage inapoi cand se asteapta mai putin? rude pe care le lasa singure, neajutorate, diverse situatii in care plecarea creeaza sminteala. in general, daca mediul din care pleaca nu e unul duhovnicesc, e greu de crezut ca el are o chemare reala pentru acel tip de viata extrem duhovnicesc. Daca are o scoala inceputa, sa o termine, sa nu ramana cu gandul la ea.
- cunoaste realitatile monahale actuale, concrete? direct sau din carti (despre carti despre carti..... despre calugari in general)?
- are o idee despre felul in care se descurca economic-financiar manastirea respectiva? Are idee despre ce se lucreaza in manastirea respectiva?
- e pregatit ca la batranete, sa fie fara pensie si asigurare medicala? sau are vreun plan in privinta asta?
- familia il sustine daca esueaza (exista si destule cazuri cand calugarii ajung sa fie alungati, fara vreo vina, din manastire)? sau daca ramane acolo, dar are nevoie de ceva?
- are cel putin un model viu si de incredere in manastirea respectiva? un reper despre cum va fi si el la un moment dat? S-a folosit de el si cand era in lume?
- mai stie pe cineva din mediul lui care a reusit sa se adapteze acolo? Daca da, n-ar strica o discutie realista si amanuntita cu acea persoana
- il stie bine pe staret/stareta? Cea mai buna chemare este de fapt o invitatie din partea acestora. Cea mai proasta, o invitatie, oricat de insistenta, din partea unui novice.
- i se pare ca staretul e genul de om in fata caruia sa merite sa juri ascultare pana la moarte?

astea sunt cateva, spuse la repezeala. (e o mica dezvoltare si in cartea asta
http://www.scribd.com/doc/134218659/...ntru-ecumenism , pp. 50-60) daca cineva e intr-adevar in dubiu, cred ca pentru el orice idee in plus conteaza, sa se lamureasca singur.

Ioan Scararul zicea totusi ca e bine sa pleci si nepregatit. dar erau alte vremuri. si chiar daca acum poate fi la fel, sunt cazuri speciale cele in care simti o nevoie pur si simplu.
dar primul lucru, e sa nu se plece cumva din cauza versetului din matei 19,11, in care "horousin", adica "primesc", "lasa loc", "accepta", e tradus prin "pricep" - ca si cum cine nu se calugareste e un prost care n-a priceput scriptura, ceea ce creeaza o nevroza falsa. Apostolii nu s-au facut calugari. doar unul a avut ceva din aceasta stare - Ioan, despre care Petru era de altfel ingrijorat, precum stim.

Last edited by calinp; 10.06.2014 at 13:38:48.
Reply With Quote
  #225  
Vechi 11.06.2014, 10:57:52
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de calinp Vezi mesajul
pentru cei care se gandesc sa urmeze calea monahala, cred ca ar fi bine ca inainte de a face un pas sa isi puna in ordine urmatoarele aspecte:
- situatia pe care o lasa in urma e in regula? sau il poate trage inapoi cand se asteapta mai putin? rude pe care le lasa singure, neajutorate, diverse situatii in care plecarea creeaza sminteala. in general, daca mediul din care pleaca nu e unul duhovnicesc, e greu de crezut ca el are o chemare reala pentru acel tip de viata extrem duhovnicesc. Daca are o scoala inceputa, sa o termine, sa nu ramana cu gandul la ea.
- cunoaste realitatile monahale actuale, concrete? direct sau din carti (despre carti despre carti..... despre calugari in general)?
- are o idee despre felul in care se descurca economic-financiar manastirea respectiva? Are idee despre ce se lucreaza in manastirea respectiva?
- e pregatit ca la batranete, sa fie fara pensie si asigurare medicala? sau are vreun plan in privinta asta?
- familia il sustine daca esueaza (exista si destule cazuri cand calugarii ajung sa fie alungati, fara vreo vina, din manastire)? sau daca ramane acolo, dar are nevoie de ceva?
- are cel putin un model viu si de incredere in manastirea respectiva? un reper despre cum va fi si el la un moment dat? S-a folosit de el si cand era in lume?
- mai stie pe cineva din mediul lui care a reusit sa se adapteze acolo? Daca da, n-ar strica o discutie realista si amanuntita cu acea persoana
- il stie bine pe staret/stareta? Cea mai buna chemare este de fapt o invitatie din partea acestora. Cea mai proasta, o invitatie, oricat de insistenta, din partea unui novice.
- i se pare ca staretul e genul de om in fata caruia sa merite sa juri ascultare pana la moarte?

astea sunt cateva, spuse la repezeala. (e o mica dezvoltare si in cartea asta
http://www.scribd.com/doc/134218659/...ntru-ecumenism , pp. 50-60) daca cineva e intr-adevar in dubiu, cred ca pentru el orice idee in plus conteaza, sa se lamureasca singur.

