Psaltirea-o carte a sufletului credinciosilor

[Daniel777]

Niciodată această lucrare n-a încetat să se afle în centrul preocupărilor celor dornici de pocainţă şi mântuire. Interesul prioritar de care s-a bucurat permanent este determinat de bogaţia şi, în egală măsură, de frumuseţea cuprinsului ei. Sfântul Vasile cel Mare evidenţiază aceste alese calităţi ce caracterizează Psaltirea, atunci când scrie în Comentariul său la Psalmi următoarele: “Într-adevăr, altceva ne învaţă Profeţii, altceva Istoricii, altceva Legea, altceva… Proverbele. Cartea Psalmilor însă cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor din toate. Ea prooroceşte cele viitoare, face aluzii istorice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos”. Într-alt loc, acelaşi Sfânt Părinte ne oferă şi aceste interesante consideraţii asupra Psalmilor, scriind: “Câtă învăţătură nu poate cineva agonisi din Psaltire? Mareţia bărbăţiei, exactitatea dreptăţii, însemnătătea înfrânării, desăvârşirea judecăţii, chipul în care să se mântuiască, dreapta măsură a răbdării, într-un cuvânt, tot felul de binefaceri. Numai aici poate găsi cineva teologia cea desăvârşită, aici profeţiile despre întrupare, aici ameninţarea judecăţii celei veşnice, aici nădejdea învierii, aici teama de iad, aici făgăduinţa măririi ce ne aşteaptă şi descoperirea tainelor celor neajunse. Toate acestea se gasesc in Psaltire ca intr-un mare si bogat tezaur”.

După Sfântul Atanasie cel Mare, Psaltirea “cuprinde în sine zugrăvite toate simţămintele oricărui suflet omenesc, schimbările şi înnoirile lui, aşa încât dacă cineva voieşte, poate să-şi ia şi să-şi însuşească zugrăvirea ce i se potriveşte”.

Pentru Sfântul Ambrozie, această frumoasă carte este “glasul Bisericii în mărturisirea prin cântare a credinţei celei una”. La fel de elogios grăieşte despre Psaltire şi Sfântul Ioan Hrisostom, când spune: “Toate Scripturile sunt sfinte, dar Psalmii au ceva mai mult”. Casiodor numeşte Psaltirea “fântâna nestricată” ce izvorăşte veşnic apa cea vie a mântuirii.

[Daniel777]

Superioritatea Legii Domnului este expusă în a doua jumătate a psalmului 18 (”Legea Domnului este fără prihană…”), ca şi în lungul poem alfabetic al psalmului 118.
Portretul dreptului este descris în psalmii: 14/15, 23/24, 61/62, 111/ 112, 113, 121, 127, iar al hulitorului şi al păcătosului este conturat în psalmii: 1, 11/12, 13/14, 51, 57.
Diferenţa de conduită a unuia şi a celuilalt este indicată în psalmii: 5, 14, 26, 38, 48, 124. Chipul păcătosului pocăit este înfăţişat în celebrul, psalm 50.
Datoriiile judecătorilor sunt amintite în psalmul 81/82, iar ale guvernatorilor în psalmul 100. Pedepsele şi răsplătirile divine sunt expuse în psalmii: 1, 9, 35, 51, 72/73, 80/81, 91/92. Psalmul 49 insistă asupra necesităţii cultului intern.
Psalmii (rugăciuni) de mulţumită şi de cerere. Mulţi psalmi constituie adevărate rugăciuni înălţate către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate cu îmbelşugare peste poporul său (psalmii: 45, 47, 65, 67, 75, 80, 97, 123, 125, 128, 149).
Binefacerile dumnezeieşti şi acţiunea proniatoare ce se manifestă şi către indivizi, în particular, sunt de asemenea evidenţiate în psalmi de mulţumire precum: psalmii 22, 33, 35, 90, 102, 115, 144, 145.
În alţi psalmi se aduce mulţumire pentru bogăţia roadelor pământului (psalmii 64 si 84).

