nunta in zi de post

În prealabil postat de delia31

Nu-l putem iubi pe Dumnezeu, sfidand aproapele, dar nici pe aproapele, incalcand randuielile lui Dumnezeu.

Mno, drept ai grăit.

[sophia]

Mi-au placut mesajele lui Alin de data asta. Cam asta incercam si eu sa spun.
Eu va inteleg si pe restul si nu vreau sa minimizez credinta, sau postul.
Dar mie mi se pare o decizie foarte grea acest caz si nu numai.
Eu nu stiu cum as face in asa o situatie. Chiar nu stiu.

Am incercat sa dau sfatul dupa simtirea mea.
Depinde de cine sunt cei care ma invita si ce legaturi am cu ei, depinde si de context (am posibilitati materiale,
este la mine in zona, sau trebuie sa calatoresc, etc.). Depinde daca ma simt bine trupeste si sufleteste.

Eu una nu sunt cu mesele, cu petrecutul sunt retrasa si linistita de felul meu.
Dar uneori mi se intampla si mie sa-mi doresc sa dansez, sa uit de lume, de probleme.
Unii poate ca au mai des ocazia sa fie invitati, altii rar.

Asa cum am mai spus in general nu inviti la masa decat persoane apropiate. Mai ales pe economia
din ziua de azi. Totul se face in cadru restrans.

Mi mi-e greu sa refuz oamenii. Si mai ales mi-ar fi greu sa le explic motivul (ca tin post) unora care nu-l
stiu/inteleg.

Am mai spus greutatile pe care le am in postul Craciunului...

Fiindca imi doresc si sa nu fiu singura si sa fiu acolo in grupul caruia ii apartin.

Pentru ca pentru mine in credinta este foarte important omul, socialul.
Spre deosebire de altii...
As putea sa spun si eu ca Delia ca sunt destule zile in care se pot face nunti si sa socotesc zilele cand nu este post si sa ma duc la nunti petreceri.
Dar ma gandesc si invers. Cate zile in an ai ca sa tot postesti? Nunta este o data in viata! Te duci o zi la o nunta, restul poti sa postesti.

Asta pentru ca asa se intampla ca unii s-o fixeze in zi nepotrivita.
Si nu depinde numai de tine cand o fixezi. Mai trebuie sa tii cont si cand poate preotul, primaria, nasii, rudele, restaurantul etc.
Mai ales cand nu esti tu singurul cuplu care vrei sa te casatoresti.

Pe mine ma intristeaza si ma supara teribil cum se fac lucrurile la noi, chiar daca ma stradui sa inteleg motivele.
Slujba, apoi mai sunt unii care au parastas. Se face repede si apoi trebuie sa-si mute masa cu lucrurile undeva, ca vine un botez sau o nunta.
Repede pregatit ce trebuie, grupul ce urmeaza sta la usa si asteapta. Apoi dau navala ca trebuie sa-si gaseasca locul, sa pregateasca si ei.
Biserica n-apuca nici sa fie aerisita, sa faci putin curat.
De decorat nici nu mai vorbesc (pentru nunta), rar se intampla.
Unii n-au tihna sa-si pomeneasca mortii si sa imparta in liniste, sa se reculeaga, altii n-au tihna sa-si aranjeze evenimentul (nunta, sau botez).
Parintele obosit, nemancat, tracasat.
Bai mai apara printre astea si altii care mai au alte nevoi: de citit vreo rugaciune pentru alte nevoi ( de ex. citit pentru bebelus la 8 sau 40 de zile, sau alte probleme), de intrebat ceva pe preot/de discutat cu el.

Nu e posibil asa ceva. Nu e normal.
Pentru mine ramane mereu intrebarea ce doreste Hristos de la noi mai mult?
Sa ne ingrijim in camaruta noastra de post si rugaciune sau sa avem grija de aproapele nostru, sa fim langa el si la propriu si la figurat.

In manastire nu-i problema. Tii toate ale lui Dumnezeu.
Dar in lume ai si alte obligatii, ai oameni in jur.

Daca ai probleme cu sotul, cu copilul, cu alta ruda, cu un prieten, renunti in ziua aia la rugaciune, sau la biserica si ai grija de acela, sau nu?
Asta ma intreb mereu.
Daca te duci in vizita la bunica sau la matusa care te pune la masa cu ce are ea acolo si se bucura de tine. O refuzi?

Nu cumva ajungem in egoism chiar din credinta?

Dar da, este important si postul, si slujba si rugaciunea.
Am mai spus. Este pacat ca regulile nu sunt generale.
Si trebuie sa te rupi in doua.
Si au si preotii/duhovnicii destule greutati in a judeca drept.
Mai ales in diaspora unde trebuie sa tina cont de particularitatile locului, ale
oamenilor. Nu poti sa indrumi oamenii la a crea conflicte si discriminari.

Spuneati aici de post, de mancare, de lacomie etc.
Asupra postului s-a discutat pe aici atat, cu pareri contradictorii.
Ca e pentru Dumnezeu, sau sfinti, ca e pentru om si sanatatea lui (atunci este dieta si nu post), ca te face mai usor si te rogi mai bine, sau dimpotriva te rogi mai greu ca ti-e foame si rau, ca te infranezi, etc.

