Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Cand judeci, Duhul te paraseste
Majoritatea castiga pe Duhul Sfant cand intra in manastire. Atunci ii vezi pe toti sfinti. Nu mai poti de bucurie, nici nu mai vrei sa auzi de lume. Dar dupa ce te dai la vorba cu ceilalti, mai vechi, la judecata si la a vorbi de rau pe altii, imediat Duhul Sfant te lasa in parasire.
Pe urma, daca te marturisesti si chiar daca plangi, dar nu spui la duhovnic: „Preacuvioase, am judecat pe cutare uite asa, si uite asa…“, si spui numai „am judecat“, dar cum ai judecat nu vrei sa spui, Duhul cel Sfant te lasa in parasire.
Dar tuturor celor care se marturisesc corect, prin lacrimi si prin pocainta, prin ascultarea pe care o fac, Duhul Sfant iar le vine in ajutor. Trebuie pocainta ca sa capete pe Duhul cel Sfant inapoi.
Duhul Sfant atata-i de bun si de milostiv!… Ii prea bun… Dar trebuie pocainta. Numai prin pocainta vine inapoi.
Duhul Sfant nu vine dintr-o data, ci treptat, treptat, pe masura ce alergam la Bunul Dumnezeu: „Doamne, nu ma lasa...” Si asa rugandu-ne, Duhul cel Sfant se lasa descoperit treptat, treptat.
Cand a dat navala diavolul si m-am rugat, iar I-am simtit ajutorul, cum L-a izgonit pe diavol. Şi in multe feluri simti cum te ajuta Duhul Sfant. Dar foarte usor, cand ne intalnim cu unii frati, putem cadea. Cum am inceput a osandi ori a carti, gata, am pierdut. Este ca si o scara: suim, suim si iar cadem. Şi daca ma prinde moartea suind, e cea mai mare bucurie, dar daca m-a prins moartea cazand, vai de capul meu, am pierdut.
Daca am cautat sa birui pacatul, acela ii castigul, iar daca m-au lasat pacatele, atunci sunt vinovat judecatii lui Dumnezeu. Daca le-am lasat eu, acela-i castigul. Daca m-au lasat pacatele, atunci diavolul merge si el cu mine la Judecata: „Doamne, Tu ai zis ca la doi domni nu se poate…” Diavolul recunoaste ca si lui Dumnezeu ai slujit, dar zice: „Doamne, dar nici de mine nu s-a lasat”. Atunci ii… ii rostul de bataie.
Cum ii vedem pe ceilalti, asa ne da Dumnezeu
Prima data cand ma duc la chilie, sa ma iert cu aceia cu care am facut ascultarea, fie ca am ceva cu cineva, fie ca nu am, eu sa zic: „Blagosloviti si ma iertati pe mine, pacatosul, poate am suparat cu ceva“. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu sa te ierte“. Şi cand ma duc la chilie sa n-am nimic cu nimeni, si acela-i castigul meu.
Eu asa am socotit in manastire, pe staret ca pe un sfant; si cand nu l-am mai putut socoti ca pe un sfant, gata, am picat pe pamant, am pierdut tot. Ca zice: „Dea Domnul dupa inima ta“. Daca eu ii credeam sfinti, bucuria Duhului Sfant o simteam. Felul cum ii simt pe ei asa imi da mie Dumnezeu. Cei care doresc mantuire tuturor, Dumnezeu le da cele de folos. Cei ce rau o dorit, rau o si gasit.

《 VA URMA 》

[cristiboss56]

