Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 14.01.2009, 20:42:41
cornelusstefanutz cornelusstefanutz is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 25.02.2008
Locație: casatorit
Mesaje: 2
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru cornelusstefanutz
Post Amintire..Eminescu..

[SIZE=6]Rugaciune

[/SIZE]
[SIZE=5]a lui Mihai Eminescu [/SIZE]

[SIZE=5]C[/SIZE]raiasa alegandu-te
Ingenunchem rugandu-te,
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Si zid de mantuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

[SIZE=5]N[/SIZE]oi, ce din mila Sfantului
Umbra facem pamantului,
Rugamu-ne-ndurarilor,
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Regina peste ingeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!



15 Ianuarie 1850 la Botosani se naste Mihai Eminescu.

Am ales mai sus una dintre poeziile frumoase ale iubitului nostru poet.Aceasta frumoasa poezie ce se considera a fi defel si o rugaciune arata credinta ce salasuia in poet si marea evlavie a sa catre Maica Domnului.In prezent putem sa ne bucuram de opera,ce a ramas drept mostenire de la marele autor si sa pastram vesnica recunostinta,fiinda bunul Dumnezeu a randuit ca neamul romanesc sa fie incununat har.Slava Lui Dumnezeu in veci!

Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
Reply With Quote
  #2  
Vechi 14.01.2009, 20:51:41
georgeval's Avatar
georgeval georgeval is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.09.2007
Locație: Valenii de Munte
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.066
Implicit

Am citit cateva articole despre Eminescu scrise de catre teologi din care reiesea clar ca Eminescu era si un fin cunoscator al teologie. Pentru mine iata o dovada cum surprinde in "Luceafarul" cultul de supravenerare al Maicii Domului, spre deosebire de cultul de venerare acordat sfintilor, ingerilor, icoanelor. "Precum Fecioara intre sfinti si luna intre stele".
Reply With Quote
  #3  
Vechi 14.01.2009, 23:27:10
tigerAvalo9 tigerAvalo9 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.03.2008
Locație: Galati
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.448
Implicit

Eminescu a fost din ce stiu eu ateu,el spunea ca lumea face din orice nimic Sfant si icoane,in poeziile sale ,cateva,reiese ca el e ateu,nu credea in viata vesnica,defapt nici el nu stiu in ce credea Eminescu deoarece a avut o viata cam ,,fumurie''.Din punctul de vedere al poeziilor sunt minunate.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 15.01.2009, 12:43:48
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.243
Implicit

[COLOR=Red]Cine este fara de pacat sa arunce cu pietre in Eminescu[/COLOR]...

Eminescu Si Ortodoxia:

http://ro.wordpress.com/tag/eminescu...va-ortodoxa-2/

Eminescu și Ortodoxia. De unde „budism”?!


