Psihologie - întrebări

[ioan67]

Dialogul de aici, Sophia, mi-a adus iarăşi înaintea ochilor minţii, ca pe o prioritate, problematica învăţării.
Firesc, mai întâi, întrucât psihologii studiază în foarte multe feluri activitatea de învăţare umană. Majoritatea cursurilor noastre din facultate (cu atât mai mult studiile şi formările ulterioare) abordau (şi) învăţarea. Activitate de foarte multe feluri, care nu se reduce nicicum la învăţarea şcolară, aceea pe care o confundăm noi cu instrucţia mai mult sau mai puţin educogenă, din şcolile de pretutindeni.
Se pare că omul este, pur şi simplu, destinat pentru învăţare. Adică pentru reorganizarea permanentă a cunoştinţelor şi modalităţilor de prelucrare a informaţiilor astfel încât, la o nouă experienţă cu acelaşi tip de situaţie-stimul să nu mai repete o greşeală sau, pur şi simplu, să câştige ceva în planul eficienţei, al satisfacţiei etc.
În general, noi zicem că atunci când omul nu mai învaţă e deja bolnav. S-a petrecut ceva rău în sufletul său, s-a "blocat" o resursă sau un proces, are o problemă care îl scoate din firescul devenirii lui şi care îi ameninţă mai întâi adaptarea.

În mod curios, însă, învăţarea e privită şi ea, astăzi, în chipuri tot mai ciudate. Deşi Domnul i-a făcut pe primii oameni ca să înveţe. Şi primul rateu l-au dat la examenul de după păcat când, în loc să îşi cerceteze eroarea şi să ceară sfat pentru devenire, ei au negat căderea şi au dat vina unul pe altul, inclusiv pe Dumnezeu (măgăruşul de Adam a făcut asta, reproşîndu-I Domnului că i-a dat-o pe Eva...). Nu ştiu dacă această blocare a devenirii/învăţării e o consecinţă strictă a păcatului sau e şi un indiciu că unde-şi bagă dracul coada nici măcar să învăţăm nu mai putem, cert e că învăţarea a devenit înalt comentabilă şi contestabilă. Oamenii se simt, parcă, jigniţi atunci când sunt invitaţi să înveţe! Adulţii, mai ales, au impresia că s-a terminat cu învăţarea, care era exclusiv treaba aia nesuferită din timpul şcolarităţii, şi se grăbesc să devină ei înşişi învăţători. Pretind multe în schimbul vreunei oferte de învăţătură, umblă cu nasul pe sus şi se cred deştepţi-foc, se luptă între ei pentru primatul în planul învăţătoresc, fac bălăceală mare... De parcă ei, învăţînd pe alţii şi pe ei înşişi, fac altceva decât un lucru firesc, pus în firea omului încă de la început de către Bunul Dumnezeu.

*
Aș vrea să mă opresc aici doar asupra învățării prin participare, în relația iubitoare cu semenii. Nu mă voi referi la toată învătarea socială (domeniu imens, cercetat de psihologia socială), ci numai la ... graviditate, naștere și alăptare.
Mă opresc asupra acestor 3 evenimente/etape, deoarece ele arată clar demnitatea excepțională a învățării, prioritatea ei în viața omului.
Medicii şi unii psihologi au adus deja nenumărate dovezi că omul învaţă să trăiască încă din primele clipe de viaţă intrauterină. Toate procesele biochimice care au loc în intimitatea placentei sunt o comunicare între mamă şi copil, care solicită pe acesta din urmă să dobândească noi şi noi mecanisme de supravieţuire şi dezvoltare. Programul lui genetic adaptativ se activează şi lucrează strict în relaţie cu mediul oferit de organismul mamei lui. Nimic nu decurge de la sine ci, după cum s-a tot înţeles, este o continuă solicitare căreia puiul trebuie să îi facă faţă - altmiteri se îmbolnăveşte şi, eventual, moare. Acest proces este însă asistat şi influenţat nu doar de mamă, ci şi de alţi oameni - medicii, mai întâi. În anumite situaţii, medicii intervin pentru a solicita organismul care se dezvoltă spre a depăşi obstacolele (diverse disfuncţii, boli etc.). Dar nu numai copilul învaţă, ci şi mama! Şi corpul şi sufletul ei se adaptează la noua relaţie, proces pe care îl cunosc toate femeile care au purtat un copil în pântece. Multe se petrec în timpul gravidităţii... Mii şi mii de transformări, care antrenează deja alte şi alte persoane (familia etc.) şi care nu fac altceva decât să îi solicite pe oameni la învăţare, la restructurare, la modificări mai mult sau mai puţin substanţiale în modul de a fi. Este o sărbătoare a vieţii, una colectivă, precum este şi o aventură uneori extrem de solicitantă.

Momentul naşterii este, încă mai mult, o luptă unde se vede mai clar că omul e o fiinţă programată pentru învăţare, pentru căutarea şi descoperirea soluţiilor, pentru comunicare şi cooperare. Naşterea este un fenomen de excepţie în viaţa omului, când toate programele rulează la parametri excepţionali. Fără o plasticitate remarcabilă şi fără o libertate în rearanjarea multor variabile, naşterea poate fi o catastrofă. Înveţi să trăieşti sau mori! - pare a fi legea. Şi, uneori la modul spectaculos, aici se desfăşoară una din cele mai emoţionante colaborări omeneşti: pruncul, mama, doftorul etc. îşi unesc eforturile şi speranţa, resursele toate, pentru ca om nou să iasă în lume!...:) E un efort care, atunci când e încununat de triumf, aduce una din cele mai mari bucurii omeneşti... Pesemne că şi-n ceruri e bucurie mare. Sper...

Cât priveşte alăptarea, aceasta merită un comentariu aparte. Deocamdată reamintesc un lucru bine ştiut: fără a învăţa cum să îşi pună, adecvat, în practică instinctul suptului, pruncul moare de foame.

[Anna]

În prealabil postat de sophia

Imi place pictura de ex., dar numai s-o privesc si numai ceea ce-mi spune ceva. In ziua de azi nici nu mai stii ce este arta. Unul ia o sarma si o indoaie si zice ca este lucrare de arta, altul aseaza doua carpe sau doua bete cumva si zice la fel. Pentru mine un da Vinci sau un Raffael inseamna arta.

Sa nu fim asa pesimisti. Exista artisti contemporani care te vor surprinde, sau cel putin asa ma surprind pe mine.
Si mie imi place arta foarte mult asa ca m-am abonat la niste pagini astfel incat in fiecare zi imi apar o gramada de opere atat de originale, frumoase, interesante, e ca un izvor care nu seaca niciodata.

Ca exemplu, mie personal cel putin imi plac Vicente Romero Redondo, Vladimir Volegov, Georgi Petrov, Pavel Mitkov, Pedro Roldan Molina, si precis mai sunt, de tot stai si te intrebi de unde atata minunatie.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Unul ia o sarma si o indoaie si zice ca este lucrare de arta...

Păi dacă o îndoaie frumos...:)

[ioan67]

În prealabil postat de Anna

.... e ca un izvor care nu seaca niciodata.

... tot stai si te intrebi de unde atata minunatie.

...:) Da!...
Chiar aşa: oare de unde?...:)

[sophia]

Mai intai pun un link cu articolul de azi de pe acest site. Mi s-a parut interesant, chiar daca nu grozav scris. Tema este interesanta.

http://www.crestinortodox.ro/editori...am-137555.html

Are legatura cu mesajul lui Ioan de mai sus, pentru ca mi se pare ca el judeca aspru si fara nici un drept.
Nu poate stii el ce a fost cu omul la cadere si nici de ce a fost creat de Dumnezeu (cine trebuia sa invete omul sau Dumnezeu, ca n-am inteles bine?). Si a mai fost o discutie pe tema asta, la care nimeni n-a gasit raspuns. Oare cum a vrut Dumnezeu Tatal sa faca omul? Perfect? Daca da, atunci n-ar fi cazut in pacat. Perfect inseamna fara greseala si rezistent la toate. Sau doar om?
I-a dat totusi niste lucruri pe care numai el, omul, le are: sentimente, gandire.
Si astea influenteaza si pot duce la pacat. Oare daca nu era asa, era perfect omul?
Suntem atat de diferiti de Dumnezeu! Cand ma gandesc la felul in care iubea Iisus si felul la care iubim noi, de exemplu. Scena aceea in care El se afla intr-o adunare, vorbea oamenilor si a venit Maria sa-l caute. Nu era mama lui, asa cum vedem noi pe mama noastra, ci in altfel.
Scena in care copil fiind a fost pierdut de parinti si apoi regasit in sinagoga. A raspuns cu totul altfel decat un copil obisnuit, nu a cerut iertare, nu a avut teama.

Asa ca despre ce vorbim noi? Ce vrem noi, oamenii, de la om? De ce il judecam si il comparam cu Dumnezeu?

Eu spun ca invatam toata viata, in diverse moduri. Cea mai mare invataura ne-o da viata insasi. Trecem prin atatea situatii dificile si pe care trebuie sa le trecem, de multe ori singuri.
Mi se pare ca omul indura mult, plateste mult prea mult pentru o greseala omeneasca la urma urmei si nu asa grozava.
Poate ca eu asa vad lucrurile si n-o fi bine.
Dar daca ma uit la articolul din link, care se bazeaza totusi pe scripturi este ceva care se bate cap in cap si care deruteaza.
Iisus a fost bun, il vedem in scripturi ca nu bate, nu pedepseste, nu este dur.
Poate doar exceptia cand da cu biciul la negustorii din templu.
Pe de alta parte a pedepsit (in fiinta Tatalui) omenirea intreaga si pe termen nelimitat.
Unde este adevarul?
In plus omul primeste o gramada de incercari si pedepse, individual.
Lucreaza El diferit ca Tata, ca Fiu si ca Duh?

Nu stiu. Sincer nu pot intelege mare lucru. Si ma mir ca altii pot si judeca aspru si cu multa siguranta. De unde aceste capacitati?

Da, invatam toata viata. Daca din pantecele mamei? Poate. Cine stie asta?
Dar fiecare invata altfel. Are altfel de capacitati si in fond si alte premize.
Un copil amarat din Africa invata altfel/altceva decat un copil de la o curte regala din Europa.

Noi nu suntem vinovati nici pentru educatia de baza, de care vorbea Ioan mai sus, pentru ca ne nastem si traim in conditii pe care nu ni le alegem noi si nici pentru capacitatile noastre de invatare limitate.

Cati dintre noi au crescut cu bunici si cati mai cresc astazi? Putini si tot mai putini. Bunicii sunt departe ca localizare, dar si ca timp, pentru ca trebuie sa lucreze pana la varsta inaintata.
O sursa de invatat s-a dus deci. Pentru ca asa au vrut/vor unii.

Cati copii nu se nasc si cresc numai cu un parinte, sau chiar fara amandoi? Cati copii nu au frati, surori, sau alte rude?
Si daca au parinti, depinde ce pot acestia sa-i invete, cat stiu si ei la randul lor.

Si educatia difera mult de la generatie la generatie.
Noi, din generatia mea, am fost crescuti cu mai multa severitate, dar si cu o oarece autonomie. Am stiut de ce invatam, ce profesie vrem, am avut alte preocupari. Nu a existat sa fie vreunul fara profesie invatat.
Nu in Romania.
Si mai primeam si cate una la fund si nu ne-a facut rau. Sigur, in limita normalului.
Si am invatat mult mai multe si teoretic si practic (invataturi de viata).

Azi este cu totul altfel. Copiii sunt foarte rasfatati. Au voie orice, ca altfel vai, sunt traumatizati.
Cati copii se duc azi la cumparaturi? Noi mergeam de cand invatam sa socotim.
Stateam cu cheia de gat, stateam singuri acasa, ne incalzeam mancare, ne faceam programul. Lectii, cat cuprindea. Si examene la fel.
Azi se da lege sa nu mai aibe copiii lectii de facut acasa.
Copiii au after-school, au bone. Nu ajuta in casa, nu stau o clipa singuri.
Cate avem noi si cate au ei?
Cat citeam noi si cat citesc ei, cat mergeam noi la opera, la teatru si concerte, si cat merg ei?
Stiu, sunt alte conditii, si totusi mie mi se pare ca nu sunt crescuti bine.
Nu au copilarie, nici nu vor s-o mai aibe. Nu stiu de ce.
Au altfel de preocupari si indraznesc sa spun ca stiu mai putine decat noi si mai ales...in a se comporta.
Nu este vina lor. Este a parintilor, a sistemului actual, a psihologilor si specialistilor care au schimbat mult in educatia si formarea copiilor.

Ma uitam zilele trecute la televizor la un documentar despre copii si jucarii. Comparativ. Ce jucarii frumoase au existat inainte! Ce papusi si masinute si trenulete!
Azi copiii nu stiu sa se joace cu asa ceva. Sunt ingrozita. Sincer.
Si joaca este un mod de invatare. Si s-a pierdut si ea, din pacate.

Nu omul in sine este vinovat de directia pe care o ia, ci sistemul pe care tot el il creeaza. Automatizarea fara limite, electronice etc.
Si asa se pierd si sentimentele: iubire, caldura, prietenie, lacrimile (si alea utile totusi), bucurie etc.
Devenim roboti. Si robi ai banilor.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Nu poate stii el ce a fost cu omul la cadere si nici de ce a fost creat de Dumnezeu

Ştiu câte ceva, că şi eu sunt om...:)

În prealabil postat de sophia

...cine trebuia sa invete omul sau Dumnezeu, ca n-am inteles bine?

Ce dileme ai şi tu, Sophia...

În prealabil postat de sophia

...Suntem atat de diferiti de Dumnezeu!

Şi atât de asemenători! Mai ales cu Dumnezeu-Omul suntem pe cale (măcar unii dintre noi) să ne asemănăm tot mai mult!...:)

În prealabil postat de sophia

Eu spun ca invatam toata viata, in diverse moduri. Cea mai mare invataura ne-o da viata insasi. Trecem prin atatea situatii dificile ...

Şi degeaba. Nu învăţăm nimic, repetăm aceleaşi prostii. N-ai băgat de seamă?

În prealabil postat de sophia

Iisus a fost bun...
Pe de alta parte a pedepsit (in fiinta Tatalui) omenirea intreaga si pe termen nelimitat.

Ce-a făcut, Sophia??!... Ce zici tu aici?

În prealabil postat de sophia

Unde este adevarul?

Adevărul este Domnul. Adevărul, Calea, Viaţa...

În prealabil postat de sophia

De unde aceste capacitati?

De la extratereştri. Cel puţin în cazul meu.

În prealabil postat de sophia

Devenim roboti.

Mda... Şi un pic extratereştri, da....

[sophia]

1. Ai spus ca Dumnezeu a creat omul ca sa invete si eu nu am inteles cine sa invete. Si mai intreb si de ce?

2. Me refeream la pedeapsa pe care ne-a dat-o pentru pacatul facut de Adam si Eva. Sunt trista pentru asta si totusi Noul Testament ma bucura.
E un amestec. E greu sa intelegi credinta. Poate nici nu trebuie. Doar putin...

3. Intrebam si eu sincer de unde au unii anumite capacitati. Dar imi raspund singura ca Dumnezeu a dat la fiecare anumite talente si misiuni.
Eu nu pot citi carti ca tine sau altii (de teologie avansata, Dostoievski si altele). Dar pot altele. Si invers. Ma consolez deci.

Hai sa ne luminam putin si sa ne vedem de post si mai apoi de Nasterea Lui.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

1. Ai spus ca Dumnezeu a creat omul ca sa invete si eu nu am inteles cine sa invete. Si mai intreb si de ce?

2. Me refeream la pedeapsa pe care ne-a dat-o pentru pacatul facut de Adam si Eva. Sunt trista pentru asta si totusi Noul Testament ma bucura.
E un amestec. E greu sa intelegi credinta. Poate nici nu trebuie. Doar putin...

3. Intrebam si eu sincer de unde au unii anumite capacitati. Dar imi raspund singura ca Dumnezeu a dat la fiecare anumite talente si misiuni.
Eu nu pot citi carti ca tine sau altii (de teologie avansata, Dostoievski si altele). Dar pot altele. Si invers. Ma consolez deci.

Hai sa ne luminam putin si sa ne vedem de post si mai apoi de Nasterea Lui.

Toate cele bune, Sophia!
P.S. Asta e de la extraterestri, nu de la mine.

[cristiboss56]

Nimic nou.
Totul se repeta.
Deh! daca altceva mai bun nu se poa....
P.S. Vivat PSD! Si vivat lupta pravoslavnicilor impotriva homosexualilor si a tuturor ereziilor!

[Anna]

În prealabil postat de sophia

3. Intrebam si eu sincer de unde au unii anumite capacitati. Dar imi raspund singura ca Dumnezeu a dat la fiecare anumite talente si misiuni.
Eu nu pot citi carti ca tine sau altii (de teologie avansata, Dostoievski si altele). Dar pot altele. Si invers. Ma consolez deci.

Cam asa si eu cu arta. Ca intreba Ioan retoric, "chiar, de unde" vin minunatiile.
Stiu de unde, dar uneori ma mir sau chiar mi-e "ciuda" :))
Am fost o data la o expozitie a unor artisti locali aici unde traiesc acum si am ramas din nou surprinsa. Am zis "no uita-te tu cati oameni talentati si eu nu-s printre ei" :)) dar ma consolez si eu cu ideea ca oi fi avand alte talente.