Despre stat in conceptia Biblica

[strajeru]

Sunt unii sectari, ca de pildă Studenţii de Biblie (Ruseliştii), Martorii lui Iehova, adventiştii şi alţii, care susţin că, după învăţătura biblică, statul şi autorităţile de stat nu trebuie recunoscute, deoarece ele sunt unelte ale lui antihrist, întocmai ca şi organizaţiile bisericeşti. Ei consideră că autorităţile de stat – la fel ca şi „instrumentul clerical” din Biserică – susţin deosebirile de clasă şi vrăjmăşia între oameni; provoacă războaie sângeroase între naţiuni, tulburări şi nenorociri. Această blestemată învăţătură a lor, ei o propagă mai mult prin viu grai, cu precauţie, şoptind-o la ureche de frica autorităţilor de stat. Împotriva acestor calomnii aduse statului şi Bisericii de către aceşti oameni rătăciţi de la adevăr, noi însemnăm aici din dumnezeiasca Scriptură temeiurile şi mărturiile care ne obligă a ne supune statului, a-l respecta, a-i da cuvenita ascultare, a plăti impozite şi a împlini toate celelalte datorii. Mărturiile biblice în legătură cu supunerea şi ascultarea noastră faţă de stat sunt următoarele:
1. Organizaţiile de stat trebuie recunoscute şi ascultate pentru că ele garantează ordinea care este de la Dumnezeu (Rom. 13, 1–5).
2. Trebuie a ne supune şi a asculta de autorităţile de stat, fiindcă ele sunt rânduite de la Dumnezeu …spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine… (I Petru 2, 13–18).
3. Marele Apostol Pavel scrie ucenicului său, Tit, să înveţe pe credincioşi în ceea ce priveşte atitudinea lor de devotament faţă de autoritatea statului, zicându-i: Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata spre orice lucru bun (Tit 3, 1).
4. Acelaşi mare Apostol Pavel scrie şi ucenicului său Timotei, cerându-i nu numai să se supună, ci şi rugăciune să facă pentru cei din dregătoriile statului: Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii, pentru conducători şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită… (I Tim. 2, 1–3).
5. Împreună cu statul, noi trebuie să recunoaştem şi anumite aşezăminte prin care se susţine un stat, cum ar fi de exemplu: serviciul militar, impozitul ş.a. (Luca 3, 14; Matei 8, 5–13; Luca 7, 1–10; Fapte cap. 10).
6. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat să dăm Cezarului cele ce sunt ale cezarului, adică impozitul, supunerea la serviciul militar, cinstea celor din dregătoriile statului ş.a. (Matei 22, 15–22; 17, 24–27 ş.a.).
7. Iarăşi marele Apostol Pavel ne sfătuieşte, zicând: Daţi tuturor cele cu care sunteţi dator: Celui cu dajdia, dajdie; celui cu vama, vamă; celui cu frica, frică; celui cu cinstea, cinste (Rom. 13, 7).
8. Sfânta Scriptură ne adevereşte că sunt admise naţionalismul şi patriotismul, ca sentimente de adeziune şi devotament pentru naţiunea din care facem parte şi patria în care trăim. Mântuitorul a dat pildă Însuşi în această privinţă, dând prioritate celor de aceleaşi neam cu el după trup (vezi Matei 15, 24) şi poruncindu-le apostolilor Săi să propovăduiască la toate popoarele, dar să înceapă din Ierusalim (Luca 24, 47; Fapte 1, 8).
9. Marele Apostol Pavel respectă dreptul fiecărui popor la „mărire” şi la „cinste” înaintea lui Dumnezeu, dacă „lucrează binele” (Rom. 2, 10). Atunci când a fost pe nedrept pedepsit, el a cerut judecata cezarului (împăratului) (Fapte 22, 25).
10. La primele Rusalii creştine, fiind de faţă oameni din peste 15 ţări, apostolii – ce fuseseră insuflaţi de Preasfântul Duh – nu i-au sfătuit pe ei ca să se împotrivească rânduielilor din ţările lor, ci le-au vorbit fiecărora în limbile lor (Fapte 2, 1–11), respectând astfel dreptul fiecărui popor de a merge în căile sale (Fapte 14, 16).
11. De vreme ce serviciul militar este admis de Sfânta Scriptură – conform mărturiilor arătate mai sus –, evident că este admis şi războiul de apărare, căci armata are în primul rând rolul de apărare a ţării. Numai într-un singur caz poate fi cetăţeanul dezlegat de obligaţia de a se supune rânduielilor statului: când acesta ar porunci ceva direct împotriva Legii lui Dumnezeu. În acest caz Legea lui Dumnezeu trebuie să aibă întâietate, după mărturia Sfintei Scripturi, care învaţă, zicând că: Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni (Fapte 4, 19).
12. Dar însăşi buna chibzuinţă a oricărei minţi sănătoase înţelege folosul supunerii faţă de stat, căci acesta garantează viaţa, libertatea şi bunurile tuturor cetăţenilor săi.