Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

De fiecare dată când vrei să mergi la biserică, să fii consecvent la cele ce ne îndeamnă credința noastră, să ai grijă să nu uiți că mergi la palatul însuflețit al Celui Preaînalt. Acolo este Tronul lui Dumnezeu. Acolo răsună neîncetat imnul îngeresc: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!... Așadar, ai grijă cum mergi la biserică și cum intri în ea! Ai grijă ca sufletul tău să fie curățat de minciună, de ură, de dușmănii și răutăți, de dorințe spurcate. Să porți haine simple și umile - nu excentrice și nu potrivite întâlnirilor lumești. Să intri în biserică cu frică de Dumnezeu, cu smerenie, cu iubire. Dacă vei merge în acest fel, să știi că ești fericit și chiar foarte fericit și în viața aceasta pământească. Și vei fi încă mai fericit și foarte fericit în viața cea veșnică!
Sfantul Maxim Grecul

[cristiboss56]

Cum se desfăşoară o spovedanie corectă? Omul îşi mărturiseşte păcatele sau preotul îl întreabă? Sau şi una şi cealaltă? Şi una şi cealaltă, desigur. Cei care au exerciţiul spovedaniei, ştiu ce să spună. Se analizează, îşi scrutează lăuntrul, îşi semnalizează căderile care îi chinuie şi îi apasă, şi atunci le mărturisesc. Funcţia preotului este să-l ajute, să-l întrebe: „...dar în problema cutare cum stai? Dar relaţia cu ceilalţi cum merge?”Însă cea mai importantă misiune a preotului este să-l ajute să înţeleagă izvorul căderii, cauza sufletească, partea mai ascunsă.
(Pr. prof. dr. Constantin Coman )

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Casian zice că nu avem voie să ne mâniem nici pentru pricini drepte nici pentru nedrepte, pentru că mânia întunecă mintea. Aşa cum beţia întunecă mintea, tot aşa şi mânia întunecă mintea. Când eşti gâlcevitor, când eşti pornit, nu te mai gândeşti la ce ar trebui să te gândeşti, ci ai un fel de întunecare de minte. Şi face o comparaţie Sfântul Ioan Casian spunând că aşa cum dacă îţi pui pe ochi o foiţă de plumb sau de aur, e tot atâta, că tot nu vezi, tot aşa şi când te mânii şi pentru pricini drepte şi pentru pricini nedrepte, tot nu-i bine, pentru că nu ai limpezime de minte. Şi soluţia lui când e vorba despre mânie este aceasta: să nu te mânii nici pentru pricini drepte, nici pentru pricini nedrepte. De altfel, dacă dizolvi pricinile mâniei, la mânie nu mai ajungi. În Antologia Sanscrită se spune: „Mânia în oamenii cei buni se naşte moartă, se topeşte. În cei cuminţi un ceas trăieşte. În semidoct trăieşte lung: cinci ani în proştii cei din gloată, iar în mişei viaţa toată”. Mânia de fapt are multe chipuri, are multe manifestări. Sfântul Ioan Scărarul, scriind despre mânie în cartea sa numită Scara, zice aşa: „Să legăm mânia cu lanţurile blândeţii, s-o lovim cu îndelungă-răbdarea, s-o aducem în faţa minţii la judecată şi la cercetare şi să zicem: Spune-ne nouă, patimă nebună şi neruşinată, cine este tatăl tău, cum se numeşte mama ta, care sunt fiii tăi, cine ţi se împotriveşte şi cine te nimiceşte cu totul?. Şi mânia răspunde: Tatăl meu este îngâmfarea – adică mândria, de obicei mânia e legată cu mândria (Sfântul Marcu Ascetul, în scrierea sa „Epistola către Nicolae Monahul” pe care o găsim în Filocalie în volumul I, spune: „Copacul mâniei este udat la rădăcină cu apa puturoasă a mândriei”); deci totdeauna între mândrie şi mânie este o legătură; bineînţeles că poate să aibă şi alte pricini mânia, o să vedem îndată ce mai spune Sfântul Ioan Scărarul: zice – şi mame am mai multe: iubirea de avere, iubirea de plăcere, uneori patima desfrânării şi alteori patima îmbuibării”.

Trebuie să ne fie ruşine când suntem porniţi spre mânie. În vremea noastră se foloseşte o expresie care vrea să îndulcească lucrurile, şi anume, nu se spune despre cineva că e rău sau mânios, ci de obicei se spune că-i nervos. Să ştiţi că cei vechi nu ştiau de nervozitate, ci ştiau numai de mânie şi de răutate.
(Arhimandritul Teofil Părăian )

Ce frumoasa postare! ...:)
Dumnezeu sa-ti rasplateasca!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Ce frumoasa postare! ...:)
Dumnezeu sa-ti rasplateasca!

