E intotdeauna pacat sa minti?

[laurastifter]

Ios2, 1-23:
1.Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească ţara şi a zis: "Duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul!" Şi s-au dus cei doi tineri şi, ajungând la Ierihon, au intrat în casa unei desfrânate, al cărei nume era Rahab, şi au rămas să se odihnească acolo. 2.Şi s-a dat de ştire regelui Ierihonului: "Iată, nişte oameni din fiii lui Israel au venit aici în noaptea aceasta, ca să iscodească ţara!" 3.Iar regele Ierihonului a trimis la Rahab să i se spună: "Scoate pe oamenii care au intrat în casa ta, în noaptea aceasta, că au venit să iscodească ţara". 4.Femeia însă, luând pe cei doi oameni, i-a ascuns şi a zis: "Adevărat, au venit la mine nişte oameni, 5.Dar în amurg, când se închideau porţile, bărbaţii au plecat şi nu ştiu unde s-au dus. Alergaţi după ei şi-i veţi ajunge". 6.Apoi ea a suit pe cei doi oameni pe acoperiş şi i-a ascuns în nişte fuioare de în ce se aflau pe acoperişul casei ei. 7.Iar trimişii regelui au alergat după ei pe drumul cel către Iordan, până la vad, şi porţile s-au închis îndată ce au ieşit cei ce urmăreau pe iscoade. 8.Înainte însă de a adormi iscoadele femeia s-a suit la dânşii pe acoperiş, 9.Şi le-a zis: "Ştiu că Domnul v-a dat vouă pământul acesta, căci frica voastră a căzut asupra noastră şi toţi locuitorii pământului acestuia au frică de voi, 10.Pentru că am auzit noi cum a secat Domnul Dumnezeu înaintea voastră Marea Roşie, când ah ieşit din Egipt, şi câte aţi făcut voi cu cei doi regi ai Amoreilor peste Iordan, cu Sihon şi cu Og, pe care i-aţi pierdut. 11.Când am auzit noi de acestea, ne-a slăbit inima şi în nici unul din noi n-a mai rămas bărbăţie în faţa voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu în cer sus şi pe pământ jos. 12.Acum dar juraţi-mi pe Domnul Dumnezeul vostru că, precum am făcut eu milă cu voi, veţi face şi voi milă cu casa tatălui meu şi daţi-mi semn de nădejde, 13.Că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, toată casa mea şi veţi izbăvi sufletul meu de la moarte". 14.Iar oamenii aceia au zis către dânsa: "Sufletul nostru îl vom pune pentru voi". Şi ea a zis: "Când Domnul vă va da cetatea aceasta, să faceţi cu mine milă şi dreptate". 15.Apoi le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul cetăţii şi ea locuia chiar deasupra zidului. 16.Şi le-a zis: "Duceţi-vă în munte, ca să nu vă întâlniţi cu cei ce vă urmăresc şi staţi acolo ascunşi trei zile, până se vor întoarce cei ce vă urmăresc şi apoi vă veţi duce în drumul vostru". 17.Iar oamenii aceia au zis către dânsa: "De nu vei face cum îţi vom zice, vom fi slobozi de acest jurământ al tău: 18.Iată, când vom intra noi în cetate pe partea aceasta, tu să pui semn această funie roşie la fereastra pe care ne-ai slobozit, iar pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi pe toţi cei din familia tatălui tău să-i aduni în casa ta. 19.Şi de va ieşi cineva afară pe uşa casei tale, sângele aceluia să fie asupra capului lui, şi noi vom fi slobozi de acest jurământ al tău; iar cine va fi cu tine în casa ta, sângele aceluia să fie asupra capului nostru, de se va atinge de el mâna cuiva. 20.Dacă însă ne va năpăstui cineva şi va descoperi fapta noastră, atunci vom fi slobozi de acest jurământ al tău". 21.Şi ea le-a zis: "Să fie cum ai grăit!" Apoi le-a dat drumul şi s-au dus, iar ea a legat la fereastră funia cea roşie. 22.Ducându-se oamenii aceia şi ajungând în munte, au aşteptat acolo trei zile, până ce s-au întors cei ce-i urmăreau, care-i căutaseră pe toate drumurile şi nu-i găsiră. 23.Întorcându-se apoi, cei doi tineri s-au coborât din munte, au trecut Iordanul şi au venit la Iosua, fiul lui Navi, şi i-au povestit tot ce se întâmplase cu ei,

[laurastifter]

În prealabil postat de laurastifter

Ios2, 1-23:
1.Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească ţara şi a zis: "Duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul!" Şi s-au dus cei doi tineri şi, ajungând la Ierihon, au intrat în casa unei desfrânate, al cărei nume era Rahab, şi au rămas să se odihnească acolo. 2.Şi s-a dat de ştire regelui Ierihonului: "Iată, nişte oameni din fiii lui Israel au venit aici în noaptea aceasta, ca să iscodească ţara!" 3.Iar regele Ierihonului a trimis la Rahab să i se spună: "Scoate pe oamenii care au intrat în casa ta, în noaptea aceasta, că au venit să iscodească ţara". 4.Femeia însă, luând pe cei doi oameni, i-a ascuns şi a zis: "Adevărat, au venit la mine nişte oameni, 5.Dar în amurg, când se închideau porţile, bărbaţii au plecat şi nu ştiu unde s-au dus. Alergaţi după ei şi-i veţi ajunge". 6.Apoi ea a suit pe cei doi oameni pe acoperiş şi i-a ascuns în nişte fuioare de în ce se aflau pe acoperişul casei ei. 7.Iar trimişii regelui au alergat după ei pe drumul cel către Iordan, până la vad, şi porţile s-au închis îndată ce au ieşit cei ce urmăreau pe iscoade. 8.Înainte însă de a adormi iscoadele femeia s-a suit la dânşii pe acoperiş, 9.Şi le-a zis: "Ştiu că Domnul v-a dat vouă pământul acesta, căci frica voastră a căzut asupra noastră şi toţi locuitorii pământului acestuia au frică de voi, 10.Pentru că am auzit noi cum a secat Domnul Dumnezeu înaintea voastră Marea Roşie, când ah ieşit din Egipt, şi câte aţi făcut voi cu cei doi regi ai Amoreilor peste Iordan, cu Sihon şi cu Og, pe care i-aţi pierdut. 11.Când am auzit noi de acestea, ne-a slăbit inima şi în nici unul din noi n-a mai rămas bărbăţie în faţa voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu în cer sus şi pe pământ jos. 12.Acum dar juraţi-mi pe Domnul Dumnezeul vostru că, precum am făcut eu milă cu voi, veţi face şi voi milă cu casa tatălui meu şi daţi-mi semn de nădejde, 13.Că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, toată casa mea şi veţi izbăvi sufletul meu de la moarte". 14.Iar oamenii aceia au zis către dânsa: "Sufletul nostru îl vom pune pentru voi". Şi ea a zis: "Când Domnul vă va da cetatea aceasta, să faceţi cu mine milă şi dreptate". 15.Apoi le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul cetăţii şi ea locuia chiar deasupra zidului. 16.Şi le-a zis: "Duceţi-vă în munte, ca să nu vă întâlniţi cu cei ce vă urmăresc şi staţi acolo ascunşi trei zile, până se vor întoarce cei ce vă urmăresc şi apoi vă veţi duce în drumul vostru". 17.Iar oamenii aceia au zis către dânsa: "De nu vei face cum îţi vom zice, vom fi slobozi de acest jurământ al tău: 18.Iată, când vom intra noi în cetate pe partea aceasta, tu să pui semn această funie roşie la fereastra pe care ne-ai slobozit, iar pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi pe toţi cei din familia tatălui tău să-i aduni în casa ta. 19.Şi de va ieşi cineva afară pe uşa casei tale, sângele aceluia să fie asupra capului lui, şi noi vom fi slobozi de acest jurământ al tău; iar cine va fi cu tine în casa ta, sângele aceluia să fie asupra capului nostru, de se va atinge de el mâna cuiva. 20.Dacă însă ne va năpăstui cineva şi va descoperi fapta noastră, atunci vom fi slobozi de acest jurământ al tău". 21.Şi ea le-a zis: "Să fie cum ai grăit!" Apoi le-a dat drumul şi s-au dus, iar ea a legat la fereastră funia cea roşie. 22.Ducându-se oamenii aceia şi ajungând în munte, au aşteptat acolo trei zile, până ce s-au întors cei ce-i urmăreau, care-i căutaseră pe toate drumurile şi nu-i găsiră. 23.Întorcându-se apoi, cei doi tineri s-au coborât din munte, au trecut Iordanul şi au venit la Iosua, fiul lui Navi, şi i-au povestit tot ce se întâmplase cu ei,

A se compara cu textele nou-testamentare:
Evr11, 31;
Iac2, 25.

[antiecumenism]

În prealabil postat de laurastifter

A se compara cu textele nou-testamentare:
Evr11, 31;
Iac2, 25.

"La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimişi şi i-a scos afară, pe altă cale?" [Iac2, 25.]

"Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători." [ Evr 11, 31;]

-adica a facut bine ca nu i-a predat soldatilor,a mintit ca sa-i scape de moarte

[laurastifter]

În prealabil postat de antiecumenism

"La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimişi şi i-a scos afară, pe altă cale?" [Iac2, 25.]

"Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători." [ Evr 11, 31;]

-adica a facut bine ca nu i-a predat soldatilor,a mintit ca sa-i scape de moarte

Vă mulţumesc pentru postarea versetelor. :) Eu doar le indicasem, dar este mult mai bine aşa.
Doamne ajută!

[laurastifter]

O altă situaţie în care este discutabil dacă minciuna poate fi îngăduită din punct de vedere moral:
cazul în care o persoană suferă de o boală incurabilă, iar cei apropiaţi iau decizia de a-i ascunde realitatea, pentru a o proteja măcar de o suferinţă psihică inutilă.
Personal consider că, inclusiv în această situaţie, minciuna nu este păcat, din motivul menţionat mai sus: este aleasă ca alternativă la afirmarea unui fapt real, dar prea dureros pentru a putea fi spus în mod direct.
Ce ar fi, oare, preferabil pentru o persoană aflată în faza terminală a unei boli cumplite: să moară "bine informată" asupra stării sale de sănătate, sau să închidă ochii păstrând speranţa că mai are, încă, o şansă de vindecare?...
Pe de altă parte, în rugăciunile noastre liturgice, Îi cerem Domnului izbăvirea de "moarte năpraznică".
Atunci, ar fi, oare, mai bine, din punct de vedere spiritual, ca persoana în cauză să ştie că se va muta la cele veşnice, pentru a se putea pregăti?...
Discutabil... Pare aici o problemă inclusiv de... bioetică, într-un anumit sens.
Tot în slujbele liturgice, într-o minunată ectenie, cerem lui Dumnezeu "sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace".
"Fără durere"...
În noţiunea de "durere" este inclusă, oare, doar suferinţa trupului?
Sau ne rugăm lui Dumnezeu şi pentru a ne feri de suferinţa psihică inerentă conştientizării unei asemenea realităţi?...
"În pace", spunem!
Nu în panică, ci "în pace"...
De aceea, tind să cred că ascunderea adevărului (de fapt, a realităţii), într-o astfel de situaţie, este morală: se sacrifică un principiu, o idee, o normă, cu scopul protejării unei persoane; se renunţă la literă, în favoarea urmării duhului. Şi bine ştim că "mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenul său" (In14, 13).
"Moarte năpraznică"... Sintagma n-ar putea fi, oare, interpretată în sensul de "moarte în stare de nepregătire", nu neapărat "moarte rapidă, neaşteptată"?
Pentru un creştin trăitor în neîncetată comuniune cu Domnul, niciodată moartea, trecerea din lumea aceasta către Tatăl (indiferent dacă se produce în mod subit, sau în urma unei suferinţe şi agonii îndelungate), nu va fi niciodată "năpraznică", fiindcă un astfel de credincios viază, oricum, cu gândul şi inima întru cele de sus (cf. Col2, 1-4).
Care este opinia dvs în această privinţă?

[laurastifter]

În prealabil postat de BebeGeo

Am si eu o intrebare. Poate suna aiurea dar chiar sunt nelamurita.Stiu ca este porunca sa nu minti dar daca minti sau ascunzi adevarul ca sa ascunzi ca ai facut o fapta buna tot este pacat? Pentru ca in acelasi timp Mantuitorul ne indeamna sa nu lasam sa se vada faptele noastra bune inaintea oamenilor si sa le facem intr-ascuns.

Doamne ajută!
Cred că Mântuitorul Hristos ne cere, aşa cum au mai scris şi alţi participanţi la dezbatere, să fim discreţi, smeriţi cu faptele noastre bune, netrâmbiţându-le în public.
Mă îndoiesc că Domnul Hristos ne-ar fi cerut să ţinem ascunse faptele noastre bune cu orice preţ (chiar cu preţul încălcării unei porunci, deci cu preţul rostirii unei minciuni), ca şi cum acestea ar fi secrete. :)
În Mt6, 1, Domnul ne explică: "luaţi seama ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor CA SĂ FIŢI VĂZUŢI DE EI".
Observaţi propoziţia circumstanţială finală "ca să fiţi văzuţi de ei"?
Cu alte cuvinte, scopul faptelor noastre bune să nu fie construirea unei minunate imagini despre noi înşine în societate, căci "dacă am plăcea oamenilor, n-am mai fi robi ai lui Hristos" (Gal1, 10), , ci dragostea pentru Dumnezeu şi faţă de semeni.
Tocmai de aceea, ni se cere să le ascundem: cu scopul exercitării smereniei, iar nu pentru că, în clipa în care cineva ar afla despre o faptă bună de-a noastră, gata, ne-am pierde răsplata. :)
Tot Domnul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă să-L mărturisim în faţa oamenilor (Mt10, 32; Lc12, 8 ş. a.), iar mărturisirea pentru Hristos se realizează nu doar prin cuvinte, ci şi (mai ales!) prin fapte.
Dacă dorinţa noastră de a ascunde o faptă bună are drept izvor lăuntric smerenia şi urmăreşte scopul întăririi în această virtute, atunci intenţia noastră e binecuvântată de Dumnezeu.
Dacă, însă, aceeaşi intenţie porneşte din ruşinea de a-L mărturisi pe Hristos... devine preferabil să strigăm cât ne ţin puterile că am săvârşit acea faptă, pentru a învinge în noi, fără milă, tendinţa ruşinoasă şi laşă de a ne ruşina de Domnul.
"Dumnezeu nu judecă fapta, ci intenţia" - ne învaţă Sfinţii noştri Părinţi.
De aceea, cred că, smerindu-ne pentru faptele noastre bune, urmând discreţia lui Hristos (Care, de câte ori săvârşea o minune, evita să fie văzut şi chiar le poruncea celor vindecaţi să nu spună nimănui), avem, totodată, datoria exercitării discernământului duhovnicesc (dreapta socotinţă), pentru a împlini, cu la fel de multă râvnă, îndemnul Aceluiaşi Învăţător suprem: "aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei, VĂZÂND FAPTELE VOASTRE CELE BUNE", să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Mt5, 16).
Să vadă oamenii faptele noastre cele bune, nu din laudele noastre (să nu fie!), ci faptele să fie atât de multe, atât de autentic creştineşti, încât să atragă atenţia fără voia noastră,
iar unicul nostru scop să fie, în orice faptă creştinească pe care o săvârşim,
NU SLAVA DEŞARTĂ, ci IUBIREA!
Domnul fie lăudat!