Credea el în Buddha, în extincție, în Nirvana? O poezie postumă ne avertizează răspicat că nu. Eminescu admirase la Buddha faptul că acela luptase împotriva castelor și a nedreptății sociale. Însă mai mult decât interes cultural pentru textele sanscrite și decât admirație față de unele virtuți ale întemeietorului religiei budiste, Eminescu nu ne lasă să înțelegem de nicăieri că ar fi avut.
Iată însă și poezia la care ne refeream:
Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt și unul ș-altul,
Și totuna mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în veșnicie.
Toate-aceste taine sfinte
- Pentru om frânturi de limbă -
În zădar gândești, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.
Și fiindcă în nimic
Eu nu cred - o, dați-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.
Nu mă-ncântați nici cu clasici,
Nici cu stil curat și antic -
Toate-mi sunt deopotrivă,
Eu rămân ce-am fost: - romantic.
La prima vedere, pare că poetul declară că el nu crede nici în Dumnezeu, nici în Buddha. Însă, dacă privim cu mai multă atenție versurile, înțelegem că Eminescu afirmă aici ceea ce spunea și în Memento mori: omul nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu, ceea ce poate spune omul despre tainele sfinte ale Dumnezeirii sunt frânturi de limbă. De aceea e zădărnicie și vis să îți creezi în minte singur concepte despre Dumnezeire, despre care nu știi dacă sunt adevărate sau nu.
Așa încât poetul nu este în stare să-și afișeze o credință neîndoielnică în ceea ce el însuși nu cunoaște, fiindcă nu a primit printr-o revelație personală.
Să ne amintim versurile din Memento mori, în care Îl întreba pe Dumnezeu: Cine ești?… Să pot pricepe și icoana ta… pe om. / (…) Oare viața omenirei nu te caută pe Tine? / Eu, un om de Te-aș cunoaște, chiar să mor mi-ar părea bine.
Dumnezeu i-a hotărât o soartă veșnică și el nu cunoaște care este aceasta, de aceea primește orice îi stabilește Judecata divină, fie Raiul, fie Iadul: De-oi trăi în veci pe lume, / De-oi muri în veșnicie.
Aici nu este necredință în Dumnezeu sau credința că Dumnezeu nu există, ci doar necunoaștere cu privire la soarta veșnică a omului și la destinul etern al său însuși. Personal, vedem în aceste cuvinte mai degrabă smerenie decât resemnare. Expresia totuna mi-este mie nu credem că se traduce prin nepăsare sau indiferență, pentru că, dacă ar fi fost indiferență totală, atunci ar fi fost budist, ceea ce el neagă.
Totuna mi-este mie poate fi înțeleasă și ortodox, ca echivalentul părăsirii de sine și al lăsării în voia lui Dumnezeu. Un fel de: nu mai vreau să îmi bat capul, nu mai vreau să mă zbucium gândindu-mă dacă mă mântuiesc sau nu. Aștepta moartea ca pe o ispășire, ca pe o izbăvire de durerile acestei vieți, împăcându-se cu hotărârea divină.
Iehova din această poezie și Buddha-Sakya-Muni sunt, pentru Eminescu, dintre acele chipuri pe care umanitatea le-a asumat ca fiind reprezentări ale Divinității, de-a lungul istoriei. Putem rememora, din nou, versuri din poemul Memento mori, care să ne lămurească pe deplin cu privire la acest subiect:
Oamenii au făcut chipuri [idolii păgâni] ce ziceau că-Ți seamăn Ție,
Te-au săpat în munți de piatră, Te-au sculptat într-o cutie,
Ici erai zidit în stânce, colo-n așchii de lemn
[părut] sfânt;
Ș-apoi vrură ca din chipu-ți să explice toate. Mută
La rugare și la hulă idola de ei făcută
Rămânea!… Un gând puternic, dar nimic - decât un gând.
Dacă pe Buddha conștiința noastră ortodoxă îl asociază imediat, fără probleme, cu idola mută și păgână, în ce privește numele lui Iehova, avem nevoie de o discuție.
Iehova este numele lui Dumnezeu din Vechiul Testament, acel nume pe care evreii nu-l rosteau niciodată. Se pare că Eminescu a fost inițiat de un maestru oarecare în cunoașterea Talmudului, motiv pentru care jidovul apare sub chipul unui dascăl sau învățat în Sărmanul Dionis și în variante ale Scrisorii I.
Părerea noastră este că Iehova din acest poem nu este Dumnezeul Prorocilor și al Drepților, ci mai degrabă prototipul unui Dumnezeu distant, necomunicativ cu oamenii, aspru cu păcatele lor, așa cum apărea în optica evreilor care călcau adesea Legea și se luptau cu Dumnezeul lor.
Eminescu ar fi putut să scrie Dumnezeu în locul lui Iehova, cu atât mai mult cu cât nu încălca nici rațiuni de prozodie dacă ar fi optat pentru această soluție. Dar el nu a scris că nu crede în Dumnezeu.
Pentru Eminescu, valoarea omului se măsoară în gradul de intimitate pe care îl are cu Dumnezeu. Intimitatea cu Dumnezeu, cu cât este mai mare, cu atât mai mult înseamnă iubire și înțelepciune mai multă, cunoaștere mai desăvârșită.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 15.01.2009, 12:44:21
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.243
Implicit

