Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1421  
Vechi 01.05.2019, 20:00:25
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

SA ALERGAM LA MAICA DOMNULUI!
“Cine nu vrea nu se vindeca. Cine vrea este vindecat de Harul lui Dumnezeu. In cele din urma intelegem cine este de vina, intelegem ce se intampla inlauntrul nostru si ne lasam convinsi sa ne vindecam.
Sa alergam la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Sa alergam la Maica Domnului, dar cu credinta. Credinta se manifesta prin vointa. Daca omul vrea sa se faca sanatos: “Vrei sa te faci sanatos?”, sa raspunda: “Da, vreau sa ma fac sanatos!”. Cand vrea cu adevarat, manifesta credinta adevarata. Cand are credinta adevarata, va manifesta si vointa adevarata. Ceilalti oameni care traiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-si gasesc odihna, nu-si gasesc vindecarea. Crestinii adevarati au aceasta sansa, Il au pe Hristos, o au pe Maica Domnului.
Cei care credem in Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii si credem in Maica Domnului, o consideram Maica a noastra, sa alergam cu indrazneala la ea. Sa alergam si sa o rugam. Sa o rugam din tot sufletul nostru, din toata inima noastra, cu toata credinta si puterea din noi. Sa aratam evlavie, sa facem metanii, sa-i sarutam icoana, sa ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca sa se tamaduiasca trupul si sufletul nostru, sa ne vindecam de bolile trupesti si sufletesti”.
din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnita mea, Editura Bizantina, 2009
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1422  
Vechi 14.05.2019, 01:16:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

"Amprenta sufletului tau nu poate fi stearsa niciodata din vietile pe care le-ai atins. E tot ce ramane..."
" Nu sunt perfect, omule drag, sunt un om ca și tine. Un om care greșește, care plânge, care își cere iertare, care se roagă, care lucrează la viața sa spirituală, care uneori se ascunde în propria sa carapace, un om care are nevoie de oameni la rândul său, dar care de prea puține ori le cere ajutorul, un om care duce doruri, care e dependent de iubire și lucruri frumoase.
Sunt un om care atunci când primește câteva cuvinte calde, spuse din suflet, se transformă într-un copil mic care absoarbe fiecare silabă ca pe o gură de aer proaspăt. Un om căruia i se umezesc ochii când e nedreptățit și rănit, un om care de multe ori își pune sufletul în palmele blânde sau nu ale oamenilor...
Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină."
~ Hrisostom Filipescu ~
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1423  
Vechi 16.05.2019, 12:29:00
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

A iubi inseamna a ierta
A nu mai fi iubit, pentru mine înseamnă a nu mai exista. A iubi înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit, înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din tot sufletul tău și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Toată Evanghelia este o poveste de iubire.
Fiecare și-a închipuit niște gesturi, niște cuvinte, niște fețe care privesc într-un anume fel și toate acestea îi aduceau o ușoară bucurie, dar totodată o mare durere, că toate aceste gesturi, toate aceste cuvinte pe care ni le închipuim în mintea noastră, sunt foarte greu de regăsit în ceilalți. Suferim pentru că cei din jurul nostru nu știu să ne iubească.
Suferim pentru că iubirea, așa cum ne-am închipuit-o noi, nu există. Dar iubirea există. Există pentru că Dumnezeu a adus-o în lume, pentru că ea nu poate să nu existe, nu poate să aibă sfârșit, pentru că ea nu are nici început. Ea nu poate să se împuțineze, pentru că ea pornește de la Dumnezeu și se revarsă asupra întregii făpturi, așa încât, dacă iubirea nu există, doar noi suntem de vină pentru că nu o vedem. Dacă nu vedem iubirea în jur, este pentru că noi înșine nu o avem. Nu poți vedea ceea ce nu ai în ochi.
Să simți pe inimă dragostea lui Dumnezeu. Vrei să știi ce părere are Dumnezeu despre tine ? Uită-te ce părere ai tu despre aproapele tău. Puterea de a ierta este însușire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greșesc, ne facem părtași la dragostea cu care iubește Dumnezeu lumea. Tot ce se schimbă și trece, nu este din iubire. Omul firesc nu iartă, el din instinct se apără și se îndreptățește, și chiar atacă pentru a se apăra pe sine. Iertarea este o însușire e celor puternici. Cel slab/oamenii mici nu va/vor avea niciodată puterea de a cere iertare.
Iubesc pe cineva nu pentru că el este mai bun decât alții, ci pentru că văd în el virtuțile care îmi descoperă mai deslușit chipul lui Dumnezeu pe Care eu Îl iubesc. O prietenie nu se alimentează atât din virtuțile și bunătatea celui pe care ni-l dorim prieten, cât din lucrarea noastră lăuntrică. O prietenie poate avea trăinicie numai dacă se leagă între persoane cu aceleași aspirați și de aceeași măsură duhovnicească. În puterea noastră stă să oferim prietenia, dar niciodată să o cerem de la alții. Prietenia este deschiderea sufletească pe care o avem către toată lumea, izvorâtă din dragostea poruncită de Hristos. În acest sens, creștinul este prieten cu toți și cu nimeni. Cu toți, pentru că nu poate să nesocotească pe cineva, și cu nimeni, pentru că nu poate să prefere pe cineva.
Savatie Bastovoi
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1424  
Vechi 17.05.2019, 12:11:44
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

