Problema SUICIDULUI la adolescenti si nu numai

[The_Fallen]

În prealabil postat de mihaelamir

Nu toti parintii lucreaza la birou (ne-am molipsit din revistele cu hartie lucioasa din care reiese ca toata lumea munceste pe la birouri - nu o sa vezi niciodata un articol in care sa se dea sfaturi despre cum sa iti usurezi munca la strung sau pe ambulanta). Nu toti sunt deznadajduiti si preocupati pentru ziua de maine. Ma uimesc ambuteiajele care se creeaza pe sosele la sfarsit de saptamana - foarte multi, enorm de multi, isi permit sa faca excursii costisitoare la mare si la munte. Democratia a venit peste noi ca un tsunami si a dus cu ea o tendinta de independenta prematura si exagerata. Adolescentii au primit libertate si drept de emancipare cu carul; si cum ce-i mult strica, nu au stiut sa profite de avantaje ci au transformat totul intr-un motiv de conflict. Nu au notiunea de respect nici pe cea de fiinte tutelate (nu degeaba pana la 18 sunt minori si au ca tutor parintii). Societatea (familia, scoala, biserica, institutiile de stat) a gresit enorm cand i-a lasat liberi. Acum nu ii mai putem aduce la punctul de plecare. Putem doar sa fim mai atenti cu generatiile viitoare.Trebuie ingraditi prin respecatarea reguluilor si limitari. Trebuie sa ii obligam sa traiasca etapele vietii asa cum se succed in mod natural, nu sa ii lasam sa le arda. Pana la 18 ani suntem ceva ce nu putem fi de doua ori in viata - minori (copii, adolescenti). Odata deveniti adulti ramanem asa pentru tot restul vietii. Si maturitatea este dura. De ce se sinucid? Pentru ca se arunca in niste situatii pe care nu au pregatirea, experienta si maturitatea sa le infrunte. Este greu sa fii parinte responsabil cand altii 100 nu o fac si e foarte greu sa innoti impotriva curentului.

Dumneavoastra nu intelegeti ca multi altii ca o parte din adolescenti isi folosesc libertatea pentru a-i asupri pe altii.Exista ierarhii intr-o institutie de invatamant bazata pe bataie si "smecherie".Iar profesorii sunt incapabili sa faca ceva, in special datorita discriminarii care se realizeaza in societate vis-a-vis de baieti.E considerat normal sa te bati ("ca asa-s baietii), sau daca ai o problema cu cineva sa o rezolvi "barbateste" aka aratandu-i celuilalt care e seful.
Mici hartuiri sexuale sau magarii cu conotatie sexuala sunt considerate glume.Sunt aruncati intr-o societate care nu ii protejeaza, asa cum gardianului de la scoala de corectie nu-i pasa atata timp cat nu e ceva grav (oase rupte, sange, Doamne fereste, sange??Mai bine sa ii sucesti aluia bratele pana se zvarcoleste de durere, dar sange?E extrem).
Le cere multe, dar ignora adevaratele probleme, pentru ca la ora de dirigentie e important sa stii ce e 69 si cum se foloseste prezervativul, nu educatia etica si morala.
La asta contribuie si mass media care ii baga in fatza pe cei care se bat pe bani sau pentru orgoliu...Si desigur o altercatie fizica departe de a fi ceva traumatizant e ceva "barbatesc" si normal, corect, ok.

[diana_lavinia]

se gasesc solutii pentru absolut orice problema... sinuciderea presupun ca macar un moment din viata da tarcoale fiecarei persoane dar ce rezolvam facand asta... pentru ca toata lumea shtie ce il asteapta pe cel care face asta. poti sa ai tot pamanmtul la picioare. daca sufletul omului e pierdut, ce ii foloseste ca a cashtigat lumea intreaga??!!!

[horatiu.miron]

O discutie in general despre sinucidere mi se pare sterila. In fiecare caz exista circumstante unice, particularitati de care daca nu se tine seama nu se poate vorbi de o solutie. Cauzele sunt nenumarate, pentru ca disperarea din preajma suicidului este un episod sever al depresiei. Si, asa cum stim cu totii, depresia are si ea un hatis de cauze.

Nu exista un singur raspuns la problema pe care ati pus-o in discutie, cu atat mai putin un singur raspuns crestin.

[angel4ver]

din nefericire, pot sa spun ca am avut si eu ganduri de sinucidere in scoala generala. eram foarte afectata dupa un deces in familie si eram mica pe atunci si ce-i drept, prostuta.
nu pot sa explic exact in cuvinte ce se intampla, dar din experienta mea (si punctul meu de vedere) exista 2 pasi spre a-ti lua viata:
1. gandul ca vrei sa pui capat tuturor problemelor (reale si imaginere); si aici te gandesti ce sa faci, cum sa termini mai repede, etc.
2. momentul in care faci acest lucru, adica ajungi sa-ti iei viata, indiferent de ce mijloc te folosesti.
din ce-am trait eu, in momentul in care ajungi la pasul asta de-a te sinucide, nu mai gandesti limpede. cel putin in cazul meu asa a fost: eram complet cu mintea in alta parte, vedeam numai intunericul in fata ochilor, plangeam foarte mult si ma simteam tot mai aproape de clipa asta de-a trece in nefiinta (sper ca am zis bine).
si totusi, nu am facut-o. de ce? pentru ca de atatea ori cat am incercat sa ma sinucid (de vreo 3,4 ori) a aparut mereu cineva si m-a salvat. Dumnezeu nu m-a lasat sa fac prostia asta si de fiecare data mi l-a trimis pe fratele meu mai mic.
si am renuntat, dar nu mi-am dat seama pe moment de greseala imensa pe care puteam sa o fac daca nu eram "intrerupta".

eu toate persoanele mai mici (adolescenti) pe care-i cunosc si imi vorbesc (ca mai sunt unii care-mi cer sfaturi si imi vorbesc de problemele lor intime), le spun de experienta mea din generala si le dau cele mai bune sfaturi. practic, le scot gandurile astea din cap. unii inteleg, altii o iau pe drumuri gresite (bn, nu au ajuns sa se sinucida, dar aveau de gand).
e oribil. nu ai voie sa omori pe cineva, dar nici pe tine insuti.
Dumnezeu a dat viata. omul nu are voie sa o ia, indiferent daca e vorba de altcineva sau el insusi.

mie-mi pare rau de toti cei care se sinucid. mai ales ca la tv arata tot mai des astfel de stiri si "scuzele" sunt banale :|

[moonlyra]

Din pacate,foarte multi adolescenti se gindesc la suicid,de parca el scapa pe ei de toate problemele..
Colega mea de liceu,a fost emo si cred ca multi stiu ca emo sunt cam pesimisti si pling non-stop iar suicidul dupa parerea mea este tema lor preferata.Deci,intr-o zi a luat si ea 30-35 de pastile,din fericire a scapat,parintii ei fiind medici.
Cind eu trecut 2 ani,intr-o zi a strigat profesoara la ea(cam tare,ea fiind foarte sensibila si emotionala),ea si-a luat geanta,a trintit de usa si a plecat.Dupa citeva lectii a dat sms:"nu mai vreau sa traiesc,de moartea mea s-o invinuiti pe profesoara".Slava Domnului,a scapat si de data aceasta.
Problema consta in ceea ca adolescentii se cred foarte cool si cred ca ei trebuie sa aiba parte de tot ce e mai bun,nu cumva sa le faca observatie vreun profesor,sau pe o fata a parasit un baiat,etc.
In mintea lor trebuie bagat un lucru serios-suicidul nu duce la tratarea problemelor,ci mai mult,duce la o complicare vesnica de care ei n-o sa poata sa scape NICIODATA.

p.s.: cind aveam 13 ani,tin minte cum plingeam din cauza unui baiat si in gind a aparut o idee f mica de suicid,dar nu am bagat-o in seama.Slava Tie Doamne!

