|
#41
|
||||
|
||||
Iubirea prin ura de sine mi se pare nefericita chiar exprimarea. Iubirea nu poate proveni si nici macar creste din ura de altceva. Eu inteleg ce a dorit autorul sa exprime dar mi se pare un exces insasi exprimarea aceasta. Lepadare de sine e cu totul altceva. Lepadarea nu presupune ura ci detasare, detasare de egoism, detasare de mandrie, detasare de valorile false ale lumii. Dar nu ura, aici cred ca deja e exces. Cand ajungi la ura nu mai poti iubi curat pentru ca nu poti tine doi pepeni intr-o mana. Deci, inteleg sensul formularii dar nu sunt de acord cu forma in care e exprimat. Ar trebui inlocuit cuvantul ura din ea.
Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#42
|
|||
|
|||
Citat:
Iar obsesia cu iubirea duce, paradoxal, la o slăbire a apropierii între oameni sau între oameni și Dumnezeu. Oamenii și Dumnezeu, persoanele sunt mai importante ca iubirea. Iubirea a ajuns un concept abstract, desprins de persoane, prin care unii își afirmă superioritatea în fața altora sau în forul lor lăuntric. Titlul acestui topic vroia să atragă atenția că adevărata iubire este smerenia. Bunătatea și celelalte virtuți decurg din smerenie, nu invers.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide Last edited by Traditie1; 26.03.2011 at 10:53:48. |
#43
|
||||
|
||||
Citat:
Eu inteleg ce vrei sa spui mai ales prin expresia "Creșterea conștiinței propriei răutăți trebuie să devină o stare permanentă" si sunt perfect de acord cu ea. Problema e la iubire pe care eu o vad altfel, adica fara exercitiul ei, uneori poate exagerat, alteori poate gresit directionat, dar totusi fara exercitiul iubirii riscam sa ne transformam intr-un bloc de gheata "perfect, pur si transparent", dar cu ce folos? Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#44
|
|||
|
|||
Citat:
|
#45
|
||||
|
||||
Fara comentarii !
Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#46
|
||||
|
||||
Foarte greu imi este sa inteleg aceasta interpretare. Avand in vedere ca marea porunca a dragostei ne indeamna sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. In Morala crestina orotdoxa se vorbeste chiar despre stima de sine, iubirea de sine si smerenia ca datorii ale crestinului fata de sine insusi.
|
#47
|
|||
|
|||
"Iubirea prin ura de sine"
Iubirea prin ura de sine e o contrazicere crasa. Ca sa poti iubi pe altii mai intai trebuie sa te iubesti pe tine insuti. Nu e vorba despre "ura de sine" ci mai mult despre nemultumirea de sine.
Daca incepi sa te urasti pe tine insuti o sa incepi sa ai complexe de inferioritate si lipsa de incredere in tine o sa infloreasca... Psihicul omului este foarte complex, iar dezinformarile celor,care pretind ca au un inalt grad duhovnicesc pot produce, mai ales din nestiinta, tulburari nevrotice. Tendintele nevrotice se formeaza cand apar contradictii intre conceptiile celor, care simt ceva dar in realitate vor altceva. Lepadarea de sine cum i se mai spune incepe cu iertarea aproapelui nu cu "ura de sine". Sensul iubirii aproapelui este acelasi cu sensul reconcilierii relatiilor cu aproapele. Vad aici diferite pareri despre cum trebuie actionat asupra gandurilor insa degeaba incercam tot felul de "metode" daca nu reusim sa o aplicam pe cea mai importanta, pragul pe care trebuie pasit ce ne duce la treapta iubirii si anume Iertarea Aproapelui. Nimeni nu poate sa reuseasca sa ajunga la cea mai "inalta treapta" daca nu participa la Sf Liturghie. Nu cred, ca trebuie sa ne facem griji la ce fel de "ritualuri" trebuie facute pentru mantuire, incercarile de trebuinta, o sa vina ele la noi, fie ca o sa constientizam rautatea din noi fie ca nu degeaba ne silim in a o vedea daca nu ne luptam cu ea prin Iertarea Aproapelui. Intr-un om e lumea toata. Deci si in noi e lumea toata... Last edited by Pavel22; 22.06.2011 at 21:58:26. |
#48
|
|||
|
|||
Citat:
|
#49
|
|||
|
|||
Daca sint in metrou si ma reped sa ocup un loc in fata altei persoane inseamna ca m-am iubit pe mine ? NU,caci tocmai mi-am facut un rau sufletesc,neglijind pe aproapele.Cinstit ar fi sa gindesc:asa cum eu imi doresc acel loc,asa si-l doreste si cel de linga mine.Cinstit ar fi sa dau intaietate celorlalti,depasind stadiul autosatisfacerii proprii.
Daca insa constat,ca mereu fac raul care nu vreau sa il fac,atunci ura de sine poate fi un leac.Ura de sine poate exprima atunci smerenie.Urasc persoana aceasta inadaptabila care sint.Dar asta nu inseamna ca nu sint atent la mine,tocmai pt a identifica nevoile celorlalti. Sinele nostru este cel mai bun instrument de cunoastere pt a cunoaste nevoile celorlalti. Sper sa fi reusit sa surprind cele 2 sensuri ,ambele pozitive,ale iubirii si urii de sine. |
#50
|
||||
|
||||
Citat:
Dumnezeu ne-a dat mari comori prin parintii traitori, si am nadejdea ca tot El ne va milui si cu dreapta intelegere a celor transmise de ei... Sunt de acord ca cineva nu poate merge pe calea pocaintei..fara a-si constientiza raul interior, pacatul, firea corupta, neomenia si intunericul din el...si mai cred ca, oricat de deznadajduitoare poate fi la un moment dat vederea propriului intuneric...aceasta vedere este un har..un dar al Duhului Sfant..care, printre altele.."va vadi lumea de pacat" (Ev.Ioan,16:8)...si da, fara sa ne vedem pacatul, nenorocirea...totala si completa dependenta de harul Duhul Sfant...suntem in inselare..si in parere de sine... insa, exista un principiu natural conform careia...acel lucru/situatie catre care indrepti atentia ta...are tendinta sa sporeasca si sa creasca...si atunci, daca eu ma uit incontinu numai si numai la raul din mine...si ma lupt cu el, si il urasc.. si ma incrancenez...sa cad...si iarasi ma lupt...oare nu-i dau putere si mai mare in viata mea? Unde sa mai punem ca daca totusi imi iese, voi avea tendinta sa ma mandresc si sa-mi pun inainte o neprihanire a mea proprie...ca fariseii, si...vai noua atunci...caci...stim ca harul lui Dumnezeu se indeparteaza de cei mandri.. Si apoi...ura de sine...eu o inteleg ca o preocupare exacerbata fata de acest "sine"..sau egoismul inerent naturii cazute...acelasi egocentrism, preocupare excesiva de "sine"....de care noi dorim sa scapam... Apostolul Pavel ne indeamna sa biruim raul...prin bine...ori Singurul Bine...sau BUN...este numai Dumnezeu... Eu cred ca idealul pentru noi e sa fim atat de pasionati si preocupati de Dumnezeu...de mila Lui...de bunatatea Lui...de frumusetea Lui...sa ne fie atat de drag sa stam langa El...sa cautam sa-L cunoastem...sa-L intelegem...desigur, atat cat putem noi, ca oameni...incat sa nu ne mai ramane timp si energie, si dorinta...sa hranim raul din noi...si acesta efectiv sa se usuce...ca o planta neudata si neingrijita...Doamne-ajuta... Cat despre iubirea de Dumnezeu...eu am inteles ca El este Cel care o initiaza..."Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimes pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre"(1Ioan, 4:10) si odata ce noi am luat contact...real si nemijlocit cu...iubirea Lui pentru noi...odata ce El ne strapunge inima..si ni Se descopera...ca Acela care ne iubeste...cu adevarat...oricat de gunoaie de oameni am fi fost noi(sau inca suntem)..oricat de nevrednici...si de mizerabili...nu cred ca putem sa-i raspundem decat cu.."Domnul meu si Dumnezeul meu"...si din acea recunostinta...vom dori sa ne facem inima...asternut pentru picioarele Sale...Asa cred ca a facut femeia desfranata, pe care Mantuitorul...in loc sa arunce cu piatra...a iertat-o...si i-a rusinat pe parasii ei... Povestea odata parintele Arsenie...din tineretile dumnealui...de o .."disputa"..avuta cu parintele Cleopa...(mentionand ca era pe fondul unei reale iubiri si fratii in Hristos)..parintele Cleopa fiind aprig, neobosit, si de neoprit in lupta directa cu diavolii..cu raul...si pacatul...in timp ce dumnealui-p. Arsenie...era mai mult pentru.."o stare de prezenta"...inaintea lui Dumnezeu...o contemplare...o uitare de sine...in care...desi isi constientiza pacatul...isi cerea iertare de la Dumnezeu...si se arunca din nou in...bratele Lui...in mila Lui..in dragostea Lui...veselindu-se inaintea fetei Lui. Iata...doi mari duhovnici...stalpi ai ortodoxiei...si categoric..oameni ai lui Dumnezeu(eu asa ii vad)..si totusi...doua abordari diferite...care duc inspre acelasi tel...o mai mare apropiere de El....sfintire...biruinta asupra pacatului...firii pamantesti... Fie ca harul lui Dumnezeu sa ne descopere si noua, celor ce vrem sa mergem la Cale...ce ne este propriu fiecaruia... Sa ma iertati...si Doamne-ajuta !
__________________
"Mergeti pretutindeni, spunand tuturor ca Dumnezeu exista, si ca in Adevar, Dragoste El este. Si..daca trebuie..folositi si cuvinte"(Francisc de Assisi) |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Iubirea de aproape-Iubirea de vrajmasi | OvidiuO | Pocainta | 76 | 19.04.2013 20:51:24 |
Indreptatirea de sine | George.m | Pocainta | 17 | 07.12.2012 17:34:47 |
Indreptatirea de sine | Simply_me | Generalitati | 5 | 04.08.2012 14:21:37 |
Spalare pacate prin suferinta sau prin facere de bine | spre_rasarit | Generalitati | 0 | 09.09.2011 13:09:26 |
blestemul de sine | fallen | Intrebari utilizatori | 17 | 16.08.2011 12:31:48 |
|