"Nu mancarurile sunt rele, ci lacomia pantecelui"

[cristiboss56]

În prealabil postat de Marius22

Pentru a ne feri de patima imbuibarii stomacului, Sfantul Ioan Casian ne indeamna: "numai atata hrana sa-si ingaduie fiecare, cata, cu chibzuinta rece a infranarii, va fi gasit ca-i este de ajuns pentru a trai, nu cata ii cere pofta".

"Nimic nu provoacă atâta mulţumire şi atâta sănătate, ca atunci când cineva mănâncă şi bea după măsura adevăratei nevoi a trupului său, astfel încât să nu aibă o greutate mai mare decât cea normală. Şi pentru a te convinge, observă-i mai întâi pe cei care mănâncă cu măsură şi apoi pe cei care mănâncă exagerat. Trupurile primilor sunt de obicei puternice, sănătoase, cu organe care funcţionează armonios, pe când ale celorlalţi sunt molâi, greoaie, anevoioase şi bolnăvicioase.
E acesta un lucru plăcut? Şi putem spune că cel ce-şi îmbuibează pântecele simte plăcere adevărată, îngurgitând mâncăruri multe şi variate? Dar când există plăcere adevărată? Când mai întâi există dorinţa şi apoi urmează satisfacerea ei. Dacă, însă, este urmărită o desfătare fără să existe dorinţă sau dincolo de hotarele dorinţei, atunci mulţumirea pricinuită de plăcere dispare.
Aşa cum o corabie, când este încărcată cu mai multe mărfuri decât poate rezista, se scufundă, la fel şi trupul nostru, atunci când primeşte mai multă hrană decât are nevoie, se scufundă în nenorocire. Corabia împovărată nu este ajutată nici de buna construcţie, nici de vremea favorabilă, nici de îndemânarea căpitanului, nici de mulţimea marinarilor. Şi celor ce se dedau desfătărilor materiale şi sunt lacomi la mâncare şi băutură, nu le sunt de folos sfaturile şi poveţele, nici prevestirile şi ameninţările, nici frica de moarte şi de iad. Ai zice că nu mănâncă pentru a trăi, ci trăiesc pentru a mânca.
Aşadar, după ce-şi îmbuibează pântecele şi îşi îngraşă trupul, pleacă din viaţa aceasta, nereuşind altceva decât să-şi pregătească trupul pentru un ospăţ mai bogat al viermilor. Căci îngrăşarea, de vreme ce provoacă multe boli, duce deseori la o moarte timpurie. Am putea spune că mesele bogate sunt mai rele decât otrăvurile. Deoarece otrăvurile îi omoară iute şi fără dureri pe cei care le iau, pe când mesele bogate dau naştere unei vieţi mai rele decât o mie de morţi, pentru că ele îl omoară lent pe om. Şi cei care suferă de alte boli sunt compătimiţi de mulţi, pe când cei ce suferă de boli provocate de multa mâncare şi băutură nu pot fi compătimiţi de oameni, chiar dacă ei ar vrea. Întrucât ei singuri îşi provoacă bolile, se îndreaptă cu voia lor spre prăpastia relelor.
O fiară sălbatică nu ne poate vătăma atât de mult precum dorinţa desfătărilor materiale. Căci fiara ne poate sfâşia doar trupul, pe când dorinţa desfătărilor materiale, când se sălăşluieşte în inima noastră, împreună cu trupul ne nimiceşte şi sufletul.
Nu spun să vă dedaţi nevoinţelor aspre, dacă nu vreţi. Dar să ne ferim de cele de prisos, să îndepărtăm ceea ce nu este absolut necesar. Adevărat, ce iertare vom primi, când alţii nu le au nici pe cele necesare, deşi sunt îndreptăţiţi să le aibă, iar noi ne bucurăm de mai mult decât ne este necesar? Dar ne-am putea întreba şi cine se bucură mai mult, cel ce se hrăneşte cu ierburi şi este sănătos sau cel care mănâncă din belşug şi suferă de diferite patimi? Fireşte că primul se bucură mai mult, pentru că-şi păstrează sănătatea.
Să nu cerem, aşadar, nimic mai mult decât necesarul. Îţi este de ajuns fasolea pentru ca să trăieşti sănătos? Mănâncă fasole. Eşti bolnăvicios şi ai nevoie de fructe şi legume? Nu te împiedică nimeni să le mănânci. Eşti chiar şi mai neputincios şi ai nevoie de carne? Nu te vom lipsi de ea. Scopul nostru nu este vătămarea oamenilor, ci tăierea celor prisositoare; şi prisositor este ceea ce depăşeşte necesarul, ceea ce este mai mult decât ne trebuie ca să trăim în sănătate şi cumpătare.
Nu vedeţi că luptaţi împotriva unor puteri netrupeşti? Cum le vom birui, aşadar, de vreme ce suntem în trup? Dacă cel care se luptă cu oamenii trebuie să aibă grijă cum se hrăneşte, cu atât mai mult trebuie s-o facă atunci când are de luptat cu diavolii. Ce se întâmplă când cineva se străduieşte să cânte la o liră ale cărei corzi nu sunt bine întinse? Oricâtă iscusinţă ar avea el, nimic nu izbuteşte. Corzile slabe nu-i vor lăsa degetele să-şi arate îndemânarea. La fel se întâmplă şi cu trupul. Când este slăbit şi moleşit de desfătările materiale, nu lasă sufletul să sporească duhovniceşte. De aceea, să mâncăm şi să bem atât cât să ne mulţumim, dar şi cât să ne menţinem trupul într-o asemenea stare naturală, încât să nu vatăme sufletul.
