Vreau sa iubesc, dar... cum?

[robert27]

Dupa mine, cand ne indragostim de cineva, ne indragostim pt ca cineva-ul respectiv are ceva aparte. Initial, ne place de acea persoana, pentru ca este frumoasa, si aici ma refer doar la aspectul fizic. Ajungem sa iubim si o persoana care nu este frumoasa fizic, doar dupa ce ii cunoastem foarte bine caracterul, descoperim ca este frumoasa pe interior, dar asta dupa ceva mai mult timp.
Iubirea intre indragostiti este foarte intensa, dar oare putem iubi in egala masura, pe toata lumea? (Binenteles, excluzand sexul).
Cum putem sa simtim aceeasi iubire pe care o simtim pentru o singura persoana speciala din viata noastra, pentru toata lumea? Credeti ca este posibil in primul rand?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de robert27

Dupa mine, cand ne indragostim de cineva, ne indragostim pt ca cineva-ul respectiv are ceva aparte. Initial, ne place de acea persoana, pentru ca este frumoasa, si aici ma refer doar la aspectul fizic. Ajungem sa iubim si o persoana care nu este frumoasa fizic, doar dupa ce ii cunoastem foarte bine caracterul, descoperim ca este frumoasa pe interior, dar asta dupa ceva mai mult timp.
Iubirea intre indragostiti este foarte intensa, dar oare putem iubi in egala masura, pe toata lumea? (Binenteles, excluzand sexul).
Cum putem sa simtim aceeasi iubire pe care o simtim pentru o singura persoana speciala din viata noastra, pentru toata lumea? Credeti ca este posibil in primul rand?

Aceasta forma de iubire nu este din lumea aceasta.
Ea este dumnezeiasca.

Insa, daca avem credinta si dam crezare scripturilor, ea este accesibila si oamenilor obisnuiti.
Cum?
Prin implinirea invataturilor.

Toate formele de virtute contribuie intr-un anumit fel launtric la dezvoltarea acestei capabilitati.

Se incepe cu informarea si cautarea asidua in scripturi, pentru ca fara cunostinta invataturilor nu pot fi internalizate metodele.

Participarea la slujbele bisericesti. Daca mintea este atenta la intelesuri - sufletul este impresionat cu cunostinte despre dragoste primite direct in duh.

Este un tel pe care trebuie sa-l urmarim pana la ultima suflare.

[robert27]

În prealabil postat de florin.oltean75

Aceasta forma de iubire nu este din lumea aceasta.
Ea este dumnezeiasca.

Insa, daca avem credinta si dam crezare scripturilor, ea este accesibila si oamenilor obisnuiti.
Cum?
Prin implinirea invataturilor.

Toate formele de virtute contribuie intr-un anumit fel launtric la dezvoltarea acestei capabilitati.

Se incepe cu informarea si cautarea asidua in scripturi, pentru ca fara cunostinta invataturilor nu pot fi internalizate metodele.

Participarea la slujbele bisericesti. Daca mintea este atenta la intelesuri - sufletul este impresionat cu cunostinte despre dragoste primite direct in duh.

Este un tel pe care trebuie sa-l urmarim pana la ultima suflare.

Ai dreptate, cu siguranta necesita foarte mult studiu. Mai greu este, cred, sa impresionezi sufletul astfel incat sa-si schimbe modul de gandire. Adica atunci cand chiar ti se intampla ca cineva sa iti faca rau, sa nu ai reactie de razbunare si dusmanire, ci de iubire. Atunci este adevaratul test, atunci ti se zguduie toata credinta.

[Ekaterina]

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel, iar Sfantul Simeon Noul Teolog ne indeamna Pe toti suntem datori, noi cei credinciosi, sa-i privim ca pe unul si in fiecare sa socotim ca este Hristos.

Ceea ce iti doresti tu este dragostea desavarsita, pe care omul o dobandeste atunci cand reuseste sa se despatimeasca. Si tot Sfantul Maxim Marturisitorul, indemnandu-ne sa ne silim sa iubim tot omul, iar daca nu putem, pentru ca este masura inalta, macar sa nu uram, ne spune ca nu vom reusi nici macar pe aceasta din urma, daca nu vom dispretui lucrurile lumii. Tot astfel crede si Sfantul Isaac Sirul: Nu pot castiga dragostea de oameni cei ce iubesc lumea.

Lucru nobil si folositor iti doresti, Dumnezeu sa iti ajute sa dobandesti iubirea cea desvarsita!

[MihaiG]

În prealabil postat de robert27

Cum putem sa simtim aceeasi iubire pe care o simtim pentru o singura persoana speciala din viata noastra, pentru toata lumea? Credeti ca este posibil in primul rand?

