Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1211  
Vechi 19.01.2019, 23:10:09
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

Un fost slujitor de casă boierească de odinioară, retras acum la casa lui din motive de nerecunoștința față de serviciile lui, zăcea de multă vreme la pat. Cei pe care îi slujise muriseră înaintea lui. Mai rămăsese din familie o fată, dar era mândră și distantă, mai ales de când devenise singura moștenitoare a proprietăților părintești. El o crescuse de mică și părinții o juraseră să aibă grijă de dânsul până la moarte. Ea însă nici n-a mai voit să știe de el. L-a trimis la casa lui sărăcăcioasă unde îl îngrijea o fiică infirmă. Nu-l vizita, nu-i trimitea nici un ajutor.
După ceva vreme, domnița de la conac se trezi la ușă cu fata fostului slujitor: „Tata vă roagă să treceți pe la dânsul. Ar veni el, dar nu poate. E bolnav la pat și eu îl îngrijesc. Spune că are cu dumneavoastră o vorbă importantă”. „Să mă lase în pace, răbufni domnița îngâmfată, l-am dat ce i se cuvenea. Nu se mai satură să ceară!”. „Nu cred că vrea să ceară ceva. Spune că e mai important, îndrăzni fata s-o convingă, cu mare sfiiciune în glas”. „N-are ce să fie important. Asta e. Știu eu. Mereu crede că n-a fost plătit îndestul!”.
Fata s-a întors și i-a spus bătrânului ei tată, mai pe ocolite, că domnița e foarte ocupată și că, deocamdată, nu poate veni. Peste câteva zile a trimis-o din nou pe fată și așa de mai multe ori. Într-o zi, simțindu-se rău, s-a temut că va muri și atunci i-a scris domniței o scrisoare, pe care fata i-o duse în fugă.
O ruga să vină degrabă să-l vadă, pentru că are să-i transmită un secret de familie. „Fiind servitorul de încredere al părinților dumneavoastră și știind cât v-am iubit, ca un părinte, aceștia mi-au încredințat o taină pe care mi-au poruncit să v-o dezvălui numai personal, când veți fi împlinit 20 de ani, ca să știți să vă folosiți cu maturitate de această taină, l-ați împlinit de curând. De aceea v-am tot chemat mereu. Mi-au spus că au ascuns o casetă plină cu diamante și cu obiecte din aur, într-un loc greu de descoperit, pe care numai mie mi l-au arătat. Aș vrea să vă dezvălui taina acestui loc, pentru ca să intrați în posesia comorii”.
Citind scrisoarea și aflând despre ce era vorba, de data aceasta domnița se grăbi să alerge la el. Luă caii cei mai buni și dădu poruncă vizitiilor s-o ducă fulger la casa slujitorului. I se făcu pe voie. Dar când ajunse, constată că era prea târziu. Omul murise. Așadar, pentru interesul ei o chema mereu, iar ea se purtase cu dânsul fără omenie. Nu-i trebuiau banii ei. Dacă asta ar fi urmărit și-ar fi putut lua singur bogățiile din casetă și n-ar fi știut nimeni, căci numai el cunoștea taina. O cuprinseră amare păreri de rău.
Dar acum toate părerile de rău erau inutile. Se întoarse la conac, dărâmă pereții caselor, zgândări grădinile, căutând comoara, dar n-o mai găsi niciodată. Îngâmfarea și nerecunoștința se întoarseră împotriva ei.
Nerecunoscătorul nu are simțul valorilor, nici al echității, nici al bunătății. El doar primește, dar nu întoarce niciodată. În adânc, el nu prețuiește binele pe care l-a primit. Profită de el ca-un hoț, ca de ceva găsit pe drum, nu ca de darul unei inimi bune, a altuia. El nu știe nici de bine, nici de răsplata binelui. Nu știe de mulțumesc. E un egoist lipsit de cea mai elementară sensibilitate și omenie.
Din invataturile Mitropolitului Antonie Plamadeala !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1212  
Vechi 20.01.2019, 21:38:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

Se zice că era un om care, în preajma iernii, se trezi fără lemne de foc. Avea nevoie și de ceva lemne de construcție. Alergă în pădure, dar acolo constată că toți copacii aveau crengile sus de tot și nu putu apuca nici măcar una s-o rupă.
Era pe când copacii înțelegeau de vorba omenească. Omul nostru știa acest lucru și se rugă de mai mulți copaci să-și lase crengile în jos, să-și facă și el o sarcină de crengi, să-și împlinească nevoile. Dar, ca și cum s-ar fi vorbit între dânșii, copacii nu-i arătau nici o bunăvoință, ținându-și toți crengile ridicate, parcă dimpotrivă, apărându-le.
Unuia singur i s-a făcut milă și aplecându-și câteva ramuri, l-a chemat: „Vino. Mi-e milă de tine!”. Omul a prins ramurile, a început să le despoaie de crengi, iar la urmă, rupând una mai grosuță, a auzit zicând: „Pe mine cioplește-mă frumos, fă-ți la fierar un topor ascuțit și fă-mă coadă de topor. Și vino cu toporul în pădure și taie câți copaci vrei”. Nu te vei mai ruga de nimeni. Omul făcu așa. Și se întoarse în pădure. „Încearcă-mă în copacul acesta”, îi zise coada. Și omul o încercă. Toporul, mânuit bine din coadă, tăia de minune. În curând copacul fu gata să cadă.
Înainte de a cădea, omul și coada de topor îl auziră din nou: „Să fii blestemat, îi zise omului, că ai încălcat legea recunoștinței. Mie mi-a fost milă de tine, iar tu, drept răsplată, m-ai tăiat și încă pe mine cel dintâi. Asta ți-e recunoștința? De m-ai fi lăsat, ți-aș fi dat în toate toamnele din crengile mele!”. „Iar tu, îi zise cozii de topor, să fii blestemată în vecii vecilor și numele să-ți fie de ocară în toată lumea, că te-ai întors împotriva mea și a pădurii din care te tragi, făcăndu-te unealta acestui nerecunoscător. Și numele tău de ocară să-l poarte și omul care va face ca tine”. De atunci și până azi, cu acest nume de ocară au rămas printre oameni, toți trădătorii de neam, nerecunoscătorii, cei care și-au pierdut omenia fata de tara si neamul lor.
Mitropolit Antonie Plamadeala
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1213  
Vechi 22.01.2019, 00:51:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

Era o bătrână într-un sat, căreia nepoții îi spuneau ”Bunica-închide-ușa”.
Porecla aceasta și-o căpătase astfel: Ori de câte ori nepoții ei plecau în oraș, la școli sau la cine știe ce treabă, ea le spunea:
– Dumnezeu să-ți ajute, nepoate, să poți închide ușile bine.
Iar dacă vreunul o întreba: Ce uși, bunico?, ea îi spunea:
– Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ți închizi întâi ușile urechilor tale la toate șoaptele ispititoare ale satanei.
Pe urmă să-ți închizi ușile ochilor tăi: să nu citești cărți rele, pline de otravă și să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliștea ochilor. Tot așa cu ușa gurii. Adu-ți aminte de vorba veche: “Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire buzelor mele”. Și mai adu-ți aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în ziua judecății. Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ți închizi bine ușa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să lași deschise ușile tale numai pentru Dumnezeu… De vei face așa, noroc mare te va întâmpina în viață.
”Viața creștină în pilde”, Al. Lascarov – Moldovanu
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1214  
Vechi 26.01.2019, 02:09:17
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

O povestire, care ne-a rămas de la Lev Tolstoi, prezentându-ni-l pe dracul cel rău în acțiune, ne relatează: “Într-o zi, a pornit un biet țăran la arat fără a fi prânzit. Luă o coajă de pâine cu sine. După ce a ajuns pe ogor, s-a dezbrăcat de suman, l-a pus sub o tufă și-a vârât și pâinea sub el. După o bucată de vreme a ostenit și el și boii și l-a apucat foamea. Și-a dejugat boii, i-a dat la păscut mai la o parte, el s-a dus la suman ca să-și mănânce felia de pâine. Dar când ridică haina, vede că bucata de pâine nu e acolo. Caută el, caută, învârtește sumanul pe față și pe dos, îl scutură, pâinea nicăieri. Stă omul și se minunează. Măi! Ciudat lucru. N-am văzut pe nimeni, cu toate acestea trebuie s-o fi luat cineva! Într-adevăr, pe furiș, venise Aghiuță și luase pâinea, pe când săteanul muncea cu boii. Și acum sta ascuns după tufă și aștepta să înjure țăranul și să-i spună numele.
Nu-i vorbă, s-a mâhnit creștinul, dar la urmă s-a mângâiat.
– Ei, zice el, de foame n-o să mor! Cine a lut pâinea se vede c-a fost mai flămând decât mine. S-o mănânce sănătos și să-i fie de bine!
Așa a zis omul, s-a dus la izvor, a băut apă proaspătă de s-a săturat, căci și apa e de la Dumnezeu, s-a odihnit el ce s-a odihnit, apoi s-a sculat, și-a înjugat boii și-a prins iar să are.
A rămas dracul încremenit când a văzut așa ceva, că nu l-a putut împinge pe creștin la păcat. Și-a dat drumul în iad, s-a înfățișat înaintea lui Scaraoschi, mai marele dracilor, și i-a povestit toată afacerea. Cum a furat țăranului pâinea și cum în loc să înjure, a zis să-i fie de bine. S-a încruntat Scaraoschi, plin de mânie, și s-a răstit la drac răcnind:
– Măi ticălosule, dacă omul a fost mai tare decât tine, vina e numai a ta, ai lucrat prost! Ar fi frumos acum ca toți gospodarii cu nevestele lor cu tot să uite de înjurături, ce-am mai face noi atunci? Nu se poate să rămână lucrurile așa! Îți poruncesc să te duci numaidecât să muncești pentru felia aceea de pâine și dacă în trei ani nu-l răpui pe țăran, să știi că te scald în agheasmă!
De agheasmă îi era frică lui Aghiuță. A luat-o la fugă, a ieșit în lumina soarelui și și-a făcut socoteala cum să-și facă slujba pentru pâinea furată. S-a gândit, s-a hotărât, s-a preschimbat în chipul unui flăcău de treabă și s-a tocmit slugă la țăranul cel sărac. După aceea, l-a învățat pe om în vara aceea să semene în mlaștină. L-a vecini arșița a ars holdele, iar la omul cel sărac păpușoiul a crescut mult și bogat. A avut țăranul până la primăvară, ba încă i-a și rămas.
În vara următoare, sluga l-a învățat pe creștin să semene pe dealuri. Și vara s-a nimerit să fie ploioasă. La ceilalți a căzut holda la pământ și s-a putrezit, iar la gospodarul nostru a făcut roadă minunată și multă de nu mai știa ce să facă cu dânsa. Și a învățat sluga pe gospodar cum să facă rachiu din porumb. Și a făcut creștinul țuică. A băut el, îi cinstea și pe alții.
Atunci s-a înfățișat Aghiuță înaintea lui Scaraoschi și i-a spus cum și-a plătit datoria pentru felia de pâine. Și a vrut să se încredințeze tartorul cel bătrân chiar cu ochii lui de această minune și a venit la casa țăranului și iată ce-a văzut: Toți fruntașii din sat se strânseseră acolo la crâșmă și gazda îi cinstea cu rachiu, iar nevasta, pe când împărțea băutura la oaspeți, s-a lovit de masă și a vărsat un pahar. S-a mâniat omul și a început să răcnească: „Nebuna dracului! Cum de verși tu așa bunătate pe jos? Crezi că-s lături? Cotoroagă ce ești!”
Atunci dracul ghionti cu cotul pe Scaraoschi:
– Aha, bagă de seamă, acum nu mai zice să-i fie de bine!
Iar țăranul, suduind, a început a împărți el băutura. Un sătean sărman venea de la lucru flămând și ostenit. Se așeză la o parte și privea pe ceilalți. Îi era poftă și lui. Se uita, se uita, înghițea în sec, iar gospodarul, în loc să-i întindă sărmanului un păhărel, îl privi chiorâș și mormăi:
– Nu cumva ai vrea și tu? Du-te dracului!
Și vorba asta i-a plăcut tartorului. Iar Aghiuță nu mai putea de bucurie și se lăuda:
– Stai, stai, că ai să vezi ceva și mai frumos!
Și au băut oaspeții. A băut și crâșmarul. Apoi au prins a se linguși și a lăuda unii pe alții. Privirile erau galeșe și vorbele unsuroase ca untul, iar Scaraoschi trăgea cu urechea și-i șoptea lui Aghiuță:
– Dacă băutura îi face așa ca vulpile, apoi să știi că toți încap pe mâinile noastre!
– Mai așteaptă, mai stai, zise dracul, lasă-i să mai bea câte un păhărel. Acu ca niște vulpi se gudură și se mângâie cu cozile, dar acuși, acuși să vezi cum se prefac în lupi răi!
Iar sătenii au mai băut un pahar, au prins a vorbi mai tare și mai aspru, au început să înjure în toate felurile, apoi s-au apucat la bătaie și și-au zdrobit nasurile. Se amestecă și crâșmarul, îl apucară și pe el și-i dădură o mamă de bătaie soră cu moartea.
Se scărpină Scaraoschi în barbă, tare mulțumit:
Bine, tare bine – șopti el.
Mai stai, îi zise Aghiuță, acuși când or mai bea ai să vezi ceva și mai frumos. Turbați cum sunt ca lupii, dar acuși or să ajungă ca porcii!
Și beau iar oamenii. Se fac molatici, chiuie, gem în toate felurile. Nici unul nu-i mai aude pe ceilalți. După aceea plecară câte unul, câte doi, și încep a cădea pe uliță. Iese și crâșmarul afară și cade și el cu nasul întro băltoacă. Se mânjește de sus lână jos și zăcea acum ca un porc sălbatic și grohăia. Asta și mai mult i-a plăcut lui Scaraoschi.
– Ei, zise el, bună băutură ai iscodit tu măi băiete! Ia să-mi spui cum ai făcut-o? Eu socot că tu ai luat sânge de vulpe întâi, de aceea s-au făcut oamenii întâi ca vulpile. Pe urmă ai adăugat sânge de lup, și răutate de lup s-a deșteptat în ei. În sfârșit, ai amestecat sânge de porc, de-au ajuns la urmă ca porcii.
– Ba nu, începu să se lămurească Aghiuță, nu-i așa! Am dat numai porumb din belșug. Sânge păcătos are tot omul în el, numai trebuie să îl faci să uite de biserică, de Dumnezeu și de învățăturile cele bune. Belșugul ațâță pe om, sângele începe a clocoti în el și l-am învățat cum să prefacă în țuică belșugul lui Dumnezeu. Și așa din țuică se naște în el sângele vulpii, al lupului și al porcului. Iar de va bea mereu țuică, niciodată nu se va deștepta, și tot mai tare va cădea în ticăloșie.
Atunci l-a băut Scaraoschi pe umăr pe drac, l-a lăudat și l-a încărcat de cinste în împărăția întunericului și-a mișeliei. De atunci și până astăzi, mulți se lasă târâți de răutatea diavolului, dar sunt și destui din aceia care se roagă mereu: „Și ne izbăvește de cel rău. Și ne mântuiește de cel rău”.
Aceasta-i povestea. Ea este purtătoare de mesaj. Cel rău, diavolul, îl ispitește pe om. Belșugul îi dă omului posibilitatea să-și nutrească patimile. Dacă în povestire este vorba de băutură, astăzi putem adăuga lucruri pe care le vedem la tot pasul: desfranare, fumat, droguri și alte plăceri pacatoase.
De toate acestea îl rugăm pe Dumnezeu să ne izbăvească: „Să nu ne ducă pe noi în ispită și să ne mântuiască de cel rău!”.
Morala Împărăției, Andrei Andreicuț
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1215  
Vechi 28.01.2019, 21:46:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

Un batran credincios, avea scris deasupra ușii locuinței lui, un singur cuvânt: Totdeauna.
Venind la el un vecin, care nu prea era zidit în ale credinței, îl întrebă ce însemnează acel cuvânt.
Credinciosul îi răspunse:
– ,,Dragul meu, totdeauna va fi frumos soarele, totdeauna vor fi plăcute apele, totdeauna își va iubi mama copilul, totdeauna vom avea dragoste pentru prietenul nostru, totdeauna ne va părea rău pentru o faptă urâtă a noastră, totdeauna vom dori să fim iubiți, totdeauna vom nădăjdui că vom fi ajutați, totdeauna vom năzui să fim fericiți…’’
– ,,Ei și?’’ – întrebă vecinul.
Credinciosul îi răspunse:
-,,Aceasta însemnează, dragul meu, că este Dumnezeu – și de aceea am scris cuvântul acesta deasupra ușii, ca să-i spun că și eu mă voi închina Lui totdeauna…’’
Vecinul acela a rămas pe gânduri – și a plecat de acolo copleșit de tăcere.
Al. Lascarov-Moldoveanu, Cartea cu pilde, Editura Semne, Bucuresti, 2011, p. 95
Jurnal Spiritual
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1216  
Vechi 30.01.2019, 01:04:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

O întâmplare infricosatoare s-a petrecut pe vremea împăratului Mauriciu al Bizanțului, la sfârșitul secolului al Vl-lea.
În Tracia, bântuia locurile, un tâlhar vestit, care ajunsese spaima satelor și a drumurilor. Nu-l putea prinde nimeni. Împăratul se gândi atunci să-i ofere iertarea, cu condiția să vină singur la Bizanț, să nu mai fure și să-i ceară iertare. Auzise de dânsul că nu se lăsa sub nici un chip prins de frica pedepsei și astfel nu mai avea de ales altceva, decât să continue cu viața de tâlhărie. Aflând acum de iertarea și condițiile împăratului, se prezentă înaintea lui, ceru iertare și precum i se făgăduise, așa se făcu.
După două zile se îmbolnăvi și fu dus la spital. Noaptea avu un vis grozav și când se trezi începu să se roage lui Dumnezeu de iertare pentru toate relele pe care le săvârșise. Obținuse iertarea oamenilor, dar iertarea de la Dumnezeu începu să-l preocupe acum mai mult. Se pomeni plângând, el care nu plânsese niciodată și nici nu se înduioșase de lacrimile altora. Udă basmaua pe care o avea cu sine și perna și așternutul. Și așa plângând, boala îl învinse și trecu în lumea cealaltă.
În aceeași noapte, după ce îl priveghease pe bolnav până târziu, medicul ațipi și avu un vis. Se făcea că vede o mulțime de diavoli, ca niște ființe hidoase, întunecate, care stăteau în jurul patului celui bolnav. Aveau cu dânșii o mulțime de hârtii, de zapise pe care erau însemnate toate păcatele lui, cerându-i sufletul să-l ducă în iad.
Au apărut și doi îngeri, ținând în mâini o cumpănă. Pe unul din talere puseseră demonii hârtiile lor. Celălalt era gol. Talerul cu păcatele se lăsă de îndată în jos, până la pământ. Cei doi îngeri se întrebau dacă au ceva de pus pe talerul celălalt. Căutară în viața tâlharului ceva bun, dar nu găsiră nimic și erau triști. Atunci, unul din îngeri observă basmaua udă de la capul lui. Înțelese că era udă de lacrimi. Nu cumva erau lacrimi de pocăință! Se va vedea.
Luă basmaua și o puse pe talerul gol. Și în aceeași clipă talerul se lăsă în jos cu atâta putere, încât zapise-le diavolilor săriră în toate părțile și se risipiră pe jos.
În momentul acela doctorul se trezi, se îndreptă spre patul bolnavului și îl găsi mort. Lângă el era basmaua udă de lacrimi. O luă și o duse la împărat spunându-i: „Iată basmaua care i-a adus tâlharului iertare și în ceruri” (din Prolog, 17 octombrie).
Biserica ne pune la dispoziție mijloace pentru a ne afla și noi, de voim, în stare de pocăință. Nunai Biserica ne pune la dispoziție Taina spovedaniei. Trebuie doar să ne hotărâm să-i spunem lui Dumnezeu greșelile care ne macină. Greșelile care ne fac opaci față de alții. Să i le spunem și Dumnezeu, prin duhovnic, ne va da dezlegare. Le va șterge pur și simplu. Ca și cum n-au fost niciodată. Ca și cum s-ar fi petrecut într-un vis rău.
Prelucrare dupa Mitr. Antonie Plamadeala
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1217  
Vechi 01.02.2019, 00:37:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

La un episcop creștin ortodox veni într-o zi un cetățean cu o rugăminte: să-l lămurească episcopul, să-i spună ce înseamnă numele de creștin și cu ce poate asemăna acest nume. Episcopul i-a răspuns zicând:
– A purta numele de creștin înseamnă a purta numele cel mai de cinste.
– Se aseamănă poate cu numele unui general, care-i sărbătorit de tot poporul când se întoarce biruitor din război?
– Da – zise episcopul – e nume de cinste și acesta dar numele de creștin e și mai mare!
– Poate numele creștinului se aseamănă cu un mare înțelept, filozof, care cunoaște toate tainele și poate răspunde la toate întrebările!
– Da – răspunse episcopul – și acesta e un nume cinstit, dar numele de creștin e și mai de cinste!
– Se aseamănă cu numele unui împărat – zise credinciosul – căci cine are mai mare parte cinste decât un împărat?!
– Da- e un nume de cinste și numele de împărat – răspunse episcopul- dar tot mai mare e numele de creștin!
– Poate se aseamănă cu al unui sfânt care petrece o viață curată, sau cu al unui înger?!, zise omul întrebător.
– Da, așa este – grăi episcopul cu tărie și bunătate în glas – numele de creștin cuprinde toate aceste nume: de înțelept, de general, de împărat, de sfânt și de înger; toate numele acestea laolaltă dau numele de creștin.
Creștinul este un împărat pentru că domnește peste lume, nu se lasă robit sau stăpânit de ea. Creștinul e un mare general biruitor deoarece știe să-i învingă pe toți dușmanii văzuți și nevăzuți, duhurile răutăților și armatele ispitelor, ale patimilor vinovate. Creștinul este un înțelept, că el cunoaște adevărul Evangheliei, taina vieții eterne și calea mântuirii, care este cea mai importantă. Creștinul se aseamănă cu omul sfânt, deoarece el luptă să-și îmbunătățească sufletul până la desăvârșirea morală, spirituală, pe care o au sfinții și îngerii lui Dumnezeu. Așa este de mare numele de creștin!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1218  
Vechi 02.02.2019, 02:25:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul și cu nora lui, care aveau un băiețel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii ii erau încețoșați, iar pașii împleticiți.
Întreaga familie manca împreună la masă, însa mâinile nesigure ale bătrânului și vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mana după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsa pe fața de masț. Fiul și nora se simțeau tot mai iritați de neajutorarea lui.
Până-ntr-o zi când…
“Trebuie să facem ceva cu bunicul, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre și să tot audă cum plescăie și troscăie în farfurie!” Așa că soțul și soția au pus o măsuță în colțul camerei, după ușă. Acolo bunicul manca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Și pentru că bunicul reușise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.
Uneori, când se uitau în direcția bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiți și triști – singur, după ușă bunicul își manca bucățica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculița pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băiețelul se uita când la bunicul, când la mămica și la tăticul lui, fără să spună un singur cuvânt…
Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatăl a observat că băiețelul meșterește ceva pe covor.
S-a apropiat și a văzut că încerca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo”, l-a întrebat tatăl duios.
Băiețelul și-a ridicat ochii mari spre tăticul lui și i-a răspuns la fel de duios: “O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu și mami când cresc eu mare…” A zâmbit și s-a întors la “treaba” lui.
De data aceasta a fost randul părinților să rămână fără cuvinte.
O liniște apăsătoare s-a așternut în cameră. Și lacrimi mari și curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi știau prea bine ce au de făcut.
În seara aceea, soțul l-a luat pe bunic de mână și l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicul urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea și în fiecare seară de-atunci înainte, pâna la sfârșitul zilelor lui.
Și, dintr-un motiv sau altul, nici fiul și nici nora nu mai păreau să fie deranjată dacă se vărsa din lapte pe fața de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiță pe covor.
Ce seamănă omul, aceea va și secera.
Sursa: după o povestire de Lev Tolstoi
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1219  
Vechi 08.02.2019, 01:38:02
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

Doi frați după trup s-au lepădat de lume și au mers amândoi la muntele Nitriei și petreceau acolo în sihăstrie și în ascultare.
Dumnezeu le-a dat amândurora darul umilinței și lacrimi, în rugăciunile lor. Odată, bătrânul sihăstriei a văzut în vis pe amândoi frații stând la rugăciune și fiecare ținea câte o hârtie scrisă în mâna lui și udând hârtia cu lacrimile lor, se spălau slovele scrisorii de pe hârtie și scrisoarea unuia lesne se spală, iar a celuilalt cu anevoie și chiar dacă se spală, iarăși se cunoșteau slovele. Bătrânul s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate acea vedenie cu acei doi frați. Și trimițând Dumnezeu îngerul Său, i-a spus zicând:
– Slovele și scrisoarea scrisă pe acele hârtii pe care le-ai văzut ținându-le în mâinile lor, acelea sunt păcatele lor. Unul din ei a păcătuit firește, adică după fire, și pentru aceea aceluia lesne i se spala slovele. Celălalt a căzut în necurații și spurcăciuni peste fire. De aceea, mai multă osteneală îi trebuie intru pocăință lui.
Și de atunci totdeauna îi zicea bătrânul:
– Silește-te, frate, ostenește-te, frate, că se cunosc slovele. Dar nu i-a arătat bătrânul, nici nu i-a spus aceasta, până la moartea lui, că nu cumva scârbindu-se să-și smintească silința să, ci totdeauna îi zicea:
– Silește-te, frate, căci cu multă osteneală se spala slovele zapisului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1220  
Vechi 15.02.2019, 23:13:49
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.913
Implicit

Un oarecare călugăr, temător de Dumnezeu, anume Grigorie, ne spunea: „Mi-a venit mie un gând să mă duc la Ierusalim, ca să mă închin la biserica Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și la toate Sfintele Locuri, care sunt acolo. Și când am ajuns la Ierusalim,la un anume loc, am aflat un mal mare și înalt și într-însul o peșteră și sub malul acela era o mănăstire. Și-mi spuneau mie călugării din mănăstirea aceea că, mai înainte de această vreme, un frate dintre ei avea dorirea ca să locuiască în peștera care era mai sus și-l ruga pentru aceasta pe egumen. Iar acesta, fiind cu dreaptă socoteală, i-a zis lui: «Fiule, cum vei petrece singur în peșteră, fiindcă n-ai biruit nicidecum încă patimile gândurilor trupești și sufletești? Pentru că celui ce voiește să se liniștească, i se cade să fie lângă învățători, iar nu singur să se chivernisească. Iar tu nicidecum n-ai ajuns la o măsură ca aceasta și ceri de la mine ca să-ți dau învoire să petreci singur în peșteră. Eu socotesc că tu încă n-ai cunoscut cursele cele de multe feluri ale diavolului. Și mult mai de folos îți este să slujești părinților și, cu rugăciunile acestora, să primești ajutor de la Dumnezeu și împreună cu dânșii, în vremurile cele orânduite, să slăvești și să lauzi pe Stăpânul tuturor, decât să te lupți singur cu gândurile cele necurate. Oare n-ai auzit pe grăitorul de Dumnezeu, Părintele Ioan Sinaitul, scriitorul Scării, grăind: Vai de cel ce petrece singur, că de va cădea în lene, nu este cine să-1 ridice pe el. Iar Domnul zice: Unde sunt doi sau trei adunați în nunele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20)».
Acestea grăind egumenul către dânsul, n-a putut să-l întoarcă pe el de la niște gânduri ca acelea, stricătoare de suflet. Deci, vâzându-i dorirea lui cea neschimbată, cu care se ruga ca să petreacă el în peșteră, i-a dat voie. Iar după ce a intrat în peșteră cu rugăciunea egumenului, la vremea de prânz îi ducea lui mâncare un frate, iar el, având o coșniță legată cu frânghie, o lăsa în jos și lua mâncarea. Deci, a fost el câtăva vreme în peșteră. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se luptă cu cei ce voiesc a viețui după dumnezeiasca rânduială, nu înceta a-l tulbura pe acesta, ziua și noaptea, cu gânduri rele. Apoi, după puține zile, închipuindu-se în îngerul luminii, diavolul i s-a arătat, zicându-i: «Să știi că, pentru curăția ta și pentru viața ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul ca să slujesc sfinției tale». Iar călugărul i-a răspuns: «Dar ce bine am făcut eu ca să-mi slujească mie îngerii?». Iar el a zis: «Toate câte le-ai făcut sunt mari și înalte. Că toate cele frumoase le-ai lăsat și te-ai făcut călugăr. Apoi, cu postul, cu rugăciunea și cu privegherea te ostenești. Ba, mai mult, lăsând și mănăstirea, te-ai sălășluit aici. Apoi, cum să nu-ți slujească sfinției tale îngerii?» Cu aceste bârfeli l-a îngâmfat pe el șarpele cel pierzător de suflete și l-a adus la mândrie și totdeauna i se arăta lui.
Însă într-o zi, un om fiind bătut de tâlhari a ajuns la acest călugăr. Și necuratul diavol, care în chip de înger i se arăta lui, i-a zis: «Acest om a fost prădat de tâlhari, iar cele furate de la el sunt în cutare loc ascunse, deci spune-i lui ca, mergând acolo, să și le ia». Și, venind omul la peșteră, s-a mchinat, iar călugărul, de sus, i-a zis lui: «Bine ai venit, frate. Știu că ai un necaz și că tâlharii au venit și ți-au furat cutare și cutare lucru. Nu te necăji peste măsură, că sunt toate puse în cutare loc, iar tu, mergând acolo, le vei afla pe toate și te roagă și pentru mine».
Deci, omul auzind aceasta, s-a mirat și ducându-se și-a aflat cele furate și l-a proslăvit pe el în toată ziua aceea zicând: «Călugărul ce a intrat în peșteră este prooroc». Și se aduna la el mulțime de oameni și-l ascultau pe dânsul și se minunau de diavoleasca lui învățătură. Că îi spunea fiecăruia cele ce vor fi și se împlineau întocmai. Și așa s-a înșelat acel ticălos călugăr câtăva vreme.
Iar a doua zi, din săptămâna a doua după înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, i s-a arătat lui spurcatul diavol și i-a zis: «Să știi, părinte, că pentru viața ta cea fără de prihană și asemenea îngerilor, vor veni la tine și alți îngeri și așa, cu trup cu tot, te vor lua la ceruri și vei vedea negrăită frumusețea Stăpânului, împreună cu toți îngerii». Acestea zicându-le, diavolul s-a făcut nevăzut. Iar iubitorul de oameni și milostivul Dumnezeu, Cel ce nu voiește să piară cineva, a pus în inima lui gând ca să-l vestească și pe egumen. Deci, venind după obicei fratele care îi aducea lui hrană, arătându-se el de sus, i-a zis: «Frate, mergi de spune egumenului ca să vină aici». Iar fratele, ducându-se, a spus egumenului și acesta, sculându-se degrabă, a venit și cu o scară s-a suit la dânsul și i-a zis: «Pentru ce, fiule, mi-ai poruncit să vin aici?» Iar fratele i-a răspuns: «Cum îti voi răsplăti, părinte sfinte, pentru toate câte ai făcut nevredniciei mele?» Iar egumenul i-a zis: «Ce bine ți-am făcut tie? ». «Părinte, a zis el, prin tine de multe și mari bunătăți m-am învrednicit. Că prin tine m-am învrednicit a mă îmbrăca în chipul îngeresc și prin tine, văd îngerii și cu dânșii a vorbi m-am învrednicit și prin tine, darul proorociei am luat». Iar egumenul, auzind acestea, s-a mirat și a zis: «Ticălosule, vezi tu pe îngeri? Sau te-ai învrednicit tu de darul proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ți-am spus eu ție să nu mergi în peșteră, ca să nu te înșeli de diavoli?». Și acestea grăindu-le egumenul, i-a zis fratele: «Să nu spui aceasta, cinstite părinte, că eu pentru sfintele tale rugăciuni văd îngeri. Iar mâine dimineața am să fiu înălțat de îngeri la ceruri cu trupul și să știi, sfinția ta, că după ce mă voi sui eu, vreau să cer de la Donmul Dumnezeul nostru, ca și pe tine să te ia îngerii și împreună cu mine să fii în slava aceea».
Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste obraz și i-a zis: «Te-ai îndrăcit, ticălosule. Dar de vreme ce ai venit aici, nu mă voi duce, ci voi ședea până ce voi vedea ce se va întâmpla ție. Că îngerii, spurcații aceia diavoli de care vorbești, eu nu-i voi vedea, dar tu de-i vei vedea venind, îndată să-mi spui mie». După aceea a poruncit să ia scara și a rămas în peșteră, postind eu cel înșelat și cântând Psaltirea neîncetat. Și după ce a venit ceasul întru care nădăjduia cel înșelat că se va înalța la cenruri, a văzut pe diavolii cei ce veniseră și i-a spus: «Au venit, părinte». Atunci egumenul, cuprinzându-l pe el, a strigat, zicând: «Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută robului tău acesta, ce s-a înșelat, și nu-1 lăsa pe el să fie stăpânit de diavolii cei necurați». Acestea zicându-le el, diavolii trăgeau de cel înșelat, vrând să-l răpească de la stareț, iar acesta îi certa pe dânșii. Și luând diavolii mantia celui înșelat au pierit nevăzuți. Și se vedea mantia înălțându-se în văzduh până ce nu s-a mai văzut, iar după multă vreme a căzut jos, pe pământ. Atunci starețul a zis celui înșelat: «Oare vezi, lipsitule de minte, ce au făcut diavolii mantiei tale? Așa urma să-ți facă și ție. Că precum pe Simon vrăjitorul, așa și pe tine te-ar fi înălțat în văzduh și, dându-ți drumul, te-ai fi sfărâmat și ți-ai fi dat ticălosul tău suflet.»
Atunci a strigat egumenul pe frați și le-a poruncit să aducă scara și a coborât pe cel înșelat. Și i-a poruncit lui să slujească la bucătărie, la pitărie și la celelalte slujbe ale fraților, ca să-și smerească gândurile. Și așa s-a izbăvit fratele acela.
Deci, să luăm aminte la noi înșine și cu toată grija să ne păzim inima și să nu primim gândurile pe care diavolii ni le aduc. Ci, mai mult, să ne gândim la moarte și la veșnicele chinuri, iar gândurile să le omorâm cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea, cerând lui Dumnezeu, cu inimă smerită, ca să ne păzească de toate cursele vrăjmașilor celor ce ne vânează pe noi”. Dumnezeului nostru, slavă!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Povesti cu talc silverstar Generalitati 500 22.03.2015 20:01:38
Despre rugaciunea continua ( o povestioara cu tâlc ) cristiboss56 Rugaciuni 10 26.10.2010 00:21:27
Violonistul - o poveste cu talc costel Generalitati 2 25.09.2009 16:35:42