Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserici Protestante
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 23.02.2013, 16:01:50
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Din Patmos:Maranatha!

Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata, ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Indurat curateste-l cu mila milostivirii Tale!La multimea pacatelor mele celor rele, cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata zi a judecatii, ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta”.

In secolul XIX,dupa cum remarca Daniel Reid in studiul sau cu privire la Noul Testament, concretizat intr-un dictionar biblic de mare anvergura,cei mai multi experti in studii biblice au incercat ,,sa-l apere de Isus de acuzatia ca ar fi fost un vizionar apocaliptic care a prezis in mod gresit un sfarsit grabnic si cataclismic al ordinii lumii”.Unii dintre ei au incercat sa demonstreze faptul ca ,,Isus nu a intentionat sa prezica in mod literar evenimentele viitoare despre lume ci a vorbit in sens spiritual” toate predictiile apocaliptice fiind implinite din punct de vedere spiritual.Extrema la care s-a ajuns,in cautarea lui ,,Isus cel istoric”, a fost portretizarea unui Hristos bland care predica apropierea de Dumnezeu,inteles gresit in Evanghelii ca un predicator fanatic care ,,vestea Judecata viitoare”.Imaginea nu a rezistat mult timp,Weiss si Schweitzer au reconstruit imaginea unui Isus istoric care ,,avea o perspectiva in totalitate apocaliptica”si in acest nou chip ,,Isus a crezut ca asteptata interventie divina care va inaugura noua ordine a lumii va avea loc in timpul slujirii Sale.Asteptarile Lui au fost inselate de multe ori iar in final EL a mers la moarte crezand ca prin acest act il va determina pe Dumnezeu sa actioneze.”Drept urmare ,,Bisericii primare i-a fost lasata provocarea de a creea o imagine”a lui Isus,acoperind greselile Lui si ,,prezentand invatatura Sa intr-un mod in care sa implineasca nevoile unei comunitati care cunoastea ca sfarsitul inca nu venise asa cum a fost prezis dar care inca credea ca urma sa vina curand”.

Insa nu toti exegetii au subscris la acesta imagine, a unui Isus ca un predicator apocaliptic al unui sfarsit iminent al lumii , CH Dodd insistand asupra ,,unei escatologii realizate,sustinand ca Isus a implinit sperantele profetice ale Vechiului Testament si a predicat o Imparatie care a fost inaugurata in timpul slujirii Lui.”Acesta lupta ce ne poate parea acum bizara,cel putin din perspectiva abordarii traditionale,isi are orginea intr-un timp mult mai indepartat,un rezultat al ciocnirii de peste veacuri a unor intelegeri diferite si influentate de factori diferiti.Dupa cum observa si Robert Letham: ,,In primele secole ale existentie sale Biserica s-a concentrate asupra Persoanei lui Cristos,asupra relatiei eterne dintre Hristos si Dumnezeu si apoi asupra relatiei intre divinitatea lui Hristos si umanitatea Lui”.Partea istorica a existentei Sale nu a fost neglijata dar lumea elenista,in primul rand, ,,era preocupata de realitatea atemporala,de vesnicie(..)Preocuparea centrala a Parintilor Bisericii nu s-a explicat printr-o separare de istorie si cu atat mai putin printr-o lipsa de preocupare pentru lucrarea de mantuire”ci a fost ,,o proiectare deliberata a Evangheliei in sfera de gandire a vremurilor lor”si in acest acest mod se poate spune ca intelegerea spirituala a lui Isus cel istoric a fost salvata de toate valurile ereziilor ce au lovit Biserica primelor secole.

Peste secole,cum remarca acelasi autor,,abordarea a ajuns tocmai la extrema opusa.Sub impactul unui dualism filosofic, izvorat de la Kant,intelectualitatea occidentala a pus in umbra eternitatea si a absolutizat timpul.(..)La Kant adevarata cunoastere stiintfica exista doar in sfera fenomenalului,a ceea ce poate fi observat si masurat de simturi.Religia si moralitatea sunt incapabile de observare empirica si de aceea nu poseda statutul de cunoastere stiintfica.Ca urmare lumea post-kantiana a pus un mare semn de intrebare in dreptul supranaturalului.Existenta lui Dumnezeu a devenit extrem de problematica.In domeniul cristologiei acest lucru se vede in insistenta unei cristologii ,,de jos” care porneste de la relatarea istorica despre omul Isus din Nazaret si care este controlata de acesta.Daca divinitatea intra in scena acesta se intimpla ca o deductie dintr-o imagine pur imanentista,zugravita de evangheliile sinoptice sau in urma teologizarii facute de Biserica primara”.

Luptand,paradoxal,cu incertitudinea rationalismului pur,exegetul modern simte,poate,ca o intoarcere ad fontes capata semnificatia profundelor a cuvinte ale Mantuitorului: ,, cine crede in Mine nu va inseta niciodata.”(Ioan 6:35).C.Badilita,in studiul sau cu privire la Apocalipsa lui Ioan, observa ca in ,,Teologia Vechiului Testament” G.Von Rad insista asupra tipului ,,non-istoric de gandire” al autorilor apocaliptici ,,dezideratul metafizic-mistic al autorilor nostrii pare sa fie iesirea imediata din istorie”.Imaginea care capata contur,la inceput parand pierduta in inceputuri dar devenind din ce in ce mai vie si mai actuala,pe masura ce timpul istoric isi consuma existanta,dezvaluie atat dimensiunea orizontala cat si cea verticala a acestui tip de gandire,prezent atat in gandirea lui Cristos cat si in intelegerea Apocalipsei: ,,ar fi o dovada de obtuzitate sa intelegem escatologia doar prin prisma evenimentelor care vor avea loc in vremurile de pe urma.In acceptiunea biblica sfarsitul se formeaza si ne informeaza trecutul si prezentul.Cunoastem cum se va sfarsi istoria si cum trebuie sa ne raportam la ea acum.Aceasta mai ales pentru ca Noul Testament afirma clar ca inca de pea cum traim ,,vremurile de pe urma”.Astfel cartea Apocalipsei ne aminteste de realitatea si gravitatea raului si de fortele demonice care actioneaza in istorie.” Continuand analiza in cartea lor despre NT,Carson si Douglas Moo mai remarca faptul un aspect dintr-un studio comparat: ,,Comentariul facut de Beasley-Murray este deosebit de patrunzator:,,Ironia este ca secolul care a asistat la moartea diavolului si a anticristului in teologie a experimentat cele mai ingrozitoare manifestari ale conducerii demonice.”

Ce ironie a intelegerii umane care prizoniera a propriei ei intelegeri efemere a uitat ca mai exista o alta lume,in afara sferei ei rationale,o alte dimensiune,a puterilor vazduhului,mereu prezente,mereu in conflict cu Imparatia Cerurilor.Insa acest conflict nu este unul doar exterior,dupa cum ne-ar placea sa credem,cu forte exterioare, in acelasi studiu mai remarcandu-se faptul ca ,,dupa cum arata scrisorile catre cele sapte biserici nu toti crestini carora le scria Ioan erau credinciosi.In Apocalipsa exista nu doar un conflict intre Biserica si lume ci si un conflict in sanul Bisericii”.Lumea toata,in integralitatea ei,fiinte si ceruri,pamant si suflete,vor cunoaste intr-o zi ,,realitatile judecatii lui Dumnezeu.Va veni o zi cand mania Lui se va revarsa,cand oamenii vor da socoteala pentru pacatele lor,cand destinul fiecarui om va fi decis in functie de prezenta numelui sau in ,,Cartea Mielului”.La fel de evidenta este si desigur rasplata pe care Dumnezeu o pregateste pentru cei care pazesc cuvantul rabdarii,si se impotrivesc cu hotarie diavolului si duhurilor sale de pe acest pamant,chiar cu pretul vietii.”

