Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #471  
Vechi 08.09.2016, 06:19:34
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.018
Implicit

Darurile Maicii Domnului pentru fiecare dintre noi
( Diacon Gheorghe Băbuț )


Pe cei bolnavi îi vindecă, pe cei scârbiți îi mângâie, pe cei căzuți îi ajută să se îndrepteze, pe cei deznădăjduiți îi încurajează și Ie umple sufletul de nădejde, tărie și dulceață, adăpând inimile tuturor de bucurie, de mângâiere, de dulceață, precum și de dragoste de Dumnezeu, ca o mamă adevărată a milostivirilor.

Cea mai mare îndeletnicire a Maicii Domnului a fost rugăciunea. Zi de zi se împodobea cu podoabele smereniei, ale răbdării, ale tăcerii, ale iubirii și ale neprihănirii. Pe cei bolnavi îi vindeca, pe cei scârbiți îi mângâia, pe cei căzuți îi ajuta să se îndrepteze, pe cei deznădăjduiți îi încuraja și Ie umplea sufletul de nădejde, tărie și dulceață, adăpând inimile tuturor de bucurie, de mângâiere, de dulceață, precum și de dragoste de Dumnezeu, ca o mamă adevărată a milostivirilor.

Mintea ei era călăuzită de Dumnezeu, dorința ei era îndreptată spre lucrul cel bun și vrednic de dragoste și ura o avea numai asupra păcatului și asupra pricinuitorului lui, iar ochii ei erau îndreptați spre căile cele veșnice ale Cerului. Și era spre a asculta numai cuvântul lui Dumnezeu. Iar din limba ei revărsa dulceața cea dumnezeiască de la Cel Preaînalt și Veșnic.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #472  
Vechi 24.03.2017, 16:32:11
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.018
Implicit

Bunavestire – inceputul mantuirii noastre !
“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.

Prăznuim aniversarea faptei celei mai mari pe care a făcut-o Dumnezeu în lume, arătarea nemărginitei Sale iubiri față de oameni prin întruparea Fiului Său, Iisus Hristos, în pântecele Fecioarei Maria. Și această sărbătoare este numită în Sfânta noastră Biserică Buna Vestire, adică ziua când Fecioara Maria a fost vestită de Sfântul Arhanghel Gavriil, că va naște pe Fiul lui Dumnezeu prin încuviințarea Fecioarei.
Astazi este zi de mare bucurie, căci prin arhanghelul Gavriil ni s-a adus bucurie la toată lumea. El a fericit-o pe Fecioara Maria spunându-i mai întâi: “Bucură-te! și apoi: “Ceea ce ești mai cinstită, ceea ce ești plină de dar, că prin tine vine bucuria la toată lumea și se risipește întunericul.
Fecioara Maria cu adevărat a fost plină de daruri, ea este comoara tuturor darurilor duhovnicești ale Duhului Sfânt, fiindcă în dânsa se află darurile arhanghelilor și îngerilor, ale căpeteniilor, începătoriilor, puterilor, stăpâniilor, domniilor, scaunelor, heruvimilor și serafimilor. De aceea Sfânta Fecioară Maria este împărăteasa îngerilor, a cerului și a pământului. Dar mai presus de toate darurile pe care le avea Fecioara, era smerenia, ea a zis către înger: “că a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale”. Iată deci că smerenia a fost cea mai dintâi calitate pentru care Dumnezeu a ridicat-o în slavă și cinste spre a fi lăudată în cer de toate oștile cerești și pe pământ fericită de toate neamurile.
Dintre toate făpturile pământești, Sfânta Fecioară Maria a fost darul cel mai vrednic și frumos și cel mai iubit de Dumnezeu. Noi ne lăudăm cu un astfel de dar neprețuit și ne punem mare nădejde în sprijinul Sfintei Fecioare ca să fim ocrotiți și scăpați de vicleanul șarpe care vrea să înghită tot pământul cu răutatea lui.
Să ne aducem aminte de Sfânta Fecioară Maria și s-o avem ca pildă înaintea ochilor noștri. Să urmăm smerenia și ascultarea ei de poruncile dumnezeiești și începand de astăzi să ne lăsăm de toate relele și păcatele și hotărâți să mergem pe calea Bisericii ca să ne mântuim și noi, ca să ajungem la locul acela fericit, la viața veșnică.

Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, preamilostivă stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primește această puțină rugăciune a mea din buzele mele cele întinate, și o du Fiului tău și Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră; Care pentru noi, păcătoșii, s-a răstignit și s-a îngropat și a înviat a treia zi. Deși fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuși tâlharii și desfrânații pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit și i-a miluit, îmi dau îndrăznire; și cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis ușa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar și pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostivește-te deci spre mine, Doamna mea, căci poți toate câte le voiești, iar pe care le ceri de la Fiul tău le și iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creștinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm și te preaînălțăm în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu

Preacurată Doamnă, Stăpînă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste daruri, care se cuvin numai ție, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce ești aleasă din toate neamurile, și te-ai arătat mai înaltă decît toate făpturile cerești și pămîntești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, și ne-am învrednicit Sfîntului Lui Trup și Preacuratului Lui Sînge. Pentru aceea fericită ești întru neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decît Heruvimii și mai cinstită decît Serafimii fiind.
Și acum, Preasfîntă Stăpînă de Dumnezeu Născătoare Fecioară întru tot cîntată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de tot sfatul celui înșelător, și de toată primejdia și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci pînă la sfîrșit cu rugăciunile tale, păzește-ne pe noi neosîndiți. Ca întru paza și cu ajutorul tău fiind mîntuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Va doresc ca aceasta Sfanta Sarbatoare sa va umple sufletul si inima cu Bucurie Sfanta!
Doamne ajuta!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #473  
Vechi 25.03.2017, 22:23:37
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.018
Implicit

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI

Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".

Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.

Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.

Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"

Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.

Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.

Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #474  
Vechi 10.04.2017, 22:15:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.018
Implicit

O frumoasă istorioară despre puterea rugăciunii către Maica Domnului

Îți plac istorioarele duhovnicești! O să-ți citesc îndată ceva asemănător. Am aici, la mine, o carte pe care o socot drept tovarășul meu de drum. Se numește „Agapia” sau „Mântuirea păcătoșilor”. În ea se află descrise multe întâmplări minunate.

Despre un oarecare om evlavios, Aegatonie.

Acesta fusese învățat încă din copilărie de pioșii săi părinți să rostească în fiecare zi, în fața icoanei Maicii Domnului, rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te….” și celelalte. O spunea zilnic.

Mai târziu, ajungând bărbat împlinit, începu să ducă o viață de sine stătătoare și, năpădindu-l grijile și interesele vieții, rostea din ce în ce mai rar rugăciunea învățată de la părinți, iar în cele din urmă o părăsi de tot. Într-o seară a primit în casa lui un pelerin, care i-a spus că e pustnic în Tebaida și că a avut o vedenie în care i se poruncea să meargă la Agatonie ca să-l mustre pentru că a părăsit rugăciunea Maicii Domnului. Agatonie îi spuse atunci că pricina pentru care a lăsat rugăciunea este că, deși mulți ani a rostit această rugăciune, n-a aflat nici un folos.

Atunci pustnicul îi zise: „Amintește-ți, orbule și nerecunoscătorule, de câte ori ți-a ajutat această rugăciune scăpându-te de nevoi! Amintește-ți cum, pe când erai încă băiețandru, ai scăpat de la înec într-un chip minunat! Adu-ți aminte cum o boală molipsitoare i-a dus la groapă pe mulți dintre vecinii tăi, iar tu ai rămas nevătămat! Îți amintești cum, călătorind odată cu un prieten, ați căzut amândoi din căruță? El și-a frânt piciorul, iar tu nu ai suferit nimic. Nu știi oare că un tânăr, pe care-l cunoști și care era sănătos, zace acum slăbit de boală, iar tu ești sănătos și nu simți nici o durere?

Amintindu-i de multe alte fapte minunate, în cele din urmă i-a spus lui Agatonie: „Toate aceste nenorociri au fost alungate de la tine prin Acoperământul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru scurta ta rugăciune zilnică. Continuă dar să te rogi mai departe și nu lasă această rugăciune ce se face spre slava Împărătesei Cerului, atâta timp cât încă nu ești părăsit de Ea.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #475  
Vechi 31.05.2017, 10:24:02
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.018
Implicit

DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI :

Nădejdea în Maica Domnului

La un moment dat a obosit și s-a așezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit și chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă și de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ținea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-și mai simțea greutatea trupului; ieșise cu totul afară din sine și doar stătea și contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie și mireasmă. Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuța sa și a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului și să sărute icoana ei din cata*peteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăși îi spusese să-și aibă nădejdea în ea.

La un moment dat a obosit și s-a așezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit și chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă și de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ținea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-și mai simțea greutatea trupului; ieșise cu totul afară din sine și doar stătea și contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie și mireasmă.

- Nu ți-am spus să-ți ai nădejdea întru mine?, i-a spus ea cu o voce mai dulce decât mierea. De ce deznădăjduiești?

Și și-a întins spre el mâna în care Îl ținea pe Preadulcele Iisus, dar el, din pricina uimirii, a rămas nemișcat. Atunci S-a apropiat de el Pruncul cel ceresc și l-a mângâiat pe față, iar el I-a sărutat mânuța, care părea a fi vie. Sufletul său s-a umplut atât de mult de dragostea lui Dumnezeu și de Lumină, încât n-a mai putut să stea pe picioare și s-a prăbușit la pământ. Atunci Împărăteasa a toate a intrat iarăși în icoana ei, lăsând în urmă dumnezeiasca ei mângâiere și o negrăită mireasmă. Starețul, când și-a revenit, a sărutat locul unde stătuse Maica Domnului. Acel loc a răspândit mireasmă mult timp după aceea. ,,Am simțit mânuța moale a lui Iisus al nostru”, spunea mai târziu Starețul Iosif, minunându-se de negrăita pogorâre a lui Hristos către nevrednicia sa.

Mărturisea că astfel de vedenii sunt trăirea și simțirea unei alte vieți, negustate de către cei ce nu le cunosc. Și mai spunea că oricât s-ar strădui cel care a avut astfel de vedenii să descrie ce a simțit, niciodată nu va putea să-i facă pe ceilalți să înțeleagă, ci doar va face o descriere în parte. De vreme ce nici Pavel nu putea nu numai să descrie ce a văzut la al treilea Cer, dar nici el însuși nu înțelegea răpirea sa.

(Arhim. Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, pp. 202-203)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
cu ajutorul nostru, un copil ar putea sa-si implineasca un vis N.Priceputu Umanitare 60 29.10.2016 00:53:16
Drumul Crucii, Calea Pocaintei, nevointele duhovnicesti. alexmatei Spiritualitatea ortodoxa 0 16.03.2012 20:22:04
Si ei au nevoie de ajutorul nostru.... silvia55 Umanitare 0 08.09.2011 00:30:10
Un copil curajos are nevoie de ajutorul nostru E_my Umanitare 27 05.01.2011 20:54:54
un preot are nevoie de ajutorul nostru cristy Umanitare 3 15.10.2009 11:36:32