PARINTELE PAISIE OLARU

„Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvintul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta.” (Evrei 13, 7)

In „Patericul egiptean”, in apoftegma a 29-a de la Avva Antonie, se spune ca trei parinti aveau obiceiul, in tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Si doi dintre ei il intrebau despre mintuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tacea, neintrebindu-l nimic. Iar dupa multa vreme i-a zis Avva Antonie lui: „Iata, atita vreme ai de cind vii aici si nimic nu ma intrebi”. Si raspunzind acel frate, i-a zis: „Destul imi este sa te vad, Parinte!”.
Cred ca multi dintre noi avem un Parinte drag, pe care de multe ori ne este de ajuns doar sa-l vedem, fie si intr-o fotografie cind nu se poate fata catre fata.
Se intimpla sa nu tinem minte cuvintele pe care acesti parinti ni le-au spus, dar chipul lor luminos il tinem minte, nu-l uitam, si dupa puterile noastre ne bucuram de el. Pentru noi, marturisim ca[COLOR=Red] un astfel de Avva a fost Parintele Paisie Olaru.[/COLOR] Am adunat cit de multe fotografii am putut cu Sfintia Sa, dupa care le aratam celor apropiati. Si cu toate ca unii auzisera sau stiau mai multe despre Parintele Paisie, iar altii nu stiau mai nimic, toti ziceau ca la Pateric: [COLOR=Red]„iti este destul numai sa-l privesti pe acest Parinte!”. Chipul Parintelui Paisie ii impresiona parca mai mult decit zicerile dinsului. Asa marturiseste si una dintre ucenicele Parintelui in cartea „Parintele Paisie de la Sihla”:
„Prea multe cuvinte nu mi-au ramas in minte, dar in inima mi-a ramas adinc si pentru totdeauna chipul lui, drept cea mai vie si mai limpede predica. Si parca, odata cu trecerea anilor, chipul Parintelui se arata tot mai luminos inimii mele, ajutindu-ma sa-mi amintesc si sa descifrez totodata, din adincul cel mai adinc al fiintei mele, cuvintele lui de atunci... ”. [/COLOR]
"De dragul Parintelui Paisie", Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002

Odata parintele Paisie statea pe verenda chiliei sale. Si cum privea el asa pe drum in jos vede o pereche de boi ingenuncheati langa car. Milostiv parintele , ingenucheaza si sfintia sa, prinde putrenic cu manile balustrada verandei si incepe a impinge cu putere zicand..
[COLOR=Red]Hai boisorii mei..hai sus cu Maicuta Domnului..haii boisorii meii..[/COLOR]
Astfel Trebuie sa impingem si noi la necazurile fratilor nostri ..numai asa ne vom mantui, implinind porunca; [COLOR=Red]Iubiti pe fratii vostri![/COLOR]
Din povetele parintelui Paisie Olaru.

Plata Iubirii
Odata a venit la parintele o femeie batrana bolnava sa-i citeasca rugaciuni. El i-a spus:
-Si eu sunt bolnav! Cum sa-ti citesc? iar batrana a zis;
[COLOR=Red]-Citeste-mi mie si sa va faceti sfintia voastra sanatos!![/COLOR]
Dupa ce a citit rugaciunile cu darul Domnului s-au facut sanatosi si parintele si batrana..
Din cartea "Parintele Paisie duhovnicul"

[costel]

Parintele Sofian Boghiu - Despre Parintele Paisie Olaru
http://www.crestinortodox.ro/Asculta...Olaru-111.html

"Un farmec luminos. Un cimitir de sfinti iar el este cel dintai..""
http://www.youtube.com/watch?v=ixOvF...eature=related

Recent o cunostinta ce tocmai s-a intors din Grecia mi-a spus oarecum..uimita;
Draga, am fost sa vizitez o manastire din tinutul Tivei ( sotul ei este de acolo) si am spus unui parinte grec.
Ce fericiti sunteti! Aveti o multime de sfinti si parinti buni. Noi in Romania nu prea avem... La care parintele ii spune. Aveti, aveti si voi pe Paisie al vostru asa cum noi il avem pe al nostru..