Meritul este al Părintelui Teofil , Dumnezeu sa-l odihnească in Împărăția Sa !
Eu n-am făcut decât sa culeg din polenul cuvintelor duhovnicesti , si -l transmit mai departe spre cunoașterea celor dornici , un fel de propovaduire :)
Doamne ajută!

[cristiboss56]

Slava deşartă schimbă firea omului, îi strică caracterul şi-l îndeamnă să asculte cu repeziciune orice laudă pusă pe seama lui. Ea risipeşte ostenelile şi truda nevoitorului duhovnicesc şi se face primejdie de moarte pentru comoara sufletului. Este înaintemergătoarea trufiei, naufragiu la ţărm, furnică la treierat. Furnica aşteaptă să se adune grâul la seceriş, la fel şi slava deşartă: aşteaptă să se înmulţească în suflet bogăţia duhovnicească. Furnica se bucură pentru că va fura grâul, slava deşartă pentru că va risipi bogăţia duhovnicească. Demonul deznădejdii se bucură când se înmulţeşte răutatea, iar demonul slavei deşarte, dimpotrivă, se desfată când se înmulţeşte virtutea. Pentru că poarta pe care intră primul este mulţimea rănilor sufleteşti, în timp ce uşa pe care pătrunde al doilea este bogăţia ostenelilor. Ia aminte şi vei vedea slava deşartă, nelegiuită, păstrându-se vie până la mormânt în haine, în parfumuri, în înfăţişările impunătoare şi-n atâtea altele. Aşa cum soarele străluceşte peste toate creaturile, la fel şi slava deşartă se bucură pentru fiecare nevoinţă a noastră. (Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul)

[cristiboss56]

Să alungăm provocările care ne duc inima în robie silnică, împiedicând transformarea gândului „strecurat de vrăjmaş” în patimă consimţită. Paza gândurilor ne fereşte de o astfel de consimţire, de „învârtirea necontenită a cugetării şi a închipuirii în jurul lui [a gândului pătimaş]”: „Cel ce cugetă nepătimaş de la început sau respinge prin împotrivire şi certare momeala [provocarea], a tăiat dintr-odată toate cele ce urmează”. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne atrage luarea aminte asupra consecinţelor nefaste ale nepurtării de grijă faţă de gândurile vătămătoare: „Mintea care zăboveşte în vreun lucru supus simţurilor e stăpânită cu siguranţă de vreo patimă faţă de el, ca de pildă de vreo poftă, de vreo întristare, de mânie sau de amintirea vreunui rău. Şi de nu dispreţuieşte acel lucru, nu se poate slobozi de patima aceea”. În această luptă duhovnicească, trebuie să ne împotrivim oricăror dorinţe sau făptuiri nesăbuite şi „să demonstrăm că ne-am lepădat întru totul de ele” (Sfântul Grigorie Palama).
(Mitropolit Hierotheos Vlachos )

[cristiboss56]

Să cunoaştem meşteşugul războiului nevăzut şi să vedem din câte părţi suntem atacaţi în lupta noastră duhovnicească de fiecare ceas şi minut. Şi fiindcă nu tot cel ce se luptă se încununează, avem trebuinţă de mare trezvie şi grijă în toată vremea asupra luptelor celor de gând şi asupra dracilor care ne dau război, ispitindu-ne din cele opt părţi: din spate, din faţă, din stânga, din dreapta, de sus, de jos, dinăuntru şi dinafară.
Ispita din spate
Diavolul îţi aduce aminte păcatele pe care le-ai făcut înainte, ca să-ţi spurce mintea cu ele; poate ai înjurat, poate ai desfrânat, poate ai furat şi tu te-ai lăsat de ele, dar el ţi le-aduce iar aminte.
Memoria noastră este ajutată de imaginaţie la relele pe care le-am făcut, când ne-am petrecut viaţa fără grijă şi fără paza minţii. Care-i scopul lui? Să-ţi aduci aminte de ele, poate le vei mai face. Când vezi că diavolul ţi-aduce în minte gândurile pe care le-ai părăsit şi păcatele pe care nu le-ai mai făcut, să ştii că te ispiteşte din spate, cu cele ce le-ai uitat. El nu vrea să le uiţi, el vrea să ţi le amintească, ca să te ispitească cu ele.
Ispita din faţă
Când ne tulburăm cu mintea pentru cele ce închipuim că vor veni asupra noastră, suntem ispitiţi din faţă. „Măi, am să îmbătrânesc; o să vină o boală; o să vină un război; o să vină o foamete; o să vină un potop; cutare mă pândeşte, are să-mi facă rău; o să-mi iasă înainte, o să-mi fure...”, şi începi a te tulbura cu mintea de cele care crezi tu că or să vină asupra ta. Şi te tulburi degeaba, că nimeni nu ştie ce are să fie. Dar vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Aceste închipuiri le aduce vrăjmaşul în mintea noastră, cu scopul de a ne tulbura şi a ne înspăimânta de cele pe care le credem că vor veni asupra noastră.
La aceste ispite, avem cuvântul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”.
Ispita din stânga
De câte ori vom cunoaşte şi totuşi ne vom lăsa momiţi de el şi îl vom lucra cu mintea, cu cuvântul sau cu fapta, atunci ne ispitim din stânga. Eu ştiu că-i păcat să mănânc mult, dar mănânc mult; eu ştiu că-i păcat să beau, dar beau; eu ştiu că-i păcat să urăsc pe cineva, dar urăsc; eu ştiu că-i păcat să vorbesc de rău, dar vorbesc; eu ştiu că-i păcat să ţin minte răul, dar ţin minte; eu ştiu că-i păcat să fiu desfrânat sau să fur sau să înjur sau să fumez, dar mă las biruit şi fac aceste păcate.
Aşa suntem ispitiţi din stânga, prin chipul cel arătat al răutăţii.
Ispita din dreapta
Ispita din dreapta este de două feluri. Prima este atunci când credem în vise sau vedenii şi, crezând în ele, suntem înşelaţi de draci. Dracii se fac în chipul lui Hristos, în chipul Maicii Domnului, în chip de ierarhi, în chip de mucenici, precum zice Apostolul Pavel: „Satana se preface în chip de înger al luminii”.
Când credem în aceste năluciri şi visuri, suntem ispitiţi din dreapta. Iarăşi, este ispită din dreapta, atunci când facem fapta bună cu scop rău şi nu spre slava lui Dumnezeu, şi n-avem smerenie; când zidim pe temelie de umbră.
(Arhimandrit Ilie Cleopa )

[cristiboss56]

- Pocăinţa cum se începe, părinte?
- În momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul. Dacă fariseul n-ar fi spus nebunia aceasta: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acesta”, poate că s-ar fi mântuit şi el. Dar, când s-a comparat că-i mai bun – „Mulţumesc, Doamne, că nu-s ca vameşul” - a mers în fundul iadului. Deci, pocăinţa în care-ţi dai seama că nu eşti mai bun ca altul, ci dimpotrivă. Pentru că, atunci când te împărtăşeşti, ce spui: „Dintre păcătoşi, cel dintâi sunt eu”.
(Părintele Adrian Făgeţeanu )

[cristiboss56]

Pe fratele tău pe care până ieri îl ţineai duhovnicesc şi virtuos, să nu-l judeci astăzi ca pe un rău şi viclean, deoarece diavolul te-a pus să-l urăşti. Tu, prin iubirea ta îndelung răbdătoare, având în minte faptele lui bune de până ieri, alungă ura de astăzi a sufletului.
Pe cel pe care până ieri îl iubeai ca pe un om bun şi-l ţineai ca pe un om virtuos, nu-l vorbi de rău astăzi, deoarece l-ai urât având ca pretext cuvântul tău rău. Tu continuă să-l lauzi, chiar dacă eşti stăpânit de tristeţe. În felul acesta, vei reveni cu uşurinţă la iubirea mântuitoare.
Când demonii văd că dispreţuim lucrurile lumii, cu scopul să nu-i urâm de dragul lor pe oameni, şi să cădem astfel din iubire, atunci ridică împotriva noastră ponegriri, încât neputând să răbdăm tristeţea, să ne silească să-i urâm pe cei râvnitori.
Nu există durere mai grea a sufletului decât ponegrirea. Şi fie despre credinţa sa, fie despre purtarea sa, este grăit de rău cineva. Şi nimeni nu poate să rămână nepăsător când este bârfit, decât doar cel care-şi întoarce ochii spre Dumnezeu, Singurul Care poate să ne izbăvească de primejdie, să arate oamenilor adevărul, şi să mângâie sufletul cu nădejdea. ( Sfântul Maxim Mărturisitorul)