Adevărat, nimic nu este mai îndrăgit de diavol ca îmbuibarea pântecelui cu multă mâncare şi băutură şi, în general, ca desfătările materiale, care-l preschimbă pe om în porc sau în ceva şi mai rău. Căci porcul, măgarul, câinele şi toate animalele necuvântătoare nu mănâncă şi nu beau niciodată mai mult decât au nevoie, iar omul cuvântător, cel cinstit cu chipul lui Dumnezeu, devine necuvântător, depăşind măsura. Tot el, desigur, dacă are animale, nu le sileşte niciodată să mănânce ori să bea mai mult decât vor. Şi dacă-l întrebi de ce, îţi va răspunde: „Ca să nu păţească vreun rău şi să sufere”. Pentru sine însuşi, însă, nu ia această măsură. Astfel, suferă mereu. Căci urmările îmbuibării pântecelui şi beţiei – mai ales ale beţiei – durează mult. Aşa cum, după ce trece febra, slăbiciunea rămâne, la fel şi după ce trece beţia, ameţeala rămâne atât în trup cât şi în suflet. Trupul chinuit este ca paralizat, ca o corabie naufragiată; iar sufletul, şi mai rău chinuit, de vreme ce trupul se află în această stare, iscă o nouă furtună şi aprinde şi mai viu dorinţa. Câte rele sunt provocate omului de beţie, mi-e ruşine să spun.
Las conştiinţa voastră, care le cunoaşte mai bine, să judece.
Adevărat, ce este mai rău decât un beţiv care umblă împletecindu-se de colo până colo şi devine pentru cei neînţelepţi pricină de hulire a darurilor lui Dumnezeu? Căci îi aud pe mulţi dintre cei care văd ciudăţeniile beţivilor, zicând: „Mai bine n-ar fi existat vinul”. Ce prostie! Alţii sunt de vină, şi tu osândeşti darurile lui Dumnezeu? Nu cumva vinul săvârşeşte răul, omule al lui Dumnezeu? Nu vinul, ci necugetarea celor care-l folosesc în chip rău. Să zici, aşadar, „să nu fi existat beţia”, nu „să nu fi existat vinul”. Pentru că aşa, dacă înaintezi încă puţin, vei spune: „Să nu fi existat cuţite, pentru ca ucigaşii să nu mai omoare. Să nu fi existat noapte, pentru ca hoţii să nu mai fure. Să nu fi existat femeia, ca să nu mai cădem în desfrâu”. Şi pe scurt, vei cere să nu fi existat nimic.
Nu osândi aşadar vinul, ci beţia şi pe cei care mânuiesc binele în chip rău. Apropie-te de omul acesta când îl vei afla treaz şi spune-i: „Vinul ne-a fost dat de Dumnezeu ca să ne veselească, nu pentru a ne purta necuviincios; pentru a râde, nu ca să ne facem de râs; pentru a ne menţine sănătatea, nu ca să ne îmbolnăvim; pentru a ne întări trupul, nu ca să ne slăbim sufletul.
Într-adevăr, puţin vin dăruieşte veselie – cum spune psalmistul, „Vinul veseleşte inima omului” (Psalmi 103, 15) – dar şi sănătate, după cum spune şi apostolul Pavel, sfătuindu-l pe ucenicul său, Timotei: „Foloseşte puţin vin, din pricina stomacului tău şi a deselor tale slăbiciuni” (I Timotei 5, 23). Fiecăruia dintre noi, desigur, Apostolul ne-ar fi spus: „Să foloseşti doar puţin vin, din pricina primejdiei desfrâului, a vorbelor necuviincioase şi a dorinţelor viclene, care de obicei sunt provocate de beţie”.
Câţi dintre voi vă îmbătaţi, distrugeţi foloasele vinului. Şi sănătatea v-o zdruncinaţi, şi de veselie vă lipsiţi. Adevărat, ce există mai rău decât să ne pierdem echilibrul şi să simţim o neplăcere negrăită, să credem că toate se învârt în jurul nostru, să ne cufundăm în întuneric adânc, să avem nevoie de ajutor şi îngrijire, precum bolnavii, să fim chinuiţi de atâtea şi atâtea rele?
Cei care se dedau beţiei, cu cât beau mai mult vin, cu atât le e sete mai mult. Băutura le stârneşte din ce în ce mai mult setea. Iar plăcerea pe care o provoacă vinul, dispare, setea însă, deoarece devine nestăpânită, îi trage în prăpastia beţiei pe cei pe care îi înrobeşte.
Nu cumva credem că gâtlejul îl avem ca să turnăm în el necontenit mâncăruri şi băuturi? Nu-l avem pentru asta, ci pentru a face rugăciuni la Dumnezeu, pentru a-i învăţa pe alţii legile dumnezeieşti, pentru a-i povăţui pe semenii noştri tot ceea ce le e de folos sufletelor lor.
Râurile înfuriate nu sapă şi nu distrug malurile lor aşa de uşor precum ne distruge sănătatea desfrâul şi desfătarea, îmbuibarea pântecelui şi beţia. Căci acestea fac trupul moale, slab, bolnăvicios; iar pe suflet îl fac trândav, laş, molâu.
Aşadar nu este rău să mâncăm. Nicidecum. Îmbuibarea este rea. Nu este, de asemenea, rău să bem vin. Vinul fără măsură, care duce la beţie, este rău. Domnul ne-a dat trup material, care nu se poate întreţine altfel, decât cu hrană. Dar când ne hrănim, trebuie s-o facem cu măsură, ca să rămânem sănătoşi şi ageri.
Prin urmare, să avem grijă să mâncăm şi să bem doar atât cât şi plăcere adevărată să simţim, şi trupul să ni-l hrănim, încât să fie în stare să împlinească poruncile lui Hristos. Astfel, cu harul Său, şi viaţa de aici o vom petrece bine, şi pe cea de dincolo o vom câştiga."