Cui i s-a dat mult, mult i se va cere
Cei care fac facultate, ajung sa ia post fie in manastire, fie in lume. Si daca acel post il fac sa fie spre slava lui Dumnezeu, le este de folos. Daca cineva are luminatie, aceasta persoana invata carte chiar daca nu crede in Dumnezeu, si ajung unii chiar conducatori mari – nu pentru ca vor ei sa ajunga mari – ci pentru ca Duhul Sfant le da luminatia. Iar Duhul Sfant lucreaza prin oameni. Daca ei fac activitatea lor spre slava lui Dumnezeu, se mantuiesc.
Chiar de este cineva conducator al lumii, Duhul Sfant i-a dat luminatie, dar nu-i a lui. Dumnezeu i-a dat-o, ca sa conduca. La unii le-a dat Dumnezeu sa conduca Biserica; patriarhul sau mitropolitul nu-i oricine. Luminatia unuia nu o are celalalt. Imi dadea si mie asa, dar eu nu am dus o viata de pocainta, curata, si un parinte spune: „toti care curata inima“. Pe masura ce am curatit inima, Dumnezeu pune ceva minunat acolo. Sunt unii, de mici Dumnezeu le-a dat luminatie si Duhul Sfant, prin acele persoane care ii invata scoala, le dezvolta luminatia aceea; adica o intelege si el, si poate ajuta si pe altii. Şi un conducator al lumii, daca are in minte sa iubeasca adevarul si are mila si de cei necajiti, castiga.
Luminatia asta o simt staretii, mitropolitii, preasfintitii, patriarhul si toti conducatorii Bisericii si ai tarii. Acest dar il pot folosi si fiecare va fi intrebat la randul lui.
Cui i-a dat mult, mult i se va cere, si cui i-a dat putin, putin i se va cere.
Mi-e frica ca o sa fiu mustrat. Mi-a dat si mie un talant, nu mai mult, si Mantuitorul are sa ma mustre asa: „Un talant ti-am dat si l-ai ingropat. Daca dadeai la altii, aveai si tu”. Asa, cand vad ca vine cineva amarat, trebuie sa caut sa-i dau un cuvant bun. Daca nu cunosc, ii spun ca nu cunosc, dar ce cunosc, ii spun. Şi cand vin la mine, eu ii indrum sa mearga la biserica.

《 VA URMA 》

[cristiboss56]

