Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfinti Parinti (Patrologie)
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 13.05.2012, 00:01:34
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Sfantul Maxim Marturisitorul

"Sfantul Maxim s-a nascut la Constantinopol in anul 580, dintr-o familie nobila, si a avut parte de cea mai inalta educatie din vremea sa. Imparatul Heraclie (610-641) l-a randuit ca secretar al sau, dar dupa cativa ani el a parasit inaltele dregatorii de la curte si s-a facut monah intr-o manastire din Hrisopolis, in apropiere de Constantinopol. A fost apoi pus egumen al acelei manastiri.

In anul 627, Imparatul Constans a emis „Typosul” prin care se interziceau orice discutii despre una sau doua vointe si lucrari in Hristos. Dupa cum se stie, Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, precum si Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol condamnasera erezia monofizita. Cu toate hotararile sinodale si legiuirile drastice impuse de imparati, monofizitismul nu a disparut, ci s-a raspandit in Siria, Palestina, Egipt, Mesopotamia si Armenia – provincii ce s-au rupt de Imperiul Bizantin, iar bisericile lor de comuniunea cu Biserica Ortodoxa.

In veacul al VII-lea, Imparatul Heraclie, ce era de neam armean, si Patriarhul Piros au incercat sa atraga de partea lor populatiile monofizite prin exprimari teologice impaciuitoare cu felul lor de gandire, temandu-se sa nu piarda cu desavarsire din componenta Imperiului acele provincii rasaritene. Ca solutie de rezolvare a crizei, a fost nascocit monotelismul si, ca o consecinta a acestuia, monoenergismul. Atunci Serghie si Piros au redactat „Ekthesi”, un text cu continut monotelit, intentionand reunirea si realipirea bisericilor monofizite rasaritene la Imperiul Bizantin.

Sinodul de la Lateran, a condamnat monotelismul, iar Sfantul Maxim a fost reprezentantul cel mai de frunte din acel Sinod. Din aceasta pricina, el a fost arestat si dus la Constantinopol impreuna cu cei doi ucenici ai sai. A fost acuzat, fara dovezi, de complot politic si surghiunit intr-o cetate a Traciei, Vizia.

A fost rechemat in Constantinopol pentru noi cercetari si, dupa refuzul sau de a semna „Typosul”, Sfantul Maxim a fost trimis iarasi in exil, la Pervera. Dupa sase ani, a fost chemat din nou in cetatea imparateasca si, dupa ce a refuzat pentru a treia oara sa se supuna poruncii imparatesti, a fost anatematizat si torturat. Dupa aceea, a fost aruncat in temnita pe jumatate mort, iar a doua zi i s-a taiat limba de-Dumnezeu-inteleptita cu care a mustrat ratacirile ereticilor. Dar Dumnezeu, Cel ce „nebuni arata a fi pe cei intelepti” si „din gura pruncilor savarseste lauda”, i-a dat credinciosului Sau marturisitor darul de a vorbi, mai presus de fire, chiar si fara limba – mai limpede decat inainte.

Umplandu-se de rusine si manie, ereticii i-au taiat si mana cea dreapta, apoi l-au tarat asa prin toata cetatea, spre batjocura tuturor. Dupa aceea, l-au trimis iarasi in surghiun, fara purtare de grija, fara haine si mancare. In cele din urma, l-au inchis intr-o temnita din cetatea Shimaris. Dupa trei ani de suferinte, Sfantul Maxim si-a dat cu bucurie sufletul in mainile lui Hristos, pe Care L-a iubit din tineretile sale si pentru Care a suferit chinuri atat de grele".

extras din predica Parintelui Partenie, Staretul Manastirii Sfantul Pavel din Sfantul Munte Athos.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 13.05.2012, 06:17:22
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Principala controversă a vremii, care a antrenat clerici și laici și care a polarizat viața politică așa cum astăzi polarizează chestiuni precum "prin noi înșine" sau "prin Europa" a fost de domeniu christologic. Ca să o înțelegem, trebuie să o luăm un pic mai de departe, pornind de la controversa anterioară, aceea a chestiunii naturilor lui Isus. Al treilea Conciliu Ecumenic, ținut la Efes, condamnase ca eretică viziunea lui Nestorie, potrivit căruia Isus ar fi suferit de un fel de dublă personalitate. Dar, așa cum se întâmplă adesea, pendulul ajunsese acum în celălalt capăt al pendulării sale, astfel încât, o generație mai târziu, mulți ajunseseră să creadă că în Isus există o singură natură, rezultată din sudura (sinteza) divino-umană. Adepții acestei păreri erau numiți "monofiziți". Controversa a fost clarificată la Conciliul al IV-lea ecumenic de la Calcedon, unde părerea "Isus-o singură natură divino-umană" a fost anatemizată. Dar multe Biserici Particulare nu fuseseră prezente la Calcedon (deși fuseseră invitate), astăzi numindu-se "Biserici non-calcedoniene" (sau "pre-calcedoniene"), precum sunt cele din Armenia, Siria sau Abisinia-Etiopia (copții). Din această cauză, Conciliul de la Calcedon nu a avut efectul scontat, eșuând în misiunea lui de a concilia Biserica, fiind ținut de cei care oricum erau convinși mai dinainte. Văzând pericolul schismei, care putea antrena fractura Imperiului, împăratul de atunci și cu patriarhul Constantinopolului de atunci au venit cu ingineria unei soluții care se vroia de compromis: monothelismul. Acești împăciuitoriști susțineau că e posibil ca și calcedonienii și monofiziții să aibă, fiecare, dreptate: în Isus ar fi două naturi împletite (divină și umană), dar o singură voință. Asta era ceea ce, pe atunci, se considera a fi "corect politic". În această atmosferă, prietenul și urmașul lui Maxim la conducerea mănăstirii unde acesta fusese, pe nume Pirus, ajunge patriarh. Pirus este oscilant, dar este convins de Maxim, în cadrul unei sinaxe ținute cu episcopi din Africa de Nord, asupra erorii monothelite. Din păcate, Pirus este depus din scaunul constantinopolitan în împrejurări neclare (și, în orice caz, ilegitime) și fuge, împreună cu Sf Maxim, la Roma. Acolo, papa Martin convoacă în jurul catedrei Romei (la Basilica Laterană) un conciliu în care 105 episcopi se pronunță împotriva monotelismului. Probabil că Maxim este cel care a făcut redactarea actelor acelui Conciliu, fiind un priceput secretar încă din perioada sa laică. Dar brațul lung al împăratului îi ajunge și acolo, astfel încât și Papa și Maxim sunt arestați. Papa este executat fără judecată și nu a mai ajuns viu la Constantinopol, pe când Maxim apucă să fie "judecat" pentru "erezie diothelită" și trimis în exil. După 4 ani, persistând în a susține credința sa, este torturat, i se taie limba și mâna, și trimis în exil din nou, de unde nu se va mai întoarce: va muri și va fi înmormântat. Dar la mormântul său se petrec minuni. Lumânările se aprind fără cauze naturale. Ajunge a fi loc de pelerinaj și pietatea populară va face ceea ce împăratul și patriarhul au încercat să sugrume: vor arăta justețea credinței Sfântului Maxim, care este credința noastră ortodoxă: aceea că, în Isus, coexistă o voință dumnezeiască și o voință omenească, strâns împletite.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 13.05.2012 at 06:21:36.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sfantul Maxim Marturisitorul- sfantul caruia i s-a taiat limba si mana dreapta georgeval Despre Biserica Ortodoxa in general 6 21.01.2014 15:38:25
Sfantul Nichita Marturisitorul sorinzaj Intrebari utilizatori 0 03.04.2012 08:04:46
Sfantul Maxim Marturisitorul- martir pentru dreapta credinta georgeval Diverse Sarbatori 7 03.04.2012 00:34:34
Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul mihailt Despre Biserica Ortodoxa in general 96 10.04.2011 18:01:26
Sfantul Maxim Marturisitorul despre dragoste mihailt Despre Biserica Ortodoxa in general 0 06.03.2009 02:03:48