De ce sunt considerati cei casatoriti pacatosi/murdari?

[sophia]

Li, nu inteleg ce vrei sa-mi spui.
Cum n-am trait/simtit Taina Cununiei?
Cred ca n-ai inteles tu problema mea.
Eu m-am simtit curata inainte de casatorie si de a trai cu sotul meu, atat in fata lui Dumnezeu, cat si in fata oamenilor.
Dupa casatorie si citind predicile parintelui Cleopa si altele, ma simt murdara, pacatoasa.
Nu fata de Dumnezeu, care mi-a dat impreuna cu Mama sa Taina Cununiei, ci fata de oameni, de regulile impuse de ei. Si am senzatia ca prin aceste reguli tocmai infirma Taina Cununiei si se amesteca in intimitatea familiei.
Taina de iubire sufleteasca si trupeasca vis-a-vis de sotul meu nu are nici un amestec aici. Daca ea s-a schimbat dupa cununie? Greu de spus.Viata este grea si nu poate sa fie totul numai un romantism si o placere.
Mai mult nu mai spun.

[57Li]

În prealabil postat de Anna

Incredibil!! multumesc pentru marturie, imi da multa speranta. Nu inteleg ce-i cu mine de o tot pierd.

"Cand se va arata "EL", Domnul ( in viata noastra)il vom vedea( cu ochii sufletului) asa cum este",in toata frumusetea si splendoarea Lui, si nimic nu va mai fi la fel.! El ne va invata toate lucrurile prin prezenta si lucrarea Duhului Sau cel Sfant.
Un copil al nimanui, fara identitate,fara stramosi,un copil al strazii, daca va fi primit in familia Marelui Imparat si Domn si va primi infierea nu va putea niciodata sa-si opreasca lacrimile de fericire si uimire ca el, chiar el, un nenorocit, a avut parte de asa un mare har sa fie primit ca fiu.
"Tatal nostru care esti in ceruri"..este cea mai extraordinara rugaciune.
Tata.. Tata.. !!!

[Fani71]

În prealabil postat de sophia

Dupa casatorie si citind predicile parintelui Cleopa si altele, ma simt murdara, pacatoasa.
Nu fata de Dumnezeu, care mi-a dat impreuna cu Mama sa Taina Cununiei, ci fata de oameni, de regulile impuse de ei. Si am senzatia ca prin aceste reguli tocmai infirma Taina Cununiei si se amesteca in intimitatea familiei.

Cam asta vroiam si eu sa zic. Ai spuns-o mai bine ca mine si in cuvinte mai putine!

[57Li]

În prealabil postat de sophia

Li, nu inteleg ce vrei sa-mi spui.
Cum n-am trait/simtit Taina Cununiei?
Cred ca n-ai inteles tu problema mea.
Eu m-am simtit curata inainte de casatorie si de a trai cu sotul meu, atat in fata lui Dumnezeu, cat si in fata oamenilor.
Dupa casatorie si citind predicile parintelui Cleopa si altele, ma simt murdara, pacatoasa.
Nu fata de Dumnezeu, care mi-a dat impreuna cu Mama sa Taina Cununiei, ci fata de oameni, de regulile impuse de ei. Si am senzatia ca prin aceste reguli tocmai infirma Taina Cununiei si se amesteca in intimitatea familiei.
Taina de iubire sufleteasca si trupeasca vis-a-vis de sotul meu nu are nici un amestec aici. Daca ea s-a schimbat dupa cununie? Greu de spus.Viata este grea si nu poate sa fie totul numai un romantism si o placere.
Mai mult nu mai spun.