Iubindu-l mult pe parintele Paisie Aghioritul am uitat sa ma/ne mai gandesc/gandim la blandul nostru parinte Paisie Olaru.

Precuvioase parinte Paisie Olaru nu ne uita pe noi pacatosii.

[Florin-Ionut]

Un articol foarte interesant:

http://www.crestinortodox.ro/diverse...ta-118609.html

[costel]

De multe ori, parintele Paisie Olaru spunea: "Hai la rai, la rai, la rai, cu caruta cu doi cai!". Cand ucenicii l-au intrebat care sunt acei doi cai, parintele Paisie le-a raspuns: "Smerenia si dragostea, caci cu acestea se ajunge cel mai usor la mantuire".

[Marius22]

M-am bucurat sa intalnesc cateva epistole scrise de parintele Paisie Olaru:

http://video.crestinortodox.ro/index...id=MF5UgRldAsz

[Azzuurra]

"Parintele Paisie avea o fire blanda, calma, foarte afectiva. El nu putea respinge pe nimeni de la spovedanie, nu punea nici o conditie deosebita. Vorbea foarte incet si rar, ierta usor si varsa lacrimi pentru fiecare, mai ales pentru mame, pentru copii si bolnavi. Apoi spovedea ziua si noaptea, intrucat avea multa lume la usa si se straduia sa-i impace si sa-i multumeasca pe toti. De aceea nu dormea de obicei pe pat, ci atipea putin in scaunul de spovedanie si iarasi continua.

Ori de cate ori il chemai sau ii bateai in usa, el intreba: ''Cine este acolo?'' Si daca nu avea pe nimeni la spovedanie, zicea: ''Hai, vino!''

Printre altele, doua lucruri nu am putut afla in mod deosebit despre Parintele Paisie: niciodata nu stiam cat si cand mananca si, de asemeni, cand si cat doarme. Zilnic ii aducea ucenicul ceva de mancare, asezand vasul pe un scaun. Insa pana nu termina spovedania credinciosilor care il asteptau, parintele nu manca nimic.

Cand era liber, batranul isi lua sapa si iesea in gradina, caci avea cateva straturi in jurul chiliei. Odata l-a intrebat un duhovnic: ''Parinte Paisie, de ce te ostenesti atat de mult cu gradina? Nu-ti ajunge osteneala cu credinciosii?'' Iar batranul a raspuns: ''Mai ies si eu la aer si mai lucrez cate oleaca la gradina, ca sa mai uit pacatele cele mari care le aud la spovedanie! Caci are obicei diavolul sa aduca mereu in mintea duhovnicilor pacatele auzite la spovedanie, mai ales cele trupesti, pentru a le face ispita. Apoi lucrez mai mult singur, ca sa ma pot ruga cu rugaciunea mintii si sa ma intaresc sufleteste. Altfel nu putem rezista in fata oamenilor si cuvantul nostru si rugaciunea nu au putere sa schimbe sufletele credinciosilor''.

Parintele Paisie nu dadea canon prea aspru fiilor sai duhovnicesti si tinea cont de varsta, de ravna si de dragostea fiecaruia pentru Hristos. In general, le spunea sa repete in fiecare zi de sapte ori psalmul 50 si de 15 ori ''Tatal nostru'', sa faca metanii cu rugaciunea ''Doamne Iisuse'', rugaciunile de dimineata si de seara, Canonul Mantuitorului, Paraclisul si rugaciunea Maicii Domnului ''Milostivirea?''. Tocmai de aceea era cautat de multi si reusea sa salveze nu putine suflete pentru imparatia lui Dumnezeu!