Pentru omul care are îndoieli mari și neștiințe grele, ca pentru ipostaza în care ne apare Eminescu în această poezie, Dumnezeu este Iehova. Pentru zmeul din poemul Fata-n grădina de aur, care este o variantă anterioară a Luceafărului, Dumnezeu este Adonai, adică Dumnezeul cu care vorbești. Pentru că Adonai este numele lui Dumnezeu care se putea rosti din Vechiul Testament. Iar pentru Luceafăr sau pentru dacul din Rugăciunea unui dac, Dumnezeu este Părinte.
Așa încât, opțiunea poetului pentru Iehova, în poezia despre care vorbim, trebuie să ne trimită la o decriptare aparte.
Pe de altă parte, între Iehova și Buddha există o incomparabilă diferență. Iehova este Dumnezeul unui popor, singurul popor monoteist din lume vreme de mai multe veacuri. În timp ce Buddha-Sakya-Muni, ale cărui nume înseamnă Iluminatul, Înțeleptul sau Divinul, este un simplu om, creatorul unei religii, care toată viața a predanisit credința că totul este o iluzie și că de fapt nu există nimic (e drept, unui cerc restrâns de ucenici, în timp ce pentru neinițiați, mesajul era mai nuanțat) și care, în mod paradoxal, după moarte a început să fie adorat ca un zeu.
Prin afirmația pe care o face, Eu nu cred nici în Iehova, / Nici în Buddha-Sakya-Muni, Eminescu neagă atât credința într-un Dumnezeu față de care ar sta departe, așa cum și-l reprezintă sub forma cuvântului Iehova, cât și credința în zei inventați de imaginația și filosofiile umane, precum este Buddha-Sakya-Muni.
Primele două strofe sunt, în planul expresiei, echivalentul a tot ceea ce a compus vreodată Eminescu și a fost interpretat de critica literară ca viziune filosofică brahmană sau budistă. Însă ne lovim de un paradox colosal: acela că, în aceste versuri, care se pretează cel mai bine (la o evaluare sumară totuși) interpretării printr-o credință a poetului în Nirvana budistă, tocmai în aceste versuri se afirmă contrariul și este negată credința în extincție.
Și atunci ne rămân două soluții: ori îl decretăm pe Eminescu mai catolic decât papa, adică mai budist decât Buddha însuși, ori acceptăm că sensurile sunt mai enigmatice și mai profunde decât am putea crede noi mergând pe suprafața lor. Și, mai ales, că trebuie să ne îndreptăm spre o altă arie de cultură și spiritualitate, ca să aflăm răspunsul. Spre o religie care nu este deistă, în care Dumnezeu nu este perceput ca distant, precum era Iehova pentru evrei, și spre o spiritualitate și cultură care e mefientă față de filosofii umane zadarnice. Și credem că recunoaștem această religie, cultură și spiritualitate chiar în credința în care poetul a fost botezat, a crescut și a murit și care este cea ortodoxă.
E greu de împăcat declarația de aici a poetului, aceea că nu crede în extincție, cu interpretarea, pe care o oferă critica literară, ca dorință de extincție,a versurilor din finalul Rugăciunii unui dac. Ori Eminescu se contrazice, ori stingerea eternă în care dispar fără de urmă înseamnă altceva. Și cu toată reticența exegeților literari care au ales să fie străini de Ortodoxia neamului lor (precum Lovinescu sau Călinescu, dar și mulți alții), credem că întreg poemul Rugăciunea unui dac ne orientează spre cu totul alte semnificații decât cele ale întoarcerii în Nirvana sau în neființă. Semnificații despre care însă am avut ocazia să vorbim (vezi aici).
