Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Postul in Biserica Ortodoxa > Postul
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #91  
Vechi 26.07.2015, 10:20:46
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
postul Craciunului este ceva mai greu de inteles rostul lui, fata de celelalte posturi.

Eu stiu ca Invierea Domnului este in sine si o bucurie. Dar se combina acolo tristetea evenimentelor de dinainte cu bucuria finala. Acolo postul este de inteles.

La fel la celelalte posturi de peste an. Se inchina sarbatorii mortii unor sfinti si muceniciei lor.

La Craciun in schimb postul care inseamna pentru om seriozitate, retinere, sa nu serbezi, sa nu te bucuri, se combina cu bucuria evenimentului.
Neintelegerea dv pleaca de la doua premize gresite.

Prima premiza gresita este aceea ca postul ar fi prilejuit de un eveniment trist. De exemplu, de moartea Mantuitorului. Sau de adormirea Maicii Domnului. Ori de moartea Sfintilor Apostoli Petru si Paul.

Or, nu este asa. Ideea postului este de curatire. De traire (o vreme si in mod partial) inca de pe Pamant asemenea ingerilor din Cer. Astfel, vazut, postul ne pregateste pentru un eveniment exceptional.
De aceea a postit Moise. Nu fiindca isi presimtea sfarsitul. El a murit mult timp dupa aceea. Postind, Moise s-a curatit ca sa il intalneasca pe Domnul. Cu alt prilej, am putea analiza legatura intre 40 de zile de post al lui Moise si faptul ca si-a condus poporul 40 de ani in desert. Deocamdata, retinem ca nu exista legatura intre postul lui Moise si ceva trist.
De aceea a postit si Ilie. Nu inainte de propria moarte. Dar inainte de a petrece langa Domnul pe pamant. In ambele cazuri, acesti doi mari profeti au postit: ca sa se curete, in vederea unui eveniment exceptional. In ambele cazuri acest eveniment a fost o teofanie. Cu alt prilej, am putea analiza ce legatura e intre durata de 40 de zile a postului lui Ilie si faptul ca durata intalnirii lui cu Dumnezeu a fost de 80 de zile. Deocamdata, atat.

La randul Lui, Domnul nu a postit 40 de zile fiindca urma sa moara, ci fiindca urma sa intre, ca Rege, in Ierusalim. De murit, a murit, dar mai multe zile mai apoi. Acesta este motivul pentru care, din punct de vedere liturgic, Saptamana Patimilor nu face parte din Postul Pastilor, lucru despre care am vorbit mai in detaliu pe alt topic.

Al doua premiza gresita este aceea ca postul ar insemna sa nu te bucuri. Ca ar fi, adica, ceva trist. Este adevarat ca o veche porunca a Bisericii, inca in vigoare, spune sa nu faci nunti in zile de post. Intr-o formulare mai extinsa: sa nu organizezi, nici sa participi daca altcineva organizeaza, petreceri cu dans in zile de post. Aceasta nu inseamna sa nu te bucuri, nici sa fii trist in zile de post, lucru pe care nu l-am citit in nicio rezolutie a Bisericii. Dimpotriva, Domnul ne indeamna sa nu tinem post ca fariseii: ei obisnuiau sa se imbrace in sac si sa-si puna cenusa in cap. Crestinul este vesel in inima lui in toate zilele, dar mai ales in zilele de post. Daca se simte trist peste masura si fara motiv aparent, e bine sa discute aceasta cu duhovnicul lui.
Nu rezulta de nicaieri ca Moise a fost trist cat timp a tinut post. Nici ca Ilie a fost trist, ci, intuind cam ce fel de temperament avea Ilie, eu cred ca abia astepta sa se intalneasca cu Dumnezeu si inima ii salta de bucurie. Nu rezulta nici ca Domnul a fost trist. Prin urmare, nici noi nu trebuie sa fim tristi in Post, nici sa credem ca Postul insusi ar fi fost randuit de cei care ne conduc spre Cristos in vederea anticiparii vreunui eveniment trist.