Dor de Tine, Doamne !
În copilărie iubeam lumea și frumusețea ei. Iubeam pomii și grădinile înverzite, iubeam câmpiile și toată lumea lui Dumnezeu: cât de frumos este ea alcătuită. Îmi plăcea să privesc strălucirea norilor, să-i văd trecând în înălțimile azurii. Dar de când am cunoscut pe Domnul meu și El a robit sufletul meu, totul s-a schimbat în sufletul meu și nu mai vreau să privesc la această lume, căci sufletul meu este neîncetat atras spre acea lume în care trăiește Domnul. Ca o pasăre în colivie așa se chinuie sufletul meu pe pământ. Așa cum pasărea dorește să zboare din colivia ei strâmtă spre tufișurile dese, așa este aprins și sufletul meu de dorința de a vedea din nou pe Domnul, căci El a atras sufletul meu și acesta tânjește după El și strigă:
“Unde ești Tu, Lumina mea? Vezi că Te caut cu lacrimi. Dacă nu mi Te-ai fi arătat, n-aș fi putut să Te caut astfel. Dar Tu însuți m-ai găsit pe mine, păcătosul, și mi-ai dat să cunosc iubirea Ta. Tu mi-ai dat să văd că iubirea Ta pentru noi Te-a dus pe cruce și că ai murit pentru noi în chi*nuri. Tu mi-ai dat să cunosc că iubirea Ta Te-a pogorât din cer pe pământ și până la iad, ca noi să vedem slava Ta.Tu Te-ai îndurat de mine și mi-ai arătat Fața Ta și acum sufletul meu e atras de Tine, Doamne, și în nimic nu-și găsește odihnă, nici ziua nici noaptea, și plânge ca un copil ce și-a pierdut mama.Dar și copilul își uită mama, și mama își uită copilul când Te văd pe Tine. Văzându-Te pe Tine, sufletul uită lumea întreagă. Așa este atras sufletul meu spre Tine și tânjește după Tine și nu mai vrea să vadă frumusețea acestei lumi.”
Sf. Siluan Athonitul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1425  
Vechi 23.05.2019, 16:16:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

Primăvara se cunoaște după flori, ca vara după spice; vara este frumoasă datorită secerișului; toamna este bogată datorită roadelor; iarna este împodobită cu zăpezi, ca o domnișoară cu flori; iar primăvara se cunoaște după flori! Și Domnul nostru ne poruncește să privim la aceste flori: „Luați seama la crinii câmpului cum cresc” (Matei 6, 28).
Crinul este împăratul florilor; iar când se spune în Evanghelie: „Luați seama la crinii câmpului” este același lucru cu a spune: luați seama la florile de câmp. Domnul ne poruncește să privim la florile de câmp pentru a dobândi de la ele un anumit folos duhovnicesc, căci așa cum albina, zburând din floare în floare, adună din ele mierea, așa și noi, privind la flori nu numai cu ochii cei trupești, ci și cu ochii duhovnicești, să adunăm dulceața duhovnicească și să dobândim anumite cunoștințe.
În primul rând, Domnul nostru, învățându-ne sărăcia sau, mai bine zis, faptul de a nu ne îngriji peste măsură de dobândirea averilor, de mâncare, de îmbrăcăminte, de podoabe, de bogății, ne poruncește să privim la florile câmpului cum cresc: „nu se ostenesc, nici nu torc”. Iar Dumnezeu „astfel le îmbracă”. Să nu crezi că Dumnezeu, prin aceste cuvinte, ne interzice să muncim și să avem griji pentru viața de zi cu zi, nu. El și lui Adam i-a poruncit să aibă hrană din osteneala mâinilor sale și să-și dobândească pâinea în sudoarea frunții. El interzice numai grija cea peste măsură care este unită cu păcatul și cu primejdia; Domnul vorbește despre aceia, care nu nădăjduiesc în voia lui Dumnezeu, caută cu nesaț bogățiile, îl uită pe Dumnezeu și îl asupresc pe aproapele lor prin jaf, hoție, tâlhărie și toate nedreptățile: iată, acestora le poruncește Dumnezeu să privească la păsările hrănite de El și la florile îmbrăcate de El și să se lase mai mult în voia Lui cea Sfântă, decât în grijile lor. Așa cugetă și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dumnezeu nu ne oprește să muncim, căci și Sfântul Apostol spune: «Cel ce nu muncește, să nu mănânce»; Dumnezeu ne poruncește numai să nu ne lăsăm în toate în grijile noastre și să nu Îl uităm pe El. Noi trebuie să muncim după măsura puterilor noastre, iar pentru mântuirea sufletelor noastre să ne străduim cu toată sârguința și cu toată curăția”. Așa vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Alexandria, p. 40)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1426  
Vechi 27.05.2019, 12:08:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

Noi, cei care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiți de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa, nouă. De ce? Pentru că o lăudăm pe Maica Domnului. Și de ce o lăudăm pe Maica Domnului? Ne învață Biserica noastră să o lăudăm. De ce ne învață să o lăudăm? Pentru că „s-au spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta”, zicem noi vorbind cu Maica Domnului. Deci, nu prezentăm lucrurile ca într-un studiu, nu zicem: „S-au spăimântat toate de mărirea Maicii Domnului, că Maica Domnului a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Cel peste toate și a născut Fiu pe Cel fără de ani”, ci vorbim cu Maica Domnului și zicem: „Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta”.
Acesta e avantajul slujbelor, noi nu studiem, nu învățăm ca și cum am studia, ci învățăm angajându-ne în fața celor cu care vorbim. Așa-i cu Maica Domnului, așa-i cu sfinții lui Dumnezeu, noi vorbim cu ei, vorbim cu Domnul Hristos, Îi spunem Domnului Hristos ce avem de spus, vorbim cu El, și din aceasta învățăm. Prin urmare, Maica Domnului are o mărire a ei și mărirea îi vine de la Domnul Hristos și, venindu-i de la Domnul Hristos mărirea, ea e mijlocitoare către Domnul Hristos pentru noi. Noi o lăudăm, Maica Domnului mijlocește, și Domnul Hristos ne dăruiește pace: „Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine.”
(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 67-68)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1427  
Vechi 28.05.2019, 21:05:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

Biserica nu poate să existe fără rugăciunea comună și fără comuniunea euharistică a membrilor ei. Fără rugăciunea comună, fără viața religioasă și a trăirilor duhovnicești, nu se poate vorbi despre întemeierea unei „biserici din casă”, pe care o formează familia creștină, cea mai mică celulă din trupul Bisericii lui Hristos. Acest lucru este sesizat de mulți preoți duhovnici. Dacă preotul se roagă pentru întreaga Biserică, pentru toți cei care participă la Liturghie, pentru o singură gură și o singură inimă, pentru comuniunea rugătoare și euharistică cu Sfânta Treime, cu atât mai mult o singură inimă și o singură gură trebuie să aibă cei care formează „un singur trup”. Cum atunci este posibil ca acest trup să nu înalțe Domnului rugăciuni comune pentru nevoile personale, să nu aducă mulțumiri și să nu-și întărească unitatea prin împărtășirea comună cu Dumnezeu?
Rugăciunea comună ne ferește de neînțelegeri, îi împacă pe cei certați, ajută să înlăture nedumeririle apărute. Ea trebuie practicată încă din primele zile ale vieții de familie, pentru că mai târziu va fi tot mai greu s-o includem.
Rugăciunea comună se naște mai ușor atunci când apare deschiderea deplină și iubitoare a sufletelor pentru ea, când soții caută împreună noi forme de viață – până în momentul când vor apărea copiii, se poate forma un singur ritm de viață.
Rânduiala rugăciunii comune a soțului și a soției reprezintătemelia bisericii din casă. Ea ajută la înrădăcinarea rugăciunii în inimile copiilor și la organizarea rugăciunilor comune în familie.
(Preot Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, p. 46)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1428  
Vechi 07.06.2019, 15:21:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