Acesta este momentul in care omul modern,palid prin propria neliniste a ceea ce s-a pierdut si slabit prin propria minte singuratica care s-a ridicat,priveste in oglinda istorica,spre cei dinaintea lui,spre clipe tainice in samanta lor mantuitoare ale sangelui ce s-a scurs rodind ogorul Bisericii.Isus cel dorit a fi o figura istorica incadrabila in constrangerile logicii alergice la supranatural, facut prizonier al rationalului de catre omul modern, dispare estompat de lumina lui Cristos cel Biruitor,al vietii care cu moartea pre moarte a calcat.Oare cum il traiau prin intelegerea lor acei crestini de la inceputuri pe Hristos al apocalipsei,il primeau in mijlocul lor,ca un stalp de foc din exodul lor din lume catre eternitate,sau erau si ei contorsionati de demonii intelegerii sistematice si anchilozate-n incertitudinea datelor certe?

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 26.02.2013 at 15:27:30.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 23.02.2013, 16:03:16
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Dupa cum remarca RJ Bauckham,privind spre inceputurile crestinismului,,Ceea ce se intimpla in jurul lor,in viata politica si sociala a propriilor orase,facea parte dintr-un conflict de proportii cosmice,dintr-un razboi escatologic dintre bine si rau,dintr-un conflict pentru suveranitate intre Dumnezeu si diavol,iar ei sunt chemati sa ia pozitie,sa fie statornici si marturisind cu credinciosie adevarul sa reziste in fata statului si a societatii pagane.(..)Batalia decisiva in razboiul escatologic sfant al lui Dumnezeu impotriva oricarei manifestari a raului,a fost deja castigata-prin marturia neclintita a lui Isus si prin moartea Sa jertfitoare.Crestinii sunt chemati sa ia parte la razboiul si la victoria finala a lui Cristos,dar prin aceleasi mijloace folosite de EL:marturisindu-L pana la martiraj”.

Acesta atitudine s-a reflectat si in doxologiile,aclamatiile si imnele de lauda din Apocalipsa lui Ioan,o relatare fidela a trairii reale a acelor oameni,a asteptarilor si sperantelor care le-au modelat gandirea si pasii vietii lor in credinta,de pelerini din lume spre o alta lume.Non-istoricitatea lor a fost de fapt o traire aici si acum a acelui ,,deja dar nu inca” al Imparatiei,o traducere a tensiunii finale in intensitatea perceptiei momentului present,al modelarii asteptarii nu in functie de improbabil ci de eternitatea biruitoare.Analizandu-le inchinarea,din perspectiva intelegerii orizontale si verticale a lucrarii lui Hristos in context apocaliptic,al vremurilor de pe urma,declansate prin insasi Intruparea Sa, David Peterson sublinia faptul ca:

,,Ioan prezinta desfasurarea evenimentelor escatologice intr-un cadru ceresc cultic,de regula liturghia cereasca proclamand realitatile de la sfarsitul vremurilor inainte ca ele sa fie prezente intr-o forma narativa sau raspunde la actiunile lui Dumnezeu in istorie,atunci cand acestea sunt prezentate intr-o viziune.Este deosebit de important sa observam ca materialul imnic evidentiaza victoria deja castigata de Isus prin moartea si inaltarea Sa la ceruri.Mai ramine ca in istorie sa se manifeste implicatiile ultime ale acestei victorii.Scenele inchinarii ceresti exprima adevaruri teologice fundamentale si in felul acesta Ioan nu lasa cititorilor lui vreo umbra de indoiala asupra faptului ca Sfarsitul a venit deja prin evenimentele istorice ale vietii lui Isus din Nazaret,si pe acesta baza ii indeamna sa traiasca dand dovada de rabdare,credinciosie si evlavie.(…)
Ioan a scris pentru a-I incuraja pe cititorii lui sa reflecte in viata lor de zi cu zi modelul adunarii ceresti.Acest lucru se putea realiza cand se strangeau laolata dar si in viata de zi cu zi,cand se confruntau cu noi semne ale puterii balaurului sau cu orice alta manifestare a maniei lui Dumnezeu.Ar fi simplist sa spunem ca Ioan dorea ca bisericile sa imite activitatile adunarilor ceresti sau cel putin sa cante aceleasi cantari.Mai presus de orice,era necesar ca ele sa reflecte aceiasi incredere in Dumnezeu si este corect sa afirmam ca in sensul ei cel mai profund inchinarea crestina primara se dorea a fi un corespondent al inchinarii din ceruri.Este o modalitate de afirmare comunitara a adevarurilor fundamentale ale Evangheliei si de recunoastere a domniei puternice si totodata plina de indurare a lui Dumnezeu peste natura si istorie.”

