Cat de importanta este parerea celorlalti despre noi

[Mena59]

În prealabil postat de fallen

Parerea celorlalti in sensul daca le place sau nu de noi, daca ne considera frumosi, destepti, agreabili, etc, sa zicem ca nu conteaza foarte mult, pentru ca e foarte subiective si poate sa difere de la o persoana la alta ( desi, in general, cand devii dezagreabil, cam toata lumea care are de-a face cu tine e de aceeasi parere, la fel si cand devii ineficient, distrat, plictisit, recalcitrant, etc).
Insa ceea ce conteaza, cred, cel mai mult, este in ce masura suntem capabili si totodata dispusi sa ne ajutam semenii si in ce masura reusim sa realizam acest lucru. Ca daca spun as vrea sa te ajut, dar mi-e lene sau nu stiu sau nu pot, nu prea mai ai nici un fel de credibilitate. Nu prin asta ne apreciaza si Dumnezeu? Dupa cum ne purtam cu semenii nostri, cat suntem dispusi sa ajutam, cat sunt ei de multumiti de serviciile noastre? Desi, iarasi, nivelul lor de " multumire" poate fi subiectiv, adica chiar daca noi consideram ca le-am dat ce si cat trebuia, lor poate nu le ajunge...si aici Dumnezeu ar trebui sa fie cel care apreciaza daca am facut bine ce si cat am facut, sau nu...dar asta ar trebui si noua sa ni se faca cunoscut cumva, dar cum ???
Sau, poate sunteam intr-o ata situatie de neputinta sau inferioritate: atunci cand stim, si toata lumea stie, ca alti colegi de-ai nostri stiu si pot sa faca mai multe decat noi, sunt mai potenti, mai capabili, mai dotati, etc. Sau alte sotii de asemenea pot face mai multe lucruri si mai bune, pentru sotii si copiii lor. Insa noi, fie nu stim, fie nu putem, ori nu ne incumetam, din lipsa de experienta sau documentare, sa facem anumite lucruri, ori poate chiar nu suntem de acord cu anumite lucruri ( in cunostinta de cauza nu suntem, nu sa zicem ca nu suntem pt ca nu ne-am documentat suficient in privinta respectiva, cum fac unii, daca ei nu stiu sau nu pot, zic ca nu e bine si nu trebuie sa se faca lucrul respectiv). Oare Dumnezeu ne va taxa pentru aceste neputinte si limite ale noastre? Sau doar daca am fi putut face mai mult, am fi avut aceasta posibilitate, dar ne-a fost lene sau frica? Sau daca nu am fost sinceri si am mintit, am zis ca daca nu putem noi, nu poate nimeni ?

Ideia de „parerea cuiva despre noi” are sensul de caracterizarea pe care ne-o fac altii, asa cum ne percep... In asta intra descrierea noastra, nu? (frumosi/urati, buni/rai, credinciosi/necredinciosi, destepti/prosti, amabili/badarani, hrarnici/lenesi, egoisti altruisti,etc), eu asa inteleg. Asa cum spuneam, eu nu imi modelez comportamentul in functie de parerea celorlalti despre mine. Poate ca sunt egoista, infatuata, penibila, asa cum spunea Mos-Neagu despre cei care nu tin cont de parerea celorlalti dar nici el nu poate fi sigur de asta. Vezi? el isi da cu parerea despre altii, dar nu poate fi sigur suta la suta ca are dreptate. Atunci la ce bun sa mai zica asta? :)

Despre masura de care suntem capabili si totodata dispusi sa ne ajutam semenii si masura in care reusim sa realizam acest lucru poate oricine sa aibe o parere, dar cine poate cu exactitate sa masoare aceste disponibilitati ale noastre? Doar Dumnezeu dupa cum bine ai zis. Deci eu nu tin cont de masuratorile nimanui asupra devotamentului meu social.