Nu ma refer la romantism si la placere in acceptiunea firii pamantesti,a pasiunii si a trairii animalice ci la acea simtire si unire a celor doi intr-o alta dimensiune decat cea fireasca. Este o unire in trup, dar este, totusi, mult mai mult decat atat .Constientizezi ca celalalt este pentru tine creatia perfectiunii divine. Pana si focul Divin care aprinde lumanarile la Sf. Mormant este altfel decat focul obisnuit.
Stiu la ce te referi,dar cred ca este o ispita care te framanta. Noi respectam precizarile Bisericii si 'legile' scrise si ... nescrise, pentru ca nu ne este greu! Ne putem odihni in Legile Domnului pentru ca stim ca numai asa vom "simti" si vom experimenta prezenta calauzirii divine. Nu le vom simti ca pe niste ingradiri, ca si gratii care ne obliga sa stam departe ca si niste necurati. Biserica a impus aceste legi pentru ca cei nexperimentati sa nu faca abuz.Parintele Arsenie Boca ,in Cararea Imparatiei explica foarte frumos ce este uz si abuz.

[57Li]

NU CRED CA CEI CASATORITI SUNT CONSIDERATI: "PACATOSI/MURDARI"!! de catre Biserica.Poate doar relatiile intime sunt considerate ca o 'placere' la care se poate renunta partial sau total, din prea marea dragoste de Dumnezeu si ca o jertfa pentru acesta dragoste( dar toate cu buna randuiala, dupa varsta si posibilitati)

[patinina34]

Iata ce spune Parintele Arsenie despre acest lucru:

