Pacatul

În prealabil postat de heaven

Eu nu gasesc nici un pacat ca o femeie sa se ingrijeasca,sa isi puna o podoaba si asa mai departe.
Una e sa dai in vulgaritate si in a fi ostentativa si alta sa te aranjezi cu gust.

Heaven, sunt convinsa ca va veni vremea ( cu trecerea anilor) cand nu vei mai considera atat de necesare acestea.. Si eu sunt femeie ( desi am id barbatesc ) si inteleg perfect ce spui. Insa, iata ce mi-a spus odata un parinte. O femeie cauta sa fie aranjata, sa atraga atentia.. atunci cand NU si-a gasit inca menirea ei pe pamant. Cand o gaseste , le vede pe acelea ( gatelile) inutile. Nu ma refer la a fi curat si decent ci la a te inzorzona..

[heaven]

În prealabil postat de eduardd

Heaven, sunt convinsa ca va veni vremea ( cu trecerea anilor) cand nu vei mai considera atat de necesare acestea.. Si eu sunt femeie ( desi am id barbatesc ) si inteleg perfect ce spui. Insa, iata ce mi-a spus odata un parinte. O femeie cauta sa fie aranjata, sa atraga atentia.. atunci cand NU si-a gasit inca menirea ei pe pamant. Cand o gaseste , le vede pe acelea ( gatelile) inutile. Nu ma refer la a fi curat si decent ci la a te inzorzona..

Doar ca eu vad o deosebire:intre vulgaritate,sexualitatea afisata ostentativ si adevarata feminitate,care este o arta.O arta de care nu am de ce sa ma dezic,atata vreme cat nu traiesc intr-o manastire de maici,ci in lume.
Deasemeni,nu consider ca imi neglijez sufletul,daca in acelasi timp imi accept si trupul.Doar dau Cezarului ce este al Cezarului.

Daca o vezi, atunci e bine!

[peps]

În prealabil postat de eduardd

Heaven, sunt convinsa ca va veni vremea ( cu trecerea anilor) cand nu vei mai considera atat de necesare acestea.. Si eu sunt femeie ( desi am id barbatesc ) si inteleg perfect ce spui. Insa, iata ce mi-a spus odata un parinte. O femeie cauta sa fie aranjata, sa atraga atentia.. atunci cand NU si-a gasit inca menirea ei pe pamant. Cand o gaseste , le vede pe acelea ( gatelile) inutile. Nu ma refer la a fi curat si decent ci la a te inzorzona..

Doamne ajuta, Eduardd!
Ce frumos ai spus despre gasirea menirii femeii...
Si eu ma lupt de cativa ani de zile, sa ma las de bijuterii, de dragostea de aur, de parfumuri, de "simplul" gloss de buze, transparent, care "nici macar machiaj nu se poate considera", cum ar zice multe dintre noi, etc...
Dar intr-adevar, cand in interior toate se aseaza, se vede si afara si... iti gasesti menirea. Sau ti-o arata EL.
Eu am avut o perioada cand ba imi puneam cerceii, lantul cu cruciulita, inelele, ba le dam jos. Iar le purtam, iar le dadeam jos. Si uite-asa am tinut-o cativa ani buni...
Acum nu mai port nimic, decat verigheta si ceasul, insa nu ma mandresc deoarece cine stie cand ma apuca iar si ma impopotonez din nou?! Eu sper ca nu o voi mai face, dar...
In orice caz, e mare lucru sa avem liniste in suflet, in minte, in trup.
Ceea ce doresc tuturor!

[peps]

În prealabil postat de cristiboss56

"Pe parintele Porfirie nu-l preocupa infatisarea exterioara a oamenilor. Aceasta o constatau toti cei ce mergeau sa-l viziteze fara a avea cea mai potrivita imbracaminte. Cauta cauza cea mai adanca din interiorul sufletului pentru ca cunostea faptul ca, o data randuite cele launtrice ale omului, automat se indreptau apoi si cele din afara lui." ( Klitos Ioannidis - "Parintele Profirie"- pag. 89-90)

Minunat, Cristi.
Pur si simplu, minunat!

[windorin]

Gandesc adesea la faptul ca omul cauta sa faca lucruri pe care Dumnezeu nu a considerat de cuviinta sa le faca.

Daca omului ii era de folos sa aiba podoabe, atunci Dumnezeu l-ar fi facut cu podoabe, l-ar fi impodobit El insusi, si inca intr-un mod inegalabil. Insa nu, acestuia i-a facut doar "haine de piele", restul fiind de neabsoluta trebuinta.

Daca ne cercetam inima, vom vedea ca ne aranjam atunci cand ajungem in contact cu alti oameni. Daca am sta singuri o saptamana, la tara sau in casa, nu am face multe dintre cele pe care le facem atunci cand iesim din casa sau ne intalnim cu oamenii. Asta-mi arata clar ca multe facem pentru oameni, si nu pentru folosul inimii noastre.

[COLOR=red]Atata timp cat in jurul nostru oamenii mor de foame si se lupta cu saracia, lantul de aur de la gatul nostru ne va sugruma sufletul. Atata timp cat exista mame care nu reusesc sa faca fata nevoilor copilasilor, parfumurile scumpe ce ne scalda corpul ne vor axfisia sufletul. Atata timp cat exista oameni care lupta cu greutatea zilei pentru o paine si o sticla cu apa, cerceii de aur si bratarile ne vor ingreuia si ne vor lipi pururea de pamant.[/COLOR]
[COLOR=#ff0000][/COLOR]
[COLOR=black]Sa iubim pe cei de langa noi, sa nu le radem inconstient in nas, atunci cand ei nu au de nici unele, iar noi avem aur si podoabe.[/COLOR]

[patinina34]

Trăsăturile păcatului

După cum reiese şi din definiţie, păcatul este făcut cu bună ştiinţă şi este acuzată drept păcat fapta omului care ştie ce face şi nu răul făcut de copiii sub 7 ani sau de cei bolnavi mintal. Păcatul este făcut cu voie liberă, adică cel care păcătuieşte nu este constrâns de cineva, căci răul făcut împotriva voinţei sale nu se socoteşte drept păcat. Păcatul este făcut în conştinţa legii divine.
Treptele până la căderea în păcat

1. ispita, atacul, momeala - un îndemn spre păcat care vine din interior sau din exterior, se manifestă ca un gând spontan adus de [COLOR=#000080]Diavol[/COLOR] în minte: "Ce-ar fi dacă ai faci şi tu...?" sau prin alţi oameni
2. însoţirea, pofta - gândul se amestecă cu cel al dracilor iar păcătosul are impresia că este al lui
3. consimţirea - omul acceptă să facă fapta cea rea
4. înfăptuirea - omul păcătuieşte

Nu vă speriaţi, orice păcat poate fi biruit!
Mărimea păcatului

Nimeni nu a putut să nimicească păcatul, în afară de [COLOR=#000080]Iisus[/COLOR], "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" (Ioan 1:29) Înfricoşat lucru este pentru păgânii care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi Sfânta Sa Lege, dar mai înfricoşat este pentru creştini, care făgăduiesc să-i slujească lui Dumnezeu şi să se lepede de Satana.
Lupta împotriva păcatului

• Să ne împotrivim păcatelor chiar şi atunci când ne-au prins în putere, precum copacul tânăr care va fi aplecat uşor fraged fiind.
• Să cugetăm asupra textelor din [COLOR=#000080]cărţile Sfinţilor Părinţi[/COLOR]
• Să ne amintim că la botez, ne-am lepădat de Satana şi de păcate
• Să ne aducem aminte de cele patru lucruri de pe urmă: Moartea, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul
• Să ne amintim că dulce este păcatul dar veşnicia ce urmează va fi amară.
• Să scăpăm de gândurile care ne îndeamnă spre păcat.
• Să fim cu Dumnezeu înainte tot timpul, să ne gândim la El mai des decât respirăm.
• Să ne păstrăm sufletul cât mai curat tot timpul.

Responsabilitatea unui om în faţa lui Dumnezeu

Orice om:

• este responsabil pentru păcatele săvârşite personal
• este responsabil pentru binele nefăcut, de exemplu:
  1. când îndemnăm pe alţii la păcat
  2. când sfătuim greşit spre păcat
  3. când conlucrăm cu altul la păcat
  4. când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii
  5. când lăudăm păcatele altora
  6. când dăm ocazia de sminteală spre păcat

Clasificare

• păcatul strămoşesc (păcatul lui Adam şi Eva)
• păcatul personal (păcatul fiecărui om în parte)

Păcatele personale

Păcatele personale uşoare sunt păcate care presupun o abatere nu prea gravă de la Legea Divină şi sunt săvârşite de orice om din slăbiciune a voinţei. În afară de [COLOR=#000080]Iisus[/COLOR] şi [COLOR=#000080]Fecioara Maria[/COLOR] nimeni nu e scutit de asemenea păcate. Totuşi, aceste păcate nu trebuiesc trecute cu vederea, persistentţa duce la căderi grave, în [COLOR=#000080]patimi[/COLOR] sau moarte. Păcatele personale grele:

1. păcatele capitale
2. păcatele împotriva [COLOR=#000080]Sfântului Duh[/COLOR]
3. păcatele strigătoare la cer

Păcatele capitale

Ele izvorăsc din slăbiciunea voinţei omului, slăbiciune creată de păcatul strâmoşesc. Ele sunt în număr de şapte şi corespund celor şapte patimi
Păcate capitale

• mândria - izvorăşte din intimitatea spirituală. Este cauza căderii îngerilor răi, şi, deci cauza primă a păcatelor. Semnele mândriei:
  • Nu se supune superiorilor.
  • Nu lasă întâietatea celor de-o seamă şi celor mai mici.
  • Vorbeşte mult şi cu semeţie.
  • Caută în tot chipul slavă, cinste şi laude.
  • Se înalţă pe sine şi pe faptele sale.
  • Dispreţuieşte pe ceilalţi.
  • Caută să sară în ochiul celorlalţi.
  • Se laudă cu neruşinare.
  • Orice lucru bun ar avea, şi-l asumă lui, nu lui Dumnezeu
  • Se laudă cu lucrurile bune pe care nu le are
  • Se străduieşte mult să îşi ascundă neajunsurile şi păcatele.
  • Nu primeşte îndemnurile, mustrările şi sfaturile.
  • Se bagă în lucruri străine.
  • Este neiubitor şi plin de ură.
• iubirea de bani are şi ea izvorul în inima omului şi se manifestă ca o dorinţă nebună după lucrurile trecătoare.
• desfrânarea (curvia) înseamnă lăsarea în voile trupeşti realizate prin simţuri şi prin trup. Cine se desfrână păcătuieşte în însuşi trupul său. După Sfântul Ioan Cassian, desfrânarea are mai multe forme:
  • una lucrată în cadrul unirii dintre cele două persoane de sex opus
  • alta, în afară sau în lipsa atingerii unei persoane de sex opus, autosatisfacerea
  • a treia, curvia în suflet şi în mânie
• invidia se manifestă prin părere de rău faţă de binele aproapelui şi bucurie pentru necazul lui. Este o încălcare a dreptăţii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Spune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiurea." Invidia îi face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos!
• lăcomia este un păcat trupesc caracterizat prin pofta nestăpânită de a bea şi a mânca. "De mâncare numai atât să ne folosim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi poruncilor poftei.
• mânia presupune supărarea peste măsură pentru orice lucru şi dorinţa de răzbunare pe cei care ne-au făcut (aparent chiar) un rău. "Eu însă vă zis vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic este de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedrilului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheara focului.(Matei 5:22). Mânia este o otravă puternică, cu care a adăpat Diavolul sufletul omenesc. Iată caracteristicile mâniei:
  • când este îndelung păstrată şi hrănită, ea se preface în răutate şi ranchiună. "Soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici să nu daţi loc Diavolului." (Efeseni 4:26-27)
  • împreună cu răutatea, se naşte din o nemărginită iubire de sine
  • mânia se înfăptuieşte prin uciderea celui pe care îl priveşte. Astfel Cain, împins de mânie l-a ucis pe bunul său frate Abel.
  • mânia se înfăptuieşte prin desfăimare şi clevetire
  • omul prins de mânie "păcătuieşte şi se laudă cu păcatul".
• lenea este nepăsarea faţă de îndatoririle creştine şi cele sociale. Din ea izvorăşte slăbiciunea fizică şi psihică, lipsurile, îndemnul la furt, ceartă, uitare de Dumnezeu. "Nu fiţi greoi, ci urmăritori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc făgăduinţele." (Evrei 6:12). "Calea celui leneş e un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă." (Pilde 15:19). "În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce." (Facerea 3:19) De la lene nu e decât un pas până la beţie, care stârneşte o mulţime de alte păcate grele: desfrânarea, batjocurile, clevetirile, hulelele, dese ospeţe, jafuri, călcări de jurământ, jocuri de noroc, înşelăciuni, certuri, bătaie, etc. Cei ce trăiesc în trândăvie sunt supuşi tuturor bolilor şi neputinţelor, căci la fel cum se cloceşte apa stătătoare şi trupul omenesc se strică şi slăbeşte fără mişcare şi osteneală; ei nu au poftă de mâncare, au somn neliniştit, sunt ponegriţi de oameni şi se chinuiesc în sărăcie şi în lipsuri. Se opun lenei: munca, rugăciunea şi cugetarea la poruncile lui Dumnezeu.

[patinina34]

Păcatul originar

Uneori în teologia ortodoxă se vorbeşte despre "păcatul originar". Istoria păcatului originar este istoria căderii omului, a lui [COLOR=#000080]Adam şi Eva[/COLOR], din legătura sa cu Dumnezeu în [COLOR=#000080]Rai[/COLOR], când omul a ales de bunăvoie, sub [COLOR=#000080]ispita[/COLOR] [COLOR=#000080]diavolului[/COLOR], altceva decât cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.
Consecinţele păcatului au fost:

• pe plan sufletesc: moartea sufletească, adică ruperea legăturii directe cu Dumnezeu (în Rai Adam şi Eva vorbeau faţă către faţă cu Dumnezeu)
• pe plan fizic: boala, suferinţa, moartea fizică

Totuşi, teologia ortodoxă nu admite teoria greşită a Bisericii Catolice despre "transmiterea păcatului original". După această teorie, păcatul original personal al protopărinţilor Adam şi Eva se transmite de la un om la altul. Din această teorie ar rezulta, în mod direct sau indirect:

• că sexualitatea (una din "puterile" pe care Dumnezeu le-a pus în om) este rea, de unde un Evul Mediu occidental s-au născut diferite teorii despre "puritate", s-a întărit celibatul preoţilor latini şi alte astfel de erori
• că păcatul strămoşesc apasă în mod direct asupra pruncilor nou-născuţi, care în lipsa Botezului nu au mântuire şi merg în iad

Pentru Biserica Ortodoxă, ceea ce se transmite nu este păcatul original în sine (păcatul original personal al lui Adam şi Eva), ci consecinţele păcatului în firea/natura umană - slăbiciunea, slăbănogeala, boala ei -, pentru că toţi suntem "din acelaşi sânge" (Fapte 17:26): "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi am păcătuit în el" (Romani 5:12). Despre această stare de slăbănogeală a firii umane vorbeşte Apostolul Pavel în [COLOR=#000080]Epistola către Romani[/COLOR], capitolul 7.
Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l doreşte, dar îl îngăduie pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. [COLOR=#000080]Demonii[/COLOR] s-au făcut demoni de bunăvoie şi nu prin voia lui Dumnezeu, ca de altfel mulţi oameni.
Tocmai pentru a nu crea confuzie în jurul noţiunii de "păcat originar", Sfinţii Părinţi şi teologii ortodocşi au preferat să folosească sintagma "păcatul ancestral" (gr. προπατορικό αμάρτημα).
Despre eroarea teologică a teoriei transmiterii păcatului originar au scris în secolul XX mai mulţi teologi ortodocşi, între care: [COLOR=#000080]Ioan Romanides[/COLOR] (teza sa de doctorat, Atena, 1957), Părintele [COLOR=#000080]Iustin Popovici[/COLOR] (în volumul 1 al Dogmaticii sale), sfântul [COLOR=#000080]Ioan Maximovici[/COLOR] (în cartea sa despre [COLOR=#000080]Maica Domnului[/COLOR]), Preasfinţitul [COLOR=#000080]Kallistos Ware[/COLOR], [COLOR=#000080]Jean-Claude Larchet[/COLOR] ş.a. [COLOR=#000080][3][/COLOR]

Multumim, Nina draga, pentu postarile tale foarte clare si explicite. Ar mai fi de adaugat un singur lucru: cat timp mai traim in lume nu vom gasi puterea de a ne arata asa cum suntem si de a face fata criticii, pe care neconditionat ne-o vor aduce cei, care ne cunosc, vazandu-ne ca am renuntat la farduri, bijuterii si parfumuri.
Dar daca vom ajunge sa traim in familie, dar pentru Dumnezeu in primul rand, atunci vom dori sa placem Lui mai intai si apoi oamenilor. Cum El ne cunoaste ca nimeni altul, nu va mai fi nevoie de farduri si retusuri, chiar noi ne vom simti mai bine in pielea noastra, nemaiavand stresul permanent al competitiei cu suratele noastre si cu propria noastra persoana de la o varsta mai tanara. Acest lucru implica si o dezpatimire si o indepartare de pacate, si prin aceasta prisma nu ne vom mai identifica cu cea "mai tanara si mai frumoasa" care am fost cu ani in urma. Ce eliberare!
Am desprins aceasta idee dintr-o conferinta la care a participat Maica Ecaterina ( fosta Monica Fermo), care indepartandu-se de trecutul ei "glorios", si parcurgand o perioada de dezpatimire, cu 3000 de metanii pe zi, a ajuns sa nu se mai recunoasca in persoana Monicai Fermo, simtind ca este doar Maica Ecaterina. O noua nastere de sus.

[patinina34]

În prealabil postat de Anca-Miha

Multumim, Nina draga, pentu postarile tale foarte clare si explicite. Ar mai fi de adaugat un singur lucru: cat timp mai traim in lume nu vom gasi puterea de a ne arata asa cum suntem si de a face fata criticii, pe care neconditionat ne-o vor aduce cei, care ne cunosc, vazandu-ne ca am renuntat la farduri, bijuterii si parfumuri.
Dar daca vom ajunge sa traim in familie, dar pentru Dumnezeu in primul rand, atunci vom dori sa placem Lui mai intai si apoi oamenilor. Cum El ne cunoaste ca nimeni altul, nu va mai fi nevoie de farduri si retusuri, chiar noi ne vom simti mai bine in pielea noastra, nemaiavand stresul permanent al competitiei cu suratele noastre si cu propria noastra persoana de la o varsta mai tanara. Acest lucru implica si o dezpatimire si o indepartare de pacate, si prin aceasta prisma nu ne vom mai identifica cu cea "mai tanara si mai frumoasa" care am fost cu ani in urma. Ce eliberare!
Am desprins aceasta idee dintr-o conferinta la care a participat Maica Ecaterina ( fosta Monica Fermo), care indepartandu-se de trecutul ei "glorios", si parcurgand o perioada de dezpatimire, cu 3000 de metanii pe zi, a ajuns sa nu se mai recunoasca in persoana Monicai Fermo, simtind ca este doar Maica Ecaterina. O noua nastere de sus.

Anca draga, pentru mine cale lunga...nu este important, insa nu sint calugarita, si apartin acestei lumi pacatoase, iar prima pacatoasa sint eu.
Din pacate...