Inchinarea primilor crestini,departe de zbuciumul modern al alergarii dupa o divinitate straina de trairea Evangheliei,ce pare pe zi ce trece tot mai indiferenta si abstracta,nu avea nimic din tragedia si pierderea caderile ce urmat in istorie,din diminuarea pana aproape la disparitie a sperantei escatologice aproape copilaresti,si totusi atat de reala,a inceputurilor.Foarte posibil ca liturghia rasariteana sa contina ultimele transpuneri reale ale unor idealuri ce par pierdute undeva in conflictul sfasierii camasii lui Hristos. Canonicul Hugh Wybrew,citat de exceptionalul teolog roman Diacon Ioan Ica Jr,surprindea chintesenta intensitatii acelei trairi crestine de la inceput,apocaliptica si totusi fara nici o urma de ireal in ea,totul fiind o presenta continua a lui Hristos in istoria,pana la sfarsitul veacurilor,spre implinirea voii lui Dumnezeu:

,,Celebrand Euharistia primii crestini priveau atat inainte cat si inapoi:inapoi spre Cruce a carei aducere-aminte o faceau si inainte spre a Doua Venire,pe care o asteptau cu nerabdare.Desi acesta nu exprima adecvat semnificatia Euharistiei.Memorialul sau anamneza lui Hristos facuta cu paine si vin era mai putin o privire inapoi spre un eveniment trecut cat o facere prezenta aici si acum a acelui eveniment.Euharistia inceputurilor nu era o slujba de comemorare pentru intemeietorul mort al unei comunitati.
Cand se rosteau multumirile peste paine si vin si comunitatea se impartasea mancand si band din ele,Hristos cel Rastignit si Inviat era in chip nevazut intre ei,nu in carne,ci in Duhul,A Doua Venire nu era nici ea un eveniment viitor indepartat.Hristos nu era absent de la ei,era present cu ei; iar unde era EL era prezenta si Imparatia lui Dumnezeu.Euharistia era pregustarea acelei Imparatii.Fiindca Hristos era present drept Celebrantul nevazut al ritualului,si Cel care s-a dat pe Sine Insusi participantilor drept Paine pogorata din cer,era EL insusi in Cer prezentand vesnic la altarul ceresc jertfa care era EL insusi.Este foarte plauzibil ca atunci cand Sfantul Ioan Teologul a descris vedenia ceresc pe care l-a vazut in Duhul intr-o zi a Domnului,sa o fi facut in termenii Liturghiei duminicale a comunitatii crestine din Patmos.

Pe scaunul episcopului,acoperit cu o panza alba,sedea Dumnezeu avand inaintea Sa altarul de aur iar in jurul Sau presbiterii pe locurile lor transformati in batrani ceresti.In mijloc era Mielul stand tocmai injunghiat.Inaintea scaunului statea multimea fara numar a crestinilor.Lauda batranilor din cer era un ecou al celei a Bisericii de pe pamant,fiindca ei il laud ape Dumnezeu pentru creatie,pentru mantuire si pentru ca i-a facut imparati si preoti ai Sai iar cele patru fiinte vii canta Trisaghionul lui Isaia laudandu-L pe Dumnezeu cu ,,Sfant!Sfant!Sfant!”.Caci daca Euharistia priveste inapoi spre Cina cea de Taina sis pre Cruce si inainte spre desavarsirea finala a planului lui Dumnezeu,ea priveste si in sus spre taramul unde Crucea este realitatea vesnica si Imparatia nu este nadejde viitoare ci o bucurie prezenta”.

In fata acestor realitati ale Imparatiei Cerurilor traite in istorie de acei primi credinciosi ai lui Mesia cel Rastignit si Inviat,ce mai poate spune criticul timpurilor moderne,altceva decata amara constatare a lui Albert Schweitzer care remarca faptul ca aceea cautare a lui Isus cel istoric,fie si doar in dimensiunea Lui escatologica,s-a terminat cumva,momentan,altfel decat si-au imaginat multi.Eliberandu-L cumva de orice franghie a intelegerii ecleziastice s-a dorit aducerea lui in present,actual la modul istoric,inteligibil in context modern dar spre stupefactia celor ce au incercat acest demers,acel Isus istoric nu ramine in present ci doar trece prin el intorcandu-se in trectul in care a trait,neputand fi legat de intelegerea moderna si revenind mereu si mereu la aceea figura a Evangheliilor,pe acelasi principiu cu care un pendul revine mereu si mereu la pozitia initiala.

Insa fie si in aceasta reintoarcere in fata criticilor sai, uimiti si debusolati, tot a ramas acuzatoare imaginea vie a unui tanar profet evreu,aclamat dar si parasit de multimi ,,povestind despre intoarcerea lui YHWH in Sion ca judecator si rascumparator,iar apoi intruchipand acesta povestire printr-o intrare in Ierusalim calare pe manzul unei magarite si avand ochii plini de lacrimi"in anticiparea dramei ce va urma.Dupa cum remarca NT Wright,Isus din Nazaret nu se va rezuma doar la acest rol istoric ci isi va implini adevaratul,propriul destin anticipat profetic ,,constient de o vocatie:vocatia oferita Lui de catre Cel pe care l-a cunoscut ca ,,Tata"pentru a intruchipa tot ce,in scripturile Israelului,Dumnezeu a promis sa realizeze de Unul singur.EL va fi stalpul de nor si de foc si va personifica in EL insusi actiunea de intoarcere si rascumparare a Dumnezeului legamantului".Acel titlul acordat Lui in batjocora de catre dusmanii Sai de peste veacuri ,,un evreu obscur"va fi insasi inaltarea Lui,a lui Mesia, in slava ce se ridica din umilinta,a victoriei ce se naste din sacrificiu, implinind cutremuratorul destin eshatologic al lumii prin Fiului Omului si al lui Dumnezeu: ,,Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului."(Matei 28:20)

Privind la aceasta eshatologie a inceputului spre sfarsitul ce deja a invadat istoria,Schweitzer a intuit abia atunci privirea corecta spre viitor,care sa lumineze si prezentul: ,,Vine la noi ca Cel pe care nu-l stim,precum a venit in trecut pe malul lacului,la cei care nu-l recunosteau.Ne spune aceleasi cuvinte ,,Urmati-ma!”si EL stabilieste tot ceeea ce trebuie indeplinit pentru timpul nostru.Iar celor care-L asculta,simpli sau intelepti,EL li-se va revela in ,urmarea lor continua,in conflictele si suferintele prin care vor trece pentru EL,si ca o taina de nepatruns,ei vor invata prin propria lor experienta cine este EL”

,,Cel ce adevereste aceste lucruri zice: "Da, Eu vin curand." Amin! Vino, Doamne Isuse!”(Apocalipsa 22,20)

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 26.02.2013 at 15:28:24.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 12.03.2013, 20:15:36
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Habacuc sau strajerul sperantei

,,M-am dus la locul meu de straja si stateam pe turn ca sa veghez si sa vad ce are sa-mi spuna Domnul si ce-mi va raspunde la plangerea mea."(Habacuc 2:1)

Habacuc este o carte unica.,,Spre deosebire de alti profeti care au proclamat oamenilor mesajul lui Dumnezeu acest profet a dialogat cu Dumnezeu despre oameni.Cei mai multi profeti ai Vechiului Testament au proclamat judecata divina.Habacuc a cerut judecata divina.Spre deosebire de acuzatiile obisnuite aceasta scurta carte consemneaza discutiile dintre un profet perplex si Creatorul sau.Plangerile si temerile profetului se transforma in incredere si credinta.Esenta mesajului lui Habacuc este ,,cel neprihanit va trai prin credinta lui”(2:4).Se cunosc putine lucruri despre profetul Habacuc dar traditia rabinica afirma ca acesta era fiul femeii sunamite,mentionate in 2 Regi 4,fiu pe care Elisei l-a inviat.Numele sau poate fi tradus atat prin ,,imbratiseaza”dar si prin ,,a se lupta”.