Pentru un vegan e ceva, pentru un omnivor e altceva, pentru unul casatorit e ceva, pentru cel singur e altceva.

Unul mananca de foame, cantitati mari, altul calitati inalte, altul mananca pentru ca sa traiasca, sa aibe putere, altul are niste cerinte psihice ( o prajitura, sau o bucatica de altceva ii mangaie sufletul trist), altul trebuie sa tina regim, altul trebuie sa se infraneze.

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Eu, personal, nu m-aş fi dus la o nuntă în post fără binecuvântarea duhovnicului. Tu repetă.

Acum depinde de ce nunta vorbim.

Daca e un biznis cum sunt de multe ori nunti la noi, un fel de CAR -uri pe termen lung, nu-i bai, eu unul nu ma duceam si fara sa fie post :)

Dar fa un efort si imagineaza-ti o clipa ca ai fi avut un prieten la care sa tii.
Nu seful de care ti-e frica sa-l refuzi, sau lumea care o sa te judece ca postitor, sau un partener de afaceri sau alte chestii din marunte si lumesti.
Un om, la care tii si care la randul tau te pretuieste ca om si prieten si care tine la prezenta ta acolo.

Si pentru ca puneai problema prost la duhovnic (vezi ceva postari mai sus) sau duhovnicul are si el niste handicapuri afective si nu da doi bani pe prietenii tai si relatiile tale "pamantest", iti zicea ca nu, ce faceai?

Te ascundeai ca mieluselul in spatele duhovnicului si spuneai prietenului de o viata "pas" pentru ca "asa a zis duhovnicul" pe care tu i-ai oferit o autoritate mai mare decat e cazul si l-ai ales si prost pe deasupra, corect?

Pai ce sa zic, poate din cauza asta exercitiul de mai sus o sa ramana un exercitiu de imaginatie, care e putin probabil sa-ti reuseaca fie ca si exercitiu de imagiantie.

[AlinB]

În prealabil postat de delia31

Nu-l putem iubi pe Dumnezeu, sfidand aproapele, dar nici pe aproapele,
incalcand randuielile lui Dumnezeu.

Sa nu confundam poruncile morale cu rutina spirituala.

Nu-ti cere prietenul sa mergi la furat sau la curve cu el si trebuie sa-i faci pe plac sa nu-l dezamagesti.

Ci doar sa renunti la ceva care te avantajeaza strict pe tine - asa cum a spus-o destul de clar si tu, o renuntare care nu te pagubeste practic pe tine nimic (si nici pe altii) pentru a face o bucurie unui prieten sau macar pentru a nu-l supara intr-un moment unic in viata.

Iar lucrurile se pot extinde si la alte situatii de viata in care tindem sa devenim farisei, si poate nu de putine ori sa facem din Dumnezeu o scuza pentru prea putina noastra iubire si rea voire.

Ceea ce ar trebui sa dobandeasca in primul rand un credincios autentic, ar fi trairea evanghelica, ca simtire si fapta vizavi de aproapele sau, ori exista riscul ca tocmai acolo sa ne poticnim si ca scuza pentru ne-iubire sa-L punem tocmai pe cel care ne-a predicat-o, ceea ce cred ca poate fi un pacat mai mare decat toate celelalte la un loc.

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Mno, drept ai grăit.

Ovidel dragule, graise ea mai multe, doar atat ai prins?
Uite de asta nu e bine sa ajungi abia la sfarsitul predicii, s-ar putea sa ratezi esentialul iar concluzia sa o intelegi taman pe dos :)

Trebuia să dau qoute la tot mesajul că să se înţeleagă că am citit tot mesajul? Şi că sunt de acord cu el? :))

[delia31]

În prealabil postat de Grand Moff Hadrianus

OK, pai mancarea trebuie sa aiba gust. E normal, de aceea ni s-au dat papile gustative. Ascetii sunt...asceti. Doar nu o sa fie, pentru mireni, niste calugari, si inca eremiti sau stalpnici, model! Imi pare exagerat. Nu trebuie sa traim ca ei, caci nu suntem sub voturile monahale. Nu stiu, e parerea mea. Sper ca nu exagerez eu, la randul meu.

Da, pai si ascetii au papile gustative. Dar nu-si fac din ele idoli mentali carora sa le aduca cele mai rafinate ofrande.
Vezi mai sus ce zicea Sf. Grigore cel Mare. "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele".

Nu hrana in sine ar fi problema, nici gustul ei, ci felul in care ne folosim de ea. Poate fi cumpatat, poate fi exagerat, fie accentuand cantitatea, fie cautand exclusiv calitatea ultra, desfatarea rafinata a simturilor.

In esenta, e vorba de modul de hranire propus de Dumnezeu, raportul optim dintre inteligibil si sensibil, pentru a nu deraia in directii patologice.