Iată pe nume câteva feluri de patimi prin care oamenii îşi prăpădesc sămânţa şi vlaga, aprinşi de pofte contra firii:
1. Onania sau malahia;
2. Curvia;
3. Sodomia;
4. Bestialitatea (cu dobitoacele).
Iar în căsătoria legitimă:
1. Desfrânarea;
2. Fereala de zămislire;
3. Crima de avort;
4. Preacurvia;
5. Necurăţia;
6. Nesocotirea vremurilor oprite;
7. Alte nenumite spurcăciuni.
Dar ce-i atunci după fire? Numai şi numai zămislirea de prunci.
Căsătoria este o Taină din cele şapte, tocmai ca să nu îngăduie într-însa atâta şerpărie de fărădelegi. Cu toate acestea, în zilele noastre trebuie să strigăm amarnic: ,,Ridicaţi căsătoria din desfrânare, măcar la rânduiala dobitoacelor. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a dat fărădelegilor!”. E aşa de greu de înţeles? Dar zic unii: „Noi putem şi fără binecuvântarea lui Dumnezeu!” Iertaţi de întrebare: „Unde?”. Da, pentru cine nu vrea să înţeleagă, nici Dumnezeu n-a avut ce să zică decât aceasta: “Cine este nedrept să nedreptăţească mai departe, cine e spurcat să se spurce şi mai rău, cine e drept să facă dreptate şi mai departe, cine stă sfânt să se sfinţească şi mai mult. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” ([COLOR=blue]Apoc.22, 11 - 12).[/COLOR]
Şi mai zice ştiinţa că tot omul vine pe lume cu un anumit număr de celule nervoase. Prin faptele lui cele de desfrânare, pierde un număr mai mic sau mai mare de celule. Şi pentru că peste toate fărădelegile atârnă legile, aşa atârnă ele şi peste viaţa desfrânatului: faptele sale sunt descrise în sămânţa sa, astfel încât copilul este îmbinarea celor doi părinţi şi a celor patru bunici, a celor opt străbunici şi a celor 16 stră-străbunici (aceasta este o moştenirea numai până la al patrulea neam, dar şi ceilalţi înaintaşi îşi dau partea lor de zestre, însă din ce în ce mai mică). Ne putem da seama cât au de ispăşit copiii din greşelile părinţilor! Şi ce moştenesc? Forma şi întocmirea trupului, precum şi numărul de celule nervoase pe care îl aveau părinţii când au chemat copilul în lume. De la numărul şi sănătatea acestui număr, atârnă multe pentru viaţa urmaşilor. Sau mai pe înţeles, un copil are scrise în sine toate înclinările unui număr mare de părinţi, atât cele bune cât şi cele rele (jumătate de la cei doi părinţi, a patra parte de la cei patru bunici, a opta parte de la cei opt străbunici şi aşa mai departe).
Acum, din toate înclinările acestora, vor veni la arătare mai întâi cele mai puternice, de la părinţii cei mai apropiaţi, dar pot veni la arătare şi porniri de la moşi-strămoşi, atunci când împrejurările din afară sau tocmirea dinăuntru înlesneşte să se arate moşteniri îndepărtate. Firea ţine la sănătate: de aceea, moştenirii bolnave de la un părinte îi sare în ajutor cu partea sănătoasă de la celălalt, dar neputinţa o poartă totuşi, nearătată, în cojoc.
Acestor înclinări să le zicem grâu şi neghină. Vom pricepe că în copil se arată şi sămânţa celui rău, care va trebui să o răbdăm până la seceriş, fiindcă semănătorii, lucrătorii şi economii tainelor au mai adormit, încât acum vedem cam multă neghină în ţarina aceasta. Iar somnul de care e vorba, e adormirea străjii minţii, toropeala în patimile fărădelegilor. Omul vrăjmaş, diavolul, a strecurat în firea omenească, din neam în neam, tot mai multă neghină, sau înclinarea drăcească a fărădelegii.
Dar nu numai patima desfrânării omoară grăuncioarele nervoase, ci toate patimile. Mânia aprinsă, durerea peste măsură pentru o dragoste pământească, la câţi nu le-a făcut sânge rău şi nu i-a pălit guta? Dărâmarea cea mai cumplită însă, vine de la patima beţiei. Otrava băuturii, pe lângă amorţirea şi arderea tuturor nervilor, strică sămânţa toată, într-un chip nemaivăzut - după cum mărturiseşte ştiinţa. Dacă cineva cheamă copii la viaţă în starea aceasta, peste bietul copil atârnă necaz greu, boala îndrăcirii. Căci, oriunde este dărâmare, vine şi puterea rea, diavolul, ca la o ispravă a sa şi se arată prin chinuirea ce o face copilului nevinovat. Aşa se face că vedem nesfârşitul şir de urmaşi nenorociţi: orbi, şchiopi, uscaţi sau putrezind de vii, alţii strâmbi în fel şi chip şi mai greu decât toate, chinuiţi de draci. Iar alţii, în ce priveşte mintea, porniţi de mici spre rele, când vor fi mai mari vor azvârli în părinţi, în Dumnezeu şi vor sfârşi năpraznic. Mare dărâmare în firea omenească! Acestea sunt fărădelegile, în chip de om, ce plângând, strigă vinovăţiile părinţilor şi aduc mare durere în toate părţile.
Iar dacă vreţi: singura scăpare sigură este de a nu ajunge aici (există cale care n-are fărădelegi: aceasta este dată de taina cununiei). Aceştia sunt „pruncii născuţi din somnul necurat, martori ai nelegiuirilor părinţilor, dacă stai să cercetezi” ([COLOR=blue]Înţel. 4, 6[/COLOR]). Legea atotputernică ce întoarce faptele oamenilor în braţele lor, o strigă Sfânta Carte în fiecare veac de oameni. “Fiii desfrânaţilor nu vor avea desăvârşire şi sămânţa ieşită din patul nelegiuit se va stinge. Că, de vor avea viaţă lungă, nu vor fi de nici o treabă şi bătrâneţea lor, la urmă de tot, va fi fără cinste. Iar, de vor muri de timpuriu, vor fi fără mângâiere şi fără nădejde vor fi în ziua judecăţii. Căci neamul celui nedrept are groaznic sfârşit” ([COLOR=blue]Înţ. 3, 16-19[/COLOR]). “…Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce mă urăsc pe Mine, până la al 3-lea si al 4-lea neam şi mă milostivesc până la al miilea neam, către cei ce Mă iubesc şi păzesc Poruncile Mele” ([COLOR=blue]Ieş. 20, 5 - 6[/COLOR]).
Dar milostivirea lui Dumnezeu, care nu de bunăvoie pedepseşte şi umileşte pe fiii oamenilor ([COLOR=blue]Plâng. leremia 3, 3[/COLOR]) aduce în câte unii înclinările bune ale străbunilor şi copilul de mic ajunge la deosebirea dintre bine şi rău. Despre aceştia zice Dumnezeu: “Dacă un copil care văzând păcatele toate câte a făcut tatăl său, se păzeşte şi nu face nimic asemenea… acest om nu va muri pentru păcatele părinţilor săi, ci în veci va trăi… pentru că fiul a făcut ceea ce este drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit: de aceea va trăi”. ([COLOR=blue]Iez. 18, 14-19; 17, 19[/COLOR]).