Mai ușor ar fi să înțelegem că visul și iluzia din lirica eminesciană sunt concepte puternice ale Ortodoxiei, identificabile ca atare în Sfânta Scriptură, la Sfântul Ioan Gură de Aur și la toți Sfinții Părinți și pe care Eminescu putea să le regăsească și în Cazanii, la Miron Costin sau Dimitrie Cantemir. Mai puternice, mai cutremurătoare decât pot fi ele în religia budistă.
În religia budistă, omul care este vis nu are nimic ce să-și reproșeze, pentru că întregul univers în care trăiește nu are decât valoarea iluziei, nu există nicio Ființă Personală Absolută și veșnică în fața Căreia persoana umană să-și măsoare ființa sa și să se valorifice pe sine. Maya nu conservă decât idealul indiferenței totale, până la urmă, pentru că nimic nu are nici un sens și nicio valoare în veșnicie.
Visul ortodox este interpretabil în mod contrar celui budist, ca sens al smereniei, pentru că el denumește discrepanța de netrecut dintre făptura creată și Dumnezeul și Creatorul ei veșnic și absolut desăvârșit. Viața este vis nu pentru că este o halucinație fără noimă a unei conștiințe impersonale, ci pentru că reperele mundane ale acestei vieți nu sunt veșnice, ci durata lor este de o clipă (Și o clipă ține poate - Glossă) în comparație cu veșnicia. De aceea, visul vieții în sens ortodox este mai zguduitor decât cel budist, pentru că el este doar o ispită a lumii care trece, pentru ca să renască apoi transfigurată. Însă omul care crede în acest vis se pierde pe sine pentru veșnicie.
[SIZE=4][COLOR=Red]De aceea Eminescu refuză să creadă în religii și filosofii false, cum sunt religia înstrăinării lui Dumnezeu de lume (simbolizată prin acel Iehova evreiesc pe care poporul nu îndrăznea nici să-l numească și prin care înțelegem un Dumnezeu străin de lume, necomunicativ cu omul, așa, ca în deism) dar și religia budistă.[/COLOR][/SIZE]
Nici faptul că Eminescu se desparte, în aceeași poezie, de antichitate și de clasicism și se declară romantic nu este unul nesemnificativ. Ar părea că autodefinirile sale din finalul poemului sunt superflue, în comparație cu restul versurilor. Rezistența sa este față de infiltrările insidioase ale unor opinii sociale care urmăresc să-i schimbe parcursul gândirii fără să înțeleagă că motivațiile sale au rădăcini adânci în conștiința sa.
Poemul începe cu refuzul unor anumite perspective religioase și se termină cu definiția sa ca romantic.[SIZE=3][COLOR=Red] Însă romantismul reprezintă tocmai întoarcerea și căutarea înfrigurată a lui Dumnezeu ca Dumnezeu al inimii (într-o poezie, Eminescu Îl numește Regele inimei sau Regele Lin, cu trimitere evidentă la Hristos)de către o Europă care se revolta împotriva tocmai a confiscării lui Dumnezeu de către deismul clasicist și raționalismul iluminist. Romantic a fost și este sinonim cu creștin.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=Red]Finalul poemului ne demonstrează și faptul că Eminescu se simțea romantic la modul contemplativ-religios, iar nu estetic sau artistic.[/COLOR][/SIZE][SIZE=4]
[/SIZE]
Reply With Quote
  #6  
Vechi 15.01.2009, 12:48:30
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.243
Implicit

Eminescu și Ortodoxia. Eminescu versifică învățăturile isihaste ale Sfântului Nicodim Aghioritul [XI]

Eminescu și Ortodoxia. Poeme și fragmente cu temă creștină [VII]


[COLOR=Red]În poemul Basmul ce l-aș spune ei, avem o prelucrare romantică a concepției ortodoxe și isihaste despre scara virtuților, expusă în mod explicit de Sfântul Ioan Scărarul în Scara. Aceasta se întemeiază pe o vedenie veterotestamentară, a Sfântului Iacov (Fac. 28, 12), în care scara văzută de acesta cu ochii inimii, pe care se suiau și se pogorau îngerii, este interpretată de Sfinții Părinți ai Bisericii ca reprezentând-o simbolic pe Maica Domnului, cea care este scara pe care S-a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi. Iată și versurile lui Eminescu:
[/COLOR]
[COLOR=Red]Am visat un vis frumos…
Pe un nor luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicându-se de jos.
[/COLOR]
[COLOR=Red]Într-a cerului mărire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint și strălucire,
Maica Domnului zâmbea;
Iar pe schițele de scară,
Îngeri stau treptat…, treptat,
Cu chip blând și luminat
Și pe lire sunătoare,
Cântau dulce și curat. (
[/COLOR]…)
Un poem care ne dovedește că Eminescu era pătruns de adevărul mântuirii, și nu agnostic, se numește Învierea:
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii Evanghelii.
C-un muc în mâini moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață,
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pe însuși Izvorul de viețe.
Nimic înainte-Ți e omul ca un fulg,
Și-acest nimic Îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme [psalmi] și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
Hristos este numit Izvorul de viețe, de vieți, adică, la fel cum este numit Dumnezeu în Luceafărul: Căci Tu izvor ești de vieți / Și dătător de moarte. Moșneagul din strofa a doua, nu se referă la preot în mod depreciativ, ci îl descrie ca pe un bătrân înțelept, demn să învețe norodul, ajuns la vârsta la care experiența și înțelegerile profunde albesc sufletul, îl fac curat. Cine cunoaște opera lui Eminescu, știe că acesta așază înțelepciunea sub forme (chipuri și icoane vechi, volume sau tomuri roase de molii, etc) pe care lumea iubitoare de străluciri vremelnice nu știe să le recunoască și să le prețuiască la valoarea lor supremă.
Ultimele două strofe sunt parafraze din cântări ortodoxe și din imnul pascal. Plecați-vă, neamuri amintește de binecunoscuta cântare: „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu”, preluată de la Is. 8, 9.
Eminescu păstrează chiar și forme gramaticale vechi, din cărțile de cult: au înviat, pre moarte, etc.
Alte două imne sunt închinate Maicii Domnului:
Rugăciune
Crăiasă alegându-te [pe tine Dumnezeu]
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Prea Curată,
Și pururea Fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila Sfântului [a lui Dumnezeu]
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
[tale],
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Prea Curată,
Și pururea Fecioară,
Marie!
Valul, scutul și zidul, din prima strofă, cu trimitere la „întreitele valuri” ale patimilor și la scutul și zidul de apărare care îl reprezintă Maica Domnului pentru creștini, sunt termeni profund bisericești, folosiți extrem de frecvent în cărțile de cult.
La fel, cu reverberații adânc ortodoxe, este și numirea Preacuratei ca Luceafăr, în timp ce mările reprezintă învolburarea vieților noastre, asupra cărora Sfinția sa veghează, ca să nu pierim în vâltoarea păcatelor. Negurile din care este implorată să se arate Maica Domnului sunt întunecările minților noastre, ale sufletelor noastre, a căror luminare și alinare se află la Maica Prea Curată a lui Dumnezeu, dar și a neamului omenesc, prin înfierea noastră.
Răsai asupra mea…
Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;
O, Maică Sfântă, pururea Fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranța mea tu n-o lăsa să moară
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toți, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.
Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința
Și reapari din cerul tău de stele:
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
Prea Curata este numită lumină lină, cu o sintagmă preluată din slujba Vecerniei, în care însă Lumina lină este Hristos. Dar Prea Curata este Maica lui Hristos Dumnezeu, pe care El Însuși ne-a dăruit-o nouă ca Maică a noastră. De aceea și Prea Curata Stăpână varsă, cu rugăciunile Sfinției sale, lumina lină a harului dumnezeiesc în sufletele noastre.
Ceea ce poetul numea în poezia anterioară neguri, aceeași realitate duhovnicească aici o denumește drept noaptea gândurilor, în care este chemată Maica Domnului să se pogoare cu mila sa și să facă lumină. Noaptea gândurilor este iarăși o expresie isihastă, care face referire la întunericul minții neluminat de harul dumnezeiesc, pe care numai rugăciunea neîncetată și fierbinte îl poate alunga.
Este interesant că primul vers al ultimei strofe reiterează dorința de liniște exprimată în Odă (în metru antic). Iar verbul reapari denotă un dor de reîntoarcere la credința și la nevinovăția primară, anterioară tulburărilor sceptice aduse de o viață plină de suferințe, așa cum a avut Eminescu.
Psa. Drd. Gianina Picioruș
Reply With Quote
  #7  
Vechi 15.01.2009, 12:48:43
danyel danyel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2006
Locație: Cluj Napoca, Ardeal ,Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.306
Implicit

acum nu vreau sa fiu inteles gresit si sa ma pomenesc ca o sa-mi spuna cineva ca sunt impotriva lui Eminescu, dar totusi sunt atatea topicuri deschise pe tema "Eminescu" in fiecare an se deschid cate 3-4, cred ca ar trebui cautate cele vechi, si postat in continuare pe acelea, o sa ajungem in situatia in care sa avem mai multe topicuri despre Eminescu decat despre Biserica Ortodoxa, sper inca odata sa nu fiu inteles gresit, am vrut doar sa dau un afat practic, Doamne ajuta!
__________________
"Cine seamana in firea pamanteasca va secera din firea pamanteasca putrezirea dar cine seamana in Duhul va secera din Duhul Viata Vesnica"Galateni 6;8

Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători.(Coloseni 3:15)
Reply With Quote
  #8  
Vechi 15.01.2009, 15:10:24
sia's Avatar
sia sia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 453
Implicit

Eminescu a fost un om cu....slabiciuni,indoieli si pacate ca noi toti ....Norocul nostru ca s-a nascut aici in Gradina Maicii Domnului si ca a fost, peste toate cele , POET. Pai cum sa-i punem etichete ,de genul ,,a fost ateu ,,...cand si astazi ne adapam din izvorul sufletului sau...si tot nu-l pricepem in totalitate.. Noi care deja umbrim pamantul acesta ,avem datoria sa udam ,,crinul,, acesta numit Eminescu ...ca si generatiile urmatoare sa-i simta parfumul.. P.S. pe langa ce-a postat antiecumenism , simt ca sunt un ..,,.zero " ...dar ma mangaii cu gandul ca de multe ori o luam ..de la zero.( adica de la capat ) La multi ani ,poetule nepereche !
Reply With Quote
  #9  
Vechi 23.01.2009, 18:47:41
Maria-Raluca's Avatar
Maria-Raluca Maria-Raluca is offline
Member
 
Data înregistrării: 12.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 79
Implicit Eminescu

la zidirea soarelui, se stie
Cerul a muncit o vesnicie.
noi muncind intocmai, ne-am ales cu
Ne-am ales cu domnul Eminescu
Domnul cel de pasare maiastra
Domnul cel de nemurirea noastra...
Eminescu, Eminescu...

Mi-l furara, Doamne, adineauri,
Pe inaltul domn cu tot cu lauri.
Ma uscam de dor in piept cu plansul
Nu stiam ce dor mi-era de dansul..
Nu stiam ca doina mi-o furara...
Cu stravechea si frumoasa tara..
Eminescu, Eminescu...

Suntem in cuvant si-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice,...
De avem sau nu drepatate
de avem sau nu dreptate
Eminescu sa ne judece
Eminescu, Eminescu

Acum am si eu pe lume parte
Pot imbratisa fruoasa-i carte
Stiu ca frate-mi esti si-mi esti parinte
acum nimeni nu mai poate minte!
Bine ai venit in casa noastra,
Neamule, tu, floarea mea albastra.
Eminescu, Eminescu....

Suntem in cuvant si-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice
De avem sau nu drepate
De avem sau nu dreptate
Eminescu sa ne judece...
Eminescu, eminescu....
Reply With Quote
Răspunde

Tags
generelatitati

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Eminescu canonizat? dorinastoica14 Stiri, actualitati, anunturi 116 19.01.2013 05:26:31
EMINESCU saccsiv Generalitati 79 14.01.2013 10:52:02
Cea mai frumoasă amintire de Crăciun laurastifter Craciunul - Nasterea Domnului 4 25.12.2011 17:22:36
Crestinismul lui Eminescu Daniel777 Biserica Ortodoxa Romana 29 30.01.2010 15:38:33
EMINESCU Gratiela20 Generalitati 0 21.03.2008 12:41:45