Frica de Dumnezeu

[dragomirna]

eclat_de_lune* scz (apropos, frumos nick :rolleyes: )

[ecaterina]

Interesant subiect. Am citit cu atentie toate postarile cu interes pentru ca si eu acum traiesc o mare frica. Sunt intr-o perioada foarte grea din viata mea, in care, dupa multe evenimente tensionate si MULT stress la serviciu, am intrat intr-o stare de anxietate si depresie (diagnosticata clinic) pentru care am inceput tratament. Inainte de a face acest pas, am incercat pe propriile puteri, m-am rugat cat am putut de mult, am fost la Maslu, la biserici multe si am vb si cu un parinte duhovnic - el este de fapt chiar cel ce mi-a spus sa merg la medic si am luat aceasta ca pe o indrumare de la Duhul Sfant, prin parintele caruia ma spovedeam, ca trebuie sa accept acest ajutor.
Recunosc ca nu am credinta in asa fel incat prin ea sa imi vindec toate fricile. Credinta mea e slaba, rugaciunea e cum e ... ma rog la Dumnezeu sa ma intareasca in acestea.
Mi-e tare frica prin ceea ce fac/simt, sa nu il supar pe Dumnezeu. Dar nici nu stiu ce anume ar trebui sa fac sa nu il supar. Bine, acum sunt intr-un moment de criza si de multe, multe indoieli si intrebari, caracteristice cred eu si starii in care ma aflu.
Vreau sa va intreb insa: cum se poate face o astfel de "separare de lume" pentru a trai doar pentru Dumnezeu cand ai familie? Am sot (care nu este asa credincios, adica nici macar cat mine), am un baietel de un an jumate, am parinti, frati, traim toti impreuna, o izolare a mea i-ar tulbura cumplit. Oare prin aceasta nu fac si mai mare pacat?
Cum poate un om care traieste in lume, cu familie, serviciu etc sa mentina vie comuniunea cu Dumnezeu?
Iertati-ma daca mesajul meu pare prostesc sau aiurea ... am postat exact ce am scris, fara sa recitesc.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ecaterina

Interesant subiect. Am citit cu atentie toate postarile cu interes pentru ca si eu acum traiesc o mare frica. Sunt intr-o perioada foarte grea din viata mea, in care, dupa multe evenimente tensionate si MULT stress la serviciu, am intrat intr-o stare de anxietate si depresie (diagnosticata clinic) pentru care am inceput tratament. Inainte de a face acest pas, am incercat pe propriile puteri, m-am rugat cat am putut de mult, am fost la Maslu, la biserici multe si am vb si cu un parinte duhovnic - el este de fapt chiar cel ce mi-a spus sa merg la medic si am luat aceasta ca pe o indrumare de la Duhul Sfant, prin parintele caruia ma spovedeam, ca trebuie sa accept acest ajutor.
Recunosc ca nu am credinta in asa fel incat prin ea sa imi vindec toate fricile. Credinta mea e slaba, rugaciunea e cum e ... ma rog la Dumnezeu sa ma intareasca in acestea.
Mi-e tare frica prin ceea ce fac/simt, sa nu il supar pe Dumnezeu. Dar nici nu stiu ce anume ar trebui sa fac sa nu il supar. Bine, acum sunt intr-un moment de criza si de multe, multe indoieli si intrebari, caracteristice cred eu si starii in care ma aflu.
Vreau sa va intreb insa: cum se poate face o astfel de "separare de lume" pentru a trai doar pentru Dumnezeu cand ai familie? Am sot (care nu este asa credincios, adica nici macar cat mine), am un baietel de un an jumate, am parinti, frati, traim toti impreuna, o izolare a mea i-ar tulbura cumplit. Oare prin aceasta nu fac si mai mare pacat?
Cum poate un om care traieste in lume, cu familie, serviciu etc sa mentina vie comuniunea cu Dumnezeu?
Iertati-ma daca mesajul meu pare prostesc sau aiurea ... am postat exact ce am scris, fara sa recitesc.