Ioan Scararul zicea totusi ca e bine sa pleci si nepregatit. dar erau alte vremuri. si chiar daca acum poate fi la fel, sunt cazuri speciale cele in care simti o nevoie pur si simplu.
dar primul lucru, e sa nu se plece cumva din cauza versetului din matei 19,11, in care "horousin", adica "primesc", "lasa loc", "accepta", e tradus prin "pricep" - ca si cum cine nu se calugareste e un prost care n-a priceput scriptura, ceea ce creeaza o nevroza falsa. Apostolii nu s-au facut calugari. doar unul a avut ceva din aceasta stare - Ioan, despre care Petru era de altfel ingrijorat, precum stim.
,,Prin cuvântul: ,,Dacă voiești să fii desăvârșit, vinde averea ta”, călugării înțelegeau: ,,vinde ceea ce ești”. Aceasta este jertfirea totală a propriei ființe. După ce ai dat tot ce ai avut, dă tot ce ești. În aceasta constă acel ,,unic necesar” al Evangheliei care face din călugări ,,silitorii care iau Împărăția”, martorii lucrurilor de pe urmă care trăiesc deja ,,mica Înviere”. (…) Omul a căzut mai jos de sine însuși; asceza monahală îl ridică mai presus de sine și îi redă demnitatea umană, amețitoare, aceea de făptură nouă în Hristos. Este minunea de la nunta din Cana, imagine clasică a transformării ființei umane. Este metanoia, cea de a doua naștere, moartea foarte reală și învierea încă și mai reală."
Sursa:

http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...e-ceea-ce-esti
Reply With Quote
  #226  
Vechi 11.06.2014, 11:02:11
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

,,Dacă vrei să cauți în lumea aceasta un om fericit, nu ai unde să-l cauți mai bine și mai sigur decât între călugări. Nu am apucat să vă spun că mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ și locul fericirii. Dacă vrei să cauți în lumea aceasta un om fericit, nu ai unde să-l cauți mai bine și mai sigur decât între călugări, între călugări care trebuie să fie buni, și dacă nu sunt buni, seamănă cu dracii și nu seamănă cu Dumnezeu. Și cine face rele, cine face păcate, cine are patimi în sufletul lui, acela se depărtează de Dumnezeu și se depărtează de bucurie. Vrei să te apropii de Dumnezeu, Care este izvor de bucurie? Vrei să te apropii de Dumnezeu, Care te binecuvântează și-ți dă bucurie? Trebuie neapărat să fii bun, că unde nu-i bunătate, nu-i nici bucurie. Unde nu-i bunătate, nu-i nici fericire. Cineva care nu-i bun, chiar dacă este în cadrul mănăstirii, are domiciliul la mănăstire, călugăr nu este și viitor călugăr nu este și nu este călugăr nici dacă este făcut călugăr. Călugăria se legitimează, se arată, se manifestă în bunătate. Și de câte ori nu ești bun, să știi că nu ești ce trebuie să fii. Nu ești nici candidat la călugărie, nu ești nici călugăr, chiar dacă ești călugărit, deoarece călugăria este cu bunătate. „Bun să și fie, și dacă nu-i bun, nu are treabă să stea acolo!"
(Arhimandritul Teofil Pârâian, Bucuriile credinței, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2004)
Sursa: http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...-tinda-raiului
Reply With Quote
  #227  
Vechi 11.06.2014, 12:29:12
calinp calinp is offline
Member
 
Data înregistrării: 20.04.2014
Mesaje: 52
Implicit

Adevarate si intaritoare citatele. Dar ce frumoasa e o discutie in citate, pe o tema ca asta... Despre silitorii care iau imparatia, asa e, dar mai cred ca un calugar adevarat n-ar vrea nicio imparatie, daca ar sti ca necalugarii nu se mantuiesc. Metanoia mi se pare ca nu e efectul calugaririi, ci cauza. Monahismul de azi poate fi la fel ca acela de pe vremuri numai in profunzime. Daca incearca o imitatie in aparente, e un teatru. In aparente trebuie sa cam fie praf, mut si fara glorie, daca e autentic, pentru ca vremurile sunt rele, secularizate. Din pacate, nu cunosc nici un calugar in viata, sau care sa fi trait in ultimii 15 ani, sa zicem, care sa fie un real reper duhovnicesc. Stiu doar cativa calugari buni, in sensul folosit de Pr Teofil, de cumsecade, dar atat.

