ÎPS STREZA – „editorialist” politico-„bisericesc” din vremea regimului comunist

[David_1859]

Mulți naivi nici nu știu și nici măcar nu își pun problema unor temeiuri doctrinare și ale unor adevărate „principii” care stau la baza unor manifestări, ale unor atitudini, ale unor viziuni aplicate în lungă durată, precum sînt cele de exemplu ale „tovarășului” ÎPS STREZA (Liviu) în ceea ce privește raportarea Bisericii Ortodoxe, și mai mult a celor ajunși cine știe pe ce căi la conducerea acesteia, la societate, la politică, la autorități conducătoare (mai mult sau mai puțin legitime), în cazul „tovarășului” Streza fiind vorba despre un „original” „isihasm politic” dintre ale cărui surse putem să distingem unele într-un text al acestui personaj, scris și publicat într-un număr al uneia dintre multele reviste teologice din România în cursul anului 1987, deci pe vremea când România era âncă sub regimul comunist cu structurile lui ideologice, de putere și conducere, pentru că nu erau doar „Ceaușescu și Partidul” la conducere în România, după cum s-a și văzut dealtfel înaintea, în timpul și ulterior evenimentelor din decembrie 1989 așa-zise „revoluționare”.

În ceea ce îl privește pe „tovarășul” Streza, un tovarăș de „nădejde”, după cum s-a văzut și se vede până în ziua de azi, al celor de la putere, indiferent de profilul ideologic, al caracterului și al faptelor, și respectiv moral sau imoral al acestora, plecând probabil de la premisa „de la sine înțeleasă” că „dumnealui” nici nu i se „cuvine” altceva decât să ducă „o viață bună”, inclusiv dacă se poate garnisită cu puteri de dispunere discreționară, și oricând cu potențial abuziv, de viețile altora, ale „amărîților” care n-au avut „norocul lui”, fiind niște „ghinioniști”, după cum îi descria un alt tovarăș de-al „dumnealui”, Klaus Iohannis; deci în ceea ce îl privește pe Streza (Liviu) un astfel de izvor este un articol, zis editorial, de factură politico-„bisericească”, ferit de aproape 40 de ani de cunoștința celei mai mari părți a publicului (nefiind republicat, cel puțin după cunoștința mea, în vremurile de după așa-zisa „revoluție” din 1989, asta neînsemnând că n-a fost și nu este asumat, inclusiv și în special prin fapte, prin viziunea aplicată de conducere „bisericească”, de către „Tovarășul”), anume cel identificat în cele de mai jos:

Preot asistent LIVIU STREZA (de la Institutul teologic din Sibiu) – „Pacea – act de dreptate și slujire”, revista „Studii teologice”, nr. 3 (mai-iunie) din 1987, pag. 3-18
https://www.biblioteca-digitala.ro/?...--3-xxxix-1987

Nefiind cazul unei expuneri exhaustive referitoare la conținuturile acestui articol, pentru început cred că este cazul doar să aduc în atenție ceea ce eu consider a fi câteva dintre ideile de fond ale acestui articol, netrecînd cu vederea diverse considerații pretinse ortodoxe, nu spun că ar fi greșite, dar cred că sînt cel puțin discutabile (discutabile evident pentru oameni dispuși la dialog, nu mă refer la personaje încremenite în unele dogmatisme false, abuzive și abuzatoare, unele chiar fals creștine sau chiar anticreștine, cum este spre exemplu și „tovarășul” Streza). Spre exemplu, și voi aduce argumente și citate din articolul respectiv, ar fi vorba despre înjugarea Bisericii la „căruțele” unor autorități politice, a unor factori de putere care clamează pacea, dreptatea și alte valori, sau spre exemplu despre un soi de „idolatrizare” a unor perspective zise „de pace și dreptate”, a unui „viitor de aur”, într-o lipsă profundă de discernămînt spiritual-moral și care nesocotește profund învățăturile ortodoxe, ale Sfintelor Scripturi și ale Sfintei Tradiții, ale revelației dumnezeiești.

Și voi da și câteva scurte citate, urmând să revin asupra lor și inclusiv cu altele din acest text care este „programatic”, și deci care ar trebui să comporte angajarea unor răspunderi în fața conștiinței, a conștiințelor de factură legitimă, indiferent de tertipurile a tot felul de mîrșavi și lași, poate chiar „nechemați”, care ne vin cu băsnuiri cum că „n-ar fi fost vreo eroare dogmatică” (de parcă n-ar fi vorba despre implicații inclusiv dogmatice, avînd în vedere că este vorba despre Biserică, de exemplu, sau de parcă eroarea religioasă, de credință s-ar referi exclusiv la niște declarații formale, și nu la conținuturile efective ale viețuirii în religie, în speță ale viețuirii în Biserică) sau despre „respectarea” dubioasă a unor canoane.

„Astăzi aproape toţi creştinii înţeleg că nu se pot izola, ignorînd problemele lumii în care trăiesc. Iubirea creştină, ca să fie autentică, trebuie transformată în diaconie, în slujirea celor mai înalte aspiraţii ale omului. De aici, datoria tuturor Bisericilor de a conlucra cu toţi factorii care promovează mai binele între oameni.” (p. 6)

„(...) Inţelegînd nevoia de a se crea pretutindeni în lume condiţiile cele mai favorabile pentru pace, prin progresul social, economic şi cultural, Biserica sprijină cu toate puterile acest progres al omenirii. După învăţătura biblică şi patristică, toţi cei ce săvîrşesc binele în lume sînt împlinitori ai voii lui Dumnezeu. Marcu Ascetul zice : «Tot binele vine de la Dumnezeu după orînduirea Lui şi toţi cei ce fac un lucru bun sînt slujitorii Lui». Din această perspectivă, slujirea creştină a dreptăţii şi păcii în lume, sprijinirea realizării condiţiilor favorabile instaurării acestor bunuri supreme ţin de fidelitatea Bisericii faţă de misiunea încredinţată ei de Mîntuitorul Hristos.” (p. 6)

„Pe de altă parte, Ia zidirea păcii dorită de Dumnezeu, creştinii nu se pot izola. Dat fiind caracterul plenar al păcii în Hristos, în eforturile popoarelor pentru o lume a păcii trebuie să vedem semne ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Sf. Apostol Pavel îndeamnă pe credincioşi să facă «cereri, rugăciuni, mulţumiri pentru toţi oamenii» şi menţionează special rugăciunile pentru conducători şi dregători, prin intermediul cărora avem pacea (I Tim. 2, 1-2). Creştinii, învaţă acelaşi Apostol, trebuie să fie deschişi spre conlucrarea cu toţi oamenii de bine, să fie gata , «la orice lucru bun», să se supună stăpînirii (Tit. 3, 1-2), într-un cuvînt, să-şi aducă din plin aportul la bunul mers al societăţii în care trăiesc.” (p. 12)

„Este, aşadar, nu numai permisă, ci absolut necesară conlucrarea Bisericii, a credincioşilor ei, cu toţi factorii care contribuie la zidirea păcii în lume. Ancorată în învăţătura revelată, slujirea creştină a păcii se cere să fie totală şi sinceră. Numai aşa ea va putea fi încununată de fericirea făgăduită făcătorilor de pace.” (p. 12)

„(...) Urmărind realizarea dreptăţii şi păcii, Biserica trebuie să caute să elimine din sînul ei, din viaţa credincioşilor ei, tot ceea ce se opune acestor bunuri. (...)” (p. 13)

„Totodată, Bisericile trebuie să caute eliminarea cauzelor care pun în pericol pacea lumii. (...)” (p. 14)

„Bisericile trebuie, de asemenea, să sprijine, cu toate mijloacele lor, orice efort pentru dreptate şi pace în lume. Căci Bisericile şi creştinii nu sînt singurii care acţionează pentru pace şi nici nu pot realiza pacea numai prin mijloacele lor. Numai integrate simfonic în concertul forţelor iubitoare de pace, acţiunile Bisericilor în acest sens pot fi ducătoare la scop.” (p. 15)

„(...) Avînd la bază strălucita iniţiativă a Preşedintelui ţării noastre, Domnul Nicolae Ceauşescu, mare erou al păcii, campion al luptei pentru dezarmare, referendumul de la 23 noiembrie a dovedit o dată mai mult democratismul şi umanismul orînduirii noastre socialiste. (...)” (p. 15)

„(...) hotărîrii ferme a întregului nostru popor, strîns unit în jurul Preşedintelui Nicolae Ceauşescu, de a acţiona pentru înfăptuirea neabătută a politicii interne şi externe profund umaniste a statului nostru, care corespunde pe deplin intereselor vitale de progres şi civilizaţie ale poporului român şi ale tuturor naţiunilor lumii.” (p. 16)

„(...) 4) Dreptatea şi pacea trebuie realizate în istorie. Credincioşii creştini, ca împreună-lucrători cu Dumnezeu la zidirea lmpărăţiei cerurilor, au datoria sacră de a se strădui la realizarea dreptăţii şi păcii, printr-o slujire plenară a lumii.

5) Slujirea creştină a păcii trebuie înţeleasă din perspectiva concepţiei revelate despre pace ca dar dumnezeiesc şi ca misiune a noastră. Orice lipsă a noastră de la împlinirea consecventă a misiunii de lucrare a păcii înseamnă un refuz de a conlucra cu harul lui Hristos şi deci piedică în calea mîntuirii.

6) La zidirea păcii, creştinii trebuie să conlucreze cu oamenii de bine de pretutindeni, cu toate forţele păcii. Ancorată în doctrina biblică, în teologia Bisericii, contribuţia creştină la cauza păcii trebuie să fie totală şi sinceră.” (p. 17)

„9) Ferm hotărîţi să sprijinim toate iniţiativele şi acţiunile poporului nostru în slujba instaurării unei păci drepte în lume, înţelegem să ne aducem plenar contribuţia la dezvoltarea multilaterală a ţării, la întărirea patriei socialiste, pentru ca astfel naţiunea noastră să se afirme tot mai mult în lume ca factor de sprijinire a păcii, ca bastion al luptei pentru dreptate, înţelegere şi colaborare internaţională.” (p. 18)

********

(Cu ocazia duminicii a 19-a de după sărbătoarea Pogorîrii Duhului Sfînt.)

[David_1859]

Preot asistent LIVIU STREZA (de la Institutul teologic din Sibiu) – „Pacea – act de dreptate și slujire”, revista „Studii teologice”, nr. 3 (mai-iunie) din 1987, pag. 3-18
https://www.biblioteca-digitala.ro/?...--3-xxxix-1987

„Astăzi aproape toţi creştinii înţeleg că nu se pot izola, ignorînd problemele lumii în care trăiesc. Iubirea creştină, ca să fie autentică, trebuie transformată în diaconie, în slujirea celor mai înalte aspiraţii ale omului. De aici, datoria tuturor Bisericilor de a conlucra cu toţi factorii care promovează mai binele între oameni.” (p. 6)

„(...) Inţelegînd nevoia de a se crea pretutindeni în lume condiţiile cele mai favorabile pentru pace, prin progresul social, economic şi cultural, Biserica sprijină cu toate puterile acest progres al omenirii. După învăţătura biblică şi patristică, toţi cei ce săvîrşesc binele în lume sînt împlinitori ai voii lui Dumnezeu. Marcu Ascetul zice : «Tot binele vine de la Dumnezeu după orînduirea Lui şi toţi cei ce fac un lucru bun sînt slujitorii Lui». Din această perspectivă, slujirea creştină a dreptăţii şi păcii în lume, sprijinirea realizării condiţiilor favorabile instaurării acestor bunuri supreme ţin de fidelitatea Bisericii faţă de misiunea încredinţată ei de Mîntuitorul Hristos.” (p. 6)

„Este, aşadar, nu numai permisă, ci absolut necesară conlucrarea Bisericii, a credincioşilor ei, cu toţi factorii care contribuie la zidirea păcii în lume. Ancorată în învăţătura revelată, slujirea creştină a păcii se cere să fie totală şi sinceră. Numai aşa ea va putea fi încununată de fericirea făgăduită făcătorilor de pace.” (p. 12)

„Bisericile trebuie, de asemenea, să sprijine, cu toate mijloacele lor, orice efort pentru dreptate şi pace în lume. Căci Bisericile şi creştinii nu sînt singurii care acţionează pentru pace şi nici nu pot realiza pacea numai prin mijloacele lor. Numai integrate simfonic în concertul forţelor iubitoare de pace, acţiunile Bisericilor în acest sens pot fi ducătoare la scop.” (p. 15)

„(...) 4) Dreptatea şi pacea trebuie realizate în istorie. Credincioşii creştini, ca împreună-lucrători cu Dumnezeu la zidirea lmpărăţiei cerurilor, au datoria sacră de a se strădui la realizarea dreptăţii şi păcii, printr-o slujire plenară a lumii.

5) Slujirea creştină a păcii trebuie înţeleasă din perspectiva concepţiei revelate despre pace ca dar dumnezeiesc şi ca misiune a noastră. Orice lipsă a noastră de la împlinirea consecventă a misiunii de lucrare a păcii înseamnă un refuz de a conlucra cu harul lui Hristos şi deci piedică în calea mîntuirii.

6) La zidirea păcii, creştinii trebuie să conlucreze cu oamenii de bine de pretutindeni, cu toate forţele păcii. Ancorată în doctrina biblică, în teologia Bisericii, contribuţia creştină la cauza păcii trebuie să fie totală şi sinceră.” (p. 17)

Și avînd în vedere că unii s-ar putea lăsa impresionați de astfel de revărsări de vorbe care par a fi, pentru unii, ultrateologice, ultraortodoxe, voi da câteva citate din Sfintele Scripturi, al căror adevăr a fost și este călcat în picioare de tovarășul Sistemului (că pentru „dumnealui” Sistemul a fost și este Referința, nu Dumnezeu, așa cum i-a prostit și îi prostește pe unii și pe alții de zeci de ani încoace pentru ca să o „ducă bine” exclusiv el și câțiva acoliți de-ai „dumnealui”), avînd în vedere și comentariile făcute mai sus referitoare la idolatrizarea „Sistemului” și a „păcii” de către acest „slujitor al păcii” (cum spuneau unii, „este însăși slujirea”...) și „zidar, ziditor al lumii noi, fie, al lumilor noi”, că el tot „zidește”, înainte de „revoluție” zidea la socialismul totalitar de stat, anticreștin și antireligios în general, după „revoluție” zidea la altceva, probabil la „democrație” (dar mă îndoiesc că toți cronicarii uită de milioanele de avorturi săvîrșite „DEMOCRATIC” „pe bandă rulantă”, așa „industrial” sub „dezlegarea” „revoluționarilor” „lumii noi” în „abatoarele medicale”), apoi parcă zidea la „UE și NATO”, „dumnezeii la o vreme” ai Tovarășului, și mai nou zidește, după cum am demonstrat într-o altă dezbatere aici pe forum, la săparea securității naționale a românilor și a României prin „asocierea” cu extremistul „slugo-sionist” antiromân și antiortodox, anticreștin George Simion, zis și Georgică „Che Gargara”.

„Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.” (I Tesaloniceni 5, 2-3)

„Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului, şi nu veţi vedea. Şi vor zice vouă: Iată este acolo; iată, aici; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta. Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: Mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi. Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi. La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului.” (Luca 17, 22-30)

„(...) Urmărind realizarea dreptăţii şi păcii, Biserica trebuie să caute să elimine din sînul ei, din viaţa credincioşilor ei, tot ceea ce se opune acestor bunuri. (...)” (p. 13)

„Totodată, Bisericile trebuie să caute eliminarea cauzelor care pun în pericol pacea lumii. (...)” (p. 14)

Iar astfel de formulări sînt clar din categoria „batista pe țambal” (că doar nu-i „țambalul vostru”, aici sînt alții „proprietari”, că au luat Biserica „în proprietate”, iar după „revoluție” chiar au și „privatizat-o”), una dintre interpretările mai puțin evidente ale unor astfel de „principii” fiind marginalizarea sau chiar eliminarea din Biserică, din BOR, a acelora care „tulbură Sistemul” sau „componente” ale Sistemului, că se înțelege, și se poate și vedea, că Sistemul (sau chiar „fumurile” din țestele de grotă ale unor „componente”) reprezintă „vocea păcii”, ba astfel de „principii” ale tovarășului Streza mi-a adus aminte de o informație primită de mine despre cum așa-zisul „Părinte” Necula s-a adresat unor studenți de la teologie mai demult, cum că „s-ar putea să nu facă parte din aceeași Biserică, „dimpreună” cu „dumnealui””, afirmație care clar este dintr-un registru similar cu „principiile” tovarășului Streza (Liviu). Iar că „principiile” sînt în vigoare și acționează, cred că inclusiv cazuri precum „execuții” mai recente chiar în Arhiepiscopia Sibiului pot să indice (nu afirm la modul absolut, însă existența „principiilor”, dar și aspecte adiacente, deja duc la suspiciuni rezonabile cu privire la probabilitatea acționării în virtutea lor).

Acuma, dacă cineva crede că astfel de „principii” propovăduite și în mod cert în virtutea cărora s-a și acționat, s-au condus structuri ale BOR (de către Streza, dar nu doar de către „dumnealui”, că și alții au astfel de concepții chiar dacă nu le-au pus în scris), ar fi ortodoxe, este problema respectivelor persoane, eventual nu au decât să se apuce să și încerce să dovedească așa ceva, în cazul în care nu se consideră deținătorii unor așa-zise dogme; în ceea ce mă privește eu am mai afirmat și dovedit că „domnu” Streza are o altă credință decât cea ortodoxă, asta neînsemnând că diferă toate principiile, însă îmi este clar că „dumnealui” are o altă credință decât cea ortodoxă (și în consecință, evident că nu a avut și nu are ce să caute pe astfel de funcții pentru care pretinde el că l-ar fi ales Hristos).