Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 22.03.2009, 08:44:51
Traditie1 Traditie1 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.752
Implicit Iubirea prin ura de sine

Parintele arhimandrit Sofronie spune ca noi nu ne nastem cu dragostea, trebuie s-o dobândim iar dobândirea dragostei este lucrul cel mai anevoios pentru ca, asa cum spune Mântuitorul, iubirea consta în fapte.

Dobândirea dragostei fata de Dumnezeu se realizeaza prin ura de sine, prin nemultumirea pentru propriul caracter nerecunoscator si tradator fata de Daruitorul de bunatatati. De fapt toate virtutile sunt opusul unor patimi sau defecte iar iubirea e opusul nepasarii ancestrale a urmasilor lui Adam.

Schimbând putin subiectul, parintele spune ca vederea pacatului este o trezire din somnul de veacuri. În mod asemanator începutul smereniei si al iubirii e o trezire din mândria si nepasarea care caracterizeaza pe toti oamenii în mod natural.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 22.03.2009, 09:27:34
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit

Dobandirea dragostei, cred ca nu are nimic in comun cu ura, este un proces de continua purificare personala din punct de vedere sufletesc.
Eu cred ca ura, apartine unei alte categorii de sentimente.

Daca tu te urasti pe tine esti depresat, deci nu stai bine.
Nu poti iubi patima, deoarece stii ca este ceva daunator, insa nu urasti, deoarece sulfetul trebuie sa fie cuprins de iubire, nu de ura, nu de patima - care vine tot din ura sau mandrie - pacate mari, nu?

Cred ca fiecare crestin are o chemare, cind va ajunge la acel moment, va renunta la cele netrebuincioase pentru sufletul sau, in modul ca asa se va desavarsi in iubire, insa fara ura, cu ratiune si convingere ca aceasta este calea buna pentru sufletul ei/lui la momentul respectiv in viata.
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote
  #3  
Vechi 22.03.2009, 09:59:02
Traditie1 Traditie1 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.752
Implicit

Ura de sine nu implica depresie ci, paradoxal, o bucurie (dupa cum spune Scararul în capitolul despre plâns) împletita cu durerea pentru propria necuratie. Aceasta bucurie e datorata faptului ca sufletul recunoaste ca prin acest proces de auto-condamnare sufletul înviaza la conditia de copil al lui Dumnezeu, de fiu ascultator si recunoscator care beneficiaza de iertarea si mila Lui si de viata vesnica fericita. Dar aceasta ura nu e un produs al autosugestiei sau al miscarilor voluntare a mintii omului ci e rezultatul unei imulinari duhovnicesti.

Deci ura de sine nu e totuna cu ura patimasa, e de fapt o nemultumire acuta de sine. Ideea e e ca iubirea nu se dobândeste pe cai pozitive, adica nu e ceva adaugat ci pe cai negative, prin lepadarea a ceva.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 22.03.2009, 15:23:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Traditie1 Vezi mesajul
Ura de sine nu implica depresie ci, paradoxal, o bucurie (dupa cum spune Scararul în capitolul despre plâns) împletita cu durerea pentru propria necuratie. Aceasta bucurie e datorata faptului ca sufletul recunoaste ca prin acest proces de auto-condamnare sufletul înviaza la conditia de copil al lui Dumnezeu, de fiu ascultator si recunoscator care beneficiaza de iertarea si mila Lui si de viata vesnica fericita. Dar aceasta ura nu e un produs al autosugestiei sau al miscarilor voluntare a mintii omului ci e rezultatul unei imulinari duhovnicesti.

Deci ura de sine nu e totuna cu ura patimasa, e de fapt o nemultumire acuta de sine. Ideea e e ca iubirea nu se dobândeste pe cai pozitive, adica nu e ceva adaugat ci pe cai negative, prin lepadarea a ceva.
Mai degrabă , este recunoașterea nimicimii noastre ! Gândul la moarte ne ține in trezie, disprețuind cele prețuite de alții și prețuind cele disprețuite de ei. Este cea ce ne separă , ne diferențiază față de ce făr de credință, față de atei sau alte religii. Ura față de patimă este singura ură cu folos, e ura ce naște adevărata iubire, iubirea în și cu Hristos.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 22.03.2009, 15:55:29
dorinastoica14
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

De acord cu cele spuse până aici dar cum rămâne cu porunca "Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți?"
Să urâm păcatul din aproapele nostru la fel cum urâm propiul păcat?Adevărul este că oamenii își iubesc păcatele și iubesc în aproapele lor păcatele pe care le au și ei.Cel iubitor de plăceri îl caută pe cel care iubește plăcerile,cel băutor pe cel care iubește băutura,cel fumător pe cel care fumează și examplele ar putea continua multe la număr ca și viciile.
O vorbă din popor spune "cine se aseamănă se adună" și bine ar fi să fie aceasta valabilă și între oamenii care merg pe cărarea îngustă a credinței.
Dar ce caută ura între oamenic care au drept unic scop în viață mântuirea?
Reply With Quote
  #6  
Vechi 22.03.2009, 17:42:07
laraG laraG is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Locație: timisoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 425
Implicit

Trupul si sufletul nostru , al muritorilor sunt prea slabe pentru asa o povara.Iubirea este un sentiment divin, propovaduit de Domnul Iisus Hristos si ne straduim sa-l dobandim si noi pana la capatul vietii.Ai dreptate Alin.Ura de sine este de cele mai multe ori o grea povara, scufunda inima in piept si se aseaza ca o piatra funerara pe orice bucurie, si cu mare efort , cu multa si indelungata experienta duhovniceasca, se ajunge la acea dragoste sfanta pentru "aproapele".
__________________
"Nu va temeti de cei care ucid trupul si dupa aceea nu pot face nimic mai mult...Temeti-va de acela care , dupa ce a ucis , are putere sa arunce in gheena;adevar spun, temeti-va de acesta"(Lc.12,4-5)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 22.03.2009, 19:49:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Citat:
În prealabil postat de dorinastoica14 Vezi mesajul
De acord cu cele spuse până aici dar cum rămâne cu porunca "Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți?"
Să urâm păcatul din aproapele nostru la fel cum urâm propiul păcat?Adevărul este că oamenii își iubesc păcatele și iubesc în aproapele lor păcatele pe care le au și ei.Cel iubitor de plăceri îl caută pe cel care iubește plăcerile,cel băutor pe cel care iubește băutura,cel fumător pe cel care fumează și examplele ar putea continua multe la număr ca și viciile.
O vorbă din popor spune "cine se aseamănă se adună" și bine ar fi să fie aceasta valabilă și între oamenii care merg pe cărarea îngustă a credinței.
Dar ce caută ura între oamenic care au drept unic scop în viață mântuirea?
Păi Dorina dragă, de nu ne-am "iubi" păcatele nu le-am mai săvârși, cu voie sau fără voie. Chestia cu "fără voie", este destul de relativă, ca să spun așa. Omul prin parșivitatea lui ascunsă , "fără voie", înclină mai tot timpul în a crede, deci în a se păcăli pe el insuși, că multe le face fără voie. Mai la tot pasul , auzi și citești, inclusiv aici pe forum, de neputința noastră . Cu asta ne-am cam spălat pe mâini . Nu? Păi cum pot spune , să-mi iubesc aproapele ca pe mine insumi, când eu păcătuiesc, deci implicit, imi "iubesc", imi accept păcatul și dau neputincios din umeri ? Deci zicala că "spune-mi cu cine ești prieten, ca să-ți spun cine ești !", are un mare sâmbure de adevăr. Un adevăr ce face ca un păcat sau mai multe să se mărească, precum bulgărele de zăpadă ce se rostogolește in nea, neaua find de data asta, timpul ce trece nemilos , peste neândreptarea noastră. Lucrurile trebuie privite clar și obiectiv, fără a teoretiza ci punând degetul pe rană. Soluția ideală : să cauți tot timpul în a te inconjura și a avea în preajmă, oameni de calitate, de bun simț, buni creștini, care să reprezinte un model , cât de cât , mai în toate. Este soluția ideală, dar in viață nu totdeauna poți să alegi , dar în nici un caz, să nu-ți dorești să ai în preajmă pe cei ce " te consolează", in așa zisele neputințe și greșeli.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #8  
Vechi 22.03.2009, 20:39:33
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.357
Implicit

[SIZE=4]Semnificația acestei virtuți o înțelegem în legătură cu Taina Euharistiei. Mântuitorul spune: Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât…[/SIZE]
[SIZE=4] Cel mai clar moment al descoperirii lui Dumnezeu față de lume e acela când Fiul lui Dumnezeu Se dăruiește pe Sine lumii, Se jertfește. În Evanghelia după Ioan, Mântuitorul spune că îndreptându-Se spre Patimă, Se îndreaptă spre preamărirea Sa. [/SIZE]
[SIZE=4] Dumnezeu e atât de mare, încât nu-Și poate manifesta măreția în sus, ci numai în jos, în chenoză. Sfântului Apostol Pavel Dumnezeu îi spune că puterea Sa se desăvârșește în slăbiciunea. Scara de măsură a iubirii merge în sus, și nu în sus (?). Cu cât iubirea e mai mare, cu atât se realizează o coborâre mai adâncă. Din multa Sa iubire pentru noi, Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât până la iad (care e refuzul iubirii lui Dumnezeu din partea omului).[/SIZE]
[SIZE=4] Dumnezeu Se ocupă cu predilecție de necazuri și de durere, ca să le asume, Tot ceea ce avem noi rău este pentru El scopul predilect al atenției Sale. Aceasta e lecția pe care ne-o dă coborârea la iad a Mântuitorului. Iadul e o întreagă „industrie” a existenței umane. Oamenii produc cu predilecție iadul, iar Dumnezeu îl asumă cu predilecție. Iar prin aceasta, Dumnezeu nu vrea să ne încurajeze să continuăm a face răul, ci ne arată măreția iubirii Sale.[/SIZE]
[SIZE=4] Pretutindeni unde omul are un eșec, Dumnezeu l-a asumat; și aceasta pentru a-l ridica pe om la viață.[/SIZE]
[SIZE=4] Mormântul lui Hristos e pretutindeni unde ceva moare, acolo unde noi Îi întoarcem spatele și suntem indiferenți. Hristos a luat asupra Sa moartea, pentru că noi an ales moartea. Dar, important e să avem în vedere că Dumnezeu face aceste lucruri nu pentru a ne îndemna la păcat.[/SIZE]
[SIZE=4] Nu e condiție umană pe care El să nu o asume. Tot ceea ce face Biserica nu e decât să identifice această logică și să facă schimbul. Schimbul e al morții cu viața. Problema e că noi nu primi darului lui Dumnezeu. Nu acceptăm ca cineva să moară în locul nostru și noi să trăim; și aceasta pentru că nu credem că acest lucru e posibil.[/SIZE]
[SIZE=4] A iubi înseamnă „a frânge” și „a vărsa”, nu pe altul, ci pe tine. Încorporarea în Hristos înseamnă să ne umplem de prezența lui Hristos și să o revărsăm și celorlalți.[/SIZE]
[SIZE=4] Dacă avem în vedere convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, totul se bazează pe iubire, e vorba de o întâlnire foarte intimă (pornind de la a bea apă din ulciorul ei și până la a pătrunde în intimitățile ei). În calitate de im, Mântuitorul îi cere apă, îi cere găleata pentru a o goli și a o umple cu apa cea vie. Această găleată e inima noastră, pe care dacă o golim, Dumnezeu o umple cu iubirea Lui.[/SIZE]
[SIZE=4] A iubi pe Dumnezeu înseamnă a primi de la El. înseamnă receptivitatea față de voia Lui. Iar a iubi pe ceilalți înseamnă a ne dărui celorlalți. Sfânta Euharistie înseamnă a primi de la Dumnezeu iubirea Lui. Dar dacă nu revărsăm această iubire spre alții, ceea ce primim de la El este blocat.[/SIZE]
[SIZE=4] Noi murim pentru că nu suntem capabili să dăruim. Viața băltește în noi; suntem tot timpul obsedați de ceea ce primim. Și aceasta pentru că ne e frică să nu pierdem ceea ce avem sau celălalt să ne refuze. [/SIZE]
[SIZE=4] Creștinismul ne învață arta de a pierde, Mântuitorul a întrebat: Ce facem noi în plus? Când iubim cu resturi, atunci nu iubim. Sfântul Evanghelist Ioan spune că Hristos i-a iubit pe ai Săi până la sfârșit. Creștinismul e un fel de negativ al logicii lumii acesteia asupra supraviețuirii.[/SIZE]
[SIZE=4]Toți oamenii care au trăit cu adevărat în creștinism s-au comportat în felul acesta. Dar nu toți oamenii pot trăi la aceleași măsuri, fiecare la măsura sa. Nu poate face un mirean căsătorit ceea ce face un monah. Dar aici nu e vorba de egoism. Important e ca și mireanul să-și iubească soția și copiii pe care i-a dăruit Dumnezeu fără resturi. [/SIZE]
[SIZE=4]Observație. Mila – există o înțelegere a milei prin faptul de a-l privi pe cel nevoiaș de sus. În acest caz, e o diferența între milă și iubire. Dar dacă mila înseamnă asumarea condiției celuilalt, aceasta e iubirea. [/SIZE]
[SIZE=4] Această iubire autentică are niște trăsături, cu ajutorul cărora putem ști dacă o avem sau nu. Față de Dumnezeu e receptivă, iar față de aproapele e dăruitoare (oferitoare).[/SIZE]
[SIZE=4] A doua trăsătură e caracterul necondiționat.[/SIZE]
[SIZE=4] A treia – e universală; iubirea nu e selectivă. Nu există cineva pe care să-l excludem din iubirea noastră. Oricine intră în orizontul acțiunii mele, poate primi iubirea noastră.[/SIZE]
[SIZE=4] În același timp, iubirea e și specifică – nu poți iubi în mod abstract; poți iubi doar în niște moduri foarte concrete.[/SIZE]
[SIZE=4] În I Cor. 13, Sfântul Apostol Pavel începe cu niște lucruri remarcabile (credința de a muta munții, a da trupul să fie ars etc.), dar care pot să nu însemne iubirea. Apoi, când vorbește de iubire, arată niște lucruri foarte comune, obișnuite, care se petrec în fiecare moment (de exemplu: în familie, la bucătărie).[/SIZE]
[SIZE=4] Problema e că noi vrem să facem lucruri excepționale, dar disprețuim calea. Iubirea ne duce la veșnicie, e veșnicie. Dar nimeni nu ajunge la veșnicie, dacă nu folosește timpul pe care-l are. În aceasta constă iubirea: în cât timp ne sacrificăm pentru ea.[/SIZE]
[SIZE=4] Posibilitățile pe care le avem trebuie să le materializăm în acele acțiuni care ne împletesc viața. Noi petrecem mult mai mult timp cu profesiunea noastră (de exemplu), decât cu ceilalți (mai ales cu cei cu care ne împărtășim din Același Potir)[/SIZE]
[SIZE=4]-> dacă nu vrem să pierdem vremea împreună, să nu ne așteptăm a fi împreună dincolo.[/SIZE]
[SIZE=4] Mai putem vorbi de încă două trăsături foarte importante:[/SIZE]
[SIZE=4] Iubirea iartă totul; și totuși nu există judecată mai înfricoșătoare decât a iubirii. Judecata lui Dumnezeu e Judecata Iubirii. În fața iubirii, nu ne putem ascunde, nu ne putem justifica. Nu există posibilitatea de a ne ascunde de cel care ne iubește. Ce să-I spunem lui Dumnezeu pentru faptul că nu binevoim a-I da relele noastre? Avem un Împărat a cărui preocupare e să mângâie. Cu ce ne vom putea apăra?[/SIZE]
[SIZE=4] Maxima iubire e maxima judecată. Dumnezeu e drept pentru că ne dă tot ceea ce se poate dărui.[/SIZE]
[SIZE=4] Lucrul acesta e valabil și în relațiile dintre oameni. În viața aceasta, trebuie să ne temem de un singur lucru: să nu ajungem la imposibilitatea de a iubi.[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
Reply With Quote
  #9  
Vechi 22.03.2009, 20:43:36
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.357
Implicit iertare de greseala

[SIZE=4]Scara de măsură a iubirii merge în sus, și nu în sus (?).[/SIZE]
[SIZE=4]Scara de masura a Iubirii merege in sus, si nu in jos, omul tinde spre Dumnezeu - Rugaciunea este expresia dragotei noastre fata de Dumnezeu!!!! [/SIZE]
Reply With Quote
  #10  
Vechi 22.03.2009, 20:45:53
dorinastoica14
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Traditie1 Vezi mesajul
Parintele arhimandrit Sofronie spune ca noi nu ne nastem cu dragostea, trebuie s-o dobândim iar dobândirea dragostei este lucrul cel mai anevoios pentru ca, asa cum spune Mântuitorul, iubirea consta în fapte.

Dobândirea dragostei fata de Dumnezeu se realizeaza prin ura de sine, prin nemultumirea pentru propriul caracter nerecunoscator si tradator fata de Daruitorul de bunatatati. De fapt toate virtutile sunt opusul unor patimi sau defecte iar iubirea e opusul nepasarii ancestrale a urmasilor lui Adam.

Schimbând putin subiectul, parintele spune ca vederea pacatului este o trezire din somnul de veacuri. În mod asemanator începutul smereniei si al iubirii e o trezire din mândria si nepasarea care caracterizeaza pe toti oamenii în mod natural.
Dar eu nu mă pot iubi pe mine.Cum pot iubi pe aproapele care mă mai și supără? Eu nu iubesc pe Dumnezeu deși îmi place să cred că îl iubesc.Dacă pe aproapele meu pe care îl văd nu-l pot iubi cum pot a-l iubi pe Dumnezeu pe care nu-l văd?
Câți sunt acei care se lasă pe ei ca să ajute pe altul.Eu una nu!
Mă bucur când aud că unii fac fapta bună și aș dori să o pot face și eu dar,neputâd s-o fac devin nesimțitor la suferința aproapelui spunându-mi "dar eu nu sunt amărât,de ce nu-i pasă nimănui?
Credința noastră ortodoxă oferă omului toate mijloacel spre a deveni bun și iubitor dar câți sunt dispuși să devină astfel?
Cred că atunci când Dumnezeu ne va judeca va avea valoare doar iubirea pe care am putut-o dărui.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Iubirea de aproape-Iubirea de vrajmasi OvidiuO Pocainta 76 19.04.2013 21:51:24
Indreptatirea de sine George.m Pocainta 17 07.12.2012 18:34:47
Indreptatirea de sine Simply_me Generalitati 5 04.08.2012 15:21:37
Spalare pacate prin suferinta sau prin facere de bine spre_rasarit Generalitati 0 09.09.2011 14:09:26
blestemul de sine fallen Intrebari utilizatori 17 16.08.2011 13:31:48