Last edited by calinp; 11.06.2014 at 14:49:31.
Reply With Quote
  #228  
Vechi 23.06.2014, 02:38:42
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit

Citat:
În prealabil postat de calinp Vezi mesajul
Din pacate, nu cunosc nici un calugar in viata, sau care sa fi trait in ultimii 15 ani, sa zicem, care sa fie un real reper duhovnicesc. Stiu doar cativa calugari buni, in sensul folosit de Pr Teofil, de cumsecade, dar atat.
E mare lucru sa-ti oranduiasca Dumnezeu pasii catre locuri si oameni a caror sfintenie nu poate fi pusa la indoiala, si de unde pleci complet descatusat de absolut orice povara si, pe de o parte constient de cat de mic poti sa fii, iar pe de alta, aproape inconstient, adica fara ganduri, teleghidat, abandonat pe moment de toti vrajmasii care te copleseau cu multe viclenii. Nu te mai gandesti la nimic fiindca nimic nu mai conteaza in afara lui Dumnezeu. Daca vine cineva sa-ti infinga un pumnal in inima, nu-ti pasa; nu te sperie si nu te aperi, fiindca tu nu-ti mai apartii tie, ci celui care te-a creat si care decide in ce directie se indreapta destinul tau. Nu numai ca in sufletul tau nu mai incape nici cea mai mica umbra de ura, ironie, rautate, ci ai o mila coplesitoare fata de orice fiinta lasata de Dumnezeu pe pamant. Am avut bucuria sa cunosc astfel de oameni, de o simplitate si un firesc dumnezeiesc. Nimic nu tradeaza in gesturile lor constientizarea unei vieti in sfintenie, ci dimpotriva, ei chiar se cred mari pacatosi. Si totusi, daca n-am fi opriti de ratiune si decenta, uneori am fi tentati sa ne intindem la acele picioare si sa le cuprindem cu toata dragostea lumii, cu toata smerenia si vinovatia nedisimulata, pentru a pastra in amintire un gest spontan fata de cel care va mosteni negresit Imparartia lui Dumnezeu. Dar acest gest nu doar ca n-ar fi ingaduit, dar risca sa-l sminteasca pe cel care a luptat din greu sa ajunga acolo!... Pana acum cativa ani, nu aveam nici cel mai mic habar ca acesti oameni exista si in zilele noastre, dar acum am certitudinea ca sunt cu mult mai multi decat credem noi ca ar fi. Si, in mod ciudat, unii dintre ei nu sunt doar acolo in adancul codrilor sau in manastiri, (desi in principiu, acolo ii aflam mai des), ci printre noi, asa cum i s-a aratat Sf. Antonie cel Mare, in Alexandria, in mijlocul multimii, un biet pantofar, cu mult mai sfant si mai smerit decat era el la acea vreme.
Cu adecvarat, e mare pacat sa nu avem bucuria aceasta pe tot parcursul intregii vieti, de a fi cunoscut macar un sfant, care sa ne fi dat o mica povata si care sa se fi rugat pentru sufletele noastre!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #229  
Vechi 23.06.2014, 15:02:42
I.Calin's Avatar
I.Calin I.Calin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.08.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 822
Implicit

Citat:
În prealabil postat de antoniap Vezi mesajul
Ma gandesc ca n-ar fi rau sa vorbim despre descoperirea si despre urmarea chemarii monahale, asa cum este vazuta de calugari de ieri si de azi.
Călugăria e scopul ultim și cel mai autentic divin-uman de coexistență cu Tatăl-Fiul-Duhul Sfânt. Un om ce și-a desăvârșit chemarea pe pământ (prin iubirea cu tot dragul a soției/soțului și creșterea de prunci, mulți, mulți, mulți, aș mai vrea da' nu se poate și culmea pentru "cei cu impresii", veniturile mele sunt mici, pentru un bucureștean - ridicole), există soluții precum "succesuri": copiii aranjați și apoi la Domnul (de comun acord cu soția/soțul) în mănăstire!