Laudat fie Isus!
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #92  
Vechi 26.07.2015, 13:39:13
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Ei, dacă tot m-am apucat să trântesc atâtea, apăi mă silesc s-o duc până la capăt, să știu o treabă...
Sophia, sper să fii pe aici și să citești, întrucât scriu în primul rând pentru tine.

*
Sunt momente ori perioade în viața noastră când devenim deosebit de confuzi. În interior, în plan emoțional, această stare e însoțită de obicei de tulburare (ori de stingerea vreunei trăiri), nu neapărat de încâlceala conștientizată ca atare a gândurilor. Adică deși emoțional simțim tumult (ori dimpotrivă, simțim chiar apatie, aplatizare, poate chiar lipsa vreunei mișcări emoționale), în minte ni se pare că lucrurile ne sunt clare, limpezi. Deși, la o analiză ulterioară putem sesiza că eram de fapt foarte încâlciți, neclari, întortocheați și contradictorii, cumva..
Confuzia poate deveni, prin repetarea stării și prin întărirea ei cu unele succese adaptative (oamenii confuzi sunt adeseori ajutați, susținuți emoționali, li se dă atenție, li se arată o îngăduință mai mare etc.), o trăsătură de personalitate, un pattern caracteristic pentru un om. Așa încât poți să spui pe scurt despre cineva, ca un mini-portret-robot: a, știu, confuzul ăla...
În fine, confuzia apare și ca semn, uneori ca simptom, în manifestarea unor boli sau tulburări ale stării mintale (intoxicații, nu neapărat alcoolice ori tabagice; starea de șoc traumatic; depresie; varii psihoze).

Ar fi multe de spus pe tema aceasta, a confuziei. S-au scris deja tratate întregi.
Eu mă opresc doar aici:
1) Una din căile de abordare curativă a confuziei, a cărei eficiență a fost demonstrată fără dubii, este analiza stărilor eului și lucrul cu ele în analiza tranzacțională. Una din tehnicile simple folosite de terapeuții AT este așazisa "tehnică a scaunelor" când, ca să spun pe scurt, persoana își exprimă poziția față de un eveniment, situație etc. succesiv din punctul de vedere al unei stări a eului (adult, copil liber, copil rebel, copil adaptat, părinte grijuliu/hrănitor, părinte normativ). Cu acest prilej se realizează atât o serie de conștientizări privind predominanța unei stări sau a alteia în raport cu celelalte stări ale eului, cât și anumite procese de contaminare sau chiar excluziune a unei stări din pricina dominanței alteia, precum și redistribuirea energiei psihice în mod adecvat/adaptat la situație etc. Multe conflicte interne se pot stinge ori măcar se developează folosind doar această tehnică. Mai sunt și multe altele, încă...
2) Confuzia, așa cum o cunosc eu din viața de credință, nu vine atât de la o slabă însușire a catehismului, ci mai întotdeauna, cred, de la necurăția inimii. Acolo unde sunt patimi, acolo e confuzie. Mintea se limpezește extraordinar, însă, când renunțăm să ne mai agățăm de surogatul vreunei patimi. Iar când vine și rugăciune cu multă căință, cu duh umilit, cu recunoașterea îngrozită a greșelilor și răutăților proprii, am sesizat că se lasă și pace, și claritate și ...toate. Răsar și nădejdea, încrederea în Pronie, înțelegerea Scripturii, toate...
Dar pentru aceasta trebe nițică bunăvoință, niscaiva credință și un strop de lepădare de sine. Adică de schemele obișnuite prin care ne creăm imaginea preferată despre noi și despre lume.
Sunt supărat pe Sophia, adeseori, pentru că se încăpățânează să se țină la scepticism și confuzie, când ar fi atât de ușor și de binefăcător să se deschidă sufletește spre o lumină mai blândă și mai curată. Ar deveni ea însăși mai liniștită, mai inspirată, mai puternică, cred. Și totodată mai liberă și mai creativă, cu bucuria de a trăi.
Dar asta e doar o impresie de-a mea, cine știe cu ce situații curente de viață se confruntă Sophia, zi de zi, de ani și ani, pesemne. Nu e bine să osândim, că nu știm mai nimic uneori despre omul pe care îl percepem într-un fel sau altul. Așa că îmi cer iertare de la Sophia că m-am burzuluit iarăși, în mod nepotrivit, la textul ei... Te rog să mă ierți, Sophia, pentru că ți-am greșit, poate, de prea multe ori...
Reply With Quote
  #93  
Vechi 26.07.2015, 17:26:09
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.595
Implicit