Pocainta aduce pace
Au venit niste oameni, loviti de ispite si greutati, si au zis ca se simt ca in iad. Si eu i-am intrebat: „Da’ nu va suparati, de cand nu v-ati marturisit?“. Aveau vreo cinci, sase ani de cand nu s-au marturisit. Şi le-am zis: “Aveti dreptul sa simtiti iadul de aici“. Şi i-am trimis la marturisit, iar dupa o jumatate de an au venit la mine si mi-au zis ca nu se mai simt ca in iad, se simt ca in rai.
Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta.
Eu, daca simt ca am cugetari curate pot birui ispitele usor, si-i multa smerenie, multa cainta, multa adunare a mintii, si n-as mai vrea sa aud de veacul acesta, si doresc sa pun inceput bun, si am o minte curata, limpede, atuncisunt umbrit de Duhul Sfant. Iar daca se intampla invers (pentru ca Duhul Sfant unele dati se departeaza, ne lasa in parasire), vine duhul spurcaciunii, cu cele rele. Atunci, fii atent si intreaba constiinta: „Constiinta, spune-mi drept, daca mor acum, ma mantuiesc? Ii place lui Dumnezeu?“ Şi asa Duhul Sfant le izgoneste.
Sunt momente cand suntem cuprinsi de intuneric si sunt unele dati cand suntem cuprinsi de lumina si de pace. Dar pacea Duhului Sfant atunci o simte cineva, cand incepe a plange, a suspina si nu se mai poate opri din plans. Atunci toti diavolii fug si el are o intelegere sanatoasa si intelege totul sanatos duhovniceste. Aceste mangaieri care vin prin lacrimi le poate avea cineva numai daca duce o viata de pocainta sau are o smerenie adanca – daca as gasi un lacat sa pun la gura, mi-as gasi mantuire.
Cand vine o descurajare ori deznadejde, atunci trebuie sa facem in felul acesta: sa-i spunem asa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu!“ Şi, pe masura ce duc viata de pocainta, Duhul cel Sfant ma va impaciui. Dar prima data, ca sa putem simti mila lui Dumnezeu, trebuie sa unim pocainta cu smerenia. Atunci nu am dusmanie cu nimeni, nu mai vreau sa aud de nimeni, si chiar de aud de cineva, nu vreau sa aud de rautatea cuiva. Şi cand aud de bunatatea, bucuria, sporul duhovnicesc al cuiva, atunci sufletul meu se bucura, se linisteste. Iar cand vad ca unele persoane nu inteleg ce insemnatate are pacea, dragostea, smerenia, si vede sufletul meu ca toti cauta numai razbunarea: „Mi-a zis si am sa-i zic!“, atunci ma fac si eu mai mic si caut pe toate caile sa ma retrag. Pentru ca, spune un sfant parinte: „De nu voi fi eu si Dumnezeu in inima mea, nu ma mantuiesc“. Sa stiti asta, de un lucru trebuie sa ne pazim; spune un sfant parinte asa: „Daca in focul maniei tale ai omorat un suflet, din focul maniei tale se va cere acel suflet“. Trebuie sa ne pazim de aceste ispite. Sunt ispite foarte tari, grele, care apasa, mustra constiinta noastra.
In unele dati este nevoie sa mustri pe cineva, daca corespunde cu sfatul Sfintilor Parinti; dar, cel mai mult putem ajuta un suflet in alt fel.
Un parinte, egumen la un schit, dupa ce a terminat slujba, a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis: „Stai putin sa-ti spun ceva“. Şi mi-a spus unele necazuri, cu unii frati care nu-l ascultau. Şi m-a intrebat: „Ce sa fac? Cum sa ma razbun asupra lor?“.
Şi i-am zis ca eu am gasit intr-o carte mai veche, nu stiu unde, ca spune asa: „Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor, razbuna-te cu lacrimi“. Şi daca te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant te va ajuta. Pe masura ce te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant ii va mustra, fara ca tu sa-i mustri prin cuvant. Are mare insemnatate, pentru ca porunca lui Dumnezeu este din dragoste: din dragoste sa-l inveti, din dragoste sa-l ajuti pe celalalt. Nu mai este de folos cum unii parinti, in timpurile de demult, puneau la incercari mari pe unii calugari, maici. Era foarte sporita lumea pe timpul acela. Acum, in vremea noastra, e exact ca si cum te-ai duce pe front si soldatii aceia care lupta sunt raniti, au diferite rani. Şi atunci folosesti mai mult si mai mult mila. Si daca folosesti mila, atunci Duhul Sfant te va ajuta, te va impaciui, si cuvantul sfintiei voastre va avea putere. Pentru ca prin cuvantul sfintiei tale Duhul Sfant il va mustra, nu sfintia ta.
Sa treci cu vederea neajunsurile altora
Toti care au rugaciunea inimii, au lovituri mari si prin aceste lovituri cresc in smerenie, sporesc. Tot sufletul care a simtit vesnicia, nu mai boleste de necredinta. Toti care se necajesc sa-i fure somnul din „Doamne Iisuse…“, si mai ales daca ei sunt intr-o manastire si fac ascultare, Duhul Sfant le da cele mai mari daruri; la acele suflete care fac ascultare in obste si o fac ca pentru Dumnezeu, El le da mare bucurie.
Pocainta este o stare de umilinta in care noi ne intoarcem cu fata spre Dumnezeu. Cum se invata nevinovatia? A nu te razbuna si a trece cu vederea neajunsurile altora.
Lacrimile smereniei si lacrimile nebune
Cand iti arde inima de dorul de Dumnezeu si nu te mai poti opri din plans, lacrimile acelea-s de la Dumnezeu. Dar, cu toate ca sunt de la Dumnezeu, noi trebuie sa ne smerim: .„Doamne, iarta-ma ca eu sunt pacatos, eu nu sunt vrednic…” Duhul Sfant mangaie sufletul cand acesta plange in rugaciune.
Cand Duhul cel Sfant atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plans si este un plans mangaietor. Daca il ai adeseori, Duhul Sfant iti curata inima si vei putea spori. Asa Duhul Sfant iti va desavarsi smerenia si atunci, chiar de te va lauda toata lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimanui. In timpul acelui plans, nu mai vrei sa te intalnesti cu nimeni ca sa-ti spuna ceva din veacul acesta inselator.

《 VA URMA 》

[cristiboss56]

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune.
Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva.Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.
Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii.Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.
Somnul calugarului sa nu fie gramada
Cand este bine sa fac canonul?
Canonul foarte mult ajuta dupa miezul noptii. Daca la biserica este slujba, utrenie sau priveghere, si eu fac canon in timpul acela, am pierdut. Si daca dorm, mai tare am pierdut. Asa-i complet: daca stau la utrenie, si de la utrenie ma duc la chilie, si intre doisprezece si patru dimineata ma nevoiesc. Pe urma, daca vad ca vine somnul, si nu mai pot, este bine sa ma culc, ca sa se odihneasca cat de putin mintea, pentru ca sa pot judeca si sa pot face si ascultare.
Cel care are somnul cu intrerupere, acela sporeste repede. Cat timp somnu-i tot gramada, nu poate spori calugarul. Daca somnu-i gramada, ma trezesc ca mirean. Daca somnu-i impartit, ma scol ca si un calugar.
Daca te-ai culcat si in zece-douazeci de minute te-ai trezit, este ispita. Nu ingerul lui Dumnezeu te-a trezit, ci diavolul, ca sa te tulburi.
Cat timp ii cineva bolnav cu nervii si are o stare nelinistita, la acea persoana trebuie mai mult pogoramant. Trebuie sa aiba liniste, nu mai trebuie fortare prea mare; este o vatamare a mintii.
Candva a privegheat si a depasit masura. Daca cineva si-a facut o masura de priveghere, si-l auzi ca n-a dormit doua nopti la rand – asta-i ispita. Daca ti-ai facut o masura de priveghere, si vezi ca mintea nu mai judeca bine – nu mai poti deosebi binele de rau – atunci trebuie sa te culci, sa te odihnesti.
Sa avem mila de toti, chiar si de eretici
Duhul cel Sfant in multe feluri il trezeste pe suflet.
Sunt unele vedenii sau visuri care se repeta si de trei ori pe noapte, dar si diavolul poate sa faca treaba asta. Sau cand te rogi la Dumnezeu sa-ti descopere ceva, atunci Duhul Sfant iti poate descoperi. Si ceea ce vezi prima oara vezi si a doua oara si a treia oara la fel, si atunci ai lacrimi de umilinta si multa smerenie.
Niciodata de cand ma stiu calugar si nici acum, nu am avut curajul sa-i cer si nu i-am cerut lui Dumnezeu nimic! Sporul nostru este asa: toti care s-au trezit cu sufletul, n-au altceva de facut decat sa planga, si numai prin plans vom capata mila lui Dumnezeu. Alta cale nu mai este, caci omul cand plange si suspina din inima, atunci toate duhurile, toate ispitele se retrag, si atunci are o minte care intelege sanatos. Dar cat timp sunt impietrit, nu pot deosebi binele de rau. Foarte mult ajuta lacrimile care ies din inima cu multa smerenie, cu multa cainta.
Un sfant parinte spune asa: „Striga la Dumnezeu prin fapte bune“. Iar cand vezi ca nu poti face nicio fapta buna, foarte mult ajuta sa inmultim smerenia. Sa vedem pe toti mai buni, sa avem mila de toti, chiar si de eretici. Sa ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, lumineaza-le mintea, sa se intoarca la Adevar“, pentru ca Duhul Sfant si pe ei ii va primi, daca se vor smeri. Ei au patima asta: se incred in ei, nu in Dumnezeu, si n-au evlavie la sfinti.
Duhul cel Sfant s-a salasluit in inimile tuturor mucenicilor care au cautat sa biruie patimile trupesti si sufletesti si sa slujeasca Bunului Dumnezeu. Iar sectele si chiar credinciosii care se incred in ei insisi, sau se cred ceva, sau cred ca sunt mai buni ca altii, sunt de plans. Doamne, fereste!
Un sfant avea o smochina si se ruga plangand: „Doamne, nu ma lasa, ca ma lupta gandul sa mananc smochina aceea” – el se lupta ca sa poata birui acel gand. Bunul Dumnezeu celor ce se lupta cu acele mici, le va da puteri sa se lupte si cu cele mari. Cei care nu se pazesc de cele mici, fara sa vrea cad in cele mari.
Foarte mult ajuta marturisirea si cainta.
Pentru sectari este bine sa ne rugam, dar nu la Sfanta Liturghie. Rugaciunea pentru aproapele este ca o milostenie duhovniceasca.
Ras si gluma sau asprime?
Cum se tanguieste inima dupa Dumnezeu?
Daca ai simtit inima – si numai asa o poti simti: daca duci o viata de pocainta si-ti pare rau – doresti mantuirea. Atunci Duhul Sfant te indeamna sa zici „Doamne Iisuse…“, si asculti cu urechea sufletului si-l pui pe gand, care iese din inima, sa zica „Doamne Iisuse…“. Atunci vei capata rugaciunea asta a inimii.
Daca rad si glumesc, pierd! Sa fiu aspru cu mine, sa ma inchid.
Calea de mijloc. Unele dati, mai bine sa pierd, numai sa nu jignesc pe aproapele. Dar nici prea multa gluma, pentru ca atunci pierd in partea cealalta”.
(Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010)

[cristiboss56]

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.
V-am trimis rugăciunile, din care veţi învăţa cum şi ce trebuie să cereţi de la Dumnezeu. Dacă veţi citi aceste rugăciuni cu luare-aminte, pacea vă va coborî în suflet şi, odată cu ea, va veni uşurarea întru toate. Nu vă uit şi mă rog pentru voi. Să vă dea Dumnezeu răbdare şi deplină încredinţare în Dumnezeu. În aceasta este mântuirea noastră.
Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul al vieţii sale.Domnul, cunoscând viaţa noastră, ştie dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viaţa săvârşind binele, dacă mai avem nădejde de pocăinţă.În viaţă nimic nu este întâmplător. Starea sufletului nostru influenţează durata vieţii noastre pământeşti.
(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 101-102)

[cristiboss56]

Ascuţit-a limba lor ca a şarpelui, venin de aspidă sub buzele lor” (Psalmi 139, 3). Sub buzele oamenilor vicleni, ale celor care ţin minte răul, se află ascunsă otravă.
Şarpele când ne muşcă, îşi varsă otrava în trupul nostru şi îl otrăveşte, aducând moartea. Aşa lucrează şi şarpele patimilor sufleteşti (în special al patimii ţinerii de minte a răului) când ne muşcă. Ne otrăveşte sufletele şi, astfel, la rândul nostru împroşcăm cu otravă (v. Psalmul 139, 4).
Sfântul Ioan Scărarul, în Cuvântul 25, 9, numeşte osândirea „venin”. Toate cuvintele osânditoare (înjurături, ponegriri, bârfe) pe care le scoatem din gură, osândindu-l pe aproapele nostru, sunt de asemenea otravă: „Dar limba nici un om n-o poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte” (Iacov 3, 8).
Ceea ce purtăm în inimă este mărturisit de gură. Dacă inima este curată, şi gura este curată, iar dacă inima este murdară, şi gura este murdară (v. Matei 12, 35). „Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană! ” (Luca 19, 22). Prin urmare, când spui „nu te înghit”, te trădezi singur că ai adunat în străfundurile sufletului tău „cisterne” pline de otravă.
( Arhimandrit Vasilios Bacoianis )

[cristiboss56]

Părinții purtători de Dumnezeu, deținători ai întregii experiențe duhovnicești, împlinind în fericita rugăciune cea mai mare parte a sfintei lor râvne, ne-au predat ca un fel de metodă, foarte folositoare pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, chemarea pe cât posibil continuă a numelui lui Iisus, prin această scurtă rugăciune (n.r. – Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi ). Dumnezeiasca invocare monologică este preferată și se impune să fie exersată în rugăciunea individuală a fiecăruia și, în special, a monahilor, a căror meditație principală și lucru de bază este rugăciunea neîncetată. Conținutul simplu, format din puține cuvinte, al aceste mici rugăciuni permite aplicarea cu succes a poruncii Sfântului Apostol Pavel, Rugați-vă neîncetat!, și poate fi spusă cu ușurință oriunde și mereu, independent de timp, de spațiu și de persoane.
Această rugăciune scurtă a lui Iisus cuprinde un înțeles teologic adânc și rostirea ei încredințează de sus pe orice credincios care caută dumnezeiasca milă și din acest motiv a fost consfințită ca fiind cea mai puternică rugăciune privată a creștinilor. Prin Doamne mărturisim dumnezeiasca domnie cuvenită lui Dumnezeu și măreție, și în același timp recunoaștem datoria credinței și ascultării noastre față de Domnul și Dumnezeul nostru. Prin Iisuse Hristoase , mărturisim întreaga iconomie de mântuire a lumii, și prin miluiește-ne pe noi – mântuirea înfăptuită și sensul eshatologic al dumnezeieștilor făgăduințe cu privire la înnoirea și desăvârșirea tuturor în Hristos, precum solește Biserica noastră.
Sfinții Părinți au născocit diferite moduri practice de auto-concentrare și exersare a rugăciunii monologice și chemării numelui lui Iisus. Această lucrare se numește luare aminte, trezvie (νῆψις) și rugăciunea inimii sau a minții. Unul este scopul ei principal: păzirea minții. Dacă abaterea gândurilor naște abuzul faptelor – care este și păcatul cu fapta –, atunci se impune păzirea minții, astfel încât chiar de la primul gând să se respingă atacul și chiar de la început să se taie răutatea cea cu multe chipuri, și astfel să se izbutească fără osteneală mântuirea . În dimineți vei nimici pe toți păcătoșii pământului, [1] zice David și Fiica Babilonului, ticăloasa!... fericit cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră.
Referința la în dimineți și la prunci semnifică momeala și începutul oricărui gând.
Ca îngrădire a minții nestăpânite și ușor de plecat, Părinții n-au găsit alt mijloc mai potrivit decât pomenirea lui Dumnezeu și ne învață aceasta prin termenii corespunzători. „Trebuie să ne amintim de Dumnezeu mai des decât respirăm”, spune Sfântul Grigorie Teologul. „Numele lui Iisus Hristos să se unească cu răsuflarea ta”, zice Sfântul Ioan Scărarul. „Stăruie cu mintea și nu vei osteni în ispite”, zice Isihie bătrânul. Și Teodor Sinaitul zice de asemenea: „Dacă lipsește pomenirea lui Dumnezeu, tulburarea patimilor capătă loc în noi”.
Pomenirea continuă și cu acribie a lui Dumnezeu este și se numește trezvie, luare aminte, și conduce la toată calea virtuții și poruncii lui Dumnezeu, cum spune și David: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin [2] . Și
Adusu-mi-am aminte de Domnul și m-am bucurat.
( Părintele Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, extras Despre rugăciune, traducere de Laura Enache )

[cristiboss56]

Părinții noștri disting patru moduri de trezvie , cei care fac referire în mod special la ea. Un mod este atenția minții, acolo unde închipuirea își reprezintă atacul, fiindcă este cu neputință să se nască gânduri, fără o imagine ivită în închipuire. Alt mod este cel al inimii care se liniștește prin rugăciune și care nu primește nici o mișcare a gândurilor. Acest lucru îl izbutesc cei care au ajuns prin strădanie și harul lui Dumnezeu la
rugăciunea inimii . Alt mod este continua și neîncetata chemare în ajutor a Domnului nostru Iisus Hristos , cu multă smerenie. Și în final, un alt mijloc este continua și neîncetata cugetare la moarte. În esență, aceste patru moduri au același scop: continua pomenire și invocare a lui Dumnezeu de care toți avem nevoie, întrucât am primit porunca Rugați-vă neîncetat.
La începutul vieții duhovnicești, insistenta invocare a numelui Domnului trebuie să fie legată, atât este cu putință, de o oarecare silire, chiar dacă mintea nu stăruie pe cuvintele rugăciunii. Și aceasta fiindcă este cu neputință ca mintea, la începutul strădaniei ei, să fie ținută în loc și, desigur, fiindcă suntem păcătoși și avem atâtea patimi și suntem lipsiți de permanenta lucrare a harului dumnezeiesc. În această situație, se impune stăruitoarea chemare a rugăciunii Domnului Iisus, până ce buna obișnuință va predomina și va diminua multa osteneală a strădaniei noastre. Când, cu harul lui Dumnezeu, va izbuti bunul obicei să se impună, atunci mintea se va strânge din împrăștierea și răspândirea inițială. Cu cât noi Îl vom chema pe Domnul nostru, cu atât Acela, puțin câte puțin, ne va descoperi razele harului Lui, iar mintea, văzând dulceața harului, cu mai multă ușurință va stărui pe cuvintele rugăciunii.
Dacă însă credinciosul în bunul mers al rugăciunii va uni supunerea și ascultarea în toate cu voia lui Dumnezeu, atunci în scurtă vreme și în mod simțit harul se va apropia de minte și îi va arăta gustul și al altor virtuți și va realiza cuvântul psalmului: Ca de seu și de grăsime să se sature sufletul meu și cu buze de bucurie te va lăuda gura mea [1] . Așa cum orice încercare pentru un anumit scop are nevoie și de mijloace de realizare a acelui scop, același lucru se întâmplă și în această mare știință a rugăciunii. Fiindcă prin ea suntem învredniciți să supunem orice cuget ascultării lui Hristos și prin harul Lui putem să dobândim mintea lui Hristos, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel.
O condiție necesară și o îndatorire fundamentală a oricui vrea să se ocupe cu această lucrare și îndeletnicire îngerească este pocăința sinceră și corectă , fiindcă Dumnezeu nu vine într-un trup împovărat de păcate . Harul dumnezeiesc nu este magie, nici yoga, nici vreun alt fel de senzualism sau fantezism, ci este descoperire dumnezeiască și sălășluire și întâlnire personală a omului cu Dumnezeu. Dumnezeu dă și omul primește, dacă are deplină credință și dacă se supune voii dumnezeiești și, în consecință, dacă leapădă și se întoarce de la orice răutate. Cei care vor, prin urmare, într-un mod mai înalt să intre în acest atelier sfințitor al harului și să vadă în simțire Împărăția Tatălui care este înlăuntrul nostru să vină mai întâi la acest scaun de judecată al pocăinței în dreptatea inimii și să aibă în minte cuvântul lui David: Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta. După mulțimea îndurărilor Tale caută spre mine [2] și să țină neîncetat invocarea rugăciunii Domnului nostru Iisus.
Dacă din rugăciunea aceasta se va înlătura, Fiul lui Dumnezeu și va rămâne numai Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă , cred că aceasta îi va ajuta mult pe cei ce nu reușesc să rămână fără împrăștiere, fiindcă mintea rămâne cu mai multă ușurință ațintită pe cuvinte mai puține. Scopul este să rămână mintea ațintită la Dumnezeu de unde vin două lucruri bune, unul mai bun decât altul. Cel dintâi este că mintea, prin stăruința pe dumnezeiasca pomenire a numelui, se oprește din orice răutate, și al doilea, că prin rămânerea ei acolo se sfințește, se luminează și se îndumnezeiește.
( Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere,
traducere de Laura Enache, în curs de editare la
Editura Doxologia )
[1] Ps. 62, 6.
[2] Ps. 68, 19

[cristiboss56]

Bine este nouă că îngăduie Dumnezeu să fim încercaţi, pentru că altfel am fi avut patimi ascunse şi pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Căci dacă le-ar trece cu vederea pe acestea şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, am crea şi acolo probleme. De aceea îngăduie aici ispitele, ca să ne cureţe de praf, să se purifice sufletul nostru cu întristările şi plânsetele şi astfel să fim nevoiţi să scăpăm la Dumnezeu şi să ne aflăm mântuirea.
Oamenii îndepărtaţi de Dumnezeu sunt cei mai nefericiţi din lume şi în viaţa aceasta şi în cea viitoare, cea veşnică. Iar mai nefericiţi decât aceşti oameni sunt diavolii, care s-au despărţit de Dumnezeu cu mii de ani în urmă şi continuă să se îndepărteze prin mândria şi răutatea lor şi să rămână nepocăiţi.
Mai fericiţi însă decât toţi oamenii sunt cei ce au arătat cea mai mare pocăinţă cu durere şi zdrobire lăuntrică. În acest fel au zdrobit pe vrăjmaşul cel mândru şi şi-au smerit trupul lor cel fără de rânduială prin asceză, supunându-l duhului, pricinuind mare bucurie în Cer prin pocăinţa lor, prin întoarcerea la Dumnezeu .
( Cuviosul Paisie Aghioritul )

[cristiboss56]

Ne spune Domnul: „Vreţi pace? Vreţi sporire în cele duhovniceşti? Vreţi să fiu alături de voi? Vreţi unitate, compătimire, fraternitate? Vreţi bunuri duhovniceşti şi materiale? Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele! Dacă vreţi să aveţi binecuvântările Mele din belşug, faceţi bine, în locul răului primit!”. Posibil să fie puţin mai greu, dar acest lucru va avea un puternic ecou în ceruri. Într-adevăr, este greu, dar nu şi imposibil.
Oricât de urât s-ar purta oamenii cu noi, oricât ne-ar nedreptăţi, oricât de mult am suferi, noi trebuie să fim atenţi la sufletele noastre. Mai bine tăcere şi rugăciune. Să fim deasupra acestor răutăţi prin bunătate, prin compătimire, prin iubire.
Părintele Eusebiu Giannakakis