Preacucernicului îi este rostul pentru ale preacuviosului!
__________________
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, pentru toate, pentru fiecare zi și pentru moartea ce va veni, Te ascult, Doamne și nici măcar după ascultare, nu-mi da mie, ci numai după voia Ta, ajută-mi părtaș să fiu binecuvântărilor Tale, acum și întru împărăția Ta. Amin.
Reply With Quote
  #230  
Vechi 25.06.2014, 20:13:44
leonte leonte is offline
Banned
 
Data înregistrării: 03.10.2012
Locație: Bacau
Mesaje: 472
Implicit

Citat:
În prealabil postat de I.Calin Vezi mesajul
Călugăria e scopul ultim și cel mai autentic divin-uman de coexistență cu Tatăl-Fiul-Duhul Sfânt. Un om ce și-a desăvârșit chemarea pe pământ (prin iubirea cu tot dragul a soției/soțului și creșterea de prunci, mulți, mulți, mulți, aș mai vrea da' nu se poate și culmea pentru "cei cu impresii", veniturile mele sunt mici, pentru un bucureștean - ridicole), există soluții precum "succesuri": copiii aranjați și apoi la Domnul (de comun acord cu soția/soțul) în mănăstire!

Preacucernicului îi este rostul pentru ale preacuviosului!
Draga frate! Inca de la inceputul acestei scrisori te rog sa-mi ingaduiesti a avea o alta parere despre calugarie decat o ai tu. Nu vreau sa te acuz de ceva; vreau doar sa ma lamuresti, daca este ceva gresit in felul in care am inteles eu calugaria.

Viata monahala a luat nastere in pustie, al carei intemeietor il socotim a fi pe sf. Antonie cel Mare, sarbatorit pe 17 ianuarie. Ceva mai tarziu, nevoia incepatorilor de a se aciua pe langa un pustnic sporit, cu lucrare duhovniceasca, a dus la aparitia unor fenomene precum titulatura de STARET si viata de obste. Dupa ce a aparut viata de obste, unii dintre fratii mai vechi, indemnati de parerea de sine, au inceput s-ai povatuiasca pe noii veniti. Doar ca acesti "povatuitori" fiind inca slabi in lucrare si fiind ei insisi robi ai mandriei si ai altor apucaturi lumesti, mai tare ii vatamau pe incepatorii nou veniti. Din acest motiv, s-au hotarat canoanele vietii monahale, in care staretul este singurul al carui cuvant conteaza intr-o chinovie. Vorbim despre acei STARETI care nu au ajuns pe functie din voia lor, ci pe care ucenicii ii cautau si se rugau de ei sa ii primesca la picioarele lor, acei Avva care te inseninau si te mustrau doar cu privirea, doar cu trairea si cu Harul care lucra prin ei.
Din pacate, precum ai zis si tu, cele spuse de mine mai sus, sunt din registrul A fost Odata... Am auzit de la niste calugari din sf. Munte ca staretul Filoteu, din manastirea Karakalu, ar fi un astfel de Avva. Daca este asa si daca or mai fi si altii pe care eu nu-i stiu, atunci slavit sa fie Domnul pentru alesii sai si pentru ca nu a lepadat ortodoxia de la fata Sa!

Intorcandu-ma la calugarie, sa stii draga frate ca aceasta este o CALE si nu un SCOP, dupa cum ai afirmat mai sus. Chiar titlul acestui topic, este gresit. Nu putem spune Drumul spre calugarie, caci monahismul este un Drum spre Desavarsire. Scopul vietii noastre crestinesti, ar trebuie sa fie desavarsirea in iubire, caci fara iubire nu exista nici smerenie si nici o alta virtute. Din iubire, Hristos Domnul nostru, a spalat picioarele ucenicilor, din iubire a primit sa se nasca in iesle, din iubire a rabdat batjocura si insultele fariseilor cat timp a propovaduit printre ai Sai, din iubire a rabdat palmuiri si scuipari si moarte, din iubire s-a rugat Tatalui pentru iertarea celor ce-L ucideau, din iubire L-a primit pe Chefa care s-a lepadat si pe Toma care nu a crezut orbeste in cuvantul fratilor sai: Apostolii.
Deci te rog, daca ai citit undeva ca viata monahala ar fi altceva decat cea ce am scris eu, rogu-te sa ma lamuresti...
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
drumul spre cluj-inzapezit? lore86 Generalitati 3 02.02.2012 21:20:07
Calatori pe drumul spre Emaus Scotland The Brave Morala Crestina 42 31.01.2012 00:13:42
Drumul spre rai spre_rasarit Generalitati 7 06.12.2011 18:53:28
Tinta spiritualitatii ortodoxe si drumul spre ea Savonarola Spiritualitatea ortodoxa 5 30.09.2011 22:13:21
Drumul spre schimbare ella87ella Pocainta 10 04.09.2009 15:31:59