De câte ori nu ne-am umplut de bucuria mângâierii dumnezeiești, dar mai apoi am pierdut-o din pricina lipsei noastre de grijă? De aceea spune Sfântul Ioan Scărarul: „Apropie-te de Dumnezeu întru multă smerită cugetare și mai multă îndrăznire vei avea” (Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuv. XXVIII:11, p. 406).
Cu alte cuvinte, cu cât ne apropiem de Dumnezeu cu mai multă smerenie, grijă și cumpătare, cu atât primim mai multă bucurie. Trebuie să fim însă atenți să nu ne bucurăm peste măsură și să nu trăim această bucurie la nivel psihologic, sufletesc, altminteri o pierdem.
Dacă atunci când sufletul ne este plin de bucurie duhovnicească începem să vorbim mult și fără rost, să-i învățăm pe alții și să ne etalăm darurile primite de la Dumnzeu, negreșit vom pierde această bucurie și ne vom simți sufletul gol și pustiu.
Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă și cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate și cumpătare, întrucât avem vrăjmași care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1429  
Vechi 10.06.2019, 13:39:49
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

Unde este iubire, acolo este liniste
《 Părintele Teofil Paraian 》
Într-una din alcătuirile de la sfintele slujbe se spune așa: „Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: «Scoate din stricăciune viața mea, Multmilostive»“. Ne dăm seama că patimile zdrobesc, că patimile aduc zbucium, ură, că patimile aduc îndepărtare. Patimile fărâmițează, distanțează, resping, patimile marginalizează, desconsideră, îl socotesc pe altul nevrednic și de aceea viforul patimilor aduce nemulțumire, neliniște. Unde vezi nemulțumire, unde vezi neliniște, unde vezi zdroabă, unde vezi zbucium, să știi că sunt prezente patimile, pentru că iubirea odihnește, iubirea luminează, iubirea întărește, iubirea fericește. Unde este iubirea, acolo este liniște, bucurie, pace, acolo sunt roadele Duhului; acolo nu poate avea loc nici ura, nici nemulțumirea, nici împotrivirea, nici desconsiderarea.
Ar trebui să ne fie rușine ori de câte ori intervine în viața noastră ceva care aduce depărtare, care împinge, care respinge, care întoarce răutatea, care întoarce ura în suflet, care aduce vârtej. Patimile sunt ca un vifor, patimile sunt ca o furtună,
patimile sunt ca un vârtej, de aceea zicem: „Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor“. Iar iubirea este liman lin, liniște, este odihnă sufletească.
Ar trebui să ne fie rușine de câte ori în sufletul nostru se ivesc niște răutăți care ne depărtează de „omul de lângă noi“. De fapt, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat. Nu trebuie să ne gândim la oameni de peste mări și țări (care ne sunt apropiați și ei), ci trebuie să-l avem în vedere pe omul de lângă noi, pentru că Dumnezeu l-a pus lângă noi. Cei care suntem aici, de pildă, suntem pentru că vrea Dumnezeu să fim așa. Dumnezeu vrea să fim bucuroși unii de alții și să împlinim ceea ce lipsește. Asta face iubirea: împlinește, completează, adaugă.
Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vederea și defectele. Dacă iubești pe cineva, îl iubești cu scăderile lui cu tot, cu patimi cu tot, cu răutăți cu tot. Dacă nu-l iubești, nu-l iubești nici cu calitățile lui, nu-l iubești nici cu virtuțile lui. Sigur, fiecare dintre noi avem și virtuți, avem și scăderi, dar iubirea acoperă scăderile și completează acolo unde este de completat și pune în evidență acolo unde este ceva de pus în evidență. Numai că până acolo este departe! Este departe în înțelesul că trebuie să rezolvăm o dată patimile, răutățile, scăderile, insuficiențele, să trecem peste toate și atunci vine iubirea, care e fericire. Domnul Hristos ne cere iubire și față de vrăjmași („Iubiți pe vrăjmașii voștri“ - Matei 5, 44) ca să avem încă o posibilitate de a fi fericiți, de a înmulți iubirea, și prin ea să se înmulțească
fericirea.
Parintel Teofil Părăian
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1430  
Vechi 12.06.2019, 18:01:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.844
Implicit

"Fiecare este proiecția sau prelungirea celuilalt"
"Membrii fiecărei familii trebuie să aibă anumite moduri în care să descopere că sunt diferiți și să facă loc pentru individualitatea fiecăruia. Aceasta cere să se spună cu sinceritate cum se vede pe sine însuși fiecare membru al familiei și cum îl vede pe celălalt. Atunci când unul dintre soți se încredințează în căsnicie de o diferență a celuilalt la care nu se aștepta sau pe care nu o cunoștea, este neapărat necesar să vadă aceasta ca pe o ocazie de îndreptare și de înțelegere în special, nu ca pe o declarație de război.
Dacă modul de abordare al diferențelor celuilalt se bazează pe determinanta „Cine are dreptate?” (război) sau pe o stare care presupune că diferențele nu există (negație), atunci se nasc condițiile unui comportament patologic al oricărui membru al familiei, și în special al copiilor. Soții văd diferențele care conduc la conflictul de interese ca pe un atac, ca pe o dovadă că celălalt nu-l iubește. Când soții descoperă că celălalt este un om diferit decât îl credeau ei, sunt dezamăgiți. Ceea ce descoperă acum este caracterul celuilalt văzut non-stop (24 din 24), lucru pe care nu-l putuseră observa înainte de căsătorie și care nu se potrivește cu așteptările lor. De exemplu, soția pune prea multă sare în mâncare sau soțul își aruncă hainele pe unde apucă.
Diferențele pe care le descoperă unul la celălalt sunt considerate de soți ceva rău, deoarece conduc la certuri, la contraziceri, iar contradicțiile le reamintesc că fiecare este proiecția sau prelungirea celuilalt. Diferența dintre soți este însă ceva care poate fi folosit ori într-un mod distrugător, ori ca un prilej de îmbogățire.
Diferențele care îi deranjează pe soți sunt de obicei diferențe de dorință, de obișnuință, de gusturi, de idei și de așteptări. Atunci când soții au destulă prețuire de sine pot să aibă încredere unul în celălalt, pot fi siguri fiecare de capacitatea lui de a prelua de la celălalt, de a putea să aștepte să primească și, respectiv, să dea celuilalt fără să se simtă furat, de a folosi diferențele față de celălalt ca pe o ocazie a propriei dezvoltări.
Soții deseori nu au încredere în capacitățile lor. Fiecare simte că tot ce are îi ajunge doar lui să se țină în viață și prin urmare nu îi prisosește nimic pentru a da celuilalt. Și, deoarece nu au încredere unul în celălalt, unele zone ale vieții lor comune, care solicită de la ei să-și arate capacitatea de a-și asuma specificul, individualitatea celuilalt, se arată ca un pericol iminent.
Aceste zone sunt cea financiară, mâncarea, dragostea, psihologia, cultura, serviciul, creșterea copiilor, relațiile cu părinții. Realitatea însă îi obligă să hotărască ce vor face împreună și separat. Trebuie să învețe pentru aceasta sa își exprime părerile, dorințele, sentimentele și cunoștințele lor fără să se epuizeze, fără să îl frâneze sau să îl grăbească pe celălalt și reușind să împlinească o conviețuire, o joncțiune autentică a propriilor păreri personale cu cele ale celuilalt.
Pentru a reuși să construiască o legătură funcțională și vie, fiecare poate spune: gândesc precum gândesc, simt precum simt, știu ceea ce știu, sunt eu însumi, dar nu te judec pe tine pentru că tu ești tu și primesc cu bucurie tot ceea ce ai de dat. Să vedem ce putem face ca să reușim împreună cu datele existente - este o atitudine realistă…"
(Părintele Filoteu Faros, Părintele Stavros Kofinas, Căsnicia – dificultăți și soluții, Editura Sophia)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare