Credinta, habotnicie, obiectivitate

În prealabil postat de MariS_

Am vrut doar sa spun ca si eu am fost ateu, deci ma trag din maimuta....

Toti avem cite-un defect... :)

"Domnule topcat", suna cam naspa

[MariS_]

Pentru topcat,
A, nu, aia era singura mea calitate. Defectele sunt multe...multe...

[Bastet]

În prealabil postat de MariS_

Omul de stiinta, cel mai adesea, face parte din prima categorie. El cauta tot timpul,
desigur cu mijloacele sale. Omul de stiinta riguros si onest nu face extrapolari ale
unor teorii locale la intreaga existenta. Isi cunoaste domeniul si se limiteaza la el.
Cel ce face extrapolarile respective este deobicei filozoful. Filozoful ateu nu-si poate
fundamenta metafizica lui decat extrapoland rezultatele stiintei. Teologul nu are
nevoie de stiinta pentru a-si baza convingerile. Din cauza asta omul de stiinta e
tentat sa se uite la filozof mai cu atentie decat la teolog. Filozoful il pretuieste,
il mangaie, il da ca exemplu, celalalt pare ca-l ignora.

Mi-a plăcut felul în care ai pus problema, în sensul că sînt aceste mari trei direcții: studiu realist, studiu umanist, studiu teologic.

„Studiu” pentru că, din cîte mi-am dat eu seama, se pare că cea mai comună însușire a tuturor oamenilor este curiozitatea. „Setea de cunoaștere” nu e un clișeu perimat, e ceea ce ne descrie ființa în mod fundamental.

Totuși, delimitările între cele trei domenii nu sînt deloc bruște și nici măcar certe.

Pe măsură ce se dezvoltă ceva (orice), apare o specializare din ce în ce mai mare în fiecare componentă. Este, așadar, firesc ca și oamenii să își împărtășească realizările din domenii diferite, ca să se încerce să se șlefuiască tot mai mult angrenajul cunoașterii umane.

Voi încerca să mă țin aproape de modelul „omul de știință <–> filozoful <-> teologul”.

Știința lucrează în general cu materialul (cu perceptibilul, observabilul, investigabilul), într-adevăr, pe cînd teologul e în niște zone care sînt aparent inaccesibile omului tehnic. Filozoful însă (aici ar trebui incluși cam toți cei cu preocupări umaniste: sociologi, psihologi etc.) reușește o intermediere foarte interesantă. Poate observa domeniul religios și formula niște idei printr-o sită proprie, iar omul tehnic poate prelua o idee și formula o teorie. La fel, rezultatele studiilor întreprinse științific sînt puse într-un limbaj accesibil, iar filozoful le poate adapta preocupărilor imediate ale teologului.

Morala: nu se mai poate ca un om să le poată face pe toate, timpul individual e mult prea scurt; dar din moment ce sîntem de acord că e nevoie de toate aceste laturi (sîntem, oare?), cel mai corect lucru e să se încerce o cooperare între domenii, între noi toți, fără bețe-n roate, injurii și acuzații. Aș vrea să cred că omenirea a trecut de etapa de „ochi-pentru-ochi” sau „dog-eat-dog”.

[MariS_]

Bastet:
Voi încerca să mă țin aproape de modelul „omul de știință <–> filozoful <-> teologul”.
------
Apreciez modul dvs. de gandire si sunt de acord cu tot ce ati spus.
Eu unul pretuiesc mai mult sinceritatea si modestia la un om de stiinta decat
fatarnicia unui credincios. Primul are sanse mari sa ajunga un bun credincios,
ultimul insa a ratat.

[Traditie1]

Deschizând acest topic nu am vrut sa întind o capcana. Poate am gresit punându-l la stiinta.

Consider ca fundamentalismul orbesc nu e bun, ca nu trebuie sa pornim în convingerile noastre de la religia în care ne-am nascut ci sa pornim de la adevar. Credinta trebuie sa fie o cautare si verificare, nu "crede si nu cerceta". Dar cautarea trebuie sa fie însotite de o dedicare totala a vietii noastre, sa nu fie doar un exercitiu intelectual.

[MariS_]

În prealabil postat de Traditie1

Deschizând acest topic nu am vrut sa întind o capcana. Poate am gresit punându-l la stiinta.

Consider ca fundamentalismul orbesc nu e bun, ca nu trebuie sa pornim în convingerile noastre de la religia în care ne-am nascut ci sa pornim de la adevar. Credinta trebuie sa fie o cautare si verificare, nu "crede si nu cerceta". Dar cautarea trebuie sa fie însotite de o dedicare totala a vietii noastre, sa nu fie doar un exercitiu intelectual.

Nu cred ca ati gresit deschizand topicul. Sunt de acord cu tot ceea
ce afirmati mai sus. Si eu doream sa subliniez, dar poate nu am reusit
suficient de bine, ca fara o cautare facuta cu ratiunea si cu inima, nu
separat si mai ales nu una fara alta, sansele de a atinge absurdul ori
inselarea sunt foarte mari. Iar cautarea si dedicarea sa mearga mana
in mana cu sinceritatea, onestitatea si smerenia.

[maria32]

În prealabil postat de Traditie1

Nu am zis ca pretuirea vietii de apoi a fi mai morala dar e mai înteleapta fiindca ce dureaza la infinit ar trebui sa ne preocupe, daca suntem chibzuiti.

Am urmarit cu mare interes dialogul vostru si chiar ma bucuram la fiecare replica de bun simt pe care o dadeai pana cand am ajuns la cea de mai sus.

In privinta acesteia da-mi voie sa-ti atrag atentia ca tu aici presupui ca ateii ar accepta ideea ca exista viata vesnica, ca exista viata dupa moarte si ca aceasta viata tine la infinit.

or exact in asta nu cred ateii.

[eodor nastasa]

În prealabil postat de Traditie1

...
"crede si nu cerceta".
...

Tradus, suna cam asa : Asculta "glasul" inimii, si nu mai cerceta, ca pierzi timpul..."

[maria32]

cum sa asculte daca sunt surzi?

conform DEX>Habotnic=Persoană care respectă cu scrupulozitate exagerată prescripțiile religiei.Denumirea provine de la o SECTA.
Am observat ca in multe situatii persoane de acest tip dau altora lectii despre un comportament pe care el/ea nu il aplica desi in public doreste sa apara drept un etalon din acest punct de vedere.Este un paradox.Acest fapt se bazeaza pe o credinta cu evidente accente de fanatism.As dori sa explic unul dintre intelesurile termenului de fanatism in viziunea mea:momentul cand iti intemeiezi mesajul pe desconsiderarea altora.In momentul in care bati cu pumnul in masa credintei si te sui cu picioarele argumentelor bigote pe capu nefericitului din fata ta care a avut nesansa(desi NU a decis el asta)sa nu se nasca in locul potrivit dpdv religios.Am mai observat ceva absolut stupefiant:multe persoane de acest tip spun si ca omul trebuie sa fie pasnic,sa accepte vicisitudinile vietii,etc.Este efectiv un nonsens.Situatia devine si mai dementa cand aceste aspecte sunt puse in spatele scutului,,ne luptam sa aparam credinta".Este o ipocrizie.Am vazut acest gen de mentalitate in tarile arabe(de ex)

Personal ii apreciez pe acei oameni care nu ies in fata,care in simplitatea si buna lor credinta se roaga fara sa faca mare caz de asta si care chiar inceraca sa aplice principiile in care cred.Cei care iubesc cu adevarat traditia o protejeaza chiar prin felul lor de a fi devenind un exemplu pentru cei din jur.Acei oameni iti explica credinta lor intr-un mod frumos,convingator,facindu-te sa simti ca in inima lor exista doar sinceritate si dragoste pentru semenii lor.Nu am vazut ca oamenii de acest tip sa-i judece sau sa-i condamne pe altii.Ei sunt mult prea corecti cu ei insisi pt a se aventura intr-o judecata care,daca suntem credinciosi,stim ca nu ne apartine.
Din pacate,in multe situatii,intrucat acesti crediniciosi autentici nu sunt vocali in polemici,locul lor este luat de fundamentalisti care de multe ori vor sa te convinga prin metode ce nu au nimic in comun cu credinta.De multe ori ura si intoleranta sunt la loc de cinste in discursul lor.Cand spun intoleranta ma refer la aceea situatie in care nu poti accepta nici macar existenta fizica a altor crediniciosi din alte religii.Asta este grav si este usa din spatele credintei ce da in maidanul atrocitatilor savirsite in numele unei credinte.

Am vazut situatii,in toate religiile,in care diversi guru au profitat de credinta sincera a unor tineri si i-au transformat in dementi cu acte-n regula.Multi dintre acesti tineri au cam luat-o razna cand promisiunile acelor guru nu s-au implinit.Multi si-au pierdut chiar credinta si s-au trezit si cu psihicul mutilat.Asta daca nu isi ,,implineau"viata devenind o bomba ambulanta.
Eu cred ca cei care chiar cred sunt oameni extrem de discreti si mai ales nu fac mare valva cu felul lor de a intelege credinta.Cred ca acesti oameni chiar aplica invataturile dar intr-un mod luminos,sincer,nu ii vezi tinand discursuri calare pe butoaie prin piete.De la credinta la fanatism este doar un drum strabatut rapid prin manipulare.Exista indivizi care stiu extrem de bine reteta asta.
Pe mine(aici vorbesc strict dpdv personal)drumurile prin lume m-au invatat ca este posibil sa ajungi prieten cu oameni avand o credinta diferita,o culoare a pielii diferita,o mentalitate diferita dar cu care poti sta de vorba,poti schimba idei fara ca vreunul sa incerce sa-l determine pe celalalt sa renunte la credinta sa.
Cred ca exista un rost pe lumea asta din moment ce parem atat de diferiti dar suntem atat de asemanatori in multe situatii.Sunt un adversar declarat al rasismului si xenofobiei si nu fac un secret din asta.

Nu traim intr-o lume perfecta si de la alungarea lui Adam din Eden si pina in prezent nu a fost niciodata perfecta.Cred ca Dumnezeu a procedat corect cand l-a alungat pt ca daca Adam nu ar fi devenit muritor atunci pacatul sau ar fi devenit nemuritor.Asa totul se stinge prin moarte din acest punct de vedere.Tarina din care am plecat ne primeste inapoi in timp ce sufletul pleaca la judecata.Cercul se inchide.Din tarina am plecat si tot acolo ne intoarcem iar sufletul nostru se intoarce si el la Cel de Sus care l-a pus in noi.Ce urmeaza apoi este o alta discutie.
Parerea mea este ca Biblia este inegalabila.Cu toate ,,imperfectiunile"ei.Niciodata nu va mai aparea ceva comparabil cu ea.Spun asta dupa ani de studiu in diferite domenii si dupa o experienta de viata decenta.Daca o citesti in mod onest>am constat ca este un izvor incredibil.Asta este strict parerea mea subiectiva.Priviti cele spuse din acesta perspectiva.

In loc de final am sa postez un citat pe care l-am gasit pe site-ul Manastirii Dervent.Mi-a placut mult si il postez pt ca cel ce l-a scris a spus mai bine ce eu nu pot spune in acest mod.Bye.


,,Biblia e Cartea care cuprinde cărţile. Biblia, aşadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăşi rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni şi prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărţi.

Cu omul adamic Creatorul vorbea într`un singur limbaj; omul căzut n`a mai înţeles graiul îngerilor, şi`ntru târziu s`a pomenit Moise că tocmai pe el, bâlbâitul, îl trimite Dumnezeu să le grăiască oamenilor cuvintele Sale.

– Cum o voi face, Doamne, de vreme ce sunt gângav?

– Tu, într`adevăr, eşti, dar Aaron, fratele tău, nu e. Eu îţi voi spune ţie, tu îi vei spune lui, el le va spune oamenilor, şi astfel tu vei fi pentru el ceea ce sunt Eu pentru tine a.

Cuvântul devenise cuvinte, Teologia se făcuse filologie.

A mai trecut o vreme, Moise a mai primit o poruncă:

– Apucă-te şi scrie totul într`o carte!

Şi el a scris totul într`o carte. De aici, lunga şi dramatica istorie a textului biblic, cu autori sacri sau profani, cu limbi originale sau derivate, cu graiuri uitate sau stâlcite, cu traduceri mai bune sau mai puţin bune, cu copişti atenţi sau osteniţi, cu tomuri, codici şi colecţii vrăfuite, cu studii şi cercetări savante, cu evaluări semantice şi ediţii critice..., totul, în ultimă instanţă, menit să-i redea filologiei transparenţa teologică prin care cuvintele redevin Cuvânt.

Aşa stă Biblia în faţa cititorului: ca o prescură care poate să rămână pâine dospită, poate deveni anafură sau se poate transfigura în Trup euharistic. Trepte de pătrundere, trepte de cunoaştere; trepte de cunoaştere, trepte de iniţiere; trepte de iniţiere, trepte de sfinţenie: „chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem astfel.

Prin urmare, cititorule, dacă vei deschide Cartea din simplă curiozitate sau deprindere, spre a-ţi împlini nevoia de a şti, şi dacă ai străbătut-o ca pe un simplu act de cultură, fii sigur că n`o vei uita. Dacă ai zăbovit asupră-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat că în ebraică şi în greaca veche sunt semănate cuvinte, fraze şi denumiri eterogene, împrumutate din culturile cu care autorii biblici s`au învecinat sau din altele pe care nici ei şi nici părinţii lor nu le-au ştiut. Dacă ai citit-o numai ca pe o operă literară, iată că ai gustat într`însa belşug de genuri şi specii, poezie lirică şi epică, istoriografie, legislaţie, imnuri sacre şi sapienţiale, pagini profetice şi apocaliptice, proze scurte şi nuclee de roman, scenarii dramatice şi eseuri filosofice, sentinţe aforistice şi incantaţii prozodice... Dacă ai cercetat-o cu un ochi critic necruţător, vei fi descoperit şi ceea ce, în fapt, căutai: naivităţi, inadvertenţe, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolări, paralelisme şi multe alte metehne care te vor sminti în măsura în care te vei opri aici.

Dacă, pentru nevoia de a înţelege, o vei cerceta a doua şi a treia oară, mai cu de-amănuntul, cu`ncetineli şi reveniri, dacă-ţi vei pune gândul pe textul din faţă şi pe cele paralele, însemnate alături, atunci cugetul tău va fi în stare să pipăie înţelesurile din spatele cuvintelor, să pătrundă în luminişurile alegorice ale întâmplărilor, să desluşească de ce jertfa lui Avraam, de pildă, s`a petrecut ca fapt istoric la vremea ei d, dar „şi`n prefigurare“ e pentru vremile din urmă. În acelaşi timp, reliefurile noilor tale lecturi îţi vor deschide calea de acces către întreaga cultură europeană, în tot ce are ea mai înalt şi mai frumos de-a lungul ultimului mileniu.

Dar dacă, pentru nevoia de a cunoaşte, te vei deprinde s`o citeşti nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinlăuntru, dacă sufletul ţi se va aprinde în văpaia celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta îţi va descoperi că, de vreme ce toate cărţile acestei Cărţi au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L şi vestindu-L, şi de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure făpturi, omul, înseamnă că toată Cartea se îndreaptă spre o singură fiinţă, care eşti tu, cititorule. Dacă o ocoleai, ar fi fost să treci pe-alături de propria ta viaţă; dar fiindcă ţi-ai asumat-o, a fost să te descoperi pe tine sieţi. Acum, ajutat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi, la nevoie, de însemnările din josul paginii, vei pătrunde în adevărurile de credinţă şi în sensurile adânci ale Scripturii, adică în lumina lecturii ei duhovniceşti, singura care te ridică deasupra lui a şti şi deasupra lui a înţelege, anume în văzduhul lui a cunoaşte, acolo unde cuvintele redevin Cuvânt şi eternitatea te îmbie la Viaţă; căci „viaţa veşnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis“ .