[Heurtebise]

Exista imbuibari care depasesc pacatul lacomiei pantecelui si devin boli nervoase. Asta se intampla cand, pe de o parte, omul e bombardat cu reclame la mancaruri felurite si foarte aspectuoase, cu oferte de tip all you can eat care incurajeaza o alimentatie nesabuita si, pe de alta parte, mass-media care promoveaza un anumit tip de frumusete; din aceste doua ispite, omul (cu precadere femeia) ajunge sa dezvolte o relatie ciudata cu mancarea.
Nu exista revista pentru femei care sa nu abordeze dietele; daca navighezi pe internet n-ai cum sa te feresti de imaginile care prezinta oameni ce au fost grasi dar au slabit datorita unor diete `miraculoase`. Femeile incep sa tina cure drastice care conduc aproape inevitabil la frustrare, frustrare care, la randul ei, isi gaseste alinarea in mancare. Genul asta de imbuibare nu este urmat de moleseala sau de desfranare, ci de un amestec de sentimente de dezgust, vinovatie, rusine, ciuda; sentimentele astea nu dispar decat dupa ce cel care a comis pacatul imbuibarii isi aplica o pedeapsa (laxative, regim alimentar foarte aspru, inducerea vomatului etc.). De asemenea, acesti imbuibati ocazionali sunt foarte exigenti cu ei insisi, sunt niste perfectionisti; ei evita sa manance in public si chiar daca o fac, vor parea perfect normali in ochii celorlalti; pot sa sufere fluctuatii in greutate dar pot la fel de bine sa fie slabi si sa nu dea deloc de banuit ca ar avea probleme de alimentatie.

