Mari duhovnici si sfaturile lor

[Iubirea]

Am deschis acest topic cu rugamintea sa scrie fiecare din experienta personala, ce duhovnici imbunatatiti cunoscuti sau mai putin cunoscuti a intalnit si ce sfaturi folositoare a primit, ce intamplari deosebite a petrecut alaturi de respectivii duhovnici.
Doresc sa mentionez ca toate aceste sfaturi vor fi scrise pentru folosul duhovnicesc al nostru al tuturor, nu spre marirea celui ce scrie.

Multumesc anticipat pentru postari.

[Iubirea]

Cu ceva ani in urma eram intr-o mare ispita...era perioada cand ma gandeam tot mai mult sa ies din manastire si nu eram sigura ce sa fac.
S-a intamplat intr-o toamna sa pot veni intr-un wekeend acasa in Bucuresti...am profitata de ocazie si mi-am propus sa dau o fuga pana la Techirghiol sa vorbesc cu pr. Arsenie Papacioc care a fost si va ramane "iubirea" vietii mele. Ma stia de multi ani, imi era sfatuitor de mult timp.
Problema era ca eu nu aveam mult timp la dispozitie, doar o zi in care dimineata sa plec si seara sa ma si intorc in Bucuresti...ceea ce era cam imposibil tinand cont ca la pr. Arsenie la usa sunt cozi interminabile (cine a fost stie) indiferent de vreme si timp.
Am plecat dimineata la prima ora cu un microbuz, am facut cam 4 ore pana in Techirghiol...in jur de ora 10,30 eram acolo. Eram foarte abatuta, tot drumul m-am rugat sa-mi ajute Dumnezeu sa pot vorbi cu parintele...era o zi mohorata cu o ploaie mocaneasca. Imi treceau tot felul de ganduri prin cap..poate pr. este bolnav, poate e coada ff mare, poate nu e in manastire...etc
Cand am intrat pe poarta manastirii prima data am intrat in Biserica...m-am inchinat, m-am rugat si apoi cu teama ca nu stiu ce va fi din acest moment am iesit cu gandul sa ma indrept spre chilia parintelui.
Cand am ajuns pe alee si s-a putut vedea clar casuta parintelui ce credeti ca am vazut eu???
La usa nu era nimeni, nici tipenie de om in toata manastirea (calugar sau mirean), vremea era in continuare mohorata si ploioasa...dar in fata usii la intrare pr. Arsenie statea in picioare si ma astepta zambind...credeti-ma ca am lesinat de plans, nu stiam cui sa multumesc mai intai: lui Dumnezeu sau parintelui...am stat cateva ore de vorba, absolut nimeni nu ne-a deranjat...am plecat cu multa pace in suflet, cu multe raspunsuri si rezolvari la problemele mele dar fara sa-mi pot opri lacrimile...am plans pe tot drumul de intoarcere...era jenant pentru calatori, dar efectiv nu puteam sa ma opresc...traiam o stare care imi depasea autocontrolul.

[Iubirea]

Alta data, mai in tinerete pe vremea cand eram studenta eram la manastirea Sihastria...era o dupa-amiaza frumoasa de toamna cand stateam prin preajma chiliei pr. Cleopa...si numai ce vad cateva persoane ca fug spre deal de unde se auzea parintele care zicea"ce fugiti la un putregai de mosneag?"...am mers si eu am luat o binecuvantare si apoi parintele cu ucenicul au luat-o prin spatele corpului de cladiri spre chilia Sf. Sale. Lumea dupa el...eu m-am oprit la coltul casei ca m-am gandit ca e destul de obosit si bolnav ce sa ma mai tin scai...dar pr. in loc sa intre in chilie s-a oprit pe un scaunel si lumea s-a asezat in jurul lui sa-l asculte (era in spatele chiliei nu in fata unde predica de obicei)...acum eu n-am mai stiut ce sa fac daca ramasesm pe loc imi era jena sa inaintez...parintele care deja incepuse sa povesteasca ceva invataturi ma vede si zice "hai capitalisto vino de sezi ca mai e loc langa putregaiu ista de mosneag"...pe atunci nu stia cine sunt si de unde sunt, inca nu apucasem sa vorbesc niciodata cu dansul, doar il ascultam cand predica afara in cerdac pentru toata lumea care se nimerea sa fie de fata. M-a minunat ca m-a chemat in acest fel desi nu ma stia...in fine dupa vreo jumatate de ora a batut clopotul ca incepea vecernia si atunci parintele ne-a trimis pe toti la Biserica.
Am plecat...dar eu n-am avut stare la slujba...am stat cateva minute si am iesit urcand iar spre chilia parintelui care avea in fata cativa meri...deja ziua se ingana cu noaptea. In timp ce urcam merii plini de mere erau din ce in ce mai aproape de mine si mai mari iar eu ma gandeam: "Doamne ce as manca si eu un mar...dar n-am luat binecuvantare de la nimeni, poate e pacat mai ales ca sunt si in manastire!!!"...cu gandul asta m-am oprit exact fix in fata usii de la chilia parintelui uitandu-ma doar spre varful copacului la un mar...nici nu realizasem exact unde ma oprisem.
Cu gandul ce-l aveam in minte si cu privirea in sus la un moment dat am inceput sa-mi cobor privirea...prima data am vazut acoperisul chiliei, apoi peretele, becul care era deasupra usii si care deja era aprins si...intr-o baie de lumina pr. Cleopa statea si se ruga pe un scaunel uitandu-se la mine.
Am inmarmurit...de emotie nu am stiut ce sa fac si am luat-o la fuga direct in camera mea...abia cand m-am asezat jos am realizat ca-l vazusem pe pr. Cleopa si doar ce mi-am tras sufletul si am luat-o iar la fuga inapoi...parintele inca era singur si se ruga...atunci a fost prima data cu adevarat cand am stat de vorba, cand m-a facut sa-l inteleg si sa-l iubesc asa cum nu s-a intamplat pana atunci...eu mult timp doar l-am ascultat predicand, am citit cartile dar nu-l puteam intelege si accepta. Probabil ca el a stiut asta, discutia care a urmat mi-a dovedit-o...a fost pentru prima data cand cineva imi spunea amanunte despre mine fara sa ma cunoasca...imi era atat de frica ca nu mai stiam cum sa reactionez. :)