Dumnezeu este cel care apreciaza daca am facut bine ce si cat am facut, sau nu...iar asta ni se faca cunoscut cumva... In cazul meu, constiinta este cea care imi da neliniste ori de cate ori fac ceva rau. Chiar si in cazurile cand nu fac binele pe care as fi putut sa-l fac am mustrari de constiinta. Eu am mult de furca cu Constiinta mea. Nu ma slabeste deloc! Imi da neliniste sufleteasca chiar si cand sunt „doar” indiferenta.

Nu este sanatos sa ne comparam cu altii. Nici in bine nici in rau. Fiecare are masura lui.. Fara comparatii. Sti pilda cu fariseul si vamesul, nu? Vamesul se stia pe sine ca e pacatos, el nu se compara cu „fericitul fariseu”... Cand ne comparam cu unii mai buni decat noi putem sa alunecam fara sa ne dam seama in invidie. Sa nu fie! Toti avem un singur exemplu: pe Iisus Hristos.

[iustin10]

În prealabil postat de fallen

Nu prin asta ne apreciaza si Dumnezeu? Dupa cum ne purtam cu semenii nostri, cat suntem dispusi sa ajutam, cat sunt ei de multumiti de serviciile noastre? Desi, iarasi, nivelul lor de " multumire" poate fi subiectiv, adica chiar daca noi consideram ca le-am dat ce si cat trebuia, lor poate nu le ajunge...si aici Dumnezeu ar trebui sa fie cel care apreciaza daca am facut bine ce si cat am facut, sau nu...dar asta ar trebui si noua sa ni se faca cunoscut cumva, dar cum ???

Noi daruim limitat ,si faptele noastre sunt partial bune. Facem bine intr-o directie si stricam in alta. Dumnezeu insa ne a facut cunoscut cum ar trebui sa daruim : cu surplus,cu toata inima,cu o deplina intelegere a celuilalt , ca si cum ai fi tu in locul lui .Fara a te vedea pe tine in locul celuilalt nu poti darui deplin ,pentru ca nu poti fi autentic. De aceea porunca suna asa: iubeste pe aproapele ca pe tine insuti. Nu avem alt model de a intelege pe aproapele si nevoile sa, decat plecand de la noi insine si punandu-ne in locul lui. Asta inseamna sa intorcem intr-o directie buna dragostea fata de noi,si sa o folosim, pentru a intelege ca aproapele e la fel de important ca si noi.
Fara simbioza perfecta intre eu-tu- Dumnezeu ,daca omitem macar unu din aceste puncte,nu se poate realiza armonia poruncii divine :"Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ,tot sufletul si tot cugetul tau,si pe aproapele tau ca pe tine insuti"
Nu poti iubi pe oameni fara sa iubesti pe Dumnezeu,
Nu poti iubi pe Dumnezeu fara sa iubesti pe oameni ,
Nu poti intelege pe oameni daca nu te pui pe tine in locul lor,
Nu te poti intelege pe tine daca nu te vezi si prin ochii celorlalti ,
Nu poate fi Dumnezeu in tine daca esti indiferent la ceilalti.

[fallen]

Sa ma pun pe mine in locul celorlalti, nu cred ca pot si nici ca vreau, intotdeauna....
Sa va dau un exemplu : ieri a postat cineva pe fb un mesaj care suna cam asa " 5 din 10 romani nu au toaleta in casa, si noua ne trebuie catedrala de 400 milioane". Ok, nici eu nu-s de acord cu construirea catedralei, desi ari fi frumos, pt ca e prea scumpa si statul chiar nu are bani pt asa ceva, e un lux pe care nu cred ca ni-l permitem acum, si poate ar fi o dovada de smerenie din partea noastra dacaam renunta la ea; insa nici nu cred ca e datoria noastra, a celorlalti membri ai societatii, sa le facem toalete celor care nu au... poate ca multi dintre noi ne-am nascut saraci si inculti, si ne-am ridicat prin propriile puteri, asa ca nu gasesc acum potrivit sa ma pun in locul celui care putea si el sa faca acelasi lucru, dar nu l-a facut....
Nu vad potrivit, de exemplu, sa fraternizez cu cel care nu si-a vacccinat animalele si acum ii mor, sau cu cel care a stat in carciuma si a baut in ajunul Cracinului si si-a amintit abia la ora inchiderii ca are catelul bolnav acasa de trei zile....bineinteles ca imi pare rau ca trebuie sa sufere bietele animale, dar mai degraba fraternizez cu ele decat cu dobitocii care sunt doar ei singuri vinovati ca au ajuns in situatia in care sunt...si nici nu pot sa mai faca mare lucru, chiar daca ar avea bani suficienti sa le trateze, pt ca se necesita un efort prea mare din partea lor, pe de o parte, si pe de alta, de multe ori e prea tarziu ca sa se mai poata face ceva constructiv... plus ca marea majoritate nici nu sunt dispusi sa asculte si sa faca ceea ce li se spune ca trebuie, pt ca e prea complicat...
Presupun ca daca betivul din ajunul Craciunului s-ar fi dus cu lacrimi in ochi la Cristos, cerandu-si iertare ca a zabovit atat in carciuma si nu si-a dat seama ca are o problema de rezolvat, l-ar fi iertat si i-ar fi vindecat dobitocul, insa noua oamenilor ne e cam greu sa facem asta, mie in primul rand pt ca la cat spunea ca ii e de rau, nu aveam ce sa-i dau de la farmacie, sa-i dea el acasa, iar la celor de la cabinete pt ca fiind ajunul Craciunului probabil voiau si ei sa plece acasa, nu sa stea toata noaptea la perfuzii sau sa faca vreo operatie de urgenta, pentru treburi dinastea exista doar cateva clinici deschise nonstop si dotate cu tot ce trebuie, insa nu poate ajunge oricine acolo, decat daca are masina si/sau bani de taxi, plus bani sa plateasca serviciul efectiv... in fine, e foarte posibil sa ajung si eu in situatia asta, la randul meu, nu pt ca as sta in carciumi, ci la mine la munca, sa ma trezesc ca mi se imbolnaveste catelul in zi de sarbatoare si ma uit la el cum sufera si moare cu zile, ca n-am unde/bani sa merg sa-l tratez, sau nu ma lasa ai mei sa incerc, zicand ca daca nu sunt eu in stare sa il vindec singura, nu se cuvine sa cer ajutorul altora si sa mai si platesc pt asta...de ce am mai pierdut atunci timpul sa invat daca acum nu stiu/pot sa rezolv orice situatie de genul, in timpul asta puteam sa facaltceva care sa fie mai util...deci, cum spuneam , nimeni altul nu evinovat pt alegerile noastre gresite, si nici nu avem o scuza cand spunem credeam ca o sa pot, dar... Acum nu va imaginati ca daca invatam mai bine si eram ma bine pregatita profesional, imi operam acasa singura catelul, sau il puteam trata si vindeca de orice ( nici daca eram medic de oameni, stomatolog, de ex, sau endocrinolog, nu puteam salva pe cineva de hemoragie interna, de ex), insa macar aveam relatii....insa mi s-a sugerat ca ar trebui sa-mi fie rusine de colegii care s-au descurcat mai bine decat mine si sa nu ma mai bag in seama cu dansii, ca probabil nici nu vor vrea sa ma ajute, daca voi avea nevoie, pt ca ma desconsidera( adica vor considera si ei, la randul lor, asa cum consider si eu despre cei care stau prin carciumi, ca merit sa-mi moara animalele pt ca n-am avut grija cum trebuie de ele...)

[fallen]

Am observat ca aici in zona unde lucrez multa lume pune mare pret pe parerea personala ( sau insusita, formata in timp sau preluata de la altii asemenea lor) si prea putin pe cea a celor avizati intr-o anume privinta sau alta. De multe ori parerea clientilor in legatura cu cresterea animalelor nu prea coincide cu e am invatat eu la scoala ; ori dansii si-au format aceasta parere sau au fost invatati asa de catre specialisti candva mai demult, ori sunt mai la curent cu noutatile decat mine, ori in acet cartier, regiune geografica, a functionat/functioneaza alta scoala veterinara decat cea la care am fost eu....pt ca prea sunt multe divergente s inexactitati.... In primul rand, parerea majoritatii este ca e mai bine sa te bazezi pe ce ti se spune, da, recomanda de la o farmacie sau magazin de animale, decat sa chemi sau sa vizitezi un veterinar. Asta ar putea fi un semn ca in zona nu prea au functionat, in decursul timpului, unitati de asistenta si oameni competenti - dupa parerea mea ; apoi, cei care au functionat, fie ca practicieni, unitati de asistenta sau farmacii, magazine, au inoculat , dupa parerea si cunostintele mele, niste idei care mie mi se par gresite, de fapt nu mi se par, doar ca nu coincid cu ce am invatat eu; acum insa e posibil sa fie gresit ce am invatat eu, sau sa nu fi inteles eu bine, defapt, nu ? Ca o paranteza, la fel se intampla si cu invataturile religioase : daaca intr-o zona sunt biserici multe si preoti buni, cu chemare, lumea imbratiseaza invataturile lor, daca insa sunt mai delasatori, lumea se duce la alte culte si secte, care le ofera solutii mai la indemana si care li se par mai avantajoase, chiar daca nu sunt cele pe care le stim noi cei care incercam sa ne insusim si sa practicam ortodoxia (" dreapta credinta"). Acum fiecare e liber sa aleaga credinta, doctrina pe care o urmeaza, dupa cum e liber sa aleaga medicina traditionala, allopata, sau pe cea alternaiva, sau nici una din ele :)...cine suntem noi sa stim ce e ( mai ) bine si ce e mai putin bine, asta numai Dumnezeu stie, nu ?

[forever...]

Părerile celorlaţi despre mine sunt indicii că aş putea fi într-un fel sau altul. Aceste indicii pot să le analizez, sau chiar să cer alte păreri, avizate, pentru a vedea dacă sunt corecte sau nu. Sau pot pur şi simplu să fiu mai atentă pentru a mă vedea pe mine însămi din acele puncte de vedere prin care semenii mă ajută să ridic întrebări.

Aşa că astfel de păreri sunt, sau pot fi utile, dar nu sunt autoritatea finală.

[fallen]

Hm! Tocmai mi s-a confirmat banuiala ca multa lume, pesemne, ma considera o persoana neserioasa, delasatoare, perversa, mincinoasa, etc, care pentru a face ceea ce trebuie sa faca ( datoria) trebuie sa fie amenintata.... Iar mie oamenii care ameninta imi creaza puternice resentimente fata de persoana d-lor, ndiferent cine sau ce sunt si daca sunt indreptatiti sau nu. Din pctul meu de vedere mi se pare ca in majoritatea cazurilor imi fac o nedreptate amenintandu-ma si dandu-mi ultimatumuri; mi se pare o atitudine destul de agresiva si necivilizata si oarecum " bully" , de hartuire a celor mai slabi, care pot fi supusi si pusi la punct, facuti sa se conformeze prin atare metode....
Adica in conditiile in care mi-am platit chiria in fiecare luna, cm tarziu pe 20 si asta pt ca asa am convenit de comun acord sa o fragmentam, nu mi se pare cel putin politicos sa ma ameninte ca ma da afara pt simpluk motiv ca acum la ora asta nu am banii si nu pot preciza exact data si ora cand ii voi avea pe toti pt ca depinde numai si numai de vanzare care-o s-o am...
In fine, poate ar fi trebuit sa ma obisnuiesc ca asta e stilul de operare al persoanei respective, teroarea, dar chestia asta mie imi induce o stare de anxietate intensa, pe moment, imi tremura picioarele, nu mai ratonex, ma balbai in fata clientilor, care nu se arata deloc ingaduitori, daca mai pica si alti furnizori ma compromit si-n fata lor ( probabil de-acum au cam inceput sa creada ca e melodrama ieftina asta ca am fost amenintata ca ma da afara din magazin si o sa vand la coltil strazii sau vor trebui sa isi ia marfa inapoi, asta dc nu mi-o sechestreaza cineva, probabil asa spun toti clientii cand nu au chef sau bani sa isi plateasca datoriile), insa majorotatea furnizorilor m imbarbateaza ca lasa ca ei au incredere in mine, ca stiu ei ca io platesc mereu, fac la un fel, pe dracu-n patru si imi onorez datoriile....
Probabil persoana respectiva recurge la acest stil ( metoda) fie din obisnuinta, ca stie, a observat ca merge, mai ales cu persoane ca mine, fie ca asa a fost si ea la randul ei obisnuita de cei la care e datoare, ori ca e stresata la randul ei in acelasi mod de catre acestia...oricum speram candva ca lumea civilizata nu recurge la asemenea strategii de agresivitate primara, pot spune, de comuna primitiva-ev mediu, in cel mai bun caz...
( ma tem ca nu cumva frica sa ma determine si pe mine sa adopt o atitidine asemanatoare: sa las vorba la sefi, pt weekend, ca daca nu imi lasa bani de chirie ( dansii obisnuiesc sa ia banii care se fac pe weekend, si vin luni dim si nu gasesc bani la magazin, inchid si ma intorc frumos acasa, si ii las sa se spele pe cap- sa se descurce dansii cu proprietarii :) - sper totusi ca nu voi proceda asa, desi ar fi usor amuzant, vorbind dpdv mai ceva mai sadic- sarcastic)

[Mena59]

În prealabil postat de fallen

Hm! Tocmai mi s-a confirmat banuiala ca multa lume, pesemne, ma considera o persoana neserioasa, delasatoare, perversa, mincinoasa, etc, care pentru a face ceea ce trebuie sa faca ( datoria) trebuie sa fie amenintata.... Iar mie oamenii care ameninta imi creaza puternice resentimente fata de persoana d-lor, ndiferent cine sau ce sunt si daca sunt indreptatiti sau nu. Din pctul meu de vedere mi se pare ca in majoritatea cazurilor imi fac o nedreptate amenintandu-ma si dandu-mi ultimatumuri; mi se pare o atitudine destul de agresiva si necivilizata si oarecum " bully" , de hartuire a celor mai slabi, care pot fi supusi si pusi la punct, facuti sa se conformeze prin atare metode....
Adica in conditiile in care mi-am platit chiria in fiecare luna, cm tarziu pe 20 si asta pt ca asa am convenit de comun acord sa o fragmentam, nu mi se pare cel putin politicos sa ma ameninte ca ma da afara pt simpluk motiv ca acum la ora asta nu am banii si nu pot preciza exact data si ora cand ii voi avea pe toti pt ca depinde numai si numai de vanzare care-o s-o am...
In fine, poate ar fi trebuit sa ma obisnuiesc ca asta e stilul de operare al persoanei respective, teroarea, dar chestia asta mie imi induce o stare de anxietate intensa, pe moment, imi tremura picioarele, nu mai ratonex, ma balbai in fata clientilor, care nu se arata deloc ingaduitori, daca mai pica si alti furnizori ma compromit si-n fata lor ( probabil de-acum au cam inceput sa creada ca e melodrama ieftina asta ca am fost amenintata ca ma da afara din magazin si o sa vand la coltil strazii sau vor trebui sa isi ia marfa inapoi, asta dc nu mi-o sechestreaza cineva, probabil asa spun toti clientii cand nu au chef sau bani sa isi plateasca datoriile), insa majorotatea furnizorilor m imbarbateaza ca lasa ca ei au incredere in mine, ca stiu ei ca io platesc mereu, fac la un fel, pe dracu-n patru si imi onorez datoriile....
Probabil persoana respectiva recurge la acest stil ( metoda) fie din obisnuinta, ca stie, a observat ca merge, mai ales cu persoane ca mine, fie ca asa a fost si ea la randul ei obisnuita de cei la care e datoare, ori ca e stresata la randul ei in acelasi mod de catre acestia...oricum speram candva ca lumea civilizata nu recurge la asemenea strategii de agresivitate primara, pot spune, de comuna primitiva-ev mediu, in cel mai bun caz...
( ma tem ca nu cumva frica sa ma determine si pe mine sa adopt o atitidine asemanatoare: sa las vorba la sefi, pt weekend, ca daca nu imi lasa bani de chirie ( dansii obisnuiesc sa ia banii care se fac pe weekend, si vin luni dim si nu gasesc bani la magazin, inchid si ma intorc frumos acasa, si ii las sa se spele pe cap- sa se descurce dansii cu proprietarii :) - sper totusi ca nu voi proceda asa, desi ar fi usor amuzant, vorbind dpdv mai ceva mai sadic- sarcastic)

Nu te tulbura, linisteste-te si ai nadejde. Toate ni se intampla cu stiinta lui Dumnezeu, sub ochii Lui si daca El ingaduie aceasta inseamna ca intr-un anumit fel necazul acesta ne va fi de folos. El ne da si putere sa rabdam, ai nadejde.
Din cate mi-am dat seama nu ai o viata prea usoara dar gandeste-te ca sunt oameni cu probleme mult mai mari... Daca ai sti...

[fallen]

Bineinteles ca stiu ca sunt oameni in dificultati si neputinte mult mai mari, dar tocmai pentru acestia trebuie sa ne luptam noi ( unii cu altii, de multe ori) si/sau pt a nu ajunge si noi si ai nostri in atare situatii ( someri, muritori de foame, boschetari fara adapost, infractori, ori bolnavi, nebuni, etc)

[fallen]

Ma mai surprinde un aspect: dimineata inainte sa ,a sune proprietarul, a sunat un furnizor ca pleaca si el in concediu pana luna viitoare si ma roaga sa ii achit datoriile mai vechi pt ca altfel va fi si el luat in primire la venirea din co ca s-a intarziat prea mult....acum nu mi se pare prea fair, pt ca si el poate s-a lasat putin pe tanjala in ultima vreme si de cateva ori nu a ajuns la incasare ( fiind poate aglomerat, a alergat mai degraba la cei mai rau platnici decat la mine care stia ca platesc). Insa lucrurile nu au fost mereu asa.
Eu totusi as fi preferat sa il ajut pe el din 2 motive, insa nu stiu exact care:
1) m-a flatat faptul ca a vorbit frumos si increderea pe care mi'a acordat-o tinand cont ca la inceputul colaborarii am avut conflucte aprinse
2) teama de a nu renaste acele conflicte din trecut, cand aveam datorii mari la ei, nu aveam bani si venea mereu cu scandal, se certa si cu sefii mei, etc...desigur el avea dreptatea lui, dar nici noi nu puteam face mai mult ( cand am preluat magazinul de la doamna dinainte, era aproape gol de marfa, dar cu datorii la furnizori si bani in casa ioc, iar acestia de cum am venit m-au luat in primire sa le dau bani, iar vanzarea s-a prabusit brusc, clientii fiind socati ca numai era doamna aceea, etc...mi-a luat mult timp si efort sa restabilesc relatiile bune de colaborare cu furnizorii si acum mi-ar fi necaz sa se strice iarasi...

[fallen]

(3) oare e posibil sa fii dezvoltat o slabiciune pentru un anume particular personaj, si sa doresc sa ii fac pe plac? Mi se pare cam ciudat aceasta posibilitate, avand in vedere conflictele aprinse si intense pe care le-am avut la inceput; poate sa fi admirat tenacitatea lui, sau ce? Faptul ca si-a corijat atitudinea si a devenit binevoitor odata ce i-am dat ce voia? E corecta aceasta atitudine a lui, sau e una perversa?Care ar i posibila explicatie ca am ajuns sa simpatize un personaj care la inceput m-a terorizat? Fac si eu parte din categoria idioatelor atrase irezistibil de mitocani, oare? Sau tipul avea dreptatea de partea lui, si de-asta nu l-am urat forever?