Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

O data l-a intrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):

‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei?

‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.

A fost întrebat de un altul:

‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deşi mă ostenesc în rugăciune?

‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăveşte de patimi, trebuie să înţelegem că avem mândrie şi va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, şi atunci toate celelalte vor pleca singure.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole )

[cristiboss56]

Înțelesul „ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” este următorul: Ce este iadul? Iadul este locul din care Dumnezeu lipseşte. Astfel, dacă atunci când trecem prin încercările şi greutăţile vieţii, ne socotim vrednici de aceste suferinţe şi poate de unele şi mai mari, chiar şi de iad, ni se va da harul să le îndurăm fără a fi nimiciţi de ele.

Într-una din omiliile sale despre Maica Domnului, Sfântului Andrei Criteanul spune că toate sufletele sfinţilor, adică ale credincioşilor, vor trece prin chinurile iadului, dar nu ca să piară, ci ca să cunoască din cercare taina pogorârii lui Hristos la iad. Căci dacă vrem să-L cunoaştem pe Hristos întreg, totus Chritus, atunci trebuie să cuprindem şi acest aspect al vieţii Lui, şi astfel să cunoaştem întreaga lungime, lărgime, înălţime şi adâncime a căii Sale (Efeseni 3, 18), iar pogorârea Lui este o parte însemnată a acestei căi.

Suferinţa este, aşadar, un mod de a cerceta şi cunoaşte calea lui Hristos. Dar nu trebuie să uităm nici o clipă că Dumnezeu rămâne binecuvântat în veac şi că nu trebuie să deznădăjduim. Acest gând ne va da puterea să ne ferim de păcat. În Cartea lui Iov întâlnim următoarele cuvinte cu adevărat uimitoare: „Şi întru toate acestea Iov nu a păcătuit” (Iov 1, 22). Iov nu a păcătuit, pentru că în toate suferinţele el nu a încetat să-L binecuvânteze pe Dumnezeu: „Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac”, aşa cum cântăm la sfârşitul Sfintei Liturghii.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou )

[cristiboss56]

Trebuie sa avem mereu gandul la rugăciune. Una o ajută pe cealaltă, precum o mână pe alta. Atenţia aduce rugăciune şi rugăciunea aduce luare-aminte. Rugăciunea trebuie rostită continuu, fie cu mintea, fie cu gura. Întreruperea rugăciunii şi nepăsarea se aseamănă cu omul care merge cu arma pe umăr, în timp ce duşmanul caută să-l ucidă. (...)
Prin citire, prin grăire duhovnicească, îl loveşti pe vrăjmaş în cap, în picioare, în mâini. Prin rugăciunea minţii îl loveşti în inimă şi de aceea reacţionează atât de puternic! Rugăciunea trebuie rostită continuu, zi şi noapte, cu gura, cu mintea, cu inima. Să nu lăsăm mintea fără preocupare, ci ea să se ocupe fie cu rugăciunea, fie cu contemplarea, pentru că, altfel, vrăjmaşul îşi aşază în poziţie de bătaie toate forţele lui, ca să distrugă trezvia. Spuneţi rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, căci aceasta sfinţeşte gura, văzduhul şi locul în care se rosteşte. Deoarece lucrarea minţii noastre este puţină, nu ni se împlinesc rugăminţile şi de aceea căutăm să ni se împlinească prin multa vorbire, prin glume, prin manifestări exterioare!
(Avva Efrem Filotheitul )

[cristiboss56]

“Rugăciunea (spunea Sf. Grigorie Sinaitul +1346) este Dumnezeu, care le lucrează pe toate în toţi”. (Capete,113, P.G. 150, 1289 A).
Aşadar, Rugăciunea este lucrarea harului lui Dumnezeu, în noi, nu ceea ce facem noi, ci ceea ce face Dumnezeu în noi, după cum spunea şi Sfântul Apostol Pavel: “Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine”. (Galateni 2, 20).
Rugăciunea este o cerere solemnă adresată lui Dumnezeu, cu care sufletul se înfăţişează în faţa lui Dumnezeu, într-o relaţie personală şi apropiată. Trebuie să ne cunoaştem fiecare nivel al fiinţei noastre, instinctual, intelectual şi spiritual, de la sub- la supraconştient, apropiindu-ne de starea mistică, în care se ascultă în tăcere glasul Rugăciunii, glasul lui Dumnezeu în proprei inimă, înţelegându-l. Condiţia înţelegerii este strâns legată de tăcere.
“Când te rogi (spunea un scriitor ortodox finlandez) taci tu şi lasă rugăciunea să vorbească”. (Tito Colliander,The Way of the Ascetics, London, 1960, p.79).
Calea Rugăciunii interioare ne este dezvăluită foarte clar şi de Sfântul Ioan Botezătorul, cu privire la Iisus: “El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micşorez”. (Ioan 3, 30). În acest înţeles, a te ruga înseamnă a tăcea.

