Lupta cu pacatele straine

În prealabil postat de Florin-Ionut

[Și] de aia am vîndut televizorul.

Te-ai lepădat de televizor și l-ai pus la ”gâtul” altui frate?

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu mă descurajez, știu cum să mă împotrivesc gîndurilor ăstora. Dar niciodată nu voi mai putea ajunge acolo unde aș fi ajuns dacă nu aș fi comis o infracțiune atît de smintitoare.

Ești sigur? bănuiesc că știi viața Sf Maria Egipteanca. Dumnezeu pe toți ne cheamă la sfințenie, ne dă această posibilitate, dar sfințenia ține și de noi, de cum înclinăm în această viață vremelnică.

În prealabil postat de ovidiu b.

Ești sigur? bănuiesc că știi viața Sf Maria Egipteanca. Dumnezeu pe toți ne cheamă la sfințenie, ne dă această posibilitate, dar sfințenia ține și de noi, de cum înclinăm în această viață vremelnică.

Şi eu cred că pocăinţa ne aşează pe drumul bun, mai aproape de Dumnezeu, indiferent de cât de mari sau grave au fost păcatele noastre pentru care ne pocăim. Adică să nu gândim "omeneşte": am pierdut ceva ce nu mai pot să recuperez. La Dumnezeu totul e cu putinţă. Important este ce facem acum, sau parafrazând, important este ce facem cu ceea ce am făcut noi din noi cu păcatele noastre, să sperăm, vechi.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de ovidiu b.

Ești sigur? bănuiesc că știi viața Sf Maria Egipteanca. Dumnezeu pe toți ne cheamă la sfințenie, ne dă această posibilitate, dar sfințenia ține și de noi, de cum înclinăm în această viață vremelnică.

Am mai spus că păcatul ”share la pornografii” e, sînt convins, mai mare decît cel al curviei. Asta din cauza efectelor pe termen lung, chiar și după moartea celui care face așa ceva, din cauza numărului celor care vor fi afectați negativ de respectivele materiale.

Deci păcatele mele au fost și încă sînt mult mai grave decît cele ale Mariei Egipteanca. Și știu bine ce a făcut ea înainte de a deveni Sfîntă.

[arodica]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Păcatele mărturisite nu se repetă, sînt iertate deja. Dar unele au consecințe grave asupra celorlalți din nefericire. Consecințe eterne.

Nu mă descurajez, știu cum să mă împotrivesc gîndurilor ăstora. Dar niciodată nu voi mai putea ajunge acolo unde aș fi ajuns dacă nu aș fi comis o infracțiune atît de smintitoare.

Eu cred că abia acum ai ajuns unde trebuie. Cine a săvârşit păcatul şi s-a pocăit sincer înţelege cât de mare e mila lui Dumnezeu.

[arodica]

În prealabil postat de Florin-Ionut

M-am exprimat în viteză. Am citit nu știu la cine că o dată ce păcătuiești îți limitezi posibilitățile de a ajunge la fel de aproape de Dumnezeu comparativ cu situația lipsei păcatului respectiv. Și sînt de acord cu cine a spus asta - nu rețin ce Sfînt sau Părinte.

Aici nu e vorba doar despre mîntuire, ci despre înălțarea către Dumnezeu prin asemănarea cu Hristos, Modelul nostru. Spre exemplu, tîlharul de-a dreapta nu va atinge niciodată nivelul de sfințenie al Sfîntului Serafim de Sarov sau al lui Gheron Iosif isihastul. Tîlharul a fost un norocos care s-a mîntuit la limită, pe cînd ceilalți doi au experimentat încă din timpul vieții rugăciunea contemplativă, prezența Duhului Sfînt în mințile și inimile lor.

Toţi care se mântuiesc, se mântuiesc din mila Domnului, nu din meritele proprii. Ispite avem la tot pasul, important este cum ieşim din ele.

"Nimeni neispitit nu va putea sa intre in Imparatia Cerurilor.
Ridica ispitele si nimeni nu este care sa se mantuiasca" (Sfântul Antonie cel Mare)

[cristiboss56]

În prealabil postat de Annyta

La Dumnezeu totul e cu putinţă. Important este ce facem acum, sau parafrazând, important este ce facem cu ceea ce am făcut noi din noi cu păcatele noastre, să sperăm, vechi.

Daca la fiecare Sfanta Spovedanie , taiem definitiv cate un pacat , cat de mic , mare izbanda pentru noi , dar daca tot le repetam la nesfarsit , semn de lipsa de simtire , de neseriozitate si mult mai grav de atat din partea noastra .
Primul pas este : lupta cu gandurile , care navalesc asupra noastra in fiecare clipa , sa nu le lasam , sa le zdrobim , caci altfel se maresc si devin realitate intr un final !
Sun multe de spus , Anita , dar sa speram ca tot ce este nou in pacatosenia noastra , sa devina o simpla vechitura , nici macar un simplu gand .
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

În prealabil postat de Florin-Ionut

[Și] de aia am vîndut televizorul.

Daca o luam astfel , si netul este "periculos " , poate chiar mai mult decat televizorul !

În prealabil postat de Florin-Ionut

Am mai spus că păcatul ”share la pornografii” e, sînt convins, mai mare decît cel al curviei. Asta din cauza efectelor pe termen lung, chiar și după moartea celui care face așa ceva, din cauza numărului celor care vor fi afectați negativ de respectivele materiale. Deci păcatele mele au fost și încă sînt mult mai grave decît cele ale Mariei Egipteanca.

De când am ajuns să stabilim noi gravitatea păcatelor săvârșite? Oare iertarea primită de la Dumnezeu prin pocăința nu ar putea șterge gravitatea săvârșirii păcatului? Este ceva cu neputința la Dumnezeu? Nu poate opri El îmulțirea numărului celor care vor fi afectați? Unde mai e credința și nădejdea?

[adam000]

În prealabil postat de antoniap

Exista situatii cand aproapele nostru greseste din cauza noastra. Poate ca uneori suntem prea mandri ori prea egoisti, prea zgarciti ori prea lacomi, prea lenesi ori prea invidiosi, prea maniosi ori prea indiferenti. Poate ca il smintim cu vorba noastra ori cu exemplul personal, cu tinuta ori cu privirea.

Va propun sa ne gandim la situatii in care ne putem face partasi la pacate straine. Si acestea sunt mentionate in Indreptarul de spovedanie, deci trebuie marturisite.

Buna intrebarea. Prin orice pacat facem noi, sintem un exemplu pentru aproapele nostru ca el sa pacatuiasca (un exemplu rau prin care putem sminti).
Prin orice pacat pe care il facem il ranim pe aproapele nostru, iar rana lui doar Dumnezeu o poate vindeca, chiar daca aproapele ne iarta. Consecintele (asupra aproapelui si asupra celorlalti raman). Ca si cand daca rupi mana cuiva, chiar daca acel om te iarta, consecinta ramane - el va trebui sa traiasca toata viata fara o mana, iar tu va trebui sa traiesti cu aceasta realitate - ca pt aproapele tau mutilat prin pacatul tau consecintele raman, slabiciunea/handicapul sau va ramane - doar Dumnezeu poate sa faca la loc sau sa-i dea o proteza. Cam ce sentimente generam in aproapele nostru intr-o asemenea situatie, in care poate pt agresiunea initiala a pacatului nostru ne-a iertat si uitat, dar in fiecare dimineata cand se trezeste constata mutilarea consecintei pacatului/raului nostru poate (poate chiar neintentionat, dar nu mai putin facut, savarsit), de ex in fiecare dimineata constata ca va trebui sa traiasca fara o mana (zic si eu asa, dar poate ca la nivel sufletesc sau psihologic poate ca e mult mai rau raul facut). Apropo - oare nu ar trebui ca noi sa ne rugam zilnic ca Dumnezeu sa faca sa vindece inapoi consecintele pacatelor/relelor noastre (chiar neintentionate) pe care le-am facut (chiar si neintentionat) asupra aproapelui nostru?
Prin orice pacat pe care il facem de fapt sufera intreaga creatie a Lui Dumnezeu - sufera toti, si cei nevinovati - asa cum atunci cand te lovesti la deget (parintele Rafail Noica dadea exemplul acesta) sufera toate si la distanta: vezi stele verzi, te doare capul (simti durerea cu capul tau), lacrimezi, etc (poate te indoi de durere, etc), sufera toate madularele trupului de fapt, asa cand un madular al Bisericii (un om) face un pacat, sufera toate madularele Bisericii (toti crestinii) pt pacatul lui.
Un alt parinte dadea exemplul unui tablou prin analogie cu lumea creata de Dumnezeu: daca intr-o parte doar (si o parte mica) cineva strica ceva la un tablou (da cu pensula si sterge ceva dintr-un tablou sau il mazgaleste), atunci se strica armonia intregului tablou, practic strica intregul tablou - asa si pacatele noastre, nu ne strica doar pe noi ci intreaga creatie a lui Dumnezeu (intreaga lume creata). Este o realitate duhovniceasca de care poate ca noi nici nu ne dam seama, dar asta nu o face mai putin reala si nici nu inseamna ca daca nu o constientizam, am fi mai putin responsabili de ea, sau ca nu vom da seama cu toata responsabilitatea la momemntul judecatii noastre de aceste aspecte.