Charles Feinberg preferand traducerea ,,a imbratisa”spunea ca: ,,Habacuc semnifica un imbratisator sau unul care il imbratiseaza pe altul,il ia in brate.El isi imbratiseaza poporul,ii ia pe concetateni in brate,adica ii mangaie si ii sustine,cum ai imbratisa un copil care plange,pentru a-l face sa nu mai planga,dandu-i asigurarea ca,daca Dumnezeu va voi,in curand lucrurile se vor indrepta”.

Zilele in care a trait profetul nu erau deloc insorite pentru credinta israelita,moartea regelui Iosia punand capat reformelor sale religioase iar poporul in frunte cu liderii sai religiosi alunecand iarasi in idolatrie,violenta, si venerare plina de promiscuitate a zeitatilor Baal si Astarteea.Ioachim,fiul lui Iosia,opusul intunecat al tatalui sau s-a opus atat profetului Ieremia dar l-a si ucis pe profetul Urie,care a profetit impotriva despotismului si paganismului sau.,,Habacuc a scris intr-o perioada de criza internationala si de coruptie nationala.Babilonul se manifesta de putin timp ca putere mondiala.Cand babilonienii s-au ridicat impotriva asirienilor,regatul lui Iuda a avut o perioada scurta de pace,reflectata in reformele lui Iosia.Asirienii au fost obligati sa aloce toate fortele lor pentru a pune capat rebeliunii babiloniene.In cele din urma babilonienii au zdrobit Imperiul Asirian si au trecut imediat la invingere egiptenilor,care fuesera si ei odinioara puternici.Un nou imperiu mondial se prefigura pe scena istoriei.Peste putin timp babilonienii vor cuceri si Iuda si ii vor duce pe locuitorii ei in captivitate.Habacuc si-a scris mesajul in ajunul distrugerii iminente,o perioada de incertitudine si teama”.

Trebuie precizat ca printre cei care vor lua calea acestei robii se va numara un alt mare nume al Vechiului Testament,Daniel,doar un tanar pe atunci,in clipele in care Habacuc simtea apropierea dezastrului ce va urma.Daniel,la randul sau,va avea un rol cu totul deosebit in evenimentele ce vor urma ulterior exilului. Un detaliu interesant:intr-o veche legenda iudaica,ale carei urme se pot regasi si in apocrifa ,,Bel si balaurul” Daniel este aruncat nu o data ci de doua ori in groapa cu lei iar cand profetul primeste porunca de a merge sa-l hraneasca,acesta cauta o scuza precum Iona,spunand ca nu stie unde este locul.Atunci conform legendei un inger l-a dus de par pe profet prin aer pana la locul cu pricina,pentru improspatarea memoriei profetice.Poate ne-am intreba cum s-ar fi scris istoria Vechiului Testament daca Daniel nu ar fi ajuns,fie si in acesta modalitate dureroasa,la curtea Babilonului. Cateodata planurile lui Dumnezeu ne par atat de neinteles la vremea lor dar apoi,privind retroactiv,fiecare detaliu se aranjaeaza cuminte sub voia Celui ce hotaraste totul.