Multumesc Yasmina - asta este ceea ce tot incercam sa explic.
Cand vorbeam de bucuria Craciunului nu era vorba nici de mancat porci si nici de alta lacomie alimentara.
E vorba de bucuria aceea de a petrece impreuna cu oamenii din jur, de a te bucura de sarbatoarea ce va sa vina. Sa nu poti simti bucuria din jurul tau, cand orasul este plin de ea. Si asta se intampla 1 data in an.
Da, bucuria din suflet o ai. Aia nu ti-o ia nimeni. (ca sa ma leg de mesajul lui Ioan Cezar), dar si aia din afara iti trebuie.

Multumesc si lui Mihnea care s-a straduit sa inteleaga o alta parte a framantarilor mele.
Lui doar o observatie mica - totusi e vorba de sarbatoarea mortii unor persoane. Nu mai stiu daca am citit pe aici pe undeva, sau ni s-a spus la biserica, dar cineva spunea ca mai importanta este ziua mortii unui sfant, decat a nasterii sale.. De aceea astfel de zile sunt trecute in calendar si serbate. Doar 2-3 sfinti au serbata si data nasterii sau chiar a conceperii lor (Iisus Hristos, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul).

Postul a fost infiintat tocmai in onoarea acestor persoane.
Din mesajul tau se intelege ca postim pentru noi insine. Fiecare ca sa se curete si sa se pregateasca pentru ceva. Moise, Ilie, chiar Iisus Hristos au postit pentru prergatirea lor, spui tu. Se poate sa fie si asa.
Am auzit pe multi care spun ca se tine post pentru ca sa rezolvi o problema, sau ca sa te faci bine, sau mai stiu eu, ceva personal.
Dar eu am inteles ca postul este o jertfa personala adus din dragoste fata de o persoana, in special pentru Iisus Hristos si Maica Sa.

Poate am inteles eu gresit.
Si postul nu este totusi bucurie. Da, scrie sa nu te arati trist cand postesti, sa nu te stie nimeni, sa nu postesti ca fariseii.
Dar in post nu ai voie sa petreci in nici un fel, nici sa dansezi, nu canti, nu te duci la concerte si etc.. In post te retragi in rugaciune si cumpatare, in jertfa alimentara si trupeasca (renunti si la o bucatica de ciocolata si la sot/sotie si la mangaiere etc.).
Este intr-un cuvant o perioada de retinere.

Ah, ca o faci de buna voie si cu bucurie in suflet, este altceva.
Si revin la problemele postului in societate: cand tu trebuie sa te retragi in tine si in jertfa ta, in timp ce altul se bucura de sarbatoarea aceea.

Si esti privit ciudat, ca neadaptat social. Si da rau si la CV.

Cineva ii critica pe unii musulmani cum fac cand au postul lor si eu spuneam cum este si la noi.
Cam tot asa este. Vai sa se faca masa speciala de post pe oriunde. Automat obligi omul.
Am intalnit cazuri cand se dorea serbarea unei zile de nastere sau de nume.
Ce probleme sunt atunci. Nu mai socializam. Ori nu mai mergem, ori mergem si cerem sa ni se faca mancaruri de post, ori fortam omul sa nu mai serbeze de loc. S-a dus bucuria lui.

La noi la biserica se mai intampla un lucru - serbarea de Mos Craciun pentru copii si de Craciun a adultilor se face in post. Ca nu se poate altfel.
Este asa un fel de autoflagelare. Ori e post, ori e sarbatoare.