Este posibil, dar nu şi probabil.

Totuşi, Cristos nu ne-a cerut imposibilul. Dar trebuie să începem prin a ne comporta ca şi cum i-am iubi pe toţi. Încetul cu încetul, cu multă rugăciune, va veni şi iubirea.

[Dumitru73]

În prealabil postat de robert27

Cum putem sa simtim aceeasi iubire pe care o simtim pentru o singura persoana speciala din viata noastra, pentru toata lumea? Credeti ca este posibil in primul rand?

aceeasi iubire nu ai cum s-o simti.
iubirea se manifesta in diverse feluri.
cel mai probabil iti iubesti enorm parintii, ca exemplu.
totusi, atunci cand te gandesti la mama sau la tatal tau, simti fluturasi in stomac?
daca da, ai depasit firea unui muritor de rand.
daca esti ca mine si ca multi altii, chiar daca ai fi in stare sa-ti pui la bataie propria viata pentru viata celor dragi, tot nu vei simti fluturasii ...
chiar daca beneficiara fluturasilor nu a ajuns in categoria "persoane pentru care mi-as da viata".

[Doriana]

În prealabil postat de robert27

Cum putem sa simtim aceeasi iubire pe care o simtim pentru o singura persoana speciala din viata noastra, pentru toata lumea? Credeti ca este posibil in primul rand?

Tu esti indragostit de insusi sentimentul de iubire. :)

Iubirea nu este numai un sentiment, ci o atitudine si o hotarare. A iubi inseamna a actiona intotdeauna pentru binele celuilalt, chiar daca simti uneori ca il iubesti si chiar daca simti alteori dispret sau ura fata de el.
Chiar cand iti face rau si iti vine sa-i scapi vreo doua, si numai iubire nu simti atunci, dragostea adevarata alege sa isi calce pe sentimente si sa faca totusi binele.

Vrei deci sa iubesti? Nu te opreste nimic. Fa ceea ce e mai bine pentru cei pe care ai hotarat sa ii iubesti. Si sa fii atent, ca bine nu inseamna intotdeauna mangaieri si ciocolata. Uneori inseamna tacere, alteori luat de urechi si deseori acceptare neconditionata...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de robert27

Cum putem sa simtim aceeasi iubire pe care o simtim pentru o singura persoana speciala din viata noastra, pentru toata lumea? Credeti ca este posibil in primul rand?

Nu este nici posibil, nici de dorit. Aceasta, pentru că iubirea pe care o simţim faţă de o femeie (respectiv faţă de un bărbat, în cazul femeilor) diferă nu numai în intensitate, cât mai ales în fel faţă de iubirea de aproapele. Noi avem un singur cuvânt: iubire (sau dragoste, cu care a ajuns interşanjabil) dar oamenii vechi, mai fini cunoscători şi MULT mai atenţi observatori în ale sufletului decât noi, aveau cuvinte clar diferite. "Eros" era ceea ce simţeau grecii pentru o femeie. "Philos" era ceea ce simţeau pentru un prieten bun (ori o cauză nobilă şi scumpă inimii lor). Agape era sentimentul de tovărăşie, de apartenenţă la o comunitate. Agape este şi ceea ce simţim pentru aproapele (pe care, dacă îi cunoaştem bogăţia sufletească, ajungem a-l iubi cu philos. Dar nu cu eros. Agape este simţământul pe care îl avem că aproapele nostru, despre care poate că nu ştim nimic, face totuşi parte din familia noastră lărgită. Oricât de păcătos, oricare credinţă ar avea, el este fiu al lui Dumnezeu ca şi noi şi, prin urmare, fratele nostru, (deosebim, aici, "fraţi în Cristos" şi "fraţi după creaţie", dar deja e altă discuţie).

