Grade, tipuri si semne ale influentei demonice

[Mihnea Dragomir]

Rareori un demonizat ajunge astfel dintr-o dată. Este o boală spirituală cronică, ce are gradele sau stadiile ei. Clasic, se descriu trei grade:
1-tentaţia demonică. Este puţin mai mult decât simpla tentaţie sau ispită. Simpla ispită este atunci când ţi-e foame şi atunci îţi vine în cap gândul să furi o pâine. Este ceva care ţine de natura umană. Dar tentaţia celui care începe să se pună sub influenţă demonică este: mai complexă de atât; mai perversă de atât; subiectul întârzie mai mult de atât. Ea tinde să devină tot mai monocordă: mereu aceeaşi specie de păcat îmi vine în minte.

2-obsesia demonică. Este etapa în care viaţa subiectului începe să graviteze în jurul păcatului. Nu mai este păcatul cel care îmi dă mie târcoale şi mă atacă din când în când cu ispita lui. Rolurile s-au schimbat deja şi eu sunt cel ce dau târcoale păcatului. Şi o fac, dacă nu în mod continuu, cel puţin suficient de des încât comportamentul meu să aibă de suferit şi semnele bolii să fie deja vizibile pentru un ochi iniţiat şi atent. De multe ori apar compulsii de tip magic, încă şi mai des apare ceea ce poate fi uşor luat drept depresie psihogenă, mergând până la un risc suicidar.

3-posesia demonică este stadiul cel mai serios, mai spectacular şi, de regulă, exorcismele se adresează subiecţilor aflaţi în acest stadiu. Demonul (sau demonii, că pot fi mai mulţi) este deja internalizat şi pune stăpânire pe majoritatea funcţiilor psihice, mai puţin asupra voinţei, care, totuşi, poate şi ea suferi de un anumit grad de paralizie. Boala este evidentă chiar pentru un ochi neexpert, dar deosebirea dintre posesia demonică şi psihozele care se pot manifesta asemănător necesită expertiză. În orice caz, în acest stadiu, posedatul (în tradiţia răsăriteană numit energumen) nu se mai poate ajuta singur spre a ieşi din această stare şi are nevoie de ajutor.

Mulţi autori vorbesc despre un al patrulea grad: posesia perfectă. Aici, toate semnele oribile din stadiul precedent se remit aparent şi cei din jur pot crede că persoana a redevenit "normală". Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a că demonul a preluat adevărata posesie, a trecut de domeniul psihic şi se ascunde, acum, în nucleul cel mai profund al persoanei respective. O asemenea persoană profund posedată nu va mai arăta în exterior nimic spectacular, afară de împrejurări rare când este provocată: dar va trăi mereu pentru diavol, ducând întreaga viaţă în păcat, fără nici cel mai mic semn de remuşcare sau de ruşine. Adeseori asemenea persoane pot fi plăcute la înfăţişare şi, surprinzător, pot avea un comportament plăcut.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mulţi autori vorbesc despre un al patrulea grad: posesia perfectă. Aici, toate semnele oribile din stadiul precedent se remit aparent şi cei din jur pot crede că persoana a redevenit "normală". Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a că demonul a preluat adevărata posesie, a trecut de domeniul psihic şi se ascunde, acum, în nucleul cel mai profund al persoanei respective. O asemenea persoană profund posedată nu va mai arăta în exterior nimic spectacular, afară de împrejurări rare când este provocată: dar va trăi mereu pentru diavol, ducând întreaga viaţă în păcat, fără nici cel mai mic semn de remuşcare sau de ruşine. Adeseori asemenea persoane pot fi plăcute la înfăţişare şi, surprinzător, pot avea un comportament plăcut.

Acestia seamana foarte mult cu psihopatii.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Melissa

Acestia seamana foarte mult cu psihopatii.

Da, seamănă dar se şi deosebesc. Psihopatul nu are un istoric de pseudo-psihotic, ci a fost psihopat de la început. Pe urmă, rareori psihopaţii sunt persoane plăcute: le lipseşte supleţea. Lumea fuge de psihopaţi. Cel aflat în posesie perfectă este seducător, uneori dovedind un adevărat magnetism. În sfârşit, dintre cele 9 (sau 10) feluri de psihopaţi, doar antisocialii suferă de o completă lipsă de simţ moral, pe când toţi posedaţii sunt astfel. La drept vorbind, aici ne apare o subtilă diferenţă. Lipsa de simţ moral a antisocialului nu este ca aparenta lipsă de simţ moral a posedatului: antisocialul nu are simţ moral pentru că nu îşi pune problema. Moralitatea ? E o limbă străină pentru el. A fura este precum a mânca. Antisocialul este un malformat sufleteşte. El suferă de o lipsă a ceva, a unei facultăţi a sufletului. O agenezie. Dimpotrivă, cel aflat în stadiu de posesie perfectă are simţ antimoral, dacă se poate spune astfel. A fura nu este precum a mânca, ci precum a gusta o delicatesă mult dorită, savurată şi pregătită. Posedatul este un denaturat sufleteşte. El nu suferă de o lipsă a unei facultăţi, ci o are, cu semn schimbat. Schimonosită. Întoarsă, ciorăpeşte, exact pe dos.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Adriana3

Mihnea, cum poate sti o persoana daca este posedata sau nu?
Vroiam sa deschid un topic nou despre cum trebuie facut pentru a deosebi duhurile, dar uitandu-ma pe site cam pe unde sa il incadrez, mi-am zis ca de fapt poate ca este deja inclus in ceea ce ai scris deja. Ideea este ca protestantii sunt acuzati deseori de catre unii ortodocsi ca ceea ce se intampla miraculos la ei este de fapt de la satana. Asta inseamna ca, daca ar fi adevarat, ar trebui sa aiba o oarecare forma de posesie demonica.
Intrebarea mea este: un posedat poate face rugaciuni Domnului si sa ramana posedat? Un om care face minuni, sau prin care se fac minuni, cum ar putea sti ca minunile vin intr-adevar de la Dumnezeu si nu este vorba despre o posesie demonica si ca atare de minuni facute de diavol?
Daca intrebarile sunt nepotrivite acestui topic, va rog sa imi spuneti si deschid unul separat.
Multumesc.

Bune întrebări şi foarte ontopic.

1. Cred că este foarte greu, dacă nu cumva imposibil ca o persoană care deja a ajuns la stadiul posesiei să îşi mai dea seama în cât de mare măsură e influenţată de diavol. Pentru asta există preoţi şi există duhovnic. Pe de altă parte, chiar preoţii şi duhovnicii ar trebui să aibă o anumită pregătire în această privinţă şi să nu trateze asemenea situaţii cu superficialitate, după cum, din câte am înţeles, s-a făcut în cazul Tanacu.
2. Minunile protestanţilor vin de la diavol ? Posibil, dar nu putem să afirmăm asta la modul general, fără a risca două imprudenţe într-o singură propoziţie.
Mai întâi, trebuie constatate, cercetate şi confirmate acele minuni. Multe lucruri despre care se spune că sunt minuni, de fapt sunt fenomene naturale sau chiar rodul fraudei. În cercetarea miracolelor, Biserica Catolică are un mecanism foarte complicat, cu două furci caudine, atât la nivelul Bisericii Particulare unde pretinsa minune s-a petrecut, cât şi la nivelul universal al Bisericii, unde acelaşi segment din Curie care se ocupă de sfinţi se ocupă şi de minuni. Întotdeauna se pleacă de la premiza că minunea nu a existat, poziţie numită şi "atitudine negativă". Nu ajunge ca cineva să declare că s-a vindecat, ci trebuie să fie vorba de o boală a cărei vindecare să fie inexplicabilă potrivit stadiului actual al ştiinţei, să fie confirmată de 4 dosare medicale (atât boala cât şi vindecarea ei, fiecare dintre ele necesitând aviz al unor medici independenţi cât şi aviz al unor medici desemnaţi de Biserică), vindecarea să se petreacă instantaneu sau într-o perioadă foarte scurtă de timp, să existe martori şi mărturii scrise. Din mii de dosare cu minuni, abia câteva pe an primesc certificarea Bisericii.
Pe urmă, nu trebuie plecat de la ideea că tot ce vine de la protestanţi vine de la dracul şi că orice protestant suferă de posesie demonică. Schisma el o inspiră, fără doar şi poate, rămânând de cercetat dacă acele eventuale minuni tot de la ucigă-l toaca vin. Dumnezeu, care şi pe un măgar l-a făcut să profeţească, desigur că poate să ofere anumite carisme şi celor care rejectează Biserica Lui. El este capabil să transforme răul în bine, a făcut asta de atâtea ori !

3. Posesia nu se vindecă prin simpla rugăciune. Mai întâi, cel cu adevărat posedat a încetat de mult să se mai roage, fiind într-o asemenea stare încât nici nu i-ar fi prea uşor să mai ducă o rugăciune la sfârşit. Este ca atunci când aş avea de dus o greutate mare, de care sunt covârşit. Nu o pot duce singur, am nevoie de ajutor. Dacă povara mea este o greutate materială, atunci am nevoie de ajutor material: oameni care să pună umărul, să pună priceperea lor şi sculele lor. Tot aşa e şi dacă am o asemenea povară spirituală. Nu pot singur, am nevoie de ajutor. Umărul care mă ajută şi îmi oferă ajutorul supranatural de care am nevoie este norul de martori al lui Dumnezeu. Priceperea este experienţa exorcistului, iar sculele lui spirituale sunt cele ale Bisericii: obiecte sfinţite, formule, devoţiuni.

4. Cum putem deosebi minuni făcute de Dumnezeu cu minuni făcute de diavol ? E mult de discutat aici. Subiectul e pasionant în sine şi poate fi, uneori, util. Merită dezvoltat cu altă ocazie.

[Mihnea Dragomir]

Merită dezvoltat cu altă ocazie.

Mai înainte de a deosebi între minunile care vin de la Dumnezeu şi minunile care vin de la maimuţa Lui, am să spun un lucru care ar putea părea şocant: nicio minune nu se face complet în afara voiei lui Dumnezeu. Aici, trebuie să deosebim între voinţa comisivă a lui Dumnezeu şi voinţa permisivă a Lui. Nimic nu se desfăşoară, nici chiar în ordine naturală, văzută, fără voia lui Dumnezeu. Nici chiar mişcarea unui fir de păr de pe capul nostru. Cu atât mai adevărat trebuie să fie acest lucru în ceea ce priveşte cele din ordinea nevăzută. Să ne amintim câte i se întâmplă dreptului Iov. Vin acele necazuri de la Dumnezeu, ori de la diavol ? Desigur că de la diavol. Dar, citim acolo, diavolul are îngăduinţa lui Dumnezeu de a-l încerca pe Iov aşa cum o face. Primeşte şi un mandat limitat: "de viaţa Lui, să nu te atingi!". Deci, Dumnezeu nu este "out of control". Nici atunci, nici cu alte prilejuri. El "niciun veac nu-l scapă din putere". Pentru a nu fi subiect al tentaţiilor diabolice care se petrec prin voinţa permisivă a lui Dumnezeu ne rugăm la penultima cerere din Rugăciunea Domnească, atunci când spunem "şi nu ne duce pe noi în ispită". De aceea, când spunem "minune care vine de la diavol" trebuie să avem permanent în vedere acest aspect.

Acuma, să obsevăm că, în unele cazuri mai rare, putem deosebi cu uşurinţă între minuni care vin de la Dumnezeu şi minuni care vin de la diavol după felul de minune de care e vorba. Pentru aceasta, trebuie să plecăm de la o banalitate: diavolul ştie mai multe decât noi şi poate mai multe decât putem noi, dar nici nu ştie, nici nu poate cât Dumnezeu. Cu alte cuvinte, el are posibilitate limitată de a face minuni, încât putem spune că unele minuni vin în mod sigur de la Dumnezeu judecând după natura lor. Astfel:
-diavolul nu poate învia morţii. Nu el, ci Altul este izvorul vieţii. De aceea, dacă auzim de o minune de înviere (vorbesc de învieri reale, nu de iluzii de tipul spiritismului), atunci ştim sigur că o astfel de minune vine de la Dumnezeu.
Ea poate veni de la Dumnezeu, prin sfinţii Săi, sau în mod direct. Iată unul dintre motivele pentru care Învierea este atât de importantă pentru noi: să îi învie pe alţii, şi sfinţii pot, după cum citim în Actele Apostolilor. Dar să se învie pe El însuşi, numai Dumnezeu în mod direct poate. De aceea, ceea ce sărbătorim la Paştile Domnului este dovada absolută a dumnezeirii Sale.
-diavolul cunoaşte evenimente din trecut, precum şi acele evenimente din viitor care nu depind de libera voinţă a omului. Dar Dumnezeu singur poate cunoaşte dinainte dacă oamenii vor alege binele ori răul şi numai El cunoaşte, în baza preştiinţei Sale, cine se va mântui şi cine va fi damnat.
Ştiind aceste lucruri, să facem o aplicaţie. Să presupunem că cineva, un prezicător, ne spune că "în ziua X, un trăznet va cădea deasupra satului Y, lovind locuinţa unui om îmbrăcat în albastru". Ei bine, în ziua X, acest lucru chiar se întâmplă. Întrebare: o asemenea minune vine de la Dumnezeu sau de la diavol ? Răspuns: nu putem şti, doar din acest lucru: şi Dumnezeu, şi diavolul au acces la cunoaşterea dinainte a unor evenimente naturale şi amândoi au puterea de a-i inspira pe oameni.
Acuma, să schimbăm un pic datele problemei. Să presupunem că e vorba nu de un trăznet, ci de o persecuţie, iar cel care prezice ne spune că omul îmbrăcat în albastru va rezista torturii şi îl va mărturisi pe Domnul până la sfârşit. De data aceasta, putem şti cu siguranţă că o astfel de minune vine de la Dumnezeu, fiindcă El singur ştie dinainte în ce fel aleg oamenii şi dacă ei vor muri în stare de graţie sau în stare căzută.

Cu limbajul lor greoi şi complicat, teologii ar rezuma acest prim criteriu de deosebire în fraza: "diavolul are capacităţi praeter-naturale, dar nu supra-naturale".

[fallen]

E oare posibil ca acelasi individ, acum sa aiba ganduri bune, serioase, de la Sfantul duh, apoi peste o jumatate de ora totul sa se naruie, de parca altcineva a pus stapanire pe mintea si pe sufletul lui? Cum s-ar putea explica fenomenul? A fost spiritul cel rau putin plecat si apoi s-a intors acasa? (glumind); sau aceeasi persoana are mai multe personalitati?
Fara suparare, daca as sti ca tot ce gandesc, spun si fac rau este influenta unui spirit malefic, m-as simti mai putin vinovata, dar daca nu e asa si spiritul ala rau sunt chiar eu?

[heaven]

Psihopatiile acestea mai sunt numite tulburari de personalitate.Ele debuteaza in copilarie,se cristalizeaza in adolescenta si se mai diminueaza spre varsta a treia.
Prin psihoterapie se pot aduce ameliorari,insa nu se pot reduce decat intr-o mica proportie.
In general sunt lipsiti de empatie,nu constientizeaza ca au o problema,de multe ori neajungand decat extrem de rar,posibil in cazuri limita sau la insistenta vreunui membru al familiei sa ceara ajutor.
Exista multe tulburari de personalitate si de multe ori se asociaza intre ele.
Nu toti indivizii cu tulburare de personalitate de tip antisocial devin si criminali.
In general,cei care ajung la gesturi extreme de acest tip,au suferit in copilaria lor cel putin un eveniment traumatic ce i-a marcat si le-a schimbat cursul vietii,iar daca veti rascoli in istoricul criminalilor in serie vi se va confirma acest lucru.

[windorin]

S'ar putea sa avem de pierdut, analizand lucruri care nu ne sunt de folos.
Precum celor preocupati de secrete, masonerie si conspiratii incepe sa li se schimbe mintea, asa si celor preocupati de diavoli.

Din ce in ce mai mult, imi dau seama de puterea diavolului asupra celor slabi dintre noi.
Cel mai mult, diavolul are mare putere in cei care urasc, care tin minte raul si care ii jignesc pe toti.
Cu fiecare patima in care cadem, diavolul castiga teren in inima noastra.
Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de viclenia necuratilor, in fata carora (de unii singuri) suntem mult prea slabi.

Deci, sa cautam in directia opusa o cat mai buna cunoastere si asezare in bine.
Diavolul stie prea bine ce are de facut. Sa aflam si noi ce avem de facut.
Sa nu ne aratam mai putin ravnitori decat diavolul, care nu se odihneste nicicand de a face rau.

În prealabil postat de heaven

au suferit in copilaria lor cel putin un eveniment traumatic ce i-a marcat si le-a schimbat cursul vietii,iar daca veti rascoli in istoricul criminalilor in serie vi se va confirma acest lucru.

Din ce am citit eu, situatile care i-au marcat au fost legate mai mult de relatia cu mama.( maltratati de mama, ignorati de mama, neiubiti e mama, obligati de mama sa asiste la concubinajele ei etc.)

[heaven]

În prealabil postat de Melissa

Din ce am citit eu, situatile care i-au marcat au fost legate mai mult de relatia cu mama.( maltratati de mama, ignorati de mama, neiubiti e mama, obligati de mama sa asiste la concubinajele ei etc.)

In anumite cazuri da,insa nu se poate generaliza.Iti dau ca exemplu cazul lui Richard Ramirez,unul dintre cei mai terifianti criminali in serie,nascut si crescut intr-o familie catolica foarte stricta.In acest caz tatal a fost cel care l-a maltratat,totul coroborandu-se cu influenta unui var al lui Ramirez,pasionat de ororile Vietnamului,care sfarseste prin a-si ucide sotia sub ochii lui Ramirez.

http://truecrimes.wordpress.com/2007...chard-ramirez/

Am urmarit deasemenea un interviu cu Ramirez,care pe mine m-a uimit.Aproape ca nu ai spune ca acest tanar carismatic si inteligent ar fi capabil de astfel de grozavii daca nu ai privi in ochii lui si nu ai vedea acea sclipire aproape demonica.
Acum ceva timp vorbeam de conceptul de "umbra" din noi,faptul ca ne reprimam partile negative,refuzam sa le recunoastem si atunci ele pot iesi violent la suprafata atunci cand controlul este pierdut.
Insa exista si cazuri in care oamenii nu mai pot vedea decat partea negativa din ei,ajungand sa respinga aproape tot ceea ce este pozitiv.
Cred ca persoanele precum acest criminal in serie exact asta fac:se identifica cu raul,el spune la un moment dat ca "sunt rau,nu 100 %,dar sunt rau" si ca a renuntat cu mult timp in urma la iubire si fericire din motive pe care nu doreste sa le discute.
In lumea lor interioara,ei sunt justificati pentru ceea ce fac,de aceea nici nu au mustrari de constiinta.Si Ramirez spune "criminalii in serie fac la o scala mai mica,exact ceea ce face guvernul la o scala mai mare" si ca asta este lumea in care traim...
Mi-a atras atentia si faptul ca atunci cand a fost intrebat cine este...a avut un lung moment de tacere,framantare interioara,dupa care a raspus..."doar un tip".

Acesta este interviul luat lui:

http://www.youtube.com/watch?v=F4u2F1lh6Fc

Parerea mea personala este ca oricat de dramatic ar sta lucrurile,nu cred ca cineva isi poate pierde absolut orice urma de bunatate si umanitate din el si ca tot acest rau nu este altceva decat un sistem de aparare ce acopera o suferinta fara margini a respectivei persoane.Acest rau este in realitate o boala a sufletului si a mintii,insa eu cred ca daca cineva si-ar pune problema,o parte din acesti oameni ar putea fi recuperati intr-un anumit procent.
Din pacate,insa,majoritatea specialistilor se axeaza doar pe ajutorul dat victimelor,nu si pe cel dat faptuitorilor.