Rugăciuni de mulţumire pentru scăparea din necazuri şi strâmtorări se exprima în psalmii: 9, 17, 20, 29, 74, 106, 117, 120, 137, 143.
Marea milostivire dumnezeiască este lăudată în psalmul 102.
Cel mai mare număr de psalmi sunt prin excelenţă rugăciuni de cerere ce pot fi folosite în orice împrejurare. Astfel sunt psalmii: 3, 4, 5, 7, 16, 25, 27, 30, 34, 40, 43, 51, 53, 54, 55, 58, 59, 63, 69, 85, 108, 124, 128, 139, 141, 142.
Mulţi psalmi îi vizează pe vrăjmaşii lui Israel, care au invadat în nenumărate rânduri ţara şi au săvârşit multe nelegiuiri. Împotriva lor se cere răzbunarea dumnezeiască (psalmii 73, 78, 79, 82).
În psalmii 19, 60, 119, 120, 140 se cer haruri speciale pentru felurite împrejurări ale vieţii. Psalmul 11 este o rugăciune pentru scăparea din nevoi, iar psalmii 12, 87, 101, 122, 142 sunt cereri ale unui suflet în restrişte.
În alţi psalmi se dă expresie dorinţei sincere de a vedea sau a fi în preajma templului lui Dumnezeu (psalmii 41, 62, 83, 121).
Psalmii de încredinţare proniei dumnezeieşti sunt următorii: psalmii 26,46, 61,70,89,90.

[Daniel777]

Psalmul 50 este considerat primul act de pocainţă pe care îl face David după căderea în păcat. Psalmul 31, scris după obţinerea iertării de catre Dumnezeu celebrează bucuria nevinovaţiei recâştigate. În psalmul 6, scris in timpul revoltei lui Absalom se cere eliberarea din necazuri, pe care David le pune în legătură cu păcatele sale anterioare. Prin psalmul 37, David se roagă din nou lui Dumnezeu să-l scape din încercările care l-au copleşit în ultimele sale zile. în psalmul 142 se abandonează în faţa lui Dumnezeu care l-a pedepsit. Psalmul 101 este rugăciunea evreilor duşi robi în Babilon, prin care cer Domnului Dumnezeu eliberarea.
În psalmul 129, scris după reîntoarcerea din exil, ei îl roagă pe Dumnezeu să-i trateze cu milostivire, nu după faptele săvârşite.

[Daniel777]

Sunt veritabile poeme ce vizează etapele principale ale istoriei lui Israel, cu scopul de a se trage concluzii de ordin moral. În psalmul 77 Asaf descrie perioada eliberării evreilor din robia egipteană şi a rătăcirii lor prin pustia Sinai, cu arătarea tuturor dovezilor de fidelitate din partea lui Dumnezeu faţă de poporul Sau. Şi psalmul 104 istoriseşte aceleaşi binefaceri revărsate asupra lui Israel până la reaşezarea în Canaan. Psalmul 105 descrie alternativ necredincioşia lui Israel şi marea milostivire a lui Dumnezeu, din aceeaşi perioadă Psalmul 136 este un psalm scris în timpul exilului babilonic, el reflectând vremurile de restrişte pe care le-au cunoscut evreii în starea de robie. Alţi psalmi amintesc mai mult sau mai puţin explicit faptele istorice cu prilejul cărora au fost compuşi. Astfel, psalmul 70/71 s-a scris în timpul invaziei lui Nabucodonosor iar psalmul 107 - după eliberarea din captivitate.

[cristiboss56]

http://psaltirea.wordpress.com/

[Daniel777]

Acest nume se dă acelor psalmi care au fost compuşi în mod special pentru ceremoniile religioase ori pentru serviciul de la templu. Astfel avem: psalmul 14 care aminteşte condiţiile cerute pentru a fi admis la sanctuar. Psalmul 23 era recitat în toate ocaziile când un cortegiu procesional se apropia de templu. Psalmul 65 se citea la aducerea unei jertfe, iar psalmul 67 la reîntoarcerea sicriului Legii la cortul sfânt după o victorie repurtată impotriva năvălitorilor sau răufăcătorilor. Cea mai mare parte a psalmilor din cărţile a IV-a şi a V-a au acest caracter liturgic. De altfel, chiar dacă nu toţi psalmii au avut de la început o destinaţie liturgică, până la urmă, atât în sinagogă cât şi în Biserică, ei au dobândit o astfel de întrebuinţare. Diferite indicaţii pe care le găsim în titlurile unor psalmi dezvăluie de asemenea caracterul lor liturgic. Aşa de exemplu la începutul unor psalmi se întâlneşte notat cuvântul “Alamot” - ceea ce indică modalitatea cântării lor pe o voce de tenor (vezi Psalmul 45). Alţii au marcat cuvântul “Ghitit”, de la un instrument muzical cu care era acompaniată cântarea acestor psalmi (ex. psalmii 8, 80, 83). Alţi psalmi au indicaţia “machalat” - ceea ce se pare ca însemnă “fluier”, deci aceşti psalmi trebuiau executaţi cu acompaniament de fluier (ex. psalmii 52 si 87). Cuvântul “mictam” de la începutul unor psalmi indică genul cântării, adică o cântare excelentă sau deosebită. Şase psalmi poartă această suprascriere. Cuvântul “mizmor” se traduce cu “cântare ritmică” şi el se află în fruntea a 57 de psalmi. Expresia “le menateah” - constituie un indiciu pentru dirijorul de cor de felul cum trebuie executată cântarea unor psalmi. Cincizeci şi cinci de psalmi au această indicaţie. Cuvintele “nechiiot” şi “neghinot” definesc alte două genuri de psalmi liturgici şi anume cei desemnaţi prin prima numire trebuind a fi acompaniaţi de fluiere, ceilalţi de un instrument cu coarde. Psalmul 7 are drept indicaţie liturgică termenul “sigaion” ceea ce se traduce cu cântare ditirambică. Cuvântul “sir”, acolo unde se află, indică faptul că psalmul respectiv trebuie cântat, nu recitat. Cuvântul “siminit” arată că psalmul trebuie executat în “octava gravă”. Suprascrierea “tehilah” se traduce cu “cântare de lauda”, iar cea de “tohad” cu cântare de mulţumită (vezi Psalmi 29 şi 144).

[Daniel777]

Sunt desigur cei mai importanţi din întreaga psaltire. Caracterul lor mesianic este atestat de către însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ori de către autorii biblici neotestamentari. Se împart în două categorii: psalmi direct şi indirect mesianici. Din prima categorie fac parte psalmii 2, 21, 45, 71, 109, şi o parte din psalmul 15. Psalmii indirect mesianici sunt: psalmii 8, 18, 34, 39, 40, 67, 77, 96, 101, 108, 116, 117. Se numesc indirect sau tipic mesianici pentru că ei îl simbolizează pe Mesia prin persoanele de care fac amintire.

[cristiboss56]

Toata Psaltira , in intregimea ei , este importanta , citita si mai ales inteleasa ca atare . Ea este insuflata de Duhul Sfant , si nu exista un Psalm mai important , sau care trebuie citit mai inainte de altii . Rabdarea in citirea ei , ne lumineaza mintea si sufletul ! Sa nu uitam nici de Psaltira Maicii Domnului , comoara de mult pret pentru orice cresti ORTODOX !

[Daniel777]

Cincisprezece psalmi, de la psalmul 119 la psalmul 133, poartă acest titlu. După cea mai verosimilă explicaţie, aceşti psalmi erau cântaţi de pelerinii iudei atunci când se apropiau de Ierusalim, ţinta pelerinajului lor. Oraşul sfânt este într-adevăr aşezat pe un loc mai înalt al Ţării Sfinte şi anume în munţii Iudeii, încât toţi cei ce se îndreptau spre el spuneau obişnuit că “urcă la Ierusalim” (a se vedea: Matei 20, 18; Marcu 10, 32; Luca 2, 42; Ioan 2, 18). Cuprinsul acestor psalmi este adecvat scopului pentru care au fost alcătuiţi. Astfel, psalmul 120 îi asigură pe pelerini că Dumnezeu veghează asupra lor; psalmul 121 exprimă bucuria sosirii în cetatea sfântă; prin psalmul 123 se aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru scăparea de pericole în călătoria săvârşită până la Ierusalim; psalmul 127 aminteşte binecuvântările rezervate celor care îl slujesc pe Domnul; psalmul 128 este un imn de preamarire al muntelui sfânt (Sionul). Psalmul 130 este o cântare de umilinţă. Psalmul 132 exprimă bucuria pelerinilor de a se fi adunat la un loc cu fraţii lor de un sânge şi o credinţă. Cuprinsul său este de o frumuseţe şi o profunzime inegalabile: “Iată acum ce este bun şi ce este frumos decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui. Aceasta este ca roua Hermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântare şi viaţă până în veac”. Psalmul 133 este un îndemn din partea pelerinilor adresat preoţilor şi leviţilor de a îndeplini cu toată conştiinciozitatea slujirea lor la templu, ca unii care au acest privilegiu deosebit de a fi permanent în casa Domnului Dumnezeu.

[cristiboss56]

http://parohialuncasi.trei.ro/biblioteca.html