Pacatul

[cristiboss56]

Sfântul Pavel expune una dintre cele mai tulburătoare experienţe ce le poate trăi omul : nu fac binele pe care il doresc, ci răul pe care nu-l voiesc , il savârsesc. Prin acest cuvânt , apostolul dovedeşte realism si discernământ, este războiul duhovnicesc pe care nu l-a abandonat niciodată. Ideal ar fi să nu păcătuim . De putut numai Dumnezeu ştie ce poate fiecare. Dacă păcatul este atât de perfid, hai sa-i spun mai elegant , subtil, incât se furiseaza si in faptele noastre bune, aceasta poate fi spre invaţare , că nimic bun din ce facem nu facem spre slava noastra, spre meritul nostru. Exista o aparenţa a binelui savârsit de noi si spun asta acum când mai avem atât de putin pâna la Postul Mare, pentru ca de multe ori, păcatul este infăşurat in haina dreptătii. Cea mai eficientă armă impotriva acestei aparente a binelui, impotriva păcatului infăsurat in haina dreptătii este smerenia de care tot vorbim mai pe toate topicele , cu precădere pe acesta. Avva Sisoie din "Pateric" , la moartea sa, văzând pe ingeri ca il luau in cer, incă se mai ruga de ei sa-l mai lase, că nici nu a apucat să se pocăiască. Mai bine sa uităm faptele noastre bune si sa-L lasăm pe Dumnezeu sa si le aminteasca la vremea cuvenită. Ce facem noi ? Apostolul ne indeamnă să fim atenti la fiecare gest, cuvânt si fapta, pentru ca in ele se poate ascunde pacatul, răul. Până la urmă păcatul nu este ceva izolat ci se amesteca in toate motivatiile si actiunile noastre. Sfântul Pavel ne spune că păcatul se află in noi. Nu poţi trage o linie si spune ca uite aici se termină dreptatea mea si de aici incepe păcatul, păcătosenia mea. Păcatul incolteste chiar si in cele mai bune intentii sau fapte considerate de noi vrednice. "Căci ştim că Legea e duhovniceasca ; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat. Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este buna. " ( Romani 7, 14-25 )

[cristiboss56]

Păcătuim mulţi dintre noi exact prin felul de a ne exprima, in libertate. Tocmai asta este ceea ce a adus diavolul nou pe pământ. Dar cum a putut el să introducă această ispită in lume ? Părându-ni - se toate sau aproape toate ca fireşti.
Starea noastra de veghe trebuie să fie continuă, o stare permanentă, exagerat de permanentă , caci m-ai bine să spun că am greşit atunci când nu am greşit, decât să spun câ nu am gresit, atunci când am păcătuit cu adevărat. Personal de când procedez astfel controlul asupra celor greşite este mult mai eficace. Am spus controlul, nu vindecarea totala, pentru-ca cel mai periculos este pierderea controlului si constientizării cu adevărat, a celor greşite cu voie sau fără voie.

Dupa invatatura Sfintei Scripturi, pacatul este calcarea cu buna stiinta si de bunavoie a voii lui Dumnezeu. El se mai numeste si faradelege ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 426; Romani 5, 13; Iacob 2, 9; Isaia 49, 12-13). Radacina pacatului este pofta care ispiteste pe om (Iacob 1, 13-15). Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului fiindca " pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu " (Deuteronom 17, 25; Pilde 3, 32). Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului, deoarece " pacatosii sunt vrajmasi ai lui Dumnezeu " (Iov 21,17; Ieremia 21,14; Psalm 20, 8-10; 78, 6; Isaia 10, 6)

Sfantul Ioan Evanghelistul imparte pacatele in doua: pacate de moarte si pacate care nu sunt de moarte (1 Ioan 5, 16-17). Tot el imparte pacatele de moarte in trei mari grupe: pofta trupului, pofta ochiului si trufia viietii (1 Ioan 2, 16). Sfintii Parinti impart pacatele de moarte in trei mari grupe:

a. pacatele capitale, in numar de sapte;
b. pacate strigatoare la cer, care sunt mult mai grave precum: uciderea, pruncuciderea, asuprirea saracilor, rapirea avutului altora, uciderea aproapelui, etc;
c. pacate impotriva Duhului Sfant. Acestea sunt cele mai grave pacate facute de oameni pe pamant pentru ca hulesc pe Dumnezeu si alunga harul Duhului Sfant de la om. Dintre acestea amintim: necredinta in Dumnezeu, apostazia (lepadarea de credinta), eresul, secta, deznadejdea, sinuciderea, ura de om pana la moarte, prea marea incredere in Dumnezeu, injuraturile etc. Cele dintai se numesc " pacate capitale ", pentru ca sunt cele mai numeroase si stapanesc pe cei mai multi oameni. Cele de-al doilea se numesc " strigatoare la cer ", pentru ca striga si cer de la Dumnezeu pedeapsa omului inca in viata. Pacatele cele mai mari si mai greu de vindecat sunt pacatele impotriva Duhului Sfant si pacatele de moarte care stapanesc pe om de mai multa vreme, adica patimile.

Cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu este pacatul mandriei, caci acesta a facut pe ingeri diavoli, dupa cum si smerenia " poate face din diavoli ingeri " (Scara, Cuvantul 25).

Imprejurarile pacatelor sunt in numar de sapte si anume: Cine a facut pacatul? Ce fel de pacat a facut? Din ce motiv si pentru ce l-a facut? Prin ce mijloc l-a facut? In ce vreme l-a facut (in tinerete, la batranete, ziua, noaptea etc.)? In ce loc l-a facut? De cate ori l-a facut? (A se vedea pe larg invatatura catre duhovnic de Sfantul Nicodim Aghioritul, pag. 26-27, ed. 1928).

Treptele pacatului sunt in numar de douasprezece, dupa Sfantul Nicodim Aghioritul si anume: Prima treapta, cand face cineva fapta buna cu scop rau pentru bani, pentru lauda, pentru cinste, adica cand amesteca binele cu raul. A doua treapta este implinirea faptei bune pe jumatate, necompleta. A treia treapta este ispita, momeala, adica ispitirea ce vine asupra omului de la diavol, de la lume si de la trup si-l ispiteste pe om prin cele cinci simturi numite de Sfintii Parinti " ferestrele sufletului ". A patra treapta este unirea, adica amestecarea mintii cu ispita. A cincea treapta a pacatului este lupta miniti, adica a sufletului cu ispita. Pana aici nu este pacatul zamislit. De aici insa incepe a zamisli pacatul care aduce osanda asupra omului. A sasea treapta a pacatului este invoirea mintii cu pacatul, adica indulcirea mintii de ispita, de pofta. Din clipa aceasta se zamisleste pacatul in mintea si inima omului si-l face pe om vrednic de osanda, precum spune Sfantul Apostol Iacob: " Pofta zamislind, naste pacatul, iar pacatul savarsindu-se, naste moarte " ( Iacob 1, 13-15).

A saptea treapta a pacatului este pacatul facut cu mintea prin imaginatie. Ca dupa ce omul se invoieste sa faca pacatul, el se sileste, din indemnul diavolului, sa intipareasca acel pacat in mintea sa ca si cum l-ar fi facut cu lucrul. Prin imaginatie pacatul creste si se inradacineaza in inima omului. A opta treapta a pacatului este hotararea vointei de a face pacatul si insasi savarsirea lui cu fapta. A noua treapta este obiceiul pacatului, adica savarsirea lui de mai multe ori. A zacea treapta a pacatului este patima, deprinderea, adica savarsirea permanenta cu voia si fara voia omului. A unsprezecea treapa a pacatului este deznadejdea, cand omul isi pierde nadejdea iertarii prin pocainta, prin harul si mila lui Dumnezeu. A douasprezecea treapta a pacatului este sinuciderea, adica uciderea omului deznadajduit din cauza pacatelor sale cu voia sa libera. Aceasta este cea mai grea treapta a pacatului, de care sa ne fereasca Dumnezeu pe toti. Cel care se sinucide nu mai are iertare in veci, iar Biserica nu are voie sa se roage pentru el. (Dupa Invatatura catre duhovnic, pag. 15).

Sfintii Parinti ne invata sa ne luptam cu pacatul cat este mic, in clipa zamislirii, iar nu cand se face mare si se inradacineaza prin patima in inima noastra. Sa-l ucidem, cand este furnica, iar nu leu, caci altfel " furnicoleul " ne ucide el pe noi. La fel si psalmistul David, insuflat de Duhul Sfant, zice: " Fericit este cel ce va lua si va lovi pruncii tai de piatra " (Psalm 136, 9), adica, feririt este acel crestin care isi va zdrobi pacatele sale de piatra-Hristos cat sunt inca mici ca niste prunci, ca de vor creste mari ne vor robi in Babilonul patimilor si ne vor ucide ele pe noi.

ntai este baia sfantului si dumnezeiescului Botez care spala pacatul stramosesc si toate pacatele facute pana la Botez (Fapte 2, 38; Ioan3, 3-5). A doua baie, deopotriva cu Botezul, este Taina Sfintei Spovedanii. care spala si curata pacatele oamenilor. Despre aceasta spune Sfantul Isaac Sirul: " Dar dupa dar, s-a dat de Dumnezeu oamenilor dupa Botez, Taina Pocaintei, ca pocainta este numita si a doua nastere " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 72). Iar dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul a indraznit sa zica: " Mai mare decat Botezul, dupa Botez, este izvorul lacrimilor " (Cuvantul al 7-lea, Pentru plans, Filocalia, vol. IX).

Cand crestinul nu-si marturiseste toate pacatele asemenea lui Iuda si cand duhovnicul nu le dezleaga. El nu are voie sa le dezlege pana ce crestinul nu primeste canonul randuit. Daca duhovnicul dezleaga pe cineva " mai inainte de a face acela canonul, sau mai inainte de a marturisi (de a se fagadui)ca il va face, unul ca acela se face vinovat de toate pacatele celui pe care l-a dezlegat " (A se vedea Carte folositoare de suflet si Invatatura catre duhovnic, de Sfantul Nicodim Aghioritul).

Care sunt pacatele impotriva Duhului Sfant (hulele)de care zice Domnul " ca nu se iarta nici in veacul de acum, nici in cel viitor "? Daca sunt marturisite si se face canon pentru ele sunt iertate?


Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acestea: necredinta si impotrivirea adevarului dovedit al credintei crestine; increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu; deznadejdea fata de indurarea lui Dumnezeu, pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a dat, pentru sporirea lui in fapte bune. precum si neindrumarea celor gresiti pe calea mantuirii; ura de moarte, nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; lepadarea de credinta, eresul, secta, sinuciderea etc.

Pricina pentru care aceste pacate nu se iarta de catre Dumnezeu nici in veacul de acum nici in cel viitor este " indaratnicia omului de a nu se pocai de aceste pacate in toata viata si impietrirea inimii lui ". Cel ce savarseste astfel de pacate, nu primeste iertare de la Dumnezeu pentru ca nu voieste sa fie iertat si sa asculte poruncile lui Dumnezeu. Daca un astfel de vinovat se caieste din adancul sufletului, se marturiseste si se hotaraste sa nu mai pacatuiasca si cere indurare lui Dumnezeu cu staruinta si cu lacrimi, atunci prin Taina Pocaintei el va putea primi iertare, caci " nu este pacat oricat de greu ar fi el, care sa covarseasca bunatatea si dragostea de oameni a lui Dumnezeu " (Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1953).