Povesti cu talc

[strajeru]

Taina Sfântului Botez

Într-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credinţă, a vrut să-1 contrazi­că pe un preot, spunându-i:
[SIZE=5]- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred j că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aştepţi ca cei mici să crească şi de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezaţi. Doar aşa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteţi voi, ortodocşii, să-i botezaţi pe copii?[/SIZE]
- Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, ştiu că dumneata ai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze?
- Da, îi răspunse omul.
- De ce nu ai aşteptat să crească şi să-i întrebi mai întâi dacă vor sau nu să fie j vaccinaţi? - îl mai întrebă preotul pe om.
- Fiindcă nu vroiam să se îmbolnăvească şi ştiam că e bine pentru ei.
- E, vezi, tot aşa şi noi ştim că Sfanţul Botez este bun pentru copii şi nu avem de ce aştepta. Aşa cum vaccinezi un copil micuţ, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot aşa îl şi botezi, pentru a nu se "îmbolnăvi" sufletul lui tânăr. Prin puterea Duhului Sfânt, prin harul Său, coborât astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregătit pentru o viaţă nouă şi luminoasă: viaţa creştinească.
Sectantul plecă ochii ruşinat şi se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot Deşi sunt unii care nu cunosc dreapta credinţă, sau ştiu prea puţine, preotul îi poate învăţa, îi poate călăuzi prin desişul acestei vieţi încărcate de greutăţi şi păcate, scoţându-i la limanul mântuirii. Omul trebuie să îşi asculte preotul, duhovnicul şi să se gândească la cele spuse de acesta.

[SIZE=5]"Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluierasul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon." (părintele Paisie Olaru)[/SIZE]

[strajeru]

Cele două vâsle

Demult, trăia un bătrân, om cu fiica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu.
- Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:
- De ce ai scris pe o vâslă "credinţă" şi pe cealaltă "fapte bune"?
[SIZE=5]- Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.[/SIZE]
- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci fapte bune, eşti de folos celorlalţi, dacă ai credinţă, îţi eşti ţie însuţi de folos.
Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. în felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.
Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!
"În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există. " (Sfântul Simeon Noul Teolog )

[strajeru]

Sfânta Biserică

Dorind să-1 contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum îl vedem peste tot.
[SIZE=5]- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă îl văd peste tot şi prin toate, însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.[/SIZE]

"Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor. " (Sfântul Nicodim )

[strajeru]

Trupul şi sufletul

Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinţă. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui şi familiei sale. După aceea, prietenul său 1-a întrebat:
- Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar 1-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-1 foamea, ar fi drept?
- Bineînţeles că nu, a răspuns .bogătaşul.
- Dar dacă 1-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Şi atunci, dacă tu singur spui că aşa ceva este o nedreptate, de ce procedezi m felul acesta?
- Cum? - se indignă omul. Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeaşi dragoste. De ce spui aşa ceva?
- Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alţi doi fraţi buni, de care tu ar fi trebuit să ai grijă de-a lungul întregii vieţi: sufletul şi trupul tău. Iar tu nu eşti drept cu aceşti fraţi. Te ocupi doar de unul, neglijându-1 cu totul pe celălalt.
Aveţi haine frumoase şi sunteţi bine hrăniţi, tu şi ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebaţi? El nu poate purta decât haina credinţei, de care tu nu te-ai îngrijit şi nu se poate hrăni decât cu dumnezeiasca învăţătură, cu dragoste şi milă. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul şi sufletul sunt ca doi fraţi buni, de nedespărţit. Unul nu poate trăi fără celălalt, îngrijeşte-i pe amândoi şi atunci vei fi, cu adevărat, drept şi fericit. Fereşte-te să fii asemenea păcătosului care trăieşte doar cu trupul în timp ce sufletul îi este mort.
"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu
şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu. " (Sfântul Tihon )

[strajeru]

Cine-i drept înaintea Domnului?

Demult, un om 1-a întrebat pe un bătrân călugăr:
- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văz­duh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinţilor?
- Nu, fiule, nici vorbă!
- Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?
[SIZE=5]- Nici acesta?[/SIZE]
[SIZE=5]- Dar atunci, cine este drept?[/SIZE]
- Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.
Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalţi văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi si? nu se afunde în ele. Doar aşa, cu un suflet curat poţi avea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire. Cel drept se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept şi înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.
"Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

[strajeru]

Căinţa păcătosului

La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele] au, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, 1-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, 1-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-1 arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa toc-1 mai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul ajurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.
"Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat. " (Sfântul Atanasie cel Mare )

[strajeru]

Minunea Naşterii Domnului

În seara de Crăciun, un tânăr 1-a întrebat pe tatăl său:
[SIZE=5]- Tală, nu înţeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitor fără stricăciune, fără durere? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului â rămas neatins de păcat, în mod miraculos, atât înainte de Naştere, cât şi în timpul Naşterii şi după aceea.[/SIZE]
- Băiete - i-a răspuns tatăl - pentru Dumnezeu totul este cu putinţă. Naşterea Mântuitorului este ceva miraculos, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva? Tot aşa, Domnul Iisus, Lumina Vieţii, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuţimea minţii noastre nu este nici ea infinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

"Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă."
(părintele Kailistos Ware)

[strajeru]

Taina Sfintei Cununii

O femeie necăjită a venit la un preot să-i ceară sfat:
- Vă rog, părinte, ajutaţi-mă cu un sfat. N-am înţelegere în casă. Bărbatul meu cheltuieşte mai mult decât câştigăm. Uneori bea, alteori ne certăm. Datoriile cresc, iar noi şi copiii trăim tot mai rău.
- Lasă femeie, o să vorbesc eu cu el.
După câteva zile, preotul se întâlneşte pe drum cu bărbatul femeii şi îl întreabă:
- Cum o mai duci, fiule?
[SIZE=5]- Destul de greu, părinte.[/SIZE]
- Dar, din câte ştiu eu, femeia ta este harnică, nu?
- Aşa e, părinte, slavă Domnului, mi-a dat femeie bună, nu mă pot plânge.
- Atunci, care este problema?-
Încurcat, omul nu a mai ştiut ce să răspundă, dar preotul i-a spus:
- Vezi pasărea ce zboară chiar acum pe deasupra casei tale?
- Da, părinte.
- Căsătoria este şi ea, fiule, tot ca o pasăre, iar bărbatul şi femeia sunt cele două aripi. Dacă nu bat amândouă odată aerul, pasărea nu poate zbura. Oricât s-ar strădui una, fără ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Caută să îţi ajuţi nevasta şi copiii, căci doar aşa te poţi numi om. Mulţumirea ta depinde de mulţumirea familiei tale.
Recunoscător pentru sfat, bărbatul a plecat mai departe, iar, în gând, îi stăruiau cele spuse de preot.
"Dragostea toate le îndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte." â
(Sfânta Scriptură)

[strajeru]

Puterea rugăciunii

Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creştini. Pătrunşi de fru­museţea cărţilor pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceea ce citiseră peste zi. Deodată, lumina s-a stins şi au rămas cufun­daţi în întuneric. Unul dintre ei zise:
[SIZE=5]- Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare "Tatăl nostru" şi poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos şi lumina se va aprinde.[/SIZE]
Ceilalţi doi au fost imediat de acord. Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat şi al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă, în sfârşit, a început şi cel de-al treilea să-şi spună rugăciunea. Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniştit şi cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toţii, a plecat încet, pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat sigu­ranţa şi s-a întors, în timp ce el îşi încheia rugăciunea, spunând "Amin!", întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriţi, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:
- Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: "Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe. "

[strajeru]

Cele două grăunţe

Într-o zi, un ţăran ieşi pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:
[SIZE=5]- Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului şi cu bezna, tân­jind după o rază de soare, după lumină şi căldură. Eu, frăţioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.[/SIZE]
[SIZE=5]Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neaşteptate din văzduh şi a înghiţit grăuntele rămas la vedere, în schimb, fratele său de sub brazdă încolţi peste puţin timp şi, din micul grăunte, ieşi din pământ un spic frumos şi trainic. De-abia acum, lumi­na şi căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt şi roadă lui multă.[/SIZE]
Astfel, speranţa şi smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viaţă, în timp ce mândria 1-a costat scump pe primul. Greutăţile vieţii nu trebuie să ne sperie şi să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferinţa şi credinţa noastră şi ne va răsplăti negreşit. Cu speranţă şi rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieţii, însă cei a căror inimă este plină de ei înşişi, în care nu mai este loc şi pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranţă şi încredere, aceia sfârşesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre - diavolul.
"Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har.
(Sfânta Scriptură)