filioque

[Ducutu]

În prealabil postat de TIBS

Asa orice eretic poate spune ca Duhul Sfant purcede si de la Arhanghelul Mihail pentru ca in Biblie nu scrie ca ar purcede "numai'' de la Tatal si sa aduca tot felul argumente care mai de care mai aiurite.

Da, dar aceasta nu ar insemna ca o asmenea invatatura ar fi si intemeiata pe invatatura Sfintilor Parinti.

Daca vedem bine, invatatura referitoare la purcederea vesnica a Duhului, este putin prezentata in Sfanta Scriptura, iar referintele sunt insuficiente pentru detaliile intrate in discutie. Deci, de regula, daca o tema nu este suficient prezentata de Scriptura (adica primul si cel mai inalt nivel de autoritate) se ia in calcul Sfanta Traditie (al doilea nivel de autoritate, dupa (&impreuna cu Scriptura).

Aici, in cadrul Sfintei Traditii, intalnim iarasi mai multe trepte de autoritate. Mai intai hotararile sinoadelor ecumenice. Daca nici ele nu au tratat inca o problematica, se face apel la marturiile Sfintilor Parinti.

Putem spune ca o hotarare a unui sinod ecumenic ar trebui

a) sa nu contravina Scripturii si altor hotarari ale sinoadelor ecumenice

b) sa se sprijine pe invatatura Sfintilor Parinti.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Miha-anca

Mihnea Dragomir, ne-am bucura, daca ne-ati putea indica lucrarea in care Sf. Atanasie, participant la Sinodul de la Niceea, a mentionat textual ca "Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul".

Crezul atanasian:
Fiul este de la Tatăl singur: nu făcut, nu creat; ci născut. Duhul Sfânt este de la Tatăl şi de la Fiul: nici făcut, nici creat, nici născut; ci purces.

http://en.wikipedia.org/wiki/Athanasian_Creed

Multumesc, Mihnea Dragomir.
Am aflat cu aceasta ocazie, ca exista mai multe marturisiri de credinta, si anume: Simbolul apostolic, Simbolul Sf. Atanasie cel Mare si al Sf. Grigorie de Neocezareea, care difera de Crezul folosit in Biserica Ortodoxa, si care a fost hotarat cu ocazia a doua Sfinte Sinoade, de la Niceea (325) si de la Constantinopol (381).

[doctor_faustus]

"Cuvîntul trebuie să aibă şi Duh, căci şi cuvântul nostru nu este lipsit de duh. La noi, însă, duhul este străin fiinţei noastre. El este tragerea şi darea afară a aerului, care intră şi iese pentru menţinerea corpului, în timpul vorbirii, duhul ajunge glasul cuvântului, dând la iveal ă în el însuşi puterea cuvântului. Dar cu privire la firea dumnezeiască cea simplă şi necompusă, trebuie să mărturisim cu cucernicie existenţa Duhului lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie Cuvântul lui Dumnezeu inferior cuvântului nostru. Dar nu este lucru cucernic să gândim că Duhul lui Dumnezeu este ceva străin, introdus din afară în Dumnezeu, după cum este la noi, care suntem firi compuse. Ci, după cum atunci când am auzit de Cuvântul lui Dumnezeu nu am socotit că este neipostatic, nici că rezultă prin învăţătură, nici că se exteriorizează prin voce, nici că se răpândeşte în aer şi se pierde, ci că are o existenţă proprie, că are voinţă liberă şi că este activ şi atotputernic, tot astfel şi când am fost învăţaţi despre Duhul lui Dumnezeu, care însoţeşte Cuvântul şi face cunoscută activitatea Lui, noi nu gândim că este o suflare neipostatică. Căci dacă s-ar înţelege Duhul, care este în Dumnezeu, după asemănarea duhului nostru, s-ar înjosi măreţia firii dumnezeieşti. Din contră, noi gândim că Duhul lui Dumnezeu este o putere substanţială, care există într-o ipostasă proprie ei însăşi, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul şi îl face cunoscut. Nu poate să se despartă de Dumnezeu, în care există, şi de Cuvântul, pe care îl însoţeşte, şi nici nu se pierde în neexistenţă, ci există în chip substanţial după asemănarea Cuvântului. Duhul Sfânt este viu, liber, de sine mişcător, activ, voieşte totdeauna binele, şi în orice intenţie a Lui puterea coincide cu voinţa, este fără de început şi fără de sfârşit. Niciodată Cuvântul nu a lipsit Tatălui, nici Duhul Cuvîntului."

