Timpul , un element important al vietii noastre, o investitie pretioasa

[adam000]

În prealabil postat de cristiboss56

În jurnalul său, Dostoievski ne spune ce i s-a întâmplat când a fost condamnat la moarte. Aflându-se în aşteptarea momentului execuţiei prin spânzurătoare, stătea şi privea lumea din jurul lui. Cât de strălucitoare era lumina şi cât de minunat era aerul pe care îl respira, cât de frumoasă lumea din jurul lui, cât de preţioasă fiecare clipă a vieţii, acum când încă mai era în viață, dar se afla în prag de moarte. „O, spuse el în acel moment, dacă mi s-ar dărui viaţa, nici o clipă n-aş mai irosi-o în zadar." I se dăruise viaţa, şi atât de mult risipise din ea.
(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, p. 79-81)

Nu vi s-a intimplat sa priviti lumea exact asa (cum descrie atat de precis si concis acest fragment), de obicei dupa ce va Impartasiti?

[cristiboss56]

În prealabil postat de adam000

Nu vi s-a intimplat sa priviti lumea exact asa (cum descrie atat de precis si concis acest fragment), de obicei dupa ce va Impartasiti?

Nu stiu , dar dupa Sfanta Impartasanie lacrimez , plutesc , parca visez , uit de toate durerile fizice ce greu ma apasa in zilele obisnuite , este o stare aparte , unica , greu de descris in cuvinte . . . !

[cristiboss56]

Tocmai conştiinţa despre scurtimea timpului ne poate ajuta să ne cunoaştem provizoratul nostru pe acest pământ şi folosirea lui cu maximă intensitate
Credinţa creştină dă o valoare nemărginită timpului. Nu vom mai avea alt timp în care să reparăm ce am stricat în fiinţa noastră, în timpul de acum. Nu relativizăm importanţa acestui timp ca în teoriile reîncarnaționiste. Dacă devalorizăm timpul acesta, în mod consecvent am devaloriza orice alt timp. Niciodată nu am ajunge la o seriozitate adevărată şi la un bine absolut. Totul ar deveni o plictiseală veşnică. Dar devalorizarea unei temporalităţi veşnice înseamnă a nu pune preţ niciodată pe luarea aminte la noi înşine, în veşnicie. Înseamnă a rămâne veşnic într-o neconcentrare în esenţa noastră şi deci în neîntâlnirea prin ea cu Dumnezeu, esenţa supremă.
Dar noi pierdem adeseori timpul nefolosindu-l pentru a ne cunoaşte şi a ne desăvârşi. Faptul că timpul nostru e scurt nu ne împiedică de a-i împlini acest rost. Tocmai conştiinţa despre scurtimea timpului ne poate ajuta să ne cunoaştem provizoratul nostru pe acest pământ şi folosirea lui cu maximă intensitate. Tocmai scurtimea timpului cere o concentrată luare aminte la noi înşine.
Părintele Dumitru Stăniloae

[cristiboss56]

Binecuvintează Stăpâne, cununa anului milostivirii Tale,
Şi rânduieşte-ne nouă pocăinţă lucrătoare întru răbdare,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu dăruieşte-ne mare milă,
Ca petrecându-ne vremea rămasă întru rugăciune să aflăm a minţii lumină.
Am mai trecut de o treaptă a anilor, dar întâiul pas al pocăinţei n-am făcut,
Nu m-am trezit din lenevirea cea cumplită, de patimi fiind cu totul răpus,
Dă-mi Hristoase, să pun început bun, Însuţi aducând ca zestre a Ta milostivire,
Căci nelucrând eu până acum vreo faptă bună, nu am temelie pentru a mea îndrăznire.

Intrăm in Anul Nou Bisericesc !
La Multi Ani!
Doamne ajută si Mantuire, frati ortodocsi intru Hristos !