Ecaterina draga, multa ,multa nadejde in Bunul Dumneze si nu in ultimul rand, urmeaza sfaturile Parintelui Duhovnic si in paralel tratamentul medical. Sunt si astfel de momente in viata, pe care trebuie sa stim si sa vrem sa le trecem. Izolarea si deznadejdea nu sunt deloc bune, ci din potriva, pot accentua starea ta. Trebuî sa intelegi ca nu esti singura finta din lume cu astfel de simptome, ci din potriva. In primul rand trebuie sa fi o lupatatoare , iar dragostea in Bunul Dumnezeu sa nu piara nici o clipa. Rugaciunea este singura care ne tine aproape de El. Exista in astfel de momente grele, tendinta de a ne revolta impotriva a tot si a toate, pe fondul unei disperari accentuate, unde parca nimic si nimeni nu ne mai poate ajuta, unde pana si viata nu mai reprezinta nimic pentru noi. Vezi tu, este foarte important sa depasim aceasta etapa, facand o evaluare sincera cu noi insine, cu cea ce am facut bun si mai putin bun, sa cautam cauza sau cauzele ce ne-au impins spre suferinta noastra. Este foarte importanta aceasta proprie evaluare si de a incerca o indreptare acolo unde am gresit. In astfel de momente , sigur, cauti sa te retragi in propria carapace, este o reactie de autoaparare, dar care pe termen lung, aduce suferinta celor apropiati si accentuarea starii depresive. Suntem facuti sa traim impreuna si numai astfel trebui sa traim, mai ales ca tu ai un copil, de care trebui sa te bucuri si sa ai grija de el. Ce bucurie mai mare, este aceea de a fi mama! Sunt sigur ca vei trece peste aceste clipe neplacute, aproindu-te mai mult de Dumnezeu, Biserica si propia-ti familie.

[dragomirna]

Pt Ecaterina: Nu am propria familie, decat pe cea in care m-am nascut, dar sper ca pot sa-ti raspund cat de cat la obiect. In primul rand, cat de putina credinta ai, nu renunta la ea, si incearca sa te apropii si mai mult de Dumnezeu, dar intr-un mod mai putin stresant, incearca sa-ti dai seama ca ai nevoie de Dumnezeu in viata ta dar intr-un mod mai personal. Adica sa gasesti mangaiere in Rugaciunea (zilnica) in primul rand, liniste sufleteasca la fiecare Sf Liturghie la care mergi (si unde tb sa-l duci si pe copilasul tau si sa-l impartasesti - poate ca deja o faci, si atunci deja esti pe drumul cel bun!), sa mai citesti si cate o carte ortodoxa, din care nu se poate sa nu simti ca te hranesti cu ceea ce ese scris acolo spre folos tuturor credinciosilor, mai putin sau mai mult credinciosi. Iti recomand cartile Maicii Siluana - am tot facut reclama pe aici, dar nemascata... :p Eu chiar m-am folosit si ma folosesc f mult de sfaturile Maicii.
In sfarsit, nu-i deloc aiurea mesajul tau, cred ca sunt atat de multi oameni care trec prin ce treci si tu, eu personal cunosc destui... Si eu am trecut printr-o depresie, dar nu am fost diagnosticata decat dupa ce-am scapat de ea... - diagnosticul, desi tarziu, mi-a fost pus de un psiholog, deci a fost o boala si la mine. In fine, eu voiam sa spun ca am scapat de starile depresive (care au durat destul de mult, mai bine de un an de zile, si care erau provocate atat de stres cat si de diferite probleme care simteam ca ma depasesc) numai cu ajutorul lui Dumnezeu, si prin asta insemnand ca am inceput sa respect un anumit program de viata. O sa-ti dai seama la inceput ca este cam greu, daca nu imposibil, dar daca iti propui cu adevarat, vei reusi! Dar, in nici un caz nu trebuie sa te "izolezi" de cei din jur, pt ca atunci, pierzi sensul credintei... Pur si simplu fa un pic de loc si pt Dumnezeu, si o sa-i aduci si pe cei apropiati tie, un pic mai aproape de El, mai ales pe cei din propria familie. Trebuie sa ai incredere, si sa nu renunti!
Poate ca prin criza aceasta, Dumnezeu vrea sa-ti spuna ceva, si cu siguranta prin tine El vrea ca si familia ta sa cunoasca bucuria si pacea credintei, adica beneficiile reale ale credintei in Dumnezeu...
Sper ca-ti vor raspunde si persoane care au un pic mai multa experienta, si ca nu am fost "pe langa", in interventia mea. Roaga-te foarte mult la Maica Domnului, si te va ajuta sigur!! Si la Sf Nicolae poti sa te rogi, pt ca ii ajuta mereu pe tineri!

[vsovi]

sa nu cumva sa-tzi fi insuflat dracul ca daca eshti pustnic atunc mai vrednic devi ca familist, sau daca est familist, atunci vrednicia o capetzi doar prin pustie, sau daca eshti impreuna cu cineva atunci sigur ca singur este ceea ce-tzi doreshti sau daca eshti singur atunci musai impreuna cu cineva este ceea ce ai nevoie...

lepadarea de gLume se face prin credintza in Dumnezeu shi plinirea poruncilor, acolo unde itzi traieshti viatza... caci trebuie sa te lepezi de gLume, de trup adica de lacomie, de sine adica de mandrie, shi sa-tzi iei crucea nu pentru slava de la oameni ci sa fugi de oameni... shi s-o duci pana la sfarshit, pana pe golgota... adica sa incepi sa traieshti Viatza sfanta shi sfintzina fara de pacat... unde Calea, Adevarul shi Viatza este Hristos... :)

[ecaterina]

Dragormirna, iti multumesc pentru raspunsul tau. Eu cred ca in cautarile mele sunt prea "disperata" cum s-ar spune. Nu am rabdare. Aici e marea mea piatra de incercare.
Da, imi duc baietelul si il impartasesc, am mai incerca sa il tin si la slujbe intregi dar e f greu, nu are decat un an jumate si alearga in toate partile, eu nu mai inteleg nimic cand sunt cu el.
In acest moment voi incerca doar sa nu deznadajduiesc si sa sper ca Dumnezeu ma iarta dupa orice cadere, atunci cand ma ridic.
Nadajduiesc ca am gasit un duhovnic bun si sper sa pot merge cat mai des (asta inseamna sa las copilul cu sotul si nu e usor ...) ca sa ma pot folosi.
Am sa incerc sa gasesc cartile de care zici. Pana acum eu am cumparat carti de la biserica dar sincera sa fiu unele m-au speriat rau de tot si m-au facut chiar sa cad in deznadejde simtind ca nu as fi putut niciodata sa fac ce scrie acolo. Cred ca am gresit cumparand ce am crezut eu si ne-intreband parintele. De acum incolo am sa il intreb.
Cum reusesc si eu sa spun o rugaciune cu mai multa simtire ma napadesc ganduri negre/rusinoase/rele/unele absolut ingrozitoare. Uneori lupta asta ma oboseste rau. De aia am si mers acum la medic pentru ca am simtit ca lupta a devenit de nesuportat si m-am gandit ca probabil perioada grea pe care am avut-o isi spune cuvantul si psihic sunt obosita si nu mai pot avea liniste nici (sau mai ales) in rugaciune.
Sa imi ajute Dumnezeu in cautarea mea! Si voua in toate.

[Traditie]

În prealabil postat de ecaterina

Interesant subiect. Am citit cu atentie toate postarile cu interes pentru ca si eu acum traiesc o mare frica. Sunt intr-o perioada foarte grea din viata mea, in care, dupa multe evenimente tensionate si MULT stress la serviciu, am intrat intr-o stare de anxietate si depresie (diagnosticata clinic) pentru care am inceput tratament. Inainte de a face acest pas, am incercat pe propriile puteri, m-am rugat cat am putut de mult, am fost la Maslu, la biserici multe si am vb si cu un parinte duhovnic - el este de fapt chiar cel ce mi-a spus sa merg la medic si am luat aceasta ca pe o indrumare de la Duhul Sfant, prin parintele caruia ma spovedeam, ca trebuie sa accept acest ajutor.
Recunosc ca nu am credinta in asa fel incat prin ea sa imi vindec toate fricile. Credinta mea e slaba, rugaciunea e cum e ... ma rog la Dumnezeu sa ma intareasca in acestea.
Mi-e tare frica prin ceea ce fac/simt, sa nu il supar pe Dumnezeu. Dar nici nu stiu ce anume ar trebui sa fac sa nu il supar. Bine, acum sunt intr-un moment de criza si de multe, multe indoieli si intrebari, caracteristice cred eu si starii in care ma aflu.
Vreau sa va intreb insa: cum se poate face o astfel de "separare de lume" pentru a trai doar pentru Dumnezeu cand ai familie? Am sot (care nu este asa credincios, adica nici macar cat mine), am un baietel de un an jumate, am parinti, frati, traim toti impreuna, o izolare a mea i-ar tulbura cumplit. Oare prin aceasta nu fac si mai mare pacat?
Cum poate un om care traieste in lume, cu familie, serviciu etc sa mentina vie comuniunea cu Dumnezeu?
Iertati-ma daca mesajul meu pare prostesc sau aiurea ... am postat exact ce am scris, fara sa recitesc.

Parerea mea e ca gresesti încredintându-te unui psihiatru. Nici duhovnicul nu trebuie sa gândeasca în locul tau (ci doar sa te îndrume) asa cum pretinde pshiatrul iar daca tratamentul înseamna medicatie e o aberatie, mintea nu e ceva material.

Trebuie sa-ti gasesti resursele în tine însati, sa distingi gândurile care te tulbura, sa constientizezi ca sunt doar niste gânduri si poate sa mergi la niste duhovnici ieromonahi (adica preoti de manastire).

[ecaterina]

Traditie, multumesc pentru raspunsul tau. Duhovnicul nu a gandit in locul meu, eu m-am dus acolo pentru indrumare si m-a indrumat. Asa cum ziceam, inainte sa merg L-am rugat pe Dumnezeu sa ma lumineze pe unde sa o iau. Si acesta este drumul pe care l-am ales, zic eu cu indrumarea lui Dumnezeu. Sincer eu reusesc sa comunic mai bine cu parinti care stiu ca au si ei viata de familie, stiu ce inseamna incercarile si responsabilitatile acesteia, toate incercarile astea. Nu am posibilitatea sa merg la manastiri, in parte datorita serviciului in parte datorita sotului care s-ar supara.
Nu m-am "incredintat" psihiatrului. Am mers la medic pentru o consultatie. Credinta mea este ca Dumnezeu ma ajuta, nu altceva. Dar oare nu lucreaza Dumnezeu prin instrumente de aici de pe pamant, prin oamenii de langa noi? Eu cred ca daca Dumnezeu i-a lasat pe lumea asta pe doctori au si ei un rost si ne pot ajuta. Psihiatrul nu incearca sa imi schimbe conceptii (de altfel nici nu am stat sa discutam acest aspect), eu am mers la el pentru starile pe care le aveam si care devenisera de nesuportat, el incearca sa repare niste dezechilibre chimice.
Nu incerc sa ma justific. Cu siguranta trairea voastra este mult mai adevarata in Duh si in Adevar decat a mea. Eu sunt in cel mai bun caz o "caldicica" dar nu pot judeca lucrurile decat prin prisma realitatilor mele, cele din viata mea.

Vsovi, iti multumesc si tie pentru mesaj dar te rog sa ma ierti, nu am inteles foarte bine ceea ce ai vrut sa imi transmiti ... .

[ecaterina]

Cristiboss, iti multumesc. Ma rog la Dumnezeu sa nu ma lase sa deznadajduiesc in cele mai grele lupte ale mele.

[dragomirna]

Cartile de care-ti ziceam sunt "Mestesugul bucuriei", si "Impreuna dumiriri pe Cale" - vol I si II. Mai era "Unde-ti este bucuria, omul lui Dumnezeu?", dar nu stiu sigur daca s-a editat. Insa volumele din "Impreuna dumiriri pe Cale" o sa le gasesti si pe site-ul Maicii, pe care poti sa-l si "rasfoiesti" de altfel, si o sa vezi ca mai sunt oameni in situatii asemanatoare cu a ta, sau cu diferite probleme, si care gasesc raspunsurile de care au nevoie, in credinta, asa cum o sa reusesti si tu. :rolleyes:
Aici este adresa site-ului: http://www.sfintii-arhangheli.ro/

Voiam sa-ti mai spun, in legatura cu psihiatrul, sunt de parere ca nu iti poate fi de mai mare ajutor decat ceea ce faci pana acum... "Dereglarile chimice" trebuie sa le cauti si in inima ta, si asta trebuie sa o faci impreuna cu Domnul... Dar nu te mai speria pt gandurile care iti vin, acum se da o lupta pt tine si de catre cel rau, deci nu te invinovati pt acele ganduri (pt ca s-ar putea ca multe sa nu fie de la tine) sau chiar sentimente si neputinte - dar spovedeste-le.
Sotul tau nu ar trebui sa se supere ca "incerci de toate" pe la manastiri, sau pt ca i se pare ca devii fanatica. Ar trebui sa se roage si el pt tine! Daca este mai reticent, asta e. Dar incearca sa nu il faci sa simta ca la un moment dat "religiozitatea" ta te va indeparta de dansul. Trebuie sa ai mai multa credinta-incredere in Dumnezeu, pt ca viata ne scapa de sub control mereu, mai ales cand nu credem ca singura nadejde este la Dumnezeu!
Domnul si sa-ti ajute sa depasesti criza asta!