Calatori pe drumul spre Emaus

[MariS_]

În prealabil postat de lore86

Bun, de acord.
Cum intelegeti libertatea si creativitatea in ortodoxie? Poate si la nivel practic, nu doar teoretic.

La intrebarea asta, draga lore, cred ca dumneata esti mai in masura sa dai raspunsul decat mine, pentru simplul fapt ca eu sunt cel formalist si inchistat. Chiar si Ioan Cezar ar putea s-o faca mai bine, el fiind un creator de poezie de mare profunzime si deloc rutinist sau formalist. Deci raspunsul e la voi, nu la mine. Dar asta nu ma face sa nu ma condamn intai pe mine si sa apreciez ceea ce m-ar face sa ies din formalism, rutina si inchistare. Doamne ajuta. Sper sa nu te fi suparat cu raspunsul meu si imi cer iertare daca am facut-o.
Hristos in mijlocul nostru!
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de ioan cezar

Ba dimpotriva, Moshule, iti dau toata dreptatea, caci cred ca ai vorbit drept.
Si iti multumesc pentru cuvintele tale, binefacatoare sufletului meu orbit.
Si imi cer iertare pentru ca te-am mahnit, asa cum am cerut iertare si Oanei. (Pe Scotland sunt in continuare mohorit de suparat...)
Cat despre femei si atitudinea mea despre femeia crestina, in special, am aratat deseori aici pe forum care imi este pozitia. Detest feminismul, din adincul sufletului. Dar am de invatat, mult mai am, cum sa ma exprim atunci cand imi pare ca intalnesc duhul pe care il detest. Ca nu vorbesc ideilor, ci oamenilor in carne si oase, lucru pe care, vai, l-am uitat ieri, spre rusinea mea...
Ce s-o mai lungim, am dat-o rau de tot in bara cu postarile acelea.. Imi e jena sa le recitesc. dar va trebui, pentru a infrunta caderea nervoasa din acele clipe.
As fi vrut sa nu se fi intamplat.
Rog pe toata lumea sa ma ierte. Caci ma caiesc amar. Si, of, parca nu ma recunosc... Iertati-mi, fratilor, ratacirea, va rog, daca se (mai) poate...

Imi cer si eu iertare, trebuie sa intervin ca sa nu-l judecati aspru pe fratele Cezar, vina imi apartine pentru critica pe care mi-a adus-o, intr-o discutie privata am afirmat ca barbatul este slab neargumentand suficient ce anume am vrut sa spun prin asta. Afirmatia aici e scoasa din context.. Am vrut sa spun ca femeile ar trebui sa fie mai temperate in modul in care se imbraca, aranjeaza, sa fie mai decente. Femeia poate uza de arta seductiei sa zapaceasca barbatii si din nefericire cunosc multe relatii destramate din cauza ca barbatul a fost cel care a plecat dupa o "ea" mai atragatoare, mai cocheta, mai aranjata.
Chiar si in biserica vad de multe ori femei prea aranjate, prea fardate.. femeia cred eu ca are un rol urias in pastrarea linistii in familie, ea trebuie sa inspire incredere si nu suspiciune. Mamele ar trebui sa-si educe fiicele sa se comporte decent, va spun asta cu o oarecare durere, eu am baieti, trei, cu varste de 15, 10 si respectiv un an iar cel de 15 este foarte prins in vartejul fetelor, am o teama organica de lumea lor, de anturajele lor, de generatia lor pe care noi, adultii, nu o mai putem stapani.
Inchei cu speranta ca am adus putina lumina..

[catalin2]

În prealabil postat de Mihailc

Poți să reformezi atitudinea față de adevăr, nu adevărul în sine. Niciunul din cei doi autori n-au propus teorii noi, ba chiar dimpotrivă, au arătat că absolutizarea/idolatrizarea teoriei (a discursului despre adevăr) blochează adesea relația cu adevărul.

E corect ce spui, cu raportarea la adevar. Dar cel putin Berdiaev vrea sa introduca ideile ecumeniste. Dea ceea apare o noua repozitionare, si toate aceste conceptii fara fond care vor de fapt sa armonizeze teologia ortodoxa cu ideile ecumensite. Nu stiu despre Yannaras, dar banuiesc ca tot aceleasi conceptii le are.
De fapt mai multi teologi rusi au incercat la sfarsitul sec. XIX (deci contemporani si cu Berdiaev) sa armonizeze dogma ortodoxa cu cea catolica, in special Filioque, in virtutea unui asemenea ecumenism.

Uite de exemplu ce spune parintele Serafim Rose despre Berdiaev (nu e doar barfa, la fel ca in cazul Yannaras):
"Nicolae Berdiaev (1874-1949), nu ar fi fost niciodată considerat un credincios al Bisericii Ortodoxe în vremuri normale. El este de fapt un filosof umanist gnostic ce si-a găsit inspiratia mai curând în sectele “mistice” occidentale decât în izvoarele Ortodoxiei.
Faptul că el este numit în unele cercuri ortodoxe – chiar până în zilele noastre (1979, n.tr.) – “filosof ortodox” si chiar “teolog”, este o dovadă tristă a ignorantei religioase a fi vremurilor pe care le trăim. Vom cita în continuare din scrierile sale.

Privind cu dispret la Sfintii Părinti si la “duhul monahal ascetic al Ortodoxiei istorice” cât si la întregul “Crestinism conservator care îndreaptă puterile sufletesti ale omului numai către înfrânare si mântuire”, Berdiaev este mai curând interesat de “Biserica interioară”, de “Biserica Duhului Sfânt”, de “acea viziune spirituală asupra vietii, care, în cursul secolului XVIII, si-a găsit expresia si sălasul în lojile masonice”. “Biserica – crede el – , se află doar într-un stadiu potential”, ea fiind “incompletă”, Berdiaev asteptând cu nerăbdare venirea unei “credinte ecumenice”, a unei “plinătăti de credintă” care să reunească nu doar diferitele formatiuni crestine (căci “Crestinismul trebuie să fie capabil să existe într-o mare varietate de forme în Biserica Universală”), ci si “adevărurile partiale ale tuturor ereziilor” si “toate activitătile umanist-creatoare ale omului modern… ca experientă religioasă consfintită în Duhul”.
http://cuvseraphimrose.wordpress.com...duhului-sfant/

Pe scurt, un fel de noua era ortodoxa.

[Mihailc]

În prealabil postat de lore86

Imi pare rau ca ai ajuns sa crezi lucrul asta.
Nu dispretuiesc pe nimeni, nici macar pe cei care imi fac rau. Imi cer iertare daca prin postul meu am ranit pe cineva.
Mi-am exprimat un punct de vedere asupra celor doua discursuri expuse de scotianul. Am facut de asemenea precizarea ca nu stiu mai nimic despre ei, dar ca ma voi interesa, era un punct de vedere asupra acelui text. Faptul ca am intrezarit elemente neortodoxe, si am afirmat lucrul asta nu inseamna o barfa.
Drept sa-ti spun, nu inteleg ceva: sari ca ars cand cineva se leaga de Yanaris al tau. Nu cumva l-ai facut un bun prea personal? destule invataturi ale sfintilor parinti au fost dezbatute, inclusiv a sfantului Ioan Gura de Aur. Si atunci ai stat in tribune. CE sa inteleg de aici, Mihail?

Unde s-a discutat ceva semnificativ despre învățăturile sfinților părinți? Ce înseamnă pentru tine elemente neortodoxe? Dacă citești mai bine ce ai scris ai să observi că opinia ta se referă la muzeul ortodoxiei nu la Biserică, fiindcă să te scandalizezi de înnoire e ca și cum ai spune că Duhul Sfânt nu mai lucrează în ecclesia decât în coordonate birocratice, iar ortodoxia a ajuns un fel de echivalent postmodern al tradiției fariseilor din secolul I. Dacă te pretinzi a fi una cu Biserica Cinzecimii, atunci trebuie să admiți faptul că trebui să poți face ce făcea aceea, adică să fii cu adevărat creația cea nouă, capabilă să transfigureze cosmosul.
Cât despre Yannaras, eu îl cunosc personal și știu cine este și de-aia am reacționez întotdeauna la nedreptatea habarnistă cu care este expediat, fariseic, în afara ortodoxiei bisericești. Că din muzeul ortodoxiei a ieșit de câteva decenii, slavă Domnului!

