Dumnezeule de ce m-ai parasit?

[pisi]

Stie careva dintre voi ce semnifica asceste ultime cuvinte ale Mantuitorului Iisus Hristos stad pe cruce rastignit?

[vsovi]

Da, plecarea intregului popor shi parasirea de catre ucenici shi de catre cei necajitzi, parasirea Domnului de frica intunericului ce s-a lasat timp de 3 ore pe Golgota intre orele 6 shi 9 shi urmand pe sinedriul shi pe maimarii lui Israil... deci e glasul DURERII cand se rupe poporul lui Hristos de Dumnezeu in marea razvratire shi cand Tatal primeshte rugaciunea shi jertfa Fiului pentru pacatele lor shi ale noastre.... Deci vazand ca poporul l-a parasit, Hristos in credintza Sa ca toate sunt lasate de Tatal, a strigat in nedumerirea Sa catre Tatal.... "Parinte pentru ce m-ai parasit?" fiind un indemn catre sfintzi shi parintzi la mirare catre propriile netrebnciii dand pilda pentru oricine in a se autocerceta..... pentru ce nimicuri rastigneshte shi paraseshte pe cel Iubitor de oameni shi unul bun impreuna cu maimarii lor shi de frica lumii.... Dar a shi cerut iertare mereu pentru ca ei ascultau de legea lor, huleau shi batjocureau neavand decat minciuna maririi de sine la baza, astfel ca a zis "Iarta-i Doamne ca nu shtiu ce fac".... iar Tatal a iertat mereu shi ne iarta shi pe noi mereu pentru rugaciunile ps Nascatoare de Dumnezeu, a sfintzilor parintzilor noshtrii shi a tuturor dreptmaritorilor creshtini, pe noi care de multe ori depashim pe razvratitzii de atunci cu razvratirile shi cerbicia shi invartosharea inimilor noastre din pricina pacatelor noastre de acum shi preferand intunericul din ascuns ca sa nu ni se vadeasca faptele noastre care fireshte ca sunt rele ceva in genul irodiadului... ???:(:(

[mihailt]

Din Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin:
http://www.crestinortodox.ro/despre_textele_din_scriptura_privitoare_la_hristos _-c439-
p92-new.html

Alte texte s-au spus in virtutea improprierii noastre si a relatiei cu noi, cum este textul acesta: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai lasat"( Matei XXVII, 46.); si acesta: "Pe cel care n-a cunoscut pacat, l-a facut pacat in locul nostru"( II Corinteni V, 21.); si acesta: "S-a facut blestem in locul nostru"( Galateni III, 13.); si acesta: "Fiul insusi se va supune celui care i-a supus Lui toate"( I Corinteni XV, 28.). Hristos n-a fost parasit niciodata de Tatal nici ca Dumnezeu, nici ca om; de asemenea El n-a fost nici pacat, nici blestem si nici n-are nevoie sa se supuna Tatalui. Ca Dumnezeu este egal Tatalui si nu este nici potrivnic Lui si nici supus Lui; ca om n-a fost niciodata neascultator celui care l-a nascut, ca sa fi trebuit sa se supuna. A spus aceste cuvinte, deci, ca sa arate ca si-a impropriat persoana noastra si ca s-a asezat in randul nostru. In adevar, noi am fost cei acuzati de pacat si de blestem, pentru ca am fost nesupusi si neascultatori, si din pricina aceasta am fost parasiti."

Adica noi eram cei parasiti iar nu Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos .
"Hristos n-a fost parasit niciodata de Tatal nici ca Dumnezeu, nici ca om."

[costel]

Pentru a intelege mai bine sensul acestor cuvinte, voi reda un comentariu al Parintelui Staniloae. Doresc sa incep cu un alt verset asemanator: "Parintele Meu, de este cu putinta treaca de la Mine acest pahar, insa, nu precum voiesc Eu ci precum voiesti Tu". Iisus a trait frica omeneasca de moarte cu toata intensitatea. Dar, in acelasi timp, vointa i se incorda in hotararea de-a nu se lasa doborat de frica si de-a nu cauta sa scape de moarte. Il intarea in aceasta vointa de-a implini voia Tatalui. El cerea sa treaca acest pahar de la El, numai "de este cu putinta". Desigur ca nu intelegea prin aceasta ca Tatal n-are putere sa-L fereasca de moarte. "De este cu putinta" insemna numai: de vrea Tatal sa renunte la mantuirea oamenilor prin moartea Fiului Sau ca om; sau de vrea sa se foloseasca de vreun alt mijloc pentru mantuirea lor. Lasa totul in voia Tatalui. De voieste Tatal ca sa se foloseasca de moartea Lui pentru mantuirea oamenilor, El primeste moartea cu toata frica de ea. Nu voia sa se foloseasca de puterea lui ca Dumnezeu contrar voii Tatalui. Era hotarat sa-si puna de acord voia Sa cu voia Tatalui. Era o lupta in El intre frica omului, care mergea pana la varsarea unor picaturi de sange amestecate cu sudoarea Lui, si hotararea de a-si pune de acord voia Sa omeneasca cu voia Tatalui ceresc, care era si voia lui dumnezeiasca ce voia aceasta moarte si nu accepta sa fie evitata.

Nu putea sti Iisus ca in starea de pacat in care se gaseau oamenii nu puteau fi ridicati decat dandu-li-se pilda iubirii Sale de Dumnezeu si de oameni cu pretul rabdarii pentru ei chiar si a mortii? Ca nu se putea renunta la o astfel de iubire pentru salvarea vietii lor? Ar fi putut Iisus lasa firea Sa omeneasca sa accepte un astfel de compromis? Nu se putea! Fizic putea scapa, plecand din Getsimani, unde stia ca va veni Iuda cu garda arhiereilor, in Galileea, sau dincolo de hotarele ei. Dar acesta era un compromis, care nu putea mantui nici firea Lui omeneasca, nici pe oameni.
Totusi frica de moarte i-a fost asa de mare, ca a putut ruga pe Tatal de e cu putinta sa-L scape de ea, desi stia ca nu e cu putinta fara sa renunte la mantuirea oamenilor. Dar faptul ca nu fuge din frica de moarte pur si simplu, ci-L roaga pe Tatal sa-L scape de ea, de e cu putinta, arata ca e mai tare decat aceasta frica si nu se lasa dus de puterea ei la fuga de moarte, ci se supune voii lui Dumnezeu, de oare stie ca-I cere sa moara.

Frica ii era atat de mare, ca si-a putut pune intrebarea de e cu putinta sa scape de moarte, cand stia ca nu poate. Dar totusi o stapanea, nesupunandu-se pur si simplu ei, ci intreband pe Tatal de e cu putinta sa scape. Era extrem de mare frica, dar si-a stapanit-o totusi. A invinis frica traind-o pana la capat, nefugind de ea, cum a invins moartea traind-o pana la capat, neocolind-o.

Sf. Maxim Marturisitorul spune: "E vadit ca prin negarea: "Nu precum Eu voiesc", care arata impotrivirea inlaturata, prezinta acordul vointei omenesti a Manituitorului cu vointa Lui dumnezeiasca si parinteasca, ca a Cuvantului intreg, care a dat existenta intregii firi (omenesti) si a indumnezeit-o prin faptul ca i-a dat existenta in bine" (Despre cuvintele: "Parinte, de este cu putinta, sa treaca acest pahar ...", V. G. 9(1, 65).

Sleit cu totul de puterea omeneasca, si ajuns la culmea durerii, la ceasul al noualea, sau la trei dupa-amiaza, ",a strigat cu glas mare, zicand: Eli, Eli, lama sabahtani!, adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Matei 27, 46; Marcu 15, 34).

Prin cuvantul: "Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce M-ai parasit", si-a exprimat marimea durerii si a sleirii omenesti, cum si-a exprimat prin cuvantul: "De e cu putinta, treaca de la Mine acest pahar", frica omeneasca extrema. Dar prin cuvantul: "Dumnezeul Meu", ca si prin cel de "Parinte", arata ca continua sa-L simta pe Dumnezeu ca Tata iubitor si-si dadea seama ca parasirea aceasta in suprema durere e necesara pentru ca suportand-o, sa faca firea Sa omeneasca mai tare ca orice durere. Unea simtirea supremei dureri cu taria suprema a suportarii ei, facand-o biruitoare pe cea din urma. Faptul acesta il arata prin cuvintele urmatoare, spuse dupa ce si-a udat buzele cu otetul din buretele ce i s-a intins: "in mainile Tale incredintez sufletul Meu" si "Savarsi-tu-S-a". M-ai parasit, Parinte, in aceasta durere, ca nici ea sa nu-Mi ia siguranta ca prin ea vin la Tine. Si asa "s-a savarsit" -tot ce era necesar pentru intarirea firii umane, pentru renuntarea la vointa de a-Mi darui viata omeneasca prin moarte Tie, ca sa atrag la Tine pe toti cei ce vor primi moartea cu credinta in Tine ca Tatal Meu, cu credinta ca alipindu-se ei de Mine, Fiul Tau, facut om, se vor bucura si ei de iubirea Ta si de venirea da Tine. "Savarsitu-s-a" inseamna savarsirea calei mai mari opere a iubirii lui Dumnezeu fata de oameni si a umanitatii asumate in Fiul lui Dumnezeu si a tuturor celor ce se unesc cu El ca om, fata de Dumnezeu.

"Savarsitu-s-a" inseamna "desavarsitu-s-a" omul in Dum nezeu, "desavarsitu-s-a" opera de adunare a creatiei in Dumnezeu prin umanitatea asumata in Fiul lui Dumnezeu. Moartea Fiului lui Dumnezeu ca om, facandu-se parga mortii tuturor oamenilor care cred in El, ca renuntare la viata legata de lumea aceasta pentru viata in Dumnezeu, a facut sa se cutremure pamantul pe care traim acum, datorita fragilitatii lui, ba chiar pietrele care par un fundament trainic al lui sa se desfaca, sa se despice, precum tot ea a facut sa ni se deschida comuniunea cu Dumnezeu prin ruperea catapetesmei. Se arata ca Dumnezeu sustine acest pamant pentru om. Prin moartea in Hristos a omului pentru viata de pe pamant, acesta se arata ca nu are existenta eterna in forma de acum.

[georgeval]

Subscriu la cele spuse de Costel. As adauga ca aceasta afirmatie a fost rostita de catre Hristos in limba ebraica , ci nu aramaica-limba vorbita in vremea Mantuitorului, find un text din psalmul 21, psalm mesianic. Este o dovada ca Hristos nu este impotriva Vechiului Testament si ca toate profetiile s-au implinit in Hristos. O alta interpretare subliniaza ca este strigatul umanitatii cuprinsa/recapitulata in Hristos.

[sofiaiuga]

pacatele ne despart pe noi oamenii de Dumnezeu,iar Mintuitorul ,avind luate asupra lui pacatele lumii intregi ,aceste pacate l-au despartit pt o clipa ,macar, de Tatal ,in clipa acelei exclamari ,dar EL nu a deznadajduit in durerea LUI pentru lume fiind sigur ca tatal pina la urma,in ciuda acestui simtamint omenesc ,il va ajuta .Fiecare dintre noi ,cind Dumnezeu ne arata multimea de pacate cu care l-am necajit de-a lungul vietii noastre ,ne simtim parasiti de Dumnezeu ,dar din iadul deznadejdii noastre NU TREBUIE SA DEZNADAJDUIM asa cum a scris SF. SILUAN,ci sa avem in continuare nadejdea ca Dumnezeu ne va ajuta .CONDITIA CA SA NE AJUTE NE-O SPUNE INSUSI MINTUITORUL PE CRUCE si ea este ASCULTAREA .Daca a LUI a fost ascultarea de TATAL ,a nostra trebuie sa fie ascultarea de duhovnic ,chiar si daca nu intelegem pe moment de ce ne da un anume canon sau o anumita ascultare.

[tigerAvalo9]

este adevarat ca pana la moartea Mantuitorului nu a existat Rai ptr.cei morti? mie unul mi-a zis cineva din acest domeniu

[georgeval]

In rai nu se putea ajunge din cauza pacatului stramosesc. De aceeea Hristos s-a pogorat la iad si a eliberat pe Adam si Eva dimpreuna cu toti dreptii Vechiului Testament.