Batranul zicea credinciosilor care veneau la el pentru spovedanie: ''Sa ai rabdare! Sa nu cumva sa tai din cruce!'' Adica sa nu carteasca si sa nu se deznadajduiasca in necazurile vietii. Plangea cu cei care isi plangeau pacatele si se bucura cu cei care se izbaveau de patimi. Ba, mai mult, Ieroschimonahul Paisie avea si oarecare dar al inainte-vederii. Unora le spunea sa nu plece la drum spre seara, ca sa nu patimeasca vreun necaz. Altora le spunea sa nu plece neimpartasiti de la manastire si, daca il ascultau, toate le mergeau bine, cu binecuvantarea lui. De aceea, nici unul din ucenicii batranului nu iesea din cuvantul sau.""Viata Parintelui Cleopa", Arhim. Ioanichie Balan

[glykys]

Ce este smerenia, parinte Paisie ? - l-au intrebat odata cativa ucenici.

- Smerenia este cugetul inimii noastre care ne incredinteaza ca suntem mai pacatosi decat toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimam pe noi insine nu inseamna ca avem smerenie. Ci, atunci cand altul ne ocaraste si ne defaima, inca in public, iar noi rabdam si zicem" Dumnezeu i-a poruncit fratelui sa ma ocarasca pentru pacatele mele " , aceasta este smerenia cea adevarata. Deci, sa primim toate ca din mana si cu voia lui Dumnezeu. Cand te ocaraste cineva, Dumnezeu ii porunceste sa te ocarasca. Cand iti ia cineva vreun lucru, Dumnezeu ii porunceste sa-l ia, ca sa te faca calugar. Cand te muta de ici colo mai marele tau, Dumnezeu iti schimba locul, ca sa-ti schimbi si naravul si obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevarata. Iar mandria, dimpotriva, este atunci cand te increzi in tine, in mintea si puterile tale; cand socotesti ca esti mai priceput decat altul, mai bun decat altul, mai frumos decat altul, mai sporit in fapte bune si mai placut lui Dumnezeu decat altul. Atunci esti stapanit de pacatul cel urat al mandriei, de cam sa ne fereasca pe toti Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mantuirea noastra. Sa ne smerim, fratilor, ca cel mandru nu se poate mantui. Sa plangem pacatele noastre aici ca sa ne bucuram dincolo in veci, ca dupa plecarea noastra din trup, toti ne vor uita. Sa nu ne punem nadejdea in oameni, ci numai in Domnul. Ca omul se schimba. Azi iti da si maine iti cere; azi te lauda si maine te ocaraste. Ci, sa ne punem nadejdea in mila lui Dumnezeu si nu vom gresi niciodata. Sa va ajute Dumnezeu cu harul Lui sa va folositi de restul vietii, sporind in fapte bune, si mai intai in smerenie si dragoste, ca sa va mantuiti sufletele voastre si sa folositi si pe altii, indemnandu-i spre Hristos.


61. Intr-o zi aceiasi ucenici i-au cerut cuvant de folos, iar batranul le-a raspuns :

- Daca am avea noi credinta ca Dumnezeu este permanent cu noi si in noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boala, caci am fi incredintati ca suntem in bratele lui Dumnezeu, precum copiii in bratele mamelor lor. Noi insa n-am ajuns la masura aceasta, ca ne incredem in bani si in placeri mai mult decat in Dumnezeu !

74. La urma a adaugat batranul si aceste cuvinte :

l - Cel mai bine este ca sa fie omul oala de lut, care este bun pentru toate si se foloseste de toti in fiecare zi. Si pentru mancare, si pentru apa, si pentru orice lucru. Pe cind oala, vasul de aur se pune pe polite, se incuie in dulapuri, este ravnit de hoti si se se foloseste numai la zile mari sau odata pe an. Oala de lut este vasul trebuintelor zilnice, caci toti o cauta si se folosesc de ea. Asa si omul smerit, care nu cauta cinste si dregatorie. El ramane nebagat in seama intre cei de jos, dar pe toti ii foloseste, ii indeamna, ii ajuta, ii odihneste si toti il cauta si se bucura de el. Mare dar este smerenia pentru calugari si crestini !