Sursa: CAPITOLUL VII. Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 24-25)

[doctor_faustus]

"Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcezătorul Sfântului Duh."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 27)

[doctor_faustus]

"De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârseşte, dar nu se desăvârseşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine. Enipostatic, există în propria lui ipostasă, nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul, având toate câte au Tatăl şi Fiul afară de nenaştere şi naştere. Tatăl este necauzat şi nenăscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane.

Aşadar, toate câte le au Fiul şi Duhul, le au de la Tatăl, şi însăşi existenţa. Dacă nu este Tatăl, nu este nici Fiul şi nici Duhul. Şi dacă Tatăl nu are ceva, nu au nici Fiul, nici Duhul. Şi din cauza Tatălui, adică din cauză că există Tatăl, există şi Fiul, şi Duhul. Şi din cauza Tatălui, şi Fiul, şi Duhul au pe toate câte le au, adică din pricină că Tatăl le are pe acestea, afară de naştere şi de purcedere. Căci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însuşiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinţă, ci se deosebesc fără despărţire prin caracteristica propriei ipostase."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 32-33)

[doctor_faustus]

"Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul şi Duhul se raportează la o singură cauză[...]
Dar când privim la acelea, în care este Dumnezeirea, sau ca să spun mai precis, care sunt acelea din care este Dumnezeirea şi care sunt de acolo din prima cauză în afară de timp, de aceeaşi slavă şi nedespărţite, adică ipostasele Fiului şi Duhului, atunci trei sunt acelea la care trebuie să ne închinăm. Un Tată, Tatăl, care este fără de început, în sensul că este necauzat. Căci nu este din cineva. Un Fiu, Fiul, care nu este fără de început, în sensul că nu este necauzat. Căci este din Tatăl. Dar dacă ai raporta termenul de „început" la timp, atunci şi Fiul este fără de început, căci el este făcătorul timpurilor şi prin urmare nu cade sub timp. Un Duh, Sfântul Duh, care este din Tatăl, nu în chip firesc, ci purces. Tatăl nu este lipsit de nenaştere, pentru că a născut, nici Fiul de naştere, pentru că a fost născut din cel nenăscut — dar cum? — şi nici Duhul nu se schimbă în Tatăl sau în Fiul, pentru că purcede şi este Dumnezeu, însuşirea este ceva netransmisibil"

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 35-36)

[doctor_faustus]

"Când mă gândesc, însă, la una din ipostase, ştiu că ea este Dumnezeu desăvârşit şi fiinţă desăvârşită; iar când unesc şi număr împreună pe cele trei ipostase ştiu că sunt un singur Dumnezeu desăvârşit, căci Dumnezeirea nu este compusă, ci este o unitate desăvârşită, neîmpărţită şi necompusă, în trei ipostase desăvârşite. Dar când mă gândesc la raportul reciproc al ipostaselor ştiu că Tatăl este soare mai presus de fiinţă, izvor al bunătăţii, abis al fiinţei, al raţiunii, al înţelepciunii, al puterii, al luminii, al Dumnezeirii; izvor născător şi producător al binelui ascuns în El. El este mintea, abisul raţiunii, născătorul Cuvântului, iar prin Cuvânt purcezătorul Duhului revelator. Şi ca să nu spun multe, nu este în Tatăl, Cuvânt, înţelepciune, putere, voinţă decât Fiul, care este singura putere a Tatălui, cauza primară a creării tuturor. Astfel El este născut, cum numai El ştie, ca ipostasă desăvârşită din o ipostasă desăvârşită; El este şi se numeşte Fiu. Iar Duhul Sfânt este puterea Tatălui, care revelează cele ascunse ale Dumnezeirii, purces, cum numai El ştie, nu născut, din Tatăl prin Fiul. Pentru aceea Duhul cel Sfânt este împlinitorul creării tuturor.

Prin urmare toate câte convin Tatălui care cauzează, izvorului, născătorului, trebuie atribuite numai Tatălui. Toate câte se potrivesc celui cauzat, Fiului născut, Cuvântului, puterii care este cauza primară a creaţiei, voinţei, înţelepciunii, trebuie atribuite Fiului. Şi toate câte convin puterii cauzate, purcese, revelatoare şi desăvârşitoare trebuie atribuite Duhului Sfânt. Tatăl este izvorul şi cauza Fiului şi a Sfântului Duh, Tată numai al Fiului şi purcezător al Duhului Sfânt. Fiul este Fiu, Cuvânt, înţelepciune, putere, icoană, strălucire, chip al Tatălui şi din Tatăl. Sfântul Duh nu este Fiu al Tatălui, ci Duh al Tatălui, pentru că purcede din Tatăl — căci nu este mişcare fără duh — şi Duh al Fiului, nu în sensul că este din El, ci în sensul că este purces din Tatăl prin El. Căci numai Tatăl este cauza."

Sursa: CAPITOLUL XII. Despre aceleaşi lucruri (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 43-44)

[doctor_faustus]

„Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi pentru că de la început sunteţi cu Mine” (In 15, 26-27)

"După ce a spus că vor fi urâţi şi El, şi Tatăl de iudeii lipsiţi de înţelegere, degeaba, fără nici un motiv cuvenit, adaugă cu folos că va veni Duhul. O dată cu aceasta, arată hotărât cuvântul de mai înainte având în el plinătatea Sfintei Treimi.1824 Prin aceasta se osândesc cei ce, văzând minunile Lui, şi-au bătut joc de ele şi au hulit astfel puterea mai presus de fire a fiinţei mai presus de toate, nesocotind că prin ele trebuie să primească pe Hristos. Căci, deşi a făcut aceste minuni în chip neobişnuit, spre asigurarea lor, sau deşi a făcut lucruri care înfricoşează numai prin gândirea la ele, ei totuşi n-au crezut în El. Astfel, s-ar putea spune: Hristos ţi S-a făcut ţie, o, iudeu fără de minte, făcător de minuni care întrec şi slava lui Moise, şi strălucirea oricărui Sfânt. Acest înţeles ni-l comunică Domnul spunând: „De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut.” Şi totuşi, pe slujitorul şi săvârşitorul celor mai mici, adică pe Moise, îl încununezi cu atâtea cinstiri, iar pe Săvârşitorul mai presus de fire al unor lucruri cu mult mai mari, nu te ruşinezi să-L respingi, deşi Cel vestit odinioară prin proorociile lui Moise a dus la capăt şi a încheiat umbra prin adevăr. Deci, o dată cu aceasta, Domnul nostru Iisus Hristos a amintit pe Duhul împreună cu Sine şi cu Tatăl. Aceasta arată cu adevărat ceea ce am spus mai înainte, că, dacă cineva se hotărăşte să urască pe Hristos, va supăra, împreună cu El, şi pe Tatăl din Care este El. Şi cum, sau în ce mod, observă iarăşi.

Căci vorbind de Duhul Adevărului, adică de Duhul Său, zice că El purcede de la Tatăl. Fiindcă, precum este prin fire al Fiului, existând în El şi prin El, aşa este şi al Tatălui.1825 Căci Celor cărora Duhul le este comun, cele ale fiinţei nu le sunt despărţite. Să nu ne conducă unii din cei obişnuiţi cu necredinţa, prin cuvintele lor nepricepute, la cele pe care nu trebuie să le cugetăm, socotind că Fiul împlineşte vreo necesitate de slujire, dăruind creaţiei pe Duhul de la Tatăl.1826 Unii nu s-au temut să facă această afirmaţie nepricepută. E mai corect să se creadă că, deoarece Duhul e al Lui ca şi al lui Dumnezeu-Tatăl, Îl trimite Sfinţilor Săi ucenici ca pe al Său, spre sfinţire.1827 Dacă socotesc că trebuie să cugete şi să spună aceasta cu încăpăţânare, cum nu va urma că afirmă că ne este şi nouă slujitor? Nebuni şi orbi, cum, exprimând gânduri prosteşti din nepriceperea aflată în voi, nu Îl lipsiţi şi de slava Unuia-Născutului? Căci dacă Fiul, procurând pe Duhul de la Tatăl, e cugetat într-un oarecare rol de slugă, cum n-ar fi necesar să fie mărturisit ca străin cu totul de fiinţa Tatălui, fiind, prin aceasta, şi Duhul mai mare ca El şi cu mult mai bun?1828 Dacă Fiul nu se naşte din Tatăl, adică din fiinţa Lui, cum nu se va cugeta Duhul mai mare decât Fiul? Dar atunci, ce vom zice când vom auzi: „Acela Mă va slăvi pe Mine, că dintr-al Meu va lua şi va vesti vouă” (In 16, 14)?