[cristiboss56]

Cand spui rugaciunea «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!», să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe „miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei. În timpul rugăciunii sunt importante, deci, două lucruri: primul – tinderea către Hristos, să nu cer*cetăm alte lucruri, vedenii, glasuri, lumini, ci să avem atenţia noas*tră către chipul lui Hristos; iar al doilea – durerea neîntreruptă şi pocăinţa adâncă”.

„Să nu dăm importanţă la nimic ce se petrece în timpul rugăciunii, nici la glasuri. Când se aud glasuri înăuntrul nostru în timpul rugăciunii şi nu ne creează evlavie, atunci să nu fim atenţi. Mintea trebuie să fie lipită de Hristos.”

„Când ne rugăm mult, atunci înţelegem diferenţa dintre dobândirea cunoştinţelor din cărţi şi dobândirea cunoştinţelor din experienţa personală. Dacă într-o anume faptă noi suntem vinovaţi 5%, iar alţii sunt vinovaţi 95%, dacă noi ne îndreptăm vina noastră de 5%, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi.”

„Să iubim desconsiderarea celorlalţi faţă de noi, dar să nu ne lăudăm pentru răbdarea noastră. Să-i considerăm pe calomniatori ca pe binefăcă*torii noştri.” (Părintele Sofronie)

În prealabil postat de cristiboss56

„Când ne rugăm mult, atunci înţelegem diferenţa dintre dobândirea cunoştinţelor din cărţi şi dobândirea cunoştinţelor din experienţa personală.
Dacă într-o anume faptă noi suntem vinovaţi 5%, iar alţii sunt vinovaţi 95%, dacă noi ne îndreptăm vina noastră de 5%, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi.”
(Părintele Sofronie)

Aha!..........:)
Sărumâna!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Aha!..........:)
Sărumâna!

Bucurii si multă nădejde, frate Ioane :)

[cristiboss56]

Îi auzim pe unii spunând: rugăciunea ne oboseşte repede. De ce oare? Fiindcă nu-L aveţi în faţa ochilor minţii pe Domnul ca şi când ar fi aievea. Priviţi-L mereu cu ochii minţii şi ai inimii şi atunci veţi putea sta la rugăciune toată noaptea şi nu veţi osteni. Ce spun, o noapte! Veţi fi în stare să staţi trei zile şi trei nopţi la rând şi nu veţi obosi. Aduceţi-vă aminte de stâlpnici. Ei au stat mulţi ani la rând pe un stâlp, cu duh rugător, învingându-şi trupul, cel care, ca şi trupul tău, trăgea spre lenevie. Iar ţie ţi se par grele câteva ceasuri de rugăciune, poate chiar unul singur!

(Sfântul Ioan de Kronstadt )

În prealabil postat de cristiboss56

Bucurii si multă nădejde, frate Ioane :)

Avem şi una şi alta. Vineri, părintele Paul de la biserica "Sfântul Mare Mucenic Mercurie" ne-a vorbit şi ne-a cântat (cu emoţie extraordinară, aleasă, de ne-a buit plânsul pe toţi) "O, ce veste minunată!". Fusese programul susţinut de grădiniţa din vecinătate, unde fiica noastră a fost distribuită în rolul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
...........:)
Avem deci bucurie şi avem şi nădejde!
Doamne ajută şi spor în cele bineplăcute Domnului, frate Cristian!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Avem şi una şi alta. Vineri, părintele Paul de la biserica "Sfântul Mare Mucenic Mercurie" ne-a vorbit şi ne-a cântat (cu emoţie extraordinară, aleasă, de ne-a buit plânsul pe toţi) "O, ce veste minunată!". Fusese programul susţinut de grădiniţa din vecinătate, unde fiica noastră a fost distribuită în rolul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
...........:)
Avem deci bucurie şi avem şi nădejde!
Doamne ajută şi spor în cele bineplăcute Domnului, frate Cristian!

O Veste minunată, păcat ca nu am participat , sincer imi pare rău, mai ales ca ne mai vedeam si noi , si o vedeam pe Maria , Ingerasul vostru :)
Domnul sa fie cu voi si cu noi toți, acum si pururea si-n vecii vecilor !
Amin !