Lupta cu patimile

[myself00]

Pe deasupra noi trebuie să știm, că a chema neîncetat numele lui Dumnezeu este o doctorie, care ucide nu numai patimile, ci chiar însăși lucrarea lor. Așa cum un doctor caută o tămadă, sau un plasture pe care să le pună pe rana celui ce este bolnav, și ele lucrează în timp ce suferindul nici nu cunoaște această lucrare, tot astfel numele lui Dumnezeu, fiind chemat omoară toate patimile, cu toate că noi nici nu știm, cum se săvârșește aceasta.

Este nevoie de multă nevoință și osteneală în rugăciune să ajungem în starea netulburată a gândurilor, la un act oarecare al inimii, în care locuiește Hristos, după cum spune Apostolul: "Nu că dați seama de voi înșivă, de este Iisus Hristos în voi"? "Afară numai de nu sunteți ceea ce nu trebuie să fiți" (2 Cor.13.5).

Patimile sunt totuna cu necazurile și Domnul nu le-a despărțit, ci a zis "Cheamă-mă în ziua necazului tău și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslovi". Și de aceea, privitor la orice patimă nu este nimic mai folositor decât să chemi numele lui Dumnezeu, Cât despre noi neputincioșii, nouă nu ne rămâne decât să alergăm în numele Iisus, Fiindcă patimile, după, cum s-a spus, sunt demonii și (la chemarea acestui Nume) pleacă.

"Așadar; dacă vrei să ieși biruitor asupra patimilor, atunci, aflându-te prin rugăciune și prin lucrarea cea laolaltă a lui Dumnezeu, înlăuntrul tău, coboară-te în adâncul inimii și acolo urmărește pe următorii trei uriași puternici prin care înțeleg: uitarea, împitrirea și neștiința al "celor de alt neam", înțelegeți în chip gândit - diavolii - adică, prin care celelalte patimi rele, întorcându-se lucrează, trăiesc și se întăresc în sufletele iubitorilor de plăceri, Tu însă, cu multă luare aminte și cu stăruința minții în lucrarea ei ce vine de sus, găsindu-i pe acești uriași răi, mulți și neștiuți, vei putea să te izbăvești ușor de ei mai târziu, dar tot cu luare aminte și cu rugăciunea".

Precum tâlharii, văzând că într-un oarecare loc se află armele împăratului, nu mai năpădesc la întâmplare, tot astfel și cel ce și-a unit rugăciunea cu inima, nu este prădat la întâmplare, de tâlharii gândiți" (Scărarul).

"Lucrarea cea mai de căpetenie a nevoitorului stă în faptul că intrând în inima sa, acolo să dea el război satanei și să-l urască și, luptând împotriva gândurilor lui, să se războiască cu acestea " .