Pe lângă cele spuse, mai rezultă şi următoarele. Dacă socotiţi că Fiul îndeplineşte o lucrare de slujitor, procurându-ne ceea ce este de la Dumnezeu-Tatăl ca pe ceva străin, iar Duhul este Sfânt după fire, Fiul nu va fi Sfânt după fire, ci prin împărtăşire, ca şi noi. Aceasta urmează dacă se afirmă de către cei rău credincioşi, cu nepricepere, că Fiul este străin de fiinţa Tatălui, din Care purcede Duhul, Cel procurat de Fiul. Dar, dacă Duhul nu e propriu Fiului, şi Fiul are sfinţenia ca pe ceva adăugat, ca şi creaţia, este posibil să se afirme că Fiul poate cădea din sfinţenia Sa,1829 pentru că ceea ce este câştigat ca adaos s-ar putea să se şi piardă. Şi cine nu se va feri de astfel de opinii? Dar socotesc că e mai cuvenit să afirmăm că Adevărul şi dogmele ce rezultă din Adevăr ne sunt de mare preţ.1830

Nu vom urma acelora, ci, urmând credinţa Sfinţilor Părinţi, spunem că Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, este propriu Fiului şi nu I se adaugă ca un adaos din afară ca în cei care au facerea din cele ce nu sunt şi primesc sfinţenia, ci este de o fiinţă cu Fiul, ca şi cu Tatăl. Astfel, înţelesul dogmelor bisericeşti nu va degenera într-o mitologie politeistă, ci Sfânta Treime rămâne strânsă într-o unică raţiune a Dumnezeirii. Arătând prin aceasta unitatea fiinţei Sale cu a lui Dumnezeu-Tatăl, dar spunând şi că Mângâietorul este Duhul Adevărului şi că purcede din Tatăl, respinge neîndoielnic şi deplin pe potrivnicul Său, care luptă împotriva lui Dumnezeu.1831 Cel ce vrea să batjocorească pe Fiul păcătuieşte şi împotriva Celui din Care este Fiul. Când deci va veni, zice, Mângâietorul, Duhul Adevărului, adică al Meu, Care purcede de la Tatăl, Acela va da mărturie despre Mine. Cum va da mărturie? Lucrând în voi şi prin voi lucruri minunate, va fi martor drept şi adevărat al puterii Mele şi al măririi puterii Mele. Căci Duhul Care lucrează în voi (Filip. 2, 13) este al Meu. Iar precum este al Meu, aşa este şi al lui Dumnezeu-Tatăl. Deci trebuie cugetat că, împreună cu Hristos, sunt batjocoriţi şi cei care, prin Duhul cel Unul şi bun, săvârşesc fapte minunate spre asigurarea credinţei din puterea lui Hristos, în Care locuieşte trupeşte, după Pavel, nu o parte oarecare a Dumnezeirii, ci toată plinătatea Ei (Col. 2, 9). Mărturisind Hristos pe Duhul, veţi mărturisi, zice, şi voi, căci v-aţi făcut văzători ai celor săvârşite de Hristos, fiind pururea împreună cu El, ca ucenici."

Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei - Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan - Editura IBMBOR, 2000, pag. 972-975)

Notele Părintelui Dumitru Stăniloae

1824 Chiar omul, ca şi chip al lui Dumnezeu cel în Treime, e pregătit şi întărit în cuvântul lui nu numai de altul cu care se află eventual în convorbire, ci şi de aceia la care se gândeşte cel ce vorbeşte, întregirea vieţii omului nu se află numai în relaţia cu un tu, ci şi în relaţia cu un el sau ei. Când omul ştie că va veni şi altul care să întărească cuvântul lui, vorbeşte cu altă siguranţă. Hristos ştie cu certitudine că Duhul va confirma toate cele pe care le spune El, confirmându-L prin aceasta pe El însuşi ca revelator al Adevărului. Aceasta dă siguranţa cea mai fermă cuvintelor Sale.