[lore86]

eu cred ca schimbarile de orice natura atrag dupa sine o revolutie.(nu in sens de razboi).
Poate ca se doreste sa se revolutioneze ortodoxia ancestrala, sa se insereze o multime de elemente noi. In materie de spiritualitate nu pot fi de acord cu ele.
Si asa, in domeniul gospodaririi, nu prea m-au incantat inovatiile. E mult mai frumoasa o slujba la lumina lumanarilor, decat sub lumina artificiala a policandrului.Da, stiu, argumente se vor gasi destule care sa imi arate multiplelel beneficii.De asemenea multitudinea scaunelor in Biserica. In loc sa stam frumos in picioare, sau poate in genunchi patrunzand minunea care se petrece, stam relaxati pe scaunele ca ne cam dor picioarele. s.a
Sunt tanara si sunt de acord cu schimbarile in viata cotidiana, ele ne fac sa evolum. Dar in cele spirituale nu putem vorbim de o evolutie atata vreme cat nu reusim sa depasim starea de sfintenie a Sfatului Ioan Gura de Aur sau Sfantul Vasile cel MAre.Evolutia inseamna sa il depasesti pe cel dinaintea ta.
Iertai-ma, asta e pctul de vedere al unui om nu prea scolit, care si gandeste primitiv si are si un limbaj pe masura.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de oana72

Femeia poate uza de arta seductiei sa zapaceasca barbatii si din nefericire cunosc multe relatii destramate din cauza ca barbatul a fost cel care a plecat dupa o "ea" mai atragatoare, mai cocheta, mai aranjata.

Si femeia si barbatul sunt victime ale propriilor slabiciuni. Nu-i meritul unora ca s-au nascut barbati, nici vina altora ca s-au nascut femei. Disputa o provocam noi din mandrie, uitand cine suntem de fapt in fata lui Dumnezeu.
Revenind la subiect, vreau sa-mi spun si eu parerea, desi nu cred ca are vreo importanta. In general sunt un om grabit si nu intotdeauna dupa lucruri de folos. Dar ma bucur atunci cand descopar in drumul meu acele lucruri care imi folosesc. Indraznesc sa spun ca uneori ma pot compara cu o albina care doreste sa culeaga nectar, iar pentru asta cutreiera zone intinse. Textul lui Scotland, are pentru mine acel "nectar" pe care il caut, dar din pacate este foarte greu accesibil. Iar biata albinuta trebuie sa faca dovada unei mari abilitati, iar ca sa ramana cu desaga plina e nevoie de mult efort. Cati dintre voi n-ati vazut sau n-ati salvat de la inec, albinute insetate, care, dupa astfel de slalom, epuizate si tulburate, au renuntat pentru o clipa la starea de veghe? Mi-au placut nespus metaforele, si nu ma astept ca sa si vad sangele care curge din Dumnezeu cum nu ma astept nici ca acel gand al lui Dumnezeu sa se raporteze la Nietzsche cel mort, ci la Nietzsche-ul din mine. Dar... grabit cum sunt, ma feresc sa alunec in profunzimi alambicate cand dragostea si invataturile scripturistice sunt simple si la indemana oricui, chiar si a mea, mai putin obisnuit cu exprimarile modernismului rece...
Iarta-ma, scotiene, si-mi pare rau ca suferi acum pentru ca ai sperat altceva de la noi. Eu apreciez ce pot si ce vad eu, cu ochelarii mei de cal... Raman la parerea ca dragostea lui Dumnezeu n-are nevoie de filozofie, ci de caldura sufletului, exprimata in cuvinte simple care sa ajunga direct la inima oricui, si a celui intelectual si a taranului de pe ogor... Exercitiile noastre de abilitate filozofica, ne complica existenta si ne intinde capcane greu de anticipat!
Inca o data imi cer iertare daca n-am fost la inaltimea asteptarilor tale!

[lore86]

În prealabil postat de Mihailc

Unde s-a discutat ceva semnificativ despre învățăturile sfinților părinți? Ce înseamnă pentru tine elemente neortodoxe? Dacă citești mai bine ce ai scris ai să observi că opinia ta se referă la muzeul ortodoxiei nu la Biserică, fiindcă să te scandalizezi de înnoire e ca și cum ai spune că Duhul Sfânt nu mai lucrează în ecclesia decât în coordonate birocratice, iar ortodoxia a ajuns un fel de echivalent postmodern al tradiției fariseilor din secolul I. Dacă te pretinzi a fi una cu Biserica Cinzecimii, atunci trebuie să admiți faptul că trebui să poți face ce făcea aceea, adică să fii cu adevărat creația cea nouă, capabilă să transfigureze cosmosul.
Cât despre Yannaras, eu îl cunosc personal și știu cine este și de-aia am reacționez întotdeauna la nedreptatea habarnistă cu care este expediat, fariseic, în afara ortodoxiei bisericești. Că din muzeul ortodoxiei a ieșit de câteva decenii, slavă Domnului!

Mihail, asta miroase a altceva.
Imi pare sincer rau ca unii atata inteleg din Biserica si o numesc asa de cool"Muzeul ortodoxiei" .
Inteleg bine si ceea ce vrei sa spui tu, si atitudinea ta. Dar innoire in Biserica se face intr-un mod foarte delicat. Si nu venind cu idei noi, si blamand ideile invechite si stabilite prin canoane , ci cu tinereata si suflu proapat al tineretei in ortodoxiei.
In ceea ce-l priveste pe Yannaras, nu e suficient sa il vezi de doua-trei ca sa ajungi sa-l cunosti. Ti-a placut tipul, pare ok. E super! Dar de aici pana a spune ca il cunosti e drum lung.
Dragul meu, nu ptr toti Biserica e "Muzeul ortodoxiei". Multi o simt, o traiesc, se desavarsesc in ea. Asa cum au lasat-o sfintii Parinti, curata, fara inovatii. Si tocmai aceasta lipsa de inovatii ii cea care ii atrage.
Sti care e o chestiune interesanta? si la noi au existat catvea voci, e drpt nu de seama lui Yannaras al tau, dar buni teologi, foarte iubiti de tineri care au venit cu un suflu nou. Problema e ca in timp...se intampla ceva. Usoare deviatii, stanga sau dreapta. Dar sti exemplu cu sageata? O deviatie de un grad acum ajunge 45 de grade dupa o perioada mai lunga de timp. Asa si in viata : o mica deviatie acum, facuta de un inovator ajunge o deviatie majora nu acum, ci peste 2-3 generatii. Ce ne facem atunci?

Mosh Neagu,un prost(eu)arunca o piatra(text)in apa(forum) si zece, intelepti se chinuie sa o scoata.Tu cand il critici pe om de fapt il mangai,am mai spus,fiecare scrie cum traieste,unii mai framintati de intrebari si mereu la limita,altii senini si buni precum un bunic din povestile copilariei.O sa pun finalul tau,un :,,Raman la parerea ca dragostea lui Dumnezeu n-are nevoie de filozofie, ci de caldura sufletului, exprimata in cuvinte simple care sa ajunga direct la inima oricui, si a celui intelectual si a taranului de pe ogor..."

Si voi sustine cele supuse de tine,perspectiva ta, cu un citat din Berdiaev,cu privire la gnostici si Biserica,o perspectiva care ar justifica egalitarismul divin de care vorbesti.Trebuie doar sa-i aduc pe scena :) pe unii dintre cei mai acuzati oameni ai istoriei:gnosticii.Veti vedea legatura,o sa-i dau eu un titlu :) Berdiaev si Yannaras nu au treaba cu gnosticii dar as dori,tocmai din acest motiv sa-i disociez de un anumit tip de cunoastere,de exprimare exclusivista.

Despre Biserica,aristocrati spirituali si tinta mesajului christic.

Geniile, oamenii unei vieţi spirituale superioare, capabili de o creaţie autentică nu au ce face cu monarhia, cu republica, cu conservatorismul şi revoluţia, cu constituţia şi şcoala.Categoria aristocraţiei spirituale nu poartă pentru ea greutatea istoriei. Ea se supune instituţiilor, reformelor şi metodelor vechi şi noi, în numele „poporului”, al colectivului, în numele fericirii omului mediu. Nu se pot izola de „lume” şi trebuie să-i suporte povara, trebuie să servească universala cauză a eliberării civilizaţiei. Dar oamenii de tip aristocratic şi spiritual, care nu sunt responsabili de calităţile naturii lor, în realitate au un destin amar şi tragic în lume, căci nu se pot adapta nici unei convenţii sociale, nici unui regim de gândire a omului mediu; categoria lor e oprimată şi persecutată în istorie. Oamenii de tip „democratic”, orientaţi către mase, spre organizarea vieţii colectivităţii, pot fi dotaţi cu mari talente, categoria lor poate avea oamenii săi mari, eroii săi, geniile şi sfinţii săi, iar oamenii de tip „aristocratic” orientaţi spre celelalte lumi, spre crearea de valori inutile omului mediu, pot fi lipsiţi de geniu, le pot fi inferiori prin forţa şi talentul lor. Dar ei posedă o alcătuire spirituală deosebită, care e în acelaşi timp mai sensibilă, mai complexă şi mai subtilă decât cea a „pachidermelor” categoriei democratice. Ei suferă mai mult pentru „lume”, din cauza urâţeniei ei, a asprimii ei, a decăderii ei, decât oamenii orientaţi spre masse, spre colectiv.

Din acest punct de vedere gnosticii prezintă un interes cu totul deosebit.

Mulţi dintre ei aparţin aristocraţiei spirituale; se pare că ei nu s-au putut împăca cu democratismul Bisericii creştine. Întrebarea nu este să ştim dacă ei cunoşteau adevărul, Biserica a avut raţiuni profunde să lupte contra lor şi să-i condamne, pentru că dacă aceştia ar fii triumfat, creştinismul n-ar fi fost niciodată victorios în istorie, s-ar fi transformat într-o sectă aristocratică. Dar problema în sine de care se leagă gnoza e tulburătoare, profundă, eternă şi are importanţa sa chiar în epoca noastră.
Adevărul absolut al revelaţiei se estompează şi se asimilează diferit după alcătuirea şi nivelul spiritual al celui ce primeşte. Trebuie recunoscută ca absolută şi imobilă forma revelaţiei creştine, destinată omului mediu? Omul mai spiritual, mai complex şi subtil, care a primit partea marilor daruri ale gnozei, trebuie să se adapteze acestui nivel, să coboare spiritualitatea în numele masei, în numele comuniunii, cu tot poporul creştin? Viziunea ecumenică poate fi aceeaşi cu viziunea colectivă a poporului credincioşilor? Calea ce duce la obţinerea darurilor Sfântului Duh, la perfecţiunea spirituală, la sfinţenie, este unica măsură a nivelului spiritual şi unica sursă de gnoză religioasă? E o problemă tulburătoare ca cea a sensului religios al aptitudinilor, al darurilor omeneşti.Ea i-a frământat pe gnostici, pe unii învăţaţi ai Bisericii, mai ales pe Clement al Alexandriei şi Origen, care şi ei erau gnostici creştini. Această problemă se pune în zilele noastre conştiinţei religioase; ea face parte din marile probleme creştine. Întrebările de conştiinţă şi ale cunoaşterii creştine trebuie rezolvate într-un spirit „democratic”, vizând ansamblul omenirii, sau o soluţie mai intimă, inaccesibilă şi inutilă masselor, e posibilă şi tolerată?

”V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, pentru că tot lumeşti sunteţi” (Sf. Pavel)Creştinismul democratic e hrănit cu „lapte” pentru că e îndreptat spre „lume”.Şi Biserica are dreptate să acţioneze aşa. Dar aceasta nu rezolvă problema posibilităţii şi a altei hrane pentru foamea spirituală nesăturată.

Istoria spiritului uman mărturiseşte că de fapt calitatea aspiraţiilor şi a aptitudinilor spirituale nu este în proporţie cu perfecţiunea şi sfinţenia, cum înfăţişează predominant Biserica. Există o ierarhie naturală a temperamentelor spirituale şi a darurilor spirituale. Există fiinţe în care predomină spiritul, altele în care predomină sufletul. Prin aceasta nu se poate afirma că primele ar fi perfecte, că au obţinut mai multă sfinţenie şi mai mult har.Oamenii „spirituali” să nu se supraaprecieze, să nu se mândrească faţă de cei „psihici”, deoarece nu sunt mai buni şi cu merite mai multe. În majoritatea cazurilor, aceştia sunt mai nefericiţi în lume, poartă răspunderi dintre cele mai grele; îi sfâşie cele mai mari contradicţii interioare şi câştigă cu mult mai multă dificultate deplina armonie a personalităţii ca şi echilibrul cu lumea ce-i înconjoară. Sunt mai singuratici. Dar diferenţa temperamentelor spirituale şi a darurilor e determinată de Dumnezeu, nu de către om. Greşeala vechilor gnostici pe care o denunţa Biserica, rezidă în orgoliul lor spiritual. Nu puteau accepta că vestea bună a mântuirii şi venirii Împărăţiei lui Dumnezeu a fost adusă de Hristos pentru întreg universul, pentru toţi şi totul. Rasa „pneumaticilor” era, după ei, separată etern de cea a oamenilor „psihici” şi a celor lumeşti. Aceştia nu vor putea să se ridice spre o lume spirituală superioară, erau condamnaţi să rămână în „adâncuri”, pentru ei izbăvirea, mântuirea, nu se îndeplineau.

Spiritualul”, detaşat de restul lumii, se lansează spre culmi, în timp ce „lumescul” e precipitat în adâncuri. De aici nu reiese însă nimic pentru că „spiritualul” aparţine ipso facto lumii superioare, şi „lumescul” lumii inferioare. Gnosticii n-au înţeles misterul libertăţii, al libertăţii în Hristos, cum n-au înţeles misterul iubirii.Gnosticii n-au întrevăzut ordinea valorilor pe care se aşează universul creştin şi unde treapta supremă e organic legată celei mai coborâte trepte, servind astfel cauza transfigurării şi a mântuirii universale. Ei au interpretat greşit principiul ierarhiei. Gnoza supremă a oamenilor „spirituali” e necesară cauzei mântuirii şi transfigurării oamenilor „lumeşti-trupeşti”. Oamenii spirituali trebuie să se consacre spiritualizării acestora, ridicării pe cele mai de sus trepte. Originea răului este spirituală, nu trupească. Biserica a condamnat cu justeţe orgoliul gnosticilor, dualismul lor disperat, sentimentul puţin fratern şi golit de iubire ce-l arătau pentru lume şi oameni. Dar conştiinţa Bisericii era orientată, de preferinţă, spre omul mijlociu, omul massei, ea era dornică să-l conducă, era preocupată de marea operă a mântuirii sale.

Cenzurând gnosticismul, afirma şi legaliza, într-un fel agnosticismul. Însăşi problema care tulbura profund şi sincer gnosticii a fost, ca să spunem aşa, recunoscută ca inadmisibilă şi ilegală în creştinism. Cele mai înalte aspiraţii ale spiritului, setea unei cunoaşteri aprofundate a misterelor divine şi cosmice, au fost adaptate nivelului mediu al omenirii.

Nu-ti cere Moshul scuze,problema este unde este furtuna nu unde este senin.

[Mihailc]

În prealabil postat de lore86

eu cred ca schimbarile de orice natura atrag dupa sine o revolutie.(nu in sens de razboi).
Poate ca se doreste sa se revolutioneze ortodoxia ancestrala, sa se insereze o multime de elemente noi. In materie de spiritualitate nu pot fi de acord cu ele.
Si asa, in domeniul gospodaririi, nu prea m-au incantat inovatiile. E mult mai frumoasa o slujba la lumina lumanarilor, decat sub lumina artificiala a policandrului.Da, stiu, argumente se vor gasi destule care sa imi arate multiplelel beneficii.De asemenea multitudinea scaunelor in Biserica. In loc sa stam frumos in picioare, sau poate in genunchi patrunzand minunea care se petrece, stam relaxati pe scaunele ca ne cam dor picioarele. s.a
Sunt tanara si sunt de acord cu schimbarile in viata cotidiana, ele ne fac sa evolum. Dar in cele spirituale nu putem vorbim de o evolutie atata vreme cat nu reusim sa depasim starea de sfintenie a Sfatului Ioan Gura de Aur sau Sfantul Vasile cel MAre.Evolutia inseamna sa il depasesti pe cel dinaintea ta.
Iertai-ma, asta e pctul de vedere al unui om nu prea scolit, care si gandeste primitiv si are si un limbaj pe masura.

Schimbarea nu înseamnă neapărat negarea trecutului și nici recosmetizarea Bisericii. Schimbare este trecerea de la moarte la viață, metanoia continuă, reîmprospătare a ființei. Dacă primenirea acesta în Duhul, a Bisericii este respinsă din dragoste pentru trecut, facem loc alienării, și cel mai clar se vede acest fapt în iconografie.
În realitate nimeni n-a sigilat Biserica într-o realitate statică fiindcă ea mărturisește despre un mormânt despecetluit din care a rodit Viața.
Nu putem să ascundem talantul înaintașilor noștri în pământ de frică că am putea să-l pierdem și nici să ținem minunata candelă a Tradiției fără ulei în ea (adică fără lucrarea Duhului Sfânt).
”Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche. ” (Romani 6:7)

PS - Scoțianul a citat din ”Foamea și setea”, cea mai literară și mai personală carte a lui Yannaras, iar din Berdiaev parcă Jurnalul său, deci scrieri confesive nicidecum ”teologice” în sensul tehnic al cuvântului. Pentru o bună panoramare a celor doi autori, recomand ”Abecedarul credinței” și ”Libertatea moralei” de Yannaras, respectiv ”Sensul creației” și ”Sensul istoriei”de Berdiaev.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihailc

Schimbarea nu înseamnă neapărat negarea trecutului și nici recosmetizarea Bisericii. Schimbare este trecerea de la moarte la viață, metanoia continuă, reîmprospătare a ființei. Dacă primenirea acesta în Duhul, a Bisericii este respinsă din dragoste pentru trecut, facem loc alienării, și cel mai clar se vede acest fapt în iconografie.
În realitate nimeni n-a sigilat Biserica într-o realitate statică fiindcă ea mărturisește despre un mormânt despecetluit din care a rodit Viața.

Eu tot nu am inteles exact ce se doreste a se schimba si reinnoi, ajungem la vorba lui Caragiale: sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic. :)
Unul din atributele Bisericii este ca e perfecta, "sfanta" din Crez. Asta ce tine de partea divina, iar partea umana suntem noi, care ne schimbam tot timpul spre mantuire.
Asadar dogmele nu s-au schimbat, nu se schimba si nu se vor schimba niciodata. Filioque si predestinarea vor ramane erori dogmatice pentru totdeauna.
La fel canoanele, rar sa se schimbe, si acest lucru il poate face doar Biserica. Iar ce tine de noi ramane valabil ca si in trecut: har, credinta si fapte. Spovedit, impartasit, fapte bune, ajutorarea aproapelui, rugaciunea citirea invataturii, vietile sfintilor, etc.
Ce se mai poate imbunatati: o catehizare a oamenilor, s-a pierdut din colectivitate in detrimentul individualitatii venita din vest, o marturisire mai clara a adevarului, o atitudine hotarata impotriva elementelor de invatatura venite din afara ortodoxiei (in zilele noastre conceptiile ecumeniste si new-age), etc.

Ce am observat ca se incearca sa se faca. Invatatura nu se schimba, dogmele nu se pot schimba, dar schimbam chiar definitia dogmei, o imbracam in ceva abstract si astfel nu mai exista bariere prea mari intre ortodocsi, adventisti, catolici, etc. Adica un ecumenism filozofic.
In Romania am avut in teolog (de fapt e filolog) care a incercat sa reformeze, sa aduca la un nivel comun de intelegere potrivit conceptiilor ecumeniste. E Cristian Badilita, care de curand a spus ca s-a suparat si devine greco-catolic (bineinteles, tot in sens ecumenist, ramane ortodox dar va frecventa cultul greco-catolic.)