Aşa cum a observat şi dl MihaiG şi a punctat mai în amănunt dna Doriana, este esenţial pentru un creştin să observe eroarea în care atât de mulţi profani cad, crezând că iubirea este un sentiment, când, în realitate, ea este înainte de toate un act de voinţă. Se prea poate ca iubirea în formă de eros (şi, rareori, în formă de philos, aproape niciodată în formă de agape) să DEBUTEZE ca sentiment. La urma urmei, în primele săptămâni când ne îndrăgostim de o fată, nu putem preciza cu claritate de ce o iubim. De ce pe ea şi nu pe altele, poate mai înzestrate, mai frumoase, mai "bine cotate" de băieţi pe "piaţa fetelor" (horribile dictu). Aceasta este etapa, deloc obligatorie, când iubirea se înfiripă ca sentiment. Tot mai mult, ceea ce este de ordinul afectului este dominat (chiar dacă nu înlocuit) de ceea ce este de ordinul voliţiei. O iubim pentru că ea (avem noi convingerea) merită să fie iubită. Începem să ştim nu numai că iubim, ci şi de ce iubim. Numai această formă superioară de iubire, erosul creştin, poate supravieţui o viaţă întreagă şi numai ea îl poate lega pe el de ea şi pe ea de el.
Ei bine, iubirea ca act de voinţă este ceea ce ne cere Dumnezeu să avem faţă de aproapele. El poate fi hidos la chip şi la suflet: nimic atrăgător. Dar îl iubim fiindcă Dumnezeu ne cere asta. Dumnezeu, care este perfect, nu ne-ar putea cere ceva care nu se poate. Deci, când ne cere să îl iubim pe aproapele, mai întâi trebuie să avem convingerea fermă că lucrul ne este accesibil: nouă, în colaborare cu harul său lucrător, pe care să îndrăznim a-l cere de la Acela care a spus: "cereţi şi vi se va da!".

[florin.oltean75]

În prealabil postat de robert27

Ai dreptate, cu siguranta necesita foarte mult studiu. Mai greu este, cred, sa impresionezi sufletul astfel incat sa-si schimbe modul de gandire. Adica atunci cand chiar ti se intampla ca cineva sa iti faca rau, sa nu ai reactie de razbunare si dusmanire, ci de iubire. Atunci este adevaratul test, atunci ti se zguduie toata credinta.

Cand cineva ne face rau, ne abuzeaza verbal sau fizic putem incerca sa imitam dupa puterile noastre rabdarea Lui Iisus.

Agresiunea in acest caz ramane o perceptie a subiectului agresat, sustinuta de vointa de a rabda conform modelului cristic.

Este o metoda pe care putini o pot pune in aplicare fara suscitarea resentimentelor si mai putini, sa intoarca cu dragoste pentru agresor si celalalt obraz.

Insa, cea mai profunda invatatura, referitoare la acest tip de rabdare, am intalnit-o in scripturile budiste referitoare la "Schimbarea Sinelui".

Aceasta este si metoda mai subtila de generare a "dragostei universale".

Voi incerca sa o explic mai in detaliu, la sectiunea alte religii "compasiunea universala".

[robert27]

Multumesc frumos pentru raspunsuri. Am inteles pana acum ca iubirea aproapelui este la inceput un comportament impus de noi prin vointa. Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugaciune, aceasta iubire ajunge sa vina din sulfet, de la sine, fara sa mai fie un act de vointa.

Iubirea este de mai multe feluri, iubirea pentru o femeie, iubirea pentru un prieten bun, si sentimentul de apartenenta la o comunitate. Dupa cum observ, intensitatea iubirii este diferita, iar iubirea cea mai intensa este catre persoana care ne ofera cel mai mult. Ce ne ofera? Placere atunci cand o privim pentru ca aspectul ei fizic ne incanta privirea; apropiere deosebita prin mangaieri, atingeri, imbratisari; satifactie sexuala; sustinere in greutatile vietii; aprobare in decizii; sacrificiu pentru binele nostru, si altele. Lucurul acesta ma face sa ma gandesc ca-i lucrarea egoismului din noi. Asa sa fie oare?
Spunem persoanei iubite: tu imi aduci fericirea! nu cumva tocmai pentru ca este singura persoana care ne ofera cel mai mult fata de alta persoana? Iubim pe cei care ajuta la satisfacerea egoismului nostru?

Observ ca, daca iubim pe cineva pentru ca ne ofera ceva lumesc, este din start, o greseala. Omul trebuie privit ca pe unul (fara sa facem diferenta dupa ce primim de la fiecare), ca cea mai mare creatie a lui Dumnezeu. Omul este lacas pentru Dumnezeu, si in fiecare este Hristos. Cred ca asta trebuie sa si realizez, iar cand aceasta descriere vine din suflet instantaneu, fara sa am reactii de genul: omul asta are o privire urata, omul asta are un defect fizic, fata de acolo este foarte draguta, femeia aia mi-a spus o vorba frumoasa, omul acela m-a jignit, etc.

Ma rog la Dumnezeu sa-mi arate cum sa privesc omul ca o micuta biserica, un potential sfant. Sa-I simt prezenta Lui nu doar in Biserica sau in natura, ci si in metrou, microbuz, pe strada, oriunde exista oameni. Aici gresesc eu mult nu? nu reusesc sa vad asta, pentru ca nu pot uita lucrurile rele pe care mi le-au facut unii oameni. Apreciez oamenii pentru ce imi ofera, nu pentru ce sunt ei, ci pentru ce fac.