Oamenii care vor implinirea

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de philalex

ce disperare...nu mai disperati....poate apare ceva, dac nu mergem inainte si asa....suntem mai pretentiosi.....cu varsta, sunt multe probleme...in societatea asta imperfecta in care traim....iar dragoste nu prea mai e.....asa...tentative....oricum...viata merge inainte...copii nu poti sa faci ca nu te sustine socitatea...traim asa in slava lui Dumnezeu....suntem o generatie de sacrificiu...cred...regret perioada lui ceasca....era o protectie mai buna a familiei....

Disperarea e intr-un fel un gen de nerabdare, de slabire in credinta...si in general nu face bine in orice stadiu ar fi ea.

Incercati sa va bucurati de viata, sa iesiti in oras, sa fiti optimisti, entuziasti, iesit cu prietenii, mergeti in excursii...pana apare partea voastra de la Dumnezeu.

Nu toti isi intalnesc jumatatea in liceu, sau pana in 22 de ani...insa nici toti care si-o intalnesc atunci nu inseamna ca vor duce o viata usoara, ba poate e mai greu sa incepi sa ai atatea responsabilitati la o varsta atat de frageda, si numai bine pana la 30 de ani ai impresia ca ai 50

Nu a spus nimeni ca nu trebuie sa cautati, sau trebuie sa cautati musai...voi trebuie pur si simplu sa traiti, sa va implicati in societate, sa socializati, sa va plimbati...si jumatatea va aparea ea la momentul potrivit, insa e destul de putin probabil sa va bata la usa, cam asta e ideea

Eu tin minte ca in tineretile mele, am socializat mult, am fost in excursii, am mers la petreceri, la nunti si am tot intalnit baieti, dar cu toate astea am simtit ca nu am pentru ce ma opri la vreunul si nu m-am oprit...am avut si eu ca orice tanar perioade in care nu aparea nimeni, si chiar de la ultima relatie serioasa ajunsesera sa treaca 2 ani...si chiar ma mai gandeam si eu de acum " Oare mai gasesc eu pe cineva, oare care o mai fi si partea mea?" si asta pentru mi se pareau toti superficilai, nu aveam ce vorbi cu ei, nu simteam nimic pentru ei...dar in timpul asta m-am simtit totusi si foarte bine, ieseam cu fetele la patinoar, mergeam la Manastiri, faceam poze, faceam popasuri, depasiri periculoase, ieseam in oras...deci nu stateam asa posaca si imi tarsaiam picioarele, doar doar si-o face unul mila de mine.

Cum a aparut partea mea de la Dumnezeu?????...ei bine prin intermediul scolii unde predam deja de vreo 4 ani, si cine credeti ca mi-a aratat-o????... chiar soacra mea careia i-a placut de mine si si-a dorit sa devin prietena actualului sot. Credeti ca se putea mai bine...o soacra care ma iubeste si care ma alinta, un sot nu mai spun...si chiar nu m-as fi gandit vreodata, nu mai spun ca nu cred ca aveam cum sa il gasesc , dar m-au gasit ei pe mine, si uite asa se mai intampla lucrurile pe lumea asta...dar in acelasi timp bat pariu ca daca stateam intr-un colt al cancelariei, nu as fi fost prea simpatica totusi

Fiti deschisi, veseli, sociabili, optimisti si zambiti pentru ca nu se stie cine se va indragosti de zambetul vostru!!!!!!!!!!!!!!!! Suuuceeessss!

Doamne ajuta!

P.S. Sa nu uitati sa postati tot la acest subiect si data nuntii...pentru ca stiti cum e, uneori in cateva luni ni se poate schimba viata cum nici nu ne asteptam!...si imi aduc aminte ce frumos e sentimentul asta de asteptare si cat de frumos poate fi trait!!!