[razvan_andrei]

Nu cred ca singuratatea poate fi un motiv suficient de puternic pt a te sinucide. Un om trebuie sa stie sa se bucure de viata si atunci cand e singur, sa fie multumit de el si de ceea ce face. Din punctul meu de vedere sinuciderea este un act de lasitate. O lasitate 'suprema', ca sa zic asa. Nu cred ca motivele de suicid vin din afara, ci mai degraba din interior. Si in special oamenii care nu se cunosc deloc sau care sunt f confuzi in aceasta privinta, cei care au in minte un haos total, aceia sunt predispusi la acest pacat.
Bine, acuma acesta e un subiect f delicat. Au fost cazuri si cazuri. Cred ca cel mai plauzibil motiv este faptul nu-si mai gasesc sensul vietii, indiferent de natura acestuia. Si cred ca pt a da un sens vietii in primul rand trebuie sa crezi in ceva(in Dumnezeu sau in Allah sau in reincarnare si Buddha sau in tine sau in iubire etc). Iar apoi, al doilea lucru pe care (cred eu) ar trebui sa-l faci este sa incerci sa te cunosti, sa nu te vezi doar superficial.

Am incercat sa vorbesc la modul general, pt ca oamenii care se sinucid nu sunt toti ortodcsi sau toti atei.

[luminita-]

Si eu ma aflu la varsta asta ,,dificila" a adolescentei si recunosc ca am avut ganduri ca e mai bine fara mine,ca sunt in plus peste tot,ca nu sunt buna de nimic si mai bine mor.Toate astea au fost cauzate de singuratate si de lipsa increderii ca pot realiza ceva pe viitor.Dar am scapat de gandurile astea din momentul in care parintii mei s-au apropiat de mine si mi-au aratat si prin alte cai ca ma iubesc(daca inainte aveau senzatia ca daca ma intreaba de mancare si scoala rezolva totul,acum ma mai si imbratiseaza,imi spun aproape zilnic ca sunt importanta pt ei)si am incercat sa ma simt folositoare familiei si cunoscutilor,ceea ce a insemnat mult pt mine.

[colaps]

Va marturisesc si eu, cu prilejul acestui thread, o intamplare, sau mai bine spus, un gand pe care eu l-am avut de pe timpul cand eram in scoala generala.

Ma aflam si eu intr-o stare adanca de deznadejde, accentuata si de multe certuri si probleme in familie si la scoala etc.
Si am inceput sa primesce ganduri de genul "Ce-ar fi sa scap de toate tristetiile astea, de toate probleme si sa-mi pun capat zilelor" sau "Nu e deloc greu, e foarte simplu, deschid geamul si ma arunc". Ganduri oribile. Nu eram deloc religios la vremea aceea, dar nici ateu. Eram ca mai tot copilul, ratacit, pierdut, orb si inecat in ignoranta.

Insa, pe langa aceste ganduri, care negresit sunt trimise de catre vrajmas pentru a ne damna sufletele, am primit si un gand neasteptat, surprinzator de strain la vremea respectiva. Mi-a venit: "Ce-ar fi sa scap de toate grijile acestea, dar nu prin sinucidere. Daca m-as duce la o manastire si as sta toata viata si m-as ruga Domnului?".
Repet, nu eram deloc religios, nici nu stiam Tatal Nostru, era vai si-amar de mine, si dintr-o data acest gand, la care ma gandesc acuma si imi dau seama ca nu numai vrajmasul ne trimite ganduri rele in momentele noastre grele, ci mai este si un Prieten al nostru, colo Sus, care vrea ca noi sa fim fericiti si sa urmam calea cea buna.

Negresit, deznadejdea este cea mai cumplita boala duhovniceasca, de care nu se scapa usor, dar este totusi o boala care poate fi biruita cu ajutorul Domnului.
Chiar daca ne aflam la pamant, in cea mai intunecata tristete si credinta ne-a fost crapata, sa ne fortam sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa izbavim aceste momente si sa ne ridicam apoi, cu capul mai sus decat inainte, asa cum se cuvine crestineste.

Doamne ajuta!

[costel]

Caderea lui Adam a fost definita ca fiind un esec existential, el alege sa rupa legatura cu Dumnezeu (Viata) si astfel moare. Sinuciderea este o criza existentiala. Indiferent de probleme, motive, nu ai dreptul sa-ti iei viata. Nu intamplator Biserica nu savarseste slujba Inmormantarii pentru acestia. In slujba se cere iertarea pacatelor, dar acest lucru poate fi implinit in cazul in care avem persoane care nu au rupt legatura cu Dumnezeu. Ori sinuciderea pune in fata doar persoane care au rupt relatia cu El.