Arsenie Boca - 105 ani de la nastere

[cristiboss56]

Astăzi se împlinesc 105 ani de la naşterea părintelui Arsenie Boca. Chiar dacă majoritatea românilor au auzit de el şi mulţi cred că a fost sfânt, puţini sunt cei care ştiu cine a fost şi ce a făcut. În primul rând a fost un om cu o cultură vastă. A studiat medicina, teologia şi artele. A încercat să se perfecţioneze în fiecare zi şi a fost un om care se inspira din culturile orientale. Cele mai multe informatii despre el LE gasesti in teancurile de dosare din arhivele securitatii. In repetate rânduri anchetatorii l-au pus sa isi scrie autobiografia.
În 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, în judeţul Hunedoara, se năştea Zian Boca, fiul lui Iosif Boca şi al Cristinei. 19 ani mai târziu, în curtea Liceului „Avram Iancu”, din Brad, şeful de promoţie al absolvenţilor din acel an, acelaşi Zian Boca, planta, în cadru festiv, un gorun ce avea să se numească, prin hotărîrea tuturor, „Gorunul lui Zian”. În 1929 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu. După absolvirea Academiei din Sibiu, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite, cu bursă, la Școala de Belle Arte din Bucureşti, pentru a se pregăti ca pictor bisericesc. Tot aici va urma şi studii de medicină, dezvoltând o pasiune pentru ştiinţe, ce-l va cuceri până la moarte. Încă din timpul studenției i se spunea „Sfântul”.
Hirotonit diacon în 1935, iar în 1938 termină Belle Arte. Anul următor este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan în Sfântul Munte Athos, pentru a deprinde viața călugărească. Revine în țară îmbogățit cu experiențe minunate și intră în obștea Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, din 1940, este tuns în monahism, primind numele Arsenie. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbându-i înfățișarea. Rapid, faima părintelui Arsenie Boca se răspândește în întreaga țară, devenind simbol al Sâmbetei de Sus. Faima sa s-a datorat în bună măsură trăirii cu consecvență a regulilor cele mai aspre ale monahismului. Tot mai mulți oameni vin să îl vadă și să îl audă pe „Sfântul de la Sâmbăta”,pe cel renumit ca mare duhovnic.
Este arestat, pentru prima dată, sub suspiciunea de legături cu legionarii, în 1945. Dar este eliberat în absența unor dovezi clare. În mai 1948, este din nou arestat și anchetat, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.
Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948, pentru a-l proteja. Securitatea continuă să îl hărțuiască, iar la 10 ianuarie 1951 este arestat din nou și dus la Ocnele Mari.
Datorită influenței pozitive asupra deținuților, este trimis la șantierul Poarta Albă din cadrul șantierului deschis de regimul comunist pentru Canalul Dunăre Marea Neagră.
Este eliberat, dar, pentru scurtă vreme. Prigoana continuă, astfel că, de Rusalii, în septembrie 1955 este din nou anchetat și arestat. Securitatea nu reușește să îi găsească o vină, pentru a-l închide mai mult timp. Așa că este pus în libertate și se întoarce la Prislop. În 1958, după impunerea unui nou regulament monahal, părintele Arsenie Boca și stareța Zamfira Constantinescu sunt nevoiți să părăsească mânăstirea, iar maicile sunt obligate să intre în lume. Mănăstirea devine cămin de bătrâni până în 1967.
Din acest moment și până la moartea sa, în 1989, nu mai are voie să poarte haina călugărească. Patriarhul Iustinian reușește însă să îl aducă la atelierele de pictură ale Patriarhiei. Pentru a scăpa de teroarea regimului comunist și de oamenii Securității, părintele Arsenie acceptă să lepede haina duhovnicească și să o îmbrace pe aceea de mirean. Nu însă fără a renunța la stilul auster de viață trăit în mânăstire.
A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop reprezintă în prezent unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, zeci de mii de oameni venind în fiecare an, aici, pentru a se ruga la Sfântul Ardealului, una dintre marile figuri duhovnicești.

[cristiboss56]

Puţină lume ştie că la Roman, în judeţul Neamţ, trăieşte o fostă ucenică a părintelui Arsenie, Aspazia Oţel Petrescu, şi ea o eroină a închisorilor comuniste. Încarcerată încă de pe vremea studenţiei, deoarece aderase la Cetăţuia (organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea legionară), Aspazia Oţel Petrescu a fost arestată pe 9 iulie 1948 şi a stat 14 ani după gratii. Întâlnirea cu părintele Arsenie a avut loc în vremea studenţiei, lăsând în sufletul ei o amintire de neşters, care a pregătit-o pentru anii grei pe care avea să-i traverseze şi pentru chinurile cumplite prin care avea să treacă.
Evocarea întâlnirii cu părintele Arsenie şi a discuţiilor purtate cu acesta completează portretul „călugărului de foc”, la mormântul căruia se petrec şi astăzi nenumărate minuni…
„Un albastru infinit, aşa erau ochii Părintelui!”
„Şi, în atmosfera aceasta, (…) aud o voce foarte blândă, cu un accent puternic ardelenesc, care mă întreabă: «No, ce s-o întâmplat?»
Eu m-am întors, să văd de unde vine vocea şi m-am speriat! M-am speriat atât de tare, încât era să cad pe spate! Dar Părintele – că el era – prevăzuse lucrul acesta, pentru că mâna lui îndată m-a atins şi m-a redresat, m-a adus direct pe picioare înapoi.
De ce m-am speriat eu? Lângă mine era o siluetă înaltă, îmbrăcată în alb. Părintele purta de multe ori rantia albă. Îmbrăcat în alb, foarte subţire, foarte înalt. Un bărbat deosebit de frumos! Foarte frumos! O frumuseţe care nu e pământeană! Nu puteai să-i spui un bărbat frumos. Puteai să spui un bărbat scânteietor, strălucitor în toată înfăţişarea lui. Era foarte aproape de mine, mă privea foarte de aproape, serios şi atent. Dar ceea ce m-a speriat pe mine nu era seriozitatea cu care mă privea, ci privirea în sine. Ochii… Erau de un albastru… Un albastru infinit, aşa erau ochii Părintelui! Nu aveau spate! Era o privire cu prelungire undeva, departe. Aşa cum se pierdea în vastitatea cerului fumul albăstrui, tot aşa, privirea Părintelui nu avea obstacol de care să se oprească. Şi era de o luminozitate şi de o căldură nemaipomenite! Simţeai fiorul acela de sfinţenie care te străbate din cap până în picioare! E un lucru care te sperie, mai ales când vii – cum spunea Părintele mai pe urmă – din Vavilonul care se înhoalbă la voi! Când veneai din Babilon… Şi ziceam: Doamne Dumnezeule, unde am venit eu? Mi-a pierit tot curajul! Îmi ziceam: La ce om am venit eu? La un om care mă priveşte cu infinitul! Mă priveşte cu veşnicia! Părintele a continuat: «De ce te-ai speriat? Nu aşa ai cerut să mă cunoşti?»
Ei, când a mai spus şi lucrul acesta, m-am topit cu totul! Am zis: Doamne, Doamne, nu mă lăsa! Dă-mi curaj! Simţeam, pur şi simplu, că mă dezagreg! Mi-am simţit, într-o clipită, în clipa aceea, toată nevrednicia, dar mi-am simţit şi talanţii; am ştiut şi talanţii pe care mi i-a dat Dumnezeu şi pe care am obligaţia să nu-i îngrop, ci să-i dezvolt, şi eram uluită, că nu era unul singur. În acelaşi timp, am simţit o spaimă nemaipomenită! În clipa aceea, mi-am văzut într-o străfulgerare de secundă, de clipă, nu pot să vă spun, doar două greşeli care erau, la ora aceea, esenţiale în viaţa mea. Le-am văzut clar şi am zis: Dacă nu le-ai fi avut, ai fi putut să stai frumos în faţa Părintelui! Cu ele, nu ştiu cum ai să faci…
Şi Părintele mi-a spus în continuare: «Deci aşa ai vrut să mă cunoşti… Eu sunt acela şi sunt pregătit să te ajut să rupi zapisul cu nenumitul şi să mergi pe Calea care se cheamă Adevăr şi Viaţă, Care este Mântuitorul nostru. Deci ne vom împrieteni cu Mântuitorul nostru. Te voi ajuta! Dar nu trebuie să-ţi fie frică! Trebuie să ştii că, dacă începi un astfel de drum, începi o cursă cu obstacole. Va trebui să ai curaj, ca să poţi să treci peste aceste obstacole. Viaţa noastră dintre cele două capete – naştere şi moarte – este un test. Este o cursă cu obstacole. Este o cursă cu examene, pe care noi le putem lua sau le putem pierde. Pentru asta, îţi trebuie curaj. Chiar dacă pe undeva mai este câte o greşeală…»
Şi atunci am luat contact cu felul Părintelui de a vorbi, cu totul neobişnuit! Părintele vorbea puţin, nu era sfătos, cum era Părintele Cleopa, de pildă, la care nu se mai terminau vorbele. Nu! Nu era sfătos! Vorbea puţin. Eu am zis că cuvintele Părintelui nu sunt cuvinte pe care să le percepi cu înţelesul lor semantic. Erau cuvinte-portret. Te făceau să vezi. Să vezi ceva, nu numai să auzi şi să înţelegi cu mintea, ci să vezi. Să vezi cu inima, să vezi cu sufletul. Să vezi printr-o categorie de cunoaştere care mai târziu mi-am dat seama că se numeşte iubire. Deci să cunoşti prin iubire, nu prin raţiune.”

[DragosP]

Cu voia Domnului, se pare că oficial a început procedura de canonizare a părintelui.

[cristiboss56]

În prealabil postat de DragosP

Cu voia Domnului, se pare că oficial a început procedura de canonizare a părintelui.

Arhim. Gherontie Ciupe, Episcopia Devei şi Hunedoarei, a mărturisit că în viitorul apropiat nu se aude nimic de canonizarea Sfantului Părinte.
"Eu inca nu am auzit nimic si nu cred ca ar fi ceva oficial. Asa ca sunt niste ganduri, dar oficial, ceva demersuri oficial nu s-au inceput. Majoritatea doresc acest lucru, mai sunt si altii care se opun. Eu personal, personal am impresia ca o sa se mearga inainte. Probabil o sa fie cu vremea canonizat", a declarat Arhim. Gherontie Ciupe

[cristirg]

si totusi parerile sunt impartite

Alte marturii despre ratacirile parintelui Arsenie Boca : http://cartearomaneasca.blogspot.ro/...atacirile.html

[stefan florin]

În prealabil postat de cristirg

si totusi parerile sunt impartite

Alte marturii despre ratacirile parintelui Arsenie Boca : http://cartearomaneasca.blogspot.ro/...atacirile.html

daca parintele Arsenie Boca a fost ratacit, atunci Dumnezeu nu va ingadui sa fie canonizat, iar daca Arsenie Boca va fi canonizat, inseamna ca acest lucru s-a realizat cu ingaduinta lui Dumnezeu

Pr. Constantin Necula - despre pesonalitatea Părintelui Arsenie Boca: https://www.youtube.com/watch?v=qd8Eru_PaHM&t=0m49s

Cercetaţi cine este Părintele Necula.

Întrebat când ar putea avea loc canonizarea, ÎPS Laurenţiu Streza a răspuns: „Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereţi un lucru.... Eu pot să fac această mărturisire, că aş fi cel mai fericit om din lume, membru al Sfântului Sinod, cu atât mai mult că l-am cunoscut pe părintele, să pot să semnez şi eu pe actul de canonizare”

[stefan florin]

În prealabil postat de ovidiu b.

Întrebat când ar putea avea loc canonizarea, ÎPS Laurenţiu Streza a răspuns: „Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereţi un lucru.... Eu pot să fac această mărturisire, că aş fi cel mai fericit om din lume, membru al Sfântului Sinod, cu atât mai mult că l-am cunoscut pe părintele, să pot să semnez şi eu pe actul de canonizare”

Dumnezeu intotdeauna are grija de sfintii Lui

Mitropolitul Ardealului despre canonizarea părintelui Arsenie Boca: Biserica nu se opune

Vorbeați despre două fenomene înregistrate în rândul celor care îl caută pe părintele Arsenie Boca. Care sunt acestea?
ÎPS Laurențiu Streza: Sunt două fenomene, un fenomen firesc, al oamenilor credincioși, al oamenilor echilibrați, care nu se duc acolo nici să arunce un ban undeva, ca să câștige nu știu ce, nici să își pună un pomelnic ca să aibă un folos imediat, ci se duc pentru bucuria de a face un pelerinaj la un loc binecuvântat, la o mănăstire care e un loc sfințit și sfințitor și se întorc cu bucuria aceasta, a unui pelerinaj, cu atât mai mult, dacă se duc într-o zi de sărbătoare și sunt atâtea mii de oameni acolo, toate acestea sunt niște lucruri firești pe care Dumnezeu le binecuvântează și la care contribuie și personalitatea respectivă (a părintelui Arsenie Boca n.r.). A doua categorie sunt curioșii și între aceștia și curiozitatea are două nuanțe. Cei care doresc să caute peste tot, poate nu sunt mulțumiți de ce au găsit, dar vor să găsească ceva mai mult. Mai sunt și curioșii care vin indecent îmbrăcați, care vin fără niciun fel de sentiment, care sunt totuși atinși de curentul acesta spiritual, simt ei că e ceva deosebit de discoteca de noapte.

Credincioșii nu vă cer și dumneavoastră personal, canonizarea părintelui?
ÎPS Laurențiu Streza: Am primit de la unii credincioși bine intenționați, adeziuni prin care spun: Vrem canonizarea Sfântului Arsenie! Am primit scrisori. Am spus să fie liniștiți, manifestați-vă credința așa cum se cuvine, că Dumnezeu, la vremea potrivită, El va hotărî.

L-ați cunoscut pe părintele Arsenie Boca. Cum a fost întâlnirea cu el?
ÎPS Laurențiu Streza: Nu oricine și dintre cei care ar fi dorit să se ducă, ar fi putut să ajungă acolo. Părintele se ferea. Părintele a pictat ani de zile la o biserică, la Drăgănescu, a tot lungit-o, numai ca să stea de vorbă cu oamenii. Prima dată când am fost la părintele, am fost înainte de a mă căsători. Eram proaspăt absolvent de facultate. După aceea, am mers la părintele, când am fost să vin la facultate ca profesor și i-am spus că diferența dintre mine și magistrul meu este ca între Dealul Ocna și Muntele Everest. Și a zis: Lasă, du-te tu acolo ca să faci lucruri pe care trebuie să le faci și pe care nu le-a făcut magistrul tău.

Nu v-a surprins ce v-a spus?
ÎPS Laurențiu Streza: M-a surprins, dar am zis să ascult și când am venit, după Revoluție, la facultate, s-a transformat catedra mea, care era de Liturgică, Pastorală și Artă Creștină, s-a despărțit în trei discipline și s-a transformat în Teologie Liturgică și a trebuit să adaug și eu ceva din partea spirituală. Iar când am fost la doctorat, am mai fost de câteva ori. Dânsul picta, mi-a explicat toată pictura. Am mai stat uneori alături și îmi spunea: Stai și ascultă! Îmi dădea și sfaturi practice, îmi spunea dacă există o acțiune împotriva bisericii, cea mai periculoasă e cea din interior, promovarea în interiorul bisericii a persoanelor care nu sunt demne. De aceea mi-a zis când e un băiat cuminte și bun, nu îl lăuda în școală, că îl dărâmă toți. Spune: E de treabă! Îmi aduc aminte de lucrurile acestea. Întâlnirile acestea au fost pentru mine, în momentele cruciale ale vieții de preot și profesor de teologie, au fost providențiale. Pentru că îmi spunea că vin mulți și nu ascultă.

E adevărat că putea citi omul?
ÎPS Laurențiu Streza: Da, însă faptele prețioase ale lui au fost cele ale vieții sale, viața de creștin, ca un teolog.

Ce îi sfătuiți pe credincioșii care merg și de Paști la mănăstirea Prislop sau la alte mănăstiri unde acesta a fost?
ÎPS Laurențiu Streza: Fiecare să meargă în suflet cu rugăciunea pe care o înalță acolo, la mănăstire, către Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este autorul minunilor, a faptelor minunate care vin. Dumnezeu știe cum ne ajută. Nu le-am permis nici preoților să ajungă a face icoane sau a alcătui acatiste, pentru că deja există un acatist (al părintelui Arsenie Boca n.r.) care nu corespunde, el trebuie revizuit, sunt niște lucruri aberante trecute acolo de oameni nepricepuți, care poate au avut intenții bune.

Acatistul părintelui Arsenie Boca nu e lăsat de părintele?
ÎPS Laurențiu Streza: E făcut de un părinte de la Sâmbăta, care nu știu câte clase avea, care îl confundă pe cel lăudat în paraclis, cu Hristos. Și alte lucruri care sunt făcute doar așa, din exces. Părintele nu permitea...Am văzut odată când, o persoană, când trăia părintele, a luat piatra cu care părintele ascuțea coasa, că el cosea, și i-a zis: Părinte, piatra asta o duc acolo și ...! La care părintele i-a spus: Măi, arunc-o jos! Dacă cuvintele pe care ți le-am spus eu, care sunt cuvinte dumnezeiești inspirate nu te-au transformat pe tine, nu te face piatra asta! Bigotismul e o boală.

Deci "testamentul părintelui" a fost ca noi să credem în Dumnezeu?
ÎPS Laurențiu Streza: "Testamentul" lui a fost ca oamenii să fie credincioși, cu o credință puternică, vie, o viață credincioasă, nu o credință declarativă, pentru că Dumnezeu există și dacă noi nu credem. Era un om foarte echilibrat, un om care diferenția cele spirituale de cele materiale, nu le-a amestecat niciodată și a reușit prin tot ce a făcut și ce a lăsat, ca cele materiale să vorbească acum despre spiritual. Câtă modestie! Părintele și-a scris pe cruce, el și-a făcut o cruce de lemn simplă, pe care a scris: Monahul Arsenie. Ce vreți mai mult? Dacă nu, știți ce era acum acolo?! Cel mai grozav monument. A rămas ca monumentul în sine să fie florile cinstirii, aduse de credincioși, îngrijite de maici.

Biserica se opune canonizării lui Arsenie Boca?
ÎPS Laurențiu Streza: Biserica nu se opune (canonizării n.r.). Noi respectăm slujirea pe care a avut-o el. Noi îl cinstim și la Sâmbăta o să facem un parc în fața altarului făcut de dânsul, acolo cine vrea poate să stea. Deja am pus piatra de temelie și pentru o bisericuță, un schit la izvorul părintelui, o fântână a părintelui. La Sâmbăta, mai există sus o chilie săpată în piatră, va trebui să controlăm fenomenele acestea, să fie cu o rânduială. Acolo s-a apucat unul la fântâna părintelui, a pus niște bănci și lua banii oamenilor că stăteau pe bancă și i-am spus: Măi nene, dacă iasă o dată părintele la tine, pe unde fugi? Ce faci?