Din Filocalie, vol I, Evagrie Ponticul:

25. Când dracul lăcomiei pântecelui, luptând mult şi adeseori, nu izbuteşte să strice înfrânarea întipărită, atunci împinge mintea la pofta nevoinţei celei mai de pe urmă, aducându-i înainte şi cele privitoare la Daniil, viaţa lui săracă şi seminţele, şi-i aminteşte şi de viaţa altor oarecare pustnici care au trăit totdeauna aşa, şi sileşte pe ascet să se facă următorul acelora. Astfel, urmărind înfrânarea fără măsură va pierde şi pe cea măsurată, de la o vreme trupul nemaiputând-o păstra din pricina slăbiciunii. Şi aşa va ajunge să binecuvânteze trupul şi să blesteme inima.
Socot deci că e drept să nu asculte aceştia de acela şi să nu se reţină de la pâine, de la untdelemn şi apă. Căci această rânduială au cercat-o fraţii, găsind-o foarte bună. Desigur, aceasta să nu o facă spre saturare şi să o facă numai o dată pe zi. M-aş mira dacă vreunul, săturându-se cu pâine şi cu apă, ar mai putea lua cununa nepătimirii. Iar nepătimire numesc nu simpla oprire a păcatului cu fapta, căci aceasta se zice înfrânare, ci aceea care taie din cugetare gândurile pătimaşe, pe care Sfântul Pavel a numit-o şi „tăiere duhovnicească împrejur a iudeului ascuns“ (Rom. II, 29). Iar dacă se descurajează cineva auzind acestea, să-şi aducă aminte de vasul alegerii, de Apostol, care a împlinit alergarea în foame şi sete. Dar imită şi vrăjmaşul adevărului, dracul descurajării, pe acest drac, punând în minte celui ce se înfrânează retragerea cea mai de pe urmă, îndemnându-l la râvna lui Ioan Botezătorul şi a începătorului pustnicilor, Antonie, ca neputând răbda acesta retragerea îndelungată şi neomenească să fugă cu ruşine, părăsind locul, iar dracul să se laude zicând: „L-am biruit!“

Din Filocalie, vol I, Sf. Ioan Casian:

``Iar postirea de fiecare zi au socotit ca este mai folositoare si mai ajutatoare spre curatie, decat cea de trei sau de patru zile, sau decat cea intinsa pana la o saptamana. Caci zic: cel ce peste masura intinde postirea, tot peste masura se foloseste adeseori si de hrana.``

Cerealele au fost modificate genetic(prin selectie si incrucisare- procese naturale) pentru a creste mai repede, cu boabe mai mari, care sa inmagazineze mai multa energie. Deci, chiar daca in alimentatia omului ar fi existat in mod natural o cantitate oarecare de cereale stravechi, cele pe care le consumam acum sunt foarte diferite: mai multa energie si mai putin loc pentru proteine, minerale, vitamine.

Procesarea cerealelor duce la pierderi si mai mari de nutrienti, in produsele de panificatie ramanand aproape exclusiv amidon si gluten. Amidonul este un depozit de energie format din molecule de glucoza legate unele de celelalte. Prezenta fibrelor ar incetini intr-o oarecare masura asimilarea acestei glucoze, insa tot glucoza ramane. “Eliberarea lenta” a carbohidratilor este o poveste atunci cand vorbim de alimente cu indice si incarcare glicemica atat de mari. Cele mai multe derivate din cereale contin si zahar(sub diverse forme) sau amidon adaugat din alte surse.

Pe langa asta, agricultura intensiva a facut ca pamantul sa fie secatuit de elementele hranitoare(material organic, minerale) si este nevoie de ingrasaminte chimice pentru a obtine noi recolte. Necesitatea monoculturilor aduce in ecuatie pesticide si ierbicide, unele persistente in sol si zeci de ani; toxice pentru om si celelalte vietuitoare, in special prin efectul de acumulare in lantul trofic(carnea si organele animalelor hranite cu cereale).

Cerealele contin gluten(dovedit toxic pentru intestinele noastre), acid fitic(blocheaza absorbtia mineralelor), diversi antinutrienti, alergeni, opioizi naturali. Unii spun chiar ca ar da dependenta, precum drogurile. Usor de banuit asta avand in vedere ca foarte multi oameni au probleme majore incercand sa scoata painea din alimentatie. Insa cine stie sau accepta aceste lucruri? Doar o mana de oameni.

Motivul pentru care cerealele exista in alimentatia noastra este in primul rand economic. Industria alimentara face bani multi din cereale. Publicitarii fac bani multi din cereale. Sistemul medical face bani multi din cereale(tratand bolile provocate de acestea). Industria petrochimica face bani multi din cereale. Ele fac parte din modul nostru de viata si simpla negare a acestui lucru ne lasa tot in cautarea unei solutii reale. De fiecare data cand mananci un produs din cereale dai practic o comanda pentru productia lui in continuare, pe tot lantul, de la biscuiti la ingrasaminte si de la motorina la cartonul pentru ambalaj. Comoditatea este un alt factor important.

Deci, problema cu cerealele nu ar fi ca daca mananci cateva felii de paine o sa mori maine ci ca in dieta multor oameni ocupa un loc mult prea mare, in detrimentul altor alimente, cu nutrienti valorosi. Acest exces de cereale in dieta(direct sau indirect, prin derivati) duce la diverse tulburari si boli ale omului modern. El duce si la distrugerea accelerata a planetei, dar de asta poate ne pasa mai putin. Pana la urma decizia este a fiecaruia, ce si cat mancam. La fel si consecintele.

Peste tot numai reclama despre efectele "benefice" ale cafelei: cica ar proteja de cancer, ar proteja ficatul, ar reduce bolile vasculare, ar ajuta memoria, ar ajuta la batranete, etc. Chiar si pentru gravide cica ar fi buna dupa multi "oameni de stiinta" - insa numai daca nu se beau mai mult de 4-5 cani zilnic! (cu 4 cani de cafea zilnic poti omora fatul). Toate aceste lucruri sunt bineinteles minciuni. Reclama la cafea este o pura propaganda bazata pe inventii si in care oamenii cred numai pentru ca o citesc pe undeva.

Daca ar fi sa dam crezare la toate aceste stiri mincinoase, consumand cafea zilnic oamenii nu s-ar mai fi bolnavi de nimic si ar trai 100 de ani. Realitatea este insa cu totul alta.

Faptul ca cei mai multi doctori si oameni de stiinta sunt dependenti de cafea explica si faptul de ce toti lauda si mai nimeni nu critica cafeaua.

Pe site-ul caffeineweb.com se explica ca cele mai multe boli psihice sunt induse de efectul cofeinei asupra nervilor.
Efectul negativ al cofeinei este mai puternic la femei si copii, din cauza ca nervii acestora sunt mai sensibili.


Copii care beau cola si pepsi des risca sa primeasca probleme psihice si boli de nervii.
Aceste bauturi au fost special concepute sa distruga omenirea. Trebuie reamintit ca la inceput in coca cola se gaseau si ingrediente din planeta coca din care se face cocaina. Intre timp au fost interzise, insa cofeina si alte toxine au ramas si cola este bautura numarul 1 in lume la copii !

Traducere pe pe CaffeinWeb.com

"Psihiatrii, alergologii si toxicologii de la CaffeinWeb.com avertizeaza de potentialui cofeinei de a induce boli psihice in oamenii sanatosi

Aproape 80% din populatia globului foloseste cofeina si 25% din populatie este diagnosticata cu o dereglare psihica.
Studii clinice au aratat ca persoanele bolnave psihic sunt de fapt numai intoxicate de la cofeina. Cofeina mareste deasemena suferintele organice ale pacientilor care nu sufera de boli mintale.

Cofeina este una din putinele substante care pot sa depaseasca bariera creierului si este capabila sa afecteze gandirea si comportamentul pacientului, cateodata la un nivel alarmant.

Din cauza ca cofeina afecteaza mai intai capacitatea de auto-observatie si discernamant, victimile cofeinei nici macar nu vor suspecta ca sunt bolnavi si ca aceasta substanta este cauza problemelor lor.

Acest site are ca scop sa alerteze populatia de pericolul ingurgitarii de cofeina si sa adreseze comunitatii medicale recomandarea de elimina cofeina din viata pacientului inainte de a diagnostica probleme psihiatrice ca anxietatea, ADD/ADHD, manie, depresie, schizofrenie sau tulburari de personalitate."

Cine bea zilnica cafea este greu de vindecat cu mijloace naturale caci cofeina are un efect energetic atat de puternic incat anuleaza efectul vindecator al tuturor remediilor naturiste sau homeopate. Remediile homeopate din cafea - Coffea cruda - si care sunt diluate enorm ajung deja pentru a antidota alte remedii.

Cafeaua este de departe cea mai rea plantă pe care omul şi-a găsit-o din lumea plantelor. Acesta fructă este numai pentru cai, măgari, cămile şi animale similare cărora le întăreşte nervii. La oamenii care o consumă însă, această fasole are exact efectul opus, strică îngrozitor sângele, încălzeşte organele genitale şi atunci când lor nu se aduce o satisfacţie imediată, atunci se creeza din asta o nesimţire completă în organele excitabile ale corpului omenesc (n.t. frigiditate).

[cristiboss56]

În prealabil postat de Marius22

Pentru a ne feri de patima imbuibarii stomacului, Sfantul Ioan Casian ne indeamna: "numai atata hrana sa-si ingaduie fiecare, cata, cu chibzuinta rece a infranarii, va fi gasit ca-i este de ajuns pentru a trai, nu cata ii cere pofta".

Mai este o vorba ca niciodata sa nu te scoli de la masa satul , sa mai existe "loc" si pentru alta data ( masa ) !

[cristiboss56]

Nu este de niciun folos să ne amăgim crezând că adevărata fericire este una gustativă. Aceasta se pierde cu fiecare înghiţitură şi ne transformă în ceea ce savurăm, într-o viitoare hrană pentru viermi. Noi trebuie să ne înţelepţim săvârşind fapte morale, dând sufletului hrană spirituală, iar trupului doar energia necesară supravieţuirii. „Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi. Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti.“ (Filipeni 3, 17-19)

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Heurtebise

Din Filocalie, vol I, Sf. Ioan Casian:

``Iar postirea de fiecare zi au socotit ca este mai folositoare si mai ajutatoare spre curatie, decat cea de trei sau de patru zile, sau decat cea intinsa pana la o saptamana. Caci zic: cel ce peste masura intinde postirea, tot peste masura se foloseste adeseori si de hrana.``

Se încumetă careva să tălmăcească? Ce fel de postire de fiecare zi?

[cristiboss56]

Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)
Sf.Ioan Gura de Aur ne spune ca "atunci cand postim sa postim nu numai cu pantecele, ci si cu ochii, si cu gura (adica sa ne masuram cuvintele si felul in care sunt rostite), sa postim si cu urechile, si cu mainile si cu picioarele si cu mintea"!

[AlinB]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Se încumetă careva să tălmăcească? Ce fel de postire de fiecare zi?

Contextul...
Un citat mai larg ar fi mai util.

[AlinB]

În prealabil postat de EzioAuditore

Pe site-ul caffeineweb.com se explica ca cele mai multe boli psihice sunt induse de efectul cofeinei asupra nervilor.
(...)
Cafeaua este de departe cea mai rea plantă pe care omul şi-a găsit-o din lumea plantelor. Acesta fructă este numai pentru cai, măgari, cămile şi animale similare cărora le întăreşte nervii. La oamenii care o consumă însă, această fasole are exact efectul opus, strică îngrozitor sângele, încălzeşte organele genitale şi atunci când lor nu se aduce o satisfacţie imediată, atunci se creeza din asta o nesimţire completă în organele excitabile ale corpului omenesc (n.t. frigiditate).

Mare e gradina....si pana la cafegii sunt altii cu boli mult mai grele..