Timpul este un duşman pentru cei care îşi pun speranţa în această viaţă. Ei (se) plâng că odată cu trecerea timpului îmbătrânesc, se îmbolnăvesc, se urâţesc...părinţii mor...pier bucuriile copilăriei, ale tinereţii... falsele speranţe...

Dar dacă am ajuns, cumva, să credem în Dumnezeu, timpul nu are prea mare valoare... cred... ci hotărârea şi lupta de a fi cu Domnul, de a lupta împotriva păcatelor...

Mi-a spus o prietenă, acum mulţi ani, povestioara cu un om/ sfânt, care se ruga Domnului să-i mai dea o zi, pentru a se pocăi de păcatele sale... şi în fiecare zi la fel.... ajungând să trăiască vreo 100 de ani...

Tâlharul cel bun a fost iertat, în ultimul moment dinaintea morţii pe cruce...

Unul dintre cuvintele cele mai pline de nădejde din Patericul egiptean este al avvei Alonios: „Dacă omul vrea cu adevărat, din zori până seara ajunge după măsura dumnezeiască“ (Alonios 3).

Alte apoftegme:

„Dacă omul nu va spune mereu în inima sa: numai eu şi Dumnezeu suntem pe lume, nu-şi va găsi liniştea.“ (Alonios 1).

„Dacă nu aş fi dărâmat totul, nu aş fi putut să mă zidesc.“ (Alonios 2).

[cristiboss56]

„Dacă timpul ar fi singura formă de existenţă, învăluită din toate părţile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranţele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera şi nu ai teamă” ar fi cel mai înţelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic faţă de toate, dacă în curând nu ne aşteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ţi gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea ameţelii alcoolice şi în paroxismul simţurilor periferice dezlănţuite!
Dar nu, timpul nu e ultima realitate! Timpul e numai o fază a vieţii. E faţa exterioară, faţa lumii căzute din regiunea trăirii spirituale. Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul. Fiecare ştie din experienţă că ceasurile fericite nu se observă când trec. Dimpotrivă, suferinţele puternice se experiază ca timp foarte lung, mai lung decât timpul matematic. Timpul se măsoară cu două măsuri: cu trăirea internă şi cu unitatea matematică, iar legătura dintre aceste două forme ale timpului este foarte laxă. O oră de timp matematic poate fi experiată uneori ca ceasuri întregi, iar alteori, ca un moment, sau pur şi simplu nu se observă. Aceasta înseamnă că veşnicia străbate în timp, invadează în el şi determină curgerea lui.”


(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Un an nou”, Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 1, 1 ian. 1935, p.1)

[forever...]

"Timpul este intervalul între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului în dragoste."

[cristiboss56]

Părintele Nicodim preţuia foarte mult timpul şi niciun minut nu-l risipea în zadar.
– Timpul, zicea el, este scump ca şi sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Că eu dacă n-aş fi economisit bine timpul şi n-aş fi trăit cu program, nimic n-aş fi făcut în viaţă.
Bătrânul cerea ucenicilor lui să facă toate cu rugăciune şi cu sfat; să-şi facă dinainte canonul şi rugăciunea pentru timpul cât lipsea din mănăstire.
Uneori învăţa pe maici, zicând:
– Dacă plângi numai şi nu pui început bun, nu te foloseşti. De aceea, să fim cu grijă, să nu ne găsească moartea dormind. Vai de noi, de ne va afla moartea dormind. Că în ce ne va găsi, în aceea ne va judeca (Romani 2, 6).
Zicea părintele Nicodim:
– Patru sunt felurile de vieţuire în lume:
a. Vieţuire diavolească, a celor ce se ridică împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii şi a oamenilor. Adică a celor ce hulesc împotriva Duhului Sfânt şi fac rău binefăcătorilor lor.
b. Vieţuire dobitocească, a celor ce se răzbună pe semenii lor, care răsplătesc rău pentru rău, care nu iartă şi nu rabdă nedreptatea, precum şi a celor ce trăiesc în beţii şi desfrânări.
c. Vieţuire omenească, a celor ce răsplătesc cu bine pentru bine şi iubesc pe cei ce îi iubesc; a celor ce cad şi iarăşi se ridică din păcate.
d. Vieţuire duhovnicească, a celor ce se ostenesc a face bine vrăjmaşilor lor. Adică a celor ce iartă, miluiesc şi vorbesc de bine pe cei ce îi urăsc, precum şi a celor ce pururea cugetă la legea Domnului.
Zicea iarăşi:
– Creştinul are patru feluri de părinţi:
a. părinţi trupeşti, care ne-au născut după legile firii;
b. părinţi sufleteşti, naşii de la botez, de la cununie sau călugărie;
c. părinţi duhovniceşti, adică preoţii şi duhovnicii, şi
d. Tatăl nostru Cel ceresc, Care ne-a creat şi ne poartă în toate de grijă.
Pe părinţii noştri cei pământeşti se cuvine să-i cinstim şi să-i ascultăm, iar pe Dumnezeu se cade neîncetat să-L slăvim şi să-L lăudăm.
Zicea iarăşi părintele Nicodim:
– Sunt patru feluri de împărtăşiri:
a. prin săvârşirea a toată fapta bună, după cuvântul Domnului, Care zice: Cine face poruncile Mele acela Mă iubeşte pe Mine (Ioan 14, 21);
b. prin ascultarea cu atenţie a cuvântului lui Dumnezeu, adică prin citirea sfintelor cărţi, prin slujbe şi cântări duhovniceşti, după cuvântul care zice: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4);
c. prin sfânta rugăciune făcută cu smerenie şi luare-aminte, şi
d. prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este împărtăşirea cea mai înaltă, fără de care nimeni nu se poate mântui.

[cristiboss56]

Expresia: "Nu am timp!" Este o blasfemie adusă la adresa lui Dumnezeu, căci timpul este creat de El. Timpul curge din izvorul vieţii veşnice şi se întoarce în izvorul vieţii veşnice. Este ca un izvor de munte care curge în propria apa! Aşa şi Timpul, nu se măsoară în clipe, nu se măsoară în minute, ci se măsoară în rugăciuni, se măsoară în fapte bune şi în realizări. Cum spune proverbul popular: Dacă nu ai făcut o casă, ai trăit degeaba, dacă nu ai făcut o fântână, dacă nu ai făcut un copil, o troiţă.. aşa spun românii, aşa este credinţa noastră. Din când în când ne trezim că urâm, din când în când purtăm pizmă, din când în când ne aducem aminte că nu am mai fost demult la biserică şi mai suferim o încercare. Să ne lăsăm în seama lui Dumnezeu! Să ne facem curat în suflet cu postul, să ne facem ordine în minte cu rugăciunea de seară sau cu cea de dimineaţă!
Timpul este distanţa de la Poarta Raiului la inima omului credincios...Timpul este rugăciune, este fapta bună, este lucrare, timpul este credinţa vie lucrătoare nu doar ore, zile, luni ani şi vârstă.Timpul înseamnă veşnicie.
https://www.youtube.com/watch?v=r7k8Ont2t9c

[Demetrius]

În prealabil postat de cristiboss56

...Singura clipă in care putem folosi timpul in favoarea noastră este prezentul. Trecutul nu se mai poate schimba, indiferent de regretele noastre...

E drept ca acum, la timpul prezent, alegerile noastre devin fapte pentru care vom da socoteala daca au urmari nefericite; de aceea avem nevoie de ajutorul Duhului Sfant(painea noastra) la momentul deciziei, adica ACUM, astazi, asa cum ne invata Iisus Hristos in rugaciunea Tatal Nostru: 'Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-O noua astazi..'

insa chiar si faptele pe care rau le-am chivernisit(pentru care oricum vom da seama) isi pot schimba urmarile, dar numai prin atitudinea noastra de cainta, pocainta, iertare si rascumparare.