1825 Sfântul Chiril spune că Duhul este „în Fiul” şi „provine,” sau iese „prin Fiul,” dar „purcede din Tatăl.” Purcezând din Tatăl, Îşi ia existenţa din Tatăl şi Se află în Fiul, prin Care ni se dă, sau ne străluceşte. Duhul şi Fiul sunt nedespărţiţi, dar Amândoi provin „din Tatăl”. De aceea, Duhul este şi al Fiului, Fiul avându-L de la Tatăl. Tocmai faptul că Fiul are pe Duhul de la Tatăl, din Care El se naşte, şi că Tatăl purcede pe Duhul ca să fie în Fiul, Îl arată pe Fiul şi mai deplin ca fiind de o fiinţă cu Tatăl. Duhul purcede din Tatăl ca izvor, şi ne vine din Fiul ca Cel în Care este prin unitatea de fiinţă, nu ca dintr-o fiinţă diferită de a Duhului.

1826 Fiul ne comunică pe Duhul, pe Care Îl are în Sine prin unitatea de fiinţă, fără ca Duhul să purceadă din El. Fiul are în Sine pe Duhul prin faptul că e de o fiinţă cu Tatăl, de la Care Duhul purcede. E o iubire a Tatălui faţă de Fiul, ca să fie toţi trei într-o unitate în toate, în baza unităţii de fiinţă.

1827 Duhul se numeşte „al Adevărului” pentru că este al Fiului. Dar este şi al Tatălui din Care se naşte Adevărul, sau Fiul, căci Tatăl este izvorul Adevărului. Suprema existenţă este totodată Conştiinţa care se cunoaşte ca Adevăr. E o distincţie, dar nu o despărţire între Conştiinţa supremă şi Adevărul suprem. Dar Conştiinţa supremă, ca izvor al Adevărului suprem, nu poate să nu se refere la Adevăr cu o iubire supremă Care este Duhul. Din Adevărul suprem nu poate să nu iradieze iubirea şi să nu ridice şi conştiinţele create spre Adevărul suprem, primind de la El puterea să-L iubească.

1828 Dacă Fiul îl trimite pe Duhul ca slujitor al Tatălui, şi Duhul va fi mai mare ca Fiul.

1829 De aceea spune Fiul că Duhul este al Său şi că din ale Sale va lua cele pe care le va spune, ca să arate că El nu are pe Duhul primit asemenea nouă. Căci, în acest caz, ar putea cădea şi El, ca şi noi, din sfinţenia Sa. Afirmându-L pe Duhul ca al Său, Fiul Îşi afirmă dumnezeirea.

1830 Cum ar fi Hristos Adevărul dacă n-ar fi Fiul născut din Tatăl şi de o fiinţă cu El? Dacă n-ar fi din Tatăl Adevărului şi de o fiinţă cu El, n-am avea nici o posibilitate să ne unim cu Adevărul prin Duhul.

1831 Atât prin spusa că Duhul este Duhul Adevărului, cât şi prin aceea că El purcede de la Tatăl, Hristos Îl arată pe Duhul comun Lui şi Tatălui, şi pe Sine, ca de o fiinţă cu Tatăl. Aceasta o arată însă şi când spune că va trimite pe Duhul, nu primit de la vreo creatură, ci direct de la Tatăl, fiind El însuşi una în fiinţă cu Tatăl. Cine nu înţelege aceste expresii aşa cum se cer înţelese luptă împotriva dumnezeirii lui Hristos şi, prin aceasta, împotriva lui Dumnezeu însuşi, Care nu poate să nu fie un Dumnezeu al iubirii.

[Eugen7]

Dumnezeu Tatal este unica cauza atat a lui Dumnezeu Fiul prin nastere cat si a lui Dumnezeu Duhul Sfant prin purcedere.

Precum lumina si caldura izvorasc din flacara focului, iar fara flacara nu este nici lumina nici caldura.

Hristos Iisus s-a intrupat "de la (prin intermediul) Duhul Sfant" si nu DIN Duhul Sfant, iar Duhul Sfant purcede (izvoraste) exclusiv din Tatal si se da noua prin Fiul.
Astfel, Sfantul Duh nu purcede (izvoraste) si din Fiul caci ar insemna ca este subordonat (inferior) Fiului!
Fiul trimite Duhul Sfant si ne daruieste Duhul Sfant care din Tatal Purcede. Trimiterea si daruirea (care sunt actiuni ce nu influenteaza modul de existenta) nu sunt acelasi lucru cu purcedrea (care se referea la existenta).