[patinina34]

[ Singura scăpare:
Pocăinţa şi ridicarea căsătoriei din
desfrânare la înălţimea de Taină ]

Iată cât de cât înţeleasă sporirea pustiirii, ce se lucrează în ascuns în firea fiecărui rând [generaţie] de oameni, care acum, în zilele noastre, s-a arătat în afară cu urgie mare. Căci: “De unde vin războaiele şi certurile dintre voi? Nu oare de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” ([COLOR=blue]Iac. 4, 1).[/COLOR]
Cine va opri prăpădul pustiirii? “Fără Mine nu puteţi face nimic” zice Domnul ([COLOR=blue]Ioan 15, 5[/COLOR]). Prăpădul pustiirii nu se va opri până nu vor scoate oamenii desfrânarea din inimile lor şi până nu vor să ştie de Dumnezeu ([COLOR=blue]Osea 4, 1-6[/COLOR]). “Cei ce ţin de trup, poftesc pe cele trupeşti, iar cei ce ţin de duh, poftesc cele duhovniceşti. Căci pofta cărnii este moarte, iar dorinţa Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă pofta cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. De aceea cele ce sunt în carne (în curvie) nu pot să placă lui Dumnezeu”. ([COLOR=blue]Rom. 8, 5 - 8[/COLOR]). Cei ce sunt ai lui Hristos, şi-au răstignit trupul, împreună cu patimile şi cu poftele. „Nu suntem datori trupului ca să trăim după trup. Căci dacă vieţuiţi potrivit trupului, veţi muri, iar dacă ucideţi cu Duhul poftele trupului, veţi fii vii. Fiindcă toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu sunt”. ([COLOR=blue]Rom.8,12-14[/COLOR]).
“Căci voinţa lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră, să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare dintre voi să stăpânească vasul său în cinstire şi în sfinţenie, nu în patima poftelor, cum fac necredincioşii, care nu cunosc pe Dumnezeu… căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire” ([COLOR=blue]I Tes. 4, 3-7[/COLOR]).
Pe vremea Sfântului Apostol Pavel încă sufla urgie mare, mai ales peste creştini. De aceea mulţi îşi luau de la ei înşişi sfat să se înfrâneze desăvârşit în căsătorie, cu gând să fie gata oricând de Sfânta Împărtăşanie şi de mărturisirea muceniciei. Sfântul Pavel însă, socotind copiii mugurii căsătoriei, n-a îngăduit înfrânarea desăvârşită decât pentru vremurile de post şi rugăciune [COLOR=blue](I Cor. 7, 5).[/COLOR] Socotind însă şi „nevoia ceasurilor de faţă” (urgia vremurilor de atunci) le da sfatul acesta: “Bine este pentru oricine, să fie aşa cum se găseşte. Legat eşti cu femeie, nu căuta desfacere. Dezlegat eşti de femeie, nu căuta femeie… Că de acum vremea s-a scurtat. Aşa încât cei ce au femei, să fie ca şi cum nu ar avea… cei ce cumpără ca şi cum n-ar stăpâni şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Căci faţa acestei lumi trece” ([COLOR=blue]I Cor. 7, 25 - 40[/COLOR]).
În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare că “de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştând pe oameni şi lucrându­-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte, preoţii vremurilor noastre n-au mai urmărit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria creştină. Aşa se face că, „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” ([COLOR=blue]Iez.7, 26[/COLOR]), oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă că aceea [desfrânarea între soţi] nu-i păcat.
Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor, care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat şi ajungând adesea una cu durerea lor, într-o zi, slujind Sfânta Liturghie, rugându-mă ,,pentru Pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici”, aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea amarnică: “Nu te ruga de Mine să le dau Pace, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pace pe Pământ”.
Şi am înţeles pe urmă multe lucruri… Drept aceea, ascultător Poruncii, trebuie să strig cuvântul Scripturii ca o strigare de alarmă: ,,Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască” ([COLOR=blue]Fapte 17, 30[/COLOR]). Adică să vină la viaţă curată, după învăţătura drept măritoare a Bisericii lui Hristos, iar când vremea o va cere, să mărturisească pe Hristos cu preţul vieţii, netemându-se de moarte. Altfel, nu se poate ridica o stavilă pustiirii ce se întinde peste bieţii oameni. Iar ridicarea stavilei este ridicarea căsătoriei din desfrânare, la înălţimea de Taină, între cele 7 Taine, ca oamenii să nu îngăduie şerpăria fărădelegilor.

Iubirea desfrânării îi face pe oameni groşi la minte şi la obraz şi nu înţeleg cinstea. De aceea, mugurii căsătoriei lor , copiii, îi dau pe părinţi cu capul de toţi pereţii şi prin purtările lor rele le azvârle cu copite în obraz, iar la rândul lor îndoit vor lua şi ei de la copiii lor.
Lămurit că lucrurile nu stau bine!
Nu fără înţeles „a fost chemat şi Iisus la nuntă, cu ucenicii săi” (Ioan 2, 2), ci ca să pricepem că la nuntă se face prima minune dumnezeiască, spre bine. Numai prin tocmirea căsătoriei după Hristos, care este mintea desăvârşit stăpână pe patimi, se pot scoate înclinările rele din fire şi să nu mai fie date moştenire (sporită) din neam în neam şi să chinuiască pe oameni.
Iar viaţa curată a căsătoriei, după cinstea ei de Taină, este aceasta:
1. Binecuvântată este numai rodirea de copii. Iar tot ce-i în afară de rostul acesta, în privinţa trupească, este desfrânare şi păcat şi să nu se mai facă;
2. Vremi îngăduite pentru chemarea copiilor sunt numai zilele între posturi, însă numai dacă soţii amândoi sunt învoiţi la rostul rodirii de copii;
3. Vremi oprite sunt acestea:
a) Cele patru posturi mari;
b) Cele trei zile de post pe săptămână (miercuri şi vineri, iar luni numai dacă este voinţă);
c) Sărbătorile şi zilele sărbătorilor[inclusiv duminica:ziua Domnului şi sâmbăta];
d) Vremea necurăţiei;
e) Vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi;
f) Vremile de tulburări şi războaie precum şi oarecare vreme după acestea, pentru cei ce au luat parte la ele;
g) Vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum şi vremea alăptării.
4. Cei ce se dovedesc neroditori, să se înţeleagă la petrecerea frăţească, evitând păcatul;
5. De la încetarea semnelor femeii, încetează şi datoria căsătoriei, a chemării de copii.
6. Urmând aşa, nu se mai întâmplă:
a) Crime de avort;
b) Blestemăţia ferelii;
c) Fărădelegea desfrânării;
d) Şi alte spurcăciuni.
Iată cu ce rânduială să fie soţii de un înţeles. De ce aşa?

[patinina34]

Lămuriri:

O căsătorie creştină nu e cu putinţă decât între creştini convinşi. Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva e în afara credinţei dreptmăritoare, tot ce face e păcat şi păcatul îi este lege. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţa curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morţi şi când află despre Dumnezeu şi suflet, învie din morţi şi încep pocăinţa.
Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă. “Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului ([COLOR=blue]Efes. 5, 22-24; 1 Cor. 11, 3[/COLOR]), dar când capul lui e păcatul şi “Dumnezeul lui e stomacul” n-are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să n-aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi sfinţii.

De aceea sunt opriţi de la căsătorie:

a) Nebunii, îndrăciţii, băutorii, slabii de minte şi cei cu boli lumeşti;
b) Rudeniile de sânge până la gradul 8 (verii de gradul 4 îi îngăduie pravila bisericească, însă am văzut şi la depărtarea aceasta, copii însemnaţi de păcatul amestecării de sânge şi cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna);
c) Cei prea deosebiţi de vârstă. Depărtarea cea mai mare ce poate fi îngăduită este de 7 ani (maxim 10). Ce trece peste aceştia dovedeşte patima desfrânării, care se răzbună. Văduvii să ia văduve.
d) Vârsta îngăduită pentru fete, de la 18 la 20 de ani, iar pentru băieţi spre 25 de ani, adică la o vârstă la care să priceapă pe ce cale merg şi cum trebuie să meargă. Şi încă ceva: trebuie să se aştepte o vârstă mai mărişoară, ca să se vadă, pe cât e cu putinţă, toate înclinaţiile din cei doi tineri, care numai cu vârsta se arată. Altfel, se mai întâmplă că înainte de căsătorie au o purtare, iar după căsătorie, după oarecare vreme, au alte purtări pentru care bucuros ai fi căutat tovărăşia vieţii în altă parte.
e) Căsătoriile făcute după sfatul sau sila părinţilor, care socotesc averea - patima lăcomiei - n-au dus la capăt bun; averea toată s-a împrăştiat.
f) Cercetaţi ce purtări au avut părinţii, cei 4 bunici, căci aşchia nu sare departe de butuc.
g) Nu începeţi căsătoria cu păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu şi-L veţi avea împotrivă. Până la Cununia Bisericească, toţi sunt datori a avea fecioria nestricată, şi fete şi băieţi. Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are duhovnic, îi este cu putinţă. Celuilalt, nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De aceea, cei ce robesc la patimi, trebuie să dovedească întâi îndreptarea din toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în oameni, osândind şi pe alţii împreună cu ei.


[Binecuvântată este numai rodirea de copii]

Înainte de Hristos, Tobit a zis cuvântul: “Doamne, iau pe această soră a mea, nu pentru împlinirea poftelor mele, ci o fac cu inimă curată” oiau într-adevăr ca femeie (Tobit 8, 7). Cine în vremea noastră mai crede aşa. Căsătoria este numai aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta, vine ura şi face vrajbă.
Nunta este mai mult decât aceasta, este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. De aceea, numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi şi trăgători spre El.

[Vremi oprite chemării copiilor la viaţă]
E oprită vremea posturilor şi a sărbătorilor. Întâi e sufletul şi Dumnezeu şi apoi trupul. Când poartă omul grijă de suflet, iese din pofta trupească, o stinge chiar, ca să poată primi Sfânta Împărtăşanie - mâncarea sufletului şi de care trebuie să se apropie tot creştinul, măcar de patru ori pe an. Postul e rânduit tocmai spre stingerea poftelor trupului. Câtă vreme omul nu iese din poftă, nu se poate apropia de Dumnezeu. Copiii chemaţi în sărbători şi posturi, toţi poartă în ei păcatul părintesc. Aşa cum părinţii n-au ţinut seamă de ziua Domnului, aşa nici copiii nu vor ţine seama de voia Domnului şi de sfatul părinţilor.
E oprită vremea necurăţiei. În lege, cei ce călcau rânduiala aceasta erau omorâţi cu pietre, pentru că pruncul ce se zămislea în necurăţenie, la evrei, avea înclinări spre lepră, fiind o ţară caldă, iar la noi va avea orice altă înclinare spre putrezirea de viu.
E oprită vremea de tulburări, războaie, pentru cei ce iau parte la ele, fiindcă în acestea li se zdruncină nervii şi au pornire spre vărsare de sânge. Apoi, mai e ştiut că pruncul ce se naşte, se alătură părintelui slab, ca să ţină cumpăna; se înţelege astfel, de ce în rândul de copii ce se nasc după războaie, sunt mai mulţi băieţi şi moştenesc apucăturile războinice ale taţilor şi zdruncinarea lor nervoasă, din vremea când au fost chemaţi la viaţă; se mai înţelege de asemenea şi de ce copiii aceştia vor face revoluţii şi vor sfârşi cam prost, ca unii ce vor fi mereu în război cu ceilalţi oameni. Mai aşteaptă puţin, până ce se mai liniştesc nervii şi nu mai ai vise tulburătoare, cu spaimă de război. În starea aceasta nu poţi chema decât un băiat, care, şi din graba ta, poate apuca calea puşcăriei.
De ce este oprită toată vremea sarcinii? O dată, pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie chemat la viaţă căci el este este, deja în pântece! ], apoi, pentru că toate simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei, în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de la 7 ani. Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la 70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându­-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească.
Doctorii dau sfatul căsătoriei numaidecât, fără să socotească roada bolnavă ce vor chema-o pe lume să se chinuiască, dacă aduc vreo roadă.
Prin urmare, înclinările ce le-au avut părinţii în timpul sarcinii acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce se va naşte. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-înşii înclinările unui sfânt sau apucările unui tâlhar. Să se roge părinţii în vremea aceasta, să se împărtăşeacă cu Sfintele Taine, să petreacă cu dragoste de Dumnezeu; aşa va fi şi în viaţa copilului ce se va naşte şi nu veţi avea bătaie de cap cu el, că nu crede, că nu ascultă şi umblă după rele. Întors - ştiţi cum e.
Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de de mamă şi de purtările ei. Apoi,nu poate rodi copil nou, pentru că nu-şi poate împărţi sângele în 3 părţi şi toate să meargă bine;o parte cu laptele, alta pentru sine şi a 3-a pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie firea rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai. Dar aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva boliior de tot felul, iar căzând în acestea, foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice desfrânare este o putrezire înceată (ca gunoiul care arde) ce scurtează zilele oamenilor.
Luaţi aminte, că pentru osteneala părinţilor, după voia lui Dumnezeu, se milostiveşte spre copii şi-i binecuvintează cu daruri, precum însuşi a zis: “până la al miilea neam” pentru cei ce-L iubesc pe El.

[patinina34]

Pravila albă

Adică darea pe faţă a unor lucruri privitoare la căsătorie şi în afara ei, dimpreună cu urmările lor, în cea mai mare parte necazuri fără îndreptare - şi rânduiala de urmat, pentru cine vrea să creadă şi să nu ajungă la acestea.
«Erau multe şi mari pricinile pentru care trebuia un leac puternic ca acesta. Iată-1, dat la îndemâna tuturor - unora spre bucurie mare, altora spre supărare mare. „Cei ce au păzit cu sfinţenie pravila cea sfântă, sfinţise-vor şi cei ce au învăţat-o, vor şti ce să răspundă» ([COLOR=blue]Înţ: 6, 10[/COLOR]).

[AlinB]

În prealabil postat de 57Li

As dori sa spun ceva din experienta mea de viata legat de acest subiect.
Am inceput relatia mea intima cu sotul meu ca o puternica pasiune, chiar distructiva, care a facut ca fiecare sa ne pierdem casnicia anterioara.Casnicia noastra a inceput cu un pacat de moarte, o calcare peste cadavre, care ne-a adus enorm de multa suferinta , incat placerea initiala a devenit o povara incredibila.Oricat de fascinante mi s-au parut sentimentele si trairile, fiind in stare sa-mi dau viata , realmente, pentru fiinta iubita, acesta experienta imi dadea mereu un sentiment de vinovatie, de sovaire si nesiguranta.In adancul fiintei mele nu simteam ca sunt intr-adevar, "sotia' lui,desi fizic si emotional totul era extraordinar.Nici in urma casatoriei civile nu am capatat sentimentul implinirii totale. Apoi... s-a intamplat ceva cu totul nemaipomenit! Domnul, Dumnezeu, in marea Sa mila a facut o minune mare prin Maicuta Sfanta si Sf. Arhanghel Gavril, prin mijlocirea sfintitilor parinti duhovnicesti, ca eu sa descopar ortodoxia. Am avut imensa oportunitate sa pot primi Sf. Taina a Botezului Ortodox in dimineata Sf. Invieri, precum si Sf. Taina a Cununiei in Biserica Ortodoxa in ziua Sf. Imparati Constantin si Elena si viata mea a capatat o cu totul alta turnura si orientare. Nu a fost din mintea sau din calculul meu tot ce s-a intamplat,mult mai tarziu am aflat semnificatia profunda a acestor sarbatori si cum de viata mea a fost marcata in aceste momente cheie ca un semn de aducere aminte( " Va spun aceste lucruri ca atunci cand se vor intampla sa 'credeti' ca Eu sunt").In acest contest,am experimentat trairea intima , cu aceeasi persoana , in aceste doua ipostaze.As dori sa spun ca trairea de dupa cununie a fost o experienta cu totul si cu totul de exceptie, o diferenta ca de la cer la pamant, nu fizic ci sufletesc.Numai cine a trait acesta taina de iubire si simtire poate intelege !
Si ma intreb nedumerita : Ce fel de intrebari sunt acestea? Cand? unde? De ce atunci si de cate ori?
Daca ai fi avut parte de acea atingere binecuvantata, de acea calauzire in Duh si Adevar pentru marea menire de creatori de oameni pentru cer,pentru marea Taina a acestei uniri atat de profunde, dar atat de inalte totusi, toate aceste raspunsuri le-ai fi primit de sus, le-ai fi simtit cu siguranta in adancul fiintei tale si nu ar trebui sa ceri explicatii pe forumuri.

"Adevarat, adevarat iti spun ca daca nu se naste cineva din apa si din Duh nu poate intra in imparatia Mea."
Doamne, te rog, ajut-o pe Sophia sa descopere Marea Taina a Cununiei !!

Intr-adevar, ceea ce da forma si consistenta iubirii si mai ales trainicie este binecuvantarea lui Dumnezeu, nu pasiunea fizica, afinitati intelectuale sau mai stiu eu ce alte criterii dupa care unii isi cauta o inchipuita jumtate, de cele mai multe ori orbecaind si tot incercand nebuneste si chiar ranind in dreapta si stanga in numele "dragostei", fara a sti ca fara binecuvantarea lui Dumnezeu si o traire personala a credintei, o legatura a casniciei, in adevaratul sens al cuvantului, nu poate exista.

Si asta se simte la un moment dat si la nivel emotional, mai ales de catre cei care au fost candva cumva "pe langa" si pe urma au experimentat aceasta schimbare.

Dar, repet, este nevoie de doua lucruri: atat binecuvantarea lui Dumnezeu (prin Taina Casatoriei) cat si trairea personala a credintei.

Pentru ca multi o au pe prima dar nu o au pe cea de a doua, sau sunt altii care cred ca o au pe a doua (protestantii) dar nu o au pe prima iar lucrurile nu sunt de multe ori ceea ce ar trebui sa fie, chiar daca nu se ajunge neaparat la divort sau chiar au multi copii si "le merge bine" (pentru cei care vad lucrurile din afara).