Nu trebuie sa fii musai ascet, nici sa-ti spuna nutritionistul sau psihologul, ca ne dam singuri seama cand ne facem rau prin exces si intrebuintarea patologica a hranei. Mancatul compulsiv, bulimia - stim ca fac mari ravagii. Psihologul nostru, Ioan Cezar ne poat explica mai bine mecanismele compensatorii ale tulburarilor de genul asta. Lipsa iubirii si golul resimtit de absenta cuiva, trebuie umplut cu ceva, cel mai la indemana fiind mancarea. Mai ales dulciurile.

Ascetii percep lacomia de mancare in sensul unei intelegeri rasturnate a dorintei de a ne hrani. Omul e facut sa se hraneasca si spiritual si material, si inteligibil si sensibil. Ce-a zis Hristos pe tema asta? "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot Cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu".

Cand dorinta noastra de a manca si de a ne desfata exagerat simtul gustului e mai mare decat dorirea de Dumnezeu, ea ne devine patima si pricina de moarte sufleteasca.

Hrana Il poate descoperi omului pe Dumnezeu ( asta-i o arta a ascetilor), fiindca mancarurile pot fi cugetate ca un mediu transparent al energiilor lui Dumnezeu. Sf. Isaac Sirul, vorbeste chiar de cel ce a vazut / perceput in hrana sa pe Domnul, adica poate intelege ratiunea, motivatia lui Dumnezeu cand a facut roadele cu care sa ne hranim. Nici intr-un caz spre imbuibare ori ca afrodisiac de innebunit simturile. IMHO.

Alin,

Concluzia Deliei prinde foarte bine ceea ce tu ai subliniat în mesajele anterioare, însă fără a face abstracţie de rânduiala Bisericii. Ori tu ai negleijat rânduiala Bisericii, dând întâietate dragostei faţă de aproapele. Dacă tot ai alte ocazii să posteşti, de ce nu poţi pune problema în acelaşi mod şi faţă de aproapele? Crezi că Dumnezeu nu-ţi va da ocazia să-ţi demonstrezi adevărata pritenie în multe alte ocazii? Doar pentru că este un moment unic din viaţa aproapelui? Dar apropele în cazul de faţă de cine ascultă? Este binecuvântată acea bucurie când Biserica spune clar să nu facem nunţi/petreceri în zile de post? Cine va binecuvânta acea nuntă? Ori dragoste fără discernământ nu se poate. Şi cel mai potrivit lucru, în acest caz, pe care îl poţi face este să te sfătuieşti cu duhovnicul. Şi nu cred că duhovnicul nu va ţine cont de faptul că îţi este un prieten apropiat sau este unul doar de afaceri. Sau crezi că el nu ştie ce înseamnă a avea un prieten (bun sau de afaceri)?

[delia31]

În prealabil postat de AlinB

Acum depinde de ce nunta vorbim.

Daca e un biznis cum sunt de multe ori nunti la noi, un fel de CAR -uri pe termen lung, nu-i bai, eu unul nu ma duceam si fara sa fie post :)

Dar fa un efort si imagineaza-ti o clipa ca ai fi avut un prieten la care sa tii.
Nu seful de care ti-e frica sa-l refuzi, sau lumea care o sa te judece ca postitor, sau un partener de afaceri sau alte chestii din marunte si lumesti.
Un om, la care tii si care la randul tau te pretuieste ca om si prieten si care tine la prezenta ta acolo.

Si pentru ca puneai problema prost la duhovnic (vezi ceva postari mai sus) sau duhovnicul are si el niste handicapuri afective si nu da doi bani pe prietenii tai si relatiile tale "pamantest", iti zicea ca nu, ce faceai?

Te ascundeai ca mieluselul in spatele duhovnicului si spuneai prietenului de o viata "pas" pentru ca "asa a zis duhovnicul" pe care tu i-ai oferit o autoritate mai mare decat e cazul si l-ai ales si prost pe deasupra, corect?

Pai ce sa zic, poate din cauza asta exercitiul de mai sus o sa ramana un exercitiu de imaginatie, care e putin probabil sa-ti reuseaca fie ca si exercitiu de imagiantie.

Ce-mi place mie pendularea asta! :) Cea care a deschis topicul, zicea ca-i o nunta din obligatie. Tu, din dorinta de a nuanta situatia, vii si pui problema cu prietenul care se bucura de tine si tu de el. Ipoteze distincte, concluzia fiind…in functie de caz, nu.

Vezi ca a zis Yasmina intr-o postare ceva asemanator cu ce propui tu. S-a nimerit sa fie prinsa de imprejurari in voiajul de nunta al unor prieteni in Las Vegas, chiar in Vinerea Mare.
Vezi ce concluzii a tras! Tu te-ai duce, for instance, la nunta de dragul prietenul tau, chiar in Vinerea Mare? Sau, fiind asa prieteni apropiati, nu cumva ar fi fost mai nimerit in prealabil, in faza de pregatire, sa fi incercat
sa-l sfatuiesti din timp sa aleaga alta ocazie cand sa-si faca nunta?

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Trebuia să dau qoute la tot mesajul că să se înţeleagă că am citit tot mesajul? Şi că sunt de acord cu el? :))

Cam da. Altfel se intelege ca doar acea parte.
Care, ca sa fim realisti, cam rastoarna restul sau oricum, arunca toata problema iarasi in incertitudine.