|
#621
|
||||
|
||||
Ca nu e de dorit si de poftit decat dumnezeirea - Sfantul Simeon Noul Teolog
Ca nu e de dorit si de poftit decat dumnezeirea, de care cel ce s-a impartasit, s-a facut partas de toate bunatatile.
O, care este existenta ascunsa intregii zidiri si care e lumina spirituala care nu e vazuta de nimeni si care e bogatia cea mare, pe care n-a putut s-o afle sau s-o posede cu totul cineva in lume ? Ea este de fapt tuturor de nesesizat si neincaputa in lume, dar mai dorita si mai poftita decat toata lumea, O, care este existenta ascunsa intregii zidiri si care e lumina spirituala care nu e vazuta de nimeni si care e bogatia cea mare, pe care n-a putut s-o afle sau s-o posede cu totul cineva in lume? Ea este de fapt tuturor de nesesizat si neincaputa in lume, dar mai dorita si mai poftita decat toata lumea, intrucat Dumnezeu depaseste cele vazute pe care le-a creat El Insusi. Prin aceasta sunt ranit de iubirea lui si intrucat nu mi se face vazut, cugetarea mea se usuca, imi arde mintea si inima si suspin. Umblu si caut cu aprindere ici si colo si nicaieri pe Cel iubit de sufletul meu. Privesc adesea imprejur ca sa vad pe Doritul meu si Acela ca nevazut, nu se arata nicidecum. Dar cand incep sa plang ca un lipsit de nadejde, atunci se face vazut si ma vede. Cel ce vede toate. Atunci sunt uimit, minunandu-ma de bunul chip al frumusetii Lui si ca, deschizand cerurile, Ziditorul s-a aplecat si mi-a daruit slava negraita si minunata. Si cine va ajunge mai aproape de El, sau cum va fi urcat altul spre nemasurata inaltime? Cugetand eu, El se afla inauntrul meu, stralucind inauntrul ticaloasei mele inimi, invaluindu-ma din toate partile de o stralucire nemuritoare si luminand toate madularele mele cu razele Lui. Patrunzandu-ma intreg, ma imbratiseaza intreg, se da pe Sine intreg mie, nevrednicului, si sunt umplut de iubirea si de frumusetea Lui si ma umplu de dulceata dumnezeirii. Ma impartasesc de lumina, particip si la slava si-mi lumineaza fata, ca si a Celui Iubit al meu. Si toate madularele mele se fac purtatoare de lumina. Devin atunci mai frumos ca cei frumosi, mai bogat decat cei bogati, mai puternic ca toti cei puternici; sunt mai puternic si mai mare decat imparatii si mai cinstit decat toate cele ce se vad, nu numaidecat pamantul si cele de pe pamant, ci si decat cerul si toate cele din cer, avand pe Ziditorul tuturor, Caruia se cuvine slava si cinstea in veci. Amin. |
#622
|
|||
|
|||
Avea Pr Paisie Olaru o poezie numita ”Calugarul”, o stie cineva, o caut si nu o gasesc.
EDIT. Am gasit-o numai ca nu e scrisa de pr Paisie ci de Ioanichie Balan. Iubite frate muritor, De vei vedea un calator Cu hainele cernite, singurel Descult, flamand Si insetat Te rog sa ai mila de el Ca poate-i un calugar! De intanlesti la vreo rascruce Un om strain, ce-ar vrea s-apuce... Departe, undeva in lume... De-l vezi mereu Oftand din greu Sa nu-l intrebi atunci de nume, Ca poate-i un calugar! De vei vedea trecand prin sat Un om cu capul aplecat C-o traista goala in mana lui Te rog acum Sa-i iesi in drum Si un cuvant mai bun sa-i spui Ca poate-i un calugar! Sau cand e frig si ploua afara De vei vedea ca asteapta-n gara Un calator infrigurat Nu-l judeca Cu gura ta De ce e trist si-ngandurat Ca poate-i un calugar! De vei vedea in multe randuri Un om la munca stand pe ganduri Privind cu ochi-n departare, Mereu tacut Si abatut Nu-l intreba ce cata-n zare, Ca poate-i un calugar! Iubitul meu, nu te-ndoi, Ci, daca tu vei intanli Un om in lume fara rost Ce plange-ades Neinteles. Sa stii iubitul meu c-a fost In viata lui calugar C-acela care a trait Si-n manastire-a-mbatranit, Orice i-ai spune si i-ai da Sa nu socoti Ca o sa poti Sa-i schimbi cumva inima sa, Ca el e tot calugar! De-i vei canta de bucurie De asta el nu vrea sa stie De jale de ii vei canta, El tot mereu Oftand din greu Plangand incet va suspina Cu lacrimi de calugar! Deci nu cata sa-i mangai plansul, Ci roaga-te si tu cu dansul, Caci el de-atata pribegie, De toti uitat Si-ndepartat Va suspina dupa pustie Caci este tot calugar! Iar daca lumea-l va-nsela, Tu frate nu te bucura, Nici sa vorbesti de el oricui, Caci el oricand Mustrat de gand, Se va scula din calea lui Caci inca-i tot calugar! Iar daca va imbratatni Si-n lume frate, va muri, Sa-l pui atunci intr-un mormant, Si nimanui Sa nu mai spui Ca sub acest strain pamant Se afla un calugar! Calugarul-Pr.Ioanichie Balan-Poezie ortodoxa-Video Last edited by Simply_me; 03.08.2012 at 19:03:43. |
#623
|
|||
|
|||
Citat:
De data asta, daca tacea... poet ortodox ramanea! Dilematic poem: sa fie o ironie subtila la adresa (ne)credintei noastre? Sau mai degraba o marturisire versificata a (ne)credintei si deznadejdii poetei... Him... Cine poate sti... Poetii sunt tare jucausi si ghidusi... Last edited by ioan cezar; 03.08.2012 at 14:43:40. |
#624
|
|||
|
|||
TARA de George de Podoleni
Spuneți-mi, n-ați văzut cumva o țară ? Am fost plecat vreo patru ani pe-afară; Azi am venit și-o caut cu ardoare, Dar n-o găsesc și-n suflet rău mă doare. O caut peste tot, am fost și-n sate, Ogoare plâng în buruieni lăsate, Înspre păduri, potecile uitate M-au rătăcit într-un pustiu de cioate. Acasă poarta nu e zăvorâtă, Căci mama tot mai iese și se uită; Atâta dor i-a mai rămas pe lume, Feciorii să-i mai strige iar pe nume. Moșneagul iese-n cale și-o întreabă: "Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă, La noi în țară-i multă sărăcie. Știu ei - că de-or veni, la ce să vie?!" Spuneți-mi, n-ați văzut cumva o țară Cântată de poeți odinioară, Cu ochi de cer și plină de verdeață? Am fost și-am căutat-o și la piață. Acolo nu era, de bună seamă, Că prea o înjurau români de mamă; Harbuzul, pătrunjelul, biata prună, Erau culese parcă de pe Lună! Chiar, voi nu ați văzut pe jos o țară, Călcată în picioare și murdară? Ce-aveți cu ea? Nimica nu vă cere, Eu o declar singura mea avere! http://youtu.be/dAngNNZLJCw
__________________
"Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!" Gal 6:14 |
#625
|
|||
|
|||
Semnele apocaliptice
Vânturi rele, pierzătoare, Amenință azi mereu Pe noroadele smerite Care cred în Dumnezeu. Bate “Crivățul” năprasnic, De la Nordul Comunist, Răspândind în toată lumea “Dogmele” lui Anticrist. Din Apus “Austrul” suflă Aducând cu el “Progres”, Care naște necredință Și împrăștie eres. De la Miazăzi mai tare, “Băltărețul” s-a pornit Și, lovindu-se de “Crivăț” Pe cei negri i-a-nroșit. Iar la Răsărit de soare, “Valul galben al lui Gog” Spumegă și se frământă Cu “vlăstarii lui Magog”. Ucenicii stricăciunii Forfotesc îngrozitor Căutând să otrăvească Pe sărmanul muritor. Grabnic uneltesc perzarea Cei cu duhul “răzvrătit” - Și precum se vede lumea Nu-i departe de sfârșit - Urâciunea pustiirii Și-a găsit învățăcei Care dăscălesc pe oameni Ca să meargă după ei. Aceste versuri au fost scrise în ziua Sfintei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, 22 iulie 1960, în Sihăstria “Sf. Ana” de la Hozeva (potrivit cu starea furtunoasă din cele patru continente) de către smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob. Sunt ultimele versuri ale Sfântului Ioan (imi cer scuze daca s-a mai postat ceasta poezie) |
#626
|
|||
|
|||
Citat:
|
#627
|
|||
|
|||
o poezie...
Dacă aș fi un bob de grâu de Monahia Nicodema Stoica
Dacă aș fi un bob de grâu, aș aștepta cuminte Ca să mă coc, răbdând smerit în arșița fierbinte. Apoi, legat cu frați de-ai mei, la moară de m-ar duce De pietre m-aș lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce. Cînd m-aș vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorința: Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurărița. Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie, O Doamne, ce frumos aș crește, s’ajung la Liturghie! Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios, M-aș preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos. Și dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne: Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine. |
#628
|
||||
|
||||
Cugetare umilita la durerea Maicii Domnului - Sfantul Ioan Iacob
Cu mintea mea Preasfântă Maică Te văd pe drumul spre Calvar, Și conștiința mea săracă Mă mustră ca și pe tâlhar! Ți-aud cu jale tânguirea Și sînt mustrat acum mai rău, Știind că pentru mine rabdă Preamilostivul Fiul Tău! Privindu-L înălțat pe Cruce De adunarea celor răi, Cunosc că am mai multă vină Decât răstignitorii Săi! De nu vedea mai înainte Stăpânul, împietrirea mea, Ar fi avut o mângâiere Și nu mai înseta așa. Și poate stâncile de piatră Nu s-ar fi despicat atunci, Văzând că nu mai pătimește Și pentru mine Domnul munci! Nici soarele, ascuns de groază, N-ar fi rămas așa de mult, De nu vedea cum rabdă Domnul Și eu acuma nu-L ascult! Iar sabia proorocită, N-ar fi pătruns așa de rău, În inima Ta Preacurată Văzând cum moare Fiul Tău!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#629
|
||||
|
||||
D. Ciurezu - Rugaciune - Miroase satul tot a iarba si-a lumina
Doamne, Miroase satul tot a iarba si-a lumina Si sta 'n genunchi sub tâmpla Ta de soare, Pe crestet alb, un patrafir de floare L-aduna rugaciunea lui senina. Si-asa neputincios, dar tare în credinta, În fiecare zi se 'ndreapta catre Tine, Cu tot ce-ai pus în el din slavi senine Cu tot ce-ai vrut din marea biruinta. Se 'nchina simplu, ca un ram în vânt Si rasadeste 'n cer un bob de gând, Apoi se 'ntoarce 'n bulgar, tremurând, Cu fruntea mai lipita de pamânt. Se 'ntrece 'n câmp cu pasarile Tale Si bucuros se pierde pe ogoare, Purtând pe umeri dimineti cu soare Si umbre moi culcate peste cale Doamne, E satul Tau si cuibul meu pierdut Pe care-l port în aripile mele, Cum as purta o pulbere de stele Din înaltimile prin care am trecut.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#630
|
||||
|
||||
Nu stiu daca am mai postat-o candva...
Vasile Voiculescu – CLXXIII (173) Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă, Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie. Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie, În tainica-i văpaie să arzi făr’ de cenușă. Ea nu stă-n trup, stăpână a cărnii și-a plăcerii, Înflăcăratu-i spirit, urgie, le consumă; Își cată-n noi duh geamăn… și, de-l îmbii cu humă, Rămâi o biată urnă cu zgurile durerii… Te ispitește jindul să-mbraci și fericirea Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte? Dar trebuie-nfruntată cu spaimă, ca o moarte… Căci ea, ca să pătrundă, îți sparge-alcătuirea, Preface în genune lăuntrul tău, anume Ca să încapă-acolo, cu ea, întreaga lume.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Citate preferate, cugetari, vorbe de duh | silverstar | Generalitati | 1175 | 03.08.2016 14:54:36 |
poezii crestine | Maria-Raluca | Generalitati | 35 | 08.04.2015 18:15:49 |
Poezii de Pasti | laurastifter | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 21 | 02.05.2013 15:59:15 |
Poezii de Pasti | PuiMicGeorgiana | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 0 | 19.04.2011 11:46:00 |
Poezii crestine! | Laurentiu | Generalitati | 1 | 01.03.2007 14:31:41 |
|