,,Criza internationala a fost grava dar coruptia interna a creat ingrijorare mai mare.Iuda trecea printr-o perioada de mari framantari.La scurt timp dupa urcarea lui Ioachim pe tron Habacuc si-a scris lamentatia cu privire la degradarea, violenta, lacomia,luptele si pervertirea justitiei din societate.Nu este surprinzator ca Habacuc a privit starea corupta si a intrebat: ,,De ce nu face Dumnezeu ceva?”.Oamenii credinciosi pun si astazi intrebarea ,,De ce”intr-o lume a crizelor internationale tot mai adanci si a coruptiei interne.Popoarele se ridica unele impotriva altora si peste tot pacatul este ca acasa.Puterile mondiale doresc sa aiba arme nucleare cat mai multe si mai puternice desi vorbesc despre pace.Desi scena este pregatita pentru un holocaust global,acasa se aude muzica vesela,lipsita de griji.Fibra morala este inghitita tot mai mult de filosofia care face din placerea personala legea suprema a vietii.Hedonismul se raspandeste ca o plaga in timp ce familiile se dezintegreaza.Infractiunile si crimele se inmultesc in timp ce biserica isi pierde din influenta.Drogurile,divorturile,desfraul se raspandesc iar decenta incepe sa dispara.Frivolitatea danseaza pe toate strazile iar credinta este ingropata.,,In Dumnezeu ne incredem”a devenit un slogan fara sens,care apare numai pe bancnote.Intr-o astfel de lume a crizei si haosului,Habacuc vorbeste foarte clar.Acesta carte scurta este la fel de actuala ca si ziarul de astazi”.

In fata figurii profetice a lui Habacuc si a cuvintelor sale atat de actuale Richard W. De Haan remarca faptul ca:,,Habacuc nu a fost o persoana egocentrica,preocupata doar de confortul si siguranta sa si a familiei sale.Ca un autentic patriot el a fost profund tulburat de conditiile morale si spirituale din jurul sau.Si-a iubit natiunea si a fost constient ca se apropia tot mai mult de prapastia nimicirii,prin faptul ca persista in incalcarea legilor lui Dumnezeu.Prin urmare de pe buzele sale se aud doua intrebari chinuitoare: Pana cand? si De ce?

Privind la acesta imagine parca fara de speranta a decaderii umane,a fugii permanente de Dumnezeu catre noi insine,ce mai poate adauga cititorul de azi,ce mai poate spune spre a incuraja pe cei din jurul sau care parca retraiesc intr-o alta forma timpurile si chinul lui Habacuc?Citind capitolul 3 din carte,considerat a fi unul dintre frumoasele exemple de poezie iudaica,imi vine in minte un citat: ,,In zilele intunecate ale domniei lui Ioachim,inainte de captivitatea babiloniana,profetul Habacuc a scris un mesaj neobisnuit al sperantei si incurajarii pentru poporul lui Dumnezeu.Cu toate ca indoielile si confuzia domnesc atunci cand pacatul devine tot mai agresiv o intalnire cu Dumnezeu poate transforma indoielile in devotament si confuzia in incredere.Cartea lui Habacuc incepe cu intrebari adresate lui Dumnezeu dar se incheie cu o mijlocire inainte lui Dumnezeu.Ingrijorarea se transforma in inchinare,teama se transforma in credinta.Groaza se transforma in incredere.Problemele dificile si fara solutie isi gasesc rezolvarea in speranta.Anxietatea se transforma in adorare.Ceea ce incepe cu semnul intrebarii se incheie cu semnul exclamarii.Raspunsul la intrebarile ,,De ce”puse de Habacuc este ,,Cine”.Confuzia lui dispare atunci cand intelege cine conduce totul:Dumnezeu

Surse:Walvoord,Zuck,MacDonald,Lawrence.

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 12.03.2013 at 20:44:07.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 13.03.2013, 04:47:50
redemptor redemptor is offline
Banned
 
Data înregistrării: 06.03.2013
Mesaje: 165
Implicit

Walvoord,Zuck,MacDonald și Lawrence erau teologi anglicani?
Reply With Quote
  #5  
Vechi 13.03.2013, 09:29:20
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de redemptor Vezi mesajul
Walvoord,Zuck,MacDonald și Lawrence erau teologi anglicani?
Primii doi sunt profesori universitari(profesor emerit si senior professor) la Dallas Theological Seminary,al treilea este fostul presedinte de la Emmaus Bible College si facea parte din Plymouth Brethren iar ultimul este arheolog specializat in akkadiana,ebrica si arheologia Orientului Apropiat la Universitatea din Liverpool.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 13.03.2013, 15:42:49
redemptor redemptor is offline
Banned
 
Data înregistrării: 06.03.2013
Mesaje: 165
Implicit

Cărțile din care ai citat sursele sunt cărți teologice anglicane?
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare