Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserica Romano-Catolica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 06.04.2010, 23:21:57
Ioana-Andreea's Avatar
Ioana-Andreea Ioana-Andreea is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2009
Locație: Ploiesti
Religia: Ortodox
Mesaje: 630
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru Ioana-Andreea
Implicit Sf Petru,din perspectiva ortodoxa

Vladimir Guettee:

Biserica, după Sf. Pavel, este un templu, o clădire religiosă, ale cărei pietre sunt toți credincioșii. „Voi sunteți zidiți”, zice el credincioșilor din Efes, “pre temelia apostolilor și a prorocilor, fiind piatra cea din capul
unghiului însuși Iisus Hristos; pre care toată zidirea alcătuindu-se, crește întru locaș sfânt întru Domnul; întru care și voi împreună vă zidiți spre locaș al lui Dumnezeu întru Duhul“ (Efes. 2, 20-22).
Astfel, după Sf. Pavel, Biserica este adunarea tuturor credincioșilor a Vechiului ca și a Noului Așezământ; cei dintâi, instruiți de către proroci, și cei de-al doilea, instruiți de către apostoli, formează împreună o zidire
duhovnicească având ca temelie pe Iisus Hristos. Prorocii și apostolii formează primele temelii ale clădirii tainice;
credincioșii se înalță pe aceste temelii și formează însăși zidirea; în fine, Iisus Hristos este piatra principală, piatra din unghi, care dă monumentului tăria sa.
Nu este altă piatră de temelie sau principală decât Iisus Hristos. „Că altă temelie nimenea poate să puie”, scrie Sf. Pavel către Corintheni, „afară de ceea ce este pusă, carea este Iisus Hristos” (1 Cor. 3, 11). Pavel dădea
Corinthenilor această lecție pentru că mulți dintre ei se alipeau de propovăduitorii Evangheliei ca și cum ei ar fi fost piatra Bisericii. „Am aflat”, le zice el, „că sunt certuri între voi.” Unul zice: „Eu sunt al lui Pavel“; altul: „iar eu al lui Apollo“; altul: „eu sunt al lui Petru“; altul: „iar eu al lui Hristos.” „Au doară s-a împărțit Hristos? Au Pavel s-a răstignit pentru voi?“(1 Cor. 1, 11-13).
Petru însuși nu putea fi, după Sf. Pavel, privit ca piatră de temelie a Bisericii, ca primul vicar al lui Iisus Hristos, precum nici el și nici Apollo.Petru și toți ceilalți apostoli sau oameni apostolici nu erau în ochii săi decât ucenici ai lui Iisus Hristos, primele temelii ale clădirii celei tainice.
Sf. Pavel aseamănă încă Biserica cu un trup, al cărui cap este Iisus Hristos, și ale cărui mădulare sunt păstorii și credincioșii. „Hristos”, zice el, „au dat pre unii apostoli, iar pre alții proroci, iar pre alții evangheliști, iar pre alții păstori și dascăli, spre săvârșirea sfinților, spre lucrul slujbei, spre zidirea trupului lui Hristos, până ce vom ajunge toți la unirea credinței și la cunoștința Fiului lui Dumnezeu, întru bărbat desăvârșit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Ca să nu mai fim prunci, învăluindu-ne și purtându-ne de tot vântul învățăturii, întru amăgitura
oamenilor, întru vicleșug spre meșteșugirea înșelăciunii; ci adevărați fiind întru dragoste, să creștem toate întru El, care este capul, Hristos, dintru care tot trupul, potrivit alcătuindu-se și încheindu-se prin toată legătura
cea ajutătoare, după lucrarea pre măsură a fiecărui mădular, face creșterea trupului, spre zidirea lui însuși întru dragoste“ (Efes. 4, 11-16).
Nu este deci decât o Biserică, al cărei cap este Iisus Hristos, Biserică alcătuită din credincioși ca și din păstori, și în sânul căreia păstorii lucrează la sporirea vieții creștine sau a dragostei, care este sfârșitul ei, prin numeroasele slujbe ce le sunt încredințate. Se vede oare din aceste noțiuni despre Biserică o monarhie guvernată
de către un pontif suveran, absolut și infailibil? Tocmai această Biserică, pe care Sf. Pavel o privește ca păstrătoarea învățăturii dumnezeiești — înțeleasă în unitatea și universalitatea ei — este cea numită de el “stâlp și întărire a adevărului” (1 Tim. 3, 15).

Sf. Petru, din care teologii romani voiesc a face cel dintâi suveran absolut al Bisericii, n-a avut nici cea mai mică idee de înaltele prerogative pe care ei i le atribuie și pe care le acoardă cu atâta liberalitate episcopilor
Romei ca urmași ai lui. Adresându-se către șefii Bisericii, el se exprimă astfel: „ Pre presviterii cei dintru voi îi rog, ca cel ce sânt împreună presviter și mărturisitor al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei celei ce
va să se descopere: Păstoriți turma lui Dumnezeu cea dintru voi, purtând grija de dânsa, nu cu sila, ci de voie, nu cu agoniseli urâte, ci cu osârdie, nici ca și cum ați stăpâni preste moștenirea lui Dumnezeu, ci pilde
făcându-vă turmei; și când se va arăta mai marele păstorilor, veți lua cununa slavei cea neveștejită” (1 Petru 5, 1-4).
Sf. Petru nu cunoștea decât numai un cap al păstorilor, pe Iisus Hristos.
Cât despre dânsul, el era colegul celorlalți preoți, după însărcinarea lui; el nu vorbește nici de întâietatea sa, nici de suveranitatea sa. Nu se înalță mai presus de ceilalți păstori ai Bisericii, cărora se adresează, dimpotrivă,
precum fraților și tovarășilor săi, nesprijinindu-se, pentru a le da sfaturi, decât pe numele său de martor al patimilor lui Iisus Hristos și a slavei sale viitoare, care i s-a descoperit pe muntele Thavorului.
N-am întâlnit în Sfintele Scripturi nici un text privitor la subiectul ce ne interesează, unde Iisus Hristos să nu fie privit ca unicul cap al întregii Biserici, și unde Biserica să nu fie văzută ca un tot, unul și același, compus
din credincioși ca și din păstori.
Nu se poate tăgădui că păstorii au primit de la Iisus Hristos puterile trebuitoare pentru buna cârmuire a Bisericii; asemenea, nu se poate tăgădui că puterile date apostolilor au fost date și urmașilor lor legiuți,
căci Biserica și corpul păstorilor trebuia, după voința lui Iisus Hristos, a se păstra prin toate veacurile. Înainte de a părăsi pământul, Iisus Hristos a zis apostolilor săi: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-i pre ei
în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i pre dânșii să păzească toate câte am poruncit vouă; și iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului“ (Mat. 28, 19-20).
Iisus Hristos este deci neîntrerupt cu corpul păstorilor Bisericii. Lor le-a zis el, în persoana apostolilor: „Cine ascultă pre voi, pre mine ascultă; și cine se leapădă de voi, de mine se leapădă“(Luca 10, 16). Iarăși lor le-a
zis: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, se vor ierta lor, și cărora le veți ținea vor fi ținute“ (Ioan 20, 22-23).
Această putere, dată într-un mod general apostolilor, fusese făgăduită mai înainte Sfântului Petru, și în aceiași termeni. Este una din probele aduse de papi în sprijinul teoriei lor despre o putere aparte și mai înaltă ce
ar fi primit Petru de la Iisus Hristos, și pe care el le-ar fi transmis-o; însă ei nu bagă de seamă că puterea a fost dată tuturor, că nu a fost făgăduită lui Petru personal, ci tuturor apostolilor în persoana sa: este observația Sfântului
Ciprian și a celor mai mulți dintre părinții Bisericii. Se mai citează încă alte texte în sprijinul acestei teorii. O să le discutăm. Iată cel dintâi:


__________________
"Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu" - Pr. Emilianos Simonopetritul
Reply With Quote
  #2  
Vechi 06.04.2010, 23:22:41
Ioana-Andreea's Avatar
Ioana-Andreea Ioana-Andreea is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2009
Locație: Ploiesti
Religia: Ortodox
Mesaje: 630
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru Ioana-Andreea
Implicit

§„Tu ești Petru, și pre această piatră voi zidi Biserica mea, și porțile iadului nu o vor birui“ (Mat. 16, 18-19),

Dacă vom crede pe papi, textul probează că Sf. Petru și episcopii Romei, urmașii săi, au fost așezați de Iisus Hristos ca piatra de temelie a Bisericii și că Greșala, figurată prin porțile iadului, nu va birui niciodată această
piatră. De aici trag concluzia că ei sunt șefii suverani ai Bisericii. Pentru ca acest raționament să fie exact ar trebui ca Sf. Petru să fi fost așezat, mai presus de ceilalți apostoli, piatră de temelie a Bisericii, și ca acest privilegiu să nu fi fost unul personal, ci să fi fost trecut și episcopilor Romei.
Nu e nicidecum așa.
Mai întâi, Sf. Petru nu a fost numit piatră a Bisericii dându-se de-o parte ceilalți apostoli. El n-a fost instituit șeful absolut al ei. Despre aceasta vedem o probă în textul Sfântului Pavel citat mai sus, în care apostolul afirmă pozitiv că pietrele de temelie ale Bisericii sunt prorocii și apostolii, uniți împreună prin piatra unghiulară care este Iisus Hristos. Nu se poate da Sfantului Petru titlul de piatră a Bisericii fără a forța înțelesul Sfintelor Scripturi, fără a lovi în iconomia Bisericii și fără a părăsi datina sobornicească. Iisus Hristos a declarat că el însuși este piatra prezisă de proroci (Mat. 21, 42; Luca 20, 17-18). Sf. Pavel zice că “Iisus Hristos era piatra“ (1 Cor. 10, 4). Sf. Petru învață același adevăr (1 Petru 2, 7-8). Astfel cea mai mare parte dintre Părinții Bisericii nu au admis nicidecum jocul de cuvinte ce atribuie ultramontanii noștri lui Iisus Hristos și nu au aplicat nicidecum sfântului Petru cuvintele: „Și pre această piatră voi zidi Biserica mea“.
Pentru a se încredința cineva că interpretarea lor poate fi cea mai adevărată, e de ajuns să-și amintească imprejurările în care Iisus Hristos a adresat Sfântului Petru cuvintele de care teologii romani abuzează. El
spusese ucenicilor săi: „Cine-mi zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“ Ucenicii răspunseră: „Unii zic, că ești Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul din proroci.” „Dar voi”, răspunse Iisus, „cine-mi ziceți că
sunt?” Atunci Simon Petru, luând cuvântul, a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu.” Iisus i-a răspuns: „Fericit ești Simone, fiul lui Iona; căci trup și sânge nu ți-au descoperit ție acestea, ci Tatăl meu carele este
în ceruri; și Eu zic ție, că tu ești Petru, și pre această piatră voi zidi Biserica mea“ (Mat. 16, 13-19).
Aceste cuvinte nu înseamnă altceva decât: Zic ție, pe care te-am supranumit Petru pentru tăria credinței tale, că adevărul pe care l-ai rostit este piatra de temelie a Bisericii și că înșelăciunea nu o va birui niciodată.
După cum observă Fericitul Augustin, nu s-a zis lui Simon, fiul lui Iona: Tu ești piatra, ci tu ești Petru. Cuvintele Fericitului Augustin merită a ne reține atenția. El zice: “Nu pe tine, care ești Petru, ci pe piatra pe care tu ai
mărturisit-o, pe piatra pe care ai recunoscut-o zicând: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu, pe acea piatră voi zidi Biserica mea. Tu te vei zidi pe mine, nu Eu mă voi zidi pe tine. Cei ce voiau a fi zidiți pe oameni
ziceau: Eu sunt al lui Pavel, eu al lui Apollo, eu al lui Chifa, adică al lui Petru; dar cei ce nu voiau a fi zidiți pe Petru, ci pe Piatră, ziceau: Eu sunt al lui Hristos.
În limba franceză, numele dat omului având aceeași terminație ca și cel dat lucrului, rezultă o amfibologie ce nu se găsește nici în limba greacă, nici în limba latină. În aceste limbi numele omului are terminație masculină, în
timp ce numele lucrului are terminație feminină, ceea ce face mai lesne deosebirea celor două obiecte, pe care o avusese în vedere Iisus Hristos.
Pe lângă aceasta, e lesne de observat în cele două limbi, cu ajutorul pronumelui și articolului feminin ce preced cuvântul piatra, că cuvintele nu se raportează nicidecum la substantivul masculin, care arată pe om, ci la un
alt obiect. In plus, nu s-a observat indeajuns cuvantul grec pe care latina l-a tradus foarte exact prin cuvantul quia, ce înseamnă fiindcă (fr. parce que). Traducându-l astfel în franțuzește, se evită amfibologia asupra căreia se sprijină tot raționamentul papilor și a partizanilor lor.
De mai multe ori în Sfintele Scripturi se vorbește de piatră într-un mod figurat. Acest cuvânt arată totdeauna pe Iisus Hristos, și niciodată, direct sau indirect, pe Sf. Petru. Cel mai bun interpret al Scripturii este însăși
Scriptura. Cu dreptate deci cea mai mare parte a Părinților și a vechilor Dascăli au dat pasajului în chestiune interpretarea ce am arătat noi, raportând cuvantul piatră, de care s-a slujit Mantuitorul, sau la Iisus Hristos, sau la
credința în dumnezeirea Sa. Interpretarea are întreitul folos de a fi mai conformă textului, de a se potrivi mai bine cu celelalte pasaje ale Sfintei Scripturi și de a nu atribui nicicum lui Iisus Hristos un joc de cuvinte puțin
vrednic de El.
Cat pentru micul număr din vechii scriitori care admit acest joc de cuvinte, trebuie să recunoaștem că nici unul dintr-înșii nu a interpretat textul într-un chip priincios suveranității papale și nu au tras din el încheierile
exagerate ale acestui sistem. Aceste încheieri sunt diametral opuse intregii lor doctrine.
Dintre Părinții cari au dat această interpretare faimosului pasaj Tu ești Petru, vom numi pe St. Ilarie de Poitiers, Despre Treime, cartea a 6-a; pe Sf. Grigorie de Nissa, Despre venirea Domnului; pe Sf.Amvrozie, cartea a 6-a la cap. 9 din Sf.Luca și la cap. 2 al Epist. către Efeseni; pe Sf.Ieronim asupra vers. 18 din cap. 16 de la Sf. Matei; pe Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile 55 și 83, la Matei și la cap. 1 al Epist. către Galateni; pe Fer.Augustin, Tratatele 7 și 123 asupra Sf. loan, Cuvântarea a XIII-a asupra cuvintelor Domnului luate de la Sf. Matei, Cartea 1 a Retractărilor; pe Acachie, Omilie rostită la Sinodul din Efes; pe Sf. Chiril al Alexandriei, cartea a IV-a asupra Isaiei, cartea a IV-a despre Treime; pe Sf.Leon I, Cuvântul al 2-lea și al 3-lea la ridicarea sa la Episcopat, Cuvânt la Schimbarea
la Față a Domnului nostru, Cuvântul al 2-lea la praznicul Apostolilor Petru și Pavel; pe Sf. Grigorie cel Mare, Cartea a 3-a Epist. 33; pe Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului.
Această interpretare a Părinților s-a păstrat în Apus până în epoca când ultramontanismul a fost înălțat ca sistem de către iezuiți, în secolul al XVI-lea. Pentru a o dovedi, va fi de ajuns a cita: pe Iona d'Orleans, Despre închinarea icoanelor, cartea a 3-a;pe Hincmar de Reims, Opuscul 33; pe papa Nicolae I, Scrisoarea a 6-a către Fotie; pe Odon de Cluny, Cuvâtare despre scaunul Sf. Petru; pe Rupert, cartea a 3-a Despre Sf. Matei și cartea a 12-a despre Apocalipsă; pe Thoma din Aquino, supliment Q. 25, art. 1; pe Anselm, asupra Cap. 16 din Sf. Matei; pe Eckius, cartea a 2-a despre Întâietatea Sf. Petru; pe Cardinalul de Cusa, Concordance catholique, cart.a 2-a, cap. 13 și 18.
Este adevărat că Iisus Hristos s-a adresat lui Petru de-a dreptul; însă e de ajuns a citi textul întreg ca să vedem că nu i-a dat prin aceasta un titlu mai presus de ceilalți apostoli. Într-adevăr, după ce a rostit cuvintele citate
mai sus, Iisus Hristos, adresându-se tot către Petru, a adăugat:


__________________
"Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu" - Pr. Emilianos Simonopetritul
Reply With Quote
  #3  
Vechi 06.04.2010, 23:23:16
Ioana-Andreea's Avatar
Ioana-Andreea Ioana-Andreea is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2009
Locație: Ploiesti
Religia: Ortodox
Mesaje: 630
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru Ioana-Andreea
Implicit

§„Simone, Simone, iată Satana a cerut pre voi, ca să cearnă ca grâul. Iar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta; și tu oarecând întoarcându-te,întărește pre frații tăi“ (Luca 22, 31 și urm.)

Iisus Hristos se adresează către toți apostolii prin Simon, ce se mai numea Petru. El zice că Satana a cerut voie să-i cearnă, adică să supună credința lor la aspre încercări. Trebuie să luăm aminte în text termenul pre
voi, în latinește vos, în grecește . Satana nu a obținut învoirea pe care o cerea. Apostolii nu-și vor pierde credința în fața ispitelor ce-i vor face a încerca suferințele și moartea de ocară a învățătorului lor; numai Petru, ca
pedeapsă a încrederii în sineși, va cădea și va tăgădui pe învățătorul său de trei ori. Dar, mulțumită unei rugăciuni osebite a Mântuitorului, va reveni la căință; atunci va avea o mare datorie de împlinit în privința
fraților săi, scandalizați de căderea sa: aceea de a-i întări și de a șterge, prin râvna și credința sa, greșala săvârșită.
Într-adevăr, nimeni nu poate pricepe cum Papii au alergat la ajutorul acestui pasaj de la Luca ca să statornicească sistemul lor. Se știe bine că cuvintele au fost adresate de Iisus Hristos lui Petru chiar în ziua când avea
să se lepede de dânsul și că ele nu cuprind într-însele decât prezicerea căderii sale. Apostolul Petru le-a înțeles tocmai așa, de vreme ce a răspuns îndată lui Iisus Hristos: „Doamne, cu tine gata sunt și în temniță
și la moarte a merge.” Iar Iisus i-au zis: „Zic ție, Petre, nu va cânta astăzi cocoșul mai înainte până ce de trei ori te vei lepăda că nu mă știi pre mine.”
Textul din Evanghelia de la Luca grăiește mai degrabă împrotiva statorniciei în credință a lui Petru decât în sprijinul acestei statornicii; cu atât mai vârtos nu se poate trage din el vreo urmare în sprijinul superiorității sale în materie de doctrină sau de guvernământ. Astfel, Părinții Bisericii și cei mai învățați tâlcuitori ai Sfintelor Scripturi nu au
cugetat niciodată a-i da o astfel de tâlcuire; afară de papii moderni și partizanii lor, cari vor cu orice chip a-și procura probe, bune sau rele, nimenea n-a văzut în cuvintele citate mai sus decât o dojană dată lui Petru
de a repara prin credința sa scandalul căderii sale și de a întări pe ceilalți apostoli, pe cari acea cădere nu putea decât a-i clăti.
Indatorirea de a întări pe frați decurgea din acest scandal; cuvintele confirma fratres nu sunt decat urmarea cuvantului pocăit; dacă voiesc a da celor dintâi cuvinte un înțeles general, pentru ce nu-l dau și celui de al doilea? Ar rezulta atunci că, dacă succesorii lui Petru au moștenit prerogativa de a confirma (întări)
pe frații lor în credință, ar fi moștenit-o și pe aceea de a avea nevoie de conversiune (întoarcere) după ce au renegat pe Iisus Hristos; noi nu vedem ce ar fi putut câștiga cu aceasta autoritatea pontificală.
Papii, care au găsit o probă atât de unilaterală în sprijinul pretențiilor lor în versetele 31 și 32 ale capitolului 22 de la Sf. Luca, s-au ferit foarte de a cita versetele precedente.
Evanghelistul istorisește acolo că se ridică între apostoli o discuție pentru a se ști care dintre ei trebuia a fi considerat cel mai mare. Faimoasele cuvinte: Tu ești Petru... erau deja pronunțate atunci, ceea ce
ar dovedi că apostolii nu le înțeleseseră ca papii moderni. Chiar în preseara morții lui Iisus Hristos ei nu știau că el ar fi ales pe Petru ca pe cel mai mare între dânșii și piatra de temelie a Bisericii. Iisus Hristos a
intervenit în discuție. Aceasta era pentru el un prilej foarte nimerit de a releva puterea lui Petru: era timpul s-o facă, fiindcă avea să fie dat morții.
Făcutu-o-a? Nu numai că Mântuitorul nu a recunoscut superioritatea ce ar fi promis-o lui Petru, dar încă a dat apostolilor săi o lecție cu totul contrarie, zicând:

„Împărații neamurilor le domnesc, și cei ce stăpânesc pre ele făcători de bine se cheamă. Iar voi nu așa; ci cel ce este mai mare între voi, să fie ca cel mai mic și cel ce este mai întâi să fie ca cel ce slujește” (Luca 22, 25-26).
__________________
"Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu" - Pr. Emilianos Simonopetritul
Reply With Quote
  #4  
Vechi 06.04.2010, 23:23:46
Ioana-Andreea's Avatar
Ioana-Andreea Ioana-Andreea is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2009
Locație: Ploiesti
Religia: Ortodox
Mesaje: 630
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru Ioana-Andreea
Implicit

Alăturând istorisirea evanghelistului Luca cu acea a evanghelistului Matei, vedem că discuția ridicată între apostoli fusese pricinuită de cererea făcută lui Iisus Hristos de mama apostolilor Iacov și Ioan în favoarea copiilor ei. Ea mijlocise pentru dânșii cele dintâi două locuri în împărăția Lui. Iisus Hristos nu i-a răspuns nicidecum că ar fi dat locul cel dintâi lui Petru, răspuns ce ar fi fost foarte firesc, și chiar necesar, dacă Sf. Petru ar fi fost într-adevăr învestit cu o autoritate superioară. Ceilalți zece apostoli s-au mâniat de cererea ambițioasă ce făcuseră Iacov și Ioan prin mijlocirea mamei lor, deschizându-se între ei vorba de superioritate.
Atunci le-a dat Hristos lecția despre care am vorbit, ce precede imediat textul prin care teologii romani pretind a-și sprijini sistemul lor (Mat. 20, 20 și urm.).
Se poate înțelege din context valoarea pretinsei lor probe.
Ei mai citează încă în favoarea lor pasajul următor din Evanghelia Sf. Ioan (21, 15 și urm.);


§„ Au zis Iisus lui Simon Petru: Simone al lui Iona, mă iubești mai mult decât aceștia? Zis-a lui: Așa, Doamne, tu știi că te iubesc.Zis-au lui: Paște mielușeii mei. Zis-au lui iarăși a doua oară: Simone al lui Iona, mă iubești? Răspuns-a lui: Așa, Doamne, tu știi că te iubesc. Zis-au lui: Păstorește oile mele. Zis-a lui a treia oară: Simone al lui Iona, mă iubești? S-a mâhnit Petru căci au zis lui a treia oară: Mă iubești? Și a zis lui: Doamne, tu toate știi; tu știi, că te iubesc. Zis-au Iisus lui: Paște oile mele.”

Teologii romani tâlcuiesc textul astfel: „Iisus Hristos a dat sfântului Petru într-un mod obștesc grija de a paște mieii și oile sale; iar mieii sunt credincioșii, pe când oile sunt păstorii; deci Petru și, în persoana sa, succesorii săi au primit o putere covârșitoare asupra păstorilor și asupra credincioșilor.”
Pentru ca tâlcuirea să fie dreaptă, ar trebui să se probeze: 1. că slujba dată lui Petru nu a fost încredințată și celorlalți păstori ai Bisericii; 2. că mieii însemnează credincioșii iar oile păstorii.
Însă Sf. Petru însuși ne spune că toți păstorii Bisericii au primit însărcinarea de a paște turma Domnului. Am citat deja pasajul din prima lui epistolă, unde zice tuturor celor ce erau în capul diferitelor Biserici:
„Păstoriți turma lui Dumnezeu cea dintre voi“ (1 Petru 5, 2).Dar solemnitatea cu care Hristos îi dă lui Petru această slujbă nu însemnează oare că el ar avea-o într-un mod covârșitor? Nimic nu o dovedește. Părinții Bisericii și cei mai învățați tâlcuitori nu au văzut niciodată în întreita mărturisire de iubire pe care Iisus Hristos a cerut-o de
la Petru decât ștergerea întreitei sale lepădări. Petru însuși n-a văzut aici altceva, de aceea s-a mâhnit. Dacă ar fi înțeles că Hristos îi dădea niște puteri deosebite, mai curând s-ar fi bucurat, decât să se întristeze de cuvintele
ce i s-au adresat; dar era convins că Mântuitorul îi cerea o întreită mărturie publică a credinței lui, mai înainte de a-l așeza din nou între păstorii turmei sale, pentru că dăduse loc unor legitime bănuieli tăgăduind
pe învățătorul său. Hristos nu trebuia să se adreseze decât lui, fiindcă numai el singur se făcuse vinovat de această crimă. Și oare „mieii” înseamnă credincioșii, iar „oile” păstorii? Interpretarea este cu totul arbitrară, nu se găsește nimic în tradiția universală care s-o poată confirma; din contră, tradiția o contrazice formal, și ar fi imposibil a
cita în sprijinul ei un singur Părinte al Bisericii. Mai mult, interpretarea nu e nicidecum conformă Scripturii. Cuvintele miei și oi sunt întrebuințate fără osebire în Sfintele Cărți pentru a arăta același obiect. Astfel, citim la
evanghelistul Matei: „Vă trimit ca pre niște oi în mijlocul lupilor“ (Mat. 10, 16). Și la evanghelistul Luca: „Vă trimit ca pre niște miei în mijlocul lupilor“ (Luca 10, 3). Cuvântul oi în Scriptură înseamnă credincioși. Citim la
Iezechil: „Și s-au risipit oile mele, nefiind păstor“ (Iezechil 34, 5). Iisus Hristos dă numele de oi credincioșilor: „Și alte oi am, cari nu sunt din staulul acesta.” Sf. Petru, adresându-se către credincioșii din Pont, din
Galatia, din Cappadochia, din Asia și din Vithinia, le zice: „Că erați ca niște oi rătăcite, ci v-ați întors acum la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre“ (1 Petr. 2, 25). Nu poate deci fi cineva întemeiat a da un înțeles deosebit
cuvintelor oi și miei, nici a interpreta cuvantul oi in sens de păstori.
Dacă ar ține cineva să dea celor două expresii un înțeles deosebit, n-ar fi oare mai firesc a înțelege prin miei pe tinerii credincioși, care au nevoie de îngrijiri mai părintești, și prin oi pe cei ce sunt în maturitatea vârstei
bărbătești, după credință?
Interpretarea papală a oilor și mieilor este atât de lipsită de temei, încât un tâlcuitor al Evangheliilor ce nu poate fi bănuit de teologii romani, iezuitul Maldonat, vorbește în acești termeni: „Nu trebuie a disputa cu
amănunțime ca să știm pentru ce Iisus Hristos s-a servit de cuvântul miei în loc de cuvântul oi. Cei ce ar vrea să dispute trebuie să aibe multă grijă să nu se facă de râs față de oamenii învățați; căci este fapt lămurit că cei
pe care Hristos îi numește mieii săi sunt aceiași cu cei pe cari îi numește oile sale.” (Coment. la Ioan 21, 30).
Deci Sf. Petru n-a fost așezat nici piatră de temelie a Bisericii, nici păstorul său suprem.
Dar se va zice: nu se poate tăgădui că s-ar fi acordat acestui apostol oarecare întâietate. Deși, în ordinea timpului, nu el a fost cel dintâi dintre ucenicii aleși de Hristos pentru apostolat, este totuși întâiul numit de către
Sf. Matei: acest evanghelist, vrând a numi pe cei doisprezece apostoli, se exprimă astfel:
__________________
"Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu" - Pr. Emilianos Simonopetritul
Reply With Quote
  #5  
Vechi 06.04.2010, 23:24:16
Ioana-Andreea's Avatar
Ioana-Andreea Ioana-Andreea is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2009
Locație: Ploiesti
Religia: Ortodox
Mesaje: 630
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru Ioana-Andreea
Implicit

§“cel dintâi Simon, ce se numește Petru, și Andrei fratele său etc.“ (Mat. 10, 2).

Sf. Marcu numește de asemenea întâi pe Petru, deși ei nu urmează aceeași ordine când arată pe ceilalți (Marc. 3, 16 și urm; Luc. 6, 13 și urm..).
În mai multe împrejurări Hristos a dat lui Petru semne de considerație cu totul deosebită; supranumele de Petru, fără a avea însemnătatea ce-I dau teologii romani, nu i-a fost dat decât pentru a arăta statornicia
credinței sale și pentru a-l onora. De obicei Petru era cel dintâi care lua cuvântul ca să întrebe pe Iisus și ca să-i răspundă în numele apostolilor; evangheliștii se servesc de expresia „Petru și cei împreună cu dânsul“,
pentru a arăta colegiul apostolic. (Mat. 1, 36; Luc. 8, 45; 9, 32). Putem oare conchide din aceste fapte, precum că „Iisus Hristos acordase Sfântului Petru, mai presus de toți colegii săi întru
apostolat, o întâietate a jurisdicției și autorității în conducerea Bisericii“(Traité de l’Eglise, vol. I)?. Concluzia nu este logică: poți fi întâiul întrun corp oarecare, fără a avea pentru aceasta jurisdicție și autoritate; poți fi
în acel corp, după cum se zice, primus inter pares, primul inttre egali. Apoi, Sf. Petru nu e totdeauna numit întâiul în Sfintele Scripturi; astfel, Sf. Ioan citează pe Andrei înaintea lui (Ioan 1, 44); Sf. Pavel nu-l numește decât după Iacov
(Galat. 2, 9); el îl numește chiar după ceilalți apostoli și frații Domnului (1 Cor. 9, 5). „Petru nu a fost deci cel dintâi între apostoli altfel decât a fost Ștefan între diaconi.” Cuvintele sunt ale Fericitului Augustin (Cuvântul
316). Origen (Tâlcuire la Sf. Ioan) și Sf. Ciprian (Scrisoarea 71 către Quint.) sunt de aceeași socotință cu Fer. Augustin. Putem afirma că nici unul din Părinții Bisericii nu au văzut în întâietatea lui Petru o îndreptățire la
jurisdicție, la autoritate în conducerea Bisericii. Ei n-ar fi putut trage această concluzie fără a se împotrivi însăși Sfintei Scripturi. Iisus Hristos nu a dat voie apostolilor săi ca să ia unii față de alții titlurile de învățător, de dascăl și chiar de părinte sau papă. Cuvintele sale sunt hotărâtoare (Mat. 23, 8, și urm.): „Iar voi să nu vă numiți Ravvi, căci unul este dascălul vostru Hristos, iar voi toți frați sunteți; și Tată să nu chemați vouă pre pământ, căci unul este Tatăl vostru cel din ceruri; nici vă numiți învățători, căci unul este Învățătorul vostru, Hristos. Iar cel ce este mai
mare între voi, să fie vouă slugă.” Să se alăture cuvintele Evangheliei cu descrierile prerogativelor episcopului Romei făcute de teologii romani, și se va vedea fără greutate că aceștia nu stăruiesc a rămâne întru adevăr.
Sf. Matei spune că atunci când Petru a întrebat pe Iisus despre prerogativele apostolilor, Mântuitorul i-a răspuns: „Amin zic vouă că voi cei ce ați urmat mie, întru a doua naștere, când va ședea Fiul Omului pre
scaunul slavei sale, veți ședea și voi pre douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israil“ (Mat. 19, 28).
Dacă Iisus Hristos ar fi ales pentru Petru un scaun mai înalt ca scaunele celorlalți, dacă i-ar fi dat o putere mai mare, ar fi zis oare lui Petru însuși că cei doisprezece apostoli vor ședea pe douăsprezece scaune, fără
deosebire?

Din toate acestea tragem concluzia că în Biserică nu se află decât un învățător, decât un domn, un singur păstor suprem. „Eu sunt păstorul cel bun”, zice Iisus (Ioan 10, 11). “Voi mă chemați Învățător și Domn, și bine
ziceți, căci sunt“ (Ioan 13, 13). „Unul este învățătorul vostru, Hristos.”(Mat. 13, 10).
El șade singur pe scaunul slavei sale, în sfânta cetate „al cărei zid avea temelii douăsprezece, și într-însele numele celor doisprezece apostoli ai Mielului“(Apoc. 21, 14). Primii păstori șed acolo pe scaunele lor, judecând
semințiile noului popor al lui Dumnezeu. Dacă se ridică acolo întrebări cercetătoare, ce nu se pot dezlega într-un mod frățesc, trebuie a le înfățișa tribunalului lor; nu la tribunalul unuia singur, ci al întregii Biserici, reprezentată prin cei ce sunt instituiți a o cârmui.
Nu este prin urmare nimic în Scriptura Noului Așezământ care să fie prielnic, chiar de departe, autorității suverane pe care o dau teologii noștri romani Sfântului Petru și episcopilor Romei, pe cari ei îi consideră ca pe urmașii acestuia.
Se poate zice chiar că autoritatea sa este formal condamnată. Am citat mai sus cuvintele destul de lămurite ale lui Iisus Hristos. Faptele Apostolilor și Epistoliile conțin dovezi ce demonstrează pâna la evidență
că Sf. Petru nu se bucură de nici o superioritate în colegiul apostolic. Întradevăr, citim în Faptele Apostolilor (8, 14): „Iar auzind apostolii cei din Ierusalim cum că a primit Samaria cuvântul lui Dumnezeu, au trimis către
dânșii pre Petru și pre Ioan.” Petru era deci supus nu numai colegiului apostolic în întregul său, ci și mai multor apostoli cari erau adunați la Ierusalim, de vreme ce el a primit de la ei o însărcinare. În aceeași carte
(11, 2-3) se citește că credincioșii tăiați împrejur au făcut imputări lui Petru pentru că s-a dus la cei necredincioși, iar Petru se apără zicând că a ascultat de o poruncă de-a dreptul de la Dumnezeu. Oare astfel se poartă
cineva către un șef suveran, și oare astfel lucrează acel șef față de supușii lui? La Sinodul din Ierusalim (Fapte 15, 7 și urm.) nu a prezidat Petru; Iacov a fost cel ce a rostit cuvântul: Judec (Fapte 15, 19). Petru nu a vorbit
decât la rândul său, ca un simplu membru; cu toate acestea președinția iar fi aparținut de drept, dacă ar fi fost șef învestit cu autoritate și jurisdicție asupra sinodului apostolic. Sf. Pavel (Galat. 2, 7 și urm.) tăgăduiește
întâietatea lui Petru; el afirmă că este egalul său, îl pune după Iacov și spune că i-a făcut o aspră mustrare pentru că nu mergea după adevărul evangheliei. Mai tăgăduiește încă (1 Cor. 3, 4-5; 22) când afirmă formal că
Petru nu este decât un simplu slujitor ca și dânsul, ca și Apollo, și că credincioșii nu trebuie a se lipi nici de unul nici de altul ca învățător, ci numai de Iisus Hristos. În sfârșit, chiar Sf. Petru însuși nu cunoaște
întâietatea cu care ar voi Biserica Romană să-l încarce, de vreme ce, îndreptându-se către presviterii Bisericilor întemeiate de dânsul, nu se dă pe sine decât ca coleg al lor (1 Petru 5, 1).
__________________
"Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu" - Pr. Emilianos Simonopetritul
Reply With Quote
  #6  
Vechi 06.04.2010, 23:24:46
Ioana-Andreea's Avatar
Ioana-Andreea Ioana-Andreea is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2009
Locație: Ploiesti
Religia: Ortodox
Mesaje: 630
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru Ioana-Andreea
Implicit

Niciunul din Pãrintii primelor secole nu si-a închipuit cã Hristos Si-a întemeiat Biserica pe Petru. Sfântul Augustin, un Pãrinte foarte venerat în Biserica Occidentului, chiar o neagã în mod explicit când spune cã Petru ar fi fost o piatrã foarte nesigurã, din moment ce s-a lepãdat de trei ori. El si Sfântul Ambrozie demonstreazã cã Petrus nu e petra, si cã dacã Hristos ar fi vrut sã spunã cã Si-a întemeiat Biserica pe Petru, ar fi zis: "Tu esti Petru, si pe tine îmi întemeiez Biserica." Ce este deci "aceastã piatrã"? Ceea ce tocmai s-a spus: "Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu". Iatã de ce Sfântul Ciprian al Cartaginei - un alt mare Pãrinte al Occidentului - spune: "Orice episcop stã pe tronul Sfântului Petru". De altfel, citim la versetul 23 al aceluiasi capitol 16 cã Hristos îl numeste pe Petru "Satan", anume pentru ceea ce tocmai a spus. Nu este deci cu mult mai cuminte a spune cã Hristos si-a întemeiat Biserica pe Petru, decât a spune cã a întemeiat-o pe Satan.
Evidenta aratã cã Sfântul Petru nu a fost niciodatã episcop la Roma, si cã n-a întemeiat aceastã bisericã. Pe de-o parte, dupã Sfântul Ciprian, apostolii nu au hirotonit alti apostoli, ci episcopi, care sunt succesorii tuturor apostolilor, si astfel toti sunt succesorii Sfântului Petru, care, el însusi, a întemeiat biserica Antiohiei (De ce n-ar fi patriarhii Antiohiei succesorii Sfântului Petru în aceeasi mãsurã ca cel al Romei?). Pe de altã parte, se pare cã Sfântul Pavel e cel care a întemeiat biserica Romei si a hirotonit si pe primul ei episcop. În epistola cãtre Romani Sfântul Petru nu e deloc amintit. Se pare cã, la acel moment, comunitatea era foarte micã si prea putin închegatã. Sfântul Pavel promite sã vinã în curând pentru a evangheliza Roma (Rom. 15, 32). Acestea sunt confirmate de Sfântul Irineu al Lyonului (secolul al II-lea), care spune cã Pavel a hirotonit primii doi episcopi ai Romei - pe Linus si pe Cletus -, si cã Petru n-a venit la Roma decât ca sã moarã aici, în timpul episcopatului lui Cletus. El l-a hirotonit pe Clement, cel ce a devenit al treilea episcop al Romei. Dacã Sfântul Irineu îl numeste pe Clement al treilea episcop al Romei, aceasta o poate face pentru cã Linus a fost cel dintâi. Cum sã se poatã afirma cã episcopii Romei sunt succesorii Sfântului Petru?
__________________
"Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu" - Pr. Emilianos Simonopetritul
Reply With Quote
  #7  
Vechi 24.08.2012, 21:20:54
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Pe scurt cum contrazice așa zisul primat papal constituția Bisericii crezând catolicii că numai un episcop poate să fie predicator universal al Bisericii. Papalitatea se bazează pe așa zisa tradiție a sfântului Petru însă problema care apare în sânul Bisericii este aceea că nu doar apostolul Petru era considerat de predicator al Bisericii. Ceilalți apostoli care au scris și ne-a rămas, cum sunt Ioan sau Pavel și ei au fost și au rămas până în ziua de azi păstori universali ai Bisericii chiar dacă Petru avea o anumită întâietate sau o anumită formă de primat între ceilalți. Însă primatul apostolului Petru nu implică faptul că învățătura altor sau celorlalți apostoli nu ar fi o învățătură universală a Bisericii și prin urmare acei apostoli, spre exemplu Ioan sau Pavel, sunt și ei, nu doar Petru, învățători universali ai Bisericii. Iar acest lucru se bazează pe faptul că învățătura creștină este una universală, pentru toți creștinii adică, și, în virtutea universalității doctrinei sau a propovăduirii inspirată de Sfântul Spirit, înșiși purtătorii acestei doctrine revelate de Sfântul Spirit sunt și devin pastori universali ai Bisericii. Dovadă este că Biserica lui Christos se bazează, în primul rând, pe un Nou Testament care cuprinde mai multe cărți scrise, sub inspirația Sfântului Spirit, de Ioan, Petru, Pavel, Iuda, Iacob, Matei, Luca, Marcu, pe lângă acestea fiind inclusă și Epistola către Evrei a cărei paternitate nu este foarte bine definită. Cine își poate închipui că Biserica Universală se bazează exlusiv pe cele două epistole care ne-au rămas de la apostolul Petru; după cum bine vedem, scrierile lui Petru sunt, ca să zic așa, în minoritate raportat la întreg canonul Noului Legământ, și însuși faptul că Biserica are un canon în care sunt cuprinse mai multe cărți inspirate de Sfântul Spirit și care nu au fost scrise exclusiv de apostolul Petru, ne arată și ne dovedește valoarea universală a învățăturilor celorlalți scriitori inspirați de Sfântul Spirit, și în mod implicit, caracterul acelor scriitori de păstori universali ai Bisericii, caracterul de universalitate derivând din caracterul inspirat de Dumnezeu al învățăturilor cuprinse în scrierile canonice. Prin urmare realitatea ne dovedește cu asupra de măsură că primatul Sfântului Petru în cadrul Bisericii primare nu îi exclude pe ceilalți purtători ai Sfântului Spirit, sub inspirația Acestuia, de la caracterul de păstori universali sau dascăli universali ai Bisericii. Universalitatea învățăturii sau a doctrinei se bazează așadar pe inspirația și călăuzirea Sfântului Spirit și în baza acesteia orice apostol, nu doar Petru, este dascăl universal al Bisericii.

Tot așa existența succesorului sfântului Petru nu implică și nu înseamnă că alți episcopi nu sunt sau nu pot fi păstori sau dascăli universali ai Bisericii lui Christos. Având în vedere că universalitatea învățăturii derivă din inspirația sau călăuzirea Sfântului Spirit, orice episcop sau chiar orice sfânt ales de Dumnezeu care grăiește învățătură sub inspirația sau călăuzirea Sfântului Spirit acționează pe post de dascăl universal al Bisericii, cu alte cuvinte implicând faptul că, așa cum Petru deși întâiul nu era singurul dascăl universal al Bisericii, pentru că Sfântul Spirit nu a fost făgăduit unui singur om, succesorul lui Petru nu este și nu poate fi singur sau singurul dascăl universal al Bisericii atâta vreme cât există și alți episcopi sau sfinți călăuziți de Sfântul Spirit la tot adevărul așa cum a făgăduit Însuși Christos.

Pe de altă parte, primatul petrin și mai apoi papal, înțeles în sensul că Petru ar fi fost singura piatră de temelie a Bisericii lui Christos, este infirmat de Apocalipsa 21, 14 unde se vorbește foarte clar de cele 12 pietre de temelie ale Noului Ierusalim purtând cele 12 nume ale apostolilor lui Christos. Astfel când se definește caracterul apostolic al Bisericii, așa cum este și în Crez, acest caracter apostolic sau întemeiere apostolică nu se referă exclusiv la apostolul Petru și la apostolatul său, ci la întreaga adunare apostolică, la comuniunea apostolică în Sfântul Spirit sub autoritatea dumnezeiască a Capului Bisericii Universale, Iisus Christos, comuniune din care și Petru, ca întâi, făcea parte.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 29.09.2012, 12:37:42
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Hotărârea Colegiului Episcopilor nu este nici necesară nici suficientă pentru ca papa să proclame ceva la nivel infailibil. Vi s-a mai explicat acest lucru și pe forumul catolic. Papa nu conduce Biserica (numai) ca șef al Colegiului Episcopilor, ci în mod personal, fiindcă ministerul petrin este personal. Biserica lui Cristos nu are doi capi văzuți: papa și Colegiul Episcopilor, ci unul singur: papa. Cristos nu spune "pe voi (pe Colegiul Apostolilor) am să clădesc Biserica Mea" și nici nu se roagă pentru toți ca să să mențină unitatea apostolică, ci se roagă pentru Petru personal, ca să-i întăreacă pe frații săi (pe ceilalți apostoli).
Faptul că Christos nu spune explicit acel lucru nu înseamnă că Biserica este zidită doar pe apostolul Petru. Iar acest lucru este confirmat de Sfânta Scriptură:

Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Și m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare și înalt și mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, Iar zidul cetății avea douăsprezece pietre de temelie și în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului. (Apocalipsa 21, 2.10.14)

Deci, dar, nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos. (Efeseni 2, 19-20)

D
easemenea faptul că Christos spune la un moment dat că se roagă pentru Petru nu înseamnă că El nu S-ar ruga și pentru ceilalți apostoli și pentru episcopii Bisericii. Ar fi și absurd să credem așa ceva; nu scrie niciunde că Christos Se roagă doar pentru apostolul Petru sau doar pentru "succesorul" acestuia, nu scrie niciunde că Duhul Sfânt este doar pentru Petru și că doar Petru va fi călăuzit la adevăr, ba mai mult în rugăciunea arhierească, cuprinsă în cap. 17 de la evanghelia după Ioan se vede foarte clar că Christos Se roagă pentru toți, pentru ca să fie sfințiți în Adevăr, pentru ca să fie una precum Tatăl și Fiul sunt una.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 07.10.2012, 14:28:56
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

O altă basnă din repertoriul papismului este aceea cum că papa nu poate fi judecat de nimeni, ca și cum Petru nu ar fi fost judecat de nimeni. Această poziție, această idee papistă este însă contrazisă de Sfânta Scriptură, care la Epistola către Galateni a Sf. Pavel ne arată clar înfruntarea pe care Pavel i-o aduce lui Petru și anume pentru că, potrivit cuvintelor apostolului Pavel, "Petru nu călca drept, potrivit adevărului evangheliei":

Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe față i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Și, împreună cu el, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să trăiască ca iudeii? (Galateni 2, 11-14)

Se vede deasemenea din comportamentul apostolului Pavel față de Petru, sau Chifa, că Pavel nu are nici un fel de raportare ca de la slugă la stăpân, sau ca de la inferior la superior, și cu siguranță această atitudine de îndrăzneală nu poate fi pusă pe obrăznicia lui Pavel, mai ales în contextul ipotezei papiste că Petru ar fi fost superiorul lui. Cu siguranță un simplu soldat nu și-ar permite să își înfrunte generalul, dar vedem o total altă poziție la Pavel care își permite să îl înfrunte pe Petru atunci când acesta calcă strâmb, pe lângă adevărul evangheliei. De unde deci pretenția papilor de a nu fi ei judecați de nimeni, nici măcar atunci când greșesc? Cu siguranță un astfel de papă nu este și nu poate fi succesor al apostolului Petru!

După opinia papiștilor, Biserica lui Hristos este de fapt petrină, fiind fundamentată doar pe Petru, și mai apoi durând pe "succesorul" lui, papa, însă și această poziție este contrazisă de numeroase mărturii ale Bibliei care arată că apostolicitatea Bisericii nu înseamnă "petrinitatea" ei, Biserica fiind întemeiată pe apostoli, iar nu pe unul singur, după cum s-a mai văzut în citatele pe care le-am adus, piatra din capul unghiului fiind Însuși Hristos Iisus. Basna papistă este contrazisă și de apostolul Pavel care spune clar că Biserica este a lui Hristos, că Hristos nu S-a împărțit, că biserica nu este a lui Petru, sau a lui Pavel, sau a lui Apollo. La papiști însă Biserica este petrină, iar Hristos S-a împărțit. Chiar și Crezul ne confirmă că Biserica lui Hristos este apostolică, nu exclusiv petrină, fiind fundamentată pe apostoli iar nu pe unul singur, așa cum fabulează eretic papiștii.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 14.02.2013, 22:41:32
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit Augustin și „primatul petrin”

Voi reda câteva citate din opera Fericitului Augustin în care se referă la Petru, după care voi aduce și câteva comentarii în special pentru cei care nu înțeleg engleza și implicit viziunea lui Augustin asupra apostolului Petru.

Citat:
„What then does Peter's daring to come to Him on the waters also signify? For Peter generally stands for a figure of the Church. What else then do we think is meant by, "Lord, if it be Thou, bid me come unto You on the water;" but, Lord, if You are true, and in nothing speakest falsely, let Your Church also be glorified in this world, because prophecy has proclaimed this concerning You. Let her walk then on the waters, and so let her come to You, to whom it is said, "The rich among the people shall entreat Your favour."” (Augustin, Sermon LXXV, 10)
http://www.newadvent.org/fathers/160325.htm
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf106.vii.xxvii.html
Citat:
„The Gospel which has just been read touching the Lord Christ, who walked on the waters of the sea; and the Apostle Peter, who as he was walking, tottered through fear, and sinking in distrust, rose again by confession, gives us to understand that the sea is the present world, and the Apostle Peter the type of the One Church. For Peter in the order of Apostles first, and in the love of Christ most forward, answers oftentimes alone for all the rest. Again, when the Lord Jesus Christ asked, whom men said that He was, and when the disciples gave the various opinions of men, and the Lord asked again and said, "But whom say ye that I am?" Peter answered, "You are the Christ, the Son of the living God." One for many gave the answer, Unity in many. Then said the Lord to Him, "Blessed are you, Simon Barjonas: for flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven." Then He added, "and I say unto you." As if He had said, "Because you have said unto Me, 'You are the Christ the Son of the living God;' I also say unto you, 'You are Peter.'" For before he was called Simon. Now this name of Peter was given him by the Lord, and that in a figure, that he should signify the Church. For seeing that Christ is the rock (Petra), Peter is the Christian people. For the rock (Petra) is the original name. Therefore Peter is so called from the rock; not the rock from Peter; as Christ is not called Christ from the Christian, but the Christian from Christ. "Therefore," he says, "You are Peter; and upon this Rock" which you have confessed, upon this Rock which you have acknowledged, saying, "You are the Christ, the Son of the living God, will I build My Church;" that is upon Myself, the Son of the living God, "will I build My Church." I will build you upon Myself, not Myself upon you.” (Augustin, Sermon LXXVI, 1)
Citat:
„For men who wished to be built upon men, said, "I am of Paul; and I of Apollos; and I of Cephas," who is Peter. But others who did not wish to be built upon Peter, but upon the Rock, said, "But I am of Christ." And when the Apostle Paul ascertained that he was chosen, and Christ despised, he said, "Is Christ divided? Was Paul crucified for you? Or were ye baptized in the name of Paul?" And, as not in the name of Paul, so neither in the name of Peter; but in the name of Christ: that Peter might be built upon the Rock, not the Rock upon Peter.” (Augustin, Sermon LXXVI, 2)
Citat:
This same Peter therefore who had been by the Rock pronounced "blessed," bearing the figure of the Church, holding the chief place in the Apostleship, a very little while after that he had heard that he was "blessed," a very little while after that he had heard that he was "Peter," a very little while after that he had heard that he was to be "built upon the Rock," displeased the Lord when He had heard of His future Passion, for He had foretold His disciples that it was soon to be. He feared lest he should by death, lose Him whom he had confessed as the fountain of life. He was troubled, and said, "Be it far from You, Lord: this shall not be to You." Spare Yourself, O God, I am not willing that You should die. Peter said to Christ, I am not willing that You should die; but Christ far better said, I am willing to die for you. And then He immediately rebuked him, whom He had a little before commended; and calls him Satan, whom he had pronounced "blessed." "Get behind Me, Satan," he says, "you are an offense unto Me: for you savour not the things that be of God, but those that be of men." What would He have us do in our present state, who thus finds fault because we are men? Would you know what He would have us do? Give ear to the Psalm; "I have said, You are gods, and you are all the children of the Most High." But by savouring the things of men; "you shall die like men." The very same Peter a little while before blessed, afterwards Satan, in one moment, within a few words! You wonder at the difference of the names, mark the difference of the reasons of them. Why do you wonder that he who was a little before blessed, is afterwards Satan? Mark the reason wherefore he is blessed. "Because flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven." Therefore blessed, because flesh and blood has not revealed it unto you. For if flesh and blood revealed this to you, it were of your own; but because flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven, it is of Mine, not of your own. Why of Mine? "Because all things that the Father has are Mine." So then you have heard the cause, why he is "blessed," and why he is "Peter." But why was he that which we shudder at, and are loth to repeat, why, but because it was of your own? "For you savour not the things which be of God, but those that be of men."” (Augustin, Sermon LXXVI, 3)
http://www.newadvent.org/fathers/160326.htm
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf106.vii.xxviii.html
Citat:
„But what now? The Lord asks him as you heard when the Gospel was being read, and says to him, "Simon, son of John, do you love Me more than these?" He answered and said, "Yea Lord You know that I love You." And again the Lord asked this question, and a third time He asked it. And when he asserted in reply his love, He commended to him the flock. For each several time the Lord Jesus said to Peter, as he said, "I love you;" "Feed My lambs," feed My "little sheep." In this one Peter was figured the unity of all pastors, of good pastors, that is, who know that they feed Christ's sheep for Christ, not for themselves. Was Peter at this time a liar, or did he answer untruly that he loved the Lord? He made this answer truly; for he made answer of that which he saw in his own heart.” (Augustin, Sermon CXLVII, 2)

The Rock (Petra) made Peter true, for the Rock was Christ.” (Augustin, Sermon CXLVII, 2)
http://www.newadvent.org/fathers/160397.htm

Din aceste texte se observă că Augustin îl vedea pe apostolul Petru ca ca având o oarecare întâietate între apostoli, însă niciodată nu este văzut așa cum îl văd în ziua de azi catolicii. Petru este văzut ca tip sau simbol al Bisericii, sau ca simbol al poporului creștin, sau ca simbol al unității păstorilor Bisericii, al acelor păstori care „hrănesc” sau „pasc” „mieii” lui Hristos pentru Hristos, nu pentru ei înșiși, însă niciodată nu este văzut așa cum este văzut de catolici. Și avem referințe în citatele din Augustin atât la momentul din Evanghelia după Matei (cel cu mărturisirea lui Petru și cu făgăduința lui Hristos de a zidi Biserica), precum și la momentul de la sfârșitul Evangheliei după Ioan, două momente care au fost și sunt aduse sistematic de unii dintre catolicii de ieri sau de azi pentru a justifica opțiunea lor doctrinară, sau chiar dogmatică, referitor la primatul petrin și la cel papal. Augustin însă spune că Piatra pe care Hristos a făgăduit să zidească Biserica, și pe care a și zidit-o, este chiar El Însuși, Hristos, iar nu apostolul Petru (și implicit nici vreun succesor al acestuia) și că numele de Petru tocmai derivând de la Piatra care este Hristos l-a primit. Petru este cel zidit pe Piatră (adică pe Hristos), iar nu Piatra este zidită pe Petru. Comentând pe marginea textului de la Ioan, Augustin afirmă deasemenea că Petru este un simbol al unității păstorilor creștinilor, spre deosebire de romano-catolici care văd în Petru și în papa nu doar un simbol al unității, ci chiar un principiu real al unității, „o piatră” fără de care de fapt nu se poate stabili unitatea Bisericii lui Hristos. Vedem deci că Augustin nu receptase în secolele IV – V nici o dogmă a primatului petrin, în sensul în care este văzută această dogmă în secolele XIX – XX de către romano-catolici, și că în raport cu Tradiția primită de Augustin putem constata invenția și inovația dogmatică inventată în sec. XIX – XX de către romano-catolici, la peste 1800 de ani după pogorârea Duhului Sfânt, asta în vreme ce în secolele IV – V părinți (și doctori, după romano-catolici) ai Bisericii lui Hristos (chiar dacă din Apus) nu primiseră prin Tradiție nici un primat petrin așa cum îl văd azi romano-catolicii, și cu atât mai puțin vreun primat papal așa cum îl văd azi, după invenția de secol XIX – XX, cei care se autointitulează catolici.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
o alta perspectiva The_Fallen Generalitati 24 07.01.2013 15:54:10
Spovedania - perspectiva repetitiva Nicador Generalitati 14 25.01.2011 15:21:12
Perspectiva crestin asupra sportului.. florinbrasov0 Generalitati 16 26.03.2009 13:45:09
manastirea Petru Voda michaela Stiri, actualitati, anunturi 6 20.01.2008 00:29:29
Perspectiva Crestina danyel Generalitati 0 26.05.2007 02:01:06