Ma mai intreb, ca tot a aruncat cineva mai sus vorba cu porcul, cum se face totusi la tara cu postul. Zice ca tin taranii postul si povesti frumoase, cum fac ei totul. Toate bune si frumoase. Dar porcii nu se taie de Craciun ci pana atunci. Fix in post. Ignatul este pe 20 decembrie, deci in post. Este ziua taiatului porcilor la tara din cate stiu.

Si uite asa le combinam de nu mai stim nici noi.

In incheiere lui Ioan Cezar:
Nu stiu de ai ajuns la confuzie, ca problema psihica. Aia este altceva.
Nu stiu daca ati observat, dar vine cate cineva si deschide un fir de discutie mai interesant si vin restul si isi dau cu parerea. Mai ales vin unii care vesnic critica pe cate cineva (ca persoana) si niciodata nu vin cu explicatia corecta: "Uite ba, tu spui gresit, corect este asa...".

Stiu eu doi, care parca sunt frati: unul iti diseca firul in 16 si fiecare vorbulita,
altul arunca doar doua vorbe nu stii nici cui si nici la ce se refera.

Si citesc si eu mesaje si explicatii si de cele mai multe ori atat de contradictorii ca nici nu mai stiu cum e corect.

Un forum este pentru discutie. Asta este rostul lui. Si daca vin zece insi cu parerile lor la un subiect, normal ca se produc confuzii, discutii, conflicte.
Ca fiecare se da mai destept.

Eu macar am incercat sa aflu, sa intreb, citesc articole de aici de pe site, citesc carti, aud ce spune preotul la predica. Si ghiveciul este gata in capul si sufletul meu, ca religia nu este 2+2=4. E chestie de suflet, de metafora, de intelegere.

Exista oameni aici pe forum care n-au pus niciodata o intrebare, n-au avut niciodata o nelamurire sau o greseala. Atata perfectiune eu una nu am.

In ultima bucatica din mesajul tau ai atins esenta - " cine stie cu ce se confrunta Sophia zi e zi si ani si ani..."
Asta este. Nu stie nimeni. Nu mai comentez.

In incheiere - tot e bine ca mesajele mele au atata cautare si interes
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape

Last edited by sophia; 26.07.2015 at 17:52:41.
Reply With Quote
  #94  
Vechi 26.07.2015, 17:45:29
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.595
Implicit

Uite pentru ce tinem post: (lui Mihnea)

2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserică în cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de înăltare a sufletului. Stă în legătură cu Pastile si cu Pogorârea Duhului Sfânt, sărbători cu dată schimbătoare. De aceea nu începe la dată sorocită, ci tine când mai mult, când mai putin. Lăsăm sec insă totdeauna în Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim până la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care dacă va cădea Miercurea sau Vinerea, nu mâncăm de dulce.

În acest post nu mâncăm carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mâncăm untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegăm la untdelemn si avem voie la vin.

MÂNCĂM PESTE : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie - chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.

Dacă în zilele de Luni , Marti si Joi cade vre-un sfânt mai mare înse4mnat în calendar cu cruce neagră (+) , atunci mâncăm peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mâncăm numai untdelemn si bem vin. Intâmplându-se Miercurea sau Vinerea vre+un sfânt cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegăm la untdelemn , la vin si la peste.

3. Postul Sfintei Marii , sau al Sîntămăriei, numit si postul lui August, se tine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu , care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune si ajunare.

Durează două săptămâni : de la 1 la 15 August.

Lăsăm sec la 31 iulie ; iar de va cădea această zi Miercurea sau Vinerea, lăsăm sec la 30 iulie. În acest post untdelemn si vin mâncăm numai Sâmbăta si Duminica .

MÂNCĂM PESTE : Schimbarea la Fata - 6 August.

De asemenea , dacă Adormirea Maicii Domnului cade în zi de post, mâncăm de dulce a doua zi, adică la 16 August , iar în ziua Adormirii mâncăm peste.

4. Postul Nasterii Domnului , sau al Crăciunului, iarăsi ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ''Cuvântul lui Dumnezeu'' născut din Fecioara Maria.

(citat din site-ul Sfaturi ortodoxa)
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #95  
Vechi 26.07.2015, 19:30:46
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
totusi e vorba de sarbatoarea mortii unor persoane. Nu mai stiu daca am citit pe aici pe undeva, sau ni s-a spus la biserica, dar cineva spunea ca mai importanta este ziua mortii unui sfant, decat a nasterii sale.. De aceea astfel de zile sunt trecute in calendar si serbate. Doar 2-3 sfinti au serbata si data nasterii sau chiar a conceperii lor (Iisus Hristos, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul).
Desigur ca ziua mortii unui sfant, adica a nasterii aceluia pentru viata neinserata, este mai importanta. Asta nu inseamna ca e mai trista. De aceea, ziua Adormirii Maicii Domnului mai e numita si sarbatoarea de "Sfanta Maria mare", fata de ziua nasterii ei, cand e sarbatoarea "Sfanta Maria mica". Asta nu inseamna ca trebuie sa fim tristi.

Citat:
Am auzit pe multi care spun ca se tine post pentru ca sa rezolvi o problema, sau ca sa te faci bine, sau mai stiu eu, ceva personal.
Da, asa cum a fost postul de 40 de zile al celor din Ninive, ca sa indeparteze urgia lui Dumnezeu de la ei si ca sa potoleasca Sfanta Manie a Lui. Asa cum a fost si postul de 3 zile al Esterei, inainte de un eveniment pe muche de cutit, amenintator pentru viata ei si a altora. Acesta mai e numit, cu o sintagma mai sforaitoare "caracterul propitiatoriu al postului". In practica, preotul sau episcopul pot porunci un astfel de post ca sa avem ploaie, de exemplu. Mai poate fi, mai rar, postul ca multumire. Mai rar, fiindca noi mai rar ii multumim lui Dumnezeu, asa cum ar fi postul dupa ce luam un examen. Mai poate fi vorba de un post penitential. Postul Pastelui are un caracter evident penitential si tot asa are postul pe care ni-l poate cere duhovnicul inainte de a ne impartasi

Citat:
Dar eu am inteles ca postul este o jertfa personala adus din dragoste fata de o persoana, in special pentru Iisus Hristos si Maica Sa.
Ceea ce este comun tuturor felurilor de post enumerate, si inca altora, e faptul ca noi postim pentru noi. Ca sa ne fie noua bine. Noua si celor dragi. Postim pentru noi si pentru aproapele. In toate cazurile postul inseamna purificare. Sfintii, Maica Domnului si Dumnezeu Isusi nu au nevoie de postul nostru, ei sunt deja purificati, respectiv insasi sursa puritatii.

Citat:
Dar in post nu ai voie sa petreci in nici un fel, nici sa dansezi, nu canti, nu te duci la concerte si etc..
Spuneam ca nu ai voie sa te duci la petreceri cu dans. Atat. La o intrebare a unui credincios daca asta inseamna ca nu ai voie sa mergi la discoteca, preotul a raspuns afirmativ, motivand prin aceea ca dansul la discoteca este asimilabil petrecerii cu dans. Nu scrie nicaieri ca nu ai voie sa mergi la cursuri de dans, de exemplu. Nici ca nu ai voie sa mergi la concerte. Ori sa mergi sa vezi "Giselle". Nici sa nu canti. In parohia mea, se canta la Sfintele Slujbe in post tot cat se canta si la cele din afara postului.


Citat:
Si esti privit ciudat, ca neadaptat social. Si da rau si la CV.
Crestinii oricum sunt priviti ca ciudati, ca neadaptati social. Din punctul de vedere al lumii, asa si este. Sa nu uitam ca punctul de vedere al lumii nu este punctul de vedere al lui Dumnezeu.
In curand, cand va incepe marea persecutie, a fi crestin oricum va da foarte rau la CV. In unele locuri din Occident, deja da rau inca de pe acum. Si, avand in vedere ca Ro e tara emergenta nu numai economic, peste cel mult 10 ani tot asa va fi si in Ro. Daca tineti mult sa aveti un CV pe care lumea sa il aprecieze, atunci e bine sa nu postiti. Daca, totusi, o faceti, e bine sa paziti acest secret.

Citat:
La noi la biserica se mai intampla un lucru - serbarea de Mos Craciun pentru copii si de Craciun a adultilor se face in post. Ca nu se poate altfel.
Este asa un fel de autoflagelare. Ori e post, ori e sarbatoare.
Tocmai va spuneam ca "post" nu e in opozitie cu "sarbatoare". Unele sarbatori cad sistematic in post. Bunavestire, de exemplu. Dar daca, la dv la biserica, prin "serbarea de Craciun a adultilor" se intelege dans in zi de post, atunci avem un exemplu ca la carte de incalcare a postului, eventual la indemnul preotului. In astfel de cazuri, credinciosul trebuie mai intai sa aiba o discutie cu preotul sau, apoi, daca discutia nu e lamuritoare, sa il reclame la episcop. De aceea aveti episcop, adica, literalmente, "cel care vegheaza deasupra".

Citat:
Ma mai intreb, ca tot a aruncat cineva mai sus vorba cu porcul, cum se face totusi la tara cu postul. Zice ca tin taranii postul si povesti frumoase, cum fac ei totul. Toate bune si frumoase. Dar porcii nu se taie de Craciun ci pana atunci. Fix in post. Ignatul este pe 20 decembrie, deci in post. Este ziua taiatului porcilor la tara din cate stiu.
Cred ca ati citit prea multa literatura semanatorista, despre taranul roman care e bun, ospitalier si credincios. Ignatul este o sarbatoare lumeasca, ce nu mai are de mult nicio legatura cu Sfantul Ignatius, care nu ar fi conceput sa duca o bucata de porc la gura in zi de post.

Romania, Franta si, fara indoiala, Germania sunt tari descrestinate, pentru a caror reevanghelizare trebuie sa luptam, in calitate de soldati ai lui Cristos si colaboratori ai apostolilor, care sunt episcopii nostri. Dar, lupta trebuie sa inceapa mai intai cu noi insine. O buna metoda de lupta este postul de care vorbim.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 26.07.2015 at 19:34:35.
Reply With Quote
  #96  
Vechi 26.07.2015, 23:37:51
Heurtebise Heurtebise is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 328
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Desigur ca ziua mortii unui sfant, adica a nasterii aceluia pentru viata neinserata, este mai importanta. Asta nu inseamna ca e mai trista. De aceea, ziua Adormirii Maicii Domnului mai e numita si sarbatoarea de "Sfanta Maria mare", fata de ziua nasterii ei, cand e sarbatoarea "Sfanta Maria mica". Asta nu inseamna ca trebuie sa fim tristi..
...pana si cuvantul "sarbatoare" sau "praznic" presupune bucurie si nu tristete sau jeluire.

N-are niciun sens sa fim tristi de Adormirea Maicii Domnului, de ex.
Crestinismul e o credinta a bucuriei. O anumita tristete si dor se simte in asteptarea nerabdatoare pentru venirea lui Iisus Hristos. Dar in niciun caz nu trebuie sa ii jeluim pe sfintii pe care ii praznuim (ar fi ridicol, absurd si ilogic).

Last edited by Heurtebise; 26.07.2015 at 23:39:54.
Reply With Quote
  #97  
Vechi 26.07.2015, 23:54:38
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.742
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Ideea postului este de curatire. De traire (o vreme si in mod partial) inca de pe Pamant asemenea ingerilor din Cer. Astfel, vazut, postul ne pregateste pentru un eveniment exceptional.
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Ceea ce este comun tuturor felurilor de post enumerate, si inca altora, e faptul ca noi postim pentru noi. Ca sa ne fie noua bine. Noua si celor dragi. Postim pentru noi si pentru aproapele. In toate cazurile postul inseamna purificare. Sfintii, Maica Domnului si Dumnezeu Isusi nu au nevoie de postul nostru, ei sunt deja purificati, respectiv insasi sursa puritatii.
Am o curiozitate. Au fost nenumarate discutii pe forum, la multe din ele ati participat si dvs. si Sophia, discutii in care s-a sustinut cu argumente ideea dvs. de mai sus. Nu mai zic de puzderia de articole si carti pe tema postului la care se face constant trimitere de pe acest forum.
Cu toate astea Sophia scria recent urmatoarele:

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Marturisesc: eu inca nu am gasit legatura intre asceza si credinta.
Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Unii spun ca produsele animale te ingreuiaza si nu te poti ruga. Nu cred in explicatia asta.
Curiozitatea mea e legata de data asta nu de ce a inteles sau nu Sophia din toate discutiile despre post sau pe alte teme, ci de atitudinea celor care ii raspund de fiecare data.

Daca peste o luna, doua, vine iar vorba de post, credeti ca interventiile si convingerile Sophiei vor fi radical diferite in urma explicatiilor pe care i le-ati dat azi? Si daca nu, cum va ganditi sa abordati iar chestiunea?
Cum trebuie pusa problema legaturii stranse dintre asceza si credinta, teoretic vorbind (ca e clar ca nepracticand-o nu poti vorbi de ea), intr-o discutie cu cineva care nu vede nicio legatura intre ele?

Aceeasi intrebare pentru AlinB, Yasmina, Mirela, Florin-Ionut, Ioan Cezar si oricine mai citeste pe aici.


Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
E vorba de bucuria aceea de a petrece impreuna cu oamenii din jur, de a te bucura de sarbatoarea ce va sa vina.
Ziceai de petrecerile angajatilor, de Craciun dar inainte de Craciun, nu? Ai putea te rog sa-ti raspunzi tie sincer ce se sarbatoreste de fapt la aceste serbari/petreceri?
Cat de des e pomenit numele Sarbatoritului comparativ, sa zicem, cu al lui Mos Craciun, la o petrecere de asta sau la orice mall sau emisiune tv din preajam evenimentului?

Hai sa nu ne mintim singuri, Sophia! Stim foarte bine, ca petrecerile astea sunt orice, zi-le mai bine "team building tematic in jurul bradului", dar nu ca ar avea ceva in comun cu bucuria duhovniceasca, la care, vezi Doamne, ti-ar fi interzis accesul.
Dupa festinul acestor petreceri de Craciun din care e exclus Sarbatoritul tanjesti atata? Poti participa linistita la ele si fara niciun fel de frustrari. Daca nu se suprapun peste cele ale Bisericii. Considera-le, cum am zis, team building si atat.

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Sa nu poti simti bucuria din jurul tau, cand orasul este plin de ea. Si asta se intampla 1 data in an.
Tocmai ti s-a spus ca premiza de la care ai pornit e gresita. De ce o repeti?

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
A doua premiza gresita este aceea ca postul ar insemna sa nu te bucuri.
Plus ca, daca ai face distinctie intre bucuriile trecatoare si cele dupa care ar trebui de fapt sa tanjim, ti-ai raspunde singura la chestiune.

Chiar si asa, cine poate sa interzica cuiva sa simta bucuria in fata unui brad frumos impodobit in centrul unui oras? Chiar daca azi e si maine nu mai e. Daca la asta te referi cand zici ca tot orasul sarbatoreste. Sau tu nu poti simti bucuria unui eveniment/priveliste /intamplare din jur decat daca mananci la acel eveniment? Sau cum?

Sau bucuria si tristetea se produc cand cineva da comanda? “Acum e post – fiti tristi, bosumflati si frustrati”. “Iar acum nu mai e post – intrati in modulul bucuros!”


Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Postul a fost infiintat tocmai in onoarea acestor persoane.
Ma indoiesc ca n-ai auzit pana acum ca prima porunca pe care a dat-o Dumnezeu lui Adam in Rai a fost sa tina post. Asa a fost infiintat postul.
In ce scop? Ca omul sa fie mereu vigilent la el insusi, la miscarile dinlauntru care-l trag si atrag inspre cele pamantesti si-l distrag de la cele ceresti. Omul e o alcatuire care tinde inspre doua directii opuse: cele sensibile ( simtite cu cele 5 simturi) si cele inteligibile ( cele ale Duhului, cele de dincolo de simturi).

Iar postul e un exercitiu (exercitiu se zice askesis in greaca, de aici avem de fapt cuvantul asceza), exercitiu deci, de curatire a sufletului si a trupului, pe care, daca-l exersam cu staruinta toata viata, ne ajuta incet-incet sa ne orientam mai mult spre cele ale Duhului. Evident, impreuna cu rugaciunea si toate celelalte.

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Si postul nu este totusi bucurie.
Tocmai ziceam ca postul e spre curatire, purificare. Cu rugaciunea laolalta, desigur.

Cand zici ca postul nu e bucurie, e ca si cum ai zice ca purificarea/curatirea trupului si sufletului e un chin, nu are nimc de-a face cu bucuria.
Pai, depinde cat de multa zgura si crusta de jeg trebuie data jos si cu ce ustensile (spaclu, perie de radacina, diluanti).
In cazul asta, da, postul e destul de dureros. Suntem prea atasati de crusta de jeg spiritual. De aceea, unii fug de post ca tiganu’ de apa si sapun.

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
In post (...) renunti la mangaiere
Asta e iar o perla aiuritoare de-a ta. Sau, nu stiu ce conotatie dai tu termenului mangaiere.


Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
In incheiere lui Ioan Cezar:
Nu stiu de ai ajuns la confuzie, ca problema psihica. Aia este altceva.
Serios, Sophia. Ce-ai inteles din tot ce ti-a scris in acel mesaj?


Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
In incheiere - tot e bine ca mesajele mele au atata cautare si interes
Atata cautare!? Bine pt. ce? Autoflatare, kenodoxie?

Last edited by delia31; 27.07.2015 at 11:08:34.
Reply With Quote
  #98  
Vechi 27.07.2015, 00:21:36
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.144
Implicit

Citat:
În prealabil postat de delia31 Vezi mesajul
Atata cautare!? Bine pt. ce? Autoflatare, kenodoxie?
Oleacă de concurență la "smeriții" din panteonul altora. Ce, heteroflatarea și cacodoxia bovarică or fi mai de soi?
__________________
Duhul Sfânt era din veac și este și va fi, nici început având și nici sfârșit; ci pururea cu Tatăl și cu Fiul este unit și împreună‑socotit; Viață și de viață făcător; Lumină și de lumină dătător; Binele însuși și Izvor de bunătate; prin Care Tatăl Se face cunoscut și Fiul Se preaslăvește, și de toți Se știe: o putere, o unire și o închinare a Sfintei Treimi(Stihire la Vecernia plecării genunchilor)https://www.youtube.com/watch?v=IRHIJIW05aA

Last edited by Mihailc; 27.07.2015 at 00:25:25.
Reply With Quote
  #99  
Vechi 27.07.2015, 00:28:09
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.742
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihailc Vezi mesajul
Oleacă de concurență la "smeriții" din panteonul matale. Ce, heteroflatarea și cacodoxia bovarică or fi mai de soi?
smeritii din panteonul meu?
Reply With Quote
  #100  
Vechi 27.07.2015, 00:31:53
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.144
Implicit

Citat:
În prealabil postat de delia31 Vezi mesajul
smeritii din panteonul meu?
Al tău, al meu și al altora... ideea e că-i curată ipocrizie să faci elogiul funiei din mijlocul pădurii spânzuraților.
__________________
Duhul Sfânt era din veac și este și va fi, nici început având și nici sfârșit; ci pururea cu Tatăl și cu Fiul este unit și împreună‑socotit; Viață și de viață făcător; Lumină și de lumină dătător; Binele însuși și Izvor de bunătate; prin Care Tatăl Se face cunoscut și Fiul Se preaslăvește, și de toți Se știe: o putere, o unire și o închinare a Sfintei Treimi(Stihire la Vecernia plecării genunchilor)https://www.youtube.com/watch?v=IRHIJIW05aA
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare