Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 18.12.2010, 16:10:50
T E O L O G U L T E O L O G U L is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.12.2010
Locație: Tg Jiu
Religia: Ortodox
Mesaje: 66
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru T E O L O G U L
Implicit Cuvant de folos

Daca cineva ar zice ca iubeste pe Dumnezeu, dar pe fratele sau il uraste, mincinos este. Ca cel ce iubeste pe Dumnezeu, acela si pe fratele sau il iubeste. Iar cel ce nu iubeste pe fratele sau, nici pe Dumnezeu nu-L iubeste, dupa cum zice Apostolul Ioan. Cel ce scarbeste pe fratele sau, pe Dumnezeu Il scarbeste. Ca zice: "Nu scarbiti pe Duhul Sfant cu Care sunteti pecetluiti". Si iarasi, pentru dragoste, zice: "Ceea ce ati facut unuia dintre acestia mai mici frati ai Mei, Mie ati facut". Deci, s-a aratat, in cele mai sus - zise, ca cel ce face spre bucuria fratelui sau, lui Dumnezeu ii face spre bucurie.

Aceasta, dar, stiindu-o, fratilor, ca prin acestea suntem placuti lui Dumnezeu, daca nu dispretuim pe aproapele nostru, apoi si noi cu toata puterea sa ne silim sa facem spre placere fratilor si sa nu le dam pricini din care ei sa fie scarbiti, ca primita la Dumnezeu sa fie rugaciunea noastra, ca o jertfa fara prihana.

Ca daca unul se roaga pentru tine, iar altul te blestema, precum si la Intelepciune este scris: "Daca unul zideste, iar altul risipeste, apoi ce spor este, fara numai osteneala?" Asa si omul cel ce posteste si se paraseste de pacatul sau, dar, iarasi, la acelasi pacat intra, rugaciunea lui cine o va asculta si cu ce spor se va alege? Si iarasi graieste, zicand: "Sa nu mestesugesti asupra prietenului tau rele, cand nadajduieste el la tine, ca numai gura nebunilor se preface in stalp de batjocura, dar buzele dreptilor sunt cu paza." Deci, "cel ce umbla intru dreptate se teme de Dumnezeu, iar cel ce-si stramba cararile, osandit va fi." Si proorocul Miheia, suspinand, graieste pentru Israel: "Spre rau indeamna fiecare pe aproapele sau si impotriva lui minile-si gateste." Iar Apostolul zice: "Daca fratele tau se scarbeste imptriva ta, iata ca nu cu dragoste umbli." Iar Domnul a zis: "Tot cel ce se manie asupra fratelui sau, in zadar, vinovat este judecatii, iar cel ce va zice fratelui sau, raca (prostule), vinovat va fi de judecata soborului, iar cel ce-i zice nebunule, vinovat va fi de gheena focului." Si inca mai zice: "Daca-ti aduci darul tau la altar si acolo iti aduci aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti acolo darul tau inaintea altarului si mergi mai intai de te impaca cu fratele tau si vino apoi sa-ti aduci darul tau inaintea lui Dumnezeu."
Reply With Quote
  #2  
Vechi 18.12.2010, 17:03:11
T E O L O G U L T E O L O G U L is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.12.2010
Locație: Tg Jiu
Religia: Ortodox
Mesaje: 66
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru T E O L O G U L
Implicit

725. De cîte feluri este milostenia creștină?
Milostenia creștină este de două feluri: trupească, adică materială și sufletească, adică duhovnicească. Ambele milostenii izvorăsc din dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
726. Care sunt faptele milosteniei trupești cele mai mari?
Sunt cele arătate de Mîntuitorul la Evanghelia Judecății de Apoi (Matei 25, 4-45), și anume: să hrănim pe cel flămînd, să adăpăm pe cel însetat, să îmbrăcăm pe cel gol, să cercetăm pe cel bolnav și întemnițat, să odihnim pe cel străin și care este în necaz.
727. Care sunt faptele milosteniei sufletești?
Să întoarcem la dreapta credință pe cei necredincioși și eretici; să întoarcem la pocăință pe cei păcătoși și înstrăinați de Dumnezeu; să învățăm cele bune pe cei neștiutori; să mîngîiem și să sfătuim pe cei deznădăjduiți, pe cei întristați și bolnavi; să ne rugăm pentru aproapele nostru, adică pentru tot omul care este în nevoi (Filipeni 1, 19; Coloseni 4, 3; Iacov 5, 16); să iertăm din inimă pe cei ce ne greșesc și să nu ne răzbunăm pe ei (Matei 5, 44-48; 18, 22).
728. Cum poate face milostenie săracul care nu are ce să dea milostenie?
Dacă cineva este așa de sărac că nu are nimic să dea milostenie celui lipsit, unul ca acela este scutit de milostenia cea trupească, „că dacă nu avem, nu ni se cere" zice Sfîntul Isaac Sirul. Insă milostenie duhovnicească oricine poate și este dator să facă cu aproapele. Adică să se roage pentru cei în suferință, să-i îndemne la biserică, să le dea un pahar cu apă, să le spună un cuvînt de mîngîiere.
729. Cînd nu poți face milostenie multă - vorbim de credincioșii de la țară -, să-ți pară rău că n-ai făcut, și acea părere te ridică exact la măsura celui ce a făcut mari milostenii. La toată fapta bună, dacă se smerește inima se împlinește cuvîntul: inima înfrîntă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi.
730. Cît de mic dar ai dat, dacă dai cu smerenie și cu părere de rău că nu poți face mai mult, aceea este adevărata milostenie.
7 3 1 . Vine dăunăzi o mătușă năcăjită. Mă uitam, măi, cum i-aduce Dumnezeu! Ea, săraca, zice:
- Aș pune 40 de Liturghii, dar n-am bani de drum! Vă dau un șervețel!
Numai cu atît a venit, cu un șervețel.
Știi cît m-a costat pe mine ăsta? Și i-am zis:
- Mamă, lasă că-ți pun eu slujbe!
I-am pus de trei ori cîte 40 de Liturghii pentru șervețelul acela.
- Mai dau 15 lei! A zis bătrîna.
- Vai de mine! Noi n-am venit aici la mănăstire să ne îmbogățim! Noi am
venit să ne plîngem păcatele.
- Dar nu-i primit dacă nu dau bani, Părinte!
- Este primit. Iți spun eu!
De aceea, eu nu mă supăr cînd aduce cineva puțin. Pentru că Domnul nu se uită la darurile noastre... Se uită la voința cu care se aduce darul.
732. Ca preot, să nu îngreunezi omul, să facă milostenie de silă. „Că pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu". Dacă o să vadă credincioșii că preotul face el mai întîi milostenie, vor face și ei. Măcar c-o faci din fățărnicie acea milostenie, nu te teme, că te va ierta Dumnezeu, că vrei să dai pildă bună tuturor. „Mai bine să faci - după cum spune Sfîntul Ioan Scărarul -, de fățărnicie o faptă bună, decît să n-o faci deloc". Că pe urmă vine și smerenie în inimă!
733. Poți să dai canon la oameni să facă milostenie. Dar nu la cei care sunt bogați. Că ei au buzunarele doldora, vin și-ți pun un teanc de bani pe masă și zic: „Gata! M-am mîntuit". Dar împărăția lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani! Să le dai să postească, să facă metanii, să privegheze. Că atunci se ostenesc și au plată de la Dumnezeu. Milostenie îi dai să facă la unul mai sărac. Că el ca să facă rost de bani trebuie să se ostenească, și așa are plată de la Dumnezeu.
734. In iad sunt și preoți, și călugări, și fecioare, și împărați... Numai smeriți și milostivi nu sunt în iad!
735. Să facem milă, ca să aflăm milă.
736. Pe călugării care adună bani și averi, numai milostenia îi poate izbăvi de osînda lui Dumnezeu.
737. Să ne amintim de Părintele Vichentie Mălău, mare duhovnic la Secu și Agapia. Cînd venea cîte un sărac la chilia lui și nu mai avea ce să-i dea, se ducea pe la părinți sau maici și le zicea: „Vă rog, împrumutați-mă cu o sută de lei, că a venit Hristos la mine și nu am ce să-i dau!". Așa făceau părinții noștri. Așa să facem și noi! Săracii sunt mîntuirea noastră.
738. Dacă cineva este milostiv, fără vreun scop rău, unul ca acela are dragoste de Dumnezeu și de aproapele și prin aceasta el împlinește toată Legea, deoarece „dragostea este împlinirea legii și legătura desăvîrșirii" (Romani 13, 8-10: Coloseni 3, 14).
739. Nu este de ajuns pentru mîntuire numai milostenia. Că nu numai porunca milosteniei trebuie împlinită, ci și toate celelalte fapte bune și porunci ale lui Dumnezeu.
740. Iți zice conștiința: „Măi omule, a întins mîna un om necăjit. Dă-i ceva!". Și tu poate ai ceva să-i dai, cît de puțin; dar iubirea de sine zice: „Să dau bani la toți golanii? Să se ducă să muncească!". Și nu-i dai nimic. Aceasta este bucuria dracilor! Trebuie măcar cîte puțin să-1 mîngîi, să-i dai, că Evanghelia spune: „Cine cere de la tine, dă-i". Dar tu, cu iubirea de sine, zici: „Lasă, că am copii, am femeie, am eu cui da!". Și nu-i dai.
741. Călugărul este dator să facă milostenie? Cum să nu! Orice călugăr este dator să facă milostenie la săraci, din tot ce are: îmbrăcăminte, bani, alimente. Chiar și cel ce trăiește în pustie este dator să deschidă ușa săracului, să-i dea pesmeți de mîncare sau măcar un pahar de apă. Numai celui ce trăiește cu totul izolat în adîncul munților și este cu desăvîrșire lipsit de cele pămîntești nu i se cere milostenie. Nu auzim ce spune Sfîntul Isaac Sirul? „Călugărul care nu face milostenie, este ca un pom blestemat și fără roade!".
Dar mai ales călugărul de azi, care are salariu și de toate! Să facă milă cu banii, numai să nu-i strîngă, că se aruncă în prăpastia pierzării. Vai de călugărul care strînge bani și nu-i împarte la săraci, că își adună lui mare osîndă.
742. Călugării din obște, care într-adevăr sunt călugări și păzesc cu sfințenie votul sărăciei, fiind săraci de cele pămîntești, nu sunt datori să facă milostenie materială. Ei ajută lumea mai ales cu sfînta rugăciune și cu exemplul vieții lor. Mănăstirile, însă, întotdeauna au făcut milostenie la cei săraci și nevoiași.
La trapeza fiecărei mănăstiri, ca: Neamț, Secu, Sihăstria, exista o masă pentru săraci, numită „masa calicilor", unde mîncau zilnic zeci de săraci din Pipirig, călători, închinători și bolnavi. Oricine venea, primea mîncare și cazare gratuit timp de trei zile. Aceasta este milostenia călugărilor, după Sfinții Părinți! Ea se face de obște, în numele tuturor, de aceea toți au parte de ea. Iar dacă cineva din călugări are ceva de prisos, el trebuie să dea tot ce are în plus la iconom, ca acesta să împartă milostenia, iar nu călugărul.
743. Mi-amintesc că odată a venit la starețul nostru, Protosinghelul Ioanichie Moroi, un om sărac cu o casă de copii, să ceară ajutor. Starețul l-a întrebat: „Frate, ai vacă cu lapte?". „Nu, Părinte, i-a răspuns el, cu ce s-o cumpăr?". Atunci starețul s-a sfătuit cu părinții din consiliu și i-a donat acelui sărac o vacă cu lapte care fătase de două săptămîni. Starețul nostru așa ne zicea: „Lasă, să mă duc eu în iad, că adun bani pentru obște, decît să vă duceți voi!", și nu ne lăsa să avem bani la chilie. „Călugărul care are avere deosebită, este al doilea Iuda, spunea bătrînul, este fur și tîlhar, că fură din avutul obștei și duce la neamurile sale".
744. Precum sufletul este mai presus de trup, tot pe atît și milostenia sufletească este mai presus decît cea trupească.
745. De la călugării cei săraci și cei ce petrec în supunere și ascultare, precum și de la cei ce se liniștesc prin pustii, Dumnezeu nu cere milostenie sau primire de străini sau sprijinire de bolnavi sau de a cerceta pe cei ce sunt în temniță, căci aceste bunătăți mai cu osebire le cere Dumnezeu de la oamenii cei mireni. Iar nouă, monahilor, mai mult ni se cere de la Dumnezeu să facem milostenia cea sufletească, adică să ne rugăm pentru toți oamenii, să iertăm pe toți ce ne greșesc, să sfătuim bine pe cei care ne cer sfatul, să răbdăm necazuri din partea altora și să purtăm în toată vremea în minte și inimă deopotrivă dragostea față de toți.
746. Să nu plece nimeni de la voi nemiluit, mamă! N-ai un ban, dă-i un cartof, un colț de pîine, o batistă, dă-i ceva cît de puțin. Dacă dai puțin, dar îți pare rău că nu dai mai mult, ca fulgerul ajunge la Dumnezeu milostenia ta. De ce? S-au întîlnit două mari virtuți: milostenia cu smerenia
Reply With Quote
  #3  
Vechi 18.12.2010, 18:41:04
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit poate foloseste- OCTAVIAN PALER

Avem timp avem timp pentru toate. Sa dormim sa alergam in dreapta si in stanga sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine avem timp sa citim si sa scriem sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu avem timp pentru ambitii si boli sa invinovatim destinul si amanuntele avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare avem timp sa ne-alungam intrebarile sa amanam raspunsurile avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem avem timp pentru toate nu e timp pentru putina tandrete cand sa facem si asta, murim.
(Octavian Paler, “Scrisori imaginare”, 1979
Reply With Quote
  #4  
Vechi 19.12.2010, 13:19:18
T E O L O G U L T E O L O G U L is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.12.2010
Locație: Tg Jiu
Religia: Ortodox
Mesaje: 66
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru T E O L O G U L
Implicit

Ispitele sunt ingaduite ca sa ni se descopere patimile ascunse, ca sa ne luptam cu ele si sa ne tamaduim sufletele. Sunt si ele un semn al milei dumnezeiesti. Pentru aceasta, lasa-te cu incredere in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, ca sa te intareasca in nevointa ta. Nadejdea in Dumnezeu nu poate sfarsi niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu stie cat poate rabda fiecare dintre noi si ingaduie ispitele dupa puterea noastra. Insa trebuie ca si noi sa fim cu luare-aminte, ca sa nu intram singuri in ispita.
Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, Cel tare, Cel viu si El va va povatui la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati cu sufletul si nu va temeti.
Nu vreau sa va intristati si sa va tulburati pentru cele ce se intampla impotriva vointei voastre, oricat de indreptatita ar fi ea. O asemenea intristare arata existenta egoismului. Luati aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri indreptatite. Luati aminte si la intristarea neasteptata, care ia nastere dintr-o mustrare dreapta. Intristarea peste masura este de la vrajmasul. Una singura este adevarata intristare, cea care ne cuprinde atunci cand cunoastem bine starea nenorocita a sufletului nostru. Toate celelalte intristari nu au nici o legatura cu Harul lui Dumnezeu.
Ingrijiti-va sa paziti In inima voastra bucuria Sfantului Duh si sa nu ingaduiti vicleanului sa-si verse otrava sa. Luati aminte! Luati aminte ca nu cumva raiul pe care il aveti inlauntrul vostru sa se prefaca in iad.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 19.12.2010, 13:50:28
T E O L O G U L T E O L O G U L is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.12.2010
Locație: Tg Jiu
Religia: Ortodox
Mesaje: 66
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru T E O L O G U L
Implicit

Mandria mintii este mandria satanica, care Il tagaduieste pe Dumnezeu si Il huleste pe Sfantul Duh. Din aceasta pricina se si vindeca foarte greu. Este un intuneric adanc, care impiedica ochii sufletului sa vada lumina care se afla inlauntrul sau si care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.
Mandria inimii insa nu este rod al mandriei dracesti, ci ia nastere din diferitele stari si intamplari: bogatie, slava, cinstire, daruri sufletesti si trupesti (inteligenta, frumusete, putere, indemanare si altele). Toate acestea ii fac pe oamenii lipsiti de minte sa devina trufasi, infumurati, insa fara sa ajunga atei. Acestia de multe ori sunt miluiti de Dumnezeu, inteleptiti si indreptati. Inima lor se smereste, inceteaza sa mai caute slava desarta si astfel se tamaduiesc.
Lucrarea duhovniceasca care sa va preocupe sa fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibareste in ea, ca un sarpe veninos, mandria, patima care da nastere multor rele, care omoara virtutile si invenineazã totul ? Trebuie totdeauna sa fiti cu luare-aminte fata de aceasta rautate luciferica.
Cred ca nu gresesc daca spun ca toata preocuparea noastra duhovniceasca consta in descoperirea si nimicirea mandriei si a odraslelor ei. Daca ne izbavim de ea si se salastuieste in inima noastra smerita cugetare, atunci le avem pe toate, caci acolo unde se afla adevarata smerenie, se afla adunate si toate celelalte virtuti care ne inalta pana la Dumnezeu.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 19.12.2010, 23:20:55
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Arsenie Boca

Cateva "alifii", de la iubitul parinte Arsenie Boca, pentru drumul nostru duhovnicesc pe care adesea obosim de la prea multe rani sufletesti:
ADEVĂRUL
1. Adevărul este ființă vie.
2. Inițiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezește.
3. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt și berbeci și țapi; în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. Nimic mai împărțit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a știut această infirmitate a omului, a aflării adevărului curat, de aceea a dat Bisericii și slujitorilor ei legiuiți – lor singuri –, grija învățării lui curate.
4. „Scriptura nu se tâlcuiește cum îl taie capul pe fiecare”, strigă Sfântul Apostol Petru. Adevărul nu se înfățișează cum i se nălucește oricărei minți întâmplătoare. Creștinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el.
5. Cel mai greu păcat, veșnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.
ASCEZA
6. Termenul de curățire (asceza) are două vârste și s-a încetățenit sub numele de purificare. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoințele din partea omului și purificarea pasivă, adică de curățire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu Însuși. El Își face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta și atunci ei trebuie să sufere curățiri mai presus de fire, ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire.
7. Faza de culminație a ascezei și de adâncire a trăirii duhovnicești se numește iluminare. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor și întăresc sufletul pentru și mai grele încercări. În faza aceasta pot apărea amăgiri și daruri extraordinare și cine le are e sfătuit să nu-și lipească inima de ele, pentru că nu numai că nu înaintează, dar poate pierde și tot ce a agonisit. Iar calea e din ce în ce mai subțire și tot mai mult trebuie să te lepezi de toate.
8. Asceza are și un caracter hristologic. În nevoințe nu e numai omul, e și Hristos prezent. În sforțările noastre e prezentă forța din firea omenească a lui Hristos.
9. Partea începătorilor este nevoința de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii, precum și grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii, căci acolo bat furtuni mari și se rup aripile minții.
ASCULTAREA
10. Dintre cele trei făgăduințe (monahale) cea mai grea e ascultarea, pentru că are de biruit mai mult patimile minții care discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuție.
11. Dintre cele trei făgăduințe monahale, ascultarea necondiționată s-a dovedit cea mai grea, din două motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii, iar celălalt personalitatea ei.
12. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate și mândria din personalitate. Ascultarea face și pe leneși și pe vicleni să-și dezgroape talantul, precum acoperă și pe cei talentați de jefuirea slavei deșarte.
13. Chiar când se realizează sfințenia, nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării.
14. De Dumnezeu ascultăm necondiționat toată viața și fără abatere. Dacă însă povățuitorii noștri după Dumnezeu, stareții și duhovnicii, devin eretici și, ca atare, se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegați de ascultarea lor, pentru că ei au strâmbat dreapta credință și prin conștiința lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. Dar ascultarea de Biserică nu încetează.
15. Mănăstirile cu viață de sine au slăbit votul ascultării și al sărăciei și din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism.
16. Spre folosul vieții duhovnicești ești de mare câștig ascultând pe oricine.
17. Ascultarea e lepădarea de sine, luarea crucii în fiecare zi (Luca 9, 23).
18. Ascultarea stinge orice frământare și oprește orice inițiativă, deci toată energia, cu vremea, trebuie să se convertească în virtuți duhovnicești.
19. Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii și, dacă e ceva de capul ascultătorului, toată înzestrarea lui se
preschimbă în sfințenie, pe care, de multe ori, se poate întâmpla să n-o știe nimeni fără numai Dumnezeu.
20. Așa crește ascultătorul o personalitate a spiritului, când izbutește să treacă peste grămada sa de oase ca și cum ar trece altul.
ATEISMUL
21. Obârșia ateismului este în Templul din Ierusalim.
22. Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate și o eroare fundamentală a naturii umane.
23. Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliță și tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa.
24. Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentință, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedește nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul și prin urmare și (nebunia) minții care o conduce.
25. Necredincioșii, spre rușinea noastră, își cred necredinței lor mai mult decât credem noi credința noastră.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 19.12.2010, 23:33:38
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit lista pacatelor mantuitoare

  • Neinfranati la pofta duhovniceasca
  • Lacomi la a face milostenie
  • Zgarciti la a vorbi de rau
  • Barfitori de bine
  • Nepasatori la razbunare
  • Risipitori de iubire cu aproapele
  • Avari cu desfatarile lumesti
  • Impietriti la desfranare
  • Lenesi la cearta
  • Defaimatori ai gandului viclean
  • Batjocoritori ai dracestilor invataturi
  • Uratori de nedreptate
  • Neascultatori de clevetiri
  • Necredinciosi fata de minciuna
  • Necinstitori de lucruri desarte
  • Neiertatori cu patimile noastre
  • Maniosi pe toata faradelegea din noi
  • Intoleranți cu păcatele noastre,
  • Răzvrătiți împotriva tuturor ispitelor,
  • Intristați după Dumnezeu,
  • Mândrii de virtuțile celorlalți,
  • Incăpățânați în păstrarea dreptei credințe,
  • Deznădăjduiți de statornicia celor pământești,
  • Temători de dreptatea lui Dumnezeu,
  • Nepricepuți la viclenii,
  • Incapabili de a ne aminti greșelile semenilor,
  • Nestatornici în rău,
  • Dezinvolti în mărturisirea credinței,
  • Lacomi de virtuti,
  • Dependenti față de iubirea lui Hristos,
  • Extremiști în blândețe,
  • Neîncrezători în erezii și superstiții,
  • Trădători ai patimilor,
  • Neatenti la mânie,
  • Nerăbdători de a dobândi Împărăția lui Dumnezeu!
Așadar, precum ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii, orice tendință aparent negativă din sufletele noastre poate fi transfigurată într-o sursă de virtuți creștine. Potrivit Sfinților Părinți, partea irascibilă a sufletului, pe care o utilizăm spre săvârșirea păcatului mâniei, ne-a fost dăruită de către Creatorul nostru, pentru a o folosi în practicarea virtuții curajului, iar tendința de a pofti este utilă pentru aprinderea iubirii față de Hristos. De asemenea, toate celelalte facultăți ale sufletului, pe care Dumnezeu le-a pus în ființa noastră, pot fi folosite în mod pozitiv (cu scopul împlinirii voii divine), sau în mod contrar naturii noastre (spre săvârșirea răului), în funcție de liberul arbitru al fiecăruia dintre noi.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 20.12.2010, 11:36:21
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit galceava de cuvinte-ARSENIE BOCA

Mult necaz s-a intamplat intre oameni de pe urma neințelegerii in cuvinte. Nu toți ințeleg prin același cuvant, același lucru. Cat despre ganduri, neințelegerea e și mai mare. Urechea auzitorilor parcă ar fi o adevărată răsucitoare a cuvintelor, iar mintea, vartelniță a ideilor. S-a intamplat că lucruri clare ca lumina zilei să fie ințelese de oameni cu totul pe dos. Istoria ne stă mărturie: Cel care a avut mai mult de suferit de pe urma oamenilor, răstălmăcitori și suciți de minte, a fost Dumnezeu insuși. Orice s-ar spune, El știa să vorbească limpede; unii, insă, destul de mulți, au ințeles că le vorbește un ieșit din minte (Ioan 6, 60), un indrăcit (Matei 12, 24), un hulitor de Dumnezeu (Matei 26,65). De aceea L-au și osandit la moarte.
Primejdia, care nu s-a isprăvit, are și o formă intoarsă. Mulți, in zilele noastre, zic că cinstesc pe Dumnezeu hulindu-I crucea, sfinții, Biserica, Tainele, și, intrucat S-a făcut și om adevărat, și pe Sfanta Sa Maică (Apocalipsa 12, 13-17). Aceștia fac același lucru, adică II osandesc la moarte.
La galceava se incaieră și următoarele perechi de termeni: sufletul cu trupul, rațiunea cu instinctul, știința cu credința, sau mai binezis, neștiința cu credința. Iar cu Dumnezeu se galcevesc făpturile Sale: ingerul căzut și omul decăzut.
La randul său, omul decăzut, cată vreme stăruie in decăderea sa, inseamnă că nu vrea să priceapă deosebirea intre virtute și păcat, ci, după mintea lui, totul e natură și nimic mai mult. Ce nu vede, nu există. Dumnezeu, nemurire, inviere, judecată, diavol și iad, - astea-s vorbe de amețire a minții, bune pentru proști. (Deși nu știu cum s-ar părea la minte omul care, nărăvit să judece așa, ar sta impotrivă, zicand de pildă despre piramidele Egiptului că nu există, fiindcă nu le-a văzut el!)
Da, el e măsura lumii; nu știam. Oare cine-1 ține din umbră, că cele pămantești le crede - de vreme ce nu s-a răsculat nimeni impotriva piramidelor Egiptului - pe cand cele cerești și veșnice nu vrea să le primească?
Dar felul ăsta de oameni, nu cred nici ce văd; vederea lor nu plătește nimic. Mai mult s-ar folosi să fie orbi, decat orbi fără să știe și să se țină că văd. Din nefericire asta e tragedia in care se cufundă mulțime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii mărginași in știință și crescuți unilateral in cunoștințe. Nu e bine așa, ci precum urmărim o armonie intre facultățile sufletești, tot așa trebuie să urmărim o armonie și intre cunoștințele din cat mai multe domenii, precum și o sinteză a acestora cu viața. Multă știință apropie pe om de Dumnezeu, puțină știință il indepărtează și de știință și de Dumnezeu. Iar omul atata prețuiește cată apropiere de Dumnezeu și-a caștigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insă trebuie și el să și-o caștige. Dar dacă nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vină.
Știința, filosofia, medicina și celelalte discipline ale preocupărilor omenești, chiar și dreptul, care pune crucea pe masa de judecată, toate la un loc nu pot să dovedească, nici că există Dumnezeu, nici că nu există. Toate aceste discipline ale științei sunt insă folositoare cand iși cunosc marginile și cand nu trec intr-o altă zonă a existenței, unde nu au competență și nici mijloace de cercetare.
In știință e savantul care sondează necunoscutul prin teorii și le verifică pe urmă, dacă aduc lumină și corespund realității sau ba. Savantul se ajută de teorie, teoremă, noțiuni, experiențe, concluzii, care formează o bază pentru noi cercetări. Adevărul lucrurilor, insă, e mult mai mult decat atata; depășește măsurile omului. Revelația n-are a ține pas cu vremea; nu e cazul adaptării Bisericii la spiritul timpului intrucat toate științele trebuie să ajungă la ce a revelat Dumnezeu.
In credință, in religie este sfantul, care are alte mijloace de aflare a adevărului. Lui i se revelează, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. In cunoștința lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajată viața lui. Sfantul nu cercetează. Viața lui curată e mijlocul de cunoaștere a unei realități pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată.
Știința nu angajează viața, de aceea nici n-o poate pricepe și nici n-o poate crea.
Sfințenia insă tocmai viața o angajează. Iar sfantul desăvarșit, care și-a angajat viața și a arătat că o poate și crea, inviind morți și tăcand ochi unde nu erau1, e singur Iisus. De ce oare nu-L recunoaște medicina? Ba nici măcar nu-L pomenește.
Poate fiindcă Iisus e de-o mărime uluitoare, care ar pricinui spaimă migălelii omenești.
De aceea, in interesul cunoașterii vieții și sub unghiul vremelniciei și sub al veșniciei – lucru care depășește puterea și cunoștința omenească - a venit la noi Dumnezeu insuși și ne-a spus cele de dincolo de știință, de filosofie și de medicină, oricat s-ar desăvarși acestea.
Credința are revelația cu care omul credinței nu se tocmește. Dumnezeu ne insoțește mereu și, pe măsură ce-L cunoaștem, viața noastră biologică și psihologică se străbate tot mai tare de adevăr și de lumina cunoștinței. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată, cunoștința pe care savantul n-o poate prinde prin știință, ci numai dacă și-a impins știința pană la toate marginile și i-a recunoscut neputința.
Dumnezeu se revelează smereniei.
Deci, dacă e să ințelegem și să folosim ceva, să incetăm galceava.
Drept aceea incerc o lămurire armonioasă a unei porunci a lui Dumnezeu, porunca a șaptea - o problemă de biologie - cu cele cateva cunoștințe ce mi s-au intamplat la indemană. Porunca aceasta e o măsură preventivă a lui Dumnezeu, prin care vom dovedi că urmărește stăvilirea degenerării, a stricăciunii și a toată jalea făpturii omenești.
(Pr. Arsenie Boca - Cararea Imparatiei)
Reply With Quote
  #9  
Vechi 04.01.2011, 15:18:01
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Cararea imparatiei-ARSENIE BOCA

,,Cata vreme mergem in voia valurilor,in voia firii povarnite spre pacat,n-avem nici o lupta,nu ne trezim din cursele vrajmasului;stam de buna credinta ca mergem bine,ne ispravim zilele in fericire si coboram cu pace la iad!Dar de indata ce aflam ce inzestrare avem si ne trezim spre ce trebuie sa fim,puterile iadului vor sari sa ne ceara socoteala ptr. nesupunere.Dar nu vor sari cu toata urgia rautatii,ca nu ne lasa DUMNEZEU,ci cu viclesuguri si curse,cu minciuni si infricosare si cu alte nemaipomenite zavistii.Pe de alta parte,se vor folosi de unele de-ale lor,oameni amagiti de ei,care le-ar face toate ce-i invata dracii-daca ar fi dupa ei.De aceea zice inteleptul:Fiule,cand vrei sa te apropii sa slujesti Domnului,gateste sufletul tau spre ispite''
Reply With Quote
  #10  
Vechi 04.01.2011, 15:21:34
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Baudelaire

,,orice opera mare si severa nu se poate incrusta in amintirea oamenilor si nici nu-si poate cuceri locul in istorie,fara impotriviri crancene.oamenii nu stiu cu ce rabdare si indarjire a inzestrat preovidenta pe cei carora le-a incredintat o misiune.''
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
cuvinte de folos mirelat Pocainta 1181 29.04.2017 12:47:01
Cuvinte de folos aurel1211 Resurse ortodoxe on-line 15 27.07.2012 21:07:11
Cuvant de folos pentru suflet monica.miholca Rugaciuni 0 06.02.2009 22:58:04