Eutanasia - un drept, sau o crima + sinucidere?

[laurastifter]

Aşa cum se ştie, eutanasia este sinucidere asistată medical.
Există eutanasie pasivă (deconectarea pacientului de la aparatele care-l menţin în viaţă în mod artificial) şi eutanasie activă (introducerea unei substanţe letale în organismul celui care a solicitat eutanasierea).
Această practică legalizată deja în câteva state europene constituie, alături de avort, clonarea umană etc, una dintre cele mai controversate probleme ale eticii aplicate/ bioeticii.
Potrivit credinţei noastre, eutanasia este, ca orice altă formă de sinucidere, o faptă încadrată în categoria celor mai grave păcate. În plus, spre deosebire de alte modalităţi de sinucidere, eutanasia presupune participarea mai multor persoane la actul sinucigaş (pacient, medic, eventual şi rudele pacientului...). Altfel spus, cel care alege să-şi încheie astfel socotelile cu viaţa nu doar că se sinucide, dar îi mai face şi pe alţii coparticipanţi la păcatul său, solicitându-le să... să-l ajute să se omoare.
Nu aduc în discuţie aici cazurile bine cunoscute din Olanda, în care oameni incapabili de a se apăra au fost eutanasiaţi împotriva voinţei lor. Aceste crime cumplite, revoltătoare, cutremurătoare sunt posibile în orice stat în care eutanasia este legală. În acest caz, imoralitatea este evidentă şi nici nu se mai poate vorbi de sinucidere, ci de crimă josnică şi laşă împotriva unor nevinovaţi.
În acest topic, m-am gândit să discutăm, însă, doar despre eutanasia efectuată cu acordul persoanei în cauză.
Avem dreptul de a ne sinucide?...
Sinuciderea, în opinia mea, este actul suprem de renunţare şi negare a propriei libertăţi pentru că este un gest ireversibil. Odată sinuciderea dusă la capăt, victima propriei decizii nu mai poate reveni asupra hotărârii sale, nu mai poate alege viaţa a doua oară.
Chiar şi cei care nu acceptă ideea existenţei unei vieţi dincolo de mormânt pot înţelege că, dacă stă în puterea noastră să ne luăm viaţa (aparentă libertate, dar în fapt distrugerea libertăţii), nu mai putem alege să ne întoarcem la viaţa pe care am respins-o. Da, Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a spune "nu" vieţii şi libertăţii, de a ne întoarce la nefiinţa din care am fost creaţi, căci sinucigaşii nu merg la viaţă veşnică, ci la moarte eternă, la moartea despărţirii de Dumnezeul iubirii.
Sinuciderea nu este un drept, nu ţine de libertate, ci este exact contrariul acesteia, este actul prin care libertatea este anulată în mod ireversibil.
O altă problemă este aceasta: în ce măsură o persoană care alege să fie eutanasiată ar lua această decizie în cunoştinţă de cauză, de vreme ce suferinţele fizice şi/ sau psihice insuportabile au împins-o la acest gest disperat? Se poate considera că o astfel de persoană chiar are discernământ, chiar îşi doreşte să moară?...
Misiunea medicilor este aceea de a vindeca, de a readuce nădejdea şi bucuria în locul suferinţei.
În schimb, "medicii" care ar accepta să le ia viaţa pacienţilor (chiar şi cu acordul acestora), oare ar mai putea fi consideraţi drept medici?...
Care este opinia dvs. despre această problemă? Aderaţi la viziunea bioeticii creştine, sau priviţi situaţia dintr-o altă perspectivă?

[Mihaela Cristina]

Cred ca este un pacat a lua viata oricui (chiar proprie). Scriam ca (din pacate) pentru ca
Exista si cazuri extreme unde suferintele atroce nu pot fi alinate cu medicamente sau cel
Suferind este in stare de inconstienta permanenta si atunci iubirea si compasiunea ar impune
Scurtarea suferintelor prin eutanasie.

[laurastifter]

[COLOR=#000066]Eutanasia umană, la un pas de aprobare în Franţa[/COLOR]

[COLOR=#ff0000]Consiliul Naţional al Ordinului Medicilor din Franţa va examina, pentru prima dată, propunerea de a permite printr-un colegiu medical, “sedarea terminală” pentru pacienţii muribunzi, care au înaintat “cereri persistente, lucide şi repetate” în acest scop, relatează AFP, citată de Mediafax. [/COLOR]
[COLOR=#ff0000]Afirmând că este vorba de “o datorie de umanitate”, [/COLOR]Ordinul doreşte ca aceste cazuri de “moarte asistată” medicalizată să fie rezervate “situaţiilor excepţionale”, cum ar fi “agoniile îndelungate” sau durerile “incontrolabile”, pentru care legile actuale nu oferă răspunsuri.
“La cererile persistente, lucide şi repetate ale unei persoane care suferă de o boală incurabilă, nu poate fi operată şi i se aplică tratament paliativ, ar trebui să fie luată o decizie medicală legitimă în cazul situaţiilor clinice excepţionale, cu condiţia ca acestea să fie identificate ca atare, nu doar de un singur medic, ci şi de o echipă”, potrivit unui comunicat al Ordinului.
În descrierea morţii asistate, Ordinul invocă o “datorie de umanitate”, fără a utiliza în mod direct termenul de eutanasiere.
Legea Leonetti din 2005, încă puţin cunoscută, “răspunde mai multor situaţii privind sfârşitul vieţii”, informează documentul intitulat “Sfârşitul vieţii, «moarte asistată» “, emis de către Ordin.
Această lege “autorizează folosirea unor tratamente în doze eficiente pentru ameliorarea durerilor pacientului, cu acordul său, în timp ce aceste doze ar fi putea să îi scurteze restul vieţii“, aminteşte Ordinul.“Totuşi, legea poate să nu ofere nici o soluţie pentru unele cazuri de agonie îndelungată sau pentru dureri psihice şi/sau fizice care, în pofida tratamentelor, rămân incontrolabile”, notează documentul.
Deşi aceste cazuri sunt “rare, (ele) nu ar trebui să rămână fără răspuns” adaugă Ordinul, recunoscând existenţa unor “situaţii excepţionale care nu sunt luate în considerare” de legea actuală.”Din respect faţă de demnitatea umană şi pentru a îndeplini o datorie de umanitate, ar putea fi permisă o sedare adaptată, profundă şi terminală, permisă de un colegiu prestabilit”, declară Ordinul.

[laurastifter]

În prealabil postat de laurastifter

[COLOR=#000066]Eutanasia umană, la un pas de aprobare în Franţa[/COLOR]

[COLOR=#ff0000]Consiliul Naţional al Ordinului Medicilor din Franţa va examina, pentru prima dată, propunerea de a permite printr-un colegiu medical, “sedarea terminală” pentru pacienţii muribunzi, care au înaintat “cereri persistente, lucide şi repetate” în acest scop, relatează AFP, citată de Mediafax. [/COLOR]
[COLOR=#ff0000]Afirmând că este vorba de “o datorie de umanitate”, [/COLOR]Ordinul doreşte ca aceste cazuri de “moarte asistată” medicalizată să fie rezervate “situaţiilor excepţionale”, cum ar fi “agoniile îndelungate” sau durerile “incontrolabile”, pentru care legile actuale nu oferă răspunsuri.
“La cererile persistente, lucide şi repetate ale unei persoane care suferă de o boală incurabilă, nu poate fi operată şi i se aplică tratament paliativ, ar trebui să fie luată o decizie medicală legitimă în cazul situaţiilor clinice excepţionale, cu condiţia ca acestea să fie identificate ca atare, nu doar de un singur medic, ci şi de o echipă”, potrivit unui comunicat al Ordinului.
În descrierea morţii asistate, Ordinul invocă o “datorie de umanitate”, fără a utiliza în mod direct termenul de eutanasiere.
Legea Leonetti din 2005, încă puţin cunoscută, “răspunde mai multor situaţii privind sfârşitul vieţii”, informează documentul intitulat “Sfârşitul vieţii, «moarte asistată» “, emis de către Ordin.
Această lege “autorizează folosirea unor tratamente în doze eficiente pentru ameliorarea durerilor pacientului, cu acordul său, în timp ce aceste doze ar fi putea să îi scurteze restul vieţii“, aminteşte Ordinul.“Totuşi, legea poate să nu ofere nici o soluţie pentru unele cazuri de agonie îndelungată sau pentru dureri psihice şi/sau fizice care, în pofida tratamentelor, rămân incontrolabile”, notează documentul.
Deşi aceste cazuri sunt “rare, (ele) nu ar trebui să rămână fără răspuns” adaugă Ordinul, recunoscând existenţa unor “situaţii excepţionale care nu sunt luate în considerare” de legea actuală.”Din respect faţă de demnitatea umană şi pentru a îndeplini o datorie de umanitate, ar putea fi permisă o sedare adaptată, profundă şi terminală, permisă de un colegiu prestabilit”, declară Ordinul.

Ştirea de mai sus m-a determinat să iniţiez topic-ul.
Dacă observaţi, exact ca în romanele orweliene, sensul anumitor termeni este schimbat, chiar inversat.
Vă amintiţi, de exemplu, sloganurile regimului totalitar din romanul "1984"? Erau aşa: "războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranţa este putere".
Exact la fel se-ntâmplă şi în articolul de mai sus, astfel încât expresii precum "datorie de umanitate", "demnitate umană" etc ajung să desemneze... sinuciderea asistată - sintagmă care este evitată în mod constant.
În loc de "eutanasie" se foloseşte termenul "sedare", cu scopul evident de a nu impacienta.
Apoi, documentul cuprinde o mulţime de contradicţii, dacă-l analizăm cu atenţie. De exemplu, se spune că vor fi "sedaţi" definitiv doar pacienţii care au solicitat aceasta în mod "lucid"; în acelaşi paragraf, se menţionează faptul că această practică ar trebui acceptată pentru cei muribunzi sau care suferă o agonie îndelungată.
Îmi pun întrebarea: dacă sunt muribunzi, cum pot solicita ceva în mod lucid?...
Mai sunt şi alte contradicţii aberante în documentul acelor "medici" francezi, dar, din păcate, am prea puţin timp la dispoziţie pentru a le menţiona.
În orice caz, dacă s-ar legaliza eutanasia în Franţa, cred că cel mai grav risc ar fi acela de a fi ucişi pacienţi împotriva voinţei lor (aşa cum s-a întâmplat în Olanda), sub pretextul că ei ar fi solicitat aceasta.

Dumnezeu să fie cu noi şi să ne păzească!

[ioanna]

Nu cred ca chinul sau durerea il pot determina pe un om sa-si ceara eutanasia, oricat de mari ar fi, cat suferinta pe care o vede in ochii celor din jurul sau, aceea il doboara. Sunt si unii oameni care atunci cand afla ca au o boala terminala, aleg sa nu lupte cu boala. Vecinul meu a murit acum doi ani, in urma unui cancer la gat. Cand a aflat, a refuzat din start operatia, spunand ca el nu doreste sa traiasca fara a mai putea vorbi si hranit printr-un tub. S-a stins dupa cateva luni, insa impacat. E greu pentru familie sa stie ca cel drag va muri in scurt timp, iar ei nu pot face nimic si greu si pentru cei care-l vad pe cel drag in stare vegetativa prelungita. Cu toate acestea, moartea nu-i de experimentat prin nimeni altul, decat prin tine insuti, deci nu pot sa fiu decat impotriva eutanasiei. Nu stiu daca e pacat sa te rogi lui Dumnezeu sa te ia la el mai repede, dar cu siguranta e pacat sa-i impovarezi pe altii cu moartea ta, solicitand eutanasia si la fel de mare pacat sa iei viata unei persoane dragi, aflata intr-o stare vegetativa, amagindu-te ca-i curmi suferinta, cand de fapt tu esti cel care nu poate suporta.

Cred, totusi, ca e o diferenta intre a solicita sa fii omorat (cum e injectia letala) si a cere sa nu fii salvat, iar aici ma refer la directivele pe care unii le lasa in avans, cum ar fi DNR (do not resuscitate), FS (fara transfuzie de sange- martorii lui Iehova) sau sa nu fii mentinut in viata prin mijloace artificiale, sa fii lasat sa mori natural, sa nu fii conectat la aparate. In unele tari acestea sunt considerate drepturi ale pacientului.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

Dacă observaţi, exact ca în romanele orweliene, sensul anumitor termeni este schimbat, chiar inversat.
Vă amintiţi, de exemplu, sloganurile regimului totalitar din romanul "1984"? Erau aşa: "războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranţa este putere".
Exact la fel se-ntâmplă şi în articolul de mai sus, astfel încât expresii precum "datorie de umanitate", "demnitate umană" etc ajung să desemneze... sinuciderea asistată - sintagmă care este evitată în mod constant.
În loc de "eutanasie" se foloseşte termenul "sedare",

Nu o data am intalnit termenul de "avort terapeutic". Nu, nu e vorba de o mama care, daca ar naste, ar fi un pericol matern, ci de un copil banuit ca are o malformatie. Asadar, "avortul terapeutic" este un avort care vindeca un copil omorandu-l. Adica, eugenie, desi termenul e evitat constant.
"Nu este vorba de un copil, ci de un fat" ar putea obiecta un avortionist.
Ceea ce e ciudat este ca, in cazurile triste in care sunt doi gemeni si primul se aseaza transversal in calea celuilalt, se practica, la nevoie, ciopartirea primului. Chestia asta nu se cheama "feto-tomie", ca sa respecte terminologia, ci "embriotomie", ca si cand copilul de 9 luni angajat pentru nastere ar fi...embrion.

Te astepti ca stiinta sa foloseasca o terminologie riguroasa. Cand colo, sunt termeni cu geometrie variabila, functie de ideologie si de crima care se impune acoperita. Aceasta aiureala modernista a inceput de vreo 50 de ani. Cam de cand orbului ii spunem "navazator", surdului "hipoacuzic", handicapatul este o "persoana cu dizabilitati" etc. Ascunderea dupa degetel. Atunci, de ce sa ne mai miram ca robia pacatului a ajuns "exercitiu de libertate" ?

[AlinB]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu o data am intalnit termenul de "avort terapeutic". Nu, nu e vorba de o mama care, daca ar naste, ar fi un pericol matern, ci de un copil banuit ca are o malformatie. Asadar, "avortul terapeutic" este un avort care vindeca un copil omorandu-l. Adica, eugenie, desi termenul e evitat constant.

Sau "discriminare pozitiva" in cazul favorizarii homosexualilor, feministelor, etc.

"1984" si dublagandire.

"Cuvântul din Nouavorbă care corespunde cel mai bine conceptului de dublugândit, este negrulalb, și „reprezintă capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc, și de a le îmbrățișa pe amândouă în același timp. Un gânditor al Partidului știe în ce direcție trebuie să-și modifice amintirile; prin însuși acest lucru, el este conștient că joacă feste realității, dar, prin intermediul dublugânditului, el se și asigură că realitatea nu a fost violată. Acest întreg proces trebuie să fie și conștient, altminteri nu s-ar desfășura cu precizia necesară, și inconștient, altfel ar atrage după sine un sentiment de falsitate la început, apoi de vinovăție.” (pag.265)"

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu o data am intalnit termenul de "avort terapeutic". Nu, nu e vorba de o mama care, daca ar naste, ar fi un pericol matern, ci de un copil banuit ca are o malformatie. Asadar, "avortul terapeutic" este un avort care vindeca un copil omorandu-l. Adica, eugenie, desi termenul e evitat constant.
"Nu este vorba de un copil, ci de un fat" ar putea obiecta un avortionist.
Ceea ce e ciudat este ca, in cazurile triste in care sunt doi gemeni si primul se aseaza transversal in calea celuilalt, se practica, la nevoie, ciopartirea primului. Chestia asta nu se cheama "feto-tomie", ca sa respecte terminologia, ci "embriotomie", ca si cand copilul de 9 luni angajat pentru nastere ar fi...embrion.

Ce ar trebui facut cand copilul/embrionul/fatul are nesansa sa se aseze in trompa uterina sau inafara ei (in peritoneu, lipit de intestine)? Are vreo sansa sa ajunga la termen si sa poata fi cumva extras si adus pe lume? Dar mama are vreo sansa de supravietuire daca fatul moare (in uter sau inafara lui) si nu e extras de acolo chirurgical?

În prealabil postat de laurastifter

Ştirea de mai sus m-a determinat să iniţiez topic-ul.
Dacă observaţi, exact ca în romanele orweliene, sensul anumitor termeni este schimbat, chiar inversat.
Vă amintiţi, de exemplu, sloganurile regimului totalitar din romanul "1984"? Erau aşa: "războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranţa este putere".
Exact la fel se-ntâmplă şi în articolul de mai sus, astfel încât expresii precum "datorie de umanitate", "demnitate umană" etc ajung să desemneze... sinuciderea asistată - sintagmă care este evitată în mod constant.
În loc de "eutanasie" se foloseşte termenul "sedare", cu scopul evident de a nu impacienta.
Apoi, documentul cuprinde o mulţime de contradicţii, dacă-l analizăm cu atenţie. De exemplu, se spune că vor fi "sedaţi" definitiv doar pacienţii care au solicitat aceasta în mod "lucid"; în acelaşi paragraf, se menţionează faptul că această practică ar trebui acceptată pentru cei muribunzi sau care suferă o agonie îndelungată.
Îmi pun întrebarea: dacă sunt muribunzi, cum pot solicita ceva în mod lucid?...
Mai sunt şi alte contradicţii aberante în documentul acelor "medici" francezi, dar, din păcate, am prea puţin timp la dispoziţie pentru a le menţiona.
În orice caz, dacă s-ar legaliza eutanasia în Franţa, cred că cel mai grav risc ar fi acela de a fi ucişi pacienţi împotriva voinţei lor (aşa cum s-a întâmplat în Olanda), sub pretextul că ei ar fi solicitat aceasta.

Dumnezeu să fie cu noi şi să ne păzească!

Ce vrei...Occidentul este locul multplacut Scarboseniei Sale....anticamera Iadului si leaganul necuratilor... In loc sa distrugem Europa de Vest, eventual intr-un razboi, noi est-europenii ii copiem modelele sociale, ba chiar sarbatorile, pina si stilul limbajului...
Quod attinet acei "medici", merita un "tratament" ca acela pe care Pol Pot l-a aplicat medicilor cambodgieni. :D

[AlinB]

Pai mai intaii devine optionala, oamenii se obisnuiesc cu ideea, intra in cutuma sociala ba chiar in normele morale ale societatii - ajutam astfel pe cei care sufera, nu?

Pe urma se introduce discret optiunea familiei, daca medicul avizeaza si familia decide, iarasi este eutanasiat.

Pe urma decizia familiei este si ea scoasa din ecuatie, motivul ramane acelasi, umanitar, procedura se schimba nitel, nu mai este nevoie de aprobarea "subiectului", sau a familiei, daca o comisie de medici (comisie, da? oameni responsabili, cu capul pe umeri, diplome, etc.) stabileste ca respectivul nu mai poate fi ajutat, sufera prea mult, etc. este eutanasiat in baza acestei decizii.

Cand si asta devine procedura/norma cvasi-universal acceptata (umana, da?), nu mai e nevoie nici de comisie, legea stabileste contextul general pentru eutanasiere, o limita de varsta + (eventual dar nu neaparat) o problema de sanatate ceva mai serioasa, etc.

Acest "progres" moral n-ar fi posibil daca n-ar exista acelasi "progres" moral si la nivelul spiritual al individului.
O data Dumnezeu alungat si stomacul preaplin, orizontul omului se ingusteaza asa mult incat orice ii pui in faza inghite pe nemestecate.