Ce parere aveti de tinerii care fac urmatoarele....

[I.Calin]

În prealabil postat de glykys

Eu totusi il fericesc ca la 21 de ani nu are probleme existentiale mai adanci... sa nu fim, totusi, rai. Toti avem nevoie de intelegere, de afectiune si de comunicare. Unii mai mult, altii mai putin.

Nu sunt chiar deloc rău și-mi pare rău că par astfel, cu atât mai mult cu cât și eu am fost adolescent. Și îi înțeleg foarte bine (cred asta, vreau, nu vreau, îmi trec vremea zi de zi printre ei)... Cât despre probleme existențiale mai adânci tare mi-e teamă că unele apar tocmai pe fondul ăsta de iubire, afecțiune ... fizică și comunicare... tactilă. Și culminează, uneori, cu sinuciderea, dar cred că am mers prea departe deja.

Eu nu-i fericesc, se preafericesc ei înșiși...

P.S. Oricum, afecțiunea exprimată public e doar mascaradă și bravură ("vedeți, am și eu pe cine strânge în brațe", asta ca să nu spun mai mult).

[Yasmina]

Remarc cum forumul acesta se transforma incet intr-o cafenea virtuala de lifestyle,bagatele,vrute si nevrute.
Noroc cu articolele de pe crestinortodox.ro si cu existenta unor useri care inca posteaza subiecte folositoare.

[I.Calin]

În prealabil postat de Yasmina

Remarc cum forumul acesta se transforma incet intr-o cafenea virtuala de lifestyle,bagatele,vrute si nevrute.
Noroc cu articolele de pe crestinortodox.ro si cu existenta unor useri care inca posteaza subiecte folositoare.

That is the point...

[heaven]

În prealabil postat de I.Calin

Adolescenți fără simțul ridicolului, la fel ca toți cei crescuți după șabloane hollywoodiene, din păcate, de multe ori, cu părinți asemeni lor pentru care e firesc să fie chemați de proprii copii pe nume și nu cu apelativele de tată ori mamă (unii tați sunt Nelu și Vasile pentru progenituri nu tati și mai apoi ne mirăm de incesturi, dar psihologic e OK).

Și evident lipsa de educație și influența nefastă a tuturor specimenelor psihosocioloparde specialiste în psihologie și asistență socială din educație, care niciodată nu o să privească cu ochi răi manifestări nepotrivite unei ființe umane din secolul XX. Dar psihologic e OK, e vârsta, bat-o vina...

Scuze,dar ce inseamna

psihosociolopard

?

[heaven]

În prealabil postat de I.Calin

Nu sunt chiar deloc rău și-mi pare rău că par astfel, cu atât mai mult cu cât și eu am fost adolescent. Și îi înțeleg foarte bine (cred asta, vreau, nu vreau, îmi trec vremea zi de zi printre ei)... Cât despre probleme existențiale mai adânci tare mi-e teamă că unele apar tocmai pe fondul ăsta de iubire, afecțiune ... fizică și comunicare... tactilă. Și culminează, uneori, cu sinuciderea, dar cred că am mers prea departe deja.

Eu nu-i fericesc, se preafericesc ei înșiși...

P.S. Oricum, afecțiunea exprimată public e doar mascaradă și bravură ("vedeți, am și eu pe cine strânge în brațe", asta ca să nu spun mai mult).

Si ce anume intelegi la ei?Sinuciderea e cauzata de intimitate?Dar cum iti explici asta,ca m-ai facut curioasa...
PS:Si cum se manifesta afectiunea sincera,autentica?Exista vreo locatie anume,vreun cadru in care s-o desfasuram ca sa nu parem bufoni?
Scuze ca pun atatea intrebari,dar sunt o fire curioasa si caut sa inteleg ce mi se transmite in general...

[I.Calin]

În prealabil postat de heaven

Scuze,dar ce inseamna ?

psihosocioleopard = un individ cu veleități de cunoscător întru cele omenești din punct de vedere psihologic și sociologic, dar cu un coeficient de inteligență și apucături războinice specifice animalelor de pradă (îți voi da și referința bibliografică când, probabil, vreo carte a unuia cunoscut și mie va apărea).

[heaven]

În prealabil postat de I.Calin

psihosocioleopard = un individ cu veleități de cunoscător întru cele omenești din punct de vedere psihologic și sociologic, dar cu un coeficient de inteligență și apucături războinice specifice animalelor de pradă (îți voi da și referința bibliografică când, probabil, vreo carte a unuia cunoscut și mie va apărea).

Sincer nu stiam,cine i-a dat aceasta denumire?Are o denumire de personaj mitic cum erau centaurii in mitologia greaca.Se pare ca avem oameni care se ocupa si de mitologie contemporana....frumos,mie intotdeauna mi-au placut basmele si legendele!

[I.Calin]

În prealabil postat de heaven

Si ce anume intelegi la ei?Sinuciderea e cauzata de intimitate?Dar cum iti explici asta,ca m-ai facut curioasa...
PS:Si cum se manifesta afectiunea sincera,autentica?Exista vreo locatie anume,vreun cadru in care s-o desfasuram ca sa nu parem bufoni?
Scuze ca pun atatea intrebari,dar sunt o fire curioasa si caut sa inteleg ce mi se transmite in general...

Nu, draga mea, sinuciderea nu e cauzată de intimitate. Sau, mai bine spus, apropierea dintre cei doi înainte de a putea fi responsabili și conștienți de rolurile pe care și le pot asuma într-o relație, ar putea, in the long run, "ajuta" nițel și la alimentarea unor gânduri de sinucidere. La adolescenți, problema sinuciderii poate deveni acută în momentul în care "se dezgolesc sentimental" în fața celuilalt și ruptura relației devine iminentă.

Cum se manifestă afecțiunea sinceră, autentică? În nici un caz (în) public! La o eventuală despărțire tânărul nu se va mai simți într-atât de frustrat încât să apeleze la sinucidere. "Și ce dacă m-a lăsat? Nu știu numai eu și ea ce a fost și ea poate să spună orice!" Dar când toți știu (sau el / ea are această percepție că toți le monitorizează relația), ce Doamne iartă-mă, mai poate fi după...? Precizez: vorbesc doar de tinerii care chiar cred în iubire și în ceea ce simt atunci și manifestările care decurg ulterior dintr-o atare situație. Chefurile și iubirile periodice dintre chefuri nu fac parte din discuție. (Oricum, am spus și înainte "culminează, uneori, cu sinuciderea, dar cred că am mers prea departe deja.")

NU există nici o locație atâta vreme cât nu ne place afișarea și manifestarea unor tendințe sexuale și sexualicești față de alții! Și în natură și în parc și aiurea e OK! Dar fără ochi să vază!

[heaven]

În prealabil postat de I.Calin

Nu, draga mea, sinuciderea nu e cauzată de intimitate. Sau, mai bine spus, apropierea dintre cei doi înainte de a putea fi responsabili și conștienți de rolurile pe care și le pot asuma într-o relație, ar putea, in the long run, "ajuta" nițel și la alimentarea unor gânduri de sinucidere. La adolescenți, problema sinuciderii poate deveni acută în momentul în care "se dezgolesc sentimental" în fața celuilalt și ruptura relației devine iminentă.

Cum se manifestă afecțiunea sinceră, autentică? În nici un caz (în) public! La o eventuală despărțire tânărul nu se va mai simți într-atât de frustrat încât să apeleze la sinucidere. "Și ce dacă m-a lăsat? Nu știu numai eu și ea ce a fost și ea poate să spună orice!" Dar când toți știu (sau el / ea are această percepție că toți le monitorizează relația), ce Doamne iartă-mă, mai poate fi după...? Precizez: vorbesc doar de tinerii care chiar cred în iubire și în ceea ce simt atunci și manifestările care decurg ulterior dintr-o atare situație. Chefurile și iubirile periodice dintre chefuri nu fac parte din discuție. (Oricum, am spus și înainte "culminează, uneori, cu sinuciderea, dar cred că am mers prea departe deja.")

NU există nici o locație atâta vreme cât nu ne place afișarea și manifestarea unor tendințe sexuale și sexualicești față de alții! Și în natură și în parc și aiurea e OK! Dar fără ochi să vază!

Acum referitor la asumarea rolurilor despre care vorbeai,eu cunosc persoane cu ceva ani buni pe cartea de identitate care nu sunt capabile sa fie mature emotional si sa isi asume responsabilitati intr-o relatie de cuplu.
Deasemenea cand te implici intr-o relatie este firesc sa te "dezgolesti sentimental",ca doar nu o sa stai vesnic in defensiva ma gandesc...asa cum au invatat sa o faca multe dintre persoanele numite "adulte".Insa tot nu inteleg ce legatura are asta cu sinuciderea si nici cu manifestarea in vazul celorlalti a afectiunii?
Spui ca afectiunea autentica nu trebuie manifestata in public.Inseamna ca atunci cand sarut la biserica crucea sau icoana ar trebui sa ma pitesc dupa vreo draperie?Pentru ca pana la urma si asta este o dovada de daruire,afectiune fata de Dumnezeu,de cele sfinte,nu-i asa?
Referitor la ultima fraza,eu nu am inteles ca autoarea topicului vorbea despre a face amor in public,ci despre niste saruturi schimbate intre tineri...

[I.Calin]

În prealabil postat de heaven

Deasemenea cand te implici intr-o relatie este firesc sa te "dezgolesti sentimental",ca doar nu o sa stai vesnic in defensiva ma gandesc...asa cum au invatat sa o faca multe dintre persoanele numite "adulte".

Nu tot ceea ce facem natural e și firesc. "Te dezgolești sentimental" față de al tău soț. Până atunci sunt doar tatonări, relații de prietenie etc.

În prealabil postat de heaven

Spui ca afectiunea autentica nu trebuie manifestata in public. Inseamna ca atunci cand sarut la biserica crucea sau icoana ar trebui sa ma pitesc dupa vreo draperie?Pentru ca pana la urma si asta este o dovada de daruire,afectiune fata de Dumnezeu,de cele sfinte,nu-i asa?

Hai să nu confundăm situațiile... te rog (nu-mi prea plac sofismele și dacă ții neapărat pot să formulez și eu vreo două, dar câștigă unul sau altul ceva?Nu o dată am ieșit (for a while) de pe acest forum din lipsă de partener la discuție, tocmai datorită invocării unor sofisme. Sincer, dacă vrei să mă crezi, vorbesc prea mult de ele altora și acest forum îmi oferă din belșug exemple, mai ales, în cazul ateilor). "Mi-e silă de sofisme", cum zicea cândva un apropiat.

În prealabil postat de heaven

Referitor la ultima fraza,eu nu am inteles ca autoarea topicului vorbea despre a face amor in public,ci despre niste saruturi schimbate intre tineri...

Nici eu nu vorbeam de "amor în public", vorbeam doar de "manifestarea unor tendințe sexuale și sexualicești față de alții". Eu cred că sunt două lucruri distincte.