Predispozitii, vulnerabilitati mostenite de la parinti, bunici, strabunici etc.

[cristiboss56]

http://ascorslatina.wordpress.com/20...le-copiilor-2/

[cristiboss56]

https://vorbeintelepte.wordpress.com...pasesc-copiii/

În prealabil postat de cristiboss56

http://ascorslatina.wordpress.com/20...le-copiilor-2/

Interesant articol,imi confirma,poate,niste legaturi care imi pareau neclare si pe care le gasisem intr-un studiu despre cromozomul Y si ADN-ul mitocondrial. Numai bine.

[Ioan_Cezar]

Din păcate, în materialele prezentate se află câteva interpretări speculative, dintre care mă silesc, în ciuda mâhnirii dar de dragul adevărului, să semnalez câteva:

"Gena dominantă este gena normală care formează organul şi-i conduce funcţiunea în condiţii normale iar gena recesivă este gena defectuoasă, a cărei funcţiune nu se manifestă. Gena care creşte creierul, prin care se mijloceşte funcţiunea inteligenţei, e o genă dominantă, iar aceea care-l împiedică, şi deci produce prostia, e o genă recesivă."

"După textul Scripturii toată recesivitatea apare în părinţi pe urma vreunui păcat."

"Trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi, Acesta poate să scoată afară, prin mecanismul eredităţii, neghina recesivă şi, în vremea străduinţei celui din cauză, să facă să revină mulţime de gene recesive în gene dominante."

Fraţilor, gena nu este o noţiune axiologică, nu primeşte calificativul de "bună" sau "rea", cu atât mai puţin de "păcătoasă" ori "virtuoasă". Pentru a înţelege ce înseamnă de fapt o genă dominantă şi mai ales ce este gena recesivă, vă rog să rezervaţi câteva minute studiului într-un material oferit de geneticieni.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dominan..._genetic%C4%83


Caractere normale și anormale dominante și recesive

Caractere dominante ..............................................Cara ctere recesive

Nas coroiat .............................................. Nas drept
Nas roman(cu proieminență la mijloc) .............................................. Nas drept
Nas grecesc (alungit) ..............................................Nas drept
Nas normal............................................ .. Nas cartofeliform
Nas lat .............................................. Nas îngust
Nas lung ..............................................Nas scurt sau mijlociu
Rădăcina nasului îngustă, înaltă............................................ .. Rădăcina nasului joasă și lată
Rădăcina nasului îngustă, înaltă ..............................................Rădă cina nasului joasă și lată
Nări dilatate .............................................. Nări înguste
Ochi drepți........................................... ... Ochi pieziși
Ochi mari.............................................. Ochi mici
Ochi negri............................................. .Ochi căprui
Ochi gri ..............................................Ochi verzi
Iris de culoare închisă........................................... ...Iris de culoare albastră
Iris pigmentat......................................... .....Iris albinist
Gene lungi ..............................................Gene scurte
Pleoape mari .............................................. Pleoape mici
Păr întunecat .............................................. Păr deschis
Păr creţ.............................................. Păr ondulat
Păr negru ..............................................Păr blond
Păr castaniu ..............................................Păr roşcat
Păr castaniu.......................................... ....Păr blond
Păr cărunt la 25 ani..............................................Păr cărunt apărut după 25 ani
Şuviţă albă de păr ..............................................Păru l de aceeaşi culoare
Chelie timpurie ..............................................Abse nţa cheliei
Piele închisă la culoare........................................... ...Piele deschisă la culoare
Statură joasă ..............................................Stat ură înaltă
Dreptaci.......................................... ....Stângaci
Cataractă (opacificarea cristalin) ..............................................În normă
Auz normal............................................ ..Surditate
Prezenţa migrenei ..............................................Abse nţa migrenei
Absenţa sindrom Parkinson ..............................................Prez enţa sindrom Parkinson
Dezvoltare normală .............................................. maladia Gay Sach (idioţie amaurotică
degenerescentă cerebro - vasculară)
Absenţă fenilcetonurie.................................... ..........Prezenţă fenilcetonurie



Dacă ar fi să valorizăm (cum se face în materialul comentat) datele genetice oferite de acest tabel, ar reieşi aşa:
- migrena, cataracta, încărunţirea prematură şi şuviţa albă de păr sunt ... bune, virtuoase etc. Că doar sunt date de genele dominante!
Iar absenţa migrenei şi părul bogat sunt rele, deoarece sunt date de genele recesive!
Ei bine, rezerv pentru final constatarea că ochii albaştri au culoarea dată de genele recesive.
Apăi, oameni buni, Părintele Arsenie Boca, Părintele Sofronie, Părintele Iosif Isihastul şi, dintre sfinţii deja canonizaţi Sfântul Serafim de Sarov - au avut gene rele, păcătoase, tocmai pentru ochi?...

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Ştiinţa Părinţilor nu este la concurenţă cu genetica, nu e nici deasupra nici sub vreo ştiinţă, ci lucrează în alt plan: cel duhovnicesc. Că uneori Părinţii apelează la câte un termen din ştiinţele lumii, asta se face pentru a ne ajuta pe noi să înţelegem unde bate cuvântul duhovnicesc. Utilizăm variate mijloace dar nu le confundăm cu scopul. Ne uităm unde arată degetul, nu la deget sau în deget. Părinţii ne arată Cerul, nu pământul din om, nu lumescul vieţii acesteia de care se ocupă în general ştiinţele. Ei se ocupă cu meta-fizica, nu cu fizica existenţei.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Când Părintele Sofronie ne vorbeşte despre sânge, nu are în vedere vreo lămurire care ţine de hematologie, sistemul cardio-vascular ori gene şi codoni, ci sugerează, prin apelul la un mijloc plastic de expresie, că viaţa evlavioasă a mamei are consecinţe profunde asupra vieţii copilului. Ne mai învaţă astfel ceva care scapă amatorilor de termeni genetici: inima duhovnicească a mamei comunică cu inima duhovnicească a fătului încă din timpul vieţii intrauterine. Stările sufleteşti ale mamei sunt prima învăţare primită de copil. Cu cât aceste stări sunt mai sănătoase duhovniceşte, cu atât mai sănătos duhovniceşte se va dezvolta şi copilul. Iar această învăţare, această permanentă educaţie duhovnicească se va prelungi şi mai apoi, după naştere, în relaţiile duhovniceşti dintre mamă (tată, familie) şi copil.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Aceşti oameni nu explică cum se "traduce" în ADN viaţa duhovnicească, întrucât ei nu explică Tainele ci le trăiesc, le experiază, le cultivă. Părinţii pun mereu accentul pe factorii duhovniceşti pentru că voiesc ca noi, mamele şi taţii, să ne dezvoltăm duhovniceşte, iar prin aceasta să îi ajutăm şi pe urmaşii noştri să se dezvolte duhovniceşte. Apoi vin şi celelalte, pe această bază bună, absolut necesară.

Este adevărat că părinţii pustiei cunoşteau foarte multă mistică, insă cunoşteau la fel de bine, multă antropologie şi demonologie, fără a avea pretenţia să vorbească în termeni ştiinţifici.
Omul din punct de vedere duhovnicesc este privit în întregul său: trup şi suflet. Pentru ca un om să sporească duhovniceşte în bune condiţii, are nevoie de o deplină sănătate atât a sufletului cât şi a trupului. Sufletul nu se poate sfinţi în afară de trup, fiindcă trupul este templu al Duhului Sfânt. Moaştele sfinţilor sunt o dovadă clară a faptului că trupul participă la viaţa duhovnicească.

Sf. Apostol Pavel spune în epistola sa către Tesaloniceni: "Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos" (1 Tesaloniceni 5:23)

Termeni de specialitate ca ADN, ARN şamd. n-au prea mare relevanţă, fiindcă nu depăşesc cadrul limitat în care sunt ultilizaţi. Ar fi putut exista oricare alte denumiri in locul lor. Adam nu a terminat să numească tot ceea ce Dumnezeu a lăsat în creaţie şi de aceea această sarcină a rămas pentru omul zilelor noastre, care este de-a dreptul robit patimilor şi mult mai îndepărtat de Dumnezeu prin păcatele sale, spre deosebire de Adam. Astfel de oameni nu sunt în stare să numească inspirat cele lăsate de Dumnezeu şi nici să facă ştiinţă inspiraţi de Dumnezeu, deşi, ei se laudă că unul este mai deştept decât altul, dar sunt incapabili să rezolve o sumedenie de probleme arzătoare ale umanităţii!

ÎPS Hierotheos Vlachos spune că marii Părinţi ai Bisericii au avut o experienţă personală a lui Dumnezeu, au ajuns la îndumnezeire, dar au avut şi daruri intelectuale însemnate, fiind înzestraţi cu "capacitate intelectuală" şi cunoscând, de asemenea, cultura epocii lor. Astfel, au fost capabili să exprime această experienţă...

[Ioan_Cezar]

Laurenţiu, frate, nu te mâhni dacă îţi spun că văd bine râvna ta bună. Nu te laud, ci constat pentru că e lesne de constatat. Aşadar, îmi e greu să intervin critic ici şi colo, pe unde cred cu tărie că ar fi nevoie de o observaţie critică (constructivă). Îmi e greu întrucât îmi pare că inima ta arde pentru adevăr, pentru Hristos. Sau, cel puţin, aşa se vede din unghiul meu.
Întâmpin însă o problemă: nu pot să stau nepăsător când văd cum se strecoară anumite idei - hai să le spun - curioase. În special când se speculează în domenii caracterizate, prin însăşi natura lor, de efortul constant către precizie şi exactitate (cum e cazul ştiinţelor exacte).
Noi vorbim în viaţa duhovnicească despre acrivie. Nu facem concesii, de pildă, învăţăturii de credinţă întrucât cunoaştem sau avem încredere în cei ce cunosc că orice alterare a învăţăturii de credinţă aduce cu timpul şi căderi în trăirea duhovnicească, în rugăciune etc.
Similar, nici în sfera cunoştinţelor ştiinţifice nu e permis să faci interpretări speculative, să fantazezi fără acoperire, doar pentru că ţi-ar plăcea să întăreşti o idee sau alta... Făcînd astfel nu ajungi decât în mrejele neadevărului, al înşelării.

Cât despre raportul dintre sănătatea trupească şi propensiunea duhovnicească, eu unul sunt foarte rezervat. Nu de puţine ori întâlnim oameni morţi sufleteşte (inutil să negăm evidenţa, întrucât cel dedat beţiei simţurilor, de exemplu, nu e altcumva decât mort duhovniceşte sau rablagit rău, sărmanul) dar sănătoşi tun, cel puţin după cum arată şi după rapoartele medicale din ultimii ani.
Şi invers, nu puţini oameni sporiţi duhovniceşte au avut ani buni sau chiar toată viaţa un organism şubred, fiind chinuiţi de multe boli grele.
Uite câteva exemple la repezeală: Apostolul Pavel, care îşi deplângea şi totodată lăuda "ghimpele" dat lui de Hristos; Sfântul Ioan Gură de Aur, chinuit de un ulcer cumplit; mai aproape de noi Părinţii aghioriţi, drag fiindu-mi să-i amintesc mereu pe Părintele Sofronie (mult suferind), Gheron Iosif, Părintele Paisie etc.
Oameniii aceştia au suferit mulţi ani de boli diverse, iar la urmă au traversat experienţa cumplită a cancerului. Sunt atâtea mărturii despre toate acestea, inclusiv de la medicii care i-au îngrijit.

Deci lucrurile nu sunt chiar aşa, cum să spun, mecanicist legate, liniar, simplist...
Îmi pare uneori că, dimpotrivă, tocmai în corpuri şubrede se leagă mai bine şi prinde putere duhul rugăciunii, duhul sfinţeniei...Ceea ce nu însemană deloc că pledez, Doamne fereşte, pentru boală ori suferinţă. Ci mai degrabă că eu cred într-o relativă autonomie a vieţii duhovniceşti faţă de sănătatea fizică. Adică sănătatea fizică nu este o condiţie obligatorie pentru sporirea duhovnicească. Iar aceasta din urmă nu e tributară genelor, ci aprinderii de către Duhul Sfânt a dragostei de Dumnezeu în om, aprindere căreia omul îi răspunde prin cuget curat şi inimă nerisipită, prin credincioşie, în ciuda stării de boală ori sănătate determinată, deseori, genetic.

Nu în genetică să căutăm taina genealogiei credinţei, nu în genetica genelor şi cromozomilor. Ci în Genetica Duhovnicească, aceea fără cromozomi şi gene sau care, mai bine spus, are ca material genetic pilda înaintaşilor, viaţa lor cuvioasă, admirabilă. Aşa cred, să mă ierţi de opinie.

[Ioan_Cezar]

Am avut simţământul, nu ştiu de ce, în timp ce citeam materialele oferite pe topic, că Părinţii şi teologii noştri apelează, să zic aşa, la un mic truc binecuvântat.
Anume, cunoscînd bine cât de mult ţinem noi oamenii, în mod firesc, la copiii noştri (că nu e om să nu-şi iubească pruncii), au folosit acaeastă înclinaţie a noastră firească pentru a ne trezi şi pe noi, însă în plan duhovnicesc.

Pentru că, de fapt, care-i mesajul? Doar că s-a găsit o explicaţie pentru bolile ori vulnerabilităţile copiilor?
Mă tem că acest mesaj e unul secundar.
Accentul este pus, cred, pe calitatea vieţii noastre de credinţă. A vieţii noastre duhovniceşti, lăuntrică şi cu manifestări în relaţiile cu aproapele. Toate aceste semnale de alarmă care arată spre copii au darul să trezească în noi (pe ocolite, prin folosirea chiar a înclinaţiei noastre fireşti şi chiar în ciuda ei) prospeţimea râvnei duhovniceşti. Pentru că noi, lumeştii, ne jenăm să părem cuiva râvnitori, în schimb avem permisiunea lumească să ne dăm de ceasul morţii pentru copii... Nu-i aşa? Ai văzut vreunul să jelească, să sufere câineşte pentru că nu îi merge rugăciunea? Se plâng mulţi de treburi ca acestea? Dar ia să poposim într-un taifas oarecare, ori poate chiar în tinda bisericii, şi să vezi câte drame de familie, câte ofuri şi oftaturi auzim, mai ales privind necazurile copiilor... Aşa suntem majoritatea, noi cei cu copii şi griji de familie.
Din păcate, deşi suntem dispuşi să ne dăm viaţa oricînd pentru copiii noştri, pentru viaţa noastră duhovnicească nici măcar la o rărire a frecventării unei deprinderi păcătoase nu suntem dispuşi să recurgem, deseori.
La mine, cel puţin, acesta a fost impactul. Trezeşte-te, nerodule, că viaţa ta e în mare neregulă!...

Am sesizat, mai ales din scrisorile cuvioşilor pentru oamenii din lume, că Părinţii luptă din greu pentru ca noi să ieşim din sfera, mult mai mare decât bănuim, a grijilor noastre lumeşti. Ei îi zic duhovniceşte, noi o tot răstălmăcim lumeşte... Ei ne trag către Cer, noi îi dăm cu grijile noastre pământeşti... Şi ne mai plângem ba că nu avem rugăciune, ba că suntem mânioşi ori posaci etc.
Ca urmare, cred că orice sfat al unui Părinte legat de viaţa noastră de zi cu zi e bine să fie mereu gândit ca pe un mesaj cu miză duhovnicească, fie ea şi implicită.
Ne place să ne pese de alţii, facem pe eroii pentru copii, pentru soţ ori soţie, dar să mai facem o metanie ori să sporim privegherea ne e mereu parcă o povară...
Deci aceste articole despre transmiterea genetică a păcatului mie îmi par un deget care arată, dinspre Hristos, în primul rând spre duhul nostru căzut, cu intenţia de a-l reanima, şi abia apoi spre diverse explicaţii genetice secundare.
Înţeleg că Părinţii vor, cu orice prilej şi cu orice mijloc, să ne facă mai responsabili pentru viaţa noastră duhovnicească. Dacă noi nu voim de bunăvoie, ei apelează, în disperare de cauză ca să spun aşa, la pasiunile noastre fireşti. Doar, doar, o mai pica vreo lacrimă curată din ochiul cuiva... Că mare e negura patimilor care înlănţuiesc sufletul robit al omului!

Toate cele bune, Doamne ajută!

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Sfântul Ioan Gură de Aur, chinuit de un ulcer cumplit; mai aproape de noi Părinţii aghioriţi, drag fiindu-mi să-i amintesc mereu pe Părintele Sofronie (mult suferind), Gheron Iosif, Părintele Paisie etc.

Ceea ce nu se cunoaşte de către unii, este faptul, că mulţi dintre aceşti părinţi s-au rugat la Dumnezeu să le dea acele suferinţe şi boli. Părintele Paisie chiar spune acest lucru într-una din cărţile sale, iar în alte cărţi ale sale dă şi exemple despre monahi care, fie că au vrut să se nevoiească în acest fel, fie că au vrut să-şi ispăşească prin boală anumite păcate ale tinereţii lor, s-au rugat la Dumnezeu să le dea o anumită boală.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Deci lucrurile nu sunt chiar aşa, cum să spun, mecanicist legate, simplist...

N-am considerat niciunde că aceste lucruri sunt legate mecanicist, liniar sau simplist, însă unii preferă să se fixeaze doar pe ceea ce le convine lor. Da, lucrurile sunt mult mai complexe tocmai de aceea am considerat utilă deschiderea acestui thread!
O să revin şi cu alte completări pe subiectul topicului când o să am mai mult timp.

[Ioan_Cezar]

Foarte bine, spor la lucru! Avem cu toţii nevoie de unele lămuriri, de orice lămurire care ne ajută prin impactul ei să devenim mai responsabili în planul vieţii de credinţă. Orice duce la o sporire în viaţa duhului nostru, în sensul pocăinţei, e binevenit.
Doar să ai grijă să nu mai aduci perle cum că genele recesive sunt rele iar genele dominante sunt bune. Nu de alta, dar chiar dacă eu sau alt forumist care deţinem cunoştinţele de genetică ale unui bacalaureat cinstit ne vom abţine (cu greu!) să intervenim, faptul că vei aburi mintea ta şi a altora cu bazaconii nu va aduce nimănui nici un folos.
Doamne ajută!

P.S. Şi te rog să îţi reaminteşti că în căutarea adevărului argumentul autorităţii e cel mai prost. Iar dacă totuşi insişti, ia măcar aminte că o autoritate duhovnicească nu e decât arareori o autoritate în ştiinţele profane. Ştiinţa Duhului e diferită de ştiinţa oamenilor, ca urmare oamenii duhovniceşti nu sunt repere în cadrul argumentării ştiinţifice ci doar în cadrul dezbaterii duhovniceşti. Dar dacă un om e totuşi savant în vreo ştiinţă a lumii, atunci când vine între confraţi pentru o dezbatere ştiinţifică el respectă cadrul conceptual al confraţilor şi nu îl stâlceşte după ureche. Că Duhul desăvârşeşte omul, nu îl tâmpeşte.

[tot-Laurentiu]

În oraşul Surgur trăia o femeie tânără, pe nume Natalia, care avea 31 de ani. Natalia era căsătorită de 8 ani, dar nu avea copii. Colega ei de serviciu, Nadejda Grigorievna, a sfătuit-o să citească o carte despre Fericita Matrona din Moscova şi să solicite mijlocirea acestei rugătoare la Dumnezeu. Natalia a citit cartea în trei ore. În sufletul ei a început atunci lucrarea nevăzută. Sub impresiile lăsate de cele citite, Natalia a lăsat cartea deoparte şi a adormit.

A visat că se află într-un spital, în faţa unei camere, unde era scris cu litere mari "Avorturi". Acolo tot timpul intrau şi ieşeau femei. Doi bărbaţi au încercat să o conducă şi pe Natalia. "Mi se părea că sunt însărcinată, povestea Natalia, am început să ţip şi să plâng, deoarece nu voiam să avortez. Voiam să nasc." Femeia s-a trezit din cauza propriului ţipăt, iar perna îi era udă de lacrimi.

Dimineaţa i-a povestit colegei sale cele visate. Aceea i-a spus că nu poate explica exact ce înseamnă visul, dar presupune că nu este întâmplător. Visul era asemănător cu o descoperire trimisă de Sus, la rugăciunile Fericitei Matrona. "Poate că, a explicat ea, ţi s-a arătat că avorturile puteau fi făcute de altcineva din familia ta şi de aceea Domnul nu îţi dă prunci." Natalia a întrebat dacă e posibil ca acest lucru să se întâmple din cauza mamei sale, iar Nadejda i-a răspuns că nu este exclus şi că aceea ar trebui să meargă la biserică şi să se pocăiască.

După ce s-a întors de la serviciu, Natalia a sunat-o pe mama ei şi i-a relatat problema: "Mamă, nu am copii pentru că tu ai făcut avorturi. Mergi la biserică şi te pocăieşte!" Mama a răspuns că acest lucru nu este adevărat şi că nu va merge la biserică, fiindcă nu are de ce să se pocăiască. În dimineaţa următoare Natalia a mers la lucru încruntată şi i-a spus colegei despre convorbirea cu mama ei. Nadejda a liniştit-o, sfătuind-o să nu se supere şi să o roage pe Fericita Matrona pentru ajutor în înţelepţirea mamei.

Timpul trecea... Natalia citea acatistul şi o ruga pe maica Matrona cu cuvinte proprii. La un moment dat a sunat-o mama ei şi i-a spus că a mers la Biserică şi că s-a pocăit în faţa Domnului Iisus Hristos. Curând după aceea, Natalia a rămas însărcinată, iar pe 15 iunie 2000 a născut un fiu...

Într-adevăr pocăinţa părinţilor poate vindeca bolile şi uşura soarta copiilor. Nu trebuie însă să cerem cuiva să se pocăiască pentru greşeli şi să-şi recunoască vinovăţia. Pocăinţa nu vine cu sila. De aceea, este bine să-i ajutăm pe vârstnici să-şi recunoască greşelile. Acest lucru trebuie făcut însă cu mult tact, fără ameninţări sau şantajări.

Conform avertismentului evanghelic: "Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura" (Matei 7, 1-2). Reproşându-i aproapelui vreun păcat, riscăm să cădem în acelaşi păcat şi atunci ni se va potrivi zicala "Cel care trage în trecutul său cu arma va fi ochit de viitor cu tunul.". Şi atunci nu noi, ci copiii noştri ne vor cere socoteală. Oare nu de aceea Apostolul Pavel spune: Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos (Gal. 6, 2)?

La rândul lor, părinţii nu trebuie să dispere şi să se chinuiască din cauza vieţii nepăsătoare sau a bolilor incurabile a propriilor copii ajunşi la maturitate. Mângâind în scrisoare o mamă, îndurerată de necredinţa fiului ei, Sf. Ambrozie de la Optina spunea; "Sunteţi conştientă că aveţi o mare parte din vină, fiindcă nu aţi reuşit să educaţi copilul aşa cum trebuie. Învinovăţirea de sine este folositoare, dar recunoscând propria vină trebuie să ne smerim şi să ne pocăim, nu să ne indignăm sau să disperăm. Nu trebuie nici să vă chinuiţi cu gândul că sunteţi singura vinovată de situaţia actuală a fiului. Acest lucru nu este adevărat. Orice om are darul libertăţii şi trebuie să răspundă pentru faptele sale în faţa lui Dumnezeu."

Pe lângă aceasta, nu orice boală este produsă de păcatele neamului. Apostolul Ioan Teologul relatează că Hristos, ieşind dintr-o biserică de la Ierusalim, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca se arate în el lucrările lui Dumnezeu (Ioan 9, 1-3). Providenţa dumnezeiască a folosit această boală pentru a atinge un scop bun: Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi (Ioan 9, 39). Prin minunea vindecării sale, omul orb din naştere a dat slavă lui Dumnezeu. L-a cunoscut pe Fiul Întrupat şi a dorit să-I urmeze.

Oamenii îi învinovăţesc greşit pe părinţi lor pentru toate nenorocirile care li se întâmplă, mărturisesc mincinos, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta şi mută vina "de pe capul bolnav pe cel sănătos ".

A venit odată la Părintele Paisie Aghioritul un tânăr bolnav psihic care spunea că vina pentru boala sa este a părinţilor şi că are o "sensibilitate moştenită". "Despre ce fel de moştenire îmi vorbeşti? l-a întrebat ascetul athonit. Ai nevoie în primul rând de odihna, să-ţi termini studiile, să mergi la armată, după care să te angajezi." Nenorocitul a ascultat sfatul bătrânului şi şi-a descoperit calea. Astfel se găsesc oamenii pe ei înşişi, era convins părintele Paisie. (Enigmele eredităţii / Konstantin V. Zorin)