Vreau sa plec de acasa...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de zaharia_2009

La un staret imbunatatit (din Romania) intr-o zi a venit un calugar de 35 de ani spunindu-i :
- Parinte, binecuvinteaza sa ma retrag din minastire la liniste, la pustie !
- Nu frate, nu binecuvintam ; mergi si stai aici in obstea ta . Retragerea va fi mai tirziu.
Dupa un timp tinarul calugar a mers la batrin si i-a cerut iarasi binecuvintare sa mearga in pustie dar din nou a fost refuzat .
Calugarasul fiind suparat s-a retras in chilia sa si s-a pus si mai mult pe studiu si pe nevointa , pregatindu-se asiduu pt vremea pustniciei .
La un timp oarecare , tinarul merse iarasi la batrin si cu un ton si mai convingator il silea pe batrin sa incuviinteze .
Dar acesta necajit ii raspunse :
- Ce sti tu frate de viata in nevointa mare , de pustnicie ? Acolo te vei confrunta si lupta si mai pe fata si si mai mult cu ispititorul . Acolo va tabari pe tine si iti va arunca in cap tot felul de ispite , te va slei de puteri in lupta, te va lasa putin din strinsoare ca sa crezi ca ai biruit pt. a se intoarce apoi si a se arunca asupra-ti si mai nebuneste , te va impiedica si mai virtos sa faci canonul , te va insela aratindu-ti-se sub forma ingerilor ori a sfintilor , va trimite peste tine jivinele naturii ca sa te sfisie... multe , multe, frate sunt in pustie ! Acolo lupta este pe fata si numai dupa ce vei birui va veni linistea si sporul duhovnicesc ! Mai bine ramii in obste ca nu esti pregatit !
-Ba da parinte, sunt foarte pregatit ! Uite daca vine asupra mea cu somn greu urmez invatatura parintelui cutare, daca ma bate cu foamete si frig am sa fac precum parintele cutare, daca ma sperie cu furiile naturii am sa fac precum parinte simaicutare... si tot asa la fiecare ispita pe care si-o imagina tinarul raspundea ca va proceda precum parintele nu stiu care .
Silit in felul acesta , batrinul , a incuviinta in cele din urma plecarea tinarului din obste.
Dupa nici o luna de zile tinarul calugar slabit, cu groaza pe fata, cu rasa zdrentuita, fara straita si toiag, cu fata si bratele zgiriate, nedormit si nemicat de multa vreme, abia tinindu-se pe picioare intra in minastire si se duse la batrin cerind iertare si binecuvintarea .
Batrinul certindu-l ia zis :
- Vezi frate ce este pustia ? De ce m-ai silit sa te las ? Nu ai spus tu ca esti pregatit pt. asta si ca sti de fiecare data ce ai de facut ?
- Ba da , parinte, dar lupta a fost prea grea si nu am putut birui !
- Sa ti mine din ziua de azi frate, ca una este sa sti ceva si alta este sa poti acel ceva ! Ispititorul cind vine peste tine nu procedeaza asa cum te astepti tu , ca sa poti sa ii rezisti si sa il rusinezi ! El vine exact cu ceea ce nu te astepti tu ca sa te ingenuncheze si sa te biruiasca , ca sa te arunce in pacat dupa care ride de tine si iti arata in ce hal ai ajuns din cauza mindriei tale .
Stai in minastire ca aici este pace si bine si te poti mintui linistit.


Povestea , reala fiind, este intimplata in minastire dar ea este intilnita aproape in fiecare zi mai ales inafara minastirilor .
Poate folosi oricui cu conditia sa nu fie atins prea mult de mindrie !

Am auzit o poveste asemanatoare de la un om care s-a nevoit in Athos vreo 10-12 ani. Am auzit-o transmisa prin viu grai.
Tanarul calugar despre care e vorba in aceasta istorie de viata s-a dus "in piatra" in ciuda avertismentelor staretului care il vesteau ca nu e inca pregatit.
S-a intors in obste cu totul scos din minti, cu toata agoniseala anilor de ravna spulberata, cu sufletul zdrobit si mintea tandari. In acea situatie s-a gasit solutia de a apela mai intai, ca masura de urgenta, la serviciile psihiatrice si, dupa multe luni de spitalizare, tanarul s-a intors, prin Mila Domnului, in obste. Fireste, a trebuit sa ia totul de la zero, ca nu mai avea puterea nici sa participe linistit la o slujba sau sa citeasca o pagina din Scriptura. Si dupa mai multi ani, cu harul lui Dumnezeu, omul acela a sporit mult duhovniceste dar in piatra nu i s-a mai nazarit sa urce, din cate stia pe atunci cunoscutul meu.

Acum, poate va zice cineva ca nu e legatura intre aceste patanii ale monahilor, pe de o parte, si nazuintele noastre, ale celor din lume, pe de alta parte. Ca pustnicia e una, iar casatoria e cu totul altceva.
Asa o fi, desigur, insa sufletul omului e de aceeasi natura, firea omului e fragila si ranita in toti muritorii, Dumnezeu ne cheama pe toti la ascultare, iar de razboiul cu patimile si de ispitirile de tot felul nu scapa nimeni. Fiecare le traieste in felul sau, in locul unde-i pus de Dumnezeu.
In concluzie, de folos cred ca ne este noua ca, inainte de a ne lasa purtati de increderea in vitalitatea si buna noastra nazuinta, sa rasfoim macar o clipa si perspectivele altora, tot oameni ca noi, pe acelasi pamant, trecatori ca floarea campului...
Domnul sa ne ocroteasca!

[Hartford]

În prealabil postat de Sergiu_B

Ok, nu e bine ce a facut preotul acela. Dar cum sa spui mai bine nu se nastea? Cine esti tu sa judeci in halul asta pe altii?

Am citit si eu la un sfant parinte nu am judecat stai linistit.

În prealabil postat de Hartford

Am citit si eu la un sfant parinte nu am judecat stai linistit.

atunci ce cauta printre sfinti acest personaj? iar tu de ce preiei o astfel de tampenie de la el?

[Hartford]

În prealabil postat de Sergiu_B

atunci ce cauta printre sfinti acest personaj? iar tu de ce preiei o astfel de tampenie de la el?

Hai lasa nu mai certa acum vreau sa trec linistita in anul care vine.
La multi ani sa traiesti si sa fii fericit!!
vp

fa ce iti dicteaza inima ... ca oricum in veacul ce va sa vina nici noi nu stim ce va fi

[AlinB]

În prealabil postat de inamuresan19

Singrul argument pe care l-au adus e ca nu e din oras cu mine. Ei vor ca eu sa raman in orasul acesta si sa nu tind sa merg intr-un oras mai mare unde as putea avea mai mult oportunitati. Prietenul meu acum termina facultatea si mai are master-ul. Eu dupa liceu pot sa lucrez deoarece asa e liceu pe care il fac, pedagogie, specialitatea educator/ invatator. Nu e vorba de asta, vreau sa ma axez pe medicina. Mereu am mers pe ideea ca daca nu ineleg din prima, nu o sa o faca nicioadata. Ii intelegeam daca era un baiat rau, dar asa... nu inteleg. Parintii lui sunt intelegatori si inteleg situatia, nepoata lor a trecut prin asta din cauza mamei ei, adica sora "soacrei" mele. Am cerut doar intelegere, inainte sa iau decizia asta sau sa ma gandesc la plecare, tot asa voiam sa fac... sa imi incep facultatea aici, o termin, dar dupa sa aspir la un oras mai mare, unde sa imi pot indeplini visele si sa ajung unde vreau. Vreau doar sprijinul lor, vreau decat sa vada ce fel de persoana e si sa ii dea o sansa, dar ce pot face cand ei nici nu vor sa ma asculte? Acum cateva luni mergea la preoti sa ma desparta de el... si chiar nu am inteles de ce face asta...

Stii, cand doua ambitii impise la extrem se ciocnesc frontal, ambele parti au de pierdut.

Stiu ca tu crezi ca il cunosti pe el - poate da, poate nu - relatiile la distanta pot fi inselatoare.
DAR, ei nu-l cunosc cum il cunosti tu, se poate sa nu aiba incredere in el sau in evaluare ta.
Si mai pot fi alte N motive de partea lor, mai mult sau mai putin drepte - ai putea sa le afli intr-o discutie directa despre asta, daca tu crezi ca se merita sau conteaza.
Dar eu cred ca nu e atat de important, oricum n-ai sa poti sa le demonstrezi ca gresesc 100%.

Problema tocmai asta este, ca tu tii musai sa le impui sa accepte aceasta relatie, si vezi limpede ca nu se poate.

Ei, cand astea doua ambitii se ciocnesc, nu poate sa iasa nimic bun de aici.

Dupa cum vezi, tu vrei sa pleci pur si simplu si sa-ti risti viitorul - o investitie pentru care nu exista garantii ba chiar as putea spune vine cu o doza substantiala de risc.
Mai mult nu pot sa-ti spun, pentru ca este f. dificil sa explici cuiva la 19 ani cat de surprizantoare poate fi viata sau/si natura umana si nu neaparat in sensul placut, cum suntem poate obisnuiti din filme.

De ce nu procedezi cu intelepciune, renunti sa le mai impui acceptarea acestei relatii si o duci in secret, incercand totusi sa termini o facultate in orasul in care esti?

Peste cateva luni, maxim un an, daca nu ai sa mai aduci in discutie aceasta chestiune, vor uita, nu te vor mai stresa cu asta.

In cativa ani, vei vedea si tu daca aceasta relatie corespunde asteptarilor tale.
Si o data facultatea terminata, vei avea mult mai multe oportunitati, inclusiv sa pleci in ce oras vrei tu si chiar sa te poti intretine acolo.

Asa ar fi cel mai bine pentru toata lumea, ai reusi sa-ti pastrezi si relatia si o armonie cat de cat in familie, nici nu trebuie sa risti o perioada decisiva din viitorul tau.

[DragosP]

În prealabil postat de EzioAuditore

fa ce iti dicteaza inima ... ca oricum in veacul ce va sa vina nici noi nu stim ce va fi

Dacă n-ai nimic util a zice mai bine taci.

[Dasy de Mara]

Ascultarea este cel mai mare lucru. Ascultati ceea ce va spun parintii si bunicii, chiar daca sunteti majora. Lor le spune Duhul Sfant. Si sa va fie frica sa nu ascultati, ca s-ar putea sa fie spre rau iesind fara binecuvantare din casa parinteasca. Chiar daca ati ajuns la varsta de majorat, departe sunteti de maturitate, caci abia de la varsta de 21 de ani devii prudent in hotarari si poti sa alegi un compromis acceptabil. Vedeti ca ve este greu sa ascultati de parinti, dar daca v-ar cere prietenul ceva - de genul acesta sa zicem ca va obliga sa renuntati la ceava - credeti ca l-ati mai urma cu ardoare. Nu! Ci chiar daca ati face-o ati face de sila. Si eu am fost intr-o situatie asemanatoare: toate fetele aveai prieteni si si pe mine ma salutau si ziceau sa merg in sezatoare. Pana la urma m-am dus, dar mama a spus la stapana casei sa nu ma lase sa petrec pe nimeni, ceea ce sa si intamplat. Dar eu m-am certat cu mama - Dumnezeu so ierte si sa o odihneasca - Am zis ca merg in lume. Ea a zis: "Vei merge siin lume si ai sa porti pietre cu desagii". Si asa sa si intamplat. Sigur ca nu am plecat in lume decat cand sa ivit ocazia, dar ce a spus mama sa implinit. Nu port pietre cu desagii, dar am purtat, ca fiul meu isi aduna pietre si nu putine. Si si acuma nu port pietre adevarate, dar lemne si carbuni, caci aci unde stau cu acestea se face foc si se incalzesc locuintele. Asa ca aveti grija ce faceti, caci dorul de mama si de casa vine repede. Dragostea se raceste si mai ales daca nu este binecuvantare de la Dumnezeu si nici macar de la parinti nu este nimic spre bine. Smeriti-va si traiti macar de acum in curatie si va infranati de la placerile trupesti, si Bunul Dumnezeu va va da ceea ce va harazit.
Doamne ajuta.

În prealabil postat de inamuresan19

Am o relatie de un an si parintii mei nu sunt de acord cu aceasta relatie. Am incercat n metode sa ii fac sa inteleaga ca sunt majora si pot sa imi aleg singura pe cine vreau langa mine. Intelegeam daca iubitul meu era o persoana rea, nu ii respecta pe parintii mei, dar asa nu inteleg de ce se poarta asa. Prietenul meu nu e din oras cu mine, ci din alt oras, eu fiind din Ardeal e aproape de Dunare. A stat de vorba cu mama mea si i-a explicat toate intentiile si ea a fost de acord, dupa cateva saptamani, zile mai bine spus, s-a razgandit total, a pus-o pe bunica impotriva mea si pe tata la fel. Nu sunt de acord cu el deloc si nu inteleleg... ca e din alt oras? Si ce? El a spus ca vine in oras la mine si se stabileste aici, numai sa fie bine... si nici asa. El face facultate la el in oras si eu mai am ultimul an de liceu... e cam greu sa ne vedem foarte des. In ultima perioada cand am iesit afara mama a inceput sa tipe la mine ca iarasi ma intalnesc cu el... cand defapt voiam pur si simplu sa ies cu o prietena. Toata viata mea parintii m-au controlat, mereu au luat ei decizii pentru mine, liceu... ce sa fac in continuare. Sincer nu imi place asa, vreau sa am si eu deciziile mele, ma simt asa inchisa in casa. Daca vreau sa ies sunt luata la intrebari, desi sunt majora, i se pare suspect orice... acum 1 zi s-a comportat foarte urat cu mine si m-a jignit... cat si pe prietenul meu, pentru orice da vina pe el, desi el nu are nici o legatura. Am hotarat ca dupa liceu sa plec de acasa si sa imi fac propria viata in alt oras, sa ne descurcam singuri... cu ajutorul parintiilor lui, sa imi plateasca el facultatea si sa ne cautam ceva de munca, avand in vedere ca parintii mei nu vor sa auda de el. Le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine, dar exagereaza, am 19 ani, nu pot sa continui la nesfarsit doar cu decizile lor, simt nevoia sa decid si eu pentru viata mea.

Va rog... dati-mi o parere! Voi ce ati face daca ati fi in locul meu?

[Ekaterina]

În prealabil postat de inamuresan19

Nu ii provoaca repulsie copii, insa vrea sa nu ii lipseasca nimic unui viitor copil al lui si sa fie fericit. Nu e vorba de copii, pe viitor ne-am gandit decat la casatorie si sa reusim sa avem casa noastra, sa muncim si dupa copii, sa aiba totul.
Eu nu am avut sansa sa plec la el, nu ma lasa parintii, nu am cum, el vine mereu aici.

În prealabil postat de inamuresan19

Eu cred ca m-as descurca. Am trecut prin multe la viata mea si as fi pregatita oricand sa am un loc de munca, sa ma casatoresc. Am rabdarea necesara si sunt o idealista, imi place numai gandul sa muncesc si sa am satisfactia ca in cele din urma o sa reusesc tot ce mi-am propus. De aceste lucruri sunt pregatita.

La multi ani Ina! Ma bucura entuziasmul tau, forta cu care iti doresti sa te dedici planurilor tale. Nu spun ca tot ce iti doresti este imposibil, dar ai nevoie de o sansa, nu stiu cum sa o denumesc altfel. Dar ca sa fiu mai clara o sa dau un exemplu. Sunt multi oameni extrem de pregatiti, capabili, in tara noastra, dar nu toti reusesc sa fie remunerati pe masura. Acum iti spun parerea mea sincera. In tara asta muncesti o luna sa platesti chiria, intretinerea, lumina, etc. Daca nu ai un salariu foarte mare (lucru rar) nu poti sa ai propria casa, daca reusesti, platesti un salariu la banca. In concluzie, daca vei astepta in Romania sa te realizezi material si profesional iar apoi sa ai un copil, risti mult. Sper sa nu te descurajezi cand vei vede cat haos domneste in aceasta tara, din punctul meu de vedere o alternativa este sa stai o perioada intr-o tara in care sa castigati un salariu decent, daca vreti sa realizati ceva material.

[leonte]

În prealabil postat de Dasy de Mara

Ascultarea este cel mai mare lucru. Ascultati ceea ce va spun parintii si bunicii, chiar daca sunteti majora. Lor le spune Duhul Sfant...

Or fi profeti!...

Ascultarea care nu vine din iubire este o povara imposibil de purtat. Ne putem fatarnici, o luna, doua, un an, dar nu vesnic. Daca ar fi avut fiecare rabdare sa citeasca tot ce a spus Ina, nu v-ati mai trezi vorbind. Nu cumva n-ati fi putut sa dormiti noaptea de grija ei, sau alt duh v-a impins sa va dati cu parerea?

Duhovnicul a pirit-o parintilor, maica-sa vrea s-o lege de fusta ei, iar fata e macinata de dorul iubitului. Ce tragedie mai mare poate aparea pe capul omului?

Ce-ar fi sa va rugati pentru Ina, toti care ati sarit repede la sfaturi? Iar daca Ina nu se intoarce sa va spuna ca s-a rezolvat cu bine, macar va stiti masura duhovniceasca.