Biserica Ortodoxa si Sf Anton de Padova

[Erethorn]

În prealabil postat de stefan florin

nu amice, doamna respectica imi reprosa ca eu nu am de unde sa stiu sigur cum ca budhismul sau islamul nu ar fi de la Dumnezeu. O mare tampenie dupa parerea mea. Ii impartasesti ideea?

Că nu aveţi cum să ştiţi sigur ? Evident.

[cristiboss56]

Chiar nu inteleg acest spirit de " gasca " a dumneavoastra celor ce apartineti Bisericii catolice , pentru a ne convinge ca si "sfintii" dumneavoastra sunt buni la inchinare si lauda pentru noi ! Uite ca asa ceva refuzam a face , a ne inchina si a aduce lauda asa zisilor sfintilor catolici ! Deja a-ti mers mult prea departe ! Voi bruia interventile voastre , ale catolicilor , pe acest thread cu o postare pe care o redau mai jos , postare ce va fi repetata periodic pana va veeti linisti ! Va doresc o duminca Luminata !

Deci :
din Sfantul Ignatie Briancianinov:

[...] O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasari*teana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inse*larea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimo*nosita la eretici credinta dogmatica.
Purtarea nevoito*rilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intot*deauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infier*bantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Lola, intemeietorul Ordinului iezui*tilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lu*crarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii ome*nesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lu*crare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indrep*tare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai si numai prin bunavointa si lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului si nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie si marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul ama*girii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii si maniei; buna-mireasma a smere*niei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape intr-ansul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta si se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Prea*cuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Gri*gore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7). [...]
Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in*selare numita “parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma*sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po*cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni*ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii.
In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! [...]

[Lucian008]

În prealabil postat de cristiboss56

Chiar nu inteleg acest spirit de " gasca " a dumneavoastra celor ce apartineti Bisericii catolice , pentru a ne convinge ca si "sfintii" dumneavoastra sunt buni la inchinare si lauda pentru noi ! Uite ca asa ceva refuzam a face , a ne inchina si a aduce lauda asa zisilor sfintilor catolici ! Deja a-ti mers mult prea departe ! Voi bruia interventile voastre , ale catolicilor , pe acest thread cu o postare pe care o redau mai jos , postare ce va fi repetata periodic pana va veeti linisti ! Va doresc o duminca Luminata !

Deci :
din Sfantul Ignatie Briancianinov:

[...] O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasari*teana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inse*larea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimo*nosita la eretici credinta dogmatica.
Purtarea nevoito*rilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intot*deauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infier*bantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Lola, intemeietorul Ordinului iezui*tilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lu*crarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii ome*nesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lu*crare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indrep*tare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai si numai prin bunavointa si lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului si nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie si marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul ama*girii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii si maniei; buna-mireasma a smere*niei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape intr-ansul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta si se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Prea*cuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Gri*gore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7). [...]
Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in*selare numita “parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma*sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po*cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni*ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii.
In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! [...]

Dar asta nu e un bruiaj. Este o buna lectura pentru ortodocsii care se ratacesc in cautarea de minuni si de mantuire altcuneva decat in Biserica lui Hristos, precum si pentru cei cu convingeri ecumeniste.

[stefan florin]

În prealabil postat de Erethorn

Că nu aveţi cum să ştiţi sigur ? Evident.

Prietene, SUNT SUTA la SUTA SIGUR! Biblia spune: un Domn, O CREDINTA, un botez. Spune cumva de mai multe credinte? Insusi Pavel ne atentioneaza astfel: "Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luaţi un alt duh, pe care nu l-aţi luat, sau altă evanghelie pe care nu aţi primit-o..." (2 Corinteni 11:4) si " Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!" ( Galateni 1:8). Cred ca, comentariile sunt de prisos. Cu atat mai mult privind o alta religie. Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Lucian008

Dar asta nu e un bruiaj. Este o buna lectura pentru ortodocsii care se ratacesc in cautarea de minuni si de mantuire altcuneva decat in Biserica lui Hristos, precum si pentru cei cu convingeri ecumeniste.

Bruiaj in sensul ca va fi repetata postarea initiala , la orice incercare de a se mai posta aici pe acest topic ( dedicat BISERICII ORTODOXE ) de cei care apartin bisericii catolice .

[Erethorn]

În prealabil postat de cristiboss56

Chiar nu inteleg acest spirit de " gasca " a dumneavoastra celor ce apartineti Bisericii catolice , pentru a ne convinge ca si "sfintii" dumneavoastra sunt buni la inchinare si lauda pentru noi ! Uite ca asa ceva refuzam a face , a ne inchina si a aduce lauda asa zisilor sfintilor catolici ! Deja a-ti mers mult prea departe ! Voi bruia interventile voastre , ale catolicilor , pe acest thread cu o postare pe care o redau mai jos , postare ce va fi repetata periodic pana va veeti linisti ! Va doresc o duminca Luminata !

Nu înţeleg de ce vorbiţi la plural. E pluralul majestăţii cumva ? Sau poate aveţi impresia că vorbiţi în numele tuturor ortodocşilor de pe forum ? Sau, cine ştie, aţi fost numit purtător de cuvânt al BOR ?!

Nu vă amăgiţi singur. Foarte mulţi ortodocşi se închină Sfântului Anton de Padova, fie că vă convine dumneavoastră, fie că nu.

Părintele Arsenie Boca l-a pictat într-o biserică ortodoxă, fie că vă convine, fie că nu.

Acelaşi Părinte Arsenie Boca, întrebat fiind dacă ortodocşii se pot închina sfinţilor catolici, a răspuns că da, fie că vă convine, fie că nu.

Aşa că, bruiaţi cât doriţi. Puteţi bruia ce doriţi, mai puţin Adevărul lui Dumnezeu.

La fiecare postare a d-vs, voi posta şi eu o scanare din cartea "Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca", în care scrie că "ne putem închina la sfinţii catolici". Mesajul mai scurt şi mai concis e mai lesne de reţinut, ştiţi....

[cristiboss56]

Deci :
din Sfantul Ignatie Briancianinov:

[...] O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasari*teana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inse*larea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimo*nosita la eretici credinta dogmatica.
Purtarea nevoito*rilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intot*deauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infier*bantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Lola, intemeietorul Ordinului iezui*tilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lu*crarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii ome*nesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lu*crare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indrep*tare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai si numai prin bunavointa si lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului si nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie si marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul ama*girii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii si maniei; buna-mireasma a smere*niei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape intr-ansul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta si se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Prea*cuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Gri*gore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7). [...]
Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in*selare numita “parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma*sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po*cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni*ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii.
In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! [...]

[Erethorn]

Părintele Arsenie Boca:

"Ne putem închina la sfinţii catolici, numai să nu-i uităm şi pe ai noştrii"

Mâine va veni şi scanarea după carte, ca să nu se îndoiască nimeni de adevăr.

[cristiboss56]

Deci :
din Sfantul Ignatie Briancianinov:

[...] O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasari*teana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inse*larea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimo*nosita la eretici credinta dogmatica.
Purtarea nevoito*rilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intot*deauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infier*bantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Lola, intemeietorul Ordinului iezui*tilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lu*crarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii ome*nesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lu*crare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indrep*tare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai si numai prin bunavointa si lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului si nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie si marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul ama*girii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii si maniei; buna-mireasma a smere*niei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape intr-ansul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta si se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Prea*cuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Gri*gore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7). [...]
Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in*selare numita “parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma*sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po*cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni*ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii.
In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! [...]
__________________

[cristiboss56]

Anul 1054 este pentru Ortodoxie începutul celei mai mari apostazii din istoria Bisericii. Ca și în timpul lui Arie, acum 950 de ani în Apus omul trufaș și nesăbuit s-a proclamat pe sine Dumnezeu și împreună cu cei ce l-au crezut au plăsmuit o nouă biserică cu vechea înfățișare, dar fundamental diferită de cea întemeiată de Iisus Hristos Dumnezeu la Cinzecime.Așa a îngăduit Hristos, ca din cauza schimbărilor dogmatice, profanărilor eclesiologice, retâlcuirilor scripturistice și răstălmăcirilor istorice ce le-au făcut latinii, să se aleagă grâul de neghină, oile de capre, minciuna de adevăr, ortodoxia de catolicism. Sfinții Părinți Ortodocsi de atunci nu i-au urmat pe apuseni în această cădere, ba mai mult, soborniceste au lăsat urmasilor în credință, povățuiri de nezdruncinat și anateme de nedezlegat, de a nu se face părtași sub nici un chip înnoirilor mincinoase și uneltirilor politice, de a păstra neschimbată, chiar cu prețul vieții, tradiția de veacuri a Bisericii, (II Corinteni 6:14-17). ... Din eres în eres, din cădere în mai mare cădere, credința apuseană si-a arătat în timp adevăratul chip. Istoria încă sângerândă a României ne arată lămurit cum la nevoie papistașii au lăsat deoparte vicleniile chemării la unire și s-au apucat de a converti "cu tunul" pe români la "creștinismul" lor.
Oare toți Sfinții pomeniți mai jos au fost prea asprii când au negat latinilor părtășia cu Duhul Sfânt? Nu, ci părinții limpede au voit a zice că hulirea Treimii a adus papismuluui depărtarea harului, iar depărtarea harului le-a exclus preoția, fără preoție nu au taine valide, iar fără taine... în veac nu au mântuire!
Biserica este Una și Unul Sfânt este Capul ei, și nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă predanie lăsată de Hristos Sfinților Părinți. Tocmai această provocare ne-o aruncă catolicismul – o nouă tradiție, o altă dogmă, un alt dumnezeu – ce să ne dezrădăcineze din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze.
(Evrei 13, 7-8)
Neam românesc, nu vă lăsați înselați în credința ortodoxă, iubiți pe catolici dar feriți-vă de catolicism, iubiți Adevărul și fugiți de minciună, apărați Biserica dar nu înlăturați hotarele puse de Sfinții Părinți, căci acestea ne întăresc a-L mărturisi pe Hristos! (Monahul Conon Românul
-Care sunt punctele principale care ne despart de catolici?
Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt :
1 – Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul. ( Ioan )
2 – Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant ! Mai mare decat toti patriarhii ! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru !
3 – Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el, ceea ce este iarasi o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa.
4 – Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua – Raiul si iadul. Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei Sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va desparti pe dansii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa ... Si vor merge pacatosii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua : munca vesnica sau viata vesnica.
5 – Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.
6 – Catolicii mai au o dogma noua : imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
7 – Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice : Luati, mancati ... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.
8 – Celibatul preotilor; preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.
9 – Ei au si indulgentele papale. Alta ratacire. Papei, daca ii dai parale multe, poti sa faci oricate pacate, te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.
10 – Si mai este un punct important : mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.
Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana.
Iata acestea sunt punctele dogmatice si canonice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-catolica. Iar cu protestantii nu avem nimic in comun. Ei au reformat total dogmele stabilite de Sfintii Parinti si au renuntat la cele sapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie si taine si nu se pot mantui. Din cele sapte Taine mai au doar doua : Botezul si Euharistia, pe care o fac cu paine nedospita ca si catolicii. Din protestanti s-au nascut toate sectele neoprotestante care ataca tarile ortodoxe astazi.
O altă rătăcire catolica mai recentă, foarte gravă, este acceptarea celorlalte "credințe" ca fiind revelate. Despre aceste tendințe moderne de globalizare, unificare a tuturor rătăcirilor, așa numite "religii" într-una singură, și diluare a adevărului de credință, fenomen ce face parte din mișcarea 'new age' veți putea citi cu o altă ocazie.
Alte diferențe:
1) Adormirea Maicii Domnului: catolicii zic că Maica Domnului nu a murit ci că a fost ridicată cu trupul la cer fără a cunoaște moartea
2) Contracepția naturală: catolicii acceptă metoda de contracepție a calendarului.
3) Evoluția: Papa Ioan Paul al II-lea acceptă evoluția
4) Statuile: catolicii cinstesc și statuile, se închină și le sărută ca pe icoane.
5) Căsătoria: la catolici taina căsătoriei este administrată de miri, preotul este doar un martor.
6) O serie întreagă de rătăciri moderne, de pătrunderi ale lumescului în Biserică, de modernizare, ce nu sunt conforme cu învătăturile Sfinților Părinți